Dean R. Koontz - CARTE BUNA

stinsese. Gîndul că un glonte l-ar fi putut lăsa fără organe sexuale îl adusese brusc la
realitate — cel puţin pentru moment.
Hilary îl împunse cu ţeava pistolului în testicule, iar el schiţă o grimasă de durere.
— Acum, rostogoleşte-te pe o parte, încet, îi ceru ea.
Frye făcu exact ce i se ceruse, se rostogoli pe o parte cu încetineală exagerată, apoi pe
spate, fără să-şi dezlipească privirea de a ei. În timp ce schimbau poziţiile, îşi retrase mîna
de sub fusta ei, însă nu încercă să-i ia pistolul. Hilary se prinse de el cu mîna stîngă, ţinînd
strîns arma în mîna dreaptă, şi se urcă deasupra lui, cu ţeava pistolului sprijinită în
continuare de testiculele lui. În cele din urmă, îl încălecă, cu o mînă prizonieră între ei, cea
în care ţinea pistolul calibrul 6,32, plasat în mod strategic.
Mîna dreaptă începea să-i amorţească din pricina poziţiei incomode, dar şi fiindcă
strîngea pistolul cu toată puterea, temîndu-se să slăbească strînsoarea. Îşi încleştase
mîna pe mînerul armei cu atîta forţă, încît o dureau degetele şi muşchii pînă în umăr. Se
temea ca nu cumva el să simtă că treptat o părăseau puterile sau să nu scape arma fără
voie, pierzîndu-şi simţul tactil.
— OK, spuse ea. Acum am să mă ridic. Am să ţin arma acolo unde este acum şi am să
vin lîngă dumneata. Nu cumva să mişti. Nu îndrăzni nici să clipeşti. El o privi fix. Ai
priceput? întrebă femeia.
— Da.
Continuînd să ţină arma lipită de testiculele lui Frye, Hilary se ridică de pe trupul lui,
ca şi cum ar fi fost un strat de nitroglicerină. Muşchii abdomenului o dureau de încordare.
Îşi simţea buzele uscate şi avea un gust acru în gură. Răsuflarea lor gîfîită umplea
încăperea, ca rafalele de vînt, dar auzul ei era atît de încordat, încît percepea ticăitul
discret al ceasului Cartier. Se dădu într-o parte, se ridică în genunchi, şovăi o clipă, apoi se
ridică în picioare şi sări departe de el, înainte ca Frye s-o poată prinde din nou.
El se ridică în capul oaselor.
— Nu! îl opri Hilary.
— Ce?
— Culcat!
— Nu-ţi fac nimic.
— Culcat!
— Linişteşte-te.
— La dracu', am spus culcat!
Frye refuza s-o asculte. Pur şi simplu, continua să rămînă în capul oaselor.
— Şi acum ce urmează?
Ea făcu semn cu pistolul.
— Ţi-am spus să stai culcat întins pe spate. Fă ce ţi-am cerut. Acum.
El îşi strîmbă buzele într-unul din zîmbetele acelea urîte la care se pricepea atît de
bine.
— Iar eu te-am întrebat ce urmează acum.
Tipul încerca să recapete controlul asupra situaţiei, lucru care nu-i plăcea deloc lui
Hilary. Pe de altă parte, era chiar atît de important dacă şedea în capul oaselor sau întins
pe spate? Nici din poziţia şezut nu avea cum să se ridice în picioare şi să parcurgă spaţiul
dintre ei, înainte ca ea să înfigă în el cîteva gloanţe.
— OK, se învoi Hilary, fără prea mare tragere de inimă. Rămîi aşa, dacă vrei. Dar,
dacă faci o singură mişcare, golesc încărcătorul în dumneata. Am să-ţi împrăştii maţele
prin cameră. Jur pe Dumnezeul meu că aşa am să fac. El rînji şi încuviinţă din cap. Ea se
cutremură de un fior şi spuse: Acum am să merg pînă la pat. Am să mă aşez pe pat şi am
să sun la poliţie. Se deplasă lateral şi spre spate, ca un crab, pînă ajunse lîngă pat.
Telefonul se găsea pe noptieră. În clipa în care se aşeză şi ridică receptorul, Frye nesocoti
ordinul. Se ridică în picioare. Hei!
Ea trînti receptorul în furcă şi apucă arma cu amîndouă mîinile, încercînd s-o ţină
bine.
Frye întinse mîinile cu un gest împăciuitor, cu palmele îndreptate către ea.