13.05.2020 Views

Raport ICCJ pe anul 2019 (coperta inclusa)

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

În procedura de cameră preliminară s-au pronunţat soluţii de constatare a regularităţii

actului de sesizare în 4 cauze.

Într-o cauză s-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea instanţei compe tente,

iar într-o altă cauză s-a dispus restituirea la parchet.

Procedura de cameră preliminară

Secţia penală

Declinarea competenţei

17%

Regularitatea actului

de sesizare

67%

Restituirea cauzei

la parchet

16%

Regularitatea actului

de sesizare

Restituirea cauzei

la parchet

Declinarea competenţei

IV.6. Resursele Umane Aflate la Dispoziţia

Secţiei Penale în Anul 2019

La începutul anului 2019, în schema de personal a Secţiei penale a Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie au fost prevăzute 115 posturi de judecător/magistrat-asistent/

personal auxiliar de specialitate/personal conex, pentru ca, la sfârşitul anului, în schema

de personal să figureze un număr de 112 astfel de posturi.

La fel ca în anii precedenţi, şi în anul 2019 au existat fluctuaţii de personal la nivelul

Secţiei penale, după cum urmează:

a) Judecători

În ceea ce priveşte situaţia judecătorilor, din totalul de 33 de posturi de judecător

alocate secţiei la începutul anului 2019, în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2019 şi-au

desfăşurat activitatea 31 de judecători (inclusiv preşedintele de secţie), existând

2 posturi vacante. Începând cu data de 25 noiembrie 2019, din totalul de 34 de

posturi de judecător (inclusiv preşedintele de secţie), au mai rămas ocupate 29 de

posturi, urmare pensionării unui alt judecător, devenind vacante 5 posturi, situaţia

menţinându-se până la finalul anului 2019.

b) Magistraţi-asistenţi

La data de 1 ianuarie 2019, în schema Secţiei penale a fost prevăzut un număr

de 37 de posturi (incluzând postul de magistrat-asistent-şef), din care 28 au fost

ocupate, 9 fiind vacante.

La finalul anului 2019, din cele 33 de posturi de magistrat-asistent rămase în schema

de personal a Secţiei penale (inclusiv postul de magistrat-asistent-şef), 30 erau

ocupate, 3 fiind vacante.

Se impune a menţiona faptul că, în intervalul de timp cuprins între 15 mai şi 31

decem brie 2019, doi magistraţi-asistenţi ai Secţiei penale au fost desemnaţi să-şi

desfăşoare activitatea la nivelul Completurilor de 5 judecători în materie penală.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Raport de activitate pentru anul 2019 45

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!