MAI MULTE OPINII 42 Despre trăinicia lucrurilor pământești Douăzeci și patru de tablouri stau cuminți în jurul mesei lui <strong>Art</strong>hur, la Palatul Cotroceni. Sunt picturile lui Nicolae Grigorescu, uleiuri pe pânză sau pe lemn, majoritatea de dimensiuni medii, cam cât o coală A4 sau un pic mai mari. Le găzduiește temporar o sufragerie de la etajul I pentru că la ele acasă, la Muzeul de <strong>Art</strong>ă din Craiova, se fac ample lucrări de restaurare. Curatorul s-a gândit bine că în acest răstimp n-ar trebui ascunse de ochii iubitorilor de artă și le-a adus aici, la București, într-un loc încărcat de istorie, dar aproape deloc vizitat de concitadini. Sunt grupate sub titlul ”Despre trăinicia lucrurilor pământești” și pot fi văzute până în martie 2012. Nu-i chiar așa ușor să intri la Cotroceni, nici măcar la muzeu, locul nu se află la îndemână în forfota orașului și de regulă se intră cu programare. Această expoziție este anunțată atât de discret încât poți să te gândești că nu-i mare lucru de capul ei. Păcat. Nicolae Grigorescu merită mai multă atenție, iar lucrările expuse la Cotroceni reprezintă o ocazie aproape unică. Așadar, douăzeci și patru de picturi stau în jurul mesei rotunde (chiar masa lui <strong>Art</strong>hur se numește) și, ca și cavalerii din legendă, parcă s-au adunat ”să pună țara la cale”. Lipsește Merlin, cel care ar fi putut da sfaturi inspirate despre cum se împrăștie vorba și cum se se face să seadune mulțimea în locurile cu adevărat magice. Singure de capul lor, picturile n-au putere, au nevoie de oameni cărora să le poată vorbi, care la rândul lor să povestească altora despre ele. Șapte portrete de țărănci – patru figuri de fete tinere și trei siluete tolănite în iarbă sau torcând ; nouă peisaje, patru care cu boi, o natură moartă (”Coș cu fructe”), un Evreu Galițian, o Marină și o scenă de război (”Atacul de la Smârdan”). Am inventariat rapid temele preferate ale pictorului: peisajul și viața satului românesc. Peisajul în plină vară, scăldat în lumină, ușor melancolic ca un vis nedeslușit pe deantregul în care contururile se topesc molatec, Vedere spre masa lui <strong>Art</strong>hur este tipic lui Grigorescu. Ţărăncile au marame albe care uneori le înconjoară fețele îmbunjorate ca niște rame de borangic, scoțându-le în evidență prospețimea tinereții; cămășile-ii albe ca spuma laptelui se topesc în fundalul difuz; o linie frântă albă delimitează colbul de pe drum; boii sunt albi și își pierd contururile în dogoarea prăfuită. Albul este lumină și căldură și probabil că mai este și curățenia vieții liniștite de la țară. Dragostea lui Grigorescu pentru peisajul rural i-a transformat pictura în poezie. Cu ochii minții poți ușor să te scufunzi într-un Car cu Boi și să auzi roțile grele de oboseală sau să adulmeci briza amurgului. Nu trebuie decât să te uiți atent la un Peisaj și începi să simți mirosul ierburilor uscate, iar dacă vrei, poți să te pierzi definitiv în orizontul reflectat în apă ca o fata morgana (sora regelui <strong>Art</strong>hur și eleva văjitorului Merlin, ce alăturare!). Apariție înșelătoare, iluzie trecătoare, vis de vară – așa se pare că vede Grigorescu viața la țară. Emilia Cernăianu licență anul I, ITA
MAI MULTE OPINII Evreul 43