13.05.2020 Views

Raport ICCJ pe anul 2019 (coperta inclusa)

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

Secţia de contencios administrativ şi fiscal

– identificarea situaţiilor de practică neunitară şi supunerea lor, spre dezbatere,

Plenului judecătorilor în vederea adoptării de soluţii de unificare a practicii;

– adoptarea de soluţii de principiu şi de unificare a practicii în şedinţele Plenului

judecătorilor Secţiei, soluţii comunicate Secţiilor de profil ale curţilor de apel în

vederea cunoaşterii practicii Jurisdicţiei Supreme;

– centralizarea, sistematizarea şi publicarea în sistemul informatic intern a

soluţiilor de principiu şi de unificare a practicii judiciare;

– urmărirea permanentă de către judecători şi prezentarea de către magistraţiiasistenţi

a practicii Secţiei cu ocazia soluţionării dosarelor similare aflate pe

lista de şedinţă, în vederea respectării jurisprudenţei în materie, în virtutea

principiului disciplinei jurisdicţionale.

Măsuri administrative luate la nivelul secţiei pentru unificarea practicii judiciare

Dintre măsurile luate în acest scop amintim: şedinţe de practică, soluţii de principiu,

aprobarea pentru publicarea, pe site-ul oficial al Înaltei Curţi, a rezumatelor

celor mai relevante decizii pronunţate de secţie în anul 2019.

Astfel, în anul 2019 s-au desfăşurat 9 şedinţe ale Plenului judecătorilor Secţiei de

contencios administrativ şi fiscal, în cadrul unora dintre acestea fiind adoptate

soluţii importante de unificare a jurisprudenţei la nivelul secţiei.

Soluţiile de unificare a practicii judiciare sunt publicate pe pagina de internet

a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în secţiunea rezervată Secţiei de contencios

administrativ şi fiscal, sub denumirea „Soluţii de principiu şi de unificare a practicii

judiciare”, în virtutea principiul transparenţei activităţii secţiei şi pentru a asigura

tuturor persoanelor interesate exerciţiul efectiv al dreptului de a cunoaşte

jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal.

Mecanisme procedurale întemeiate pe dispoziţiile art. 521 Cod procedură civilă,

pentru unificarea practicii judiciare

În cadrul mecanismelor procedurale menite să asigure o practică judiciară unitară,

în temeiul dispoziţiilor art. 521 din Codul de procedură civilă din 2010, pe rolul

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de

drept, compus exclusiv din judecători din cadrul Secţiei de contencios administrativ

şi fiscal s-a înregistrat un număr de 9 sesizări adresate Înaltei Curţi, toate sesizările

soluţionate în cursul anului 2019 fiind respinse ca inadmisibile.

70 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Raport de activitate pentru anul 2019

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!