Gabriela Glăvan - MemoriaBanatului.ro

discursului memorial aferent se joacă în parametri de o redutabilă
dinamică.
În ipostaza sa de centru al unei provincii – Banatul –,
Timişoara distilează mărcile specifice zonei, oferind un extract
citadin concentrat al acestora (Babeţi 2007, 2008). Capitală
zonală, Timişoara imprimă regiunii un profil distinct deoarece
are, cel puţin în anumite perioade, o relativă capacitate normativă
sau de influenţare, cu precădere în zona educaţional-culturală.
Fără să intrăm în detaliile istoriei acestei regiuni, să
rememorăm doar că, după o atestată perioadă de provincie
romană, după un Ev Mediu tensionat – când Timişoara, îşi
câştigă, de pildă, la începutul secolului al XIV-lea, nu doar
statutul de oraş (civitas), ci şi pe acela de capitală a Imperiului
Angevin (1315-1323), iar mai apoi de avanpost al luptei antiotomane,
centru al luptei cruciate – în 1552 este cucerită de
turci. Timp de 164 de ani Banatul se află sub ocupaţie turcă, un
paşalâc la marginea Imperiului otoman, iar Timişoara devine
centrul unui întins vilayet. Pentru ca, la începutul secolului al
XVIII-lea, mai exact în 1716, să fie cucerit de armata imperială
austriacă, sub conducerea prinţului Eugen de Savoia.
Din acel moment, dar mai ales după pacea de la
Passarowitz (1718), Banatul şi, implicit Timişoara, încep o nouă
istorie. Banatul devine o provincie cu statut special, aflată din
nou la periferie, dar de această dată una a Imperiului Habsburgic,
domeniu temporar al Coroanei şi Camerei Imperiale, apoi al
autorităţii maghiare, pentru ca din 1919 să treacă (spre a rămâne
până azi) sub guvernarea statului român. După o perioadă de
fertilă stabilitate politică, socială, economică şi culturală (1919-
1939), Timişoara e marcată, la începutul anilor ’40, de
manifestarea extremismelor de dreapta, care intensifică naţionalismele,
dar în forme incomparabil mai surdinizate decât în
celelalte zone ale României.
Sfârşitul celui de-al doilea război mondial duce şi în
Banat, şi în capitala acestuia, Timişoara, la instaurarea totalitarismului
de stânga. În cei 45 de ani de comunism (de orientare
19