seria a treia, an I, nr. 4, decembrie 2009 - Insemnari Iesene

seria a treia, 

an I, nr. 4, 

decembrie 2009 

Însemn\ri 

ie[ene 

 

revist| de cultur| 

editat| de prim|ria 

municipi ului ia{i 

semneaz\: 

Anton AD|MU} 

{tefan AFLOROAEI 

Doru George BURLACU 

Valentin CIUC| 

Theodor CODREANU 

Bogdan CRE}U 

Codrin-Liviu CU}ITARU 

Laura Carmen CU}ITARU 

Nicolae DABIJA 

Nichita DANILOV 

Alexandru DOBRESCU 

Nicolae GEORGESCU 

Dumitru IV|NESCU 

Emilian MARCU 

Simona MODREANU 

Adrian POPESCU 

Adrian Dinu RACHIERU 

Constantin ROMANESCU 

Aurel SASU 

Dorel SCHOR 

Gheorghe SCHWARTZ 

Cormel UNGUREANU 

Daniela VLAD

Însemn\ri ie[ ene 

Revist\ de cultur\ `nfiin]at\ de 

M. Sadoveanu 

G. Top`rceanu 

[i Gr. T. Popa 

la 1 ianuarie 1936. 

A doua serie (2004-2005) 

a ap\rut sub egida Universit\]ii de 

Medicin\ [i Farmacie „Gr. T. Popa“ 

din Ia[i, fiind coordonat\ de 

Corneliu {tefanache 

[i Alexandru Dobrescu. 

Serie nou\. 

Apare la 25 ale fiec\rei luni 

Colegiul de redac]ie: 

acad. Viorel Barbu 

acad. Valeriu D. Cotea 

Alexandru Dobrescu 

primar Gheorghe Nichita 

prof. univ. dr. Constantin Romanes cu 

Redactor [ef: 

Alexandru Dobrescu 

Tehnoredactare [i prepress: 

Sorin Medrihan 

Prezentare artistic\: 

Aldo 

Tel.: 0758/ 102.302 

www.insemnariiesene.ro 

E-mail: insemnariiesene@gmail.com 

Editor: Prim\ria Municipiului Ia[i 

ISSN: 1221-3241 

CUPRINS: 

EDITORIAL: 

Hazul de necaz de Alexandru Dobrescu 1 

CAVE CANEM: 

Ideologul din serv de Anton Ad\mu] 2 

NODUL GORDIAN: De ce n-avem [i noi un Nobel? 

Obsesia Nobel de Cornel Ungureanu 5 

Nobilul Nobel de Codrin Liviu Cu]itaru 5 

Românii [i Nobelul de Adrian Popescu 7 

Premiul Nobel? Ah, da! Premiul Nobel! de Gheorghe Schwartz 8 

Obseda]i de Nobel de Theodor Codreanu 10 

Alergând dup\ Herta de Adrian Dinu Rachieru 12 

MI{CAREA LITERAR|: 

Cinci sonete de Emilian Marcu 18 

P\rintele Ioan de Nicolae Dabija 16 

Glose la „nea[ezare“ (dou\ c\l\torii) de Doru George Burlacu 25 

IN MEMORIAM: 

Marin Mincu par lui-même de Bogdan Cre]u 28 

URECHEA DE C@RP|: 

Craii de Curtea Veche de Nichita Danilov 32 

MI{CAREA IDEILOR: 

Despre neutralitatea `n gândire. Noica [i ethos-ul neutralit\]ii 

de {tefan Afloroaei 34 

CENTENAR: 

Piste de lecturi transdisciplinare: Eugène Ionesco [i pisica lui 

Schrödinger de Simona Modreanu 38 

POLEMICI APROAPE CORDIALE: 

Teoria „formelor f\r\ fond“ – un brand românesc? (II) 

de Adrian Dinu Rachieru 42 

SIMEZE: 

{tefan Popa’s – nefericitul prin] al...Timi[oarei de Valentin Ciuc\ 46 

Limbajul – `ntre frenologie [i neuro[tiin]\ de Laura Carmen Cu]itaru 48 

SUNETUL MUZICII: 

Concursul „Emanuel Elenescu“ de Daniela Vlad 51 

FOI{ORUL DE ASCULTAT PLOAIA: 

Utopia nemuririi de Constantin Romanescu 54 

DELICATESE ISTORICO-LITERARE: 

Eduard Gruber [i destinele eminesciene (III) de N. Georgescu 56 

AIDE-MÉMOIRE: 

Cotrocenit\ de Aurel Sasu 59 

ARHIVA: 

Ce-am vrut s\ fac de Petru Poni 60 

~n caz de urgen]\... de Dorel Schor 64

Sim]ul umorului este, s-a spus de a - 

tâtea ori, una din tr\s\turile defi - 

ni torii ale românului. Acesta s-ar 

price pe s\ fac\ haz de orice, inclusiv de 

necaz. Nu [tiu dac\ ar trebui s\ ne mândrim 

cu o a semenea `nsu[ire. Pentru c\, 

ne vinovat `n aparen]\, umorul nu e chiar 

a[a de inocent. Tratamentul umoristic pre - 

supune `n]elege re [i chiar o tacit\ solida - 

ri tate cu ordinea existent\. Umoristul a - 

par]ine acestei ordini, este parte din ea [i 

se simte bine acolo, limi tându-se de aceea 

la a-i releva dinl\untru p\r]ile amu zan - 

te, nostime, hazlii. Un hohot de râs 

sau numai un zâmbet pa re, din punc - 

tul s\u de vedere, suficient ca s\ repa - 

re micile disfunc]ionalit\]i. C\ci, s\ b\ - 

g\m de seam\, obiectul u morului este 

– raportat la problemele existen]ei – 

secundar, neesen ]ial, ne privind adic\ 

niciodat\ esen]a lucru ri lor. El se concentreaz\ 

asupra inad ver ten]elor for - 

male, asupra p\catelor m\runte, asu - 

pra sl\biciunilor minore, supuse blândei 

tera pii a râsului. Un râs bine vo itor, 

con sim]itor, `n cele din urm\ com pli - 

ce. Umorul este floarea pl\cut mirositoare 

a toleran]ei. 

De fapt, vindecarea prin râs e o i lu - 

zie ca atâtea altele. Râsul nu `n dreap - 

t\ erorile a r\tate cu degetul, ci tocmai 

c\ le `ntre]ine, le `ncurajeaz\ s\ existe. 

Ho hotul de râs ni le face a proape sim - 

pa tice, invitându-ne s\ le accept\m ca 

a ta re [i s\ ne deprindem cu ele. Oricât 

ne place s\ credem contrariul, cân te - 

cele le comice ale lui Alecsandri [i co - 

me di ile lui Caragiale n-au schimbat fa - 

Însemn\ri ie[ene 

Hazul de necaz 

]a so cie t\]ii române[ti din vea cul al XIX-lea, 

cum nici scrierile moliere[ti n-au schim bat 

uma nitatea francez\ din timpul lui Ludo - 

vic al XIV-lea. 

Defectele de caracter [i de educa ]ie au 

supravie]uit râsului tuturor co medio grafi - 

lor, perpetuân du-se nestinghe rite pâ n\ `n 

zilele noastre, tocmai pentru c\ râsul este 

un catalizator, nu un vaccin. 

Dar, dac\ nu ne face mai buni, umorul 

ne ajut\ – `n compensa]ie – s\ supravie]u - 

im. A trata realul cu `ng\duin]\ umoristic\ 

{tefan POPA POPA’S Mircea Geoan\ 

`n seamn\, pân\ la urm\, a vedea doar ju - 

m\tatea plin\ a paharului. Iar aceast\ filo - 

zo fie optimist\ a vie]ii, gra]ie c\reia nu pu - 

nem r\ ul la inim\, ci ne str\duim s\ des - 

coperim doar partea lui de bine, ne-a mar - 

cat `n trea ga existen]\ istoric\. Oricât de 

grea ar fi si tua]ia `n care se afl\, ro mâ nul 

nu i se roag\ Domnului s\-l scoat\ din ea, 

ci s\-l fereasc\ de mai r\u. Spaima de mai 

r\u transfor m\ `nsu[i r\ul `ntr-o for m\ a 

binelui. Toate re gi murile politice au cultivat 

umorul ca in stru ment de men ]i ne re a sta - 

tu quo-ului, [tiind c\ prin a ceast\ su - 

pa p\ se descarc\ mare parte din ener - 

giile poten ]ial periculoase. Pâ n\ [i a - 

tunci când au mi mat alergie la u mor, 

ele au avut grij\ s\-l stimuleze [i s\-l 

contro leze, fie `ncurajându-l s\ co boa - 

re spre formele gro siere ale maha lalei, 

cum se `n tâmpl\ `n spectacolele televi - 

zate ale trupe lor zise de divertisment, 

fie dictându-le oa me nilor când [i cât s\ 

râd\, cum vedem `n mult difuzatele seriale 

de peste O cean, unde râ sul din off 

reprezint\ semnalul declan [\rii râsului 

ge neral. 

Umorul e tolerabil [i recomandabil 

câ t\ vreme nu trece `n ironie. Fiindc\ 

ironia, care se orienteaz\ c\tre punc te - 

le `ntr-ade v\r nevralgice, arde mai ce - 

va ca fierul ro [u. {i, câteodat\, uci de. 

Nici o putere n-a fost `ntr-atât de st\ - 

pâ n\ pe sine, `ncât s\ accepte ironia, 

necum s\ [i-o fac\ tovar\[. Ar fi `n - 

semnat s\ ad\posteasc\ sub acope ri [ul 

propri u germenele viitoarei sale c\ deri. 

Alexandru DOBRESCU 

1

cave canem · cave canem · cav 

2 

Anton Ad\mu] 

Exist\, mereu, o logic\ a povestirii 

[i care, dac\ nu e respectat\, tulbur\ 

ceea ce urmeaz\. Tulbura - 

rea provoac\ victima, victima se percepe 

pe sine ca fiind urmarea unei st\ri nesatis - 

f\c\toare, ca opunându-se beneficiarului 

unei st\ri satisf\c\toare sau, în fine, ca fi - 

ind specificat\ în degradare [i frustrare 1 . 

E xemplificarea vizeaz\ pe st\pân [i pe serv, 

c\ci „dorin]a metafizic\ este prin excelen - 

]\ contagioas\” 2 . Cum se manifest\ acest 

fapt în versiune romanesc\? Dup\ Girard, 

„pe c\ile cele mai nea[teptate”. Unii simu - 

leaz\ nebunia pentru a vindeca pe vecinul 

lor de nebunia pe care vecinul o practic\ 

(prietenul lui Don Quijote). Îl urm\resc, se 

deghizeaz\ [i devin extravagan]i precum 

eroul. Ce vrea Cervantes s\ arate este c\ 

Don Quijote „r\spânde[te în jurul lui ma - 

la dia ontologic\” 3 . Sancho preia „boala” 

instantaneu, e contaminat. Bunii samarineni 

pornesc pe drumul nebuniei urmân - 

du-l pe vajnicul cavaler. Molipsirea fiind 

general\, cel molipsit devine mediator f\ - 

r\ s\ o [tie [i va fi copia “propriei lui do - 

rin]i”. Este aici o dubl\ mediere, un mo del 

-discipol [i un discipol-model, spune Girard. 

„Imitarea este atât de minunat\ încât cei 

doi se îndreapt\ în fiecare clip\ unul spre 

cel\lalt, crezând c\ au g\sit animalul. Dar 

animalul nu exist\; l-au mâncat lupii” 4 . 

A[a se ajunge la asceza eroului. Eroul (pu - 

terea, st\pânul, voin]a) e departe de ]elul 

s\u [i r\mâne constant departe de el. A - 

junge s\ se mul]umeasc\ doar cu a îndru - 

ma voin]a celuilalt (a servului). St\pânul e 

deziluzionat [i se plictise[te repede. R\ mâ - 

ne îns\ în el o fatalitate: rezisten]a victori - 

oas\, dar nici aceasta nu-l vindec\; doar îl 

Ideologul din serv 

blazeaz\. „Trebuie s\ treac\ totdeauna mai 

aproape de sclavaj pentru a-[i zgâl]âi plictiseala 

[...]. Napoleonul lui Tolstoi ilustrea - 

z\ acest mar[ spre sclavaj datorit\ celei 

mai mari st\ pâniri de sine [...]. St\pânul 

ca ut\ obiectul care-i va re zista” 5 . 

Hot\rât lucru, eroul tra gediei antice a 

murit! A r\ mas doar corul, dar acesta este 

numai con[tiin]a mijlo cie [i 

tirania ei. St\ pânul r\ mâne 

prizonierul unei nep\ - s\ri 

reale, nep\sare care se va 

intensifica [i va exaspera 

dorin]a servului. A[a se poa - 

te în]elege de ce dialectica 

hegelian\ st\pân-serv î[i are 

originea într-un trecut marcat 

exclusiv de violen]\ [i e 

întemeiat\ pe curajul fi zic. 

Violen]a hegelian\ nu este 

semn sclavic, ci semn de pu - 

tere, chiar da c\ Negrul triumf\ 

asupra Ro[ului [i în - 

frân ge astfel for]a. 

Oricum, figura [i rolul ta - 

t\lui se impun [i tat\l do mi - 

n\ (tat\l ca formul\ nedisi - 

mu lat\ a puterii). Tat\l do - 

min\ istoria privat\ a seco - 

lului al XIX-lea. Hegel îi con - 

firm\ puterea, la fel Prou - 

dhon, teoreticianul a narhis - 

mu lui. Omnipoten]a lui (a 

tat\lui) vi zeaz\ femeia, co - 

piii [i spa]iul privat, in clusiv 

cel public. Secolul al XIX-lea, 

cel pu ]in în po litic\, este do - 

meniul exclusiv al b\rbatului. 

Alexandre Dumas-Fiul 

sus]inea c\ „un so] care are îndoieli asu pra 

so]iei sa le [i care ezit\ s\ deschid\ scrisorile 

pe care aceasta le prime[te, pentru a 

cunoa[ te adev\rul, este un imbecil”. A b\r - 

batului, ca tat\ [i so], este [i puterea [i vo - 

in]a. Nu import\ c\ el î[i petrece mai tot 

timpul în afara spa]iului domestic. Ba chiar 

în a cest spa]iu anumite locuri sunt numai 

ale lui: fumoarul [i sala de biliard, biblioteca 

(is cu sin]a c\r]ii este o treab\ exclusiv b\r - 

b\ teasc\), biroul. Femeile s\ se certe la par - 

ter! „Tat\l, patriarh, troneaz\ ca un zeu în 

tabernacolul casei sale” 6 . 

Concluzia? Pentru ca to]i ceilal]i s\ su - 

pravie]uiasc\, tat\l trebuie ucis! Tirani de 

acest fel au fost Hugo, Proudhon, Renan 

sau Marx, b\rba]i care [i-au transformat 

{tefan POPA POPA’S Dorel Vi[an 

Însemn\ri ie[ene

c\minul conjugal în atelier [i femeia (ca so - 

]ie, fiic\, sor\) în secretar. Proudhon va fa - 

ce din acest mod de a fi tat\ o stare de o - 

noare. Totul pleac\ la el de la dorin]a pa - 

ternal\. Vrea un copil „în schimbul unei 

indemniza]ii pecuniare, prin intermediul 

unei femei tinere, pe care o va fi sedus în 

acest scop”. Se c\s\tore[te la 41 de ani cu 

o muncitoare de 27 de ani („simpl\, gra - 

]i oas\ [i naiv\”) pe care o vede pur [i simplu 

pe strad\ [i o cere în c\s\torie. M\r turise[te 

c\ nu s-ar fi c\s\torit dac\ ar mai 

fi tr\it mama lui, î[i alege so]ia ca s\ ur - 

me ze mamei. A avut trei fete („a c\ror e - 

xisten]\ îmi umple sufletul”). „Paternitatea 

a umplut în mine un gol imens”, este „ca 

o dedublare a existen]ei, un fel de nemuri - 

re”. „Paternitatea, pentru proletari, este forma 

cea mai elementar\ de supravie]uire, 

de patrimoniu [i de onoare. Iar paternitatea/virilitatea 

provenit\ din societ\]ile 

rurale tradi]ionale, va fi na]ionalizat\ de 

clasa muncitoare, care va construi pe a ceas - 

t\ baz\ o parte din identitatea sa” 7 . 

De la aceast\ viziune la moartea tat\lui 

nu mai e decât un pas. Moartea tat\lui 

(suprimarea puterii) e grandioas\ [i încercat\ 

de noi semnifica]ii. Numai mama moa - 

re discret, iar ca v\duv\ devine o simpl\ 

gu r\ în plus. Când moare tat\l, fiul poate, 

în sfâr[it, lucra lini[tit. Moartea tat\lui e 

eliberare: fiul accede la maturitate [i, deo - 

potriv\, la posedarea femeii. 

Secolul al XIX-lea este exponentul lup - 

tei dintre st\pân (Tat\) [i serv (ceilal]i) [i va 

sfâr[i, firesc, prin erodarea prerogativelor 

paterne. Femeia va rena[te [i va da cu tif - 

la nemul]umirilor unui Nietzsche refuzat 

în mod repetat de o contes\ rusoaic\. În 

urma refuzurilor, Nietzsche va declama: femeia 

a distrus ultima institu]ie serioas\ a b\r - 

batului (concubinajul) prin c\s\torie. Me - 

na jul în doi e revan[a a[teptat\ a femeilor 

[i ele devin st\pânele caselor burgheze. 

„În fa]a tat\lui gata s\-[i piard\ suflul, ma - 

ma cap\t\ mai mult\ siguran]\” 8 . Familia 

este triumf\toare. Sim]\mântul care st\pâ - 

ne[te familia este ca fiecare s\-[i aib\ con - 


[tiin]a de sine în unitatea de sim]ire a a ces - 

teia (iubirea). „Iubirea, spune Hegel, în seamn\ 

în genere con[tiin]a unit\]ii mele cu un 

altul, astfel încât eu nu sunt izolat, ci îmi 

dobândesc con[tiin]a de mine în renun ]a - 

rea la înfiin]area mea pentru mine, [i prin 

faptul de a m\ [ti ca unitate a mea cu ce - 

l\lalt” 9 . Cu iubirea ajunge 

Hegel la domeniul eticului, 

[i primul moment al iubirii 

este voin]a mea de a nu mai 

fi o persoan\ de sine st\t\ - 

toare, de a nu mai fi o fiin]\ 

exclusiv pentru mine. Dac\ 

a[a ar sta lucrurile, esen]a 

mea ar fi lipsa, incompletitudinea. 

Momentul celuilalt 

în iubire în seamn\ c\ „eu m\ 

dobândesc, în alt\ persoa - 

n\, pe mine [...]. Iubirea este 

contra dic ]ia cea mai prodigioas\ 

pe care intelectul nu 

o poate rezolva” 10 , c\ci femeia 

este o ve[nic\ [i stra nie 

ironie a comunit\]ii, a vie]ii 

publice. 

Aceast\ identificare este 

numit\ de Lukács „a doua 

ontologie” a lui Hegel. I den - 

titatea subiect-obiect sau tre - 

cerea substan]ei în subiect 

ridic\ îns\ problema pozi]i - 

ei ontologice a prezentului în 

filosofia lui Hegel. Întrucât 

identitatea fiin]eaz\ în sine 

în prezent, s-ar p\rea c\ „s-a 

realizat concordan]a societ\ - 

]ii cu ideea, de unde ar re - 

zulta c\ în principiu o ie[ire 

dincolo de acel prezent trebuie 

socotit\ drept o impo sibilitate de 

ordin logic” 11 . Întrebarea dac\ a[a stau 

(sau nu), lucrurile, a fost formula t\ ca 

„sfâr[it al istoriei”. În continuarea a cestei 

idei, care nu este în nici un fel con cluzia 

lui Hegel, aflu conceptul de „ideologie 

total\” al lui Mann heim, pe urma c\ ru ia 

D. Bell lanseaz\ te za „sfâr[itului ideolo- 

giei” (un proces de dezideologizare determinat 

de progresul [tiin]elor). S\ detali ez 

îns\, m\car c\ nu în exces. 

Este cunoscut faptul c\ Marx [i Engels 

în]eleg ideologia ca fals\ con[tiin]\, con - 

[tiin]\ alienat\. Mai târziu, Mannheim ve - 

de ideologia ca pe o interpretare dena tu- 

{tefan POPA POPA’S Victor Rebengiuc 

rat\ a realit\]ii, o interpretare spontan\ a 

ei, de unde [i ineficien]a ideologiei din pers - 

pectiva cunoa[terii 12 . În 1949, Gramsci 

vorbea despre dubla semnifica]ie a terme - 

nului „ideologie”, în care termen vedea o 

suprastructur\ ideatic\, pe de o parte, [i 

re prezent\rile individului, pe de alt\ parte. 

Lukács va critica pozi]ia gramscian\ [i va 


3


4 

{tefan POPA POPA’S Ion Cristoiu 

ajunge la o analiz\ a ideologiei chiar din 

perspectiva rela]iei marf\-bani-marf\ 13 . 

Dac\ e s\ revin la „sfâr[itul istoriei” în 

filosofia istoriei a lui Hegel, este de spus, 

al\turi de Lukács, c\ aceast\ pozi]ie impli - 

c\ dou\ importante premise ontologice: 

– istoria este prin excelen]\ teleologic\ 

[i, prin teleologie, teoria hegelian\ despre 

istorie revine la teodicee; 

– concordan]a ideii cu prezentul are ca 

fundament metodologic o logic\; prin urmare, 

spune Hegel, concordan]a ideii cu 

prezentul este rezultatul logicii, nu al reve - 

la]iei. În termenii lui Lukács: „coinciden]a 

ideii cu prezentul înseamn\ nu simpla con - 

testare în principiu a oric\rei posibilit\]i 

de mi[care” 14 , chiar dac\ astfel „nu dispar 

antinomiile ideii unui sfâr[it al istoriei”. 

G\sesc potrivit a insera în acest loc o 

convorbire cu Hegel pe care H. Heine o 

relateaz\ în M\rturisirile sale. Iat\ dialogul 

cu pricina: „Într-o frumoas\ sea - 

r\ înstelat\, st\team amândoi la fe reastr\, 

iar eu, un tân\r de 20 de ani, care 

tocmai mâncase bine [i î[i b\use ca - 

feaua, vorbeam vi s\tor despre stele, 

numindu-le s\la[ul sfin]ilor. Maestrul 

îns\ bomb\ni: «Stelele! Hm! Hm! Hm! 

Nu sunt decât o spuzeal\ luminoas\ pe 

cer». Pentru Dumnezeu! – am ex clamat 

eu – nu exist\ deci dincolo nici un fel 

de l\ca[ fericit unde virtutea s\ fie r\s - 

pl\tit\ dup\ moarte? El îns\, uitându-se 

la mine cu ochii lui sp\l\ci]i, mi-a re - 

plicat t\ ios: «A[adar, mai vrei [i un bac - 

[i[ pentru c\ ]i-ai îngrijit ma - 

ma bolnav\ [i nu ]i-ai otr\ vit 

fratele?»”. În fine, „exist\ o pudoare 

a sen timentelor, ca [i a 

trupului [...]. Pudoarea inspir\ 

un mod de a tr\i care îng\ du - 

ie re zis ten]a la [...] presiu nea 

ideo lo giilor domi nante” 15 . 

În momentul în care su râ - 

de naturii, ser vul afl\ irevocabil 

c\ „Nu pute]i sluji [i lui Dumnezeu 

[i Mamonei!” (Matei 6, 

24; Lu ca 16, 13). Ideologul 

din serv începe s\ in terpreteze [i 

Epicur râde! 

1 Vezi Claude Bremond, Logica 

povestirii, Bucure[ti, Editura Uni vers, 

1981, pp. 198-211. 

2 René Girard, Minciun\ roma n - 

tic\ [i a dev\r romanesc, Bucure[ti, 

Editura Univers, 1972, p. 112. 

3 Ibidem. 

4 Ibidem, p. 115. 

5 Ibidem, pp. 178-179. 

6 Michelle Perrot, Figuri [i ro - 

luri, în Istoria vie]ii private, vol. 7, 

coordonatori Philippe Ariès [i Geor - 

ges Duby, Bucure[ti, Editura Meri - 

diane, 1997, p. 103. 

7 Ibidem, p. 110. 

8 Ibidem, p. 124. 

9 G.W.F. Hegel, Principiile filozofiei 

dreptului, Bucure[ti, Editura 

IRI, 1996, p. 168. 

10 Ibidem, p. 169. 

11 Georg Lukács, Ontologia existen]ei sociale, 

vol. I, Bucure[ti, Editura Politic\, 1982, 

p. 204. 

12 Vezi aici considera]iile lui Mannheim în 

leg\tur\ cu ideologia, utopia [i practicul în Idé o - 

logie et utopie, Paris, Ed. Marcel Rivière, 1956, 

pp. 225-229. 

13 Pozi]ia lui Gramsci este exprimat\ în lucrarea 

Materialismul istoric [i filosofia lui B. 

Croce, Torino, 1949. Lukács r\spunde dur în 

Ontologia existen]ei sociale, vol. II, 1986, în 

subcapitolul Problema ideologiei, pp. 448-564. 

14 Georg Lukács, op. cit., vol. I, p. 205. 

15 Catehismul Bisericii Catolice, Arhiepiscopia 

Romano-Catolic\ de Bucure[ti, 1993, art. 

2523, p. 520. Dialogul Heine-Hegel l-am preluat 

din Georg Lukács, op. cit., vol. I, p. 223. 

{tefan POPA POPA’S Florin Piersic 

Însemn\ri ie[ene

„Ei bine! Ce zice so]ietatea noas tr\? 

Ce zi cem noi?... Iat\ ce zicem: aceast\ 

stare de lucruri este intole rabil\! Pân\ 

când s\ n-a vem [i noi fali]ii no[tri?... 

An glia-[i are fa li]ii s\i, Fran]a-[i are 

fali]ii s\i, pân\ [i chiar A ustria-[i are 

fali]ii s\i, `n fi ne oricare na ]iune, oricare 

popor, ori ca re ]ar\ `[i are fa li]ii 

s\i... Nu mai noi s\ n-a vem fali]ii no[tri... 

Cum zic: aceas t\ stare de lucruri este 

intolerabil\, ea nu mai poate dura!...“ 

(I. L. Caragiale, O scrisoare pierdut\) 

Obsesia 

Nobel 

N 

u cred c\ ultimele dou\ dece - 

nii i-au f\cut ferici]i pe isto ri - 

cii literari care urm\reau lista 

laurea]ilor premiului Nobel. Dac\ în vremurile 

în care Lauren]iu Ulici realiza r\z - 

boinica sa opera]iune numit\ Nobel con - 

tra Nobel [i opunea literatului laureat un 

nume care ar fi putut s\ ia numitul premiu, 

toate r\mâneau în interiorul compe - 

ti]iei culturale, mai nou istoricul, criticul, 

comparatistul poate opune o list\ de doi, 

trei, do u\zeci [i trei. {i a[a mai departe: 

câte câ]i vrei. Noile criterii par a a par]ine 

loteriei. Contextelor politi ce, sociale, ge - 

o politice. 

De ce ne intereseaz\ atât de mult premiul 

Nobel? Fiindc\ el pro pune [i defi ne[ - 

te o ierarhie. Întotdeuna am suferit de lip sa 

de audi en]\ a valorilor noastre [i am în - 

cer cat mângâieri complementare: premiul 

Nobel ar fi alinat suferin]ele margi ni lor în 

care tr\im. Dac\ un scriitor al nostru a ob - 

]inut succese în afara grani]elor, îl a [ezam 


De ce 

nu avem 

[i noi 

un Nobel? 

în constela]ia Nobel, uneori hu lin du-i pe 

po sibilii s\i adversari. Ei i-ar fi îm piedicat 

pe Eliade, Ionescu, Cioran s\ ia Nobel! 

Dar Lucian Blaga? Aici sup\r\rile sunt mai 

mari [i un capitol din istoria lite raturii ro - 

mâne este construit pe ideea momentului 

Blaga/Nobel. Însu[i Blaga zice, în Luntrea 

lui Ca ron, o poveste despre primul pre - 

miu Nobel al românilor. Dar Nichita St\ - 

nescu? Aici p\rerile se aglome rea z\ [i a - 

par [i poze ale lui Nichita, candidat va li dabil. 

Nu m\ îndoiesc c\ [i Blaga, [i Ni chita, 

[i Marin Sorescu ar fi pu tut s\ ia premiul 

sau c\ Norman Manea, C\r t\ rescu sau.... 

Varujan Vos ganian ar pu tea s\-l ia. Jurna - 

li[tii no[ tri au antrenament spe cial dup\ 

ce Herta Mül ler a primit mult râvnitul premiu. 

Câte va ga zete au ti trat cu mare vitez\: 

O ro mân c\ a luat premiul Nobel! Dac\ nu 

au fost Bla ga, Ni chi ta [i Marin Sorescu, de 

ce n-ar veni rândul unui român? Nimeni nu 

mai are timp [i r\bdare s\ citeasc\ o car - 

te, cet\ ]ea nul intelectual se uit\ la televizor, 

vede chipul laureatei, afl\ c\ a câ[ ti - 

gat un mili on de do lari, c\ locuie[te într-o 

vil\ super b\. E xist\!!!!!!!!! E la fel de interesant\ 

ca fotba listul Ronaldo sau ca ve - 

deta Bardot, poate mai bine a[ezat\ în 

ierarhiile celui care ar-fi-vrut-s\-citeasc\, 

dar n-a avut [i n-are timp. Cum publicul 

de literatur\ tr\ ie[te mereu alalt\ieri, cum 

p\rerile sale sunt me reu legate de scrisul 

care a fost, pe care l-a tr\dat înc\ din li - 

ceu, mitologia No bel îi va domina înc\ o 

vreme dialogurile despre literatur\, scris, 

scriitori etc. Competi]ia de azi este alta de - 

cât cea de acum cinci dece nii, de acum trei 

decenii: e impre vizibil\. Zi cem a[a, ca s\ 

simplific\m. Succesul Nobel nu este doar 

al literei azi, când civi liza]ia imaginii de vi - 

ne, m\car din când în când, dictatorial\. 

Poate avem noroc cu Varujan. 

