aspecte ale imaginarului în opera lui mircea eliade - ULBS

SpaŃiul creat de prozator este o geografie cu vârstă mitologică, iar timpului i s-
a conferit o aură de legendă. Firea eroilor săi, însetaŃi, deopotrivă, de puritate şi de
metafizică şi supuşi unor legi străvechi, transmise prin tradiŃie, este în deplin acord cu
elementele polarizate ale decorului natural: apa, câmpia, anotimpurile, peisajul ars de
lumina toridă a soarelui şi cel nocturn, scăldat de razele „fantomizate” ale lunii.
ViaŃa şi moartea sunt privite dintr-o perspectivă fatalistă ingenuă, extincŃia
interesând numai în măsura în care afectează comunitatea sau este o ameninŃare
pentru aceasta.
În proza lui Mircea Eliade, limbajul are individualitate, el reprezintă o
modalitate de raportare la lume, de dezvăluire, într-o formă inedită, a înfăŃişărilor ei
neştiute. Limbajul metaforizat nu are decât foarte rar valoare pur decorativă, funcŃia sa
esenŃială fiind aceea de a alcătui un univers imagistic specific. Resursele plastice ale
prozatorului sunt nelimitate, arătând spontaneitate şi adecvarea discursului la o stare
creatoare autentică. Menirea sa este aceea de a situa elementele ficŃiunii într-un
univers artistic convingător şi original.
Este foarte limpede faptul că fiecare erou trăieşte în propria sa insulă a zilei de
ieri, în veşnicul astăzi de până în clipa morŃii, pentru că pentru cel care moare, ziua de
mâine nu va mai fi.
Literatura lui Mircea Eliade configurează un univers artistic propriu, iniŃial
trăit şi apoi scris, fără a deteriora alte „universuri”, interioare şi exterioare, etice şi
estetice, ci a le integra într-o viziune asupra existenŃei umane. Eliade recuperează o
lume aflată în disoluŃie sau condamnată de istorie, apelând la sacru şi inventând un
baroc cu aceeaşi voluptate cu care o făceau iluştrii săi înaintaşi. Doar că el, prozatorul
modern, întoarce totul pe dos, cu o sete imensă de adevăr, cu un simŃ al limbii plin de
rafinament şi cu o viziune unică asupra vieŃii şi a destinelor sale.
Alex Ştefănescu îl definea: „Scriitorul nu este, pentru cititor, o gazdă atentă. El
lasă foarte multe lucruri neexplicabile, trece nerăbdător de la un subiect la altul,
deschide noi şi noi paranteze, care transformă adeseori naraŃiunea într-un labirint. În
plus, aduce în prim –plan zăpăcitor de multe personaje, mai multe decât pot intra în
raza atenŃiei distributive a unui om obişnuit, discutând despre marile probleme ale
omenirii. Despre dragoste şi moarte, despre probabilitatea existenŃei unui „dincolo”,
15