STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII IV
Apa - caracterizare gener<strong>al</strong>ă Apa, substanţa chimică indispensabilă vieţii Există o moleculă avid căutată <strong>de</strong> către om în întreg universul: APA, întrucât <strong>de</strong>scoperirea acesteia în atmosfera vreunei planete în<strong>de</strong>părtate ar constitui întruchiparea celor mai nebunatice vise <strong>al</strong>e umanităţii. Apa este substanţa unică, <strong>al</strong>e cărei caracteristici <strong>de</strong>finesc proprietăţile biologice şi fiziologice <strong>de</strong> pe Terra. Se acceptă unanim faptul că o apă absolut pură nu există în natură, însă proprietăţile ei trebuie cunoscute, <strong>de</strong>oarece în raport cu acestea se stabilesc c<strong>al</strong>ităţile apelor natur<strong>al</strong>e, respectiv <strong>al</strong>e apelor care se prelevează la surse pentru diferite necesităţi (PÎSLĂRAŞU şi colab., 1981). Apa, cu formula moleculară H 2 O, este singura substanţă natur<strong>al</strong>ă care există în trei stări <strong>de</strong> agregare: gazoasă, lichidă şi solidă, în domeniul norm<strong>al</strong> <strong>de</strong> temperatură. La temperatura camerei, apa este incoloră, inodoră şi fără gust. La presiune atmosferică norm<strong>al</strong>ă (1 atm) fierbe la 100 ºC (212 ºF) şi îngheaţă la 0 ºC (32 ºF). Apa este un compus foarte stabil, dar poate fi <strong>de</strong>scompusă prin electroliză, cu <strong>de</strong>gajare <strong>de</strong> hidrogen şi oxigen. Surse <strong>de</strong> <strong>al</strong>imentare cu apă Pentru <strong>al</strong>imentarea cu apă a centrelor populate şi a industriilor pot fi utilizate următoarele surse natur<strong>al</strong>e, care se disting între ele prin caracteristicile c<strong>al</strong>itative, regimul <strong>de</strong> curgere şi posibilităţile <strong>de</strong> captare şi tratare (TEODOSIU, 2001): surse <strong>de</strong> apă <strong>de</strong> suprafaţă, constituite din ape curgătoare: râuri, afluenţi şi fluvii, lacuri natur<strong>al</strong>e şi artifici<strong>al</strong>e şi apele mărilor şi oceanelor; surse <strong>de</strong> apă subterană. Deversarea unor efluenţi insuficient epuraţi a condus la <strong>al</strong>terarea c<strong>al</strong>ităţii cursurilor <strong>de</strong> apă şi la apariţia unei game largi <strong>de</strong> impurificatori: substanţe organice greu <strong>de</strong>gradabile, compuşi ai azotului, fosforului, sulfului, microelemente (cupru, zinc, plumb), pestici<strong>de</strong>, insectici<strong>de</strong> organo-clorurate, <strong>de</strong>tergenţi etc. De asemenea, în multe cazuri se remarcă impurificări accentuate <strong>de</strong> natură bacteriologică (ROJANSCHI şi OGNEAN, 1989). O particularitate caracteristică a apei din râuri este capacitatea <strong>de</strong> autoepurare, datorată unor serii <strong>de</strong> procese natur<strong>al</strong>e biochimice, favorizate <strong>de</strong> contactul aer - apă. Autoepurarea sau epurarea natur<strong>al</strong>ă este reprezentată <strong>de</strong> tot<strong>al</strong>itatea proceselor natur<strong>al</strong>e <strong>de</strong> epurare prin care o apă este readusă la nivelul c<strong>al</strong>itativ existent înainte <strong>de</strong> a fi poluată şi are, la scară natur<strong>al</strong>ă, rolul unei staţii <strong>de</strong> epurare a apelor impurificate, în av<strong>al</strong> <strong>de</strong> punctul <strong>de</strong> <strong>de</strong>versare. Procesul <strong>de</strong> autoepurare se re<strong>al</strong>izează prin acţiunea unor factori <strong>de</strong> mediu, <strong>de</strong> natură fizică, chimică şi biologică, ce pot interveni simultan sau într-o anumită succesiune (NEGULESCU, 1985). Acelaşi factor <strong>de</strong> mediu poate influenţa mai multe procese; astfel, temperatura influenţează viteza <strong>de</strong> sedimentare a materiilor în suspensie, viteza unor reacţii chimice sau intensitatea proceselor metabolice <strong>al</strong>e bacteriilor sau <strong>al</strong>e organismelor acvatice. Poluarea apelor În studiul poluării apei, chimia an<strong>al</strong>itică joacă un rol important. Din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re <strong>al</strong> <strong>de</strong>terminării componenţilor poluanţi, apa reprezintă un sistem <strong>de</strong> complex. Operaţia <strong>de</strong> măsurare este fundament<strong>al</strong>ă în an<strong>al</strong>iză. O măsurătoare simplă poate implica proprietăţi ca: masă, intensitate <strong>de</strong> curent, tensiune, volum sau timp (MARTIN et <strong>al</strong>., 2000; MUSSARI et <strong>al</strong>., 2000; DUNSTAN et <strong>al</strong>., 2000)Alte proprietăţi, cum sunt: absorbţia sau emisia <strong>de</strong> energie, rotaţia optică (PEDDLE et <strong>al</strong>., 1999), indicele <strong>de</strong> refracţie (KENDRICK et <strong>al</strong>., 2001), constanta <strong>de</strong> echilibru (ORTIZ et <strong>al</strong>., 2000), constanta vi<strong>tezei</strong> <strong>de</strong> reacţie (DILLINGHAM et <strong>al</strong>., 2000; LAARHOVEN and MULDER, 1997), energia <strong>de</strong> activare (MITCHELL et <strong>al</strong>., 2002), căldura <strong>de</strong> reacţie (CEDENO et <strong>al</strong>., 2000; DAI et <strong>al</strong>., 2000) necesită ev<strong>al</strong>uări complexe (PAULSEN et <strong>al</strong>., 1999). V