Cornel UNGUREANU 

Nobilul 

Nobel 

C 

ând eram mic, am auzit, în interiorul 

unei discu]ii aprinse între 

taic\-meu [i câ]iva amici de-ai 

s\i, pe cineva exclamând cu o sil\ enor - 

m\: „Suntem, domnilor, o literatur\ mic\, 

f\r\ un Nobel m\car, unul singur, acolo, 

de s\mân]\ ...” Inutil de precizat, pe de o 

parte, c\, atât taic\-meu, cât [i prietenii lui 

nodul gordian ∙ nodul gordian 

11 5


6 

erau litera]i, iar, pe de alta, c\ eu, aflat la 

vârsta pre[colar\, am în]eles nobil în loc 

de Nobel. A[adar, literatura României (de - 

]ineam aceste dou\ concepte [i le puteam 

asocia cu u[urin]\!) nu avea nici un nobil, 

lucrul fiind, de bun\ seam\, extrem de grav, 

din moment ce implica o dezam\ gire a[a 

profund\. Nu prea pricepeam, e dr ept, de 

ce un nobil ar fi fost important într-o lite - 

ratur\ (precum cea ]\ri[oarei în care m\ 

n\scusem), îns\ nu aveam vreun dubiu a - 

supra conota]iilor superioare ale chestiunii. 

Despre „nobili” [tiam deja câte ceva 

din cartea masiv\, cu desene minunate, a 

lui Al. Mitru, intitulat\ Din marile legen de 

ale lumii. Ai mei îmi citeau consecvent 

din ea, fascinându-m\, sear\ de sear\, cu 

„cântul lui Roland”, cu aventurile 

cneazului Igor, cu actele de bravur\ 

ale Cidului, cu epopeea frumoasei 

Gudrun sau cu po vestea nefericitei 

iubiri dintre Tristan [i I solda. Nobilul 

era un personaj pozitiv, ca re, pe lân - 

g\ vitejie, d\dea mereu dovad\ [i de 

caracter, iradiind generozitate (mul - 

t\ vreme dup\ aceea, am întâmpi - 

nat proble me la [coal\ în a supra - 

pune aceast\ ima gi ne mitic-idilic\, 

a copil\riei, cu portretul furibund f\ - 

cut de manualele de istorie u nei „nobilimi” 

r\uvoitoare [i nemiloase, a vid\ 

dup\ sângele de iobag...). Ab - 

sen]a sa to ta l\ din literatura noastr\ 

putea fi, prin urmare, simptomul u - 

nei necru]\toare mor bi dit\]i. Obser - 

va]ia plin\ de le hamite a a dultului 

men]ionat mi s-a înfipt adânc în 

creier, l\sând urme, dup\ cum se 

ve de pâ n\ as t\zi. 

Datorit\ profesiei filologice a p\ - 

rin]ilor mei, am crescut într-o ca s\ 

cu foarte multe c\r]i, totalizând a - 

proximativ [apte mii de volume. O - 

pe ra ]iunea (anual\) de ordona re/ 

cur\]are a bibliotecii constituia un 

eve niment la care eu participam cu 

o volup tate vecin\ fiorului erotic. 

Încet-încet, c\r ]ile se adu nau, pe po - 

dele, în teancuri inter minabile (pân\ în ta - 

van, mi se p\rea mie), l\sând mici spa]ii 

între ele, firide fantastice în ca re m\ strecuram 

cu abilitate [i m\ ghe mu iam ca în - 

tr-o placent\, sim]indu-m\ pro tejat în mod 

inexpugna bil, ascuns în for t\rea]a lui Igor, 

în carapacea primordial\, unde nimeni [i 

nimic nu m\ putea ajunge. Acolo am în - 

v\]at s\ citesc, silabi sind titluri misterioase 

[i stu diind coper]i exotice, cu desene ha - 

ioase. [tiam c\ „turnurile” res pective (cum 

mi le imaginam, în reveriile me le diurne) 

cuprindeau „lite ratura ro mâ n\” (în sfâr[it, 

o variant\ canonic\ a sa, ur ma s\ des - 

cop\r mai târziu) [i îmi venea greu s\ în - 

]eleg de ce „nobilitatea” nu ar fi fost o tr\ - 

s\tura ei esen]ial\, cu atât mai mult cu 

{tefan POPA POPA’S Mircea Eliade 

cât, la umbra volumelor te sim]eai ca sub 

pav\za zidurilor unei cet\]i medie vale, p\ - 

zite de Roland ori de Cid. În plus, miresmele 

cernelei tipogra fice (a foilor, zi ceam 

eu pe atunci, adulmecând nes\]ios fiecare 

pagin\ în parte) erau de-a dreptul îmb\ t\ - 

toare, determinându-te s\ te gân de[ti la 

str\lucitoarea Guine vere a lui Ar thur sau 

la frumoasa ([i vitea za) Kriemhild a lui 

Siegfried. Cum adic\ nu exista nici un no - 

bil aici? 

Cu timpul, m-am luminat, desigur, [i 

am priceput c\ nu nobilul lipsea, ci Nobe - 

lul, dar problema a r\mas, în mintea mea, 

cam în aceea[i zon\ dilematic\. Am des - 

coperit (recunosc, [i cu ajutorul celebrei 

antologii a lui Lauren]iu Ulici, Nobel contra 

Nobel) c\ prestigiosul premiu 

nu se confer\ întotdeauna pe crite - 

rii exclusiv estetice (în cazul literaturii), 

ci [i pe baza u nui context ex - 

tra-artistic, a[a-zicând „fa vo ri zant”. 

O mic\ recomandare de „nobi li ta - 

te” cum ar veni, detectabil\ în toa - 

te cazurile, dac\ e[ti pu]in atent la 

cadrul lor istoric de desf\[urare. O 

mic\ „adecvare” cultural\, care, în 

folclorul românesc, este surprin s\ 

perfect de proverbul: „Omul po tri - 

vit la locul potrivit.” Un prieten deal 

meu îmi spunea odat\ c\ to]i la - 

urea]ii No bel, indiferent de va loa - 

rea lor real\, sunt a tin[i de ari pa În - 

gerului Protector, care r\ mâ ne asu - 

pra lor precum un scut con fec ]io nat 

din minereuri extraterestre. De [i 

mult timp n-am în]eles ce vrea s\ 

zic\, mai recent, am legat ideea de 

„adecvarea” a mintit\. Nu trebuie s\ 

fii numai genial (uneori, nu e[ti chiar 

deloc!), ci [i „potrivit” cumva transcendent, 

„nobiliar” în raport cu 

standardele, rigorile [i a[ tept\rile 

momentului istoric c\ru ia îi apar]ii. 

Acest lu cru a fost asu mat de nume - 

ro[i scriitori români contemporani, 

care încearc\ din r\spu teri s\ devi - 

n\ „adecva]i” [i, im plicit, „nobili ari”. 

Însemn\ri ie[ene

Faptul ar putea îns\ gene ra catastrofe. 

Orice activitate abordat\ obsesional [i încrâncenat 

sfâr[e[te în e[ec absolut. Oare 

nu e cunoscut Hamlet al lui Shakespeare, 

unde prea multa [i intensa cerebralizare a 

unei ac]iuni duce, ultimativ, la ratarea ei? 

M\ tem c\, într-o astfel de reprezentare, 

Nobilul Nobel s-ar trans forma u[or, din 

cavalerul justi]iar al legendelor copil\riei 

mele, în latifundiarul veros [i sangvinar 

creionat de manualele prolet cultiste. 

D ac\ 

Codrin Liviu CU}ITARU 

Românii 

[i Nobelul 

ne amintim de cartea regretatului 

Luren]iu Ulici, Nobel contra 

Nobel, carte cu un succes în - 

semnat, constat\m c\ dorin]a noastr\, a - 

proape obsesiv\, sau a majorit\]ii româ ni - 

lor, m\ rog, este ca ilustrul premiu Nobel 

pentru literatur\ s\ fie, în fine, atribuit unui 

scriitor român. Legendele vorbesc despre 

nominalizarea lui Nichita St\nescu, dar nimeni 

nu poate proba c\ juriul suedez a lu - 

at în calcul, prin anii ‘80, opera poetului român, 

desigur valoros, original, compara bil 

cu un Vladimir Holan sau cu poloneza Wi - 

slawa Szimborska, voci lirice si ele re pre - 

zen tative, de dincoace de Cortina de Fier. 

A fost sau nu a fost [aizecistul român pe 

lista juriului? Nu a fost, spun unii, ba da, 

zic al ]ii, dar nu pe lista „scurt\“, cea care 

în fond conteaz\. Problema e docamdat\ 

netran [at\. Despre Marin Sorescu (autor 

care a c\l\torit mult, s-a bucurat de un real 

succes, om de litere cu admiratori `n toat\ 

lu mea, am auzit eu `nsumi pe câ]iva poe]i 

str\- ini declarându-se influen]a]i de stilul 

so res -cian) iar\[i se vorbea cum c\ a fost 


destul de aproape de primirea râvnitului 

trofeu. Nu [tim nimic precis, nici în acest 

caz, pro cesele-verbale ale Academiei sue - 

deze nu ne sunt accesibile, iar discre]ia e - 

miten]ilor deciziilor – proberbial\, culisele, 

scrutinul, etc. de o discre]ie maxim\. Dup\ 

cum se vorbea, la un moment dat, prin 

anii 70, Lucian Blaga a fost [i el propus la 

premiul Nobel, prin 1950, ani grei, cum 

[tim, de a prig r\zboi rece cu Vestul, de te - 

roare, do sare, deten]ie… Margina - 

lizarea poetului clujean o [tim cu to - 

]ii, la fel atacul lui Beniuc, contextul 

politic românesc era net împotriva 

unui „reac]ionar mistic“, ca autorul 

Orizontului [i stilului, pus la in dex 

de dictatura comunist\. Poate, `n caz 

de succes, au to rul ar fi a vut soarta lui 

Pas ternak, obligat de re gimul stalinist 

s\ refuze pres tigiosul pre miu occidental, 

instituit de inventatorul dina - 

mitei. Uneori, cartea are puterea dinamiei 

pentru dictaturi, Solje ni ]ân o 

demonstreaz\. Informa]ia mea despre 

propunerea lui Blaga drept can - 

didat la Nobel, o am oricum, direct, 

de la o persoan\ de încredere, doam - 

na Rosa del Con te. Locuin]a sa de 

pe Via dei Liburni din Roma a fost 

[i a r\mas un punct de re fe rin]\ luminos 

al culturii române. Dânsa ne 

spunea, în aprilie 1990, mie [i lui A - 

lexandru C\prariu, c\, în calitate sa 

de profesor universitar la Universita - 

tea La Sapienza, la catedra de ro mâ - 

nistic\, l-a propus pe poetul tran sil - 

van, pe care-l cunoscuse, din care 

va traduce un florilegiu dens, cu titlul 

volumului din 1919, Poemele lumi nii, drept 

candidat cu [anse în fa]a juriului suedez. 

Ea, împreun\ cu un alt profesor universitar, 

Angelo Monteverdi, coleg, au f\cut, 

conform uzan]elor, gestul necesar pentru 

ca Blaga s\ intre în faimoasa competi]ie. 

N-a fost Blaga cel ales, atunci, la Stockholm, 

ci delicatul Juan Ramon Jime nez, 

un poet sud-american. Bolnav grav, aces - 

ta, se spune, merituos, f\r\ doar [i poa - 

te, dar, uite, darul nu e întotdeauna pentru 

ci ne vrem, sau vis\m noi. 

Pronia are planurile sale. 

Apoi, mai recent, s-a tot vorbit despre 

o posibila candidatur\ a lui Mircea C\rt\ - 

rescu, autor mediatizat intens, tradus siste - 

matic în Vest, la edituri de prima mân\, o 

condi]ie esen]ial\ pentru a accede la nomi - 

nalizare. Despre Norman Manea, iar, se vorbea 

ca despre un scriitor cu [anse, premiul 

{tefan POPA POPA’S Nichita St\nescu 

l-a luat pe 2009, Herta Müller. Ne mândrim 

c\ prozatoarea vine din România [i 

scrie, cam ru[inos pentru noi, ce-i drept, 

despre românii care au terorizat-o aici, e 

un dar amar, pe care luciditatea talentului 

ni-l întoarce nou\, celor care am silit-o s\ 

emigreze. Ramos Oz, Milan Kundera sunt 

pe lista de a[teptare [i ei. 

…Iluzii, calcule, presupuneri, conjecturi, 

conjuncturi, lumea premiilor e una 


7


8 

greu de ra]ionalizat, oricum. Mai ales c\ 

devine mai tot clar c\ juriul premiaz\, de 

un timp, de prin ’80, ’90, nu opera, exce - 

len]a sa, ideatic\, stilistic\, ci o con[tiin]\, 

un caracter, o atitudine umanist\, mai cu 

seam\. Oare se mai respect\ de-acum, „i - 

dealismul“ – drept criteriu fixat de Nobel, 

in ventatorul suedez, pentru a r\spl\ti o 

crea]ie literar\ excep]ional\? Azi, când, ad - 

mirând-o pe Jelinek, laureata de mai an, i - 

roniz\m structurile tari, „,esen]ialismul“, cum 

formuleaz\ postmoderni[tii, nu renun]\m 

oare chiar la criteriul suedezului? 

Premiul, premiile în general sunt relative, 

cum e [i judecata juriilor, nu zic nedrepte, 

dar alegerea e mai întotdeauna 

discutabil\. Vorbesc despre premiul Nobel, 

dar [i despre premiile na]ionale, locale etc. 

Inving\torul nu ia (deseori) nimic, ca s\-l 

parafrazez pe Hemingway, laureat Nobel. 

Adic\ nu-i prea cre[te în general starea de 

{tefan POPA POPA’S Andrei Ple[u 

gra]ie creatoare, sau puterea sufleteasc\, dar 

popularitatea [i obliga]iile sociale sau mondene… 

Nu e vorba numai despre stru gurii 

acri ai vulpilor orgoliului na]ional, e [i un a - 

dev\r simplu, aici, momentul nostru lite rar nu 

s-a copt deocamdat\, dar cum „numai insuficientul 

este creator“ (Goethe), s\ spe r\m 

c\ va veni [i momentul culesului spornic. 

Adrian POPESCU 

Premiul 

Nobel? 

Ah, da! 

Premiul 

Nobel! 

Premiul Nobel a fost [i a r\mas un 

subiect de mare durere pentru intelighen]ia 

româneasc\. Avem 

toa te variantele lui „[i americanii au premian]ii 

lor Nobel, [i nem]ii au premian]ii 

lor Nobel, [i, uite, chiar [i ungurii au premian]ii 

lor Nobel, ca s\ nu mai spunem 

de evrei (iar evreii!), care cred c\ au mo - 

no pol pe premiul Nobel! Numai noi nu 

avem fali]ii, pardon, premian]ii no[tri!” 

Suferin]\ mare! 

Cu vreo cinci ani în urm\, individ naiv, 

am crezut c\ am dat lovitura, publicând în - 

tr-o revist\ de mare tiraj un amplu material 

despre Ion Moraru, (co)laureatul pre miului 

Nobel pentru pace din 1985 1 . F\când 

o mic\ anchet\ preliminar\ printre inte - 

lectuali, am aflat c\ mai nimeni nu [tia c\ 

am avut un român, un concet\]ean tr\itor 

în România, care a ajuns la aceast\ recu - 

noa[tere de prestigiu. Excep]ionalul rezultat 

al articolului meu a fost c\, dup\ apa - 

ri]ia lui, insistând [i realizând o alt\ mini - 

an chet\ pe acela[i subiect, am constatat 

c\ lamenta]iile fiindc\ doar noi nu avem 

un premiu Nobel au continuat nestinghe - 

rite [i c\, nici în continuare, mai nimeni 

nu a auzit de Ion Moraru. Ba mai mult, 

când povesteam despre el, s-au g\sit fel 

de fel de motive ca informa]ia s\ fie pus\ 

sub semnul întreb\rii ori chiar negat\ cu 

o ne în]eleas\ (de mine) furie. (Cei mai 

bine voitori îmi spuneau c\ nu Ion Moraru 

a primit distinc]ia, ci organiza]ia 2 . Cei mai 

mul]i pretindeau c\ totul nu este decât o 

inven]ie: dintre români, premiul Nobel nu 

l-a luat decât Emil Palade „omul de [tiin]\ 

american de origine român\” [i evreul n\s - 

cut în România, Eliezer „Elie” Wiesel. Punct! 

„Nu avem [i n-am avut nici un laureat ro - 

mân care s\ tr\iasc\ în România!” – mi s-a 

decretat. „Nici unul!” Dup\ care refrenul: 

„{i americanii au premian]ii lor Nobel, [i 

nem]ii au premian]ii lor Nobel, [i, uite, 

chiar [i ungurii au premian]ii lor Nobel, ca 

s\ nu mai spunem de evrei [iar evreii!], 

care cred c\ au monopol pe premiul No - 

bel! Numai noi nu avem fali]ii, pardon, 

premian]ii no[tri! Suferin]\ mare!”) Iar a - 

cum, colac peste pup\z\, a mai ap\rut [i 

Herha Müller, [v\boaica plecat\ [i ea! 

„Dar, oameni buni, încercam (inutil) s\-i 

conving, Ion Moraru a luat premiul Nobel, 

a tr\it în România [i a murit în România 

(ce ironie mai mare? – exact în zilele c\ de - 

rii lui Cea u[escu).” Insisten]ele mele au r\ - 

mas zadarnice. Acum, chiar dac\ e s\ nu 

ne g\m f\]i[ existen]a lui Ion Moraru, nici 

nu-l pomenim. „Numai noi nu avem premian]ii 

no[tri! Suferin]\ mare!” 

Recenta anun]are a acord\rii premiului 

pentru literatur\ Her tei Müller a incitat 

din nou spi ritele. „Iar a trebuit s\ p\ r\seasc\ 

cine va ]ara natal\ România ca s\ 

fie blago slo vit cu marele premiu! Nicioda - 

t\ n-o s\-l ia cineva care va îndr\zni s\ r\ - 

mân\ aici!” „P\i, l-a luat Ion Moraru, spun 

Însemn\ri ie[ene

eu, Ion Mo raru, care a murit în satul 

na tal!” Nu m\ aude nimeni… 

Premiul Nobel este un simbol. El sa 

n\scut drept un simbol [i a r\mas un 

simbol. Un simbol este un substitut al 

unei forme concise a unei anume rea - 

lit\]i. A[a c\, pentru noi, premiul No - 

bel constituie o imagine a realit\]ii 

noastre. O realitate confiscat\ de dife - 

ritele cluburi care exist\ în România. 

Fiecare dintre ele vrea s\-[i confi[te 

simbolul. Dac\ nu faci parte din clubul 

respectiv, nu exi[ti. {i, dac\ vrei s\ iei 

premiul Nobel, cluburile, nepregetând 

nici un efort, vor face tot posibilul pentru 

ca s\ nu-l iei. 

„În leg\tur\ cu criteriile, merit\ s\ 

a mintesc propunerile unui ciudat «refe - 

rendum» con]inând sugestiile din 1920 

pen tru Premiul Nobel, sugestii venite 

din di fe ritele ]\ri la o «Federa]ie» ce 

fi in]a, în acest scop, la Paris, Strada 

Fon taine, 38 bis. Din partea român\ 

rezultatele au fost: A. Dominic (poet), 

Gala Galaction (scriitor) [i E. Relgis 

(pacifist)” 3 … 

Dar, în afar\ de simbol, ce mai re - 

pre zint\ ast\zi premiul Nobel? În ultimii 

ani, tot mai multe voci [i-au ar\tat 

public dez am\girea pentru cei selec ta]i. 

Deve nind mereu mai politic, spun aceste 

voci, crite riile fundamentale sunt tot mai 

pu]in luate în seam\. Atribuirea premiului 

pentru pa ce pre[edintelui Oba ma a fost 

primit\ chiar cu o atitudine ce a dep\[it 

simpla uluire. 

Dac\ revenim la premiile pentru lite - 

ratur\ [i r\sfoim laurea]ii de la început [i 

pân\ ast\zi, criteriile Academiei Nobel sunt, 

într-adev\r, de multe (de prea multe) ori 

invalidate de perisabilitatea în timp a unor 

ale[i, în vreme ce autori a c\ror oper\ a în - 

vins vremurile au fost ignora]i. În mod cert, 

criteriile nu sunt defel doar estetice, iar A - 

cademia Nobel ar trebui s\ [i le precizeze 

public. (Iar\[i sunt naiv!) În ultimii ani, observ\m 

c\ temele premiate se refer\ la 

ma rile nedrept\]i ale istoriei ori la autori 


{tefan POPA POPA’S Traian B\sescu 

[i ]\ri care sufer\ sub diferitele dictaturi. 

Numai c\ asemenea motive sunt mai degrab\ 

]elurile de care se ocup\ PEN Club 

Interna]ional. Nu foarte multe lucruri s-au 

[tiut despre Imre Kertész pân\ la nomina - 

lizarea sa (pentru denun]area atrocit\]ilor 

holocaustului) sau despre Herta Müller 

(pentru rememorarea suferin]elor nem]i - 

lor din România dup\ cel de al doilea r\z - 

boi mondial). Asta dup\ ce Soljeni]ân a 

pri mit acela[i premiu pentru descrierea o - 

rorilor gulagului sovietic. (O propunere: da - 

c\ tot n-a luat Franz Werfel premiul pen - 

tru cartea sa despre genocidul împotriva 

armenilor, de ce nu l-ar lua Varujan Vosganian 

pentru acela[i subiect într-o carte 

valid\ [i estetic? Da, sunt naiv!) 

Înainte de r\zboi, premiile literare favo- 

rizau ceea ce este cunoscut drept „Bildungs - 

roman” (Thomas Mann, John Gal swor - 

thy etc.) Un alt criteriu a fost ([i este) 

încurajarea unei literaturi na]ionale (Ivo 

An dric – Serbia, Halldor Laxness – Islanda, 

Wladi slaw Stanislaw Reymont – 

Polonia etc.) 

Pe lâng\ luarea în seam\ a unor a - 

se menea principii, apar [i nominaliz\ri 

care pur [i simplu [ocheaz\: de pild\, 

Elfriede Jelinek! Sau Winston Chur chill!! 

Regretatul Lauren]iu Ulici [i-a lansat [i 

el „lista lui” a premiilor Nobel pentru li - 

teratur\. Pa re mai logic\ decât cea intrat\ 

în istorie. Mai logic\ pentru unul 

ca mine. Poate c\ pentru altul ar p\rea 

mai logic\ o cu totul alt\ enumerare. 

Premiul Nobel este un simbol pu ter - 

nic. Indiferent c\ suntem ori nu de a - 

cord cu se lec]ia Academi ei Nobel, in diferent 

dac\ (prea) nume roa se nomina - 

liz\ri nu s-au va lidat în timp, indiferent 

dac\ multe dintre ele s-au intersectat cu 

interese politice e vidente, indi fe rent 

dac\ vom considera c\ prea mul]i su e - 

dezi au intrat în galeria laurea]ilor, indi - 

ferent dac\ unele nume chiar ni se pot 

p\ rea cu totul nepotrivite, indi ferent c\ 

a a juns ca reu[ita s\ ]in\ de cele mai 

multe ori de lobby mai mult decât de valoarea 

es tetic\, premiul Nobel a r\mas un 

simbol puternic. Adulat, hulit, celebru, premiul 

No bel pentru literatur\ ridic\ (uneori 

din ni mic) un autor, îl face vedet\ (da c\ na 

fost), îi înmul]e[te de mii de ori tirajele 

c\r]ilor. 

Premiul Nobel a devenit o institu]ie de 

marketing înainte de a se fi inventat acest 

cuvânt [i este un exemplu de cum se poa - 

te exploata moral, economic [i profesio - 

nal un produs. Ceea ce înseamn\ c\, la fel 

ca oric\rui asemenea proces, el trebuie 

preg\tit în mod profesionist. 

Ve[nica v\ic\real\ na]ional\ în leg\ tu - 

r\ cu faptul c\ noi nu avem un premiu No - 

bel luat din ]ar\, chiar de am luat unul (ia - 

r\[i cazul Moraru!) ne va men]ine într-o 

stare de autocomp\timire. (Iar autocomp\ - 


9


10 

timirea nu este decât satisfac]ie din insatis - 

fac]ie, conform psihologiei transversale 4 .) 

Unind interesele de club într-un interes 

na]ional, introducând [i noi institu]ia, azi 

indispensabil\, a agentului literar, construind 

o strategie real\ a traducerilor din scriitorii 

români, am putea avea [i noi unele 

[anse. Altfel, va trebui s\ a[tept\m s\ se 

a bat\ asupra României o cumplit\ catastro - 

f\ politic\ sau natural\ pentru ca, prin ges - 

tul ei, Academia Nobel s\ atrag\ aten]ia [i 

asupra acestui ciob de lume. 

1 Ioan Moraru, Premiul Nobel [i România, 

în „Revista 22” din 04.05.2005. 

2 Premiul Nobel pentru pace pe 1985 a fost 

atribuit Organiza]iei „Medicii lumii pentru prevenirea 

r\zboiului nuclear”. La Oslo, premiul 

{tefan POPA POPA’S Adrian N\stase 

a fost primit de cei trei conduc\tori ai Organi - 

za]iei, Bernard Lown (SUA – pre[edinte), Mihail 

Kuzin (URSS – vicepre[edinte) [i Ioan Moraru 

(România – vicepre[edinte). Întrucât distinc]ia 

nu i-a fost atribuit\ lui Ceau[escu, [tirea 

a fost trecut\ sub t\cere în România, în vreme 

ce ceilal]i doi laurea]i s-au bucurat în ]\rile lor 

de toate onorurile. Cei trei se cunoscuser\ la Ge - 

neva, la OMS. Asta se petrecea prin anii ’60. 

„Dup\ o colaborare excelent\ [i dup\ ce li s-a 

terminat mandatul, cei trei au r\mas prieteni. 

(…) {i-au împ\r]it rolurile [i au construit imagi - 

nea unei planete P\mânt distrus\ în mare par - 

te, a unei planete afectate doar par]ial [i a unei 

catastrofe atomice limitate. Pentru rigurozita - 

tea demersului, era nevoie de un cadru institu]io - 

nalizat. Astfel s-a n\scut Organiza]ia «Medicii lu - 

mii pentru prevenirea r\zboiului nuclear». Din 

p\cate, în România, Ioan Moraru n-a izbutit s\ 

realizeze o filial\ a Organiza]iei, hârtiile demersurilor 

sale, aflate la Institutul «Victor Babe[» [i 

la Ministerul de Externe, r\mânând o m\rturie 

demn\ de cercetat a unui e[ec cauzat nu doar 

din motive birocratice. Poate, în urma publi c\ - 

rii acestor rânduri, se va g\si cineva dispus s\ 

studieze [i piesele acestei arhive unice.” (Idem.) 

Naivitatea mea este, într-adev\r, f\r\ margini! 

Am scris acum aproape cinci ani: „Poate, în ur - 

ma public\rii acestor rânduri, se va g\si cineva 

dispus s\ studieze [i piesele acestei arhive uni - 

ce.” În realitate, legea de fier a lui „r\mâne cum 

am stabilit” func]ioneaz\ imperturbabil. 

3 Ibidem. Pentru am\nunte, vezi Al. Mirodan, 

Dic]ionar neconven]ional al scriitorilor 

evrei de limb\ român\, volumul II, literele DEF, 

pp.114-115, editur\ neprecizat\, Tel-Aviv, an 

neprecizat. 

4 Dac\ pomenitele cluburi române[ti n-ar 

fi fost atât de organic dezbinate, am putea întreba 

de ce nu [i Liviu Rebreanu? 

5 Vezi Gheorghe Schwartz, Psihologia trans - 

versal\, Partea general\, Aspectele filosofiei 

comportamentului, Editura Universit\]ii „Au - 

rel Vlaicu”, edi]ia V-a, Arad, 2009, pp. 47 [. u. 

Gheorghe SCHWARTZ 

(un naiv) 

P.S.1. 

Dar dac\ totu[i va lua premiul Nobel 

pentru literatur\ un scriitor român tr\itor 

în România? Nu le-o doresc nici du[ma - 

nilor mei! Nenorocitului i se vor g\si toate 

bubele din lume, iar el ori se va sinucide, 

ori î[i va lua câmpii unde va vedea cu o - 

chii. Dup\ care iar\[i: „[i americanii au 

premian]ii lor Nobel, [i nem]ii au premi an - 

]ii lor Nobel, [i, uite, chiar [i ungurii au 

premian]ii lor Nobel, ca s\ nu mai spu nem 

de evrei (iar evreii!), care cred c\ au mo - 

no pol pe premiul Nobel! Numai noi nu a - 

vem fali]ii, pardon, premian]ii no[tri!” 

Suferin]\ mare! 

P.S.2. 

Odat\ cu nominalizarea Hertei Mül ler, 

s-a mai n\scut un „lung prilej de vorbe [i 

de ipoteze”: prin Herta Müller a luat [i Ro - 

mânia premiul Nobel ori nu l-a luat [i Ro - 

mânia? Nu cumva reprezentan]ilor clu - 

burilor din ]ar\ le-au sc\zut [ansele pentru 

mult\ vreme, fiindc\ Herta Müller este – 

totu[i! – originar\ din România? 

{i iar\[i suferin]\ mare! 

Obseda]i 

de Nobel 

Premiul Nobel a devenit, în mentalitatea 

româneasc\ mai nou\, 

o obsesie a „elitismului de ma - 

s\”. Sintagma este oximoronic\, desigur, 

la modul ironic. Exist\ a[a ceva la noi pe 

urmele vestitei stru]o-c\mile cantemi rie ne. 

