INTRODUCERE IN ENDOCRINOLOGIE

dimineaţa iar la ora 10 seara sub 3 μg/dL. În condiţii de stres, boli acute, traumatisme, creşterea
estrogenilor din circulaţie (sarcină, contraceptive orale), depresie, alcoolism, afecţiuni renale,
cortizolul plasmatic matinal poate fi crescut. Recoltarea cortizolului la miezul nopții se face la
pacientul dormind sau la pacientul treaz, cu cateter intravenos pus înainte de culcare şi spitalizare
minim 48 ore. O valoare a cortizolului seric mai mare de 5 µg/dl (140 nmol/l) la pacientul dormind
sau mai mare de 7,5 µg/dl (207 nmol/l) la pacientul treaz caracterizează sindromul Cushing.
Determinarea cortizolul salivar se poate face prin metode RIA şi exprimă fracţiunea liberă a
cortizolului. Concentraţiile acestuia prezintă aceleaşi variaţii diurne, cu valori normale de 5,6
ng/mL (15,4 nmol/L) la 8 dimineaţa şi de aproximativ 1 ng/mL (2.8 nmol/L) la ora 24. O valoare de
peste 2 ng/mL (la două determinări diferite) a cortizolului salivar între orele 23 şi 24 s-a dovedit a fi
un test cu sensibilitate de 100% şi specificitate ridicată pentru identificarea pacienţiilor cu sindrom
Cushing. La ora actuala există chituri folosite în ambulator, saliva recoltată noaptea poate fi
păstrată la temperatura camerei cîteva zile.
O altă metodă utilă de diagnostic al excesului de cortizol este determinarea cortizolului liber
urinar, din urina colectată în 24 de ore. Dozarea implică metode RIA, HPLC sau spectrometria de
masă. Valorile normale, determinate RIA, ale cortizolului liber urinar sunt între 20 şi 90 μg/24 h
(50-250 nmol/24 h). Valori care depășesc de două-trei ori limita superioară a normalului sunt
sugestive ptr sindromul Cushing. Metoda nu poate fi folosită în diagnosticul insuficienţei CSR, o
excreţie redusă de cortizol în urină poate fi regăsită la persoane sănătoase.
Folosită des în trecut, dozarea 17-hidroxicorticosteroizilor (17-OHCS), prin metoda
colorimetrică Silver Porter, se utilizează destul de rar astăzi. Valorile normale sunt: 3,5-5,5 mg/24
ore la femei și 5-7,5 mg/24 ore la bărbați. 17-OHCS cresc în sindromul Cushing şi prezintă valori
scăzute în ICSR, numeroase medicamente (spironolactona, fenitoină, fenobarbital etc) pot
interfera cu această metodă, fiind necesară întreruperea lor cu cel puţin o săptămână înainte de
colectarea urinei în scop diagnostic.
Testele de supresie cu Dexametazona (DXM) sunt următoarele:
1. Testul “overnight”, utilizat ca test screening, pentru evidenţierea hipercortizolismului
nesupresibil, indiferent de cauza: dozarea cortizolului plasmatic la ora 8,00 dimineaţa
după administrarea Dexametazonei 1 mg cu o seara înainte. În sindromul Cushing,
valorile cortizolului sunt peste 5 μg/dL (absenţa inhibiţiei). În 2008, Endocrine Society,
recomandă coborârea pragului de interpretare a valorilor cortizolului în acest test la 1,8
μg/dL şi folosirea a două teste diferite pentru excluderea sindromului Cushing (de
exemplu cortizolul salivar la miezul nopţii sau cortizolul liber urinar).
2. Testul de supresie cu DXM 2 mg/zi X 2, cu dozarea cortizolului plasmatic. Se
administrează 0,5 mg DXM la 6 ore, timp de 2 zile. Un răspuns normal presupune:
scăderea valorii cortizolemiei plasmatice (a doua zi după ultima doză de DXM) sub 5
μg/dL (sau 1,8 μg/dL după noile criterii). Absenţa inhibiţiei, se evidenţiază în toate
formele de sindrom Cushing.
3. Testul de supresie cu DXM 8 mg/zi X 2 zile (administrarea a 2 mg DXM la 6 ore) sau
DXM 8 mg “overnight” (DXM se administrează în doză unică de 8 mg la ora 23) – se
foloseşte pentru a diferenţia boala Cushing de secreţia ectopică de ACTH. În adenomul
secretant de ACTH punctul de setare al feed-back-ului cortizol–ACTH este modificat,
ceea ce determină păstrarea supresabilităţii ACTH în aceste forme, însă la doze mult
mai mari de glucocorticoizi (test pozitiv- concentraţia cortizolului plasmatic, a 17 OHCS
şi cortizolului liber urinar scad cu peste 50% faţă de valoarea bazală). În formele
ectopice, la fel ca în sindromul Cushing de cauză adrenală, secreţia este autonomă şi
nu va fi influenţată de dozele mari administrate (test negativ). Din păcate există excepţii
de la această regulă şi acest test trebuie interpretat cu precauţie.
Testele de evaluare a rezervei hipofizo-adrenale sunt folosite în scopul determinării
capacităţii axului hipofizo-suprarenalian de a răspunde la stres:
7