Dean R. Koontz - CARTE BUNA

apară.
Căutară şi în dormitor, la fel de plin de mobilă ca şi celelalte două încăperi. Bobby nu
era nici aici, nici în debara.
Porniră agale pe hol, spre cele două dormitoare cu baie. Mergeau fără să scoată un
sunet.
În primul dormitor şi în prima baie nu găsiră nimic neobişnuit.
În dormitorul mare domnea aceeaşi harababură. Toate hainele fuseseră scoase din
dulap şi aruncate peste tot. Zăceau îngrămădite pe podea, adunate ghem pe pat, peste
măsuţa de toaletă, unde căzuseră cînd fuseseră aruncate — cele mai multe, dacă nu chiar
toate, distruse aproape complet. Mînecile şi gulerele cămăşilor fuseseră smulse. Reverele
bluzoanelor şi ale costumelor fuseseră rupte. Tivurile pantalonilor fuseseră descusute. Cel
care făcuse aşa ceva acţionase într-o pornire de furie oarbă, dar, cu toate acestea, lucrase
uimitor de metodic.
Cine să fi făcut una ca asta? Cineva care-i purta pică lui Bobby?
Bobby însuşi? De ce să-şi fi distrus bucătăria şi hainele?
Şi ce legătură aveau toate acestea cu crocodilii?
Tony avu sentimentul îngrijorător că se mişcau prea repede prin apartament şi că
treceau cu vederea ceva important. Undeva în mintea lui încerca să prindă contur o
explicaţie pentru lucrurile ciudate pe care le descoperiseră, însă nu reuşea să-şi clarifice
ideea.
Uşa băii de alături era închisă. Singura încăpere pe care n-o cercetaseră.
Frank îşi aţinti revolverul asupra uşii şi, fără s-o scape din ochi, i se adresă lui Tony:
— Dacă n-a plecat înainte de venirea noastră, atunci trebuie să fie în baie.
— Cine?
Frank îi aruncă o privire rapidă şi perplexă.
— Bobby. Cine altul?
— Crezi că şi-a distrus propria locuinţă?
— Păi... tu ce părere ai?
— Ne scapă ceva.
— Da? Ce anume?
— Nu ştiu.
Frank porni spre uşa de la baie.
Tony şovăi, ciulind urechile ca să prindă un eventual zgomot din apartament.
Locul era tăcut ca un mormînt.
— În baia asta trebuie să fie cineva, spuse Frank.
Amîndoi se postară de o parte şi de alta a uşii.
— Bobby! Mă auzi? strigă Frank. Nu poţi sta o veşnicie acolo. Ieşi afară cu mîinile
ridicate!
Nimeni nu ieşi din baie.
— Chiar dacă nu eşti Bobby Valdez, oricine ai fi, trebuie să ieşi de acolo, spuse Tony.
Zece secunde. Douăzeci. Treizeci.
Frank puse mîna pe clanţă şi o răsuci încet, pînă cînd uşa se deschise cu un clinchet
uşor. O trînti de perete şi, în aceeaşi clipă, se trase de cealaltă parte a ei, ca să evite
eventuale gloanţe, cuţite sau alte semne că prezenţa lui acolo era nedorită.
Nici un foc de armă. Nici o mişcare.
Singurul lucru care venea din baie era o duhoare insuportabilă. Urină. Excremente.
Tony începu să tuşească.
— Iisuse!
Frank îşi acoperi gura şi nasul.
Baia era pustie. Podeaua era acoperită cu bălţi de urină de un galben strălucitor, iar
dulăpiorul, chiuveta şi sticla cabinei de duş erau mînjite cu fecale.
— Ce Dumnezeu se petrece aici? întrebă Frank printre degete.
Pe peretele băii era mîzgălit cu fecale acelaşi cuvînt, de două ori.