80 Occidentul romanesc

10 OCTOMBRIE
2017
Educaţie şi cultură
Puşa Roth
Senior Editor OR
București/România
,,Ca un cânt bizar de harfă,
vântu-şi ţese rapsodia. / Din
ce parte, / Din vâltoarea zării
albe vine vântul, / Parcă ar voi
de-odată să îmbete tot pământul,
/ Să seducă universul, /
Să robească veşnicia...? // Zbor
îngălbenite frunze pe întinderea
pustie / Şi se pierd adânc
în noaptea cu nuanţe de rugină,
/ Vântu-şi tremură cântarea ca
un tril de mandolină / Şi apoi
îmbracă toată firea / În melancolie.
// Toamna. / Desfrunzit,
castanul plânge-n noaptea fără
stele, / Ca muribundele ecouri
pe uitatele vioare; / Şi privindu-l
cum se pleacă, / Cum sendoaie,
// Mi se pare / Că mă
văd pe mine-n faţa... proprietăresei
mele.” (Octombrie).
Această poezie aparţine lui
Ion Pribeagu, cel născut într-o
zi de octombrie, pseudonimul
literar al lui Isac Lazarovici,
poet şi umorist evreu originar
din România. Până să se
hotărască la pseudonimul literar
de Ion Pribeagu, care l-a
consacrat, a început prin a-şi
anagrama prenumele şi a folosit
primul pseudonim: Sachi
Disperatu. Au urmat apoi alte
pseudonime: Ion Palavră, Ivan
Turbincă, Ion Vraişte, Vasile
Ispravă, V asile Găină. Ion
Pribeagu a scris piese, cronici
în proză, dar mai ales în versuri.
Ca poet şi umorist, a fost
deseori tentat să scrie mai libertin,
aşa cum au făcut la vremea
lor Creangă, Alecsandri
şi alţii. În decursul a peste 60
de ani de activitate, a publicat
aproape tot ce a realizat, în afară
de creaţiile intitulate chiar
de el ,,impertinente”.
Dar ca să îl cunoaştem mai
bine, marele umorist s-a pus
singur în ,,bătaia peniţei sale”
prezentându-şi cu umoru-i
caracteristic un Curriculum
Vitae în versuri: ,,Numele:
Ion Pribeagu / Ocupaţia: scriitor,
/ Peste un metru înălţime
/ De la cap pân-la picior. /
Data naşterii: octombrie / Locul
naşterii: în pat / Semnele
particulare: / Mărunţel şi inspirat.
/ Ochi deştepti ascunşi
sub lupe, / Nas copoi şi barba
rade, / După stil şi comportare
/ Par a fi om cumsecade”. Ion
Pribeagu (27 octombrie 1887,
Suliţa, Botoşani - 1971, Tel
Aviv, Israel) este considerat de
istorici unul dintre cei mai buni
umorişti români. Istoricii subliniază
că atât copilăria şi adolescenţa
lui Isac Lazarovici,
cât şi pregătirea sa intelectuală
sunt învăluite în mister. Nu se
ştie dacă a moştenit de la cineva
din familie talentul literar
sau spiritul mucalit. Cert este
că în 1910, la 23 de ani, evreul
din Suliţa ajunge la Bucureşti,
acolo unde încearcă să-şi câştige
pâinea scriind la gazete
poezii umoristice, calambururi,
anecdote, poante. Absolut
totul era versificat. „Pentru
un tânăr evreu dintr-o familie
săracă, Bucureştiul era o salvare,
o oportunitate”, explică
istoricul Gheorghe Median. În
anul 1915, Ion Pribeagu scotea
volumul Vârfuri de spadă, iar
poezia În ţara mea este un atac
direct la cei care conduceau
ţara, acuzându-i de nepăsare şi
minciună. Mare curaj trebuie
că a avut acest mare umorist
,,mic şi-al dracului”! ,
,În ţara mea sunt văi şi
munţi / Şi flori şi diamante, /
Şi sunt sticleţi atât de mulţi /
În capete savante!... / Poeţii ritmului
sărac / Slăvesc albastrul
zării, / Şi creşte-atât de mult
spanac / Pe lanurile ţării. // În
ţara mea sunt tei şi plopi, / Şi
zarea-i diafană, / Şi-n ţara mea
jandarmi şi popi / Iau lefuri de
pomană; / Şi-n ţara mea sunt
flori de myrt, / Principiu sau
idee, / Sunt vorbe de păstrat în
spirt, / Expuse prin muzee. //
Din larg de crânguri vin zefiri /
Şi tuturor dau veste / Că-n ţara
mea sunt trandafiri / Şi fete
ca-n poveste / Idile nasc şi se
desfac / Sub luminiş de lună,
/ În ţara mea onoarea-i fleac /
Şi dragostea minciună. // Şi-n
ţara mea sunt mulţi părinţi / Ce
plâng morminte multe... / Şi
pribegesc scrâşnind din dinţi...
