Gabriela Glăvan - MemoriaBanatului.ro

analogă ţărilor din arealul central- şi sud-est european. În ultimele
trei secole de istorie Timişoara se înscrie într-un tip de dialog
aparte cu aceşti centri fluctuanţi (Constantinopol, Viena,
Budapesta, Bucureşti, ultimul dintre ele, Bucureştiul, intrând
periodic, la rândul său, într-o relaţie de relativă dependenţă cu, de
pildă, Berlinul nazist, apoi cu Moscova comunistă, pentru ca azi
această relaţie să fie rescrisă de proiectul european integrator de
la Bruxelles). Începând din primele decenii ale secolului al
XVIII-lea până astăzi Timişoara îşi configurează o serie de
strategii de poziţionare în raport cu aceşti centri succesivi, toate
cu sensibile repercusiuni în planul configurării unei culturi
memoriale. Aceste strategii pot fi de tip centripet sau centrifug,
de la replicarea (uneori mimetic-aservită, diminuată/intensificată)
a centrului, până la refuzul sau chiar anularea acestuia
(Ungureanu 2003).
III. Modeul Timişoara – O diversitate armonică:
de la multi- la interculturalitate
Datele statistice confirmă faptul că, în configuraţii
variabile de la o epocă la alta, în acest teritoriu coabitează peste
20 de etnii şi grupuri etnice (români, sârbi, germani, maghiari,
evrei, ţigani, slovaci, croaţi, bulgari, ucrainieni, polonezi, italieni,
turci, tătari, cehi, greci, armeni, francezi, ruşi, arabi), care se
manifestă religios în 8 confesiuni (ortodoxă, romano-catolică,
greco-catolică, luteran-evanghelică, reformat-calvinistă, iudaică,
neo-protestantă, islamică) şi se exprimă în peste 20 de limbi.
Acest model al unei impresionante diversităţi este replicat în
structura demografică a Timişoarei, cu un tip de repartizare
distinct.
Iată, de pildă, o statistică a evoluţiei structurii etnice a
populaţiei din Timişoara în intervalul 1851-1992 (Munteanu et
al. 2002, p.150).
21