Descarca articole in format pdf - colmedmm.ro

5 ani 8.000 de soldaţi britanici, ceea ce reprez<strong>in</strong>tă un stră<strong>in</strong> la fiecare trei <strong>in</strong>digeni. Este posibil ca trupele de
ocupaţie să fi vehiculat agentul etiologic, responsabil de declanşarea ulterioară a bolii.
În acelaşi perimetru COOk şi colab. au descris aşa-numitul „paradox d<strong>in</strong> Insulele Orkney –Shetland
– Faeroe” (nordul Angliei). În Insulele Orkney – Shetland prevalenţa sclerozei multiple a at<strong>in</strong>s cifra record
de 300/100.000 locuitori. În Insulele Faeroe fusese observată o creştere epidemică a prevalenţei bolii.
Cook şi colab. au explicat paradoxul epidemiologic, sugerând o posibilă relaţie etiologică a
sclerozei multiple cu virusul jigodios. În Insulele Orkney – Shetland creşterea câ<strong>in</strong>ilor este un lucru
obişnuit, iar jigodia este endemo-epidemică.
În Insulele Faeroe nu a fost raportat nici un caz de jigodie, ca urmare a carant<strong>in</strong>izării stricte a câ<strong>in</strong>ilor
importaţi.
În concluzie, datele epidemiologice sugerează orig<strong>in</strong>ea <strong>in</strong>fecţionară şi transmisibilitatea sclerozei
multiple. Mai precis, boala pare a fi transmisă în perioada de <strong>in</strong>cubaţie (precl<strong>in</strong>ică), când este mult mai
frecventă decât sugerează datele cl<strong>in</strong>ice, bazate pe cazurile manifeste.
Cea mai plauzibilă pare să fie teoria virală, care poate să fie unică sau multiplă, în funcţie de agentul
patogenetic şi etiologic.
De-a lungul timpului s-a elaborat o lungă listă de virusuri „candidate pentru etiologia sclerozei
multiple”. Astfel, în lichidul cefalorahidian al bolnavilor cu scleroză multiplă au fost izolaţi anticorpi faţă de
următoarele virusuri: herpes simplex, varicelo-zoosterian, virusul citomegalic, vacc<strong>in</strong>ia, rujeolă, urlian,
virusul paragripal, HiV, coronavirusuri, Visna, virusul mononucleozei <strong>in</strong>fecţioase (Epste<strong>in</strong> Barr), virusul
Theiler (pr<strong>in</strong> urmare, <strong>in</strong>tră în discuţie o multitud<strong>in</strong>e de virusuri).
Dacă o <strong>in</strong>fecţie virală activă nu pare să determ<strong>in</strong>e în mod direct scleroza multiplă, alternativa unei
<strong>in</strong>fecţii lente trebuie luată în considerare, ţ<strong>in</strong>ând cont de datele epidemiologice, pe plan mondial.
Morbivirusurile constituie capul de serie a numeroase studii serologice, care au atras atenţia asupra
posibilei legături d<strong>in</strong>tre ele şi scleroza multiplă.
PERTSCHNIK şi colab. au detectat antigenul rujeolos pr<strong>in</strong> imunofluorescenţă în mucoasa jejunală,
obţ<strong>in</strong>ută bioptic la 23 bolnavi cu scleroză multiplă (d<strong>in</strong> 24 <strong>in</strong>vestigaţii).
În prezent există o <strong>in</strong>terpretare rezervată a probelor serologice, ca argument pentru implicarea
virusului rujeolos în etiologia sclerozei multiple, pentru că:
– titruri serice de anticorpi antirujeoloşi au fost găsiţi şi în alte stări cl<strong>in</strong>ice (de ex.: hepatită cronică);
– imunoglobul<strong>in</strong>ele d<strong>in</strong> LCR-ul bolnavilor cu scleroză multiplă nu au numai specificitatea
antirujeolică;
– imunitatea celulară a bolnavilor cu scleroză multiplă nu a putut demonstra vreo comportare
specială a limfocitelor provenite de la bolnavi, faţă de virusul rujeolic.
Studiile comparative în panencefalita sclerozantă subacută (PESS) şi scleroza multiplă arată o seamă
de deosebiri, care ţ<strong>in</strong> atât de gazdă, cât şi de răspunsul imun al acesteia la agentul rujeolos. Acestea sunt:
● <strong>in</strong>cidenţa mai mare a sclerozei multiple la femei şi PESS la bărbaţi;
● prevalenţa mai mare în mediul rural pentru PESS şi în mediul urban pentru scleroza multiplă;
● afectarea în scleroza multiplă în mod preponderent a persoanelor cu un nivel de viaţă ridicat şi
<strong>in</strong>vers în PESS;
● frecvenţa rujeolei sub 2 ani în antecedentele bolnavilor cu PESS şi tardivă, în adolescenţă, în cazul
bolnavilor cu scleroză multiplă;
● răspunsul imun de tip oligoclonal d<strong>in</strong> LCR este îndreptat în cea mai mare parte împotriva
agentului rujeolos la bolnavii cu PESS şi doar în mică măsură la cei cu scleroză multiplă.
Infecţiile virale multiple şi scleroza multiplă
Infecţiile virale pot să fie importante pr<strong>in</strong> modificarea terenului, favorizând dezvoltarea sclerozei
multiple, sau menţ<strong>in</strong> lanţul patogenic, determ<strong>in</strong>ând recăderile ce caracterizează evoluţia sclerozei multiple.
Majoritatea studiilor au încercat desemnarea unui s<strong>in</strong>gur virus drept candidat etiologic, dar orientările
multor autori în momentul de faţă sunt pentru <strong>in</strong>crim<strong>in</strong>area mai multor virusuri, care să acţioneze secvenţial
şi concordant.
În acest sens, un credit important are ipoteza <strong>in</strong>iţierii şi menţ<strong>in</strong>erii sclerozei multiple în urma
reacţiilor autoimune, declanşate de <strong>in</strong>fecţii virale repetate cu virusuri „anvelopate”. De altfel, majoritatea
virusurilor <strong>in</strong>crim<strong>in</strong>ate în etiologia sclerozei multiple, sunt „virusuri anvelopate”.