Lipsa unui asemenea premiu s-a transformat 

într-o adev\rat\ dram\ na]ional\, ali - 

mentat\, adesea, tocmai de cei care se 

cred a fi vindeca]i de orice orgoliu na]io - 

nal. S\ zicem c\ „tradi]ionali[tii”, acuza]i 

adesea de „izola]ionism” [i de „autarhie”, 

sunt, oarecum, pu[i la ad\post de simpto - 

mele maladiei, dat fiind c\, preocupa]i 

doar de spa]iul românesc, n-au a-[i face 

griji cu ce se întâmpl\ la nivel „global”. În 

schimb, „sincroni[tii” [i „cosmopoli]ii” se 

simt atin[i în orgoliul de a nu fi lua]i în 

seam\, de[i se „d\ruiesc” cu trup [i suflet 

acelui spirit al veacului care ar lipsi din li - 

mes-ul culturilor de rang secund. Numai 

Însemn\ri ie[ene

c\ exist\ dou\ moduri de a fi în saeculum: 

la nivelul „complexelor de cultur\” [i la 

nivelul „complexelor abisale”. Dac\ între 

cele dou\ niveluri nu exist\ complementa - 

ritate, de tip feed-back, atunci nu exist\ 

nici o autentic\ universalitate în m\sur\ s\ 

legitimeze accesul la marele premiu al 

consacr\rii, cum se pretinde a fi Premiul 

Nobel. Regula, din p\cate, nu e respecta - 

t\ întotdeauna de cei care judec\ cine trebuie 

s\ fie încorona]i. Ba, exist\ destule 

argumente s\ spunem c\ regula este s\ 

nu se respecte regula! Dac\ în domeniul 

[tiin]elor lucrurile par s\ stea mai bine, 

ambiguit\]ile se manifest\, în toat\ lar - 

ghe ]ea, când e vorba de literatur\ [i de 

pa ce. Aici intervine direct elementul ideologic 

aflat la cea mai înalt\ audien]\ în 

ceea ce am numit saeculum. Azi, ideologia 

dominant\ se nu me[ te corectitudine 

politi c\. A[adar, nu este su - ficient s\ ai 

valoare ca s\ intri în gra]iile juriului, ci se 

cuvine a fi a liniat polliticaly correct. Car - 

tea lui Lauren]iu U lici, Nobel contra No - 

bel, arat\ suficient de clar c\ „nobeli[tii” 

din li teratur\ s-au dovedit, în multe cazuri, 

me diocrit\]i sau valori perisabile, în vreme 

ce scriitori de geniu au fost ignora]i. În 

ecu a]ie nu intr\ doar ceea ce Mihai Ralea 

nu mea „sociologia succesului”, ci [i mul]i 

al]i factori care, finalmente, se focalizeaz\ 

c\ tre arsenalul de „valori” ale epocii. Ci - 

ne va, comentând recentul Nobel acordat 

Hertei Müller, spu nea c\ acest premiu nu 

se decerneaz\ u nei ]\ri, ci unei persoane. 

Desigur. Îns\ exist\ o b\t\lie pe care o duc 

]\rile pentru ca Marele Premiu s\ re vin\ 

unui cet\]ean al lor. Singurul merit al Ro - 

mâniei, în cazul Hertei Müller, este de a-i 

fi oferit autoarei experien]a [i mate ria lul in - 

trate în c\r]ile sale. Restul apar]ine autoa - 

rei [i Germani ei. A ceast\ ]ar\, care este o 

voce de prim rang în arhitectura E uropei, 

se lupt\ de zece ani pentru Herta Müller. 

Germania a propus candidatura autoarei 

de trei ori, începând cu 1999. {i asta chiar 

în pofida unor voci de prestigiu din critica 

german\. La a flarea ve[tii, Marcel Reich- 


Ranicki a refuzat s\ vorbeasc\ despre scri - 

i toa re, iar Hellmuth Karasek [i-a exprimat 

regretul c\ premiul n-a fost a cordat lui Phi - 

lip Roth. Decizia juriului a fost, altminteri, 

o surpri z\ de propor]ii în întreaga lume. Ba 

chiar [i pentru autoare, dup\ cum a m\r - 

tu risit. America a r\mas stupefiat\, acu - 

zând Europa de autarhie, întru cât se a[ tepta 

ca un scriitor american s\ aib\ parte de 

{tefan POPA POPA’S Sorin Oprescu 

lauri. Coti dianul britanic The Times se întreba 

i ronic: „Ce au în co mun Elfriede Jelinek, 

Imre Kertész [i Wislawa Szym bor - 

s ka? To]i au primit Premiul Nobel pentru 

Literatu r\. Ce au în comun Marcel Proust, 

James Joyce [i Graham Greene? Niciunul 

dintre ei nu l-a primit”. 

Altfel spus, ne întoarcem la sintagma 

lui Lauren]iu Ulici, Nobel contra Nobel. 

Indiscutabil, exist\ azi în lume scriitori cu 

mult mai importan]i decât Herta Müller. 

„Cârcota[ii” îns\ nu în]eleg c\ acest premiu 

nu se acord\ valorii decât în subsidiar. 

Cu atât mai mult, cu cât conceptul de va - 

loare nu intr\ în arsenalul de… valori ale 

postmodernit\]ii. Sau, în orice caz, relati - 

vizarea acestui concept este m\surat\ de 

ideologia corectitudinii politice. Norocul 

Hertei Müller a fost decis de asemenea ca - 

dru ideologic: feminismul (s-a observat 

c\ majoritatea câ[tig\torilor Nobel 

sunt b\r ba]i, iar Herta Müller este abia 

a dou\ spre zecea femeie care-l pri me[ - 

te), minoritatea cultural\ (autoarea, autoexilat\, 

fiind de etnie german\ din 

România), anticomunis mul (în contextul 

condamn\rii fostelor servicii secrete 

din ]\rile ex-comuniste). [i, de sigur, în 

ultim\ instan]\ devenind posibil\ motiva]ia 

juriului, pus\ doar par]ial (prin 

cuvântul „dezr\d\cina]i”) în leg\tur\ cu 

a mintitele atuuri: „densitatea poeziei [i 

sinceritatea prozei cu care a descris 

plastic universul dezr\d\cina]ilor”. 

Ceea ce mi se pare corect de ast\ 

da t\, nu atât în sens politic, este c\ a - 

le gerea juriului este fericit\, întrucât 

Herta Müller a crezut cu adev\rat în tot 

ceea ce a f\cut. Ea nu intr\ în categoria 

„disiden]elor” m\ s luite care au inva - 

dat România în preajma lui 1989 [i în 

primii ani de dup\ Revo lu ]ie. Avem un 

semnal sigur, în acest sens: scriitoarea 

a protestat fa]\ de ini]iativa lui Horia- 

Roman Patapievici de a-i invita, ca mo - 

dele de disiden]\, pe fo[tii colaboratori 

ai Securit\]ii Sorin Antohi [i Andrei 

Corbea la o conferin]\ organizat\ de 

Institutul Cultural Român, la Berlin, între 

19 [i 25 iulie 2008 (cf. Frankfurter Rundschau 

din 17 iulie 2008). Fire[te, accep ta - 

rea Premiu lui Nobel pentru Literatur\ poa - 

te fi [i un în ce put de drum pentru autoare 

de a se con for ma „corectitudinii politice” 

f\r\ de care la urii n-ar fi atins-o. E o alt\ 

chestiune. Cert e c\ [i intelighen]ia din 

România a fost lu at\ prin surprindere la 

aflarea laureatei din 2009. Ca [i ameri- 

nodul gordian ∙ nodul gordian 11


12 

{tefan POPA POPA’S Theodor Stolojan 

canii sau engle zii. Aici, se puneau mari n\ - 

dejdi în candi daturile lui Norman Manea 

[i a lui Mircea C\rt\ res cu. A existat chiar 

o rivalitate între cele do u\ candidaturi, ambele 

pliindu-se îns\ pe argumentul „corectitudinii”. 

Norman Ma nea venea [i cu pre - 

misa „minoritarismului”, ceea ce func]io - 

nase bine cu Ungaria, în anul precedent, 

pe când Mir cea C\rt\ rescu s-a bucurat de 

sprijinul ne con di]io nat al „minoritarilor 

min ]ii”, având girul po litic preziden]ial prin 

chiar Traian B\ sescu, iubitor al unei singu - 

re c\r]i de li tera tur\, Levantul, lecturat\ 

in sistent în 2004-2005 [i recitit\ în 2009! 

S-a dove dit îns\ c\ nici locul privilegiat a - 

cordat o pe rei lui Mircea C\rt\rescu în Istoria 

cri tic\ a lite raturii române, de Ni co - 

lae Mano lescu, nici aderen]a programat\ 

la ideologia corectitudinii politice, n-au fost 

suficiente pentru un Nobel. Se pare c\ 

mai trebuie ceva ca re lipse[te Româ - 

niei, dar are Germania. Iar peste toate 

lip se[te lite raturii lui Mircea C\rt\rescu 

o mi z\ ma jor\ în stare s\ re zis te [i orgoliilor 

de grup. Aceste orgolii de grup, 

chiar când se întâl nesc cu vârfu ri le pu - 

terii, determin\ o de sincronizare cu 

va lorile profun de ale creativit\]ii ro mâ - 

ne[ti. {i asta de oa rece, de multe de - 

cenii, politicile Ro mâniei nu sunt re - 

ceptive la valorile fundamentale ale 

na ]iunii, ci la diversele avataruri ale 

„corectitudinii politice” veni te de a iu - 

rea. Oare nu vedem c\ a[a-zisele „de - 

mitiz\ri” sunt, du p\ 1989, refle xe con - 

di]ionate ale „co rectitudinii politice”? 

În tr-adev\r, un Eminescu ne apare as - 

t\zi „in co rect politic” [i vrem a sc\pa 

de el cu ori ce pre]. Ca [i de Iorga, de 

Blaga, de Noi ca, de Cioran, de Mircea 

Eliade [i de atâ ]ia al]ii. Cum ar pu tea fi 

premiat\ Nobel o na]iune care-[i re fu - 

z\ valorile spre a fi, chipurile, pe placul 

„co rec]ilor”? Regimul comunist i-a re - 

fu zat lui Brâncu[i mo[te nirea, v\ zând în 

ea doar „pietre”, ca re nu e rau „co recte 

politic”. A cela[i regim nu l-a sus]inut 

pe Lucian Bla ga la un No bel pe care 

l-ar fi meritat cu prisosin ]\, din pri ci - 

n\ c\ era „incorect po litic”. Ce s\ mai vor - 

bim de „inco rec]ii” din exil, un Mircea E - 

liade, un Vintil\ Horia, un Constantin Virgil 

Gheorghiu [.a. Împotriva valorii lor sau 

coalizat, când a fost vremea s\ aspire 

la Nobel sau la alte premii din Europa, nu 

doar „corec]ii” din ]a r\, ci [i cei inter na - 

]io nali. Este prea bine cunoscu t\ h\ituirea 

lui Eliade nu doar din timpul vie]ii, ci [i cea 

de azi, sub acelea[i auspicii. Maladia a cu - 

prins nu doar Nobe lul literar, ci [i pe cel 

al [tiin]elor, de vreme ce un Ni colae Pa u - 

lescu, „incorect poli tic”, nu nu mai c\ a cu - 

noscut nedreptatea în tim pul vie]ii, dar nu 

este iertat nici dup\ moar te. Constantin 

Virgil Negoi]\, creato rul lo gicii fuzzy [i al 

„romanului algebric”, a f\ cut portretul „e - 

xemplar” al „intelectua lului Mango”, h\r\ - 

zit a lua Premiul cel Mare. 

Înainte de toate, paradoxul românesc 

al obsesiei Nobel este acest decalaj, acest 

vid imposibil de umplut între „complexele 

de cultur\” (mult prea sensibile la ideologism) 

[i „complexele de profunzime”, ruptur\ 

care nu-i altceva decât vechea noas - 

tr\ boal\ a formelor f\r\ fond. Un simptom 

a ceea ce poate fi numit divor]ul dintre intelighen]ia 

cu preten]ii de „elitism” [i Ro - 

mânia profund\. Când atare obsesie va în - 

ceta, e de a[teptat ca Premiul Nobel s\ vi n\ 

la noi nechemat, chiar împotriva lui Mango. 

Theodor CODREANU 

Alergând 

dup\ 

Herta 

V 

estea c\ Herta Müller (o nobe - 

lizat\ surprinz\toare, s\ recu - 

noa[tem) a fost aleasa Juriului 

Academiei de la Stockholm a f\cut iute înconjurul 

lumii, sco]ând din anonimat un 

s\tuc pierdut în Câmpia de Vest; ceea ce 

n-ar trebui s\ ne mire peste poate într-o 

societate mediatic\. Devenit, a[adar, celebru 

peste noapte, Ni]chidorf-ul / Nitzkydorf, 

acolo unde proasp\ta laureat\ v\zuse lumina 

zilei (la 17 septembrie 1953), ne-a 

pus în fa]a unei constat\ri nu prea m\gulitoare: 

Herta Müller e aproape necunoscu - 

t\ „acas\”. Sau, m\ rog, cunoscut\ super - 

ficial. Ceea ce, se în]elege, n-a împiedicat 

avalan[a declara]iilor entuziaste, exaltate, 

deplasate, rod al optimismului conjunctu - 

ral [i mai cu seam\ al complexelor castratoare 

[i frustr\rilor noastre (sedimentate în 

timp), implicit goana prin libr\rii vâ nând 

c\r]ile nobelizatei. Anun]ând poporul c\ am 

Însemn\ri ie[ene

fi luat Nobelul, astfel de elogii denun]\ de 

fapt un oportunism cras [i ipocrit; [i pun 

sub lup\ onestitatea celor care, brusc, au 

descoperit-o, debitând enormit\]i. Fi re[ te, 

laudele – ca reac]ii la cald – rev\r sa te asu - 

pra „compatrioatei” noastre (cf. Mir cea C\r - 

t\rescu) sunt meritate; am v\zut un N. Ma - 

nolescu „fericit”, cineva avea chiar în dr\z - 

neala unui pronostic (lansat, fire[te, dup\ 

spartul târgului) scriind profetic: „plu tea în 

aer ca un român s\ câ[tige prestigi oasa dis - 

tinc]ie”! Altcineva filtreaz\ într-un cotidian 

de succes: „Ne-au dat un rege, le-am dat o re - 

gin\”! De ce am fi încheiat oare a[a târ zi or 

– ne întreb\m candid – „tranzac]ia” cu nem - 

]ii (Carol contra Herta)? Dar chiar e vorba 

de un Nobel românesc? Surprinz\tor, ce va 

mai cump\tat, Cristian Tudor Popescu pu - 

ne degetul pe ran\: da, Herta Müller s-a 

n\scut în România, este scriitoare de expre - 

sie german\ [i, s\ nu ui t\m, în 1987 emi - 

grase în RFG împre un\ cu so]ul ei, Ri chard 

Wagner. O femeie pu ternic\, sensibil\ [i 

in transigent\, reticen t\ dintotdeauna fa]\ 

de media; asaltat\ a cum, în noua ipostaz\, 

„fi xat\” sub reflec toarele celebrit\]ii (ori 

mon denit\]ii, mai degrab\), ea a devenit 

cum va inaccesibil\. Deci cine este Herta 

Müller? 

Scriitoarea ]ine, reamintim, de encla - 

va german\; dar literatura german\ din 

Ro mânia era, pentru unii, doar o fic]iune 

(cre de Werner Söllner) sau, pentru al]ii, 

cân - tându-i prohodul, „a cincea literatu - 

r\ german\”. Altfel spus, decuplat\ de 

Centru, c\utându-[i – ca literatur\ margi - 

nal\ – a partenen]a [i anun]ându-[i ine vi - 

tabila „stin gere”, reprezentat\ de un [ir 

de „sus pec]i” (rumäniendeutsch, adic\ 

„german din Ro mânia”), nu neap\rat bi - 

ne cota]i în lumea scriitoriceasc\. Având 

în Peter Motzan un veritabil „remor cher”, 

înso]it recent [i de câ]iva exege]i temei - 

nici, de fibr\ olteneas c\, precum Marian 

Victor Buciu (cel care, în 2003, publica 

un volum despre Dieter Schlesak) [i, mai 

încoace, Cosmin Dra gos te, un mare inspirat 

comi]ând o tez\ de doc torat deve - 


ni t\ carte: Herta Müller – me tamorfo zele 

terorii (Editura Aius PrintEd, Craiova, 

2007), cu o Prefa]\ de Dieter Schlesak. 

Tinere]ea [i începuturile Hertei Müller 

se leag\ îns\, inevitabil, de Banat [i de e - 

te roclitul Grup de ac]iune Banat (1972- 

1975, când Aktionsgruppe se autodi zolv\). 

Încercând un racord cu modernismul euro - 

pean, AGB, prin „pionierii” s\i (îndeosebi 

mentorul R. Wagner) se întoarce cu fa]a 

la realitate, condamnând defazarea, istoria 

înghe]at\, „timpul static”; ceea ce, inevitabil, 

va atrage repro[urile conser vatorilor, 

indigna]i de acest asalt asupra unei 

lumi „s\n\toase”. De-idealizarea ruralului, 

crepusculul comunitar, detabuizarea atrag 

chiar stigmatul unei literaturi anti-germa - 

ne! De[i Herta Müller nu a fost o „mem - 

br\ oficial\” a grup\rii, ea r\mâne – scria 

Cosmin Dragoste – „cel mai bun produs 

al mi[c\rii” (lucr. cit., p. 16). Prieten\ cu 

cei de la AktionsgruppeBanat, tracasat\ 

{tefan POPA POPA’S: C\lin Popescu-T\riceanu 

de securi[ti (cititori sârguincio[i, presu pu - 

nem, în acele vremuri, poposind asupra 

unor scrieri – altminteri – f\r\ mare ecou, 

timpuriu traduse) [i refuzând colaborarea, 

Herta Müller m\rturisea, surprinz\tor, c\ 

nu a vrut s\ fie scriitoare. Fidel\ proprii - 

lor mijloace [i idei, prozatoarea î[i anun]a 

chiar la debutul editorial (Niederungen / 

}inuturi joase, 1982) obsesiile. Privind re - 

trospectiv, Verena Aufferman observa c\ 

cercul ar fi emblema acestui univers pro - 

zastic, traversând „inelele” unui regim dictatorial 

într-o societate represiv\ (familie, 

sat, stat). Teroarea devine supratema aces - 

tor desf\[ur\ri epice, apar]inând unei scriitoare 

anagajat\ social: o construc]ie concentric\, 

spuneam, de caracter interactiv, 

polemic, fragmentarist, reliefând patternurile 

într-un limbaj poetic, reduc]ionist, descriind 

– sub metafora „ochiul puterii” 

(das Auge der Macht) – oprimarea, intole - 

ran]a, domina]ia, la toate nivelurile. 

Herta Müller debutase în revista Ne - 

ue Literatur. Volumul Niederungen. Prosa 

(premiat de CC al UTC), cercetând cu / 

prin retina copilului satul [v\besc (mici 

dra me, obsesii m\runte, ironii sfâr[ind 

într-un fals idilism; v. Baia [v\beasc\) va 

isca replicile unor cona]ionali teribil de 

in digna]i. Voci din tab\ra conservatoare 

(v. Neue Bana ter Zeitung) protesteaz\, 

nu se împac\ cu ideea unei comunit\]i 

ru rale (satul [v\besc ca lume mic\) atins\ 

de morbul distrugerii, de maladiv, îne ca - 

t\ în cenu[iu; o enclav\ retrograd\, m\r - 

ginit\, bolnav\ de etnocen trism. E prefi - 

gurat\ aici „tehnica” auto fic ]ionaliz\rii, 

exploatat\ mai apoi, „des tabilizând” rea - 

litatea, cum nota Gabriel Cohn; sau este - 

tica fisurii, cum sesizase Grazziella Pre - 

doiu. Profesoar\ o vreme în Timi [oa ra, 

traduc\toare la Tehnometal, Herta Mül - 

ler face dovada unui eticism sever: limba 

nu e patria, zice prozatoarea, ci „ceea ce 

li se întâmpl\ oamenilor”. În consecin]\, 

inte resat\ de întâlnirea dintre limbaj [i 

fapt, Herta Müller nu admir\ limba / lim - 

bajul, nef\când vreo diferen]\ între es- 



14 

tetic\ [i restul vie]ii. Sub presiunea tr\itului, 

într-un discurs gâfâit, inventat, esen ]ia - 

lizat, considerând c\ „limba nu are nimic 

pl\cut”, ea face din analiza moral\ a dictaturii 

o trau m\ obsesional\, încercând a 

îmblânzi fri -ca. Fie c\ folose[te monologul 

interior slu jind rememorarea: „sunt chema - 

t\ joi la ze ce fix” (precum în Heute wär ich 

mir lie ber nicht begegnet / Azi mai bine 

nu m-a[ fi întâlnit cu mine, 1997), fie c\ 

vorbe[te de spre înstr\inare, singur\tate [i 

inadap ta bi litate (v. Reisende auf einem 

Bein / C\ l\ toare într-un picior, 1989, pur - 

tând titlul ini]ial Bewohner mit Handge - 

päck / Lo cu itori cu valiz\), proza Hertei 

Müller ple dea z\ pentru neuitare ca o con - 

di]ie a supra vie]uirii. Toate se împletesc sub 

a d\ postul „pal tonului estetic”; [i autobio - 

grafia vorbit\ în 41 de fragmente, tras\ în - 

tr-un disc la edi tura Supposè (v. Noaptea 

{tefan POPA POPA’S: Bill Clinton 

este f\cu t\ din cerneal\) [i cartea „cola t\”, 

cu decupaje din Plai cu boi (Este sau nu este 

Ion, totu[i pri mul volum „scris” în limba ro - 

mân\, editat la Polirom) sau Herztier 

/ A nimalul ini mii (1996) invoc\ angoasa 

e - xisten]ial\, tr\ d\ rile, prietenia 

ca suport al supravie]uirii. Ultimul 

succes, deja bulversând pia]a (A tem - 

schaukel, Hanser Verlag, 2009), pl\ - 

nuit a fi o scriere la dou\ mâini, o „e - 

xor cizare în doi” (cf. Rodica Binder) 

folosea amintirile lui Oskar Pastior, tre - 

cut prin infernul Gulagului. Cu efect 

de [oc a supra memoriei colective, romanul 

din ur m\ for ]eaz\ func]ia de 

adev\r, mereu a propiat\ prozatoarei. 

Depozi]ia sa înc\ p\ ]ânat\, rememorând 

un trecut traumati zant este [i o 

pledoarie pentru demnitate; chiar da - 

c\, deloc voalat, i s-a adus re pro [ul c\ 

ar folosi „experien]a altuia”, reconstituind 

tra seul existen]ial al 

„fictivului” Leo (Leopold) Aubery, 

cunoscând deportarea [i co[ma - 

rul concentra]ionar într-un lag\r 

sovietic precum disp\ru tul O. Pastior. 

O paralel\ cu depozi]iile lui 

Paul Goma, [i el un a dept al neui - 

t\rii, blamând amnezia, ar fi, poa - 

te, instructiv\. Mai cu seam\ într-o 

epo c\ flu id\, suspectat\ de infantiliza - 

re [i escapism, în care literatura all age 

face ra va gii în societatea spectacolului. 

{i în care, cre dincioas\ unor idei poetologice, 

inco mo da Herta Mül ler ne 

reaminte[te obse siv c\ „trecutul nu te 

p\r\se[te niciodat\”. Au to fic]iona li - 

ta tea, termen împrumutat de la Geor - 

ges Arthur Goldschmidt fa ce ca s\ bu - 

n\ cu „tr\irea inventat\” (erfundene 

Wahr nehmung) tocmai pentru a sprijini 

ade v\ rul: imixtiunile Securit\]ii, 

regimul a uto ri tar, controlul, ame nin - 

]area, frustarea, pri e tenia [i tr\darea, 

dosarul, ]ara rene ga t\, toate examinate 

cu o luciditate t\ioas\, re v\rsate 

în acele „peisaje al dezr\d\ ci n\ rii”, întrunind 

– [tim acum – a pre cierile Co - 

mi te tului suedez. Nesiguran]a, dezagre ga - 

rea, dezastrul moral las\ „ur me”; criza de 

a par tenen]\, vituperând în contra „pro - 

{tefan POPA POPA’S: Hillary Clinton 

prieta ri lor de patrie” (coconi [vabi sau la chei 

ai dictaturii) o arunc\, suferitoare, în tre lumi: 

o Românie insular\, terifiant\, ob sesiv\ [i 

acea promis\ anderes Land („cealalt\ ]a - 

r\”), tot o deziluzie. Reîntregi rea (cu un 

unchi folosit ca fals\ motiva]ie) nu-i bandajeaz\ 

r\nile [i nu-i tempereaz\ tr\irile. 

Încât, clamând – prin acest Nobel anexat 

– Victoria unei literaturi (v. Mo za icul, nr. 

10/2009, p. 5), Cosmin Dra gos te ne o bli - 

g\ s\ ne întreb\m: Care lite ra tu r\? A noas - 

tr\ în niciun caz; iar literatura german\ din 

România e pe dric, de nu cum va e deja înhumat\. 

S\ ne amintim c\ în urm\ cu ni[te ani 

regretatul Lauren]iu Ulici întoc mea un dip - 

tic, o antologie cu pre zent\ri [i propuneri 

Însemn\ri ie[ene

(Nobel contra Nobel, Cartea Româ neas c\, 

1988), îndr\znind chiar niscaiva pronosticuri 

pân\ spre finele vea cului (cazul lui 

Marin Sorescu, „întrez\rit” ca posibil laureat 

pentru anul 2000). Pe lâng\ [tiutele 

contrapropuneri, plauzibile, având în ve - 

dere doar a doua jum\tate a se colului trecut 

(Blaga în 1960 [i Nichita St\nescu în 

1980). {i neuitând s\ ne pre vin\ în Post - 

fa]\ c\ acest râvnit premiu, prin care inventatorul 

dinamitei s-ar fi „mân tuit”, 

con sacr\ în universal. Dar, vorba lui 

Philip pide, nu ne scap\ de uitare. Fiindc\ 

doar timpul valideaz\ au ba. Încât, ca „instan]\ 

penultim\ a literaturii” (lucr. cit., p. 

561), Nobelul asigur\, certamente, notorietate. 

Problema delicat\ r\mâne îns\ cea 

a criteriilor. Deseori miza politic\ maschea - 

z\ p\catele estetice iar interferen]ele ide - 

olo gice intervin insidios în jurizare. Ca do - 

va d\, absen]ele semnificative inventa ria - 

te de Ulici, probând c\ infailibilitatea op]iu - 

nilor, r\mâne o himer\. Iat\, în 1901, tr\ - 

iau Tol stoi, Cehov, Ibsen; dar Sully Prud - 

homme deschidea lista. Ce ne facem cu ab - 

sen]ii nemotiva]i? {i, mai ales, cum expli - 

c\m [irul de nobeliza]i, împin[i, sub bo bâr - 

nacul timpului, u[urel în uitare, mar ginali - 

za]i sau chiar exclu[i din câmpul recep t\ - 

rii? Folosesc jura]ii acela[i cântar? Au pu - 

tin]a, cump\nind valoarea literar\ [i mo - 

ral\, s\ cuprind\, prin întinderea lecturilor, 

întreaga ofert\? Sau sunt, fatalmen te, într-o 

societate mediatic\ chiar robii mediati z\ - 

rii, supu[i unei publicit\]i agresive, cu substrat 

politic? Întreb\ri, desigur, retorice... 

Scotocind prin „sertarul lui Emil” (Iordache), 

o editur\ ie[ean\ va oferi curând un 

studiu despre Nobelul literar slav, anun ]\ 

Antonio Patra[ (vezi Convorbiri literare, 

nr.10/2009). Parcurgând [irul nobeliza]i - 

lor ne convingem, odat\ în plus, c\ acel 

drag slogan, propulsând o altfel de literatu - 

r\ mergea pe un ra]ionament la vedere: 

literatura ivit\ în acel spa]iu (sovietizat) nu 

trebuia s\ fie doar literatur\. Iar noi? Ce 

facem / ce-am putea face, dincolo de eter - 

nele v\ic\reli dâmbovi]ene [i lamenta]iile 


intelectualist-conspira]ioniste? Problema 

Nobelului, nu spunem o noutate, r\mâne 

o ran\ deschis\... 

Ca „decora]ie” îndelung râvnit\, între - 

]inând – pe fundalul unor complexe identi - 

t are – explicabile frustr\ri, Nobelul r\mâ - 

ne, deocamdat\, doar o consolatoare po - 

sibilitate, împins\ într-un viitor ce]os. In flamând 

spiritele, cazul Herta Müller ridic\ 

o alt\ delicat\ problem\, cea a revendi c\ri - 

lor zgomotoase [i a neputin]ei promo v\ri - 

{tefan POPA POPA’S: Lionel Jospin 

lor, în sensul unei tenacit\]i publicitare. 

Nobe lul Hertei Müller, anexat (s-a spus), 

„însu[it” fraudulos prin unele voci de la noi 

sau contestat cu talent de vajnicii b\ie]i 

(„mai buni”, evident, decât laureata) a fost 

adjudecat, s\ re]inem, dup\ zece ani, la a 

treia strigare! Rodica Binder, alertat\ de 

„abuziva revendicare româneasc\” sim]ea 

nevoia s\ precizeze: Herta Müller este „doar 

originar\ din România”! N-am privi chiar 

a[a superficial-discre]ionar chestiunea, în 

fond prozatoarea aici s-a format [i substan]a 

obsesiv\ a c\r]ilor sale de aici se tra - 

ge. Ceea ce nu înseamn\ c\ Herta Müller 

e a noastr\, fie [i „un pic”. Intr\ în joc suportul 

mediatic, mecanismele de marketing 

literar [i, desigur, tenacitatea teuton\, îm - 

pingând-o [i impunând-o, finalmente, 

pe lista nobeliza]ilor. {i, în 

final, o întrebare care ne târco le[ - 

te: dac\ r\mânea în Ro mâ nia, îl 

(mai) lua? Iar prozatoarea, plecat\ 

dintr-o dictatur\, ap\rându-[i ver - 

ticalita tea, riposteaz\ la rându-i; 

nu accept\ c\ succesul repurtat ar 

fi „contribu]ia” re gi mului dictatorial; 

de[i, sincer vorbind, am pu - 

tea strecura dubita]ia: se mai n\[ - 

teau aces te c\r]i dac\ H.M. n-ar 

fi traversat Infernul? Mai ales c\ 

„oglinda” stend halian\ a Hertei 

Müller e contrapus\ în Germania, 

din unghiul culturii po litice, „pres - 

ta]iei” lui Günter Grass (cf. W. 

