04.12.2019 Views

Occidentul romanesc nr 106 decembrie 2019

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

20 DECEMBRIE

2019

Cum ne place cel mai mult

să sărbătorim Crăciunul? Împreună

cu cei dragi, în jurul

mesei îmbelșugate, cu voie

bună și seninătate. Crăciunul

este un motiv de sărbătoare

pentru toată lumea, de la mic

la mare, este momentul care ne

aduce împreună și ne luminează

sufletele. Masa de Crăciun

este vedeta sărbătorii și, indiferent

de meniul ales, felul în

care o aranjăm merită o atenție

specială.

Mesele de Crăciun în familie

sunt pregătite cu drag,

de la preparatele delicioase și

până la cel mai mic detaliu de

pe masă. Aranjarea mesei de

Crăciun devine preocuparea

principală înainte ca toată familia

să se adune în jurul ei.

Pentru aranjarea mesei de

Crăciun ai nevoie de multă

imaginație, elemente specifice

acestei sărbători, veselă, tacâmuri,

pahare și decorațiuni care

să creeze împreună un tablou

de iarnă. O masă festivă diferă

de o cină normală din fiecare zi

prin multitudinea elementelor

și prin aranjarea lor.

Uneori, tindem să acordăm

mai multă importanță preparatelor

pe care le așezăm pe masă

decât modului în care aranjăm

masa. Este masa de Crăciun,

una dintre mesele festive din

an în care decorațiunile specifice

acestei sărbători ar trebui

să predomine.

Dacă până acum nu ai acordat

atenția cuvenită acestui aspect,

este timpul ca anul acesta

să faci o schimbare și să te

ocupi serios de aranjarea mesei

de Crăciun. Iată câteva idei de

decorare care să vă inspire în

crearea unei mese de Crăciun

pline de imaginație.

Combinația clasică de culori,

roșu până la mov închis și

auriu, este preferata Crăciunului.

Pentru aranjarea mesei în

acest stil, ai nevoie de o față

de masă ivory care să acopere

toată masa. Completează cu

suporturi pentru farfurii bej.

Clasicele șervețele de hârtie

sunt înlocuite cu șervete textile,

care contrastează cu fața de

masă și suporturile de farfurii.

Așază șervetele între farfuria

pentru antreu și cea pentru

felul principal. Setul de veselă

este esențial să fie decorat cu

auriu. Pentru că niciodată nu

este prea mult auriu, puteți alege

un set de tacâmuri tot aurii

sau un set de tacâmuri fine din

inox. Ultima tușă de auriu o

dau paharele de vin.

Decorațiunile pe care le

așezi pe masă, fie că vrei să creezi

un singur centru de interes

sau mai multe insule, țin doar

de imaginația ta. De exemplu,

poți opta pentru câteva sfeșnice

simple tot în nuanțe de auriu și

lumânări albe. În jurul acestora

poți crea mici aranjamente cu

crenguțe de brad, conuri, ilex,

folosind spray auriu.

Aranjarea mesei de Crăciun

în stil rustic. În stilul de aranjare

rustic, fața de masă lipsește

și este înlocuită de șervete de

bucătărie din bumbac ecologic.

Lemnul, de la masa în sine și

până la suporturile de farfurii

și decorațiuni, este elementul

principal. Vesela folosită

în acest stil este albă, simplă,

fără niciun fel de elemente decorative.

În aceeași notă alegem și

paharele: simple, de sticlă.

Cele mai potrivite tacâmuri

sunt cele aurii, în concordanță

cu câteva suporturi de lumânări

aurii. Completează tabloul cu

sfeșnice argintii de diferite

forme, lumânări albe și foarte

mult verde. Stilul rustic este

despre simplitate și elemente

naturale.

Aranjarea modernă. Un

stil de aranjare modern este

influențat de ceea ce a ajuns să

însemne un lifestyle modern:

neglijență, simplitate și rapiditate,

toate văzute prin lentilele

esteticii și ale bunului gust.

