vezi pdf - fundatia gusa

care prin minune au rămas. Aţi văzut bucuria mare a credincioşilor, manifestată la renaşterea
bisericilor(…)” xxxix .
Cu sprijinul militarilor au fost redate cultului zeci de biserici, refăcându-se şi sfinţinduse
cele existente şi construindu-se acolo unde acestea fuseseră distruse. Activitatea este sugestiv
sintetizată de către preotul căpitan S.Coman din Ambulanţa 46 a Diviziei 9 Cavalerie: ,,Suntem
mereu neabătuţi pe drumul destinului neamului nostru care, de la început, a fost să lupte pentru
salvarea fiinţei sale ca popor şi să ridice altare sfinte. Ne luptăm şi noi, iar în zile de linişte
sfinţim altare şi înălţăm troiţe. E tradiţia lăsată nouă moştenire de marii voievozi. Noi o
continuăm cu râvna de a ne dovedi urmaşi vrednici ai lor” xl . Iar preotul căpitan Pătroiu Florea,
în zilele de 30 şi 31 decembrie 1942, a botezat câţiva copii în orăşelul Snigerevka, unde
"Măreaţa biserică transformată în teatru (de către bolşevici – n.n.) a redevenit lăcaş de
rugăciune pentru mulţumirea şi înălţarea sufltească atât a ostaşilor, cât şi a populaţiei civile" xli .
Preoţii români se ştiau angajaţi în acţiuni de luptă "împotriva păgânului, a bolşevicului
sperjur şi ateu”. În Basarabia le-a mai revenit o admirabilă îndatorire. Prin satele, pe unde
treceau cu trupa, deschideau bisericile, chemau poporul la rugăciuni (...). Acest contact stabilit
prin rugăciunea preoţilor armatei cu norodul basarabean a fost un lucru foarte binevenit şi un
serviciu real adus patriei" xlii . Ajungând în localităţi din Basarabia, Bucovina, Transnistria, clerul
din armata română s-a preocupat de redeschiderea, renovarea ori construirea lăcaşurilor de cult,
"încreştinând copiii oamenilor cari de multă vreme aşteptau acest fericit şi însemnat
moment" xliii . Se realiza astfel o "operă vastă de reîncreştinare a teritoriilor desrobite" xliv .
Misiunea sacră a clerului de pe front era mărturisită şi de protopopul colonel Ioan
Dăncilă: "Am îmbrăcat şi noi haina ostăşească, dar nu purtăm cu noi nici o armă ucigătoare.
Arma noastră este cuvântul Ţării" xlv . Despre slujba de înmormântare a şapte morţi, printre care
şi un ofiţer, sublocotenent din Regimentul 31 Calafat, aduşi cu săniile, preotul căpitan
Marinescu Uda nota: "Sosesc câteva femei, intră în casă timide, adunându-şi lăcrămile în
năframe. Plângeau sincere, îndurerate, căci soldaţii români, cât stătuseră în cartiruire la ele, se
purtaseră atât de frumos şi le încurajaseră cu cuvinte pe cât s-au putut înţelege, vestindu-le o
viaţă nouă, descătuşată de lanţurile tiraniei bolşevice care le ferecase grumazul de un sfert de
veac" xlvi .
Extinzând prezentarea unor asemenea misiuni, preotul căpitan Năstase Gheorghe scria:
"Aceşti slujitori ai Domnului au fost cei dintâi care au păşit pe pământurile desrobite (...). Şi au
lucrat şi lucrează cu râvnă la restaurarea bisericilor, la săvârşirea dumnezeeştilor slujbe în sate şi
oraşe, în Basarabia, în Transnistria, în Crimeea, ca şi pe Doneţ. Restabilirea vieţii religioase în
ţinuturile desrobite s-a făcut în mare măsură de către preoţii militari" xlvii . Această realitate o
XIV