Rezumat al tezei de doctorat - USAMV Cluj-Napoca

Apa - caracterizare generală
Apa, substanţa chimică indispensabilă vieţii
Există o moleculă avid căutată de către om în întreg universul: APA, întrucât
descoperirea acesteia în atmosfera vreunei planete îndepărtate ar constitui întruchiparea celor
mai nebunatice vise ale umanităţii. Apa este substanţa unică, ale cărei caracteristici definesc
proprietăţile biologice şi fiziologice de pe Terra.
Se acceptă unanim faptul că o apă absolut pură nu există în natură, însă proprietăţile ei
trebuie cunoscute, deoarece în raport cu acestea se stabilesc calităţile apelor naturale, respectiv
ale apelor care se prelevează la surse pentru diferite necesităţi (PÎSLĂRAŞU şi colab., 1981).
Apa, cu formula moleculară H 2 O, este singura substanţă naturală care există în trei stări
de agregare: gazoasă, lichidă şi solidă, în domeniul normal de temperatură. La temperatura
camerei, apa este incoloră, inodoră şi fără gust. La presiune atmosferică normală (1 atm) fierbe la
100 ºC (212 ºF) şi îngheaţă la 0 ºC (32 ºF). Apa este un compus foarte stabil, dar poate fi
descompusă prin electroliză, cu degajare de hidrogen şi oxigen.
Surse de alimentare cu apă
Pentru alimentarea cu apă a centrelor populate şi a industriilor pot fi utilizate următoarele
surse naturale, care se disting între ele prin caracteristicile calitative, regimul de curgere şi
posibilităţile de captare şi tratare (TEODOSIU, 2001): surse de apă de suprafaţă, constituite din
ape curgătoare: râuri, afluenţi şi fluvii, lacuri naturale şi artificiale şi apele mărilor şi oceanelor;
surse de apă subterană.
Deversarea unor efluenţi insuficient epuraţi a condus la alterarea calităţii cursurilor de
apă şi la apariţia unei game largi de impurificatori: substanţe organice greu degradabile, compuşi
ai azotului, fosforului, sulfului, microelemente (cupru, zinc, plumb), pesticide, insecticide
organo-clorurate, detergenţi etc. De asemenea, în multe cazuri se remarcă impurificări accentuate
de natură bacteriologică (ROJANSCHI şi OGNEAN, 1989).
O particularitate caracteristică a apei din râuri este capacitatea de autoepurare, datorată
unor serii de procese naturale biochimice, favorizate de contactul aer - apă.
Autoepurarea sau epurarea naturală este reprezentată de totalitatea proceselor naturale de
epurare prin care o apă este readusă la nivelul calitativ existent înainte de a fi poluată şi are, la
scară naturală, rolul unei staţii de epurare a apelor impurificate, în aval de punctul de deversare.
Procesul de autoepurare se realizează prin acţiunea unor factori de mediu, de natură fizică,
chimică şi biologică, ce pot interveni simultan sau într-o anumită succesiune (NEGULESCU,
1985). Acelaşi factor de mediu poate influenţa mai multe procese; astfel, temperatura
influenţează viteza de sedimentare a materiilor în suspensie, viteza unor reacţii chimice sau
intensitatea proceselor metabolice ale bacteriilor sau ale organismelor acvatice.
Poluarea apelor
În studiul poluării apei, chimia analitică joacă un rol important. Din punct de vedere al
determinării componenţilor poluanţi, apa reprezintă un sistem de complex. Operaţia de măsurare
este fundamentală în analiză. O măsurătoare simplă poate implica proprietăţi ca: masă,
intensitate de curent, tensiune, volum sau timp (MARTIN et al., 2000; MUSSARI et al., 2000;
DUNSTAN et al., 2000)Alte proprietăţi, cum sunt: absorbţia sau emisia de energie, rotaţia optică
(PEDDLE et al., 1999), indicele de refracţie (KENDRICK et al., 2001), constanta de echilibru
(ORTIZ et al., 2000), constanta vitezei de reacţie (DILLINGHAM et al., 2000; LAARHOVEN
and MULDER, 1997), energia de activare (MITCHELL et al., 2002), căldura de reacţie
(CEDENO et al., 2000; DAI et al., 2000) necesită evaluări complexe (PAULSEN et al., 1999).
V