Toader Gherasim

plasare a marketingului în anii premergători epocii de piatră. Tocmai de aceea am încercat să le evocăm în cadrul
conceptului de protomarketing.
Scopul pentru care am a apelat la acest concept a fost acela de a sugera faptul că astfel de cazuri (pe care
le întâlnim şi astăzi sub forme de excepţii de la cazul general) nici nu se pot include, nici nu se pot exclude din
sfera marketingului, precum şi faptul că ele au existat înainte de a se fi auzit vreodată de marketing.
Dacă ele s-ar putea exclude fără nici o rezervă din sfera marketingului (ceea ce mai toţi specialiştii
consideră a fi absolut firesc), nici o derivată a termenului de marketing (gen protomarketing) nu ar mai fi
justificată. Noi avem însă o rezervă în legătură cu un astfel de tratament.
Întâlnindu-se şi astăzi, când optica de marketing este omniprezentă, orice studiu de piaţă (de marketing,
cu alte cuvinte) vizând estimarea nevoilor consumatorilor trebuie să-şi propună să le identifice şi să le trateze în
mod corespunzător. Nu este suficient să afli, pe baza unui sondaj de piaţă, că populaţia dintr-o anumită zonă are
realmente nevoie de un produs de genul celui pe care tu vrei să-l lansezi pe piaţă, şi că ea dispune de venituri
suficiente ca să-l poată cumpăra, pentru a trage concluzia că el se va şi vinde. Dacă indivizii chestionaţi şi-l pot
asigura din propria producţie, îl pot primi gratis, sub formă de cadouri sau prin cerşit, furt, violenţă sau corupţie,
ei nu vor deveni niciodată cumpărăturii lui, succesul în afacerea respectivă fiind periclitat. De aceea, studiul de
marketing care se face trebuie să identifice neapărat toate categoriile de persoane care-şi acoperă nevoia din
acel bun pe oricare din căile speciale semnalate, să le includă în rândul noncumpărătorilor, pe care să-i trateze ca
atare, toate aceste operaţiuni ţinând efectiv de preocupările de marketing.
Pe de altă parte, opţiunea pentru un astfel de termen o găsim justificată şi prin aceea că, fiind forme de
manifestare a grijii pentru armonizarea caracteristicilor bunurilor cu nevoile consumatorilor (inclusiv ale celor
din epoca de piatră), în cadrul actelor de alegere pe care ei, sau cei care au grijă de ei, le au la îndemână (şi le
realizează), în ele se regăsesc primele semne a ceea ce astăzi înseamnă marketing propriu-zis. Adaptarea
produselor la nevoile consumatorului nu poate fi concepută într-o formă mai evidentă şi mai directă decât cea
specifică autoproducţiei (în care producătorul şi consumatorul sunt una şi aceeaşi persoană).
În plus, dacă astăzi formele speciale de stingere a nevoilor de consum luate în discuţie nu trebuie
pierdute din vedere în nici un studiu de piaţă, am putea accepta că ele au purtat dintotdeauna (şi poartă încă) un
ceva care, în anumite condiţii, se poate transforma în preocupare de marketing (adică gena marketingului). Cum
acelui ceva nu-i putem zice, în nici un caz, marketing, i-am zis protomarketing.
Prin urmare, protomarketingul nu reprezintă altceva decât gena marketingului.
2.2. Cvasimarketingul
Aşa cum rezultă din etimologia sa, dar şi din definiţiile care i-au fost date, conceptul de marketing este
indisolubil legat de cel de piaţă. De aceea, putem considera că piaţa reprezintă germenul, adică sămânţa din
care a luat naştere marketingul.
Cunoaştem cu toţii (chiar dacă nu suntem adepţi ai marxismului) că piaţa a apărut şi s-a dezvoltat odată
cu producţia de mărfuri.
La rândul său (iar acest lucru este cunoscut mai ales de cei care l-au citit pe Marx), producţia de mărfuri
îmbracă două forme mult diferite între ele: cea simplă şi cea capitalistă.
Oamenilor le-au trebuit sute sau, poate, mii de ani până să constate că, fiecare în parte, ori nu este în
stare (din lipsă de pricepere), ori nu se justifică (din punctul de vedere al randamentului muncii) să producă tot
ceea ce are nevoie pentru consum. Experienţa acumulată încetul cu încetul a dovedit apoi că este mult mai
folositor ca fiecare producător să se specializeze în ceea ce ştie (şi poate) să facă cel mai bine şi mai uşor (cu
randament maxim), iar rezultatele muncii să le schimbe pe cele ale altora.
1. Producţia de mărfuri simplă a apărut de îndată ce producătorii au devenit specializaţi şi autonomi,
producând bunuri nu atât pentru consumul lor, cât pentru consumul altora, acestea având calitatea de marfă (prin
care se înţelege orice bun destinat consumului prin intermediul schimburilor de pe piaţă). Scopul principal al
acesteia îl constituie, ca şi în cazul economiei naturale (la care am făcut referire în paragraful anterior),
satisfacerea nevoilor de consum, dar într-o formă mai complicată, mediată de piaţă. Este vorba aici nu de nevoia
proprie a producătorului care se acoperă cu bunul (material sau nematerial) pe care el îl produce (ceea ce intră în
cazul analizat cu puţin mai înainte), ci de toate celelalte nevoi ale lui pe care el le acoperă cu bunurile obţinute pe
piaţă în schimbul mării sale. Dar pentru ca celelalte bunuri să poată fi obţinute, este absolut necesar ca bunul său