Faza III - Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice

ale Marii Negre, fiind locul de hranire a numerosi pesti cu valoare economica si a puilor lor
(Bacescu et al., 1971).
In biocenoza nisipurilor fine cu Corbula s-au identificat peste 100 de specii psamobionte,
caracteristice fiind: Corbula mediterranea, Cyclope neritea, Hydrobia , Chione dintre moluste; Spio
filicornis, Nephthys cirrosa, Glycera alba, Nerine cirratulus dintre polichete; Pontocythere bacescui,
Canuella sp., Pseudocuma longicornis, P. ciliata, Iphinoe maeotica, Bathyporeia guilliamsoniana,
Perioculodes longimanus, Diogenes, Macropipus holsatus dintre crustacee; Streblus, Ammonia
dintre foraminifere. De asemenea, a fost citata o serie intreaga de pesti in aceasta biocenoza:
Pleuronectes, Solea, Callyonimus, Pomatoschistus microps, Ophidion
Aceasta biocenoza a suferit modificari importante in ultimii 40 de ani. Crustaceele reprezinta
grupul cel mai afectat de aceste modificari. Odata cu reducerea efectivelor populatiilor unor specii
caracteristice acestei biocenoze au proliferat unele specii oportuniste favorizate de cresterea
cantitatilor de substanta organica in mediul marin, precum si de reducerea concurentei speciilor
dominante: polichetele Neanthes succinea, Polydora limicola, Melinna palmata, bivalvele Mya
arenaria si Scapharca inaequivalvis (syn. Cunearca cornea)
Comunitatile bentale de pe substrat dur
In apele românesti fundurile stâncoase si substratul dur ocupa o suprafata redusa, substratul
stâncos caracterizeaza partial etajele supra- medio- si infralitoral, intre Capul Midia si Vama Veche,
patrunzând in adâncime pâna la circa 23 m (Mangalia).
Fauna care se instaleaza pe substratul dur este dominata de organisme macrobentale sesile,
majoritatea fiind forme de masa (Mytilus, Mytilaster, Balanus, Actinia etc.). Substratul dur cu toate
variantele sale constituie mediul de viata cel mai complicat al domeniului bental, iar fauna lui este
cea mai bogata, atât din punct de vedere calitativ, cât si cantitativ.
Supralitoralul stâncos
In zona gurilor Dunarii, pe digul canalului Sulina, pe fâsia supralitorala aflata sub influenta
apelor oligosalmastre, centura superioara este mai putin evidenta decât in sudul litoralului, aici
neexistând colonii de bacterii albastre verzi. Elemente faunistice: nematode, oligochete, Theodoxus,
Dikerogammarus etc. si larve de insecte. Centura inferioara a supralitoralului din aceasta zona se
caracterizeaza prin prezenta unei bioderme de diatomee si a coloniilor razlete de Balanus.
In sudul litoralului românesc, supralitoralul stâncos se caracterizeaza prin lipsa totala a
algelor macrofite, ceea ce determina si o compozitie specifica a faunei. Centura superioara, mai rar
umectata de apa marii, prezinta o bioderma de cyanofite. In timpul zilei apar insecte halofile adulte,
iar noaptea, exemplare de Pachygrapsus marmoratus. Centura inferioara este populata de diatomee,
fauna acesteia fiind mai bogata (colonii de Balanus). Tot in sudul litoralului românesc poate fi
intâlnit isopodul Tylos latreillei, specie caracteristica acestui etaj.
Mediolitoralul stâncos
Mareele extrem de reduse din Marea Neagra determina reducerea acestui etaj la zona
propriu-zisa de spargere a valurilor, fenomen care se produce cu violenta in conditiile litoralului
stâncos. Specia caracteristica mediolitoralului stâncos din partea vestica a Marii Negre este
Mytilaster lineatus. Blocurile de stânca dispuse pe platforma de piatra in limitele etajului
mediolitoral, prezinta colonii de Mytilaster pe suprafetele expuse, colonii mixte pe suprafetele
laterale si colonii dominate de Mytilus pe suprafetele orientate catre uscat.
Asociatia mediolitorala reprezintă o subcenoza aparte a biocenozei midiilor de piatra –
subcenoza mediolitorala Mytilaster – Mytilus – Balanus.
Pe pietrele izolate, situate direct pe substratul nisipos, partial ingropate in sediment intâlnim
asociatia Actinia equina – Sphaeroma – Middendorfia caprearum.
18