RELA II MILITARE ROMÂNO – GERMANE - fundatia gusa

surprinde deci că el a aplicat stilul său deosebit de original clădirilor sale: faţadele
asemănătoare unor calcane sunt cu 50% sau chiar cu 100% mai înalte decât celelalte două
frontoane. Ce nu este atelier este teren cultivat cu flori. Străzile şi aleile sunt curate,
dispuse geometric, cu trotuare sau bordate cu piatră.
Muniţia românească
În legătură cu fabricarea muniţiei este cunoscut că România produce cartuşe de
infanterie obişnuite, de 7,92 mm. Dintre calibrele mari fabrică numai calibrul de 13,2 mm
cu miez de plumb, cu miez de oţel şi, foarte probabil, muniţie trasoare. Acest calibru, în
toate cele trei sortimente, este folosit în apărarea antiaeriană. Este evident că efectul este
fără mare valoare faţă de cel al proiectilelor explozive şi nu se deosebeşte mult de cel al
muniţiei obişnuite de infanterie. În categoria calibrelor mari urmează proiectilele trasoare
antiaeriene de 23 mm, cu explozie automată. Această muniţie România o procură din
Franţa de unde se asigură, de altfel, şi cu mitralierele corespunzătoare, probabil Hotchkiss,
respectiv Brandt. Cu livrările din partea franceză România a avut mari dificultăţi din
momentul în care, din pricina suprasolicitării furnizorilor de către propria lor armată,
aceştia n-au mai putut respecta nici termenul livrărilor şi nici cantităţile contractate. După
unele versiuni problema n-ar fi nici acum soluţionată.
O bună vreme, din această cauză, România s-a interesat de muniţia antiaeriană cu
calibrul de 2 cm. Dar acest interes se pare că a rămas în faza discuţiilor, autorităţile
competente fiind copleşite în vara acestui an de alte lucrări.
Următoarele calibre sunt de artilerie. Este vorba despre cele de 7,5 cm, de 10 cm
şi de 10,5 cm. Dacă armata posedă calibre şi mai mari, n-am aflat încă; în cazul că da,
atunci este foarte probabil ca acestea să nu fie produse în România.
Proiectilele şi muniţia de calibrele sus-numite sunt produse de şase firme ale
căror fabrici aparţin în general industriei metalurgice. Dintre acestea face parte şi firma
,,Malaxa” care are cea mai mare contribuţie. Urmează firma ,,Metrom” din Braşov, care
produce, de asemenea, cartuşe. Şi această fabrică instalează noi ateliere în care,
deocamdată se produc proiectile. Pulberea necesară este livrată de Fabrica de Pulberi din
Făgăraş. Nu este exclus ca şi firma ,,Astra” din Braşov să ia parte la producţia de mozaic.
,,Metrom” şi ,,Astra” sunt amplasate destul de departe de calea ferată care face legătura cu
Bucureştiul. Firma ,,Voina” care se află ceva mai departe, dar în imediata apropiere a căii
ferate, produce mine.
O nouă fabrică de stat se construieşte în Valea Mârşei, la Avrig, în judeţul Sibiu.
Această fabrică trebuie să fie, după intenţiile româneşti, cea mai mare de acest fel din
Europa. Cea mai lungă latură a ei, alcătuită din mai multe tronsoane, se întinde pe 8 km.
Din partea sudică este protejată de masivul Negoiu, în valea acestuia fabrica aflându-se ca
într-o groapă. Lucrările de terasament au fost de mare amploare. Această fabrică nu a fost
destinată a fi fabrică de mozaic, toate structurile metalice componente, instalaţia în
ansamblul ei vizând producerea de muniţie de artilerie. Este probabil ca aici să se fabrice
şi tunuri. Capacitatea acestei fabrici este estimată la 6.000 de guri de foc şi muniţie finită
în opt ore de lucru. În derivaţie, într-o mică vale, se construieşte o fabrică de capse
detonante. Deşi s-a lucrat deja trei ani la acest amplasament, în funcţiune va intra cel mai
devreme în 1940. Este absolut semnificativ pentru România că fabricile influente,
producătoare de muniţie de artilerie au creat obstacole acţiunii de finalizare a noii
întreprinderi numai pentru a-şi proteja câştigurile individuale.
În ciuda numeroaselor fabrici de mozaic destinate producerii muniţiei de artilerie,
fabrica de muniţii a firmei ,,Malaxa”, aflată în Tohanul Vechi, este cu mare probabilitate,
singura din România care produce şi iniţiatori. Celelalte fabrici de muniţie se
9