/ Dar cine să le-asculte, / Când
e minciuna pe amvon / Şi nedreptatea-i
lege, / Când guvernanţii-s
de carton / Şi nepăsarea
Rege?” Isac Lazarovici colabora
la mai toate revistele de
profil, dar şi la ziarele importante
ale Bucureştiului, precum
„ Adevărul” lui Constantin
Graur. „Din 17 ianuarie
1929, când s-a inaugurat la
Radiodifuziunea Română emisiunea
«Ora veselă», numele
lui Ion Pribeagu a devenit
cunoscut pe tot cuprinsul românesc,
textele sale umoristice,
multe în lectură proprie,
fiind difuzate în numeroase
emisiuni”, precizează istoricul
Gheorghe Median. Îşi deschidea
emisiunile radiofonice,
dar şi apariţiile din ziare, cu o
formulă devenită consacrată
în perioada interbelică: „Fraţilor
din toată ţara / Din Arad şi
Hunedoara / Din Constanţa şi
Sascut / Vă salut! Şi vă spun la
toţi cinstit: / Bine v-am găsit!“.
Pribeagu frecventa cafenelele
boemei bucureştene,
unde stătea la masă cu Victor
Eftimiu, Ion Minulescu sau
Emil Gârleanu. „Prin anul
nouă sute nouă / Nu mai eram
un oarecare, / Veneam la clubul
«Lumea nouă» / Şi alte cercuri
literare, / Îl cunoscusem
pe Gârleanu, / Pe Cincinat,
pe Eftimiu, / Îmi oferise
Minulescu / « Romanţe pentru
mai târziu»”, preciza umoristul
în poezia Verişoara. Pe nedrept
uitat, Ion Pribeagu este cel
care a scris versurile celebrei
„ Zaraza”, cântată cu succes de
Cristian Vasile. Trebuie spus
că între anii 1939 - 1944 a scris
textele umoristice pentru spectacolele
lui Constantin Tănase.
„Umorul sănătos degajat de
poeziile lui Ion Pribeagu a
fost remarcat de celebrul actor
de revistă Constantin Tănase,
care i-a solicitat colaborarea
în 1939. Pentru acesta, între
anii 1939-1944, înzestratul
Ion Pribeagu
,,mic şi-al dracului!”
umorist a scris nenumărate
scheciuri, care au făcut deliciul
publicului prezent la spectacolele
companiei de revistă
« Cărăbuş»”, notează istoricul
botoşănean Gheorghe Median.
Istoricii spun că, pentru Ion
Pribeagu, 1939 a fost anul în
care Constantin Tănase a venit,
l-a invitat la o masă întro
cafenea bucureşteană şi i-a
cerut cu multe rugăminţi să-i
devină textier, deşi vremurile
erau grele pentru evreii din
România, mai ales că „ Garda
de Fier” îşi arătase colţii. „Probabil
au fost şi presiuni, în cazul
unor texte. Ion Pribeagu
nu făcea rabat. Era un umorist
de calitate, care ţinea la libertatea
expresiei şi la caracterul
tămăduitor al râsului, mai ales
în acea perioadă grea”, adaugă
Median. Istoricii precizează că
Pribeagu a fost ameninţat în diverse
rânduri, dar şi-a asumat
toate riscurile şi i-a dat scheciurile
lui Constantin Tănase
conform contractului. De altfel,
conflictul dintre legionari
şi Carol al II-lea, pe de o parte,
deranjaţi de glume, şi Tănase
cu Ion Pribeagu de cealaltă
parte, a constituit subiectul
filmului Actorul şi sălbaticii,
ecranizat în 1975, cu Toma
Caragiu în rolul lui Costică
Caratase (Constantin Tănase)
şi cu Mircea Albulescu în
cel al textierului evreu Ionel
Friedman (Ion Pribeagu). „A
adus zâmbete pe chipul oamenilor
şi în anii crunţi ai războiului.
Este un lucru mare ăsta”,
spune Gheorghe Median.
Sfârşitul războiului şi noul
regim comunist nu au avut
un efect pozitiv asupra lui
Ion Pribeagu, fiindcă nu şi-a
schimbat stilul, fiind declarat
repede persona non grata.
