„Basarabi, Legi belagine, Kogaion“.pdf>>>apasă ... - biblioteca on-line

la 1444, numeºte pe Dan Vodã, fiul lui Saraba când Basarabii
deveniserã întemeietorii Þãrii Româneºti.“ (apud N.N. Tomoniu).
Vechimea ºi continuitatea folosirii termenului a dus la evoluþii spectaculoase,
uluitoare. Lexemul tarabostes a dezvoltat forme care
incitã la meditaþie ºi reconsiderare a unor atitudini ºi pãreri. Evoluþia
foneticã a tremenului este diferitã.
Cuvântul tarabostes admite forma pelasgã de singular cu
terminaþia atestatã — vezi Decebalus — în — us rezultã forma tarabostus.
Având în vedere o pronunþie în grai local, se ajunge la
forma barabustus. Terminaþiile cuvintelor, în procesul de evoluþie
fireascã a limbilor, cad ºi ajungem la lexemul barabustu. Legea
comoditãþii în vorbire impune forma barabusu; prin anagramare
devine basuruba, ºi prin atracþia lui u de a, se ajunge la cuvântul
Basaraba. Deci urmãrim fluent evoluþia foneticã (tarabostestarabustus
— barabusu-busuraba — basaraba(ã)). Aceastã
evoluþie vorbeºte de la sine ºi ne face sã înþelegem cã retragerea
în munþi nu a însemnat ºi uitarea. Tot tarasbostes-basarabii
conduceau în noile condiþii obºtea. Aceasta îi recunoaºte în postura
de conducãtori cãci ei ºi-au pãstrat poziþiile economice, politice
ºi religioase, datoritã prestigiului ºi a averii lor.
Dar sã mergem mai departe. Acelaºi cuvânt b(t)arabostus
stã la originea termeului saraba care are urmãtoarea evoluþie,
dupã aceleaºi legi fonetice prezentate mai sus: tarabostus — sarabosus
— sarabus — sarab(a)(ã) Aºa cum am arãtat, existã o
evoluþie paralelã; din basaraba prin descompunere se ajunge la
ba(n) ºi saraba; ban(ul) fiind conducatorul unei regiuni, cel mai
bogat, ºi saraba „ales, iniþiat, cu funcþie de reprezentant al divinului,
în zilele noastre se pãstreazã acest sens în sintagma. Unsul
lui Dumnezeu“. Dintre sarabii cu tiarã-sarabos tereos se consacrau
regii ºi sacerdoþii de rangul cel mai înalt. Cu timpul, cuvântul
tarabo(u)stus a cãpãtat noi accepþiuni, prin lãrgire de sens. Termenul
e format din tara ºi bostus-bosus- bos(u). Cuvântul t(i)ara
poate fi întîlnit ºi cu forma greacã tereos — deci coroanã ºi, prin
extensie, desemnând domeniul peste care domneºte bos-ul,
însemnând, în sensul cel mai strict „cel cu putere mare“. De altfel
cuvântul bos a dezvoltat ºi forma bos-bovis, care duce cu
gândul tot la „forþã“, „putere“, dar ºi la animalul considerat sacru
la unele popoare antice. La acestea se întâlnesc mituri legate
10