aspecte ale imaginarului în opera lui mircea eliade - ULBS

More documents

Recommendations

Info

Mircea Eliade are vocaŃia spiritualizării teluricului, a surprinderii pasiunilor şi conflictelor violente dintre om şi semenul său, ori dintre oameni şi forŃele oarbe ale naturii, sau a convertirii faptului epic în evocarea cu implicaŃii simbolice. Eroii săi sunt oameni cu biografii neobişnuite, senzuali, vindicativi, dezlănŃuiŃi sau disimulaŃi, aparŃinând unor colectivităŃi supuse unor legi străvechi, eroi care evoluează într-un spaŃiu cutreierat de însemne de geografie cu vârste mitologice: câmpia, apa, anotimpurile, peisajul torid, ars de soare şi peisajul nocturn, scăldat de razele lunii. ViaŃa şi moartea se încleştează mereu, influenŃând destinul multor personaje şi afectând stratul social, dar şi cel moral, ca într-un adevărat „joc al ielelor.” SpaŃiile imaginaŃiei sunt evanescente şi direct dependente de fiinŃa ce le traversează, generându-le prin prisma visurilor sale. SpaŃiile visului sunt spaŃii în care binele şi răul, frumosul şi urâtul se află în proporŃii egale. OpŃiunea între viaŃa spirituală şi viaŃa obişnuită se face printr-o zonă de trecere, un fluviu care traversează plastic lumea visului şi oferă un răgaz pentru luarea deciziei. Apa este elementul de răgaz şi legătura. Visul dobândeşte un rol esenŃial prin intermediul lui realizându-se comunicarea dintre Egor şi domnişoara Christina, din romanul Domnişoara Christina. Visul se confundă cu realitatea, iar dovezile palpabile ale „realităŃii” planului oniric sunt date de parfumul puternic de violete ce stăruie în cameră şi de găsirea mănuşii domnişoarei Christina. Egor, prin intermediul visului, este în centrul poveştii, trecerea de la un plan la celălalt este sesizată de mijloacele prin care sunt percepute cele două nivele, senzaŃiile din vis fiind la fel de autentice ca şi cele din starea de veghe. Egor vede în vis, simte mirosul de violete şi o aude vorbind pe domnişoara Christina. Visul are drept scop prevestirea realităŃii, dar confuzia dintre cele două planuri se datorează şi identităŃii cadrului în care se desfăşoară evenimentele. Fuzionarea realului cu visul halucinant este atât de bine realizată încât Egor nu ştie ce Ńine de halucinaŃie şi ce s-a petrecut în imaginaŃia acestuia. Întâmplările din vis interferează cu cele din starea de veghe, astfel realul comunică cu imaginarul. Egor devine o personalitate dirijată, care se lasă condusă de farmecul drăcesc al Christinei. În cel de-al doilea capitol, Timpul o faŃă a imaginarului, prima dominantă a regimului nocturn al imaginarului, va căuta stabilitatea în irepresibila scurgere a 10
timpului şi va concentra aspiraŃiile la o lume a devenirii, transcendentă. Arhetipurile şi simbolurile întoarcerii alături de peripeŃiile dramatice ale timpului sunt grupate în: drumul spre centru a eroilor solari, călătoria cu rol de iniŃiere, supradimensionarea eroilor, calul, o fantasmă a irealului, simbolistica cifrelor labirintul viselor. Mircea Eliade consideră că timpul joacă rolul unui principiu de identitate aplicat la reducŃia diversităŃii existenŃei umane. Ca urmare, regenerarea timpului, ca repetare a actului cosmologic, duce la abolirea destinului în ipostaza de oarbă fatalitate. Faptul că omul, mitul, şi realitatea se configurează ca dimensiuni ontologice ale epicului este un semn de mare trăire a libertăŃii de gândire a scriitorului, care acordă lumii înconjurătoare o atenŃie complexă, diversificată. În La Ńigănci, încercările nefireşti prin care trece Gavrilescu, ratarea sistematică ar putea echivala cu viaŃa sa frustrată până atunci de orice semnificaŃii profunde. Dacă ar fi ghicit pe cele trei Ńigănci, Gavrilescu ar fi putut pătrunde în toate odăile bordeiului şi ar fi ajuns să cunoască labirintul în care viaŃa şi moartea, plăcerea şi eşecul convieŃuiesc, refuzând să ia lucrurile în serios, refuză să-şi asume destinul tragic. În capitolul al treilea, Căutătorii paradisului pierdut, pentru a învinge timpul dătător de moarte, semnalăm imagini legate de fazele lunare, evidenŃiind faptul că omul repetă actul creaŃiei. Simbolismul lunar influenŃează moartea, femeia, apele, destinul, temporalitatea. La Eliade, luna este metaforă şi blazon, astru al ritmurilor vieŃii şi element fantastic. O lună grotescă sub văpaia căreia oamenii devin lunateci sau bântuiŃi, iar viaŃa lor este determinată de lumina acestui astru. Imaginea selenară îşi exercită mirajul asupra personajelor, jucând rolul de prevestitoare a unor drame şi călăuzindu-le viaŃa. Comuniunea cu natura este indisolubilă, fiind o condiŃie a perenităŃii şi a veşnicei reveniri. Timpul este privit doar ca o devenire, reuşind să învingă fatalitatea istoriei. Această fază a imaginarului grupează, sub auspiciul lunii, simbolurile ciclicităŃii naturale şi ale întoarcerii: eroul inteligent şi brutal, apa simbol al creaŃiei şi întruchipare a nestatorniciei, luna, femeia şi şarpele, identitatea dublă a eroului, băutura sacră, culorile patimilor. luntrea rătăcitoare, semnele însoŃitoare. Prin întoarcerea pe insula din mijlocul lacului, Andronic şi Dorina, eroii din nuvela 11
Page 1 and 2: UNIVESITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU FAC
Page 3 and 4: INTRODUCERE CAPITOLUL I DUALISMUL Z
Page 5 and 6: Studiul intitulat Aspecte ale imagi
Page 7 and 8: Gaston Bachelard consideră că asi
Page 9: sedimentat scheme, arhetipuri şi s
Page 13 and 14: fantezia dăruindu-ne: capcanele r
Page 15 and 16: SpaŃiul creat de prozator este o g
Page 17 and 18: prin excelenŃă, fiecare element a
Page 19 and 20: 14. ELIADE, MIRCEA. NopŃi la Seram
Page 21 and 22: 15. CĂLINESCU, GEORGE, Istoria lit
Page 23 and 24: Tritonic, Bucureşti, 2005 44. SIMI
Page 25 and 26: 2. Studii cuprinse în volume 1. BA

aspecte ale imaginarului în opera lui mircea eliade - ULBS

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?