INTRODUCERE IN ENDOCRINOLOGIE

2. Ţesut osos şi metabolism fosfocalcic. GC reduc absorţia intestinală a calciului, determină
hiperparatiroidism secundar, creşterea excreţiei urinare de calciu, hipercalciurie, fosfaturie.
Excesul de GC se va însoţi de un bilanţ calcic negativ, nivelul calciului seric fiind totuşi
menţinut în limite normale cu preţul creşterii resorbţiei osoase. Osteoliza se însoţeşte de
creşterea markerilor biochimici de turnover osos. La aceasta se adaugă efectul detrimental
al GC asupra formării osoase, prin scăderea directă a proliferării celulare, sintezei proteice,
colagenului şi hialuronatului. Astfel se explică apariţia osteoporozei, complicaţie majoră,
frecvent descrisă în excesul de GC indiferent de sursă.
3. Creşterea şi dezvoltarea. Fiziologic, GC accelerează dezvoltarea şi diferenţierea tisulară în
unele organe şi sisteme fetale (creşte producţia de surfactant, promovează dezvoltarea
sistemelor enzimatice hepatice etc). În exces însă, GC inhibă creşterea în copilărie prin
efect osos şi de inhibare directă a GH şi IGF-1.
4. Sistemul imun. GC influenţează marcat răspunsul imun şi inflamator: scad capacitatea de
migrare a celulelor inflamatorii (PMN, monocite, limfocite) la locul injuriei. Inhibă enzime
cheie în sinteza de prostaglandine au leucotriene (fosfolipaza A2), eliberarea de IL -1, IL-6
sau TNFα; producţia de anticorpi sau procesarea antigenelor şi determină involuţia şi
atrofia timusului.
5. Sistemul cardiovascular. Sub acţiunea GC creşte contractilitatea cardiacă şi debitul cardiac
dar şi reactivitarea vasculară la vasoconstrictoare (catecolamine, angiotensină II).
6. Funcţia renală. Acţiunea GC este mediată fie prin receptorii mineralocorticoizi (cu apariţia
consecutivă de retenţie sodică, hipokaliemie şi hipertensiune) fie prin receptorii
glucocorticoizi (creşterea ratei filtrării glomerulare).
7. SNC. Eucortizolemia menţine un status emoţional normal. Excesul de GC determină într-o
primă fază euforie apoi se însoţeşte de depresie, labilitate emoţională marcată şi uneori
afectare cognitivă, creşterea apetitului, cu scăderea libidoului şi insomnie.
8. Sistem endocrin: GC scad răspunsul gonadotropilor la GnRH, inhibă GH prin efect
hipotalamic dar şi secreţia de insulină. Scad majoritatea proteinelor de legare hormonală
(CBG, TBG etc) şi cresc sinteza de epinefrină.
9. Alte efecte. În exces GC determină apariţia ulcerului peptic, cresc presiunea intraoculară,
determină formarea de cataractă.
Androgenii CSR au o activitate biologică directă minimă, funcţionând în primul rând ca
precursori pentru hormoni androgeni activi: testosteron şi DHT. La bărbaţi excesul de androgeni
de sursă corticosuprarenaliană nu are efecte clinice, în schimb înainte de debutul pubertăţii pot
determina dezvoltarea prematură a caracterelor sexuale secundare. La femei secreţia excesivă
de androgeni din CSR, în sindromul Cushing sau hiperplazia congenitală suprarenaliană
determină virilism pilar, acnee.
Clasic, aldosteronul reglează volumul extracelular şi are efect asupra homeostaziei potasiului,
determinând la nivel renal retenţie de Na + şi excreţie de K + .
Pe lîngă aceste efecte, aldosteronul are şi efecte exercitate asupra unor celule nonepiteliale,
ce includ expresia unor gene ale colagenului, TGF beta, inhibitorul activatorului plasminogenului
tipul 1 sau a unor gene mediatoare ale inflamaţiei. Aceste efecte sunt răspunzătoare de apariţia
microangiopatiei, necrozei acute şi fibrozei vasculare, renale, cardiace.
Explorarea funcţională a CSR
Determinări plasmatice specifice sunt folosite atât pentru cortizol cît şi pentru androgenii
secretaţi din CSR, în paralel dozarea ACTH plasmatic (vezi și capitolul hipofiza) poate aduce
informaţii suplimentare despre axul hipotalamo-hipofizo-CSR.
Cortizolul plasmatic total (care reprezintă atât fracţiunea liberă cât şi cea legată) poate fi
măsurat RIA sau HPLC (High performance liquid chromatography), însă utilitatea diagnostică a
unei singure valori a concentraţiei cortizolului plasmatic este restrânsă, datorită secreţiei episodice
şi bioritmului secreţiei CSR, cu excepția unei valori extrem de reduse care sugerează insuficiența
corticosuprarenalină. Cortizolul plasmatic, determinat RIA, se situează între 5-25 μg/dL, la ora 8
6