vezi pdf - fundatia gusa

s-au aflat în relaţii de interdependenţă şi de obstrucţie reciprocă - diminuarea numărului
credincioşilor şi a sentimentului religios având corespondenţe în creşterea numărului de atei şi
în intensificarea afirmării lor.
Clerul militar s-a aflat astfel atât sub impactul destrămării structurilor militare, cât şi sub
acela al înlăturării structurilor bisericeşti anterioare.
Pentru Biserică se punea problema izolării sau adaptării la realităţi care se vădeau a fi
vitrege exercitării cultelor. Ea însă a rămas "biserică vie", performanţă rară în estul Europei.
Stabilirea cadrului confesional în România a depins de mai multe reglementări. Decretul
nr. 358/17 iulie 1948 al Marii Adunări Naţionale abroga unilateral Concordatul cu Vaticanul
care fusese stabilit de un rege catolic, Ferdinand I, şi care a favorizat, în România, cultul
strămoşilor săi. Urmările abrogării au fost multiple: şcolile catolice – preluate de stat; preoţii
catolici – înlăturaţi şi, dintre ei, mulţi închişi. Peste două luni alt decret reducea numărul
scaunelor episcopale romano-catolice de la şase la două lxxxii .
Decretul din 4 august 1948 privind educaţia s-a corelat cu noua Lege a Cultelor (Decret
177/1948). Astfel, statul român controla în întregime treburile ecleziastice. Averile şi fondurile
bisericii erau naţionalizate. Alegerea Patriarhului, a majorităţii membrilor din Sfântul Sinod, a
Consiliului Naţional al Bisericii şi a administraţiei patriarhale era dirijată de P.C.R. Controlul
financiar direct îl aveau miniştrii comunişti lxxxiii .
Biserica Greco-Catolică (Unită) a cunoscut şi ea momente de răscruce, receptate diferit
de celelalte culte. Faptul că la 1 octombrie 1948 a fost semnat de către 38 delegaţi şi 42 de
preoţi actul de trecere a acestei biserici la ortodoxie a fost interpretat de o parte a uniaţilor drept
desfiinţare a bisericii lor; pe de altă parte, credincioşii acestui cult şi Biserica Ortodoxă Română
în întregul ei au receptat fenomenul drept refacerea unităţii confesionale a poporului român.
Decretul din 1 decembrie 1948 desfiinţa Biserica Greco-Catolică (Unită).
A fost o tristă realitate oprimarea bisericii şi preoţilor, care a însemnat o drastică
restrângere a spaţiului de manifestare a acestora - limitat la incita lăcaşurilor de cult şi la
locuinţele enoriaşilor -, continuând cu persecuţii, obstrucţii în domeniile mass-media,
specializării personalului etc. şi sfârşind cu trimiterea în închisori şi lagăre a unui eşantion nou:
slujitorii altarelor, ortodocşi îndeosebi, dar şi catolici şi de alte rituri. Ca şi pe front, unde
glonţul nu alegea ortodoxul sau catolicul, tot aşa sistemul concentraţionar nu făcea discriminări,
preoţii de orice rit fiind pasibili de detenţie.
Vremurile de osândă pentru cei închişi erau vremuri de prigoană pentru cei de acasă:
confiscări de averi, evacuări forţate din case parohiale, exmatricularea copiilor de preoţi din
instituţiile de învăţământ, deportări în Bărăgan şi Dobrogea lxxxiv .
XXIV