Ceea ce altă dată era privit critic

de doamnele stilate, astăzi

este considerat la modă.

Tot ce trebuie să faci este să

scoți din dulap o față de masă

albă, din bumbac, și să o așezi

pe masă fără să-ți faci probleme

că nu a fost călcată anterior.

Avem mai multe elemente textile

în acest stil de amenajare:

poți folosi o bucată de material

într-o nuanță de gri pe care s-o

decorezi cu crenguțe de brad ca

să creezi un punct de interes.

La fel, șervetele de masă

pot fi decorate cu crenguțe de

brad și legate împreună cu bandă

aurie. Partea de decor este

foarte simplă, alcătuită din

câteva elemente naturale și

sfeșnice aurii. Pentru aranjarea

mesei de Crăciun în acest stil,

alegem un set de farfurii albe

cu formă modernă, pătrate, cu

linii elegante. În aceeași linie

alegem și paharele, simple,

de sticlă, cu linii moderne. Ca

și în celelalte două stiluri de

aranjare, tacâmurile aurii sunt

vedetele mesei.

Decorațiuni de Crăciun și

Anul Nou

Crăciunul nu înseamnă

doar aranjamente cu brad –

decorațiunile florale cu albastru,

mov închis, liliachiu și roz

arată extrem de festiv pe o față

de masă bleumarin. Acest tip

de decorațiuni pot fi folosite de

la Crăciun până la Anul Nou,

și se asortează cu tacamuri cu

inserții și detalii aurii. Aranjamentele

florale așezate în

vase de porțelan arată extrem

de elegant, mai ales alături de

detalii aurii, bronz sau cupru,

ce emană un aer de sărbătoare.

Decorarea tacâmurilor cu

câte o crenguţă de brad consti-

Lifestyle

Idei

pentru decorul mesei de Crăciun

tuie o altă idee foarte elegantă

şi de efect în decorarea mesei

de sărbători. Crenguța va fi

prinsă într-o fundiţă asortată la

culoare şi stil cu faţa de masă şi

celelalte accesorii de pe masă.

Pur şi simplu va aduce un plus

de farmec acestui moment deosebit!

Iar dacă ataşaţi la această

fundiţă o etichetă cu numele

invitatului sau cu un anumit

mesaj, gestul va deveni şi mai

memorabil.

Decorarea mesei cu câte

o mini-crăciuniţă este o altă

idee inspirată pentru această

ocazie minunată. Elegantă şi

feminină, această frumoasă

floare-simbol a Crăciunului

va spori aerul festiv a acestui

eveniment. Asortată la o masă

decorată cu accesorii în culorile

Crăciunului, va aduce un

plus de stil şi de rafinament

întregului moment.

Aranjamentul mesei cu globuri

de Crăciun. Şi iată încă o

idee decorativă pentru masa

de sărbători! Ea se prezintă

ca o piesă centrală pe masa de

Crăciun sau de Revelion. Piesa

centrală constă într-un suport

etajat de prăjituri, preferabil

din sticlă sau cristal. Pe acest

suport stau aranjate globuri

asortate de diferite dimensiuni

şi modele. Iar pe raftul superior

al suportului stă o lumânare

aprinsă şi asortată cu globurile

de pe suport.

Aranjamentele cu globuri

roșii de pom şi fundiţe roşii

sau aurii, lumânările aşezate

în sfeşnice înalte sau ghirlandele

de brad colorate şi

strălucitoare. Toate acestea

sunt vedetele iernii atunci

când vorbim despre mesele

aranjate cu drag, pregătite

pentru cele mai frumoase

sărbători din an. Pe ele, aşezate

cu mult fast, traversele de

masă festive aduc eleganță și

culoare întregului decor. Traversele

de masă vor aștepta

să fie asortate cu platouri de

Crăciun întinse, pline cu bunătaţi

de iarnă îmbelşugată.

A consemnat: Ilinca Fodor

Van Scheyk

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!