Art Out nr. 8

EMOŢIE DE TOAMNĂ
încărcați de roade, pomi ce îşi îmbrățişează ramurile deasupra orizontului a cărui linie
a fost conturată, desigur, cu o pensulă înmuiată într-un alb condimentat cu o picătură
de oranj şi un sfert de picătură de negru.
Pe la 1875, Frederic Edwin Church ne prezintă o altă poezie a toamnei (“Landscape”).
Este un peisaj. Sau un pretext cromatic pentru îmbinarea roşurilor cu azurul ascuns
sub paloarea ceței.
Este linia coroanei pomilor ce se înclină în bătaia vântului; este cerul peste care s-ar
fi proiectat spectacolul luminilor şi umbrelor, sunt linia, mişcarea şi culoarea, este
oare forța toamnei care îi impresionează pe peisagişti? Dar toamna însăşi?
Toamna din reprezentările artiştilor pare să fie de diferite feluri: poate fi reprezentată
ca manifestare în peisaj, sau ca alegorie, personificare, simbol, laitmotiv.
Anotimpul este regăsit în cadrul diferitelor reprezentări în două ipostaze: una poetică,
aceea a peisajului, şi una a personificării sau sugestiei, deci tot poetică, dar apare în
schimb o poezie principală, alta decât a liniilor şi formelor: aceea a semnificațiilor.
Câte un anotimp îşi găseşte profilul reprezentativ la propriu în arta pictorului Arcimboldo.
Poate că toamna din 1572 a fost mai săracă decât cea din anul următor.
Bătrânul cu cap de dovleac apare într-o pictură din 1573 (“Autunno”), dar de data
aceasta, coroana de struguri este mai vizibilă şi voluminoasă.
Probabil anul 1572 este primul an în care un anotimp şi-a găsit portretizarea într-un
profil.
Toamna artistului Etienne Fessard este prezentată în gravură ca o personalizare a
unui Bachus a cărui însetare este potolită pe rând de personificările propriilor lăcomii
şi patimi( “Autumn”, 1740).
Tot în pictură, în anul 1747, Anton Kern ne prezintă în lucrarea “Autumn and winter”,
o prezență androgină a artei - tot o personificare a unui tânăr cu afinități bahice.
Tânărul e înveşmântat într-o mantie roşie şi ține într-o mână paharul plin cu vin, rod
al strugurilor reprezentați şi ei în pictură, ca laitmotiv.
Toamna apare şi în basorelief: în 1550 sculptorul Jean Goujon realizează o altă personificare
a toamnei- bărbatul care întruchipează anotimpul este înveşmântat în
struguri ( basorelieful “Anotimpurile”, Hotel Carnavalet, Paris). Chiar şi tapiseria este
folosită pentru descrierea în imagini a toamnei: tapiseria intitulată simplu,”Toamna”(
după 1664) a lui Charles Le Brun este o compoziție complexă şi luminoasă şi te poți
întreba dacă nu cumva, în lipsa strugurilor împrăştiați pe pământul picturii, artistul ar
fi avut o intenție inițială de a imagina aspectul unei zile toride de vară.
Toamna este astăzi şi în instalații. Artista Claire Morgan a realizat în 2003
instalația “Landing strip”. Frunzele toamnei intră pe uşă în spațiul galeriei sub forma
unui covor dens format din acea materie veştedă şi foşnitoare de culoare predominantă
oranj.
Ce emoție a trezit toamna în simțirea artistului? Poate că toamna a fost întruchiparea
expresiei sau a fost simbol pentru rodnicie. Poate că vântul toamnei are un suflu mai
hotărât, încât reuşeşte să încline pomul, frunza, natura, peisajul. Poate că în pictarea
peisajelor de toamnă a existat pretextul pentru raportul complementar dintre oranj
şi albastru, exercițiu coloristic menit să încânte privirea oricărui degustător de artă.
Cum aş reprezenta toamna în desen? Cu pensula înmuiată în tuş aş face o linie
şerpuită pentru frunza ce cade, o altă linie oblic descendentă pentru ploaia ce picură
şi trei cercuri mici pentru desenarea unui strugure, fructul toamnei artiştilor.
Lavinia-Elena Vieru
UNARTE, Artă Murală, Anul I Master
29