Full text PDF (6.1 MB) - Jurnalul de Chirurgie

Articole originale Jurnalul de Chirurgie, Iaşi, 2008, Vol. 4, Nr. 4 [ISSN 1584 – 9341]
Pentru evitarea dezechilibrelor hidro-electrolitice un drenaj extern-intern este de
preferat. De asemenea, un astfel de drenaj permite şi accesul mai facil pentru
schimbarea drenajului intern decât în cazul endoprotezelor. Deşi elimină necesitatea
unei pungi de drenaj crescând confortul pacientului se păstrează unele limitări.
În ceea ce priveşte drenajele interne prin endoproteze acestea sunt cele mai
bune, atât pentru confortul pacientului cât şi pentru homeostazia organismului. În
general se preferă calibre cât mai mari, ca şi în cazul cateterelor pentru drenaje
percutane, deşi există studii care arată că nu se remarcă îmbunătăţiri majore în ceea ce
priveşte durata de permeabiliate a stentului la calibre peste 10F [20]. Există un consens
general că stent-urile de plastic trebuie să aibă orificii laterale numai la capete [20].
Evaluarea eficienţei stent-urilor în obstrucţiile biliare maligne este dificilă
deoarece de multe ori pacienţii decedează datorită bolii de bază înaintea expirării
perioadei de permeabilitate a stent-ului; după mai multe studii intervalul mediu de
supravieţuire este de 7-10 luni indiferent de tipul de stent utilizat [21-25].
Nu s-au putut face corelaţii privind supravieţuirea în funcţie de tipul de drenaj
datorită lotului mic stadiului avansat al bolii pacienţilor. Totuşi, se pare că
supravieţuirea este mai slabă la pacienţii consumatori de alcool, probabil datorită
afectării hepatice pre-existente (supravieţuire medie 4,5 luni la consumatori faţă de 6,5
luni la ceilalţi).
În rest, supravieţuirea pare să depindă de stadiul afecţiunii şi statusul de
performanţă la momentul prezentării. Nu am sesizat din acest motiv diferenţe notabile
funcţie de tipul de drenaj, ci doar în ceea ce priveşte calitatea vieţii.
CONCLUZII
În condiţiile în care supravieţuirea pacienţilor în aceste neoplazii depăşite
chirurgical rămâne dezamăgitoare, scopul principal al drenajului biliar este reducerea
simptomelor – icter şi prurit şi îmbunătăţirea performanţei hepatice prin reducerea sau
remiterea colestazei; în acelaşi timp trebuie avută în vedere calitatea vieţii, astfel încât
este preferabil să se folosească endoprotezarea, pe cale fie percutană, fie endoscopică, şi
drenajul biliar extern-intern. Totuşi, dacă niciuna din aceste două metode nu este
realizabilă se poate apela la drenajul biliar extern, ca soluţie temporară sau definitivă,
remisiunea putându-se obţine şi prin această metodă dar cu o calitate a vieţii redusă.
BIBLIOGRAFIE
1. Kaude JV, Weidenmier CH, Agee OF. Decompression of bile ducts with the percutaneous
technique. Radiology. 1969; 93(1): 69-71.
2. Burcharth F, Nielbo N: Percutaneous cholangiography with selective catheterization of the
common bile duct. AJR Am J Roentgenol. 1976; 127(3): 409-412.
3. Hansson JA, Hoevels J, Simert G, Tylén U, Vang J. Clinical aspects of nonsurgical percutaneous
transhepatic bile drainage in obstructive lesions of the extrahepatic bile ducts. Ann Surg. 1979;
189(1): 58-61.
4. Molnar W, Stockum AE. Relief of obstructive jaundice through percutaneous transhepatic
catheter: A new therapeutic method. Am J Roentgenol Radium Ther Nucl Med. 1974; 122(2):
356-367.
5. Pollock TW, Ring ER, Oleaga JA, Freiman DB, Mullen JL, Rosato EF. Percutaneous
decompression of benign and malignant biliary obstruction. Arch Surg. 1979; 114(2): 148-151.
6. Hoevels J, Lunderquist A, Ihse I. Percutaneous transhepatic intubation of bile ducts for
combined internal/external drainage in preoperative and palliative treatment of obstructive
jaundice. Gastrointest Radiol. 1978; 3(1): 23-31.
7. Nakayama T, Ikeda A, Ikuda K. Percutaneous transhepatic drainage of the biliary tract.
Gastroenterology. 1973; 74: 554-561.
306