Gabriela Glăvan - MemoriaBanatului.ro

normalitatea, tihna, prosperitatea, bunul simţ, punctualitatea,
previzibilitatea, confortul – avem conturate câteva din reperele
“standard” ale spiritului burghez. Ele au funcţionat în forme
adaptate contextului chiar în epoca totalitarismului comunist.
Timişoara nu şi-a dezminţit decât rareori (cu precădere după 1971
şi până în decembrie 1989, ca reacţie de fond politică, dar în forme
culturale) caracterul de oraş animat în primul rând de pragmatism,
mercantilism, utilitarism, trăsături recuperate parţial în profilul său
din ultimii 10 ani. Ceea ce, în timp, i-a adus constant beneficii
deloc neglijabile din punct de vedere civilizaţional, aparent în
detrimentul unei culturi literar-artistice de anvergură.
Acest revers al medaliei necesită însă o interpretare
nuanţată. La o primă vedere, un asemenea profil plasează cultura
urbană pe care o studiem într-un registru al minoratului şi
mediocrităţii. S-a afirmat de-a lungul timpului că nici Banatul,
nici Timişoara nu au fost soluri fertile pentru creativităţile excepţionale.
E drept, acest spaţiu a marcat rădăcinile sau ataşamentele
afective ale unor creatori de notorietate internaţională (Nikolaus
Lenau, Bolyai János, Georg Trakl, Adam Müller Guttenbrunn,
Rainer Maria Rilke, Robert Musil, Károly Kerényi, Arthur
Schnitzler, Bartok Béla, Milos Crnjanski, Ady Endre, Arnold
Hauser, Márai Sándor, Kosztolányi Dezső, Danilo Kiš, Andrzej
Kuśniewicz, Herta Müller, de pildă) sau clasicizaţi în spaţiul
cultural românesc (Ion Slavici, Nicolae Iorga, Lucian Blaga,
Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, George Călinescu). Dar deşi au
consemnat în diferite modalităţi (corespondenţă, memorii, jurnale,
romane, eseuri), în doar câteva rânduri sau în pagini ceva mai
consistente urmele trecerii lor prin aceste locuri, aproape nici
unul nu poate fi revendicat orgolios de Timişoara sau Banat, din
simplul motiv că majoritatea covârşitoare nu şi-a creat marea
operă aici.
În opinia noastră, această stare de fapt trebuie abordată
cu o altă unitate de măsură decât cea a unei judecăţi strict estetice
(în cazul scriitorilor şi artiştilor) sau de natură să valorizeze doar
marea performanţă individuală în domeniul cultural. Timişoara
26