04.12.2019 Views

Occidentul romanesc nr 106 decembrie 2019

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

14 DECEMBRIE

2019

Eveniment

Festivalul Internațional al Aforismului de la Tecuci (Partea a doua)

La Tecuci, ziua de 4 octombrie

2019 a fost foarte bogată

în evenimente culturale.

Dimineața, ne-am întâlnit la

Ateneu, unde ne-am organizat

și am pornit înspre școlile

incluse în program. Întâlnirea

cu elevii s-a dovedit a fi utilă,

interesantă și plăcută.

La Școala Gimnazială

„Ștefan Octavian Iosif” din

Tecuci, elevii clasei a VIII-a

B au fost deosebit de implicați

în realizarea acestei activități.

Programul, pregătit de profesoara

Palade Daniela, a fost

atractiv și variat, evidențiind

aptitudinile și talentul elevilor.

La rândul nostru, le-am oferit

câteva minute - unele pline de

lirism, altele încărcate de umor

– citind sau recitând din creațiile

noastre.

Păstrând în suflet ecoul

vocilor tinere și în priviri

neastâmpărul specific acestei

vârste, ne-am reîntâlnit după

prânz la Ateneu, unde au

avut loc două lansări de carte:

„Aphorismes Roumains d’aujourd’hui,”

editura Stellamaris

(Franța), coordonator Ionuț

Caragea, traducător Constantin

Frosin și „Identități”, editura

Art Creativ (București), coordonator

Daniela Toma.

Dezbaterea literară având

ca temă „aforismul”, moderată

de neobositul Vasile Ghica,

a atras câțiva specialiști în

domeniu: Mircea Coloșenco,

Elis Râpeanu, Constantin

Tudorache și Traian D. Lazăr.

„ Turnirul aforismelor” – noutatea

absolută a acestei ediții

– a creat o punte de legătură

între autorii finaliști și publicul

numeros prezent în sala

Ateneului. A urmat un recital

de pian susținut de pianista

Mădălina Pașol și de câțiva

învățăcei deosebit de talentați,

care au fost răsplătiți cu ropote

de aplauze.

Festivitatea de premiere

a încheiat această ultimă zi a

festivalului. Palmaresul este

deosebit de bogat, dovadă că

– vârstnici ori tineri – autorii

români de aforisme au aflat

despre acest festival și, an de

an, participarea este tot mai

largă.

A consemnat:

Letiția Coza, Senior Editor

Occidentul Românesc

Aforisme selectate din Antologia Festivalului

*Aforisme. Banditism la drumul mare, îți dezbracă cititorul

de toate convingerile.

(François Vaucluse)

* Telecom. Bine ați venit în imensa solitudine a rețelelor sociale!

(François Vaucluse)

* Bombardamentul mediatic, mai eficient decât cel aviatic.

( Valeriu Butulescu)

* Așteptăm politicianul perfect. Magicianul cinstit, care să

scoată iepuri de aur din pălăria roasă a bugetului de stat.

( Valeriu Butulescu)

* Dumnezeu nu se dă în spectacol. Nu are loc de măscăricii

acestei lumi. (Ionuț Caragea)

* Viața – un etern palimsest. Rescris cu patimă, distorsionat

de lacrimă. (Ionuț Caragea)

* Astăzi nu se mai dă cu piatra, e suficient un... clic. (Constantin

Tudorache)

* S-a sinucis cu... prostia din dotare. (Constantin Tudorache)

* În romanul vieții, clipa e un semn de carte. (N. Petrescu Redi)

* Există cerul gurii, dar și iadul ei. (N. Petrescu Redi)

* Îmi cad uneori în mână cărți atât de slabe, încât îi invidiez

pe analfabeți. (Vasile Ghica)

* Demnitatea este averea pentru care plătim încă prea multe

impozite. (Vasile Ghica)

* Azi NEAMPROSTIA sufocă România. (Nicolae Mareș)

* Dinăuntru n-ai cum vedea tot cercul. (Nicolae Mareș)

* Doi copii se jucau cu mingea. Îngrijorat, i-am întrebat dacă

le-a furat cineva telefoanele. (Pompiliu Comșa)

* Olimpicii de azi, americanii de mâine. (Pompiliu Comșa)

* Proletari din toate țările, școliți-vă! (Constantin Ardeleanu)

* Mâncăm kilograme (...), visăm holograme, vai de sufletul

nostru de câteva grame.

(Constantin Ardeleanu)

* Sunt un om obișnuit între zburători: îmi târăsc aripile în pas

cu ceilalți. (Mircea Oprea)

* Nu-l pune să lege noduri pe cel care va trebui și să le desfacă.

