aspecte ale imaginarului în opera lui mircea eliade - ULBS

Studiul intitulat Aspecte ale imaginarului în opera lui Mircea Eliade, îşi
propune să surprindă diferitele ocurenŃe ale acestui mod de expresie literară, aşa cum
se manifestă în spaŃiul literaturii europene circumscrise secolului al XX-lea, demersul
analitic fiind dublat de o inerentă perspectivă teoretică asupra conceptului.
Referirea la etimologie constituie un reper de mare ajutor în procesul orientării
în câmpul stufos al ideilor literare. Termenul aspecte, desemnează modul de
prezentare, de înfăŃişare, o ipostază a imaginarului, iar abordarea diacronică a
conceptului de imaginar revelează, astfel, multiplele accepŃiuni şi conotaŃii cu care
acesta se investeşte de-a lungul evoluŃiei sale. Dintre acestea, semnalăm cu precădere:
„ireal”, „fictiv”, „aparent”, „bizar”, „neverosimil”, „extravagant”, „care se află în
afara realităŃii”, „himeric”, „fantezist”, „închipuit”, „nerealizabil”.
În epoca modernă, conceptul de imaginar a cunoscut numeroase nuanŃări şi
fundamentări teoretice, constituind, în câmpul cercetărilor literare şi estetice, obiectul
unei atenŃii susŃinute.
În special în ultimele decenii constatăm o proliferare remarcabilă a exegezelor,
de la cele preocupate de constituirea unei teorii referitoare la manifestarea
imaginarului în literatură sau în artă, până la consemnări mai mult sau mai puŃin
întâmplătoare care, de cele mai multe ori, nu pot rezista tentaŃiei unei definiŃii. Acest
interes teoretic şi critic s-a soldat cu un număr substanŃial de demersuri ce au adus,
fiecare, elemente importante atât pentru înŃelegerea, cât şi pentru interpretarea
literaturii şi artei imaginare, precum şi a specificităŃii acestora în raport cu alte
fenomene literare sau artistice.
Privită în ansamblu, exegeza critică relevă astfel o diversitate de puncte de
vedere, de presupoziŃii, de perspective de tratare şi de metode utilizate, tendinŃele
oscilând -ca în multe alte sectoare ale teoriei şi esteticii literare- între formulări
restrictive şi consideraŃii de maximă amplitudine. Ideea comună, invarianta ce se
întâlneşte în abordările unor teoreticieni şi istorici literari ce au abordat fenomenul,
desigur cu unele nuanŃe şi diferenŃieri, precum Gilbert Durand, Gaston Bachelar,
Roger Caillois, Tzvetan Todorov, Jean Burgos, Jean Jacques Wunenburger, Faulkner,
Corin Braga, Lucian Boia, etc este cea de ruptură, imaginarul, sprijinindu-se, în
5