vezi pdf - fundatia gusa

Gãsesc aici o bisericã maiestuoasã ca înfãþiºare. Bolºevicii n-au distrus-o, dar au fãcut din ea magazie.
Exista încã, la sosirea noastrã, înlãuntru orz, ovãz, mazãre etc. Locuitorii, printre care vestea sosirii unui preot a
circulat cu repeziciune, s-au adunat îndatã ºi cu grabã ºi osârdie au curãþat biserica împodobind-o cu icoane.
Gãsesc aici douã rânduri de veºminte în stare bunã.
Seara fac slujbã cu priveghere în asistenþa unui mare numãr de credincioºi, de faþã fiind ºi domnul colonel
Ignat, împreunã cu statul sãu major ºi numeroºi ostaºi. Lacrimi de bucurie curg în voie pe obrajii ucrainienilor,
supþi de chin ºi suferinþã. La sfârºit, într-o atmosferã vrednicã de toatã spiritualitatea, vorbesc ostaºilor noºtri
despre jertfa fraþilor lor de arme care a adus dezrobirea unui popor pravoslavnic: poporul ucrainian. Localnicilor le
vorbesc despre datoria ce o au faþã de eliberatorii lor: supuºenie, adâncã înþelegere ºi demascarea tuturor celor ce
mai cred încã în binefacerile ºi civilizaþia comunismului.
22 iulie1941, Criceanovca
A doua zi dupã sosirea noastrã în acest sat, e un pelerinaj continuu ºi impresionant al sãtenilor spre
biserica lor redatã cultului. Toþi sunt îmbrãcaþi în haine de sãrbãtoare; îþi dã impresia cã e ziua Învierii; 55 prunci,
din dorinţa vie a părinţilor lor, primesc Taina Botezului.
Naºii acestor copii sunt ostaºii români, în frunte cu domnul general Mihail Lascãr, comandantul lor. La
sfârºitul slujbei vorbesc asistenþilor - sãteni ºi ostaºi - despre legãtura care se efectueazã între români ºi ucrainieni,
dezrobitori ºi dezrobiþi, prin Taina Botezului, legãturã care simbolizeazã viitoarea prietenie a celor douã popoare
vecine: poporul român ºi poporul ucrainian.
Lãsãm în urmã deci o bisericã redatã rostului ei ºi un sat întreg intrat în fãgaºul ortodoxismului.
23 iulie 1941, Rosfiatowka
Gãsim aici o bisericã care fusese prefãcutã de cãtre comuniºti în cinematograf. Altarul devenise ecran!
Pe ziduri, în locul icoanelor se vede chipul lui Stalin, iar în locul citatelor din Evanghelie sunt scrise, cu un
roºu aprins, unele din spusele omului care ºi-a închipuit cã poate sã se lupte cu Dumnezeu! Poporul însã, cu o
bucurie de admirat, dã totul afarã din bisericã, fãcând loc crucii ºi icoanelor.
Botez aici 36 copii. Vorbesc celor prezenþi despre recunoºtinþa ce trebuie sã arate ucrainienii, cruciaþilor
viteji care luptã sub umbra ºi paza crucii, sã dãrâme comunismul ºi jidovismul. Plecând de aici mai departe cu
comandamentul, am îndemnat poporul sã se adune în bisericã în zilele de sãrbãtoare ºi sã se roage lui Dumnezeu
pentru biruinþa noastrã finalã.
24 iulie 1941, Vapniarka
Biserica de aici n-a avut o soartã mai bunã ca cele de pânã acum. Ea fusese transformatã în club politic.
Poporul, la îndemnul ºi explicaþiile noastre, curãþã locaºul sfânt aºa încât pot face slujbã. Sãvârºesc un parastas
pentru ostaºii noºtri, în prezenþa unui apreciabil numãr de ostaºi ºi a unui numãr restrâns de ucrainieni. La sfârºit
am vorbit asistenþilor despre jertfa oºtirii române ºi importanþa ei pentru creºtinism, îndemnând pe sãteni sã fie
apropiaþi oºtirii eliberatoare. Am anunþat apoi cã voi oficia o altã slujbã la ora 12, când voi boteza ºi copii încã
nebotezaþi.
La aceastã orã biserica este neîncãpãtoare, botezãm 57 de copii, naºii copiilor sunt oºtenii români care se
întrec în a-ºi lega amintirile de aceste locuri, prin actul botezului. la sfârºit vorbesc ucrainienilor despre libertatea
adusã Ucrainei de oastea noastrã creºtinã ºi despre datoria ucrainienilor de a fi supuºi ºi ascultãtori dispoziţiilor
armatei noastre.
Când le vorbesc despre renaºterea creºtinismului, pe feþele credincioºilor, bãtrâni ºi supþi de suferinþã
picurã lacrimile de bucurie. E rãsãritul unei renaºteri spirituale. 80 de pâini aduse de credincioºii localnici ca prinos,
le împart ostaºilor ce trec în marº pe lângã bisericã: e semnul faptei, al legãturii ºi al unirii dintre eliberaþi ºi
eliberatori.
25 iulie 1941, Vapniarka
Stând ºi astãzi în acest sat, printr-o toacã de fier improvizatã, chem credincioºii din sat la rugã. Ei rãspund
într-un numãr apreciabil, cu toatã vremea urâtã, ploioasã.
Sãvârºesc Te-Deum, vorbesc despre biserica lui Hristos, pe care nici porþile iadului nu o pot birui.
ªi aici, lãsãm mulþumire, liniºte sufleteascã ºi nãdejdi creºtine, într-o vreme mai bunã decât aceea de sub
comuniºti.
26 iulie 1941, Sarapanowka
Biserica de aici a fost pur ºi simplu dãrãmatã, pânã în temelie. Pe locul ei s-a construit un impozant
colhoz. Echipa P. P., care îmi dã cu fiecare prilej un ajutor de nepreþuit, anunþã sosirea în sat alãturi de viteaza
armatã românã, a unui preot, care are dorinþa vie de a sta de vorbã cu credincioºii din Sarapanowka.
Sosesc îndatã o mulþime de femei, de oameni ºi copii cu care mã sfãtuiesc blând, arãtând care este rostul
armatei noastre aici pe pãmântul lor ºi cã de acum încolo biserica ºi credinþa îºi vor avea locurile lor de cinste.
Hotărâm ca locul de rugăciune să fie o sală mare al colhozului, adică tocmai pe locul unde odinioară era
biserica.
8