(Mircea Oprea).

* Vorbește permanent, când să mai gândească!? (Dorel Vidrașcu)

* Înțelepciunea este ca floarea de colț, e greu să ajungi la ea,

trebuie să fii un foarte bun alpinist. (Dorel Vidrașcu)

* Ironia înțeapă. Prostia înjunghie. (Viorel Vintilă)

* Dacă nu faci pace cu trecutul, vei fi într-un continuu război

cu prezentul. (Viorel Vintilă)

* Prin educație unele capete pătrate devin dreptunghiulare.

(Dan Movileanu)

* Adevărul iese din când în când la suprafață doar ca să tragă

o gură de aer. (Dan Movileanu)

* Norocul nu îl propulsează pe prost, îl remorchează. (Gabriel

Petru Băețan)

* Prostul nu visează să cunoască, ci să fie cunoscut! (Gabriel

Petru Băețan)

* Ascunși sub pseudonime pe Internet, lașii au un ”curaj” nebun.

(George Budoi)

* Invazia proștilor este mai periculoasă decât cea a extratereștrilor.

Măcar ultimii sunt dotați cu inteligență!... (George

Budoi)

* Cea mai înaltă formă de comunicare între doi oameni este

capacitatea de a înțelege tăcerea celuilalt. (Alina Breje)

* E inutil să închizi un capitol și să întorci pagina, dacă nu

schimbi cartea. (Alina Breje)

* Minciuna are picioare scurte; se alocă fonduri pentru... picioroange.

(Letiția Coza)

* Munca e brățară de aur; de la un timp se poartă tinichelele.

(Letiția Coza)

* Un păstor deștept întotdeauna va găsi limbă comună cu oile

pe care le paște. (Ion Cuzuioc)

* Și cu o lingură mare mâncând, ai șanse să rămâi flămând.

(Ion Cuzuioc)

* Prietenia nu se caută; prietenia o găsești căutându-te pe tine.

(George Drăghescu)

* E mai înțelept să-ți asumi un păcat decât o realizare. (George

Drăghescu)

* Dacă ai nevoie de un chibrit și o torță, le găsești într-o sală de

dans aglomerată. Se ard împreună sau în colectiv! (Constantin

Cotlarciuc)

* Mierea democrației a devenit mai acră decât oțetul dictaturii.

(Constantin Cotlarciuc)

*Canicula agită viperele. Politica le înnebunește. (George

Geafir)

* Diferența dintre isteț și deștept: istețul iese ușor din încurcătură,

deșteptul nu intră.

(George Geafir)

* Uneori, inima vede mai bine decât ochii. (Elis Râpeanu)

* Îngâmfatul se cațără pe vârful tot mai înalt, crescut din el

însuși. (Elis Râpeanu)

* În curând, toate acestea vor fi ale tale, spuse tatăl, arătându-i

fiului ipotecile.

(Mihai Batog-Bujeniță)

* Își dorea atât de mult să fie mereu tânăr, încât s-a bucurat

enorm când a dat în mintea copiilor. (Mihai Batog-Bujeniță)

* Dați-i vieții un sens! Dar nu unul interzis! (Florentina

Loredana Dalian)

* Cine vrea să-și afle salvarea își construiește singur o arcă.

( Florentina Loredana Dalian)

* Ai străbătut degeaba întreaga lume, dacă n-ai învățat nimic

din felul ei de a fi. (Daniela Toma)

* Trebuie să fii în același timp și prietenul, și dușmanul tău, să

te poți privi în ambele circumstanțe. (Daniela Toma)

* La intonarea Imnului, unii țin mâna la inimă, dar nu simt

pulsul Țării. (Liviu Zanfirescu)

* Meniul zilnic include obligatoriu niște... SMS-uri... (Liviu

Zanfirescu)

* Am învățat singurătatea fără sprijinul unui maestru. (Vasile

Ponea)

* Ne naștem și murim cu iluzia nemuririi. (Vasile Ponea)

* Masca expune estetica și acoperă etica. (Ștefan Mârzac)

* Modelul este lumina pe care o caută adolescentul, bâjbâind

în întuneric. Negăsind-o, nu-și poate aprinde propria lumină.

(Ștefan Mârzac)

* Așchia din ochi se pare că i-a sărit nu departe de trunchi.

( Cornelia Ursu)

* Prăbușirea rutinei este o cale de a ne elibera. (Cornelia Ursu)

(Selecție realizată de Letiția Coza, Senior Editor Occidentul

Românesc)

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!