Revista Coloana Infinitului nr. 64 - Brancusi

Atunci când şi-a redactat Observaţiile delimba rumânească, Paul Iorgovici a avut conştiinţalimpede a pionieratului: „Calea cătră lucru la care eute îndemn e neumblată şi e plină de spini şi de rugiîmplicaţi, îns ea duce la o câmpie lată, înfrumseţatăcu multe feluri de flori, din care albinele sârguitoaresug sucu şi fac dintr-însu aşa gătitură care trece pesteputeri.” (p. 79).Într-o vreme de mari prefaceri cei care s-au aplecat asupra limbii române s-au străduit să oprezinte aşa cum era, Iorgovici face un pas decisiv,propunându-şi să o prezinte aşa cum trebuie să fie. Înaceasta notabilă diferenţă trebuie căutat şi interesulpe care posteritatea l-a purtat operei sale.Prima ediţie a Obervaţiilor a apărut laBuda, „în crăiasca universităţii tipografie”, în anul1799, când autorul avea 35 de ani. Ea este dedicată,potrivit uzanţelor de atunci, „ilustrisimului şi înaltpreaosfinţitului domnului domn Iosif Ioanovici deŞacabent, pavoslavnicului episcop al Vârşeţului,Carasebeşului, Logojului, Orşavo-Mehadiei ş. s.”,protector al familiei, faţă de care autorul s-a consideratdator să se răsplătească în felul acesta.Simetric, la sfârşitul cărţii, sunt plasategratitudinile adresate Patronilor (p. 273): „Cei ce dindragostea făr de asămănare cătră naţia românească,ca nişte aşezători de temei spre fericirea fiitoarea naţiii acesteiaşi au îndemnat şi au ajutorat cătrătipărirea cărticicei acestii naţionale”, Sponzoriiîntreprinderii (cum ar fi ei numiţi astăzi, cu un termenrebarbativ) sunt, se pare, distinşi reprezentanţi aicomunităţii româneşti din Mesici („Domn VichentieLustina, arhimandrit a monasterii Mesiciului a C.consistoriei eparhiii Vârşeţului şi a Sl. Comitat aTimişorii asesor”), Biserica Albă („Domn HagiChirilă Radulovici, neguţitori şi cetăţan al BisericiiAlbe”) şi din Ciclova („D. N. Nobile de Jumancadin Ciclova, locumtenente suprior [Oberleitnant] şicomendantu securităţii în Ţinutu Direcţii Montane aBanatului”). Sunt personalităţi ale timpului desprecare nu avem, deocamdată informaţiile necesare,dar care ar trebui identificate documentar spre a le fievidenţiată activitatea în toată complexitatea ei.Lui Paul Iorgovici i-au fost atribuite maimulte scrieri, unele existente dar cu autor incert (estecazul Calendarului din 1794, apărut la Viena) saudoar indicate de o tradiţie nesigură (Scurtă istoriea românilor din Dachia, Descrierea celor maiComemorări - 200EDIŢIILE OBSERVAŢIILOR...Crişu Dascălufaimoşi împăraţi, filosofi şi bărbaţi ai Antichităţii).Sigură este doar cartea în discuţie, despre care însuşiautorul ei afirmă că reprezintă „fructurii cei dintâia învăţăturilor mele”. De aici se poate deduce că auexistat şi alţi „fructuri”, despre care însă nu se mai ştie(deocamdată, cel puţin) nimic. Un indiciu în aceastăprivinţă este afirmaţia lui Ioan Teodorovici: „Aufost început prea învăţatul răposat Pavel Iorgovici, apreamăritei tabule de judeţ jurat notarius, cărticealea alcătui şi în tip a le da...”. Ce se ştie însă cucertitudine este că a scris un dicţionar, din cuprinsulmult mai bogat al căruia a extras Exemplurile careformează partea a doua a Observaţiilor: „Mai multeexempluri de aşa vorbe compozite şi derivate ampus într-acea carte ce am alcătuit spre acela sfârşit.Acestea le-am tras numai de acolo...”. Forma de trecuta verbului a pune arată limpede că acea carte existaîn momentul scrierii Observaţiilor. Acest paragrafare menirea de a lămuri că notorietatea postumă alui Paul Iorgovici s-a datorat exclusiv acestei unicecărţi pe care a izbutit să o tipărească.Din nefericire, se pare (din cât se ştie acum)că el nu s-a bucurat de aprecierea contemporanilor,fapt care l-ar fi descurajat să publice şi alte scrieri,după cum afirmă Nicolae Iorga: „Poate ar fi dat maimult dacă Observaţiile ar fi fost primite altfel decâtcu duşmănie de acei cari-l aveau în puterea lor, şicu o deosebită răceală – numele lui Iorgovici nu semenţionează aproape nicăieri în literatura româneascăa timpului – de conaţionali.” (Istoria literaturiiromâne în secolul al XVIII-lea (1688-1821), II. Epocalui Petru Maior – Excursuri, Bucureşti, EDP, 1969,p. 243).În schimb, învăţatul bănăţean şi-a aflat un adeptentuziast în persoana lui Ion Heliade Rădulescu, carea avut, printre cei dintâi, cuvinte de caldă aprecierepentru soluţiile gândite de el: „Vrednice de toatălauda sunt sfaturile pentru cum să se îndreptezelimba românească ale d... Iorgovici, tipărite la Budaîn veacul trecut” (Scrieri lingvistice, Bucureşti, EŞ,1973, p. 63). Cu alt prilej, acelaşi Heliade îndeamnă lacunoaşterea scrierii de care mă ocup în aceste rânduri:„Pentru drumul şi arătarea mai pă larg ca din zicerileprimitive sa de rădăcină să facem ori să întrebuinţămpe cele derivate sau pe cele ce se trag dintr-însele,cum şi când avem pe cele derivate putem avea şi pecele primitive, pentru aceasta cu cinste recomandscrierea răposatului Iorgovici tipărită la BudaColoana Infinitului, anul XI, vol I. (nr. 64) • 2008 Timiºoara7