Weimer). A[a c\ Nobelul, un premiu 

prestigios, neîndoielnic, a du - 

când glorie (deseori vremelnic\) [i 

bani (mul]i!) are, la dou\ decenii de 

la c\derea zi dului berlinez, [i o evi - 

den t\ miz\ politic\. Isteria iscat\ 

la noi, goana prin libr\rii du p\ a - 

nun]area surprinz\torului „verdict” 

confirm\ c\ Herta Müller este, 

vai, o necunos cut\; invidiat\, ne - 

gre[it, ]inând a fi [ul o vreme, dar 

pu]in citit\. Nu ne ap\rat o ma re 

scriitoare, dar – cu siguran]\ – o 

mare con[tiin]\. Încât, b\nuim, a - 

ici e hiba c\ Nobelul întârzie într-o ]ar\ 

doldora de ta lente [i în care, vorba lui E - 

mi nescu, con [ti in]ele „sunt arare”... 



- 

mişcarea literara · mişcarea li 

16 

opt sonete de Emilian Marcu 

* 

* * 

M\ las r\pus de-nchipuiri o mie, 

M\ las r\pus de toate câte sunt. 

Frunza-n copaci de toamn\ se sub]ie, 

Lumina umbrei intr\ în p\mânt. 

R\pus m\ las de-aceast\-ngem\nare, 

De saltu-n timp al gândului nespus. 

Sunt mai t\cut ca iarba sub picioare, 

Mai revoltat ca fulgerul r\pus. 

În umbra ta m\-nchid acum, durere; 

De cât te-a[tept e timpul înghe]at. 

Te-mbraci, în tain\, clip\, în t\cere 

M\ las de gânduri, iar, crucificat. 

R\pus m\ las de-nchipuiri o mie ; 

Intru-n c\ma[a mor]ii pentru cununie. 

* 

* * 

De cât te-a[tept vezi tragic\ lumina 

O clipa se retrage-n pliul din fere[ti. 

Purt\m pe umeri iarb\, se-aprinde-n pleope vina 

C\-n tot atâtea veacuri de umbr\ te r\ne[ti. 

În palma ta suspin\ reci greieri de r\[in\, 

În pleoapa mea respir\ mari fluturi de eter. 

Îngenunchiat\ umbra e tain\ pe retin\, 

În sfera în deriv\-s ilumin\ri [i ger. 

De disperare-n ce]uri e timp [i r\zvr\tire 

De cât te-a[tept, iubito, în fulger m-am retras. 

Vertebra ploii-mbrac\] durerea în uimire, 

Nisipul în clepsidr\ e nefirescul ceas. 

De cât te-a[tept, vezi bine, e focul în perdele 

Ca umbra unui fulger, ca taina din inele. 

* 

* * 

De dor gândind la tine zidesc o piramid\, 

De drag [i a[teptare trudesc la mori de vânt 

Cât umbra ta se-ascunde ca roua-ntr-o firid\, 

Cât umbra mea, ca apa, se trage în p\mânt. 

M\t\nii princiare cu jarul lor m\ cat\ 

Mai trist decât un flutur cu lava pe arip\. 

În cercuri de lumin\ m-afund. Otrava toat\ 

În [erpi se înpline[te [i-n ne[tiuta clip\. 

Surp\ri de gând hieratic lovit de disperare, 

De dor gândind la tine se decanteaz\-n crini. 

Iubito, în inele, de-un timp sunt r\ni de sare, 

În clarul din icoane to]i îngerii-s lumini 

C\ umbra se ascunde ca roua-ntr-o firid\, 

Supus zidesc în tain\, din dor, o piramid\. 

* 

* * 

Inz\pezit de gânduri te simt mereu aproape, 

Culori din chinovare se-ascund în panoplii. 

Iubito, umbra noastr\ abia ne mai încape, 

Ca un sicriu de cear\ ne-nchide-n colivii. 

Uit\m minuni stelare, mimând nem\rginirea 

In clipa de-ntristare, ca-n clipa de avânt, 

Când lupii-n h\ituire, în salt devin uimire 

{i-n coborâre, iat\, nimica nu mai sânt. 

Mereu te simt aproape, iubito, mai aproape 

Ca ultima suflare pe buze [i apoi 

Necunoscute maluri adun\ sacre ape 

S\ ne zideasc\-n umbre-n nea[teptate ploi. 

{i noi, mereu aproape, mereu în a[teptare. 

Efigii reci, în sfere, ne-om aduna-n uitare. 

Însemn\ri ie[ene

* 

* * 

Cum s\ jertfesc a team\ t\ceri imperiale 

Când luna în perdele e ochiul indiscret? 

Mir\ri, lumini, ecouri ca iarba sub sandale 

In umerii t\i, iat\, se surp\-ncet, încet. 

Cum s\ jertfesc o raz\ ce odihne[te-n pleoape 

In lacrima ascuns\ ca-ntr-un sicriu u[or 

C\ nouri gro[i iar ]es perdeaua lor de ap\, 

T\ceri incandescente de-atâta tain\ dor. 

Cum s\ jertfesc, a team\, t\ceri imperiale, 

Cum s\ zidesc eu umbra-n oglinda m\ intrebi? 

Ecourile toate se surp\-n piedestale, 

Miraculoase semne dorm sub uscate ierbi. 

Cum s\ jertfesc o raz\ ce odihne[te-n pleoap\ 

Când nouri gro[i sunt, iat\, o ne[tiut\ ap\? 

* 

* * 

De câte ori amurgul pe tâmpla ta se las\ 

De câte ori lumna în pleoape ]i-a-ncol]it 

Din ierburi [i r\[in\ am tot zidit o cas\, 

Un psalm din vechi eresuri [i fire de granit. 

De câte ori, iubito, z\pada d\ târcoale 

Pe tâmple [i prin veacuri ca un colind duios 

M\ las supus de tain\ cum umbra-n piedestale 

Se las\ vrajei prins\ de-un nesperat prinos. 

Din ierburi [i r\[in\ zidesc un psalm iubirii 

Cum a[ zidi o cas\ în a[teptarea ta. 

Se las\-ncet amurgul, cereasc\ nunt\ mirii 

Zidesc prin lacrimi visul [i praful dintr-o stea. 

Un psalm iubirii, iat\, zidesc printre eresuri 

R\[ini [i ierburi crude ne-ncing încet pe [esuri. 

* 

* * 

Ce tremurare-i toamna, oglinzile-s sfioase, 

Pe umbra noastr\ bruma s-a a[ezat u[or. 

De fulger [i de tain\, prin ce]urile groase, 

~ncet se surp\ luna, trist pesc\ru[ în zbor. 


Aproape de ogive t\cerea ta se-nchin\ 

Cum se închin\ florii bobocul greu de scrum. 

O câte clipe-n pleoape ca-ntr-un sicriu suspin\ 

De-atâta tain\, iat\, dorm v\l\tuci de fum. 

Migra]ii de planete în tremurare-s toate 

Precum în tremurare mi-e gândul cel sfios. 

Pe umbra noastr\ bruma ca-n c\r]i necercetate 

Se las\ tot mai aspr\-n sicriul cel de os. 

Ce tremurare-i toamna, oglinzile-n surpare 

Cu umbra noastr\-n tain\ se-aprind de disperare. 

* 

* * 

Cucernic\ [i tandr\ ca umbra maichii mele 

De fluturi colindat\ te las\ tot mai des. 

E bruma r\scolit\ de vânturi în inele 

Perdele de lumin\ sub tâmple ]i se ]es. 

{i prins\-n mreji ca-n menghin\ te ]ine, 

Te las\ mai aproape de fulgerul din noi. 

C\l\torii de vraj\ vom inventa, vezi bine, 

S\ te aduc o clip\, mai tandr\, înapoi. 

Dar ruperea-i deplin\, nu se mai prinde clipa 

Nu se mai leag\ visul cu mreje [i iert\ri. 

Potecile-n deriv\ vor proteja aripa 

Ce-i pat\ de lumin\ pe infinite m\ri. 

Cucernic\ [i tandr\ ca umbra maichii mele 

Iubito e[ti ninsoarea ce-a înflorit în stele. 

- 


17

- 


18 

Nicolae Dabija 

P 

\rintele Ioan ie[ea din carcer\, de 

fiecare dat\, plin de energie [i vo - 

io[ie, iar chipul lui emana o lumin\ 

odihnitoare, parc\ ar fi fost atins de un inexplicabil 

proces de întinerire. 

– Cum se face, p\rinte?! Se pare c\ izolatorul 

î]i prie[te? 

– Acolo îmi încarc bateriile, zicea dânsul. 

La carcer\ m\ simt ca într-o chilie. În ea par - 

c\ nici n-a[ mai fi de]inut, ci schimnic. Spa]iul 

îngust [i singur\tatea sunt cele mai prielnice 

rug\ciunii. De multe ori, în acea c\m\ru]\ re - 

ce [i umed\ am sim]it cum Iisus Hristos a co - 

borât ca s\ se roage cu mine. I-am auzit ade - sea 

respira]ia lâng\ um\rul meu. Acolo [i întuneri - 

cul, [i frigul, [i t\cerea, [i foamea te o cro tesc, 

te ajut\ s\ comunici mai bine cu cerurile. De 

multe ori am zis: binecuvântat\ s\ fii, închisoa - 

re! Pentru c\ tu m-ai ajutat s\ g\ sesc drumul cel 

mai scurt c\tre Atot]iitorul. Pentru c\ tu m-ai 

înv\]at s\-mi fie fric\ de Dum ne zeu, [i nu de oa - 

meni, care cel mult – m\ pot omo rî. Dup\ zile 

de post, orice f\râmitur\ de pâi ne are gust de 

anafur\ [i orice gât de ap\ are putere de a - 

gheasm\. Ghiuleaua grea pe care sim]eam c\ 

o port din urma mea atunci când eram în li - 

bertate, n-o mai simt de când m\ aflu aici. 

P\rintele Ioan Florenski a trecut timp de 25 

de ani prin mai multe închisori. Prima a fost 

Bezbojenka, creat\ special pentru cei ca re cred 

în Dumnezeu. Acolo li s-a spus: „Pe ci ne-l prin - 

dem c\ se roag\, îl punem la car ce r\”. Iar el 

se ruga tot timpul. De cum ie[ea din carcer\, 

intra înapoi în carcer\. {i tot a[a, pân\ s-a li - 

* Fragment din romanul Tema pentru aca s\, 

`n curs de apari]ie la Editura Princeps Edit, Ia[i. 

P\rintele Ioan* 

chidat Bezbojenka [i cei de acolo au fost tre - 

cu]i în alte închisori. 

Avea o statur\ de brad [i o barb\ alb\ ca - 

re-i acoperea tot pieptul [i din care nu i se 

vedeau decât ochii alba[tri ca cerul. 

Cei de la deparazitare au încercat de câ - 

teva ori s\-i scurteze barba, dar el a mu[cat [i 

zgâriat, încât au considerat c\ e nebun [i pâ - 

n\ la urm\ l-au l\sat în pace. 

De câte ori era lovit de vreun gardian, el 

zicea: 

– Î]i mul]umesc, Doamne! 

– De ce-i mul]ume[ti Celui de Sus pentru 

loviturile pe care le încasezi de la noi? 

– Nu orice p\c\tos are prilejul s\ fie b\tut 

în cuie pe crucea de pe care a fost coborât Fi - 

ul Preamilostivului. 

– Stai de vorb\ cu noi, p\rinte, l-a îndemnat 

într-o zi Mihai. – Mai las\-l pe Dumnezeu 

s\ se odihneasc\. 

El se apropie de grupul de „filozofi” [i ri - 

dic\ bra]ul a binecuvântare. 

– De ce e[ti cu noi aici, ava, [i nu în am - 

von? îl întreb\ Mendelstam. 

– Unde e poporul, acolo e [i preotul, a zis 

acesta. 

A[a aflar\ c\ fusese condamat la 50 de ani 

de temni]\ pentru c\ protestase când auzise 

c\ mai-marii bisericii inten]ionau s\-l sanctifi - 

ce pe V. I. Lenin. Pe atunci, marele pictor Vas - 

ne]ov îi [i pictase icoana cu câte un cu]it în - 

sângerat în fiecare mân\. 

I se mai ad\ugar\ al]i ani [i pentru faptul 

c\ botezase în Ceremu[ ni[te activi[ti de partid 

– atunci când circulau legende despre pu - 

terea predicilor sale –, care r\cir\ dup\ aceea 

[i murir\ de pneumonii divine. 

– P\rinte, îl mai întreb\ poetul, de ce s\ ne 

omoare ni[te indivizi, doar pentru c\ nu sun - 

tem ca ei?! Mai r\i sau mai buni, mai de[tep]i 

sau mai pro[ti, dar suntem [i noi oameni, a vem 

[i noi ca [i dân[ii ochi, urechi, inim\, mâini, 

pi cioare, doruri, gânduri, speran]e, disper\ri. 

– Eu nu-mi pun niciodat\ decât întreb\ri 

la care cunosc dinainte r\spunsul. Celelalte sunt 

ispite. 

{i imediat ad\uga, având în vedere proba - 

bil experien]a sa din carcer\: 

– Când e[ti singur [i n-ai pe cineva în 

preajm\, c\ruia s\-i spui ni[te cuvinte, nu singur\tatea 

cuvintelor doare, ci singur\tatea în - 

]elesurilor. 

Tot Sfin]ia Sa vorbea de închisoare ca de 

o binefacere: 

– Doar aici rug\min]ile se prefac în rug\ - 

ciuni. {tiu c\ dac\ l-a[ ruga pe Tat\l s\ m\ 

scoat\ de aici, m-ar scoate imediat [i dac\ i-a[ 

spune s\-mi dea o roab\ nou\, mi-ar da dou\ 

– de aceea m\ tem s\ le spun. Ca s\ nu-l is - 

pi tesc pe Domnul. Iar eu, vai de p\catele me - 

le, l-am rugat de ceva odat\, pe când m\ a - 

{tefan POPA POPA’S: Vladimir Putin 

Însemn\ri ie[ene

flam la Ciornâi Potok, dup\ ce se lichidase 

Bezbojenka. 

Cum?! N-a]i auzit de Bezbojenka?! 

I. Rug\ciunea 

„Omul care-[i face seara rug\ciunea 

e un c\pitan care pune santinele” b 

Charles Baudelaire 

Bezbojenka era un penitenciar special, 

cre at pentru mitropoli]i, episcopi, cardinali, 

rabini, muftii, preo]i dalai-lama, pastori, [a - 

mani [.a., strân[i din toat\ ]ara. Erau aproape 

o mie de „r\t\ci]i”, cum îi numea [eful lag\ - 

rului, Mâ[in. De ce au fost aduna]i cu to]ii la 

un loc?! Cei care au avut ideea cre\rii unei 

astfel de închisori cu subtext educativ, urmând 

un gând al comisarului Lunacearski, a[teptau 

ca ace[tia s\ se încaiere, s\ se „toarne”, unii 

de-o confesiune – pe al]ii de alt\ confesiune, 

s\ se stranguleze ca infractorii de drept co - 

mun prin somn, dar, în primul rând, s\ fie 

convin[i unul de cel\lalt c\ Dumnezeul în care 

cred, de vreme ce mai exist\ atâ]ia al]i dumnezei, 

nu este adev\rat. 

Dar decep]ia ini]iatorilor a fost mare: prizonierii 

ortodoc[i, catolici, musulmani, ebraici 

[.a.m.d. nu numai c\ nu se certau „24 de ore 

din 24”, cum se sperase, nu numai c\ se ajutau 

reciproc s\-[i împlineasc\ normele [i s\ 

se protejeze, nu numai c\ nu-[i f\ceau unul 

al tuia via]a amar\, nu numai c\ tr\iau în pa - 

ce, dar [i se rugau împreun\. Când descoperi 

asta, Mâ[in ordon\ gardienilor s\-i împr\[tie, 

s\-i trateze pe to]i delaolalt\ cu pumni, r\c - 

ne te, b\t\i cu patul armelor, cu insulte, înju - 

r\ turi, suplicii. Dar ei r\bdau [i se rugau mai 

departe. 

– Ce-i cu voi, dobitoacelor?! ]ipa acesta 

cu spume la gur\. V\ l\sa]i b\tu]i pentru un 

Dumnezeu care nu este. Cine dracu’ s\ v\ în - 

]eleag\?! 

Odat\, când a v\zut c\ munca educativ\ 

s-a dus aproape toat\ pe apa sâmbetei, l-a des - 

cusut pe p\rintele Ioan Florenski: 

– Cum v\ ruga]i delaolalt\ cu brahmanii 

[i [amanii, cu muftiii?… Nu e oare acesta, p\ - 

rinte, cel mai mare p\cat?! 


Preotul l-a privit de sub sprâncenele c\ - 

run te [i i-a spus: 

– Suntem cu to]ii credincio[i, suntem cu 

to]ii oameni. 

Apoi, ca s\-[i bat\ joc de el, a[a a calificat 

acest gest Mâ[in, preotul Ioan a ad\ugat: 

– Noi am observat: reu[im cu to]ii mai mult, 

când ne rug\m împreun\. 

Cei mai mul]i dintre de]inu]i nu [tiau a proa - 

pe niciodat\ când e duminic\. Exista, e drept, 

în s\pt\mân\ o zi de odihn\. Nimeni îns\ nu 

era sigur dac\ acea zi era de duminic\ sau de 

sâmb\t\, de vineri sau de luni… 

Într-o diminea]\ se transmisese din gur\ 

în gur\ c\ peste câteva zile va fi duminic\, dar 

nu una ca toate celelalte, ci Duminica Învierii. 

Pe urm\, în ajun, pe când lucrau la un 

obiectiv, s-a mai zis, c\ s-ar putea ca cei peste 

o mie de de]inu]i s\ fie du[i [i în ziua de Pa[ti 

la munc\. 

{i, cu adev\rat, în acea diminea]\, ei au 

fost sco[i [i alinia]i în curtea închisorii. 

A început num\r\toarea. Aceea[i. De fi e - 

care zi. Obositoare. [i lung\. Apoi când aceas - 

ta s-a încheiat, Mâ[in a prins s\ le vorbeasc\: 

– B\! Cât de tâmpi]i ar trebui s\ fi]i ca s\ 

v\ închipui]i c\ Dumnezeu sau Buda, sau Muhamed, 

sau Sakia-Muni exist\. Dac\ existau 

demult v\ scoteau de aici. {i atunci la ce v\ 

mai ruga]i, dac\ nu v\ ajut\, blegilor?! 

Aici Mâ[in a tu[it, [i a trecut la obiect: 

– Azi vom serba Pa[tele vostru prin mun - 

c\. A[a am decis eu. 

Pe urm\ a devenit mai liric: 

– P\cat, b\, c\ acest Iisus al vostru n-a c\ - 

zut pe mâinile mele. Dac\ Iisus ar reveni pe 

p\ mânt, aici la Bezbojenka, eu a[ [ti cum s\-l 

r\stignesc din nou, astfel încât s\ nu mai învie 

niciodat\. Închipui]i-v\ un Iisus electrocutat 

sau ag\]at de picioare în întunericul fântânii cu 

capac din curte. Sau împu[cat în ceaf\. Sau 

strangulat cu propriile lui bra]e. Sau înfundat 

în carcer\, în sacul nostru de beton, unde ar fi 

fost devorat de [obo lani. Cine ar fi aflat sau ar 

mai afla vreodat\ de 

el?! {i, poate, cine [tie?! 

acesta a [i trecut deja 

prin mâinile mele, [i nu 

o dat\? Ce lips\ de i ma - 

gina]ie la cei care l-au 

b\tut în cuie pe r\stignire, 

dându-i [i dreptul 

de a vorbi de pe cruce 

în fa]a unei mul]imi de 

martori. Eu a[ fi g\sit 

cum s\-l ucid profesio - 

nist, cu o moarte rapi d\, 

f\r\ agonie, încât nici 

un evanghelist dintre voi 

n-ar mai fi avut ce s\ 

scrie, decât: „A fost, nu 

mai este”. Atât. 

– {i acum…, a rostit 

dânsul grav, plimbându-se prin fa]a rân - 

durilor de de]inu]i, – … cum am zis, vom ser - 

ba prin munc\ Pa[tele din acest an… 

Peste cei alinia]i s-a l\sat brusc o t\cere a - 

p\s\toare. Se auzeau numai cizmele lui Mâ - 

[in, lovindu-se de pavaj. 

Apoi r\sun\ ordinul tradi]ional: 

– Ascult\ comanda la mine: C\tre obiectivul 

de munc\, înainte maaarr[! 

Dar, nimeni nu se mi[c\ din loc. 

Atunci se auzi [i vocea unuia dintre de ]i - 

nu]i. O voce timid\, pi]ig\iat\, ca de vr\biu]\ 

gâtuit\: 

– Eu ast\zi nu merg la lucru! 

- 


19

- 


20 

Era Yvvi, de]inutul de credin]\ eseninian\, 

unicul din tot lag\rul care de]inea taina levi ta - 

]iei: acesta când se ruga se în\l]a mai bine de 

o [chioap\ de p\mânt. Atunci gardienii [tiau 

c\ Yvvi se roag\ în gând, f\r\ cuvinte, dar cum 

rug\ciunea era interzis\ în penitenciar, îi tr\ - 

geau zdupaci ca „s\ coboare cu picioarele pe 

p\mânt”. 

Aceast\ capacitate, care l-ar fi umplut de 

bucurie pe un om de rând, lui Yvvi îi provoca 

o mare suferin]\, dar [i o mare spaim\, de 

multe ori el fiind v\zut cum se opunea din 

toate puterile acestei for]e fenomenale, ca [i 

cum s-ar fi luptat cu cineva mai tare ca el. 

Era Yvvi, fiin]a blând\ pe care o iubeau 

de ]inu]ii de toate credin]ele. 

– Poftim?! se pref\cu Mâ[in c\ nu auzi, 

uitându-se întreb\tor c\tre locul unde se afla 

eseninianul. 

– Eu ast\zi nu merg la lucru! repet\ Yvvi. 

{tefan POPA POPA’S Mihail Gorbaciov 

– Da, tu nu vei merge, confirm\ Mâ[in. 

Deschise tocul, scoase naganul c\ptu[it cu 

pl\cu]e de aur, despre care se l\uda c\ i-l d\ ru - 

ise însu[i Dzerjinski, [i trase f\r\ s\ ocheas c\. 

Yvvi se pr\bu[i mort la p\mânt. Z\cea ca 

o cârp\ mototolit\ la picioarele celorlal]i ostatici, 

f\r\ s\ mai poat\ zbura. 

– C\tre obiectivul de munc\, înainte maarr[! 

repet\ comanda Mâ[in. 

Dar nimeni nu se clinti. La un moment dat, 

to]i cei peste o mie de de]inu]i prinser\ s\ se 

a[eze încet, unul câte unul, în genunchi. {i în 

acea t\cere des\vâr[it\, se auzi clar vo cea sau, 

mai degrab\, [oapta preotului Ioan Florenski, 

îngânând o rug\ciune, pe care to]i cei pre zen]i 

o mai auziser\ de la el când c\ra roaba cu pie - 

tre sau t\ia pini în taiga, ori când era dus la 

carcer\: 

– Sfinte Dumnezeule, 

Sfinte tare, 

Sfinte f\r\ de moarte, 

Miluie[te-ne pre noi… 

Prime[te în Împ\r\]ia Ta sufletul robului 

T\u Yvvi… 

Aici se auzi [i vocea imamului Abdurahman 

din Buhara: 

– Proorocule Mohamed, ocrote[te-l pe 

cre dinciosul T\u Yvvi… 

Rabinul Moses î[i ridic\ [i el palmele c\tre 

cer: 

– Dumnezeu al lui Moise [i al Patriarhilor 

Dintâi, bucur\-te de jertfa fiului Yvvi… 

Aceste [oapte, care r\sunar\ pân\ depar - 

te sub cupola cerului, au fost pe dat\ preluate 

de ceilal]i de]inu]i: era o rug\ciune izvorât\ din - 

tr-o mie de piepturi, rostit\ în genunchi, cu o - 

chii în p\mânt, cu palmele la piept, la frunte 

sau întoarse spre bol]i, ca într-o mie de graiuri 

diferite. 

Bezbojenka era o „închisoare a popoa re - 

lor”. Erau între cei de]inu]i oameni de diverse 

rase, de diferite religii, de diferite civiliza]ii. 

Închisoarea aceasta devenise demult un 

spa]iu al toleran]ei, dar nu între c\l\i [i jertfe, 

ci între cei sacrifica]i: probabil acesta a fost 

unicul loc din lume, poate [i din istorie, unde, 

în acela[i timp, credincio[i [i atei, ortodoc[i [i 

catolici, ebraici [i musulmani, protestan]i [i 

adventi[ti, bapti[ti [i tibetani, budi[ti [i [intoi[ti 

au rostit aceea[i rug\ciune. Fiecare, în limba 

[i în credin]a sa. 

{tefan POPA POPA’S Boris El]in 

În acea clipit\, fiecare dintre ei putea zi ce: 

„eu sunt al]ii”, „eu sunt ceilal]i”, „eu sunt mul]i”. 

Când gardienii prinser\ s\ trag\ focuri de 

avertisment, s\-i loveasc\ peste gur\ cu bocan - 

cii [i cu patul armelor, s\-i [fichiuiasc\ cu cnutul, 

ca s\-i fac\ a înceta s\ se roage, ei nu-i mai 

auzeau. Evadaser\ cu to]ii în rug\ciune. Dumnezeu 

era cu dân[ii. Chiar dac\ pentru fiecare 

dintre ace[ti suferinzi El avea nume diferite: 

Savoat, Yehova, Iisus, Mahomed, Bu da, {iva, 

ei sim]eau: Cel de Sus era acolo, a jutându-i s\ 

reziste [i s\ spere. 

Nimeni nu mai auzea vocifer\rile lui Mâ - 

[in, nimeni nu mai sim]ea înc\l]\rile [i pumnii 

gardienilor lovindu-le cre[tetul, umerii, genun - 

chii, gura care se ruga: 

– Sfinte Dumnezeule, 

Sfinte tare, 

Sfinte f\r\ de moarte, 

Miluie[te-ne pre noi… 

Loviturile continuar\ mai mult de o or\. 

Dar nimeni nu se clinti din loc. Dar nimeni nu 

Însemn\ri ie[ene

enun]\ la rug\ciune. Nici chiar pu]inii atei [i 

liber cuget\tori, pe care, minune! aceast\ so - 

lidaritate uman\ îi f\cuser\ s\ simt\ aceea[i 

tain\ a credin]ei înv\luindu-i [i pe ei. 

Pân\ la urm\ întemni]a]ii au învins: au 

fost întor[i cu to]ii în celule. Ca s\-[i serbeze 

Pa[tele lor, cu ap\ chioar\ [i o coaj\ de pâine 

uscat\, care urma s\ li se aduc\ la prânz [i ca - 

re avea s\ le fac\ ziua s\rb\toare. 

Numai p\rintele Florenski a fost ridicat de 

solda]i [i dus în carcer\. 

Tot în carcere separate au fost du[i un ra - 

bin mozaic, un imam musulman, un preot da - 

lai-lama, un episcop catolic, un prezbiter bap - 

tist [i un [aman eschimos… 

P\rintele Ioan [tia c\ va sta acolo 10 sau 

15 zile. Într-o celul\ de beton, în întuneric, cu 

ap\ pe jos, celul\ friguroas\, îngust\, foind de 

[obolani. 

Dar el era fericit. În acea zi, cu z\pad\ pe 

culmi, Dumnezeu coborâse de la locul Lui din 

cer ca s\ fie cu ei, îl sim]ise ca niciodat\ a proa - 

pe, acolo, prin tre ei, la Bezbojenka, închisoa - 

rea de la margi nea lumii… 

Acest incident îi f\cu pe ini]iatorii „acestui 

lag\r al popilor” s\-[i recunoas c\ e[ecul [i s\-i 

împr\[tie pe locatarii de la Bezbojenka în ce - 

lelalte peste 100 de lag\re – pentru criminali 

de drept comun, pentru de ]i nu]i politici, pentru 

ho]i, pentru sabotori [.a.m.d. – din peninsul\. 

II. }ig\rile lui Dumnezeu 

Înainte de Zareanka, p\rintele Ioan Florenski 

fu repartizat la Ciornâi Potok, lag\rul pentru 

criminali de drept comun de lâng\ Obi. 

Preotul nimeri în ]arcul fiarelor: asasini, 

violatori, cu]itari, ho]i, comploti[ti, delicven]i, 

contrabandi[ti, escroci, tri[ori, paricizi, psiho - 

pa]i, punga[i, canibali. 

Când a fost împins în barac\, un tip care 

ar\ta ca un camion, i-a zis: 

– Popo, tu vei dormi lâng\ hârd\u. 

Baraca, iar în ea erau peste o sut\ de de ]i - 

nu]i, t\cut\ ca un cimitir, se pref\cu c\ nu aude. 

Pricepu c\ el e starostele [i nu avea nici un 

rost s\ nu i se supun\. Acesta era, cum avea 

s\ afle mai târziu, Gri[a Piterski, celebrul ho] 


în lege [i asasin notoriu. El avea o cabin\ se - 

parat\ din scânduri în cap\tul bar\cii. 

Abia î[i puse bocceaua pe patul cel mai de 

jos dintr-un corp de patru priciuri, c\ „[eful” 

se apropie de el [i îi spuse: 

– Am o propunere: s\ facem schimb de ]oale. 

Ce zici? 

{i-i dezbr\c\ aproape cu sila rasa de preot 

înc\ bun\, pe care Gri[a o îmbr\c\ în rumoa - 

rea vesel\ a celorlal]i. 

– S\-mi spune]i „sfin]ia voastr\”, se adre - 

s\ el înveselit camarazilor s\i, coborând mâna 

peste cre[tetele unora dintre ciracii din preaj - 

m\, ca s\-i „binecuvânteze”. 

Într-o dup\-amiaz\ de duminic\, de]inu]ii 

se plictiseau. Gri[a Piterski s-a apropiat de pre - 

ot [i i-a zis o]\rât: 

– Popo, stai [i molf\i cu ochii închi[i toat\ 

ziua, semn c\ te rogi în draci. V\d c\ vrei s\ a - 

jungi în rai f\r\ noi. {i m-am gândit: n-ai pu tea 

s\-l rogi pe Dumnezeul acesta al t\u, s\ ne tri - 

mit\ ni[te ]ig\ri, c\ noi murim dac\ nu fu m\m. 

