Art Out nr. 8

More documents

Recommendations

Info

EMOŢIE DE TOAMNĂ 34 Pesemne vine iarna Sub tălpi simțeam înțepăturile fine ale boabelor coapte ce pârâiau de durere, făcându-se zeamă dulce în butoiul de lemn. Nimic mai odios în viziunea unui orăşean get - beget decât acest procedeu de strivire a strugurilor. Un nectar dulce şi aromat va alinta sticlele de pahar după ce şi-au petrecut râurile smântânoase printre zeci de degete tocite. Şi când vedeam acele fete vechi cu pulpe groase ca în Cântecul de nucă verde al lui Geo Dumitrescu că dansează în malul de struguri mă gândeam numai la cum printr-o nefericită întâmplare, vreun tuleu intim să cadă în miere şi să ajungă la anul tocmai în paharul meu. Ce silă frumoasă, ce greață cumplită, ce poftă de vin mi s-a făcut. Iar de după gardul de lemn din fața mea s-a ridicat un cap sinistru, cu struguri aurii curgându-i din plete, cu un capac de dovleac aşezat pe creştet, cu nasul gogonat precum un fund de pară, cu gâtul din doage şi alte calabalâcuri leguminoase spânzurate de el. Luate separat erau comorile lui Dumnezeu, puse însă laolaltă formau un monstru cumplit. Un monstru ce semăna cu Oblomov, puturos şi sanchiu, abia parcă trezit dintr-o soileală lungă de după-amiază. Deşi odios, mirosea cum se nu putea mai bine de parcă o bunică a tuturor nepoților gătea fasole cu cârnați sau măcelărea roşiile pentru bulion pe măsuța verzulie în curtea din spate. Mirosea a codiță de strugure frecată între arătător şi degetul mare, a Mâna Maicii Domnului târzie peste care toată noaptea a plouat rece, mirosea a vagon marfar care intră soios în gară la Buzău cu mireasma dulce de praf a grâului burduşit în cocoaşa sa oțelită târâtă agale în urmă. Un monstru semănat de cazmalele inspirației manieriste a lui Arcimboldo şi prezentat prima dată în 1569 la Viena sub denumirea Toamna alături de celelalte trei anotimpuri. Arcimboldo s-a folosit de toate oscioarele naturii pentru a țese metafore care mai de care mai expresive, mai grețoase, mai pline de sevă, mai odioase sau pur şi simplu mai impresionante. S-a folosit de peşti, de animale, fructe sau legume pentru a desena oameni, pentru a vorbi despre ei, pentru a îi crea. Cumplita sa toamna îşi ridica acel cap înspăimântător şi parcă voiam să muşte din mine cu toate ploile sale mocăneşti, cu vifornițele timpurii şi muştele bete care-şi întind pentru ultima dată aripile. Dar dincolo de acest lugubru animal tomnatic al vechiului Giuseppe, totuşi toamna cel mai bine se desenează prin mirosurile sale. Mirosul de fructe şi legume, de pământ ud, de balegă ce-a tremurat de frig peste noapte şi în care calci dimineața cu papucii de duminică, de coji de copac ce mai că putrezesc de atâta apă, de iarbă gălbejită ce atârnă într-o parte, de lac stătut ce aşteaptă prima zăpadă sau de văpaie în care ard cu virilitate brațe subțirele de copaci şi frunze uscate. Toamna este precum urcioarele cu vin îngroşat în fundul lor de lut ale lui Arghezi care parcă şi miros a acritură, scoase din vreun beci bătrânesc unde bântuie putorile de murături şi cartofi care stau să încolțească. Toamna nu există fără izurile sale care sunt ca nişte sâni sau