Deşi era foarte legat de lumea
românească, s-a hotărât
să emigreze, în momentul
în care i-au plecat copiii în
I srael. Deoarece nu primea
viză, a avut curajul să-i trimită
o scrisoare în versuri pline de
umor lui Gheorghiu-Dej. Iată
scrisoarea: „Am depus actele
toate / Şi bilet de sănătate, /
Şi fotografii recente, cazierul
cu amprente, / Plus biletul de
vaccin / Că n-am fost supus
străin, / Note bune la purtare,
/ Ordinul de concentrare,
/ Act de naştere-al lui tata, /
De la fisc pe cinci ani plata. /
Anexez aici chitanţa / Că-s la
zi cu Manutanţa, / Am dovada
de la “Sacra”/ C-am trăit bine
cu soacra, / Că n-am bloc, că
n-am moşie, / Că n-am stat la
puşcărie, / Că n-am fost nici
beat, nici mort. / Am şi act de
cununie / Şi-mi mai trebuie-o
hârtie, /Doar atâta: Paşaport.”
Acesta s-a amuzat când a citito,
în şedinţa B iroului Politic al
Partidului. Toţi se prăpădeau
de râs. Şi Maurer, şi Drăghici,
şi Apostol, numai Iosif
Chişinevschi avea o mutră
amară. „Mă, tu de ce nu râzi?”,
l-a întrebat Dej. „E un duşman
al ţării, acest Pribeagu”, a răspuns
Chişinevschi. „Mă, ce
fel de ovrei eşti când n-ai pic
de umor?”, s-a amuzat Dej.
Şi i-a aprobat plecarea lui Ion
Pribeagu.
Mai trebuie spus că în anul
1912 scoate şi primul volum
de poezii umoristice, urmat
aproape imediat volumele
Vârfuri de spadă în 1915 şi
Bucureşti noaptea în 1922.
De altfel, până în 1963, va
mai scoate încă patru volume:
Bucureşti-Iaşi, 1922,
Strofe ştrengare, în 1934,
Miere şi venin, în acelaşi an,
şi Puncte de foc, în 1963.
Poeziile,,impertinente” au
fost publicate la Paris în anul
1973, atunci când în România
era exclus să apară. Din volumul
I mpertinenţe, am ales
pentru final „Sunt un păcătos,
Părinte!”, poezie savuroasă
prin critica adusă falşilor credincioşi,
bărbaţilor infideli.
,,La părintele Vintilă / Vine-
Arvinte, cam sfios / Şi îi spune:
-Fie-ţi milă / De un suflet
păcătos // Chiar în Săptămâna
Mare / Când tot omul e smerit
/ Şi posteşte cu ardoare /
Uite, am păcătuit! // - Ai furat?
întreabă popa / - Nu Prea
Sfinte! Fără vrere / M-am dat
diavolului, hopa / C-o grădină
de muiere! // - Vai de mine,
vai de mine... / Greu păcat ai
săvârşit... / Însă dacă-mi spui
cu cine, / Poate fi-vei mântuit.
// - Nu pot! a răspuns Arvinte,
/ Să-mi fac chinul şi mai greu,
/ Nu pot să divulg, Părinte, /
Că mă bate Dumnezeu! //...
Era-naltă şi frumoasă, / Părul
blond şi ochii de jar, / Gura
dulce, voluptoasă, / Dinţii de
mărgăritar... // -Nu cumva ai
fost cu Tanţi / Din Smârdan,
de peste drum? / -Nu pot s-o
divulg, că Domnul / Mă trăzneşte
chiar acum! // Şi-avea
flori la cingătoare / Trup de
crin îmbobocit, / Mijlocul de
fată mare, / Numai bună de iubit...
// - Poate-ai fost cu Miţa
Creaţa, / Cea uşoară ca un fulg
/ Din Buzeşti? - Cere-mi şi viaţa
/ Însă nu pot s-o divulg!...
// Durdulie, -mbujorată, / Numai
cântec, numai joc, / Când
te-a strâns în braţe-o dată, /
Ai simţit în vine foc! //- Măi
Arvinte-ai fost cu Leana /
Care şade pe Neptun? / - Sfinte,
geaba-mi zgândări rana, /
Fiindcă tot nu pot să spun... //
O cocoană tăinuită, / Fruct în
dragoste scăldat, / Toată plină
de ispite, / Toată plină de păcat...
// - Bine, du-te, meditează
/ Şi vii mâine mai dispus,
/ Domnul să te aibă-n pază!
/ - Sărut dreapta! Şi s-a dus.
// Ajungând în colţ, ca vântul
/ S-a-ntâlnit cu Calistrat,
/ Care l-a-ntrebat: -Prea
S fântul / De păcat te-a dezlegat?
// - Încă nu! răspunse-
Arvinte / Foarte vesel şi vioi, /
Dar aflai de la Părinte / Încă
trei adrese noi!”