N-am tras fum în mine de patru luni de zile. Iar 

aista, Dumnezeu, cum îi zici, ne las\ s\ murim. 

P\rintele Ioan [tia [i el: râul Obi era în - 

ghe]at [i de mai multe luni de zile nici un va - 

por nu ajunsese pân\ la ei. Pe cel cu ]ig\ri îl 

surprinse iarna pe drum. 

– Roag\-te pentru ce ]i-am spus, insist\ 

haramba[a. Nu fi egoist [i te ruga doar pentru 

tine, pentru ca s\-]i preg\teasc\ Dumnezeu un 

loc în rai, care, vezi, s\ nu mai fie lâng\ hâr - 

d\u ca aici. 

P\rintele Ioan le propuse pe un ton calm, 

ca la Bezbojenka: 

– S\ ne rug\m cu to]ii… 

– Nu! F\-o f\r\ noi! i-a spus Gri[a [i se în - 

drept\ c\tre cabina sa din fundul bar\cii. 

Clericul se a[ez\ în genunchi [i începu s\ 

se roage: 

– Sunt mic, Doamne, [i p\c\tos. N-am în - 

dr\znit niciodat\ s\ te rog ceva pentru mine, 

nevrednicul. Doamne, trimite-le neferici]ilor 

acestora ]ig\rile „Belomor-canal”, ca s\ nu se 

cread\ uita]i de tine. Doamne, îndr\znesc s\ 

cred c\ ace[ti n\p\stui]i, tr\gând în piept fu - 

mul de ]igar\ î[i vor aminti de tine. {tiu c\ vi - 

na mea e de neiertat, pentru c\ fumatul e un 

p\cat, iar eu te rog s\-i aju]i pe ace[ti oameni 

s\ p\c\tuiasc\. Dar chinul lor este f\r\ margini 

[i numai tu po]i s\ mai scazi din el… 

Se rug\ neîntrerupt vreo 4-5 ore, nu departe 

de hârd\u, în genunchi, ca la biseric\. 

Dar în curând [mecherii uitar\ de el, fiecare c\utându-[i 

de ale sale. Într-un târziu, Gri[a Pi - 

terski ie[i din cabin\, veni lâng\ el [i-l scuip\ 

cu dispre]. A fost ca un semnal. Caracuda a s\ - 

rit de pe paturile de scânduri [i a procedat la 

fel. El nu le acord\ nici o aten]ie, se [tergea de 

flegme [i se ruga mai departe. Asta-l enerv\ 

{tefan POPA POPA’S Dominique de Villepin 

[i mai mult pe Piterski, care se mai apropie o 

dat\ [i-l lovi cu pumnul peste ceaf\. 

– Parazi]i ce sunte]i! Am\gi]i poporul. 

Imediat t\b\râr\ asupra lui [i al]i peze - 

venchi, lovindu-l cu pumnii [i picioarele ca la 

fasole. El c\zu la p\mânt, în timp ce se mai 

ruga pentru ei: 

– Doamne, ajut\-i pe ace[ti neferici]i. Tri - 

mite-le ]ig\ri… 

Dar Dumnezeu nu avea ]ig\ri. {i loviturile 

nu conteneau. Doar c\ acum erau ceva mai 

vesele. 

- 


21

- 


22 

Apoi îl l\sar\ z\când într-o balt\ de sânge. 

Dup\ aproximativ o or\, când uitar\ demult 

de preot, întemni]a]ii au auzit tr\gându-se z\ - 

vorul exterior [i u[a grea de fier deschizându-se 

larg. {i vocea unui caraliu, care-i anun]\: 

– Bucura]i-v\, derbedeilor! S-a dezghe]at 

Obiul [i vaporul cu ]ig\ri a ajuns în sfâr[it [i la 

voi… 

{i a pus un sac de ]ig\ri – por]ia lor pe ultimele 

patru luni – lâng\ u[\… 

De]inu]ii s-au repezit ca animalele, h\me - 

si]i s\ trag\ în piept un fum de ]igar\, aproa - 

pe devorând sacul. 

La un moment dat, o voce ca un muget cu - 

tremur\ baraca. Era Gri[a Piterski: 

– Opri]i! Nimeni nu se atinge de ]ig\ri. Pu - 

ne-le la loc! îi d\du el unuia dintre camarazii 

s\i peste mân\. 

{i dup\ ce fum\torii au adus supu[i pachetele 

cu ]ig\ri, aruncându-le înapoi în sac, 

a[teptând ca Gri[a s\ le împart\ ca de obicei, 

ho]ul în lege le zise: 

– }ig\rile acestea nu sunt ale noastre. A - 

ceste ]ig\ri sunt ale lui. 

{i ar\t\ spre ghemotocul de carne [i sân - 

ge care z\cea lâng\ hârd\u. 

– El le-a cerut. Lui i s-au dat. El s\ le împart\. 

El s\ ne dea, dac\ va mai voi. 

Mah\rul a ridicat sacul cu ]ig\ri [i l-a a[e - 

zat lâng\ preot. Apoi s-a dezbr\cat [i de ras\: 

– D\-mi zdren]ele mele, p\rinte! Am o mo - 

rât la via]a mea patru indivizi: un activist de 

partid care m\ înjurase de mam\, un mili]ian 

care tr\sese în mine [i nu m\ nimerise, un ho] 

care a pr\dat un orfelinat din Tobolsk [i un ]âr - 

covnic care vindea icoane scoase dintr-o m\ - 

n\stire, [i de la nimeni nu mi-am cerut iertare. 

Acum vreau s\ te rog s\ m\ ier]i, popo! 

A zis [i s-a a[ezat în genunchi, ad\ugând 

în [oapt\: 

– A[ vrea s\ te rog s\ ne dai câte o ]igar\. 

Din ale tale. C\-s ale tale. C\ n-am fumat de 

patru luni de zile, {i noi murim dac\ nu fu m\m. 

P\rintele Ioan s-a ridicat cu greu în picioa re, 

[i-a [ters fa]a de sânge, a f\cut semnul cru cii 

deasupra sacului cu putoare [i a îngânat cu greu: 

– Domnului s\-i mul]umim. El s-a milos ti - 

vit de noi. 

{i încet a împins sacul c\tre Piterski. Ace - 

la a zis: 

– Aten]ie, e por]ia noastr\ pentru ultimele 

patru luni de zile. Fiecare s\ se apropie [i s\-[i 

ia ceea ce i se cuvine. 

{tefan POPA POPA’S Nicolas Sarkozy 

Niciodat\ p\rintele Ioan nu s-a sim]it mai 

bogat. Cel de Sus îi trimisese acest sac de ]i g\ri, 

ca un semn c\ nu l-a p\r\sit. Când de]i nu ]ii prin - 

ser\ s\-[i aprind\ ]ig\rile, fumul ie [ea prin cr\ - 

p\turile de la u[i [i pe geamuri î n\l]ându-se 

drept spre cer, ca un fum de jert f\. 

Apoi, la ora prânzului, au fost du[i în sala 

de mese: la coaja lor de pâine cleioas\ [i la a - 

pa chioar\ numit\ ciorb\. 

P\rintele Ioan se aplec\ deasupra gamelei 

sale: se auzea cum de durerea fizic\ care nu-i 

trecuse înc\ lacrimile îi picurau – pic! pic! – 

în lichidul acela le[ios. 

Aici r\sun\ iar vocea lui Piterski: 

– Hei, popo! F\-]i datoria: blagoslove[te-ne 

haleala! 

Abia atunci p\rintele Ioan observ\ c\ nimeni 

nu se atinsese de mâncare: to]i a[teptau 

rug\ciunea lui. 

S-a ridicat greoi în picioare: 

– Doamne, blagoslove[te mâncarea [i b\u 

tura robilor t\i… 

De[i durerea îi chinuia toat\ fiin]a, o bucu - 

rie t\inuit\ îl înv\lui. Imediat to]i acei delin c - 

ven]i se aruncar\ s\-[i soarb\ leoarca din ga mele. 

Acele animale ve[nic fl\mânde aveau s\ 

recunoasc\ mai apoi c\ a fost pentru prima 

dat\ de când se aflau în lag\r, când se ridicar\ 

de la mese s\tui, de[i fuseser\ servi]i cu ace - 

ea[i hran\ de fiecare zi. 

III. Spovedania p\rintelui Ioan 

„Mi-i dor de Tine, Doamne, ca de-o fat\!” 

V. Voiculescu 

Într-o noapte lung\ de iarn\ polar\, p\rintele 

Ioan, care z\cea de mai multe luni nemi[ - 

cat în patul s\u, i-a chemat pe tovar\[ii lui de 

barac\ s\ se dea mai aproape, zicându-le: 

– Fra]ilor, vreau s\ m\ spovedesc. Am o tain\, 

pe care nu vreau s-o iau cu mine în mor - 

mânt. {i pentru c\ nu este aici duhovnic [i n-am 

altcuiva cui o spune, rogu-v\, asculta]i-o [i, da - 

c\ ve]i putea s\ m\ ierta]i pentru p\catul ca - 

re-l port, ierta]i-m\, c\ simt c\ ceasul meu e 

aproape. Iar dac\ nu – s\ r\mân p\c\tos [i 

treclet [i pe lumea cealalt\. 

Încet baraca se îngr\m\di în jurul lui. 

Preotul surâse blând, pentru prima dat\ 

de când se afla printre ei fu v\zut schi]ând un 

zâmbet. 

– Închisoarea mi-a amintit c\ sunt [i eu 

om, [i-s atotputernic, începu el. C\ci am fost 

deseori scuipat [i înjosit, dar sufletul nu mi l-a 

putut nimeni birui. {i dac\ nu era temni]a, nu 

[tiu de ce cred c\ Domnul nu m-ar fi recunoscut. 

De aceea am zis de zeci de ori pe zi: bla - 

goslovit\ s\ fii tu, închisoare! Aici m-am con - 

vins c\ zadarnic cl\de[ti binele lumesc, dac\ 

el nu trece prin rug\ciune [i renun]are… 

– Las\-te întrebat, p\rinte, a zis Mendelstam. 

Ce ai pe suflet [i ai vrea s\ la[i aici pe 

p\mânt, ca s\ nu te trag\ povara p\catului 

înapoi când sufletul î]i va zbura c\tre ceruri?! 

– Am refuzat s\-l aduc pe Antihrist în bise - 

ric\, dar nu pentru asta m-a pedepsit Dumne - 

zeu, ci pentru c\ am fost c\lc\torul poruncii 

Însemn\ri ie[ene

a zecea. Iar omul de aceea [i e om, c\ n-are 

putere de a se birui pe sine. 

Se ridic\ în capul oaselor ca s\-i cuprind\ 

cu privirea pe to]i [i continu\. 

– Eu, fra]ilor, la via]a mea am iubit pe ci - 

ne va pe care l-am urât de moarte. Eram preot 

tân\r la o m\n\stire din mun]i. La slujbe ve - 

nea [i lume din satele din împrejurimi. Odat\, 

la o liturghie am v\zut o tân\r\ care st\tea 

postat\ sfid\tor înaintea tuturor chiar în fa]a 

mea. {i se uita numai în ochii mei. {i a[a câ - 

teva duminici la rând, pân\ am început s\ m\ 

bâlbâi pe evangheliile din care citeam. O che - 

ma Efrema. Eram r\nit de frumuse]ea ei. {i 

zgând\rit am fost pân\-n inim\ de ochii ei 

pr\p\stio[i. {i le-am spus într-o zi ortacilor de 

ascez\ c\ m-am îmboln\vit [i l-am rugat pe alt 

frate s\ m\ înlocuiasc\. Dar eram chiar bolnav: 

nu aveam poft\ de mâncare, m\ uscam 

pe picioare, aveam insomnii, oftam din senin 

[i nu [tiam ce boal\ e asta. {i pe la mijlocul li - 

turghiei, cel care ne trimite ispitele m-a ridicat 

din pat, îndemnându-m\ s\ m\ duc la biseri - 

c\, s\ v\d dac\ e la locul ei. {i am v\zut-o stând 

{tefan POPA POPA’S Jose Manuel Barroso 


între credincio[i [i c\utându-m\ cu ochii. {i 

atunci ca s\-l birui pe diavolul din mine, c\ci 

eu în loc s\ chibzuiesc la Domnul m\ prin deam 

în fa]a icoanelor gândindu-m\ la acea Efre - 

ma, m-am cerut la stare] s\ m\ trimit\ la un 

loc de rug\ciune din al]i mun]i. 

Am plecat la un mitoc, unde am tr\it ca o 

fiar\ s\lbatic\. Nu mâncam decât anafor\ [i 

nu beam decât z\pada pe care o topeam cu 

buzele. {i m\ închinam fierbinte, zi [i noapte. 

{i odat\, pe când m\ rugam Celui de Sus 

s\ m\ ajute ca s\ m\ înfrâng pe mine, Efrema 

a ajuns cu un frate pân\ acolo la sih\strie. Îl 

min]ise c\ e sora mea, [i-acela, om naiv, îi spu - 

sese unde m\ aflu. 

Când am v\zut-o, m-am speriasem grozav. 

Sem\nam cu un om electrocutat, care nu-[i 

poate dezlipi mâna de pe sârma uciga[\. 

Când fratele a intrat s\ se închine la icoa - 

nele din schit, r\mas\ numai cu mine, ea mi-a 

spus: 

– P\rinte Ioan, vreau s\ te rog s\ m\ spo - 

vede[ti. 

{i când i-am pus epitrahilul pe cap, ea a 

început s\ plâng\ sub el f\r\ s\ se mai 

poat\ ogoi: 

– Ce s\ fac, p\rinte, c\ te iubesc?! Nu 

pot dormi, nu pot mânca, nu am pace, de 

când te-am v\zut m\ gândesc numai la 

sfin]ia ta… 

Atunci i-am scos epitrahilul de pe cre[ - 

tet, m-am a[ezat în genunchi în fa]a ei [i 

am b\tut metanii, ca în fa]a unei icoane, 

[i i-am zis cu lacrimi în ochi: 

– Efrema. Ai mil\ de mine. Nu m\ u - 

cide. Eu i-am juruit via]a mea Domnului [i 

pe tine nu te pot iubi decât ca pe o sor\ 

întru Domnul nostru Iisus Hristos. Las\m\, 

sufletul [i a[a îmi este tulbure ca o 

ap\ în care s-au rev\rsat viiturile. Du-te în 

drumul t\u. E[ti tân\r\ [i frumoas\. G\ - 

se[te-]i pe altcineva pe care s\-l iube[ti ca 

pe b\rbatul t\u… Te implor s\ nu m\ ne - 

noroce[ti… 

Astea i-am zis [i înc\ altele pe care nu 

le mai ]in minte. {i am prins amândoi s\ 

bocim, iar când a ie[it fratele din metoc 

ne-a g\sit pe amândoi îngenunchea]i în 

{tefan POPA POPA’S: Vladimir Voronin 

z\pad\, cuprin[i ca doi fra]i care nu s-au v\zut 

de-un secol [i plân gând neogoi]i, cu lacrimile 

unuia amestecate cu ale celuilalt… 

Pe urm\ Efrema mi-a s\rutat mâna, de-am 

sim]it-o ca ars\ în acel loc mai multe zile, [i a 

plecat. 

{i din acel moment a început iadul meu. 

Deschideam ceaslovul [i vedeam ochii ei. 

Citeam vie]ile sfin]ilor, gândindu-m\ la E - 

frema. 

M\ închinam la icoane [i-n toate z\ream 

chipul p\c\toasei. 

Odat\ am cuprins tulpina unui fag [i am 

sim]it cum sângele a început s\ fiarb\ în mine 

ca laptele pus pe foc, pentru c\-mi închi pui - 

sem, o, suflet p\c\tos, c\ o ]in în bra]e pe ea. 

{i atunci m-am hot\rât s\ mor. 

Umbla prin mun]i o hait\ turbat\ de lupi, 

care ataca oameni, sp\rgea stâne, sfâ[ia cai, 

sugruma câini. I-am auzit urletele în câteva 

nop]i pe o vale, zis\ a Fagilor, apoi am dat [i 

de urmele ei. Avea o potec\ pe care cobora 

din munte spre o stân\ din vale, c\reia-i tot 

da târcoale. {i într-o noapte cu lun\ am ie[it 

- 


23

- 


24 

înaintea haitei pe trec\toare. Coborau prin 

z\pada înalt\ din munte, vreo dou\zeci de lupi 

fl\mânzi [i iu]i, în frunte cu o lupoaic\ voi ni - 

c\. La început, când am sim]it c\ mi se ridic\ 

p\rul m\ciuc\ în cre[tet am vrut s\ fug, dar 

m-am gândit la Efrema [i am r\mas locului. 

Lupii s-au apropiat, s-au oprit la câ]iva pa[i 

înaintea mea [i, sim]ind mirosul c\rnii de om, 

m-au studiat [i m-au adulmecat o vreme, întin - 

zând n\rile sub]iri c\tre mine [i, ridicând boturile 

lor c\tre lun\, de le-am v\zut col]ii lor scli - 

pind ca ni[te junghiuri de o]el, apoi – prima 

s-a ferit lupoaica, iar dup\ ea, unul câte unul, 

[i ceilal]i lupi – au croit dou\ pârtii adânci prin 

troianul înalt dintr-o parte [i din alta, lunecând 

pe lâng\ locul în care m\ oprisem stâlp cu n\ - 

dejde c-a[ fi putut muri f\r\ p\cat, [i cobo rând 

f\r\ s\ se gr\beasc\ înspre satul din vale, toa - 

{tefan POPA POPA’S Hugo Chavez 

t\ acea hait\ fl\mând\ înconjurându-m\ 

cu dispre]… 

Dup\ aceea m-am rugat de Dumnezeu 

s\ `mi dea puterea s\ o uit, dar 

[i Bunul m\ p\ r\ sise… {i-n aceast\ închisoare 

a mea de mul te ori îmi ap\rea 

icoana ei în fa]\ [i iadul aces ta în care 

m\ mutasem mi s-a p\rut blând. 

Asta e taina mea, fra]ilor. [i dac\ 

pute]i, rogu-v\, de m\ ierta]i, a zis el 

adresându-li-se ca unor duhovnici c\ro - 

ra li s-a m\rturisit. Iar dac\ nu, bles te - 

mat s\ fiu… 

Apoi a descusut atent, cu un deget 

pe ca re-l vârâse în cus\tur\, perna, 

sco]ând, ascuns în vata ei, un cap\t de 

lumânare, pe care l-a aprins, rostind cu 

vocea lui, tot mai stins\: 

– Domnul [i Dumnezeul nos - 

tru Iisus Hristos, cu darul [i cu 

îndur\rile sale de oameni, s\ m\ 

ierte pe mine p\c\tosul [i s\ m\ 

dezlege de toate p\catele mele, 

cu voie sau f\r\ de voie… A min… 

Zicând acestea p\rintele I - 

oan a t\cut. 

Mendelstam, a vorbit atunci 

cu tonalitatea unui rabin: 

– Doi oameni care se iubesc co rec - 

teaz\ ceea ce este nedes\vâr[it sau r\u 

alc\tuit în crea]ia lui Dumnezeu, p\rin - 

te. În acea femeie ai c\utat perfec ]iu - 

nea dintâi, pe care a pus-o Cel de Sus 

în fiecare dintre oameni. [i ai g\si t-o. 

Dar te-ai temut ca aceast\ iubire p\ - 

mânteasc\ s\ n-o umbreasc\ pe cea - 

lal t\, cereas - c\. Iar dragostea cea p\ - 

mânteasc\ tot El ]i-a trimis-o, s\-]i aminteasc\ 

c\ e[ti om cu sl\biciuni [i p\cate. 

Prin ea l-ai cunoscut [i mai bi ne 

pe Cel de Sus [i minun\]ia lucr\rilor 

sale… Iar Efrema, ea te-a modelat, ca 

[i Dumnezeul la care te rogi, f\r\ s\ [tii, 

[i te-a apropiat [i mai mult de sfin]enie. 

Miluit s\ fii, p\rinte Ioan! 

– Mul]umesc, fra]ilor! Pentru c\ 

m-a]i ascultat, a zis p\rintele Ioan [i a 

amu]it. 

{tefan POPA POPA’S Vaclav Havel 

Cineva trecu palma prin dreptul fe]ei lui 

s\ vad\ dac\ mai respir\. Când lumânarea a - 

proape c\ se topi, preotul schi]\ un surâs, ca 

de-un vis pe care-l vedea numai el sau de o în - 

tâlnire pe care o tânji întreaga lui via]\, mur - 

mu rând: 

– E-e-frema! 

Tot atunci r\sufl\ o dat\ adânc [i, când su - 

fletul i se desprinse de trup, lumânarea tres\ri 

brusc, risipindu-[i lumina pe jos. 

Pentru prima dat\ în veacul ei de barac\, 

scândurile necioplite de brad, din care erau 

f\cute priciurile, dar [i podelele a[chioase, începuser\ 

s\ emane mireasm\ de t\mâie. 

{i când cineva trase p\tura de pe geam, 

cerul cu miile lui de stele intr\ peste acei de - 

]inu]i, care-[i mai amintir\ o dat\ în acea 

noapte lun g\ c\ ei sunt oameni, oameni pe 

care Cel de Sus i-a f\cut dup\ chipul [i ase - 

m\narea Sa. 

Însemn\ri ie[ene

{tefan POPA POPA’S Crist

Glose la „nea[ezare“ 

(Dou\ c\l\torii) * 

Într-o vinere a anului 1841, pe la orele 

trei ale dup\-amiezii, dintr-un Bucure[ti viforos, 

porne[te spre Ia[i cu o scrisoare de-a 

boierilor munteni c\tre domnul Mihail Stur - 

dza, în delicata chestiune a unirii Principa - 

telor, tân\rul de 25 de ani, Ion Ghica. Fil - 

mul acestui voiaj face obiectul C\l\toriei de 

la Bucure[ti la Ia[i înainte de 1848, u na dintre 

misivele adresate prietenului V. Alec san - 

dri, patru decenii mai târziu (20 iunie 1881). 

O genera]ie nou\, avântat\, preg\tea vii - 

torul modern al ]\rii. Precum în zilele noas - 

tre, am spune, minus elanul juvenil, c\ci e 

pu]in probabil ca tinerii de ast\zi s\ poat\ 

propune un pasaj de consisten]a a cestuia: 

„Grei, dar pl\cu]i ani am petrecut noi împreun\; 

mult am luptat noi, tinerii de pe 

atunci, cu prejude]ele [i cu obice iuri le cele re - 

le, mult am apropiat noi clasele în tre dân - 

sele; multe idei gre[ite de ale b\ trâ ni lor [i 

de ale boierilor am spulbe at [i mul te idei 

moderne am împlântat în spi ri te; mult\ 

rugin\ am cur\]it de pe mul]i. Am f\cut-o 

respectând credin]ele fiec\ ru ia, cinstind 

perii cei albi, l\udând [i admi rândfapta bu - 

n\, oriunde venea [i ve ne rând pe acei cari 

iubeau ]ara [i drepta tea. Lucram [i luptam 

nu împins de se tea de posturi bine pl\ti - 

te sau de dorin ]e de ran guri pe scara ar - 

hontologiei, dar nu mai de dorin]a de a 

dezvolta în spi ri te [i în i nimi sentimentul 

binelui, al frumosu lui [i iubirea de ]ar\“. 

La vremuri noi, oameni, orient\ri, priorit\]i 

noi [i, evident, un alt mod de a c\ - 

* Din volumul secund al studiului Glose la 

„nea[ezare“. Ipostaze literare ale ethosului ro - 

mânesc. Veacul al XIX-lea, `n curs de apari]ie. 

I 


l\tori. Nu ca la 1881, când un drum Bu cure[ti 

– Ia[i însuma „17 ceasuri, minut cu 

minut“, reu[ind, totu[i, s\ debarce la destina]ie 

c\l\tori hr\ni]i, odihni]i [i mul ]umi]i 

de pre]ul deplas\rii (80 de franci). Cu atât 

mai pu]in ca la 1840, când locul trenului 

era ]inut de vestita c\ru]\ de po[t\. 

Fiind vorba de povestea unei c\l\torii, 

detalierile se impun. 

Pân\ la Bariera Mo[i lor, bri[ca ruleaz\ 

pe caldarâm. L\udabil, dac\ dispropor]ia 

dintre dimensiunile restrânse ale atelajului 

[i num\rul impresionant de bidivii din do - 

tare (opt !), nu ar fi generat un vacarm a - 

surzitor, bulucind lu mea îngrozit\ pe la u[i 

[i pe la ferestre. 

Faptul în sine nu are nimic spectaculos 

[i poate c\ nu ar fi trebuit consemnat. Mij - 

loacele de transport au f\cut dintotdeauna 

zgomot, indiferent de standardul tehnolo - 

gic încorporat. Dar nu [i de ]ar\. În Vi e na 

boierului Dinicu Golescu, unde „cea dintâi 

grij\ [i datorie a fie[tec\ruia a ceas ta este: 

a nu aduce altuia câtu[i de pu ]i n\ su p\ - 

rare“, un asemenea comporta ment ar fi fost 

de neimaginat. 

De la Podul Târgului din Afar\, începe 

„[leaul“. Drum de ]ar\, când colbuit, când 

gloduros. Cu timpi record înregistra]i (pa - 

tru ore pentru [aisprezece kilometri, o zi 

bun\ pân\ la Urziceni, dou\ pân\ la Foc - 

[ani) [i accidente soldate cu n\ruirea mij - 

locului de transport [i întreruperea c\l\ - 

to riei. Încheiat\ de ast\ dat\ dup\ cinci 

zile chinuitoare [i o cheltuial\ substan]ial\. 

Scufundate în tin\ „groas\, cleioas\ [i 

adânc\“ stau nu doar drumurile ori cur]ile 

po[telor, ci [i capitalele de jude]. Urziceniul 

e „înecat în mocirl\ dintr-un cap\t la altul“. 

O promiscuitate sordid\ domne[te în 

incinta locuin]ei c\pitanului po[tei. Loca - 

tarii de drept (so], so]ie, copil) [i mu[teriii 

de ocazie împart, la gr\mad\, un pat p\ - 

rel nic, într-o „c\ldur\ amestecat\ cu du - 

hoare de oameni adormi]i, de nu-]i pu - 

teai trage sufletul“. 

Exist\ în epoc\ [i realit\]i civilizatorii 

ce asigur\ un standard cât de cât european 

unei urbe. E cazul hotelului Petersburg, 

din casele lui Petrache Mavrogheni, frec - 

ventat de clientela cosmopolit\ a Ia[ului. 

La Ion Ghica, englezoaica d-r\ Bishop pre - 

g\te[te, în compania „marelui harpist Bo - 

za“, un concert g\zduit de generalul Tu do - 

ric\ Bal[. La Alecsandri, pictorul francez 

din Balta-Alb\ risca extinc]ia prin inani]ie. 

La Negruzzi [i Kog\lniceanu, provincialii 

{tefan POPA POPA’S Adrian P\unescu 

sunt atin[i în ceea ce au mai scump – pun - 

ga personal\. Prin tarifele practicate, Regensburg, 

patronul, a reu[it s\ str\mute 

haiducia de la drumul mare, în camerele [i 

saloanele elegante, cu personal stilat, ale 

propriet\]ii sale. 

25

26 

Calitativ, serviciile nu difer\ substan]ial 

de realit\]ile civilizatorii: ating acelea[i co - 

te de performan]\, invariabil mediocre [i 

mereu generatoare de disconfort. Crimina - 

le, când ambi]ioneaz\ s\ afirme mai ap\ - 

sat nota specific\. Astfel, faptul de a fi 

ex pus într-o bri[c\ privirilor însp\imântate 

ale trec\torilor, nu comport\ cine [tie ce risc. 

Nici sud\lmile surugiului nu ucid (la propriu). 

Viteza nebun\ cu care se rulea z\, a - 

ceasta e îns\ letal\. Dac\ nu în urma im - 

pactului cu solul, atunci prin mijlocirea stihiilor 

sau a lighioanelor naturii, prad\ c\ - 

rora este abandonat drume]ul. Dup\ un a - 

semenea nefericit eveniment, emisarul 

muntean din proza lui Ion Ghica risc\ s\ 

înghe]e de frig [i s\ fie sfâ[iat de lupi. 

Excep]ie poleiala calp\ a luxului de la 

hotelul cu pricina, vizitatorii nu au parte 

decât de „osteneal\, de suferin]e [i de ne - 

cazuri". La starea jalnic\ a ceea ce se chea - 

m\ ast\zi infrastructur\, se adaug\ [i pres - 

tan]a lamentabil\ a localnicilor. Generic 

numit func]ionar, acesta desemneaz\ indi - 

vizi cu competen]e [i misii diferite. 

Surugiul se afl\ printre cei care, cu fie - 

ce nou\ apari]ie, înt\resc o tipologie, confirmând 

– str\inilor, îndeosebi – zvonul 

despre barbaria locuitorilor. Ignorându-[i 

clientela, el între]ine o rela]ie special\ cu 

cabalinele pe care le poart\ cum le poar t\, 

hr\nindu-le, de la o sta]ie la alta, cu „r\b - 

d\ri pr\jite, [...] mâncare care-i f\cea seci 

la pântece [i u[ori la carne“, miluin du-le 

cu tr\snete [i plesnete, „r\cnete [i în ju r\ - 

turi, cruci [i r\scruci, sfin]i [i evan ghe lii“. 

Memorial de drume]ie f\r\ vame[ nu 

exist\. Pentru c\ nu se poate ca astfel de 

documente s\ nu consemneze treceri ale 

grani]ei, dar [i pentru c\, prin comportamentul 

lor, ace[ti angaja]i ai statului ilustreaz\ 

foarte exact standardul de civiliza]ie 

al unei ]\ri [i pe acela de omenie al popu - 

la]iei. Nu e vorba de cine [tie ce tr\s\tur\ 

de caracter mai pitoreasc\, ci pur [i simplu 

de adev\rul banal c\, la noi, din totdea una, 

întâlnirile cu acest soi de indivizi au gene - 

rat angoase ori conflicte. 

