RELA II MILITARE ROMÂNO – GERMANE - fundatia gusa

a-şi câştiga existenţa. Nu ni s-au făcut cunoscute nici un fel de incidente”.
Ministrul de interne, Ghelmegeanu, a obiectat, spunând că guvernul românesc
este exact informat asupra activităţii refugiaţilor în urma supravegherii corespondenţei
acestora. Există, într-adevăr, câţiva care ar putea fi aduşi înapoi, alţii însă pregătesc în
continuare acte teroriste. Surprinzătoare este legătura unor gardişti din Reich cu cei din
Iugoslavia înspre care au loc călătorii regulate.
I-am spus domnului Ghelmegeanu, să-mi dea materialul său când va crede că
noi am scăpat evenimentele de sub control. A trebuit să accentuez că noi nu avem nici o
legătură cu Garda de Fier. ,,Domnii ar dori poate să-şi amintească faptul că guvernul
românesc a fost în situaţia de a admite documente false în procesul împotriva lui
Codreanu drept probe în care se susţinea legătura, în fapt inexistentă, dintre Führer şi
Codreanu. Odinioară am avertizat în acest sens.
Acum ar fi iarăşi profund fals să se creeze o legătură oficială între Reich şi
acţiunile guvernului român pentru concilierea internă.”
Domnul Urdăreanu a consimţit asupra acestui aspect şi a subliniat că acţiunea
studenţilor de a-şi chema înapoi prietenii şi, în acelaşi timp, partizanii, n-ar trebui
considerată ca o acţiune a guvernului român, ci ca pe o iniţiativă particulară. El a
recunoscut că nu-şi poate menţine oferta, dar a rugat să li se permită studenţilor să meargă
nestingheriţi la prietenii lor, în Germania, pentru a le prezenta acestora reala situaţie din
România.
L-am întrebat pe domnul Urdăreanu ce le va oferi guvernul român celor care vor
accepta să se întoarcă în patrie. Vor fi amnistiaţi? Mi-a răspuns că nu ar fi cazul pentru că
nu pot fi trataţi mai bine acei gardişti fugiţi în străinătate, dar care într-un fel sau altul au
luat parte la acţiuni teroriste, decât aceia care stau, în ţară, în închisori. Până acum au fost
introduşi în procese de conciliere numai acei gardişti care, deşi partizani ai Gărzii, n-au
comis acte teroriste. Dacă ar fi eliberaţi acum şi ceilalţi, guvernului i s-ar reproşa
slăbiciunea. De asemenea, acei gardişti asupra cărora planează decizii judecătoreşti sau
care sunt deja condamnaţi, până la urmă trebuie să-şi ispăşească pedeapsa. Abia când
guvernul va observa instalarea unei concilieri fundamentale, care va stăvili actele
teroriste, i se va propune regelui declararea amnistiei. Aceasta se va întâmpla încet, încet.
I-am spus domnului Urdăreanu deschis că după părerea mea gardiştii aflaţi acum liberi în
Germania nu vor accepta întoarcerea în ţară, ştiind că la sosire îi aşteaptă închisoarea şi
chiar mai mult decât atât. Miniştrii au întrebat, în prezenţa mea, dacă, în cazul refuzului de
a se întoarce în ţară, aceşti gardişti n-ar trebui trataţi ca emigranţi, retrăgându-li-se
cetăţenia, sau dacă li s-ar putea menţine în continuare corespondenţa sub control, urmând
să se poată întoarce cândva, mai târziu, când concilierea internă va fi făcut şi mai mari
progrese şi când se va putea lua în discuţie amnistierea.
Le-am explicat domnilor că trebuie să se edifice ei înşişi în această privinţă, dar
că sunt pregătit să preiau din partea dumnealor informaţii privind pregătirea în Germania a
unor acte teroriste pentru a le comunica mai departe guvernului meu, întrucât nu avem
nici un interes să permitem perturbarea relaţiilor dintre cele două guverne prin acţiunile
gardiştilor. La rândul lor trebuie să facă totul pentru a dezminţi afirmaţiile lui Maniu şi ale
lui Madgearu potrivit cărora ar fi existat un contact între Gardă şi Reich, pentru că acesta
nu a existat şi nu va exista niciodată. ,,Noi am avut loiala simpatie faţă de idealistul
Codreanu şi am simpatizat, de asemenea, acţiunile lui atâta timp cât au fost orientate
înspre o reînnoire naţională. Aspectul mistic al mişcării sale ne-a fost străin. Dar din
această simpatie nu trebuie să se tragă în continuare concluzii. V-aş ruga să nu faceţi
aceasta nici acum”. Domnul Urdăreanu m-a asigurat ca şi la începutul întrevederii, că
15