You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
Lennie îi este recunoscător lui George că l-a salvat de la înec, uitând că acesta
îl împinsese în apă.
Dacă suntem într-adevăr atât de inteligenţi, atunci cum se face că, în
afară de animalele pe care le domesticim, noi suntem singura specie care moare
din cauza bolilor sau a agresiunilor venite din partea propriilor semeni?
Animalele sălbatice sunt rareori doborâte de boli, cu excepţia cazurilor în care
maladiile se datorează poluării de care se face responsabilă tot rasa umană,
sau răspândirii deliberate a unor boli precum mixomatoza, care avea rolul de a
distruge o anumită specie, lucru pe care nu a reuşit să-l facă în cele din urmă.
Animalele sălbatice mor de foame, din cauza accidentelor, ori fiindcă sunt
vânate de oameni sau alte creaturi.
Cunoştinţele noastre despre organismul uman s-au îmbogăţit
considerabil în ultima sută de ani. Putem transplanta organe şi am obţinut
rezultate uimitoare cu ajutorul ingineriei genetice. În orice caz, chiar şi cei care
sunt mari experţi în acest domeniu recunosc că, în ciuda eforturilor de a
pătrunde tainele funcţionării corpului omenesc, ştim foarte puţine lucruri
despre modul în care funcţionează această incredibilă maşinărie. S-a
demonstrat de multe ori că, pe termen lung, ştiinţa noastră limitată creează
mai multe probleme decât soluţii.
De ce pisica mea poate să bea apă din iazul peştilor fără să i se întâmple
ceva rău, în vreme ce eu mă pricopsesc cu o frumuseţe de diaree în vacanţe, de
la un simplu cub de gheaţă din băutură? De ce animalele sălbatice pot nu doar
să stea, ci şi să alerge la câteva ore de la naştere, în vreme ce un copil nu poate
merge luni bune?
Medicina modernă are ca scop găsirea unei pilule sau a unui medicament
magic care poate vindeca un anumit simptom. Ani de-a rândul am suferit de
constipaţie, lucru de altfel explicabil. Încă de la naştere suntem educaţi să
credem că boala şi suferinţa sunt naturale. Trebuie să fim pregătiţi să suferim
de varicelă, pojar, tuse convulsivă, răceală, gripă, indigestie, constipaţie, diaree
etc. Etc. E ceva normal. Medicul îmi va prescrie un tratament şi în câteva zile
problemele legate de constipaţie vor dispărea.
Credeţi că o structură atât de sofisticată cum este corpul uman a fost
concepută ca să sufere de constipaţie? Gândiţi-vă la complexitatea miliardelor
de celule pe care le conţine. Au fost concepute pentru a deveni canceroase? De
ce nu mi-a spus medicul că sufăr de constipaţie pentru că mănânc alimente
nepotrivite?
În prezent avem tendinţa de a rezolva orice problemă tratând cauza, şi nu
ameliorând simptomele. Dacă picură din tavan staţi toată viaţa cu o oală
dedesubt ca să strângeţi stropii de ploaie sau înlocuiţi ţigla lipsă? Poate că
acest exemplu este prea evident şi poate că din acest motiv privim medicina
într-o manieră lipsită de logică – corpul omenesc este atât de complex, încât
nici măcar doctorii nu sunt mai eficienţi decât ar fi o maimuţă care încearcă să
vă repare calculatorul.
Dacă becul care indică nivelul de benzină al maşinii se aprinde, rezolvaţi
problema scoţându-l? O asemenea soluţie n-ar fi doar o prostie, ar fi un
adevărat dezastru. E drept că s-ar putea ca motorul să nu se oprească imediat,