C\ e „streaj\“ la Bariera Mo[ilor sau 

paznic al fruntariilor dintre Principate, va - 

me[ul autohton e un campion al indo len - 

]ei, al arogan]ei, al abuzurilor, întruchi pând 

comportamentul discre]ionar, dincolo de 

orice normativ legal, exhibându-[i autorita - 

tea când agresiv, când mitoc\nesc. Ie[i rea 

din Bucure[ti necesit\ 30 de minute de 

imperturbabil\ cercetare a documentelor. 

La Foc[ani, formalit\]ile dureaz\ [ase ore. 

Asta dup\ acostarea stradal\ a c\l\torului, 

c\ruia îi sunt confiscate actele. Mai mult, 

îi e fixat [i un soi de domiciliu for]at, la u nul 

din hotelurile lui Petre Bacalu. Asemeni 

lui Ca]avencu de mai târziu, protagonistul 

scrisorii lui Ion Ghica protesteaz\. Zadarnic, 

omul legii procedeaz\ cum vrea el. 

{tefan POPA POPA’S Dinu S\raru 

Ca [i c\pitanul de po[t\ ce gestionea - 

z\ institu]ia discre]ionar. Nesocote[te voit 

„podorojna“, decizând, dup\ propriul „ha - 

târ“, dotarea atelajului cu [ase în loc de opt 

cai, cum stipula documentul. De bun\ sea - 

m\ c\ în interes propriu, restric]iile ali - 

mentare impuse bidiviilor optimizându-i 

câ[tigul salarial. 

„Scrofulos la datorie“ se v\de[te [i „o - 

mul otcupciului“, desemnând pe amploaia - 

tul îns\rcinat cu taxarea produselor aflate 

sub inciden]a legilor protec]ioniste ale pro - 

vinciei. La robinetul s\u, câ[tigul, când nu 

curge, pic\. Un astfel de cinovnic „cosmo - 

polit“, f\r\ de „patrie“, „pov\]uit de Dumnezeirea 

Chiverniseal\“ – cum spune Ko - 

g\lniceanu –, îi va fi confiscat provincialului 

cârna]ii. În van va fi fost chemat\ în a - 

jutor Constitu]iunea (Reglementul [i Noul 

A[ez\mânt), str\mo[ul lui Pristanda re - 

zol v\ problema cum au rezolvat-o de a - 

tunci [i pân\ nu demult to]i indivizii de 

acest soi, a[a cum descria [i Kog\lniceanu: 

„îi împun ge geamantanul cu ni[te verigi 

de fier, îi scormone[te prin lad\“. 

În toate cazurile – [i în toate vremurile 

–, omul locului î[i face singur legea. E u ni - 

ca form\ de normalitate pe care o cu noa[ - 

te [i respect\. Tot ce se abate de la ea îi re - 

pugn\, pentru c\ îi afecteaz\ avutul [i îi le - 

zeaz\ onoarea. La care, de bun\ sea m\, vor 

fi ]inut [i pe care o vor fi respectat în cel mai 

european [i occidental stil posibil nume de 

rezonan]\ ale societ\]ii vre mii, ca Alecu 

Bal[, Gh. Cantacuzino, Alecu Mo ruz, Elena 

[i Costache Negri, „frumoasa [i gra]ioasa“ 

Emilia Reymon, fiicele doam nei Maria Ros - 

noveanu, Catinca [i Zoe Sturdza, „pl\cuta [i 

spirituoasa contes\ E lena Sturdza“, ini ]i - 

atoarea unui elegant [i a ris to cra tic salon 

(dezagreabil „evghe ni[ tilor“ din dou\ pricini: 

obligativitatea ]inu tei vestimentare [i interdic]ia 

sudalmei), [i, într-un fericit final, subti - 

lul Mihai-vod\ Sturdza, câ]iva dintre cei gra - 

]ie c\rora pre lungitul sejur moldav al oaspe - 

telui bucu re[ tean va fi fost unul pe cât de a - 

greabil, pe atât de du reros în clipa desp\r]irii. 

II 

Subintitulate Dou\ c\l\torii în vis, Con - 

vorbirile economice reprezint\ cea din ur - 

m\ scrisoare pe care Ion Ghica o expe dia z\ 

„scumpului amic“ Vasile Alecsandri. Localizat\ 

[i datat\ Hastings, 1889 (a p\rut\ 

în 1891, dup\ moartea poetului), misiva 

Însemn\ri ie[ene

imagineaz\ un Robinson modern c\ruia 

destinul i-a rezervat [ansa naufra giului în - 

tr-o ]ar\ de un pitoresc r\pitor [i roditor, cu 

o popula]ie vesel\ [i ospitalie r\. Un ade v\ - 

rat Paradis, din nefericire, te restru, cu ine - 

rentele imperfec]iuni ale treburilor p\mân - 

te[ti. De ast\ dat\ sunt vi za te dispropor]ia 

dintre spornicia natural\ a p\mântului [i 

pu]in\tatea roadelor acestuia, respectiv 

dezacordul dintre manifes t\ rile entuziaste 

ale mul]imii din clipa sosirii str\inilor [i ostilitatea 

autorit\]ilor statu lui. Pentru c\ a - 

[ezarea nu e insula pustie a protago nistului 

lui Defoe, ci una cam ca pe la noi. 

Cu grani]e, cu administra]ie va mal\ r\stit\ 

[i discre]ionar\, cu ora[e spre care se des - 

cinde în birje soioase, urnite de bidivii cos - 

telivi, struni]i de vizitii ponosi]i, a semeni 

cer[etorilor, cu atelaje ce apuc\ pe str\zi r\u 

pavate, noroioase, murdare, în absen ]a 

unui serviciu de salubrizare, cu ca se „prost 

zidite [i neîngrijite“, ad\postind magazi - 

ne „de gust prost“, ticsite cu m\r furi de im - 

port, mai scumpe decât în ]ara de pro venien]\, 

cu puzderie de case de schimb ori de 

amanet – „La tot pasul, contoare de zarafi 

[i de c\m\tari; pr\v\lia[i, mai to]i stre - 

ini [i evrei“ –, cu nelipsitele cârciumi, un 

tot cu „o aparen]\ de s\r\cie care te lua 

de ochi“, în flagrant contrast cu excesive - 

le preten]ii de lux ale hotelurilor ce a fi[ea - 

z\ meniuri f\r\ un produs autohton, în fi - 

ne, cu o umanitate sc\p\tat\ – „trec\ to - 

rii [...] prost îmbr\ca]i [i r\u înc\l]a]i“ –, 

g\l\ gi oas\, în permanent\ excita]ie po li - 

tic\, din rândul c\reia e selectat – o premier\ 

pentru documentele de acest gen – 

omul po litic, exemplarul de a c\rui ]inut\ 

depinde în bun\ m\sur\ imaginea unei ]\ri. 

Recruta]i din „popula]iunea cea cult\“, 

politicienii sunt – ca [i pe la noi – „oame - 

nii cei mai ispiti]i“. Nu de binele general, 

ci doar de cel personal. Scop pentru împli - 

nirea c\ruia încep prin a fraterniza în gru - 

puri de presiune ce iau cu asalt guvernul. 

{i el alc\tuit din indivizi cam de ace ea[i tea - 

p\. De unde [i stratagemele adoptate, cu 

invariabila cramponare de putere – „se a - 


ga]a de putere, î[i fabrica o majoritate cu 

pumnul, cu bâta, cum putea, [i ur ma îna - 

inte târâ[-gr\pi[, f\r\ voia popo rului". 

Ca în orice stat cu sistem parlamentar 

– tot ca pe la noi –, excelen]a „ale[ilor“ de - 

pinde de puterea de autoiluzionare a fie c\ - 

ruia. Cu to]ii unici, providen]iali, invariabil 

izb\vitori ai neamului. Ei, numai ei [i, la 

nevoie, acoli]ii lor: „Aici fiecare se l\uda c\ 

el [i numai el a salvat Patria“; „Func]iu- 

{tefan POPA POPA’S F\nu[ Neagu 

nile publice fiind movibile erau la dispo - 

zi]iunea absolut\ a mini[trilor, prin ur - 

mare l\sate prad\ jocului partidelor, intrigilor 

[i favo ritismului". 

Ca în orice ]ar\ cu economie în declin 

– mereu ca la noi –, „enteresul“ na]ional 

]ine capul de afi[ al oric\rui discurs patriotard, 

iar str\inul e ve[nic responsabil de 

s\r\ci(re)a indigenilor. În ajutorul c\rora 

se face auzit\ vocea sonor\ a con[tiin]elor 

lucide ale tribunilor poporului. O schi]\ de 

portret e aproximat\ printr-un fragment de 

discurs preluat dintr-un jurnal local. Prilej 

cu care afl\m câte ceva despre platforma 

economic\ a partidelor de pe scena poli - 

tic\, conservatori [i liberali – ca pe la noi. 

Gra]ie interven]iei lui Iordache, „patriot 

mare, cu iubire [i durere de ]ar\“, avem [i 

un tablou al dezastrului econnomic autoh - 

ton, un set de propuneri de ie[ire din cri - 

z\, dezlegarea misterului legat de t\râmul 

cu pricina – de bun\ seam\, unul de pe la 

noi –, [i, în încheiere, o rezolvare a dispu - 

tei ideologice dintre taberele aflate în conflict. 

Solu]ie potrivit c\reia, dac\ refe rin]ele 

negative vizeaz\ în propor]ie egal\ ambele 

grup\ri, atunci, reac]ia lumii civilizate 

nu poate fi decât una defavorabil\: „Dar 

dac\ streinii v-ar crede [i pe unii [i pe al - 

]ii, ce opinie ar putea s\ aib\ de o ]ar\ un - 

de partidele politice nu se compun de - 

cât din oameni corup]i [i tr\d\tori?“ 

Tot ca pe la noi, cei ce nu ajung în po - 

litic\, se zbat s\ intre în ministere. Nu de 

dragul lor, ci de acela al siguran]ei slujbei 

la stat, care, odat\ dobândit\ – culmea –nu 

aduce lini[tea scontat\, c\ci omul locului 

e ve[nic nemul]umit. De unde [i specificul 

comportamentului aferent: „înjur\, acuz\, 

calomniaz\, judec\ [i critic\ tot [i toa te“. 

Când vine vorba de cârteli, ponderea 

[i calitatea efortului personal nu mai conteaz\. 

Bomb\nelile sunt invariabil justificate, 

pentru c\ raport\rile se fac doar la bu - 

get, iar acesta e în permanen]\ mes chin. 

Aici, la noi, în ]ara nesfâr[itelor sup\ - 

r\ri, ini]iativele lucrative, întreprinderile 

productive sunt pu]in pre]uite, dac\ nu 

de-a dreptul repudiate. Nu [tim de ce, dar 

afl\m câteva urm\ri: absen]a m\rfurilor 

indigene, sporirea importurilor [i a fiscali - 

t\]ii, cre[terea deficitului bugetar, a pre ]u - 

rilor, sc\derea puterii de cump\rare, acu - 

tizarea [i generalizarea s\r\ciei. Exact ca 

pe la noi! Stadiu în care, înainte de a fi de - 

venit co[mar, visul agitat al c\l\torului lui 

Ghica se spulber\, deschizând cale liber\ 

spre t\râmul fericirii armonice al unui alt 

spa]iu oniric. În care noi, ca vechi locu i - 

tori ai ]\rii de pripas în care am h\l\duit 

pân\ acum, deprin[i a nu mai crede în pro - 

misiuni frumoase, nu avem ce c\uta. 

Doru George BURLACU 

27

in memoriam ∙ in memoriam ∙ 

28 

Marin Mincu par lui-même 

M 

arin Mincu a r\mas printre 

noi doar prin c\r]ile sale. Si - 

gur c\ opera e cea mai impor 

tant\, dar rolul omului era unul sanitar 

în caraghioasa noastr\ lume literar\, în 

care autorul Experimentului poetic românesc 

în]elegea s\ nu comit\, ca toat\ lu - 

mea, compromisuri. Cum de regul\ ma - 

rea sa contribu]ie critic\ a fost r\st\l m\ ci - 

t\, am s\ urm\resc, în cele ce urmeaz\, 

definirea cumulativ\ a acestor conceptecheie 

pentru critica [i literatura postbelic\, 

a[a cum le explic\, uneori mai aplicat de - 

cât în textele critice, autorul însu[i, în u - 

nele interviuri [i dialoguri. Cred c\ e ne - 

cesar s\ se insiste asupra acestui lucru, întrucât 

Marin Mincu este cam singurul cri - 

tic de direc]ie de dup\ r\zboi. 

Tocmai de aceea a porni din miezul 

dur al poieticii pe care Mincu [i-o constru - 

ie[te treptat, pe m\sur\ ce acumul\rile te - 

oretice se sedimenteaz\, devine obliga toriu 

pentru cel care are de gând s\ per cea - 

p\ originalitatea vie a acestui scriitor de 

calibru. E un pariu cu atât mai important, 

cu cât aceste achizi]ii teoretice au mutat 

accentul [i în opera beletristic\ a scriitorului 

(optzeci[tii, de[i nu o recunosc, îi dato - 

reaz\ foarte multe). Marin Mincu este un 

postmodern sau, cum sigur prefer\, un 

experimentalist, c\utându-se cu ardoare 

pe sine în tot ceea ce scrie. Pentru c\, dincolo 

de toate formulele pe care scrisul s\u 

le-a adoptat, marea miz\ a fost aceea a 

scufund\rii, prin intermediul scriiturii, în 

profunzimile sinelui, inaccesibile în lipsa 

a cestei ini]ieri de sorginte textualist\. A - 

trag aten]ia c\ nu am confec]ionat o fraz\ 

de complezen]\ [i c\ tot ceea ce urmeaz\ 

va explica aceast\ ipotez\. Înainte de a 

discuta principalele concepte pe care sistemul 

teoretic al lui Mincu se întemeiaz\, 

subliniez, repetat, acest lucru: întreaga sa 

oper\, indiferent de genul pe care, din 

curtoazie, îl respect\ în m\sura în care îl 

submineaz\, nu este decât o tentativ\ de 

sporire a factorului ontologic prin intermediul 

materialit\]ii textului. Nu este vor - 

ba, prin urmare, de un simplu program te - 

oretic, transpus mecanic în practic\, c\ci 

cerebralitatea exclusivist\ nu a dat nicicând 

roade în domeniul artelor, ci de o c\ - 

utare febril\, dus\ pân\ la ultimele con - 

se cin]e, a propriei consisten]e într-o ordi - 

ne mai pur\: aceea a textului. Decupez, în 

sprijin provizoriu, un elocvent pasaj din - 

tr-un interviu luat în 1996 de Mariela Ro - 

taru, care tocmai asupra acestui esen ]ial 

aspect mut\ accentul: „Sarcina (misiu nea) 

mea, cel pu]in ca instan]\ a dorin]ei, a 

fost aceea s\ traversez genurile, sau mai 

curând mecanismele «genurilor literare» în 

c\utarea propriului meu eu. Conform a - 

cestei perspective, c\r]ile mele (poezie, 

roman, critic\, traducere) au devenit pro - 

be, mai precis exers\ri ale unei c\ut\ri în - 

dârjite a sinelului meu în interiorul diver - 

selor mecanisme ale scriiturii”. (s.m.) 

Iat\ de ce critica lui Marin Mincu nu e 

una strict speculativ\, ci una implicat\. 

Cam tot ceea ce propune la nivel teoretic, 

criticul testeaz\ în propria oper\ [i, implicit, 

asupra propriei persoa - 

ne, pentru c\, conform exi gen- 

]elor acestui program asumat, 

între autor [i oper\ nu mai e xis - 

t\ raporturi de paternitate, ci 

de mutual\ de terminare. Doar 

cei rigizi au pu tut citi ri gi ditate 

în interven]iile criticului, când 

de fapt era vor ba de definirea 

cumulativ\ a unei asum\ri de 

ordin existen ]ial a textului, a 

unei autolivr\ri f\r\ rest în ma - 

terialitatea scriiturii. De aici ar 

trebui s\ por neasc\ orice discu - 

]ie asupra cri ticii lui Marin Min - 

cu, adic\ de la premise, nu de la 

unele argumen te izolate. Experimentalism, 

tex tualism, a uten ti - 

citatea scriiturii nu sunt decât 

contrafor]i, e drept c\ se duc\ tori, 

da c\ sunt corect asi mila]i, ai a - 

cestui im pu n\ tor [i ambi ]ios e - 

dificiu care ambi]io neaz\ s\ prind\ 

fiin]a uman\, cu tot ce are 

ea mai acut, mai agonal (ca s\ 

folosesc o sintag m\ pre di lect\ a criticu lui) 

în insectarul la birintic al textului. De ce a - 

vem, de re gu l\, impresia c\ celulele corpu - 

lui sunt mai con crete de cât celulele pro - 

priului spirit [i ale propriei sensibilit\]i, concretizate 

în corporalitatea scriiturii? Or, 

Însemn\ri ie[ene

a-]i impune [i a respecta un program similar 

celui pentru care Marin Mincu s-a agi - 

tat atâta vreme, înseamn\ a te ar\ta des - 

nudat, într-o permanent\ incizie, în fa]a 

lu mii întregi. E o opera]ie progresiv\ pe 

cordul deschis al propriei fiin]e. Citi]i, ro - 

gu-v\, cu îng\ du in ]\ aceste ipoteze, înarmându-v\ 

cu r\bda rea de a parcurge, în 

ce le ce urmeaz\, [i argumen tarea lor. 

De[i temperamental, neobi[nuit s\ numere 

pân\ la zece înainte de a reac]iona, 

scriitorul Marin Mincu are o coeren]\ pe 

care o po]i întâlni la pu]ini confra]i. A[ spu - 

ne chiar c\ se poate extrage un program 

riguros din opera sa care, oricum, doar pe 

r\uvoitori [i pe frustra]i îi poate l\sa indi - 

feren]i. În numele acestui program, enun - 

]at ceva mai sus, r\bufne[te el cel mai a - 

desea [i nu se poate spune c\ nu a investit 

destul patos în nu pu]inele confrunt\ri c\ - 

rora le-a f\cut fa]\ sau pe care le-a ini]iat. 

U 

nele dintre interviurile antologate 

în ultimul volum antum al 

autorului, Cvasitratat de/spre 

literatur\, traseaz\, uneori mai acut decât 

în alte c\r]i ale autorului, liniile de for]\ ale 

acestei filosofii care vizeaz\, la limit\, onthos-ul 

filtrat în scriitur\. Dac\ insist asu - 

pra acestui reflex esen]ial al operei (bele - 

tristice, dar [i critice) a lui Marin Mincu 

este pentru c\, de cele mai multe ori, el a 

fost nu doar omis de majoritatea inter pre - 

]ilor, ci chiar falsificat. Spre deosebire de 

sursa sa francez\, în concep]ia lui Mincu, 

textualismul dep\[e[te limitele unei teh - 

nici care poate fi aplicat\ mimetic. Ea de - 

vine, a[a cum avea s\ constate criticul în - 

tr-un interviu din 1989 (în care acuza deja 

perimarea conceptului, la care a dus trans - 

formarea sa într-o mod\, neasimilat\ organic), 

nici mai mult, nici mai pu]in decât 

„o invariant\ cu valoare aproape «epistemologic\» 

pentru cercetarea textului lite - 

rar”; dup\ care adaug\ prompt: „dar aceasta, 

singur\, nu mi se pare suficient\ pen - 

tru a investiga în continuare [i alte versan - 

te ale operei, care impun mijloace de cu - 


noa[tere cu totul diferite”. Cu aceea[i oca - 

zie, l\murea consecin]ele particulare ale 

a cestei „teorii”: „În ceea ce m\ prive[te, 

am f\cut din textualism ([i implicit din textualizare) 

aproape o categorie existen]ial\ 

care s\ m\ (auto)reflecte ca subiect/ o - 

biect”. (s.m.) Nu e un moft, iar cine ur m\ - 

re[te, în paralel, aceste eforturi de „up - 

gradare” teoretic\ ale autorului [i evolu]ia 

literaturii sale propriu-zise, poate percepe 

c\ exist\ o rela]ie de profunzime între a - 

ceste achizi]ii sensibil personalizate [i no - 

ile forme în care el caut\ s\ se exprime 

plenar. Or, în concep]ia lui Mincu, tocmai 

aceast\ autolivrare este cheia întregii pro - 

bleme. De aceea este el destul de exigent 

atunci când aplic\ o astfel de gril\ poeziei 

optzeciste, constatând, uneori, „e[ecul a - 

xiologic” al acesteia. Mimetici sunt mul]i, 

dar c\tre autenticitatea scriiturii pu]ini as - 

pir\ cu temei. Din p\cate, din textualism, 

ca form\ major\ de manifestare a expe - 

rimentalismului, nu s-a în]eles decât aspectul 

strict formal, conceptul fiind depo - 

sedat de c\tre cei mai mul]i receptori de 

alonja sa existen]ial\ [i redus la techné. 

Or, el este mult mai mult decât atât. La o 

prim\ vedere, constat\ [i criticul, într-un 

amplu [i consistent interviu stârnit de Doi - 

na Jela, „scrierea textului (de roman, de 

poem, dar [i de eseu), cu toat\ recuzita [i 

travaliul presupuse de aceast\ opera]ie, 

devine te m\ ea îns\[i la textuali[ti [i, în a - 

cest sens, mai ales, se poate vorbi de textualism”. 

Desigur, nimic mai adev\rat. Nu - 

mai c\ te oria lui Mincu nu se opre[te în 

acest punct, în care r\mâne încremenit\ 

perceperea sa obtuz\. C\ci, se precizeaz\ 

acut în conti nuare, nu e suficient\ aceast\ 

autoreflec tare a textului, a[a cum au cre - 

zut, pentru ceva vreme, mul]i dintre opt - 

ze ci[ti, care „textuau” nes\rat, mimând 

miezul. De a ici încolo, e nevoie de ini ]ie - 

re, de testare pe propria piele a acestei te - 

orii, mai ales c\ explica]iile cap\t\ tona lit\]i 

oraculare: „Din momentul în care s-a 

observat c\ (...) Textul domin\ ([i aceasta 

într-un mod presant, existen]ial), investi- 

garea mecanisme lor lui de constituire [i a 

puterilor lui «o cul te» a devenit un imperativ 

deloc simplu, deoarece nimeni nu mai 

putea contracara decât prin propriul lui 

text, presiunea ve nit\ dinspre Textul realului”. 

E, altfel spus, un caz-limit\, care 

oblig\ la încordarea tuturor capacit\]ilor 

[i la investirea f\r\ rest în actul scrierii. Aici 

cade accentul esen ]ial, acesta este spa]iul pe 

care Mincu îl des chi de în literatura noas - 

tr\: mutarea realului în Text, girarea existen]ei 

prin scriitur\. Singurul mod în care 

individul mai poate tr\i implicat f\r\ rest 

în propria existen]\ este tocmai aceast\ 

testare a propriilor limite la nivelul textului; 

simpla testare epidermic\ a senza]iilor, 

a sentimentelor, a ideilor, la urma urme - 

lor, nu mai este suficient\, nu mai are va - 

{tefna POPA POPA’S: Mircea Vintil\ 


29


30 

loare dac\ este mu tat\ nu în concept (ce - 

ea ce ar fi, oricum, imposibil), ci în expresie 

netrucat\, necenzurat\; altfel spus, da - 

c\ este subsumat\ le gilor netolerante ale 

Textului. „Scrierea textului, confirm\ Ma - 

rin Mincu, a devenit ea îns\[i o obliga]ie 

major\, de rezisten]\ e xisten]ial\, un act 

vital”. (s.m.) 

Ce înseamn\ toate acestea? În primul 

rând, o intensitate maxim\ a scriiturii, v\ - 

zut\ ca gest autodevorator: autolivrându-se 

în text, autorul nu mai conteaz\ ca persoa - 

n\, ci doar ca instan]\ enun]iativ\, care 

mai c\ anuleaz\ consisten]a omului real. 

Acesta din urm\ este modelat dup\ tipicul 

pe care vortextul independent al textului 

{tefna POPA POPA’S: Charles Bronson 

i-l confer\ instan]ei auctoriale. Aceast\ 

„ardere de tot”, aceast\ topire a existen - 

]ei în discurs esen]iali zat ]ine loc [i de 

estetic\, [i de etic\, [i de criteriu episte - 

molo gic, în sensul c\ le presupune pe toa - 

te laolalt\. A scrie echi va leaz\ cu o tr\ire 

cvasimistic\. Celor care în]eleg literatura 

ca pe o sum\ de conven]ii actuali zate o - 

portunist, aceast\ consta tare le poate p\ - 

rea nelucid\ ori m\car suferind de p\catul 

reto rismului. Cei care percep îns\ litera - 

tura ca pe un discurs care nu se las\ explicat 

doar ape lând la o serie de repere 

teoretice, ci ca pe unul care poten]eaz\ [i 

depinde de factorul existen ]ial realizeaz\ 

c\ e vorba de o con[tiin]\ de sine a actului 

creator care nu e scutit\ de dra - 

ma tism. În acest mod, textul ga - 

ranteaz\ autenticitatea tr\itului 

[i nu invers. S\-i dau îns\ leg\ - 

tura proprietarului de drept al 

acestei fascinante modalit\]i de 

implicare în real prin interme - 

diul actului creator: „Felul cum 

omul se poate realiza numai prin 

acest act, excluzându-le pe ce - 

lelalte secundare, nu este de loc 

facil [i s-a pus problema desco - 

peririi scriiturii autentice, adi - 

c\ a uneia care s\ aib\ puterea 

nu numai de a reflecta via]a în - 

tr-un plan translat, al fictivului, 

ci tocmai, s-o poat\ scoate din 

fictiv, s-o salveze la propriu, conferind 

textului puteri pe m\sura 

acelor puteri oculte care anihilau 

via]a propriu-zis\”. E a do - 

ua oar\ când ne confrunt\m cu 

termenul ocult. Cum se explic\ 

acest limbaj „esoteric”? El suge - 

reaz\ c\ toate aceste lucruri pot 

fi percepute doar de cei care au 

puterea de a investi totul întrun 

aparent artefact textual. De 

aceea, nu oricine poate fi „textualist”, 

e nevoie de chemare [i 

de o rigoare aparte pentru as - 

ta. Nu întâmpl\tor, modelul ab- 

solut este, pentru Marin Mincu, Ion Bar - 

bu, cel care scutura poezia de zgura oric\ - 

rei conven]ii care s\ o fac\ „lene[\”. E 

ne voie [i de disciplin\ pentru asta, c\ci nu 

e deloc facil s\-]i impui o permanent\ sta - 

re „agonal\” pe care s\ o verifici, s\ o investighezi 

asupra propriului eu tocmai de - 

venind autor de Text. 

Dar poate m-am cam l\sat furat de 

[armantele posibilit\]i pe care acest program 

existen]ial ]i le poate pasa. Risc 

astfel s\ trec prea u[or peste un alt concept-cheie: 

autenticitatea scriiturii. Pentru 

interbelici, pentru criterioni[ti mai ales, 

autenticitatea era un efort stilistic, compozi]ional 

de a mima via]a. Textul trebuia 

s\ aproximeze cât mai fidel realul, ba chiar 

s\ confec]ioneze o imagine (recte: o lume 

fic]ional\) mai acut\ decât acesta. Pentru 

Marin Mincu, textul nu mai imit\, obedient, 

realitatea, ci i se substituie sau, altfel 

spus, o instituie. Cum e posibil a[a ceva? 

Uit\m c\ ceea ce numim realitate nu e de - 

cât un set de prejudec\]i, de iner]ii de percep]ie 

asupra c\rora, din comoditate, s-a 

convenit de mult. Ei bine, refuzând aceste 

stereotipii care alc\tuiesc lumea în accep - 

]ia comun\, se propune o reevaluare permanent\ 

a ei prin intermediul textului. 

Scurtcircuitul dintre scriitur\ [i via]\ cre - 

eaz\ tocmai aceast\ tensiune care adap\ 

benefic textul. De aceea, orice efort de a 

li terariza realitatea este resim]it ca un rapt 

asupra acesteia, ca o falsificare a tr\itului. 

Autenticitate, a[a cum o în]elegeau [i o 

practicau interbelicii, nu e decât un set de 

asemenea falsuri. Autenticitatea scriiturii 

mizeaz\, dimpotriv\, pe literalitate, ca singura 

în m\sur\ s\ instituie via]a. E lim pe - 

de c\ mediul amniotic al acestor opera]ii 

de maxim\ intensitate existen]ial\ este chiar 

textul. Totul cap\t\ sens doar dac\ este 

filtrat prin intermediul acestuia. Dincolo 

de grani]ele sale nu mai exist\ via]\, nu 

mai exist\ realitate. Textul [i-a impus propria 

realitate salvatoare. Se în]elege c\, 

plecând de la astfel de premise, auto refle - 

xivitatea nu mai este simplu gest de coche - 

Însemn\ri ie[ene

{tefan POPA POPA’S: Angelina Jolie 

t\rie, simpl\ bruscare a conven]iilor clasi - 

ce, ci obliga]ie existen]ial\, un „r\spuns la 

problemele noi «esoterice» ale reali t\ ]ii”. 

„În acest fel, explic\ Marin Mincu, te ma 

scrierii textului ajunge s\ înlocuiasc\, în 

preocup\rile scriitorului, temele obi[nu ite 

ce se propuneau din real, dar nu numai 

atât: ea ajunge s\ fie de acela[i calibru cu 

ele, s\ le absoarb\ totalmente în ea, a jun - 

gând tema num\rul unu a literaturii”. Nu, 

nu e simplu sofism, ci o realitate stringen - 

t\, care nu poate fi asumat\ decât prin 

scriitur\, perceput\ ca unic\ modalitate de 

existen]\ „agonal\”, extremist\. Asta în - 

seamn\ c\ „în realitatea exterioar\ e xis t\ 

ceva de natura textului care a ajuns s\ comande 

definitiv realit\]ii [i s\-i ia lo cul în 

întregime, cu un caracter amenin]\tor, anu - 

me unul de «putere» substituind pute rea 

obi[nuit\ pe care realul ar trebui s-o aib\”. 


Sper c\ s-a observat, dincolo de 

toat\ cazuistica la care cu stâng\cie, 

dar cu patos m-am dedat, c\ ne si - 

tu\m în miezul dur al actului literar, 

conceput ca poten]are a tr\itului. 

