vezi pdf - fundatia gusa

din 27 martie 1943 a preotului căpitan activ Friciu Octavian, confesorul Ambulanţei Diviziei 20
Infanterie: ,,Aici, în faţa Rusiei imense şi a Volgăi cu apele întinse în zare, între orizonturile
ostile, ostaşul nostru nu se crede niciodată singur. Şi pe toate drumurile de pulbere sau de
troiene ale stepei, se înalţă sufletul lui, văzând că n-a fost uitat, ci dimpotrivă, în lupta ce o
desfăşoară pe culmi de glorie şi de răsunet, se află lângă el şi sprijinul cel mai mare, sprijinul
spiritual: părintele său sufletesc. Iată misiunea preotului. E de ajuns ca să vadă ostaşul lângă el
pe preotul care l-a învăţat primele buchii ale credinţei creştine, pentru a înfrunta cu tărie şi
bărbăţie arşiţa nămiezilor, glodul prăfos al drumurilor şi urgia duşmanului” lxxi .
Preoţii militari au avut ca obligaţie în timpul războiului şi încredinţarea pământului a
victimelor în uniformă din armata română. Din respect pentru cel căzut la datorie, au fost
depuse toate eforturile posibile ca acesta să fie înmormântat creştineşte, cu slujbă religioasă şi
cruce la căpătâi. De asemenea, a fost acordată o mare importanţă identificării celor ce s-au
jertfit pentru patrie spre a nu lăsa familiile din ţară să fie chinuite de necunoaşterea adevărului,
de multe ori mai grea decât vestea sacrificiului. Preotul maior Theodor C. Gheorghiu,
confesorul Diviziei 6 Infanterie, raporta la 12 noiembrie 1941: ,,Am întocmit procese verbale de
identificare a celor morţi, după fişele medicale sau după acte găsite la ei. Am adunat toate
lucrurile găsite la cei morţi, în prezenţa a doi martori şi am făcut pachete separate, cu acele
obiecte personale(scrisori, acte, fotografii de familie) pe care le-am etichetat şi depus într-o ladă
spre a fi înmânate familiilor – ca lucruri de mare însemnătate simbolică(…)” lxxii . Preoţii militari
s-au îngrijit şi de partea materială a înmormântărilor. Condiţiile în care acestea se desfăşurau nu
le-au fost indiferente, obţinându-se de la autorităţile în drept cele necesare. Au fost afectaţi
pentru această operaţiune militari, conduşi de către preot, cruci inscripţionate cu numele eroilor,
coşciuge etc.
Cu toate situaţiile deosebite pe care războiul le crea, trupurile ostaşilor şi ofiţerilor căzuţi
la datorie nu au fost abandonate niciodată. Periclitându-şi propria viaţă, clericii militari au
oficiat, sub focul duşmanului, ultimul serviciu religios ce îl datorau acestor martiri. Ne sunt
prezentate scene impresionante, dar care nu i-au împiedicat să-şi facă datoria. Astfel într-o dare
de seamă a preotului căpitan Mihăilă Constantin, confesorul Regimentului 5 Grăniceri, din 31
august 1941 este descrisă o situaţie deosebită prin care a trecut aceasta: ,,În timpul slujbei, după
Evanghelie, am fost atacaţi de avioane. Ne-am băgat în groapa morţilor şi-am continuat slujba
pentru ostaşii: caporal Sârbu Ion, Regimentul 54 Artilerie, soldat Alexandru Dumitru, soldat
Dima Florea. Erau aidoma cuvintele scripturii: .
După slujbă alte avioane, alt bombardament. Cu greu se pot uita clipele trăite în acest sat din
spatele frontului” lxxiii .
XX