ca nişte pepeni roşii de te face să vrei să muşti cu toată gură din ei. Iar când monstrul şi-a vârât capul la loc pe după gard, ochiul mi s-a prins ca între pânze de păianjen de pieptul albicios de copilă târzie a unei fete ce îşi făcea oarecare vânt cu evantaiul. Cu rochia albă, cu volane, din fine danteluri şi mătăsuri, cu brațele-i subțiri şi gleznele de căprioară, stătea la masă în fața unui bărbat matur. Plictisit parcă de copilăria pe care fata o respira dar captiv în acelaşi timp în corzile unui amor înfiorător, aştepta parcă de la ea un răspuns. O fi cerut-o de nevastă? O fi întrebat-o dacă îl iubeşte? Ceai în grădina tomnatică a lui Frederick Hendrik Kaemmerer. Un ceai al dilemelor de toamnă, un ceai unde disperare iubirii eroice se împleteşte cu dezastrul anotimpului, cu imensa şi cadențata moarte a verii. Totul pare atât de aranjat pentru festin, atât de pus la punct pentru a mărturisii împlinirea încât nu înțeleg de ce fata ține atât de greu cuvintele întrânsa. Ceaiul pe care el însuşi l-a preparat cu atâta dragoste, alegând cele mai frumoase piersici coapte la început de octombrie şi cele mai aromate petale de trandafiri. Şi fața de masă proaspăt călcată pe care servitoarea a îngrijit-o cu arome atunci când a fost
spălată. Totul stă martor la o confesiune ce întârzie. La fel cum natura stă în apusurile toamnei într-o cumplită aşteptare spre primele ninsori care să înghețe rănile verii. Cum brațele goale ale stejarilor, negre ca zațul de cafea, aşteaptă viscolul pentru a plânge în voie cu glasul lor subțire de lemn frânt. Cum o gară de provincie aşteaptă cu părinții înfiorați trenurile ce le aduc de sărbători acasă copiii plecați la oraş. Dar ea poate tocmai venea spre el, aducându-i acel coş de nuiele plin cu mere coapte numai bine, cu frunze încă prinse de dânsele, cu pielea puțin zgripțuroasă ca mâinile bătrânilor după semănat. Totuşi ceva o face să tacă. Să îi țină bărbatului inima în mustul durerii, să îl facă să respire aşchii ce i se înfig în cerul gurii ca în pulpele moi de dovleac. Dar toamna este ca iubirea: mereu parcă stă să se termine, să aducă după ea prăpădul, să închidă într-un sicriu soarele şi căldură. Ce-ar fi iubirea fără durere? Ce-ar fi iarna fără toamnă? Şi totuşi... ce aşteaptă frumoasa domniță? Aşteaptă iarna. Da, îmi este tot mai sigur că viața noastră se reduce la aşteptare. Sfârşitul este doar o chestiune de timp. Există o iarnă a tuturor oamenilor, o zi în care toată toamna ființei se dezice de trupul ei şi zboară ca o briză spre Dumnezeu-ştiu-unde. Domnița aşteaptă iarna veşniciei în palatul cavalerului său. Ascuns pe după garduri mari de piatră seamănă cu un cimitir. Un cimitir unde morții n-au mai intrat de mult, atât de vechi ce este. Un cimitir de unde parcă seara mai răsună înainte de apus clopotul vecerniei. Dar este dimineață. Azi noapte a plouat puțin, dar apăsat ca o şoaptă de călugăr bătrân. Acum se mai aud doar ici - colo ecourile metalice ale stropilor care cad de pe crăci. Nu, nu sunt lupi, se sperie domnița. Sunt câini. Probabil sunt câinii lordului Gerrard care a ieşit de dimineață la vânătoare. Abia s-a crăpat de ziua şi totuşi cerul este atât de intens de parcă se înnoptează. Miroase a frunze arse şi iarbă udă. Atât de udă încât aproape pluteşte. Domnița îl strângea puternic de mână. Îi este teamă. Păşiră peste treptele de la intrare iar de acolo până la somptuosul castel nu mai era decât eternitatea unei alei cu pietriş, muiată de ploaie precum un plic de ceai. Un plic de ceai? Thomas Sullivan a pus prima data ceaiul în plicuri de mătase pentru a îşi distribui mostrele de ceai mai ieftin. Domnița nu ştia grozăvia descoperită doar de câțiva ani. Când vântul se întețea, iedera uscățivă de pe garduri se înfioară din toate încheieturile şi tremură ca un pui de pisică care nu stă bine în picioruşe. Să nu îți fie teamă de aceşti copaci desfrunziți. Arată ca nişte bătrâni. Arata ca noi toți. Iar tot ce îmi place la toamnă este profeția pe care ne-o face an de an. Şi pe care o ignorăm an de an. Nu îmi place, eşti prea trist în dimineața asta. Uşa mare de lemn se deschise într-un zgomot grozav de parcă tocmai acum un vapor mare cu abur plin cu cherestea a tras în port la Yarmouth. Apoi se făcu din nou linişte. Castanii mari din curte sunt plini de ciori. Pe semne vine iarna. Iar această piatră udă miroase ca lespedea unui mormânt pe care s-au găinățat păsările şi peste care a prins muşchiul verde. De departe se aud locomotivele codrilor cum huruie înfiorător, cum toate lemnele le trosnesc de parcă s-ar prăpădi în sobe. Iar toate aceste ciori îşi cântă simfonia de parcă ar arunca în viori cu pietre. Sunetul lor sparge cerul, se duce în pântecul norilor şi se întoarce înapoi ca o ploaie molcomă. Pesemne chiar vine iarna... Foto: http://ro.wikipedia.org/wiki/ Fi%C8%99ier:Giuseppe_Arcimboldo_-_Autumn,_1573.jpg Foto: http://www.oceansbridge. com/oil-paintings/product/33311/ teainthegardenautumn Andrei Constantin Brams EMOŢIE DE TOAMNĂ 35
Page 3 and 4: Art Out - artă şi arhitectură, p
Page 5 and 6: CUPRINS EDITORIAL Emoţie - A venit
Page 7 and 8: PARTENERIAT MEDIA 7
Page 9 and 10: PARTENERIAT MEDIA 9
Page 11 and 12: de la începuturile fotografiei. Sa
Page 13 and 14: Unwoken dream INTER VIEW consideri
Page 15 and 16: INTER VIEW C. Brâncuşi - Coloana
Page 17 and 18: INTER VIEW Underneath your traps (a
Page 19: INTER VIEW Can you tell blue skies
Page 23 and 24: De vorbă cu Marius Burhan Pe Mariu
Page 28 and 29: EMOŢIE DE TOAMNĂ 28 Fructele toam
Page 30 and 31: EMOŢIE DE TOAMNĂ 30 Ce este, de f
Page 32 and 33: EMOŢIE DE TOAMNĂ Nu ştiu ce-mi c
Page 36 and 37: PROIECTE 32 OPINII Ars Magna - idei
Page 38 and 39: PROIECTE torul îi acordă o valoar
Page 40 and 41: MAI MULTE OPINII 40 A ZUGRĂVI = de
Page 42 and 43: MAI MULTE OPINII 42 Despre trăinic
Page 44 and 45: CASE CARE NU MAI PLANG Grand Hotel
Page 47 and 48: CASE CARE NU MAI PLANG Materialele
Page 49 and 50: CONCEPT haas și arhitecți ai noii
Page 51 and 52: Cea de-a doua etapă a proiectului
Page 54 and 55: PROIECTE În jurul cărții-obiect
Page 56 and 57: PROIECTE 56 Expoziția de pictură
Page 58 and 59: PROIECTE 58
Page 60: PROIECTE STUDENTESTI Emanuel Ciobă
Page 63 and 64: PROIECTE STUDENTESTI 63
Page 65: PROIECTE STUDENTESTI 65

Art Out nr. 8

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?