Inutil s\ mai glosez pe marginea deosebirii 

dintre aceast\ teorie perso - 

nal\ a lui Marin Mincu asupra tex - 

tualismului [i varian ta francez\, tel 

quel-ist\ a con ceptului. A f\cut-o, 

de altfel, mult mai competent, Octavian 

Soviany. Cert este c\, prin 

ast fel de ini]iative, pe care nu doar 

le-a propus, ci le-a [i practicat cu 

asiduitate în poezie [i în cele [ase 

ro mane, Marin Min cu a deschis des - 

tule porti]e li teraturii contempora - 

ne. Inter viul condus cu gra]ie [i inte - 

li gen]\ de Tania Radu subli ni az\ a - 

ceste achizi]ii poietice, de care pro - 

za optzecist\ a profitat din plin, dar 

mai degrab\ clandestin decât des - 

chis. Re feritor la metoda diaristic\ 

instituit\ în Intermezzo, autorul precizeaz\, 

consec vent, acelea[i lucruri, 

mutând accentul pe elementul existen]ial: 

„Atâta timp cât în sângele 

scriiturii nu pulseaz\ agonia material\ 

a celui care scrie, nu exist\ roman”; 

[i, mai departe: „autentictatea jurnalului 

nu poate fi c\utat\ dincolo de autenticita - 

tea vie]ii, în]eleas\ ca pulsiune scriptural\. 

Exist\ o experien]\ direct\ a scriiturii în 

care instan]a romanesc\ se scruteaz\ cu 

fervoare pentru a-[i echivala urma scriptural\, 

u nica expresie controlabil\ material 

a su biectului narant, singurul autentic; 

observ odat\ cu naratorul sau cu instan]a 

auctorial\ ce se manifest\ neconven]ional 

la per soana întâi (acest lucru este posibil 

numai în jurnal) c\ nu pot s\ mai accept 

iluzia mimesis-ului romanesc practicat de 

al]ii cu disimulat\ ingenuitate. «Sinceritatea» 

jurnalului se afl\ în implicarea în 

scriitur\ a eului narant [i nicidecum în banalitatea 

«documentat\», c\ci acesta nu se 

preocu p\ s\ formuleze pregnant sfânta 

banalitate, ci se are pe sine drept subiect 

[i o biect, fiind totdeauna autorefe ren ]ial 

[i autoreflexiv”. (s.a.) S\ se observe abun - 

den]a termenilor din aria semantic\ a excesului 

– semn c\ adev\rata scriitur\, cea 

autentic\ presupune implicarea f\r\ rest 

a eului. Se contureaz\ astfel, la jum\tatea 

deceniului al nou\lea, o nou\ poetic\ a 

romanului, pe care destui se vor c\zni a o 

urma, f\r\ a [i câ[tiga îns\ marele pariu. 

Critica lui Marin Mincu este una de 

prim\ importan]\ în istoria litera\ potbe - 

lic\., Ea a reu[it ceea ce rar devine posibil: 

s\ trag\ dup\ ea literatura îns\[i, în spe]\ 

pe cea de dup\ 1980. Dar toate acestea 

se vor vedea mult mai limpede nu peste 

mult\ vreme... 

Bogdan CRE}U. 

{tefan POPA POPA’S: Brad Pitt 

in memoriam ∙ in memoriam ∙ 31

urechea de cârpa · urechea de 

- 

32 

Craii de Curtea Veche 

Sfâr[itul Crailor de Curtea veche are 

consisten]a unui lichior greu, dulce 

am\rui, rev\rsat pe mas\, în interio - 

rul c\ruia plutesc în deriv\ personajele, ase - 

menea unor insecte c\zute prad\ unei lu - 

mini crepusculare ce persist\ atât la vremea 

toropitoare a amiezii, cât [i dup\ l\sarea 

întune ri cului. Mi[c\rile personajelor sunt 

lente, a bulice. Un fo[net de m\t\suri [i de 

catifele acoper\ glasurile [i, odat\ cu ele, 

dramele ce se petrec în penumbr\. Într-o 

atmosfer\ de delicioas\ apocalips\, su ne - 

tele ascu]ite cap\t\ forme elipsoidale, iar 

vocile se sting asemenea ropotului unei 

ploi ce cade pe un acoperi[ de olane poto - 

pit de un mucilagiu lunecos ca însu[i p\ - 

ca tul... Chiar [i silueta ]ip\toare a lui Pâr - 

gu se estompeaz\ topindu-se alene în ae - 

rul purpuruiu al asfin]itului. Aleile prin ca - 

re hoin\resc pa[ii crailor sun\ a prohod de 

toamn\; roata „vremei“ pare s\ se fi împotmolit 

pentru totdeuna în n\molurile a - 

cestui anotimp al putrefac]iei [i al mor]ii. 

Arborii scheletici au siluetele unor cioclii. 

Umbrele celor trei crai, r\sfrângându-se pe 

un cer de culoarea [ofranului, a[teapt\ ca 

surghiunul existen]ei lor s\ ia sfâr[it. De lu - 

mea real\ îi mai leag\ vaga adiere a unor 

p\cate s\vâr[ite f\r\ patim\ [i f\r\ mus - 

tr\ri de cuget... Deposeda]i de orice sim ]\ - 

mânt, Craii par a-[i tr\i anticipat, savurând 

pe îndelete, propria lor moarte. „Înve[ mân - 

ta]i” în lungi matale, cu palo[ul la coaps\ 

[i crucea pe piept, cei trei crai, asemenea 

unor c\r]i de joc întinse pe o lespede funerar\, 

bântuie visul povestitorului, pentru 

care pare s\ nu existe nici o desebire `ntre 

via]a de aici [i cea de dincolo. 

Moartea e privit\ ca o eliberare, dar [i 

ca un fel de perpetuum mobile al eului 

profund anihilat de eul colectiv. Destinul 

devine molipsitor, ca o plag\. Pecinginea 

lui Mateiu Caragiale contamineaz\ gene - 

ra ]iile prezente [i pe cele viitoare. Dac\ bi - 

nele se usuc\ [i cade de pe ramurile arbo - 

re lui genealogic, r\ul se perpetueaz\, p\ - 

trunzând adânc în con[tiin]\. Odat\ 

declan [at\, putreziciunea nu poate fi 

oprit\, nici prin educa]ie, nici prin cul - 

tur\, nici prin vreo alt\ himer\. Ea 

plute[te ca o izm\, ri dicîndu-se în va - 

luri din mla[tinile unui trecut în de p\r - 

tat, „m\cinând”, deopotriv\, clipa 

prezent\, dar [i cea viitoare. Lumea 

lui Mateiu e un fel de purgatoriu întors 

pe dos, în care sufletele în loc 

s\ se spele de p\cate, se însi ropeaz\ 

pân\ la sa ]ietate în ele. A fi, în lumea 

Crailor, înseamn\ a te în n\moli. A 

accepta mocirla dulce-uleioas\. 

Nu exist\ [ans\ de sc\pare nici 

pentru crai, nici pentru anturajul lor 

... Singurul c\ruia la un moment dat 

soar ta pare a-i surâde este Pantazi. 

În casa de randevu a Arnotenilor, un - 

de po]i degus ta o b\utur\ u[oar\, un 

spri], un coniac, o mar ghilo ma n\, 

jucând un maus, un drum-de-fier, un 

pocker, sau unde te po]i delec ta cu 

„cu o blând\ co pil\, dup\ pofta ini - 

mii”, el o în tâl ne[te pe fata cea mai 

mic\ a aces tora, I linca, luat\ „din 

leag\n” [i crescut\ de o sor\ a ma - 

io resei, o v\duv\ cu dare de mâ n\ [i f\r\ 

co pii, departe de locul pier za niei, în romantica 

[i tainic\ Moldov\, într-un conac 

din ]inutul Neam ]ului. Tat\l I linc\i, Maio - 

ric\, descendentul binecuvântatului neam 

boieresc, e un „mai mu]oi”, iar ma ma, cu - 

coa na Elvira, o „matroan\”! Celelalte do - 

u\ surori, Mima [i Ti ta, „ni[te coto[ma ne, 

ni[te arm\s\roai ce”, ce e drept un pic cam 

[leamp\te, dar cu un „glas lim pede”, ca 

„un murmur lin de a pe” îngânat de [oapta 

vântului. Tot la Ar noteni, într-un turn de 

scânduri d\r\ p\nat e închis\ o b\ trân\ 

de crepit\, Sultana, mama maiorului, care 

în nop]ile cu lun\ umbl\ de-a bu [ilea [i 

url\ ca un câi ne. În tinere]e, b\ trâ na fusese, 

scrie Mate iu, „atât de darnic\” cu tru - 

pul, dar [i cu a vutul ei, în cât [i-l spurcase 

„pân\ [i cu dul\ii”. V\ zând cu ce gre le p\ - 

cate se încarc\, „în bi cisnicia lor”, ve chile 

neamuri boiere[ti, po vestitorul suge reaz\, 

Stefan POPA POPA’S Ion Iliescu 

apelând la o fraz\ în tortocheat\, c\ singu - 

ra solu]ie în calea degrad\rii ar fi una mal - 

thusian\... În ecu a]ia personajelor lui Ma - 

teiu Caragiale, I linca pare un corp str\ in. 

Nepri h\nirea ei e ca o nuc\ implantat\ în 

peretele translucid al poftelor celorlal]i. Ea 

e „lipsit\ de vi oiciune vârstei sale” [i are o 

pri vire sever\ ce-i în\s pre[te tr\s\ tu rile chi - 

pului abia ie[it din co pil\rie. 

Însemn\ri ie[ene

P\catul mo[tenit prin sângele str\ mo [i - 

lor îi r\v\[e[te sim]urile. În ciuda r\celii ei 

aparente, mezina Armotenilor trece prin 

groaznice chinuri, carnea îi arde de do rin]i, 

pe care cu greu reu[e[te s\ [i le st\pâneas - 

c\. Imaginea surorilor [i urletele bunicii as - 

cunse în turn îi amintesc de faptul c\ drumul 

lin al pl\cerilor [i poftelor trupe[ti sfâr - 

[e[te într-o mocirl\. 

Destr\b\larea din jur n-o afecteaz\. Ea 

pare s-o dispre]uiasc\, dar în acela[i timp e 

[i atras\ malefic de ea. Pantazi e atât de iz - 

bit de asem\narea Ilinc\i cu vechea sa iu - 

bi re, enigmatica Wanda, încât inima i se 

frânge la vedere ei. În ciuda dezam\girii tr\ - 

ite, craiul afl\ despre Wanda c\ e de mo ra - 

vuri u[oare [i o surprinde noaptea, când ve - 

chea sa logodnic\ î[i primea pe geam a - 

mantul. Amintirea ei continu\ s\-i îndulceas - 

c\ memoria: „Nici ast\zi, dup\ trei zeci de 

ani – m\rturise[te el – dragostea mea pen - 

tru dânsa nu s-a stins, dep\rtarea [i timpul 

au f\cut-o îns\ mistic\...” 

Întâlnind-o, dup\ treizeci de ani de fr\ - 

mânt\ri tainice, în casa r\u famat\ a Ar no - 

tenilor, pe Ilinca, Pantazi e cuprins de o no - 

u\ patim\. „Îndr\gostirea aceasta, unic\ în 

felul ei, nu fu treptat\, cu încol]it [i dat în 

pârg, ea izbucni dintr-o dat\, pârdalni c\, 

pustiitoare – m\rturise[te povestitorul – [i 

Pantazi nici nu încearc\ m\car s\ i se împotriveasc\, 

o l\s\ s\ mearg\ cât mai a dânc, 

g\sind o voluptate în a se a]â]a [i su feri.” 

Zvâcnetul s\u sufletesc e amplificat de alcool, 

îndulcit cu vechi himere. Visul s\u de 

iubire e întrupat, de data aceasta, de o fiin - 

]\ des\vâr[it\. La îndemnul prietenului s\u 

mai tân\r, povestitorul, Pantazi o cere pe 

Ilinca de so]ie. Fata prime[te propune rea cu 

„r\ceala [i în]elegere”. În fa]a c\s\ to riei 

nu exist\ nici o piedic\. Necuratul, în persoana 

lui Pirgu, încurc\ îns\ i]ele; cu di - 

b\cia-i diabolic\, Goric\ o convinge pe El - 

vira s\-[i vând\ fata celuilalt crai, lui Pa[a - 

dia. Aflând de aceast\ tranzac]ie „cu ratmurdar\”, 

cei doi crai se încaier\, fiind gata 

s\-[i rezolve diferendul pe calea armelor. În 

cele din urm\, rafinatul Pa[adia, ca s\ nu-i 


fie târât numele în noroi, renun]\ la duel, 

abandonul fiind considerat drept pri mul 

dar de logodn\. În fine, în timp ce pre g\ti - 

rile pentru nunt\ sunt în toi, mezina Arno - 

te nilor se îmboln\ve[te de scarlatin\, [i me - 

dicii, cu tot milionul promis, n-o pot salva 

din ghearele mor]ii... Logodnica lui Panta - 

zi e prohodit\ „domne[te”, ca „îm p\ r\te - 

sele de la Bizan]”; de buna desf\ [u rare a 

ceremonialului se ocup\ Pirgu. În în tune - 

Stefan POPA POPA’S Dalai Lama 

ci mea de catifea a Crailor, Ilinca e sin gurul 

personaj luminos al romanului. Ea e ca un 

vis deschis într-un alt vis. Un contrapunct, 

menit s\-l scoat\ din penumbr\ pe Panta - 

zi. Ilinca e Wanda întoars\ din Infern. O i - 

luzie. Un balon de s\pun, având întip\rit pe 

marginile sale un chip ange lic. Moartea ei 

pare s\ nu-l afecteze pe Pantazi, care, î[i 

reia, f\r\ nici o urm\ de suferin]\, obiceiuri - 

le-i mondene. Mul]i aveau impresia c\ aces - 

ta î[i va trage un glonte în tâmpl\. Tre când 

pe lâng\ „ferestrele joase ale birtului frantuzesc”, 

povestitorul îl des coper\ la locul s\u 

obi[nuit, „mâncând [i bând, cu poft\...” 

Primul care p\r\se[te lumea vie a mor - 

]ilor lui Mateiu e Pa[adia. Sfâr[itul e pe m\ - 

sura staturii personajului: „frenezia crud\ a 

Ra[elic\i Nachmanson”, poreclit\ lipitoa - 

re, îi suge ultimul strop de vlag\ b\rb\ teas - 

c\. „Vi]iul îi mistuise trupul, f\r\ a-i v\t\ - 

ma câtu[i de pu]in [i duhul”, care se va 

strecura asemenea unui abur otr\vit în in - 

con[tientul celorlal]i. Moartea lui veste[te 

sfâr[itul unei epoci [i începutul unei lumi 

mai agitate. În aceast\ lume, nu mai e loc 

nici pentru boieria lui Pa[adia, nici pentru 

suferin]ele romantice ale lui Pantazi. Pa - 

[a dia moare înainte de a fi silit s\ îndure, 

dup\ r\zboi, neputin]a s\r\ciei, [i de a ve - 

dea ascensiunea social\ a lui Pirgu, care 

dintr-un m\sc\rici devine multimilionar, 

„prefect, senator, ministru plenipoten]iar, 

prinzînd o subcomisie de cooperare inte - 

lectual\ la Liga Na]iunilor”, oferind petreceri 

somptouase oaspe]ilor str\ini” invi - 

ta]i la castelulul s\u din Ardeal...” Cu pu - 

]in timp înainte de sfâr[itul s\u, Pa[adia îl 

întâlnise pe Pirgu sub bra] cu operele lui 

Montaigne. În cercul de viitori înavu]i]i, 

Goric\ avea nevoie de un pic de poleial\ 

filozofic\, pentru a parveni... 

S-a b\tut ([i pe bun\ dreptate) mult\ 

moned\ despre faptul c\ societatea ro - 

mâneasc\ tr\ie[te în zodia lui Caragialetat\l. 

Prea pu]ini s-au aplecat asupra pre - 

moni]iilor fiului. Cei doi se completeaz\. 

Unul e diurn, altul nocturn. Primul e ase - 

menea unui chirurg care face disec]ia unui 

cadavru, consemnându-i, rece, racilele. 

Cel de-al doilea, înarmat cu un lornion, la 

lumina lunii, urm\re[te descompunerea 

aceleia[i societ\]i, înhalând toate miasme - 

le. Un singur personaj prosper\: necura - 

tul... Pirgu. Îi putem urm\ri evolu]ia în pe - 

rioada României interbelice. Dar îl putem 

întâlni [i azi, în Paralament, la Guvern, 

dar [i la palatul Cotroceni, în mijlocul mul - 

]imii, sau pe stadion, înconjurat de floarea 

intelectualit\]ii noastre, în care duhul lui 

Pa[adia a fost pervertit de Pirgu. În preaj - 

ma lui mi[un\ Ca]avencu, mutiplicat în 

mii de exemplare. [i tot acolo, î[i sumec\ 

poalele în public câte o nou\ Corcodu[\... 

Nichita DANILOV 

urechea de cârpa · urechea de 

- 

33

mişcarea ideilor · mişcarea id 

34 

Despre neutralitatea `n gândire 

Noica, despre ethos-ul 

neutralit\]ii 

v\zut, cu alt prilej, c\ nu po]i ur - 

ma indiferent ce cale a gândirii, de 

1.Am 

exemplu una complet neutr\, f\r\ 

ca prin aceasta s\ se întâmple chiar nimic 

grav. Tot atunci am remarcat [i un alt lu - 

cru, destul de ciudat. Anume c\ omul de as - 

t\zi se plânge frecvent de absen]a unor re - 

pere ale vie]ii sau chiar ale existen]ei sale. 

Acuz\ mereu tot felul de st\ri care-i mar - 

cheaz\ istoria sa concret\, a[a cum sunt 

starea de tranzi]ie [i cea de criz\ în care se 

vede uneori aruncat. Acuz\ unele feno - 

mene ale lumii moderne pe care le soco - 

te[te suficient de grave, precum relativi - 

zarea oric\rei valori, transformarea unor 

viziuni în simple ideologii [i dualismul în 

gândire. Resimte acut mai cu seam\ lipsa 

de for]\ moral\ a timpului în care tr\ie[te. 

De fapt, acuz\ ceea ce Noica nume[te pur 

[i simplu „ethos-ul neutralit\]ii”. Îns\, da c\ 

a[a stau lucrurile, avem acum o minim\ 

explica]ie [i, pe cât posibil, un r\spuns la 

aceast\ stare în care socotim c\ ne afl\m? 

În aceast\ privin]\, este demn de toat\ 

aten]ia ceea ce Noica spune cu privire la 

„ethos-ul neutralit\]ii” [i „ethos-ul ori en t\ - 

rii”. Spusele sale import\ nu doar în or -di ne 

strict conceptual\, ca distinc]ie filo sofic\ 

sus]inut\ cu multe argumente [i exem ple. 

Ele sunt elocvente [i în ordinea concre t\ a 

vie]ii, spre a în]elege mai bine sen sibili ta - 

tea omului de ast\zi [i modul s\u propriu 

de a gândi. 

2. 

Din p\cate, ideile lui Noica despre 

via]a omului în comunitate au fost 

mai pu]in discutate cu suficient\ a - 

ten]ie la texte. Pân\ [i modul s\u propriu 

de via]\, mai ales dup\ cei 10 ani de do - 

miciliu for]at (1949-1958) [i cei 6 ani de 

deten]ie politic\ (1958-1964), a fost judecat 

adesea în grab\ [i sub unele preju de - 

c\]i de natur\ ideologic\. De exemplu, s-a 

spus cu mult\ u[urin]\ c\ în cazul s\u a - 

vem de-a face cu o form\ evident\ de „ne - 

implicare civic\” 1 . Las deoparte acum faptul 

c\ termenul „implicare” nu prea este 

adecvat într-o asemenea discu]ie, el având 

destule conota]ii improprii („integrare în”, 

„amestecare în ceva str\in”). Îns\ se trece 

cu u[urin]\ peste unele fapte ce privesc, în 

chip nemijlocit, via]a concret\ a comuni - 

t\]ii în care s-a situat Noica însu[i. M\ gân - 

desc, de exemplu, la întâlnirile sale cu unii 

intelectuali, cu destui tineri [i oameni simpli, 

deopotriv\ la schimbul de scrisori cu 

cei apropia]i, din afar\ sau din\untru etc. 

Nu uit nici acel fenomen al „pelerinajului 

la P\ltini[” (consemnat apoi de c\tre cei ca - 

re l-au cunoscut în jurnale, scrisori sau me - 

morii), sau impactul public cu totul neo bi[ - 

nuit al unor pagini scrise [i al unor întâlniri 

nemijlocite cu Noica. În discu]iile de mai 

târziu despre via]a [i opera sa, Noica devi - 

ne o adev\rat\ prezen]\ [i – a[ îndr\zni 

s\ cred – un reper în spa]iul spiritual din 

aceast\ parte a lumii europene. 

Oare toate acestea nu privesc via]a noas - 

tr\ civic\ din ultima jum\tate de secol? Ar 

fi putut Noica s\ r\mân\ complet str\in de 

aceast\ latur\ a vie]ii? Nu spune el însu[i 

c\ atitudinea de neutralitate este doar în a - 

paren]\ definitiv\ [i sigur\ de sine 2 ? Cum 

ar fi putut s\ cread\ c\ este posibil, cel pu - 

]in din partea sa, un gen de indiferen]\ sau 

neutralitate civic\? 

din p\cate, ideea de orien - 

tare, reluat\ mai ales ca orientare 

3.Iar\[i 

în via]\ sau în aceast\ lume istori - 

c\, a suportat în ultimele dou\ secole o e - 

volu]ie foarte ciudat\. Ideologiile „schim - 

b\rii radicale”, în sensul lor secular, au pro - 

liferat îngrozitor de mult în Europa, mai cu 

seam\ dup\ 1789. Unele din ele, a[a cum 

au fost cele din estul Europei, du p\ al doi - 

lea mare r\zboi, s-au dovedit cu a dev\rat 

cumplite din punct de vedere prac tic, social 

[i moral. Au uzat în chip primitiv sau 

brutal de ideea „orient\rii juste [i necesa - 

re”. Au f\cut din aceasta un simplu instrument 

de control [i domina]ie total\. Ideea 

ca atare, redus\ la un moment dat la cea 

a dirij\rii silnice, a fost repetat\ pân\ la sa - 

{tefan POPA POPA’S Matt Daemon 

tura]ie [i dezgust. În consecin]\, o astfel de 

sintagm\ (ca [i altele apropiate, precum 

cele de „schimbare radical\” [i „edifica re”) 

a suportat deja o uzur\ semantic\ foarte se - 

rioas\. Acest lucru te oblig\ s\ o folose[ti 

cu mult\ aten]ie, pe cât posibil doar în simple 

referin]e istorice sau în pasaje descrip - 

Însemn\ri ie[ene

tive. Te vezi nevoit s\ stai la distan]\ de o 

posibil\ sinonimie extrem de perfid\, în tre 

sensul generic al orient\rii [i ceea ce de ja 

a însemnat în istoria de aici dirijarea silni - 

c\ [i total\ a vie]ii 3 . În fond, ceea ce spu - 

ne în prim\ instan]\ cuvântul „orientare” 

{tefan POPA POPA’S Steve Martin 

nu se cuvine a fi exaltat într-un fel sau al - 

tul. Nu e deloc suficient a vorbi despre orientare 

în via]\ sau, mai emfatic înc\, de - 

spre orientarea istoric\ în genere. Impor - 

t\, în definitiv, ceea ce se întâmpl\ realmente 

în via]a concret\ a unor oameni de 

la un timp la altul. Or, între ceea ce este 

posibil în via]a lor cotidian\ [i ceea ce re - 

almente se întâmpl\ distan]a poate fi de-a 

dreptul pr\p\stioas\. Cum ne d\m sea ma, 

nu orice act ra]ional este orientat – sau în 

mod semnificativ orientat. Exist\ varii for - 

me ale ra]iunii, unele simplu tehnice, neutre, 

altele precare sau chiar dec\zute (s-au 

referit la acestea din urm\, de pild\, Ga da - 

mer sau Foucault). Apoi, o anume orien - 


tare nu este prin ea îns\[i pozitiv\ sau de 

dorit (las deoparte situa]iile complet impro - 

prii în care ea este impus\, exterioar\ [i 

de-a dreptul maladiv\). Faptul orient\rii, 

chiar de l-am vedea ca pe unul constitutiv 

modului omenesc de a fi, nu valoreaz\ 

niciodat\ prin el însu[i. 

În consecin]\, trebuie v\zut înainte de 

toate ce gen de orientare este liber, firesc [i 

simplu în via]a oamenilor. Sau, mergând 

pu]in mai departe, ar trebui v\zut ce este 

cu adev\rat posibil în aceast\ privin]\, când 

[i cum anume etc. Abia dup\ aceea am 

putea vedea dac\ este de dorit o orientare 

anume, dac\ o putem socoti apt\ s\ des - 

chid\ un spa]iu mai larg de libertate. 

de aceste p\cate ale lumii 

în care tr\im, merit\ toat\ aten]ia, 

4.Dincolo 

cum spuneam, ceea ce descrie Noi - 

ca prin cele dou\ sintagme deja amintite, 

„ethos-ul neutralit\]ii” [i „ethos-ul 

orien t\ rii”. Am destule motive s\ 

cred c\ spusele sale privesc în chip 

nemij locit lumea concret\ a vie]ii 

noastre, sensibilitatea care ne este 

proprie ast\zi [i modul de gândire 

ce înso ]e[te aceast\ form\ de sensibilitate. 

Noica avea s\ constate în mai 

multe rânduri c\ secolele al XIX-lea 

[i al XX-lea sunt dominate de un 

„ethos al neutra li t\ ]ii”. În modul de 

a gândi care le este propriu nu mai 

apare ca esen]ial\ dubla deschi dere 

a ra]iunii: pe de o parte, faptul de a 

presupune ceva esen]ial [i, pe de 

alta, faptul de a orienta c\tre ceva 

e sen]ial. „Ra]iunea apare mai mai 

mult ca facultate de deliberare. Între 

ceva [i altceva, ea ar interveni spre 

a decide. Ea cânt\re[te, estimeaz\ 

[i d\ valoare logic\ lucrurilor” 4 . Se 

vrea mai ales ca o facultate „neutr\”, 

cu o preten]ie van\ de echidistan]\, 

asemeni unui arbitru indiferent. 

Consecin]ele acestui ethos al ne - 

utra li t\]ii sunt multiple [i grave. S\ 

vedem câ teva dintre ele, eventual cu expresia 

lor în via]a concret\ a unei comunit\]i. 

Una din consecin]e o reprezint\ atitu - 

dinea dualist\ (de fapt, un dualism plat, 

complet indecis) care ne caracterizeaz\ în 

dese situa]ii. În fa]a unor contrarii de felul 

„finit – infinit, corp – suflet”, se accept\ u - 

[or egalitatea celor doi termeni. Se ignor\ 

faptul c\ „în fiecare din acestea este în joc 

un termen mai slab fa]\ de unul mai tare”. 

Când egaliz\m cei doi termeni, transfor - 

m\m contrarietatea în contradic]ie; mai 

r\u înc\, aducem cei doi termeni într-o an - 

tonomie ireductibil\. Eroarea pleac\ de la 

faptul c\ cei doi termeni nu sunt privi]i 

„sub un unghi anumit (la un moment dat al 

desf\[ur\rii lor)”, ci in abstracto. Cum antinomia 

lor este insolubil\ [i încreme ni t\, 

ra]iunii nu-i r\mâne decât s\ renun]e la ori - 

ce („acum apare limpede c\ neutralita tea 

{tefan POPA POPA’S Jeremy Irons 


35

mişcarea ideilor · mişcarea ideste, 

36 

cel pu]in aici, o renun]are”). Va 

renun ]a s\ c\ute o solu]ie, eventual 

s\ ai b\ o ati tudine distinct\. Mai grav 

înc\, ea renun]\ la reflec]ie („suflul 

de renun]are adus de e thos-ul neutralit\]ii 

autoriz\ o a dev\rat\ re nun - 

]are la filosofie”). Nu-[i mai propune nici 

un efort comprehensiv sau, la limit\, 

anago gic 5 . Se complace într-o lo gic\ 

plat\, a bi polarit\]ii inerte, moarte. 

Ne-am putea aminti, aici, de si - 

tua]ia tes tamentar\ în care se afl\ o - 

mul din Lao di ce ea, cel care nu spune 

nici da [i nici nu, nu este nici fier - 

binte [i nici rece, ci doar „c\l dicel”, 

pur [i simplu indiferent 6 . Re fe rin]a 

lui Noica este îns\ mai curând la 

Goe the, pentru care „tot ce e viu – 

fire, lume subu man\, om, idee – to - 

tul /poate/ s\ ai b\ e gal\ îndrep t\ ]i - 

re...” 7 . Sau la Hegel, a c\ rui logic\ 

ar ilustra aceast\ dispozi]ie de neutralitate 

(„Lumea aceasta rece, de for - 

me ne utre, o lume însufle]it\ în felul 

ei [i totu[i moart\, aidoma lumii de 

cranii [i oa se din viziunea fantastic\ 

a profetului E ze chiel, nu poate con - 

vinge cu adev\rat c\ re u[e[te s\ capteze 

via]a. Nu formalul ei e sor tit s\ o înstr\ineze 

de lucruri, ci neutra li ta tea formalului ei”) 8 . 

Câ]iva autori moderni, precum cei invoca]i 

mai sus, s-au l\sat fas cina]i de ideea c\ to - 

tul ar avea o „egal\ în drep t\]i re”. 

5. 

[irul dualit\]ilor inerte de care vor - 

be[te Noica se poate multiplica la 

nesfâr[it, o infla]ie ce devine cu ade - 

v\rat îngrijor\toare. Lumea real\ apare 

astfel dublat\ de o alta compus\ din no ]iuni 

abstracte [i legi formale, ce-[i fac loc în [ti - 

in]ele epocii. Cu aceast\ dedublare, se pro - 

duce o form\ de idolatrie (con[tiin]a fiind 

dominat\ de legi generale [i idei fantoma - 

tice) 9 . Atitudinea dualist\ descris\ mai sus 

fixeaz\ gândirea în false principii [i legi, în 

simple generalit\]i. Ele sunt false deoa re - 

ce suspend\ ideea de via]\, atât pentru ele, 

cât [i pentru lumea lor. 

