Toader Gherasim

parte, de insuficienţa veniturilor (oamenii cu venituri care să-şi poată permite acoperirea tuturor nevoilor de pe
cele cinci trepte fiind relativ puţini).
Legat de această regulă, sunt de făcut două menţiuni.
Mai întâi trebuie ştiut că piramida lui Maslow este un instrument de ierarhizare a nevoilor, nu a
produselor cu care ele sunt acoperite. De aceea, unele nevoi de ordin superior implică adeseori bunuri care sunt
legate de nevoile de ordin inferior. De pildă, o persoană poate dobândi stima altora şi prin rafinamentul de care
dă dovadă în alegerea băuturilor, alimentelor, vestimentaţiei etc., care ţin înainte de toate de nevoile fiziologice,
după cum o alta şi-o poate pierde prin grotescul afişat atunci când îşi alege filmele pe care le vizionează, muzica
pe care o ascultă, serviciile de turism la care apelează etc. (adică prin produse destinate unor nevoi de ordin
superior).
În al doilea rând nu trebuie neglijate excepţiile de la regulă. Ştim cu toţii că există oameni săraci care
situează în categoria nevoilor de primă urgenţă nevoile de autorealizare, de pildă, sacrificând pentru aceasta
unele nevoi fiziologice sau de securitate, după cum există persoane cu venituri imense care nu urcă pe piramida
lui Maslow mai sus de treapta nevoilor fiziologice.
4. Modalităţi de cuantificare
Deşi nevoile sunt manifestări subiective foarte greu de supus operaţiunilor de măsurare (având însă baze
cât se poate de obiective), de-a lungul timpului s-au înregistrat preocupări susţinute de cuantificare a lor,
manifestate mai întâi în rândul psihologilor şi sociologilor, iar şi printre economişti.
Un proces de măsurare presupune raportarea aspectului supus măsurării (nevoii, în cazul de faţă) la o
unitate de măsură (un etalon) pentru a vedea (constata) de câte ori acesta din urmă este cuprins în primul.
Primele încercări de acest gen îi sunt atribuite statisticianului E. Engel 43 , care, plecând de la o unitate
convenţională de consum denumită quéta (legată de numele profesorului său A. Quételet), desemnând necesarul de
consum al unui nou născut, a acordat pentru fiecare an de viaţă (cuprins între 0 şi 25 de ani, la bărbaţi, respectiv
între 0 şi 20 ani, la femei) câte încă 0,1 quéta, ajungând astfel să estimeze o nevoie normală la 3,5 quéta la bărbaţi şi
la 3 quéta la femei.
Această modalitate de cuantificare a nevoilor a fost apoi îmbunătăţită prin luarea în considerare a unor noi
elemente (greutatea corporală, suprafaţa corpului, efortul depus în muncă etc.), ajungându-se, în cele din urmă, la
norme de consum, la bugete normative de consum, la bugete de familie etc.
Normele de consum sunt evaluări ştiinţifice ale nevoilor de consum fundamentate pe următoarele elemente:
1) intensitate a muncii; 2) condiţiile de muncă; 3) vârsta; 4) sexul; 5) greutatea corporală etc. Ele sunt diferenţiate
pe categorii de nevoi, îmbrăcând forma:
normelor fiziologice - aferente alimentelor;
normelor de înzestrare - în cazul bunurilor de folosinţă îndelungată;
normelor raţionale – pentru îmbrăcăminte, etc.
Ele se exprimă în unităţi naturale (calorii - pentru alimente; grade Celsius - pentru căldură; garderoba
raţională - pentru îmbrăcăminte etc.). De regulă, aceste norme nu ţin seama de gradul de solvabilitate a nevoilor.
Estimarea nevoilor, cu luarea în considerare a solvabilităţii lor se realizează cu ajutorul bugetelor.
Bugetele normative de consum sunt ansambluri de norme care indică nivelurile optime ale consumurilor
pentru o familie de mărime mijlocie (constituită din soţ, soţie, un fiu de circa 12 - 14 ani şi o fiică de 8 - 10 ani),
care dispune de venituri de asemenea medii. Ele pot îmbrăca mai multe forme: de buget al minimului de consum;
de buget moderat; de buget etalon; de buget al belşugului etc. 44
Bugetele de familie exprimă (diferenţiat pe categorii de populaţie, pe ocupaţii, pe medii - urban şi rural --,
pe niveluri de venit, pe mărimi ale familiilor etc.) nevoile prin intermediul consumurilor de bunuri materiale şi
servicii.
Urmărindu-se evoluţia consumurilor în funcţie de venituri, se pot identifica punctele în care curbele
consumurilor se aplatizează, acestea marcând nevoile saturate. În felul acesta, consumul efectiv (aferent nivelurilor
de saturaţie) se consideră că aproximează nivelul nevoilor.
43 E. Engel: Die lebenskosten belgischer arbeiterfamilien früher und jetz, Drezda, 1895
44 C. Florescu (coordonator): Marketing, Marketer, Bucureşti, 1992, p. 155-156