Ghiduri practice hematologice - Spitalul Clinic Municipal de Urgenta ...

LEUCEMIA GRANULOCITARA CRONICA
Incidenţa:
Incidenta LGC este raportată undeva intre 1-2 cazuri/100000/an fara diferente
geografice majore. Virsta mediana de diagnostic se apropie de 60 ani.
Diagnosticul:
Diagnosticul se bazeaza pe numaratoarea din sângele periferic (leucocitoză, frecvent şi
trombocitoză) cu formula leucocitară deviată la stânga ( granulocite imature, de la
metamielocit până la mieloblast, precum şi bazofilie). Splenomegalia este prezentă în >50%
din cazurile de LGC în faza cronică iniţială, dar aproximativ 50% dintre pacienţi sunt
asimptomatici.
Dovada diagnosticului este obţinută prin demonstrarea prezentei crs Philadelphia (22q-)
rezultând din translocaţia echilibrată t(9; 22) (q34;q11), si/sau în urma rearanjamentelor
BCR-ABL în periferie sau la nivelul celulelor medulare. In unele cazuri (5%) cromozomul
Ph nu poate fidetectat si confirmarea diagnosticului se face prin metodele genetice
moleculare,ex FISH sau RT – PCR. Screening-ul pentru mutaţia BCR-ABL KD este în
special recomandat pentru accelerarea şi/sau criza blastică.
Stadializarea si stabilirea riscului:
Mai mult de 90% din pacienti sunt diagnosticati in faza cronică. Cursul clinic tipic este
trifazic: faza cronică, faza de acceleraţie şi criza blastică. Cea mai acceptată definiţie pentru
faza accelerată este între 15-29%blaşti in sânge sau măduva osoasă, >20% bazofile în sânge,
trombocitoza sau trombociopenie nelegată de terapie, sau evoluţie clonală citogenetică.
Similar, faza blastică/criza blastică a bolii este caracterizata de 30%blaşti in sânge sau
măduva osoasă sau infiltrare blastică extramedulară.
Scorul prognostic bazat pe vârstă, dimensiunea splinei, numărătoarea celulelor din sânge şi
deviaţia la stânga a formulei leucocitare a fost stabilit în era pre-imatinib şi permite
diferenţierea grupelor de risc cu rata de răspuns diferit, evoluţia bolii fără progresie si
supravieţuirea globală.
Gradul si timpul raspunsului hematologic, citogenetic şi molecular aduc informaţii
prognostice foarte importante ca variabile dependente de timp.
Tratament:
Imatinibul reprezintă tratamentul standard. In baza trialulior randomizate cu imatinib,
un inhibitor selectiv de tirozinkinaza, versus IFN- si doze reduse de Cytozar (IRIS study),
Imatinib 400mg/zi a fost stabilit ca tratament de primă linie pentru toţi pacientii in faza
cronică de LGC. Reactualizarea studiului IRIS a raportat o supravieţuire fără progresia bolii
de 84% şi o supravieţuire globală de 88% după 6 ani. Alte comparaţii ale imatinibului cu
IFN- aduc evidenţe clare ale superiorităţii imatinibului în ceea ce priveşte supravieţuirea.
Rezultatele după transplantul de cellule stem alogenice ca terapie de primă linie este inferior
datorită mortalităţii ridicate legate de transplant, de aceea transplantul medular ca prima linie
de tratament nu poate fi recomandat.
IFN- este în prezent testat in combinaţie cu imatinibul în faza a 3a a studiilor prospective.
8