{tefan POPA POPA’S Robert Carlyle 

Nu mai pu]in, antropologia de ast\zi u - 

zeaz\ adesea de un concept s\rac de ra - 

]iune (ca [i când ar fi vorba de o atitudine 

simplu logic\ a omului). Este ceea ce o fa - 

ce s\ vad\ în om „o fiin]\ mai mult decât 

«ra]ional\»”. De pild\, vorbindu-se despre 

om ca fiin]\-în-lume, sau ca fiin]\ c\zut\, 

temporal\, eventual absurd\, se poate cre - 

de c\ astfel de determina]ii exced orice for - 

m\ de ra]ionalitate 10 . A fi ra]ional [i a fi 

absurd apar ca moduri exclusive prin sensul 

lor 11 . Unele date proprii omului ajung 

în]elese ca într-o lume pe dos. Astfel, liber - 

tatea va fi v\zut\ „în sensul indiferen]ei de 

alegere” 12 . Un caracter esen]ial omului, a - 

cela de a fi „între” (de exemplu între fiar\ 

[i zeu, sau între nefiin]\ [i fiin]\), este citit 

doar ca form\ intermediar\ de existen]\. 

Locul fiin]ei de interval este situat în plan 

ontic, impropriu, ca [i cum ar fi vorba de 

ceva aflat la egal\ distan]\ de cele extre me. 

Ce se întâmpl\ acum de fapt? Pur [i 

simplu, omul nu mai este în]eles ca o fi in - 

]\ dialogic\, definit\ prin dialog [i via]\ co - 

munitar\. „Nu numai c\ pe planul exis - 

ten]ei umane se ajunge la absurditatea ca 

omul s\ fie neutru între fiin]\ [i nefiin]\, 

adic\ între sine, între singurul s\u sine po - 

sibil, [i altceva; dar exist\ în felul acesta 

riscul de a r\mâne de-a binelea în logic, 

pentru c\ se pierdea singurul sens al filo - 

sofiei, care e cel de a fi dialectic” 13 . S\ precizez 

faptul c\ Noica folose[te termenul 

„dialectic\” mai ales cu în]elesul s\u antic, 

platonician, ca dialogic\ fireasc\ în orice 

deschidere c\tre cele autentice [i în orice 

mi[care anagogic\, elevat\. Plecând de a - 

ici, el poate vorbi despre unele forme stra - 

nii ale dialecticii (a[a cum este cea he geli 

an\) [i chiar despre formele sale dec\zute, 

indiferente sau neutre. Dialectica deca - 

de, de exemplu, atunci când unele rela]ii 

sunt în]elese ca simple polarit\]i neutre. 

Sau când contradic]ia – care este, de fapt, 

con trazicere – se face prin nega]ie [i nu 

prin afirma]ie. Dialectica decade [i mai 

mult a tunci când un termen se situeaz\ la 

mij loc între ceva [i contrariul s\u. A[a a 

fost citit „capitolul «virtu]ilor» din Etica lui 

Aristotel, unde fiecare virtute e «mijlocie» 

între ceva [i contrariul ei (de exemplu cura - 

jul, în tre la [itate [i îndr\zneala nebuneas - 

c\ etc.)” 14 . Ne d\m seama c\ în lumea co - 

tidian\, a sim ]ului comun, ideea se reg\ se[ - 

te într-o for m\ de-a dreptul vulgar\: „ade - 

v\rul se afl\ undeva la mijloc...”. Aceast\ 

spus\ bana l\, reluat\ într-un chip infantil 

sau meca nic în via]a cotidian\, este totu[i 

mereu suspect\. Ea ascunde, în fond, o 

conduit\ complicitar\, supunerea interesat\ 

fa]\ de for]ele opuse ale momentului. 

Este o for m\ vulgar\ de complicitate, simpla 

obedi en]\ a con[tiin]ei comune. 

Descriind totul în astfel de termeni (indiferen]\ 

fa]\ de cele existente, con[tiin]\ 

însp\imântat\ sau supus\, absen]a oric\ - 

rei preferin]e etc.), Noica ne aduce în fa]\ 

un peisaj cât se poate de expresiv al vie]ii 

în comunitate, al vie]ii comune de ast\zi. 

Însemn\ri ie[ene

1 Motiva]iile „neimplic\rii sale civice” se spriji - 

n\ de regul\ pe unele presupuneri: un posibil pact 

cu oficialit\]ile, prin care Noica le-ar asigura de 

ne angajare în ac]iuni ostile regimului (cf. Ste lian 

T\nase, Anatomia mistific\rii, Humanitas, 1997, 

p. 481), nevoia retragerii din istorie în sfe ra închi - 

s\ a culturii (Virgil Nemoianu, România [i libera - 

lismele ei. Atrac]ii [i împotriviri, Editu ra Fun da- 

]iei Culturale Române, 2000, p. 155), credin]a mai 

veche c\ omul s-ar afla definitiv „subt vremi” (Cos - 

tic\ Br\d\]an, O introducere la isto ria filosofiei 

române[ti în secolul XX, E ditura Funda]iei Culturale 

Române, 2000, p. 187), o anume reac]ie 

fa]\ de istorie [i fa]\ de Occident (Ion Militaru, Con - 

stantin Noica [i critica Occidentului, Cartea 

Româneasc\, 2001). Discu]ii mai nuan]ate afli 

în unele pagini semnate de So rin Lavric, Adrian 

Ni]\ (Noica. O filosofie a individualit\]ii, Pai - 

deea, 2009), Ana Petrache, Florin Mitrea [i al]ii. 

2 Cf. Constantin Noica, Încercare asupra fi - 

losofiei tradi]ionale (studiu publicat ca prim vo - 

lum în Devenirea întru fiin]\), Editura [tiin]ific\ 

[i Enciclopedic\, Bucure[ti, 1981, p. 120. Face 

în acest loc men]iunea c\ „a r\mâne la momentul 

de neutralitate al ra]iunii înseamn\ a nu în]e - 

lege neutralitatea îns\[i”. {i aceasta, deoarece 

atitudinea de neutralitate reprezint\ doar un moment 

în fenomenologia unui ethos mult mai cu - 

prinz\tor, cel al orient\rii. 

3 De altfel, termenul latin orientatio (din verbul 

orior, „a se na[te” sau „a r\s\ri”, „a se ridi ca”, 

„a cre[te”) cap\t\, în diferite contexte, mai ales 

semnifica]ii ce privesc starea proprie sau li ber\ a 

unui lucru. În cazul vie]ii unui om, de exemplu, 

este vorba de posibilitatea sa liber\ de-a se îndrep - 

ta c\tre un reper pe care-l consider\ de în sem n\ - 

tate, chiar dac\ îl va realiza într-o mic\ m\sur\. 

În felul acesta, el accede, atât cât îi st\ în putin]\, 

la un alt orizont de via]\ sau de existen]\. Terme - 

nul orientatio indic\, în fond, posibilitatea unui 

om sau a unei întregi comunit\]i de-a se ridica ori - 

cât de pu]in din starea lor veche [i de-a dobândi 

o form\ distinct\, mai elevat\. În ultim\ instan]\, 

orientatio nume[te faptul omenesc [i cu adev\ - 

rat propriu de cre[tere spiritual\. Nu întâmpl\tor 

acest termen a fost întrebuin]at mai ales în contextul 

descrierii unor experien]e semnificative, 

a[a cum sunt cele de natur\ moral\ [i religioas\. 

4 Ibidem, p. 110. 

5 Ibidem, p. 111-112. 

6 „Iar îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: 

Acestea zice Cel ce este Amin, martorul cel cre - 

dincios [i adev\rat, începutul zidirii lui Dumne - 

zeu: / [tiu faptele tale; c\ nu e[ti nici rece, nici 

fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! / Astfel, 

fiindc\ e[ti c\ldicel – nici fierbinte, nici rece – am 

s\ te v\rs din gura Mea. / Fiindc\ tu zici: Sunt bo - 

gat [i m-am îmbog\]it [i de nimic nu am nevoie! 

[i nu [tii c\ tu e[ti cel tic\los [i vrednic de plâns, 

[i s\rac [i orb [i gol” (Apocalipsa 3, 14-17). 

7 Ibidem, p. 113. 

8 Ibidem, p. 114. 

9 Ibidem, pp. 112-117. 

10 Ibidem, p. 120. 

11 „Este deci absurd s\ spunem: omul e [i alt - 

ceva decât o fiin]\ ra]ional\. Fiind ceva ra]ional, 

el este tot ce este, chiar [i ce, aparent, va fi el din - 

colo de ra]iune. Omul e ra]ional chiar în absurdul 

s\u, chiar în exces. De aceea e [i absurd (se 

poate sinucide, de pild\), pentru c\ e ra]ional. Ce - 

le ale firii nu sunt absurde, nu cunosc nici o for m\ 

de-a absurdului nostru uman” (ibidem, p. 121). 

12 Ibidem, p. 121. 

13 Ibidem, p. 117. 

14 Ibidem, pp. 118-119. 

{tefan AFLOROAEI 

{tefan POPA POPA’S Ozzy Osbourne {tefan POPA POPA’S Bill Murray {tefan POPA POPA’S Jimi Hendrix 



37

centenar · centenar · centenar 

38 

Piste de lecturi transdisciplinare 

Eugène Ionesco [i 

pisica lui Schrödinger 

Într-o conversa]ie celebr\, Einstein, 

nelini[tit [i u[or iritat, i se adre sea - 

z\ lui Niels Bohr: «Doar n-o s\-mi 

spune]i c\ Luna nu exist\ atunci când nu 

m\ uit la ea?...» Istoria nu relateaz\ r\s - 

pun sul lui Bohr, dar lectura textelor [i te - 

oriilor sale ar conduce mai degrab\ spre 

o sum\ de interoga]ii de genul: De unde vre]i 

s\ [tiu? Ce înseamn\ a exista? etc. Toate 

no]iunile cu care am crescut comod sunt 

repuse în discu]ie de fizica cuantic\, ce ne 

înva]\ în primul rând c\ realitatea e ceva 

mult mai misterios decât ne-am imaginat 

vreodat\, c\ postulatul obiectivit\]ii abso - 

lute, ca [i cel al cauzalit\]ii absolute, nu 

mai sunt de actualitate. Cu alte cuvinte, re - 

alitatea este par]ial determinat\, dar r\mâ - 

ne par]ial nedeterminat\. Studiul dome - 

niului microscopic a r\sturnat conceptele 

fizicii clasice. Legile lui Newton, aplicabile 

obiectelor de mari dimensiuni, nu se mai 

aplic\ în domeniul subatomic. Atunci când 

te apleci asupra infinitului mic, nu mai e - 

xist\ nici o lume fizic\ obiectiv\ care s\ e - 

volueze în mod independent de tine. Ha - 

zardul înlocuie[te principiul cauzalit\]ii. 

Sintetic, fizica cuantic\ poate fi defini - 

t\ ca o reprezentare a lumii în termeni de 

probabilit\]i. Punând în discu]ie principiile 

fizicii clasice, opunând discontinuitatea, 

continuit\]ii, hazardul cauzalit\]ii, interdependen]a 

atomilor separabilit\]ii [i obiectivit\]ii, 

fizic\ cuantic\ a jucat un rol fun damental 

în emergen]a postmodernit\]ii [i 

a diferitelor forme de art\ din prima jum\ - 

tate a secolului XX, chiar atunci când creatorii 

în[i[i nu erau con[tien]i de aceast\ 

influen]\. Einstein, Heisenberg, Planck, 

Gödel, dinspre partea fizicii, suprarealismul 

în art\ [i literatur\, Stéphane Lupas - 

co / {tefan Lupa[cu în filosofia [tiin]elor, 

Ionesco, Beckett, Adamov, în teatru, au în - 

ceput s\ «vad\» diferit, s\ se simt\ strâm - 

tora]i în acea logic\ artistotelic\ a non-con - 

tradictoriului, pe care desco pe - 

ririle fizicii cuantice, dar [i intu - 

i]ia creatorilor adev\ ra]i o con - 

damnau de mult\ vreme. 

Eugène Ionesco face parte 

dintre cei ca re au în]eles foarte 

devreme c\ realitatea, sau mai 

degrab\ realul, a[a cum se ma - 

nifest\ sim]urilor noastre, ne 

impune un ca dru fix, o c\l\ to - 

rie cu sens unic, în vreme ce tot 

ce avem mai profund în noi re - 

cla m\ o deschidere eliberatoa - 

re. În general, marii gânditori 

se întreab\ «ce este realita tea ?» 

Pentru Ionesco, interoga]ia de 

fond e «Unde este Realitatea ?» 

[...] «{i dac\ re alitatea ar fi cu a - 

dev\rat real\, adic\ Sacr\? Da - 

c\ crea]ia, ispr\vile [i durerile 

oameni lor ar fi sacralizabile?… 

Dac\ am intra to]i în eternita - 

te, în eternitatea vie?» (La Quê - 

te intermittente, Paris, Galli mard, 

1987, pp.14-15, 26) 

De fapt, Ionesco exprim\ o 

viziune a parte a lumii, ex-centric\ 

în raport cu ambele culturi 

pe care le reprezint\, c\ci va - 

lo rizeaz\ o libertate de gândire 

pe care doar logica ter]ului inclus o poate 

traduce. Or, dup\ cum se [tie, avem de-a 

face aici cu u nul din stâlpii gândirii transdisciplinare, 

al\turi de «nivelurile de realitate». 

Dac\ r\ mânem în logica clasic\, a 

non-contradictoriului, [i pe un singur pa - 

li er de realitate, newtonian [i aristotelic, 

suntem obliga]i s\ recurgem la termenul de 

«absurd» pentru a încerca s\ definim a ceas - 

t\ pozi]ionare «cuantic\» a lui A [i non-A 

considera]i simultan, de[i dramaturgul se 

reclam\ în mod evident de la o alt\ logic\, 

cu ade v\ rat ontologic\, care s\-i permit\ 

s\-[i suspende identitatea la marginea alterit\]ii, 

f\r\ a trece pragul, f\r\ a avea de 

ales, de [i a afirmat în repetate rânduri, îndeosebi 

în Note [i contranote: «Nu cred 

în absurd». 

{tefan POPA POPA’S David Beckham 

Însemn\ri ie[ene

Prieten [i cititor fascinat al lui {tefan 

Lupa[cu, Ionesco [i-a canalizat întreaga 

crea]ie pe un refuz al logicii de identitate, 

care exclude prin defini]ie faptul c\ dou\ 

st\ri de lucru contradictorii pot coexista în 

acela[i timp [i sub acela[i raport. Imagina - 

rul simbolic se al\tur\ astfel fizicii cuantice 

pentru a exprima în mod non-con - 

tradicto riu senza]ii, sentimente, va - 

lori subiective pe care logica hege - 

lian\ nu le-ar putea accep ta decât în 

succesiune. «Coexisten]a poten]ia - 

lit\]ilor antagoniste» a lui Hei sen - 

berg este o formul\ apropiat\ de lo - 

gica contradictoriului a lui Lupa[cu, 

dar [i de teatrul lui Ionesco. Aportul 

filosofului, care l-a inspirat profund, 

între al]ii, pe fizicianul [i e - 

seistul român Basarab Nicolescu, a 

constat îndeosebi în reevaluarea 

axiomei ter ]ului exclus, el demonstrând 

c\ doar ceea ce a numit ter] 

inclus poate da seama de complexitatea 

realului. Revolu]ia epistemologic\ 

propus\ const\ în renun ]area 

la ra]ionamentul bazat pe duali - 

tate în fa voa rea unuia fondat pe 

trei termeni, recunos cându-se astfel 

dinamica ter]ului inclus, altfel 

spus, a contradic]iei fertile. S\ ne 

a mintim, în acest sens, de faimosul 

experi ment mental al fizicianului 

austriac Erwin Schrödinger, care 

ne propune s\ ne imagin\m o pi - 

sic\ închis\ într-o cutie, în care se afl\ [i 

o aparatur\ complicat\ ce poate elibera 

un atom radioactiv, care, la rândul s\u 

poate transmite un semnal astfel încât un 

ciocan s\ fie ac]ionat [i s\ sparg\ o fi ol\ 

de cianur\, caz în care pisica ar muri. Experimentul 

e menit s\ ilustreze parado xul 

– pentru gândirea cartezian\ – al su pra - 

punerii st\rilor cuantice, pisica ramânând 

vie-[i-moart\ pân\ la deschiderea cutiei. 

Prin urmare, un sistem înceteaz\ s\ mai fie 

o superpozi]ie de st\ri [i devine una dintre 

ele atunci când are loc o observare a lui. 

Dac\ nici un observator extern nu inter- 


vine, fiin]ele [i lucrurile beneficiaz\ de a - 

cea stare de gra]ie unificatoare, lipsit\ de 

opozi]ii ireconciliabile. 

{i atunci, ce-ar fi s\ citim o pies\ precum 

Scaunele, de exemplu, în aceast\ op - 

tic\ cuantic\? Absen]a auditoriului c\ruia 

îi este destinat mesajul celor doi b\trâni poa - 

{tefan POPA POPA’S Ronaldinho 

te fi un artificiu genial pentru a p\stra discursului 

toate incoeren]ele [i contradic]iile 

– în fapt, inerente oric\rei existen]e uma - 

ne –, pe care prezen]a unor observatori ar 

fi spulberat-o probabil, silindu-i s\ articu - 

leze un mesaj „disciplinat”. Desigur, în ca - 

zul de fa]\ exist\ observatori de gradul doi, 

anume spectatorii sau cititorii, ca într-un fel 

de mise en abyme ontic, dar ei pot contempla 

astfel cercul magic al poten]ialelor 

necristalizate, simbolizate de scaunele goa - 

le [i de auditorii invizibili. Absen]a privirii 

inductoare de dualitate reveleaz\ unitatea 

ascuns\. {i atunci, de ce s\ nu ascult\m [i 

altfel litania u[or tâmp\, la o prim\ vedere, 

a B\trânei, care se face c\ prime[te un ca - 

dou de la Colonelul invizibil: 

„B\trâna: Este o floare, domnule? Sau 

un leag\n? Un p\r? Sau un corb? 

B\trânul, c\tre B\trân\: Ba nu, vezi 

bine c\ e un tablou!” (E.I., Théâtre. vol.II, 

Paris, Gallimard, 1958, p.28) 

Contradic]ia ar putea repre zen - 

ta atunci o solu]ie, o form\ de cu - 

noa[tere prin [i în diversitate. În 

teatru, dinamismele contradic torii se 

actualizeaz\ [i se virtualizeaz\ unul 

pe cel\lalt, astfel încât s\ creeze doar 

iluzia unei resorb]ii a contradic]iei. 

În acest mod, se topesc într-o tulbu - 

r\toare esen]\ de via ]\ fragmente 

de realitate, de vis, de dorin]e, ce 

a fost, ce n-a fost, ce ar fi pu tut fi: 

„B\trâna, c\tre fotogravor: Am 

avut un fiu... tr\ie[te, desigur... a 

plecat... poveste o bi[nuit\... mai 

degrab\ ciudat\... [i-a a bandonat 

p\rin]ii... avea o inim\ de aur... Noi 

care îl iubeam atât de mult... a trân - 

tit u[a... So]ul meu [i cu mine am 

încercat s\-l re]inem cu for]a... avea 

[apte ani, vârs ta ra ]iunii, îi strigam: 

fiul meu, copilul meu, fiul meu, co - 

pilul meu... nici nu a întors capul... 

B\trânul: Din p\cate, nu... nu... 

nu am avut copii... Mi-a[ fi dorit un 

fiu... La fel [i Semiramis... am f\cut 

tot ce s-a putut... bia ta mea Semira - 

mis, ea care e atât de ma tern\. Poate c\ nu 

trebuia. {i eu am fost un fiu ingrat... Vai!... 

Durere, regrete, re mu[ c\ri, numai asta nea 

r\mas...” (ibid., p.29) 

Ne afl\m în fa]a unor perspective cu to - 

tul noi [i str\ine de modernitate. O nou\ 

paradigm\ se n\[tea pe vremea când scria 

Ionesco, o invita]ie la receptarea proas p\ - 

t\ a ceea ce gândirea clasic\ închisese în 

opozi]ii sterile. În Realitate, nu exist\ dua - 

litate ireductibil\. ne-a spus-o atât de frumos 

Cusanus prin celebra sa formul\ coin - 

cidentia oppositorum, r\mas\, din p\ca te, 

doar un studiu de caz, au spus-o mult îna - 


39


40 

{tefan POPA POPA’S Eric Catona 

intea lui, Heraclit sau Anaximandru, [i în - 

c\ mult mai timpuriu imemoriala Vedânta, 

insistând asupra non-dualit\]ii ca esen]\ a 

Realului. Câ]i pa[i am f\cut pe acest drum 

de atunci încoace? {i nu se schimb\, oare, 

întreaga noastr\ percep]ie despre lume [i 

reprezentare dac\ îndr\znim, chiar timid, 

s\ credem c\ nu suntem doar o stare, o i - 

dee, un sentiment într-o unitate artificial de - 

cupat\ de timp, ci o entitate complex\, 

a d\postindu-[i senin contradic]iile pe fundalul 

ve[niciei?... Cea mai n\ucitoare fra - 

z\ pe care am citit-o vreodat\, la care nu 

trece zi aproape f\r\ s\ m\ gândesc, e a - 

ceasta: „Moi aussi, je me suis l’autre” / „[i 

eu îmi sunt cel\lalt”... (QI, p.53) 

Teatrul lui Ionesco (dar [i scrierile sale 

autobiografice) nu ne mai apare atunci ca 

„absurd”, „ciudat”, „aiuritor”, 

iar fronda sa pare s\ indice c\ - 

tre ceva mult mai subtil [i mai 

profund decât înver[unata [i lu - 

di ca spargere a canoanelor dramatice 

[i ling vistice, ceva la fel 

de pur ca marginea t\ce rii: „Mi 

se întâmpl\ s\ cred c\ suntem 

cu to]ii unu în multiplu.” (QI, 

p.31). Icono clast [i avangardist, 

Ionesco se înscrie de fapt în a - 

cea major\ deplasare a orizontului 

de a[ teptare ce a avut loc 

în prima ju m\tate a se colului trecut. 

R\sturnarea pers pectivei, 

ne garea, negarea nega]iei, alu - 

ne carea, palino dia, paradoxul 

sunt tot atâtea atitudini existen]iale 

ce zguduie din temelii 

logica ter]ului exclus în care am 

ales, sau am acceptat, s\ ne 

cu fund\m. 

Ca un corolar al viziunii tra - 

di]ionale, aristotelice, limbajul 

a ajuns s\ r\spund\ a numitor 

cerin]e clare: 

– s\ f\râmi]eze continuumul 

sensibil în obiecte, evenimen - 

te, propriet\]i, rela]ii; 

– s\ desemneze aceste lucruri, 

st\ri etc. prin mijlocirea unor simbo - 

luri, care s\ le corespund\ în mod univoc. 

În consecin]\, lumea fizic\ apare ca un 

ansamblu de obiecte ce pot fi descrise [i 

cla sificate, [i de schimb\ri calitative pentru 

care pot fi identificate anumite regula ri t\]i. 

Pe acest fond vine Ionesco [i arunc\ vi - 

oi în joc contradic]ia, dinamitând pre ten - 

]iile atotputernicei logici clasice. Nu [tim 

cum ar fi reac]ionat autorul în fa]a sintagmei 

de „teatru cuantic”, sau dac\ i s-ar fi 

spus c\ ar putea fi considerat unul din pre - 

cursorii acestuia. Cert e c\ un asemenea 

teatru exist\ din 1995, când în Spania, la 

Grenada, s-a constituit o asocia]ie interna - 

]ional\ în jurul no]iunii de „estetic\ cuantic\”, 

iar Gregorio Morales, unul din cofondatori, 

jurnalist [i scriitor, a publicat în 1998 

un eseu intitulat Cadavrul lui Bal zac. O 

viziune cuantic\ a literaturii [i artei. El va 

preciza ideea de teatru cuantic por nind de 

la câteva premise: 

1. Exist\ o înrudire între cosmogonie, 

interac]iunile dinamice ale particulelor cuan - 

tice, pe de o parte, [i vidul scenic locuit de 

actori, energia pe care o vehiculeaz\, de 

cealalt\ parte. 

2. Teatrul cuantic se bazeaz\ pe modi - 

ficarea obiectului observat de observator, 

fie acesta actor sau spectator, c\ci observatorul 

este indisociabil de reflec]ia cuanti - 

c\ asupra lumii. 

3. Acest tip de dramaturgie exhib\ un 

spa]iu-timp haotic, lacunar, mergând pe 

e xisten]a universurilor paralele, ce irumpe 

în spa]iul-timp diacronic [i linear al repre - 

zent\rii. 

{tefan POPA POPA’S: Zinedine Zidane 

Însemn\ri ie[ene

Totul e s\ nu te mul]ume[ti cu ce vezi 

[i s\ acorzi m\car un gând acelei serii de 

posibile care s-ar fi putut actualiza. Acest 

gen de teatru încurajeaz\ eliberarea de automatismele 

de gândire, saltul f\r\ plas\ 

de protec]ie sau compromisuri, neglijând 

reperele cunoscute pentru a te avânta spre 

necunoscut. Oare nu asta face [i Ionesco 

în piesele sale de descompunere a compor - 

tamentului [i limbajului cotidian? Confruntându-ne 

cu scene precum cele din Cân t\rea]a 

cheal\ sau Lec]ia, de pild\, efectul 

c\utat s\ fi fost doar catharsis-ul facil al 

comicului iscat de nesfâr[itele incongru en - 

]e [i contradic]ii, sau d\ruirea, poate confuz\ 

[i ambigu\, a unui instrument de des - 

prindere adev\rat\, prin amplificarea gro - 

tesc\ a limitelor noastre, a limitelor pe 

care ni le-am impus? 

Ce este realitatea scenic\? Fizica cuantic\ 

ne spune c\ o m\surare nu are valoa - 

re decât în momentul în care este efec tuat\ 

[i doar pentru cel care o efectueaz\. Con - 

ceptual, aceste lucruri le spun actori lor no - 

ului teatru c\ pot interpreta lucruri diferite 

în acela[i moment, dezvoltând o poetic\ 

a parte, dup\ cum afirm\ regizorul Oskar 

Gomez Mata. Înc\ prea pu]in explorat, de[i 

în Spania [i Fran]a cunoa[te o adev\rat\ 

vog\, cucerind adep]i de re nume, precum 

regizorii José Sanchis Si nisterra sau Claude 

Régy, ba mai mult, în Fran]a face [i obiectul 

unor colocvii [i dezbateri academice 

(vezi cel de la Toulouse, din mai 2009), 

acest teatru se situeaz\ la intersec]ia dintre 

arte [i [tiin]e, asumându-[i metamorfo - 

za radical\ a raportului nostru cu lumea. 

Ordinea explicit\, manifest\, desf\[u - 

rat\, este universul a[a cum ne apare el, 

ar ticulat în jurul spa]iului-timp, dar creând 

o realitate care ne pare separat\ [i indepen - 

dent\. Astfel, potrivit lui Bohm, «ne ag\ - 

]\m în mare m\sur\ de lumea manifes tat\, 

considerat\ ca realitatea fundamental\ 

în care e important s\ dispui de unit\]i se - 

parate, m\car relativ, dar aflate în interac - 

]iune. În realitatea nemanifestat\ totul se 

întrep\trunde, totul e interrela]ionat». 


Obiectele aflate în mi[care, legate prin 

câmpuri, apar în ordinea explicit\, dar ce - 

ea ce ne apare este subîntins de o ordine 

implicit\ voalat\. Pentru c\ suntem cufun - 

da]i în spa]iu-timp, nu putem dezv\lui realul, 

care r\mâne voalat (dup\ frumoasa 

formul\ a gânditorului transdisciplinar 

Ber nard d'Espagnat), 

fiind cognoscibil doar în 

anumite structuri ale sale, 

doar par]ial. Re alul acesta se 

situeaz\ dincolo de feno me - 

ne, e un spa]iu multi dimensional 

în care timpul nu mai 

curge, în care toate evenimentele 

se petrec instantaneu, 

nu exist\ nici trecut, nici 

prezent, nici viitor, nici ca - 

uzalitate, doar sincronicitate 

perfect\. U ne ori, în st\ri de 

gra]ie, nu neap\rat mistic\, 

creierul nostru drept pare a 

fi canalul receptor al intui]iei 

unit\]ii universului nostru. {i 

scrie Ionesco: «Vom fi, oare, 

pentru c\ suntem? Poate c\ 

nimic nu e sortit mor ]ii? M\ 

simt muritor, nemuritor, m\ 

simt om, m\ simt înger, sfânt, 

vulnerabil, invulnerabil, imputrescibil, 

putreziciune. {tiu, 

mi se pare c\ [tiu întreg a - 

dev\rul, ade v\ rul adev\rului, 

adev\rul neadev\rului: a de - 

v\rul contra-adev\rurilor, con - 

tra-ade v\rurile adev\rate ale 

adev\rurilor. […] Sunt ni - 

mic, sunt tot, sunt absolutul, 

sunt nimic.» (QI, pp. 54, 55) 

Prins între Siren\ [i Mi - 

notaur, Ionesco î[i confrunt\ 

dilemele. Cea lingvistic\ o 

întâlne[te pe cea ontologic\: 

când nu mai crezi în limbaj, dar tr\ie[ti 

prin el, luciditatea devine dureroas\, iar 

deriziunea se închide asupra ta. {i totu[i, 

din aceste incoeren]e, din acest dezechilibru 

generator de surprize, uneori de mon- 

struos, întotdeauna de straniu, c\ci stranie e 

orice explorare pân\ la cap\tul nostru, 

undeva, cumva, un zâmbet strâmb ne 

întinde mâ na, [i atunci… 

«B\trânul domn, c\tre Logician: […] 

toate pisicile sunt muritoare. Socrate e mu - 

{tefan POPA POPA’S Thierry Henry 

ritor. Deci Socrate e o pisic\!» (Rhino cé ros, 

Paris, Gallimard, 1959, p.46