Constelatii-diamantine-nr-86-2017

50 Constela\ii diamantine Anul VIII, nr. 10(86)/2017
Gheorghe Andrei NEAGU
Înv[\[torul
Pavel Filonov - Familie neasc
Când a ajuns în satul nostru, era un tânr plin de ambiii, dornic
-i învee carte pe toii copiii plugarilor analfabei.
Venise cu dou geamantane i o cru plin cu ci, din care se
înfrupta pân seara târziu, adormind cu lampa aprins, în ciuda gazdei
zgârcite. Cu petrolul ce se consuma „f rost”, cum adesea zicea
a Maria, se puteau face multe... Dar se îmbuna repede când îl
vedea dimineaa pe învtor gata s se apuce de treab, s-i care o
leat cu ap, s-i sparg lemnele, aa cum nu se ateptase ea si
fac tânrul. Mai avusese dânsa în gazd ba pe unul, ba pe altul,
dar pe niciunul nu-l îndrgise ca pe domnul învtor. Harnic, fiu de
ran, priceput la toate, învtorul se trezi pe neateptate fiu al satului
în care fusese repartizat. Copiii veneau la coal cu tristuele
goale i plecau cu mintea plin de lucruri felurite, scrise de zeci de ori
cu creta pe tbliele lor tocite de atâtea generaii.
Anii trecuseri învtorul se avântase în viaa satului ca nimeni
altul. tia s gseasc leacul cel mai potrivit pentru toate relele tiute
i netiute ce se iveau în satul lor. Apoi se însur cu o fat de-a lor
rac, dar deteapt, pe care o purt pe cheltuiala lui la o coal de
tractoriti. A fost prima femeie tractorist din raionul acela. Se încheiase
colectivizarea la care învtorul pusese tot sufletul, când la poarta
suei ce se vrednicise a o construi cu mâinile sale i cu ajutorul
tenilor, se oprise secretarul raionalei de partid.
- Bun ziua, tovare învtor, zise acesta.
- Poftii, intrai, îl invit învtorul.
ezur pe prispa casei, proaspt vruit de tractorista satului
plecat în zmnic dup o ulcic de vin pstrat la rece. Aa obinuiser
ei de când se tiau, cum le venea cineva pe poart, le scotea de mâncare,
ceva de but. Secretarul nu refuz ospitalitatea casei. Din vorb
în vorb spuse de ce a venit.
- Cred c e cazul s v trimitem la o coal de partid.
- i copiii?!
- Numai pe timpul vacanei. Închidei aici i venii sptmânal s
vedei ce i cum.
- Adic, cum venim?! îi ar tractorista nedumerirea.
- Pi, vei merge împreun.
De parc era un lucru de la sine îneles, ca membri de partid ce se
aflau, în vacana de var terminar cursurile pentru care fuseser desemnai.
În toamn aveau loc alegerile, iar stenii, pesemne c se hotrâser
a-l alege pe tovarul învtor în fruntea comunei. Zis i fcut,
îl aleser. El primar, iar ea preedinta G.A.C. În locul lui veniser doi
învtori care se strduiau s continue drumul deschis de înaintaul
lor. Anii treceau nu f folos pentru comuni gospodria colectiv
în fruntea crora se aflau. Satul se mrise, se construise chiar i o
coal nou, aveau acum i cmin cultural ridicat prin contribuia
tenilor. Brutria mirosea aproape tot timpul a pâine cald, iar C.A.P.-
eul crescuse cu grajduri i livezi, cât puteau stenii s duc cu munca
lor neobosit.
La fiecare edin de analiz erau ludai, iar laudele acestea
atrseser atenia regionalei de partid. Aa se fcu c primarul i
preedinta fur promovai la raion, el activist, iar ea ef de sector în
probleme agrare. Munca îi absorbise cu totul. În satul lor mergeau
din ce în ce mai rar. Timpul nu le permitea. Csua nu o vânduser,
dar era lucru tiut c fiecare stagiar nou venit avea s locuiasc în
ea, cu singura condiie de a o gospodri cât mai bine. Prini cu totul
de munca lor, nici nu observaser curgerea timpului. Ali colegi, alte
cadre, veneau an de an s întreasc începutul lucrrii lor. Din fotii
elevi ieir în timp cadre de ndejde, iar dintre colegii lor, majoritatea
plecau pentru tot felul de studii la diverse coli de partid. Unii chiar
se mândreau c din zece ani de munc pltit abia dac munciser pe
jumtate, restul primiser bani i urmaser diverse coli de partid.
Dar învtorul nu vroia s vad acest lucru. Îi plcea munca i
se dedica ei pân la uitarea de sine. Seara se întâlneau frâni i abia
de mai aveau timp si spun câteva vorbe.
Cu noua împire administrativ, raionul lor fusese alipit unui
jude vecin. Vechile cadre ale regionalei rseser pe loc, iar pe ei
îi trimiseser înapoi la munca de unde plecaser. Ca o compensaie
pe ea o fcuser educatoare la grdinia din satul de unde plecaser.
Nici nu au simit când au ajuns la vârsta pensionrii. Prin mâna lor
trecuser sute de copii. Unii se întorseser sau rseser în sat,
alii veneau din când în când la volanul unei maini personale.
În anul când au ieit la pensie i au fost srbtorii cu fast i dragoste
de colegi i de steni în egal msur, apruse legea sistematizrii
localitilor rurale.
Casa lor, aezat la o margine a satului trebuia demolat. Aa
prevedeau planurile fcute la comuna din care fcea parte i satul
lor. În livada mic din spatele casei urma s intre buldozerul, casa
însi trebuia s fie drâmat, iar terenul redat agriculturii.
Îmbtrânit, învtorul îi strânse cile i puinul
mobilier i se mut la cminul de bolnavi cronici din
oraul în care fusese cândva activist. Soia lui îl urm
cut, aa cum fcuse o via întreag. Aveau cu ce-
i plti întreinerea i nu s-ar fi simit o povar pentru
stat, de aceea nici nu se duser cu vreo plângere la
ordinele judeene. Cu chipul senin, mulumii ci-au
cut datoria, ateptau în crua ce le fusese repartizat,
desfurarea vieii ce le mai rsese, în linitea
i disciplina pe care le avuseser din totdeauna.