Toader Gherasim

2) marketingul strategic, centrat pe acţiunile care preced producţia propriu-zisă şi vânzările (conceperea
produsului, crearea şi impunerea mărcii, alegerea pieţelor, elaborarea strategiilor comunicaţionale şi
promoţionale, fundamentarea preţurilor, punerea la punct a strategiilor de distribuţie etc.);
3) marketing operaţional, direcţionat pe acţiunile de care succed producţia (campanii publicitarule,
distribuţie, servicii postvânzare etc.).
Dat fiind faptul că fundamentarea strategiilor de marketing şi implementarea lor sunt imposibil de
realizat fără a apela masiv la cercetarea de marketing, ni s-ar părea firesc să restrângem cele trei forme ale
marketingului la ultimele două (strategic şi operaţional).
În funcţie de acelaşi criteriu, Ph. Kotler vorbeşte despre:
1) marketingul anticipativ, orientat spre anticiparea nevoilor clienţilor din viitorul mai apropiat sau mai
îndepărtat;
2) marketingul reactiv, centrat pe nevoile curente, la care este obligat să reacţioneze (pentru a le
satisface);
3) marketingul creativ, care urmăreşte găsirea unor soluţii de acoperire a nevoilor clienţilor la care
aceştia încă nu s-au gândit. 24
Şi de această dată, în loc de trei, s-ar putea vorbi doar de (primele) două forme de marketing (care,
fiecare în parte, trebuie să dea dovadă de creativitate).
Plecându-se de la fazele prin care poate trece cererea în drumul său de la dorinţă la efectul satisfacerii ei, sa
ajuns la:
marketingul stimulativ, care-şi propune apariţia pentru prima dată a unei cereri;
marketingul dezvoltării, având ca obiectiv impulsionarea unei cereri latente;
marketingul de întreţinere, orientat spre menţinerea cât mai îndelungată a unei cereri ajunse la
nivelul maxim;
remarketing, care este preocupat de relansarea unei cereri;
demarketing, centrat pe temperarea cererii;
antimarketing, având drept ţintă distrugerea unei cereri periculoase, etc. 25
În raport cu piaţa avută în vedere, marketingul poate fi: intern şi internaţional.
În funcţie de modul de abordare a pieţei, există:
marketing global (de masă), care priveşte piaţa ca pe un tot;
marketing segmentat, orientat spre anumite segmente de piaţă;
marketing individualizat, care abordează clientela în maniera „unul câte
unul”.
Ţinând seama de nivelul de la care sunt abordate problemele, pot fi semnalate alte două forme de
marketing 26 :
micromarketingul, în cadrul căruia abordările se fac prin prisma firmei;
macromarketingul, în care problemele sunt privite de la nivelul ramurii sau economiei naţionale.
Există şi părerea că macromarketingul ar fi marketingul care abordează consumatorii în general, iar
micromarketingul ar fi concentrat pe nevoile şi dorinţele unor persoane, dintr-o anumită zonă geografică, el
îmbrăcând două forme:
a) marketing individual – la nivelul clientului individual;
b) marketing local – la nivelul grupurilor locale de clienţi (oraşe, cartiere, magazine). 27
În funcţie de iniţiatorii acţiunilor de marketing, s-ar mai putea vorbi despre:
marketingul întreprinzătorilor, care este adevăratul marketing;
marketingul consumatorilor, denumit şi automarketing, care este marketingul practicat de consumatorii
care iau iniţiativa unor acţiuni în urma cărora întreprinzătorii sunt determinaţi să-şi adapteze oferta la solicitările
lor.
24
Ph. Kotler, G. Armstrong: Managementul marketingului, Ediţia a III-a, Editura Teora, Bucureşti, 2005,
p. 28
25
E. Maxim, T. Gherasim: Marketing, Editura Economică, Bucureşti, 2000, p36-37
26 th
E. J. McCarthy, W. D. Perrault: Basic Marketing, 9 Edition, Irwin, Illinois, 1987, p. 8-9
27
Ph. Kotler, G. Armstrong: Principiile marketingului, Ediţia a II-a, Editura Teora, Bucureşti, 2001,
p. 318-320