UNIVERSITATEA DIN ORADEA

ROLUL EREDITĂȚII ÎN FORMAREA PERSONALITĂȚII
Kinga Vindis, Laszlo Zoltan Vindis – Universitatea din Oradea
Discutarea factorilor dezvoltării ontogenetice în determinarea personalității, cât şi a
dinamicii genotip-fenotip în formarea personalității, mai ales evidențiind importanța studiilor
gemelare, pot redeschide un nou orizont în cercetarea românească, din domeniul
psihogeneticii şi nu numai gândindu-ne la aplicarea interdisciplinarității.
Pedagogia abordează problema personalității sub aspectul dezvoltării şi al educației,
având ca scop identificarea celor mai eficace căi, metode şi procedee de stimulare a
personalității copilului. Psihologia studiază înfățişările externe ale genelor psihicului,
Genetica descoperă aceste gene, le izolează, le studiază şi le manipulează. Nimic nu va fi
manipulat genetic dincolo de rațiune.
Astăzi, psihogenetica vine să demonstreze înscrierea în codul genetic al tuturor
trăsăturilor psihice ale omului: sentimente, memorie, capacitate de învățare, inteligență,
comportament, temperament. Câte gene ale psihicului vor fi activate la omul mileniului III,
IV, sau V ? Răspunsul acestei întrebări lansate este o provocare spre reflecție sau chiar
autoreflecție.
1. Factorii dezvoltării ontogenetice în determinarea personalității
În literatura psihopedagogică românească sunt discutați ca factor ai ontogenezei
ereditatea, mediul şi educația, în timp ce literatura occidentală se ocupă de raportul „nature
– nurture” (cea anglo-saxonă) sau hérédité – milieu/environement (cea franceză).
Factorii dezvoltării umane, în literatura de specialitate mai sunt utilizați sub forma de
factorii devenirii personalității sau factorii desăvârşirii personalității umane. Este motivat
termenul de devenire, întrucât conceptual, se acoperă întregul drum al vieții, cu momente de
ascensiune, de stagnare şi regres, cu ritmuri diferite, care alternează cu schimbări
miraculoase, cu asimetrii în drumul ,,în sus” şi ,,în jos”.
Termenul de dezvoltare include toate transformările petrecute la nivelul individului
biologic de-a lungul vieții. Pornind de la precizarea conceptuală: dezvoltare – a trece de la o
stare calitativă veche la una nouă, de la o treaptă inferioară la alta superioară, de la simplu la
complex; a se extinde dobândind proporții, însemnătate, forță; a creşte, a se mări; a evolua
treptat în ceea ce priveşte intelectul (despre ființe) (Dicționarul explicativ al limbii române,
Ed. Academiei R.S.R., 1975, p. 262). Ne raliem şi noi la utilizarea termenului de dezvoltare.
În Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, Ed. Academiei Române, 1996, p.
298, subliniem:
▪ DEZVOLTA, dezvolt, vb. I. 1. Refl. (Despre materie şi despre fenomenele naturii şi ale
societății) A trece prin diferite faze progresive, spre o treaptă superioară, a evolua, a se
transforma. (Despre ființe) A evolua crescând treptat (în sens fizic); a creşte; (despre oameni)
a evolua treptat (în ceea ce priveşte intelectul).
Ne referim la indivizi biologici care prezintă o ereditate normală ce trebuie
valorificată, şi nu la indivizi biologici ce prezintă o ereditate tarată, ce poate fi compensată în
diferite grade. Accentul este pus pe măsura şi modul de interacțiune al celor trei factori care
concură la dezvoltarea subiectului uman. Evidențiem ponderea mare a educației, ereditatea şi
factorii de mediu având contribuții aleatorii, pozitive sau negative. Factura aleatorie,
probabilistică poate fi în măsură egală o şansă a dezvoltării sau un blocaj al acesteia (M.
Ionescu, 2001, pg. 9).
Aceste nuanțări prilejuieşte remarca, că aceste delimitări au doar rațiuni didactice,
deoarece ereditatea fiind o însuşire fundamentală a lumii vii, este o caracteristică a naturii, la
fel cum educația presupune cu necesitate un mediu social uman, în absența căruia nu ar putea
exista.
În cadrul dezvoltării psihice a ființei umane, caracteristicile individuale,
particularitățile diferitelor fenomene psihice imprimă o notă specifică dezvoltării, un ritm
propriu de creştere şi transformare, diferit de la un individ la altul, cu nuanțe personale ce îşi
află originea în potențialul său biopsihic, precum şi în condițiile de mediu în care trăieşte.
45