13.05.2020 Views

Raport ICCJ pe anul 2019 (coperta inclusa)

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

Completurile de 5 judecători

Prin Decizia nr. 417/2019 a CCR s-a admis sesizarea formulată de președintele

Camerei Deputaților, constatându-se existența unui conflict juridic de natură

constituțională între Parlament, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție,

pe de altă parte, generat de neconstituirea de către Înalta Curte de Casație și

Justiție a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanță

a infracțiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și

sancționarea faptelor de corupție, contrar celor prevăzute de art. 29 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003.

Efectele deciziilor Curţii Constituţionale au avut un impact deosebit şi asupra

activităţii completurilor de 5 judecători, cu precădere cele în materie penală.

Cu titlu de exemplu, evidenţiem situaţia dosarelor de mare corupţie aflate pe rolul

completurilor de 5 judecători şi soluţionate între momentul publicării deciziei

nr. 685/07.11.2018 a Curţii Constituţionale a României, în Monitorul Oficial nr. 1021/

29.11.2018, şi momentul publicării deciziei nr. 417/03.07.2019 a Curţii Constituţionale

a României, în Monitorul Oficial nr. 825/10.10.2019, rezultă următoarele:

13 dosare soluţionate, dintre care:

– 4 apeluri admise, cu desfiinţarea sentinţei apelate şi rejudecare;

– 8 apeluri respinse, ca nefondate;

– 1 retragere a apelului.

În ceea ce priveşte incidenţa Deciziei nr. 417/03.07.2019 a Curţii Constituţionale a

României, publicată în Monitorul Oficial nr. 825/10.10.2019, menţionăm următoarele:

• La data de 10.10.2019 se aflau pe rolul Completului de 5 judecători 14 dosare

de mare corupţie.

• După publicarea deciziei sus-menţionate în Monitorul Oficial al României nr.

825/10.10.2019, rezultă următoarele:

1. cauze soluţionate:

– 7 apeluri admise, cu desfiinţarea sentinţei apelate şi trimitere spre rejudecarea

fondului la Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau alte

instanţe, dintre care 2 apeluri în rejudecare după admiterea contestaţiei

în anulare în baza deciziei nr. 685/07.11.2018 a Curţii Constituţionale a

României, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1021/29.11.2018;

– 1 apel respins ca nefondat, soluţie dispusă în rejudecare după admiterea

contestaţiei în anulare în baza aceleiaşi decizii a Curţii Constituţionale a

României, sus-indicată;

2. cauze suspendate: 6 apeluri, dintre care 1 apel în rejudecare după admiterea

contestaţiei în anulare în baza aceleiaşi decizii a Curţii Constituţionale a

României, sus-indicată;

3. cauze pe rol: 1 apel, înregistrat după data de 10.10.2019, când a fost publicată

în Monitorul Oficial al României nr. 825, decizia Curţii Constituţionale a României

nr. 417/03.07.2019, care însă a fost formulat împotriva unei sentinţe

pronunţate în 29.06.2018.

Referitor la dosarele de mare corupţie aflate pe rol la data publicării în Monitorul

Oficial al României a deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 685/07.11.2018,

dar soluţionate sau suspendate după 10.10.2019, data publicării în Monitorul

Oficial a deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 417/03.07.2019, prezentăm

următoarea situaţie:

– 3 apeluri admise cu desfiinţarea sentinţei penale apelate şi trimitere spre rejudecare

la instanţa de fond;

82 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Raport de activitate pentru anul 2019

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!