Toader Gherasim

înlăturarea cauzelor care au condus la lipsa acesteia (prin publicitate, reduceri de preţ, revizuirea produsului
etc.). Este deci vorba aici despre un marketing stimulativ.
Reapelând la definiţia cererii, care presupune manifestarea interesului şi dorinţei de cumpărare, rezultă
că nici cererea nulă nu poate fi acceptată ca fiind o formă a cererii propriu-zise, ea fiind de fapt o atitudine de
indiferenţă totală a consumatorilor faţă de unele produse create pentru ei (a omului perfect sănătos faţă de
medicamente, a ţăranului român analfabet faţă de tratatele savante flamande de astronomie, a orbului faţă de
picturile lui Bălaşa, a cerşetorului muritor de foame faţă de iahturile de lux etc.).
3) Cererea latentă este o cerere oricând gata să se declanşeze, având în spatele ei o nevoie şi o dorinţă de
cumpărare reale, acute chiar, precum şi toate celelalte condiţii de manifestare desprinse din definiţiile prezentate,
dar care nu are corespondent într-un bun capabil să o acopere. Este vorba despre produse gen: medicamente
pentru boli incurabile, vehicule cu motoare nepoluante bazate pe hidrogenul preluat direct din apă, elixirul
tinereţii etc. Marketingul dezvoltării la care se apelează în acest caz trebuie să-şi asume sarcina conceperii şi
construirii produselor capabile să o acopere.
b) Stări ale cererii reale. Cererea reală este cererea care întruneşte toate condiţiile definitorii pentru a se
manifesta efectiv, regăsindu-se pe piaţă sub următoarele forme:
1) cerere în creştere, aflată în continuă ascensiune şi care se impune a fi susţinută prim măsuri care ţin
de marketingul dezvoltării;
2) cerere deplină (completă), care se află în cea mai bună concordanţă cu obiectivele de marketing ale
firmei, trebuind menţinută o perioadă cât mai îndelungată prin acţiunile marketingului de întreţinere;
3) cerere în declin, al cărei nivel este din ce în ce mai coborât, care ridică firmei două probleme:
renunţarea treptată la producerea bunului în cauză sau relansarea lui pe piaţă (în baza acţiunilor de remarketing);
4) cerere fluctuantă, al cărei nivel este variabil de la o perioadă la alta în funcţie de anumiţi factori, în
cazul ei impunându-se acţiunile de sincromarketing;
5) cerere excesivă, al cărei nivel depăşeşte nivelul capacităţii de producţie a firmei, motiv pentru care
există pericolul de a lăsa o parte din clienţi cu nevoia neacoperită (cu toate consecinţele negative rezultate de
aici), care se impune a fi temperată sau descurajată prin acţiuni de demarketing (prin majorări de preţ, de
exemplu);
6) cerere indezirabilă, care este orientată spre produse nocive (ţigări, droguri etc.) dorite de persoanele
care o manifestă, dar respinse total de societate, în general. Chiar dacă denumirea pe care o poartă exprimă un
paradox gen ”a dori nedoritul” (deoarece a cere înseamnă, înainte de toate, a dori), cu precizarea că ea este
nedorită de societate (nu de purtătorul ei), sintagma cerere indezirabilă ar putea fi totuşi acceptată. Aceasta face
obiectul antimarketingului, care-şi propune distrugerea ei (prin preţuri prohibitive, campanii de reeducare a
consumatorilor etc.).
Deosebirea dintre aşa-numita cerere negativă şi cererea indezirabilă constă în aceea că, în primul caz,
atitudinea negativă este manifestată de cei cărora le este adresat produsul, pe când, în al doilea caz, atitudinea
negativă vine din partea celorlalte persoane.
Prin prisma modul în care se manifestă, cererea se prezintă ca:
1) cerere directă, care este generată de nevoia orientată direct spre produsul solicitat de clienţi (lapte,
autoturisme, locuinţe etc.), aceasta fiind forma sa cea mai întâlnită;
2) cerere indirectă sau derivată, care rezultă din alte cereri (cum ar fi cererea de servicii de transport,
care derivă din cea de bunuri şi servicii care nu pot fi procurate – şi folosite - decât prin intermediul deplasării
lor - sau a consumatorilor – dintr-un loc în altul);
3) cerere complementară, reprezentând cererea de bunuri (gen benzină, piese de schimb, lubrifianţi) care
fac posibilă folosirea altor bunuri (gen autoturisme), în posesia cărora consumatorul a ajuns deja, împreună cu
care se utilizează.
În funcţie de bunurile spre care este orientată, întâlnim:
1) cererea de bunuri de consum, ai cărei purtători sunt consumatorii propriu-zişi;
2) cerere de factori de producţie, ai cărei purtători sunt firmele sau întreprinzătorii (denumiţi
consumatori industriali), care derivă din cererea de bunurile de consum care se produc cu ajutorul lor.
Ţinând seama de reacţia la modificarea unor variabile de marketing, pot fi identificate alte trei forme
ale acesteia, respectiv:
1) cererea elastică, care variază odată cu factorii care o influenţează, aceasta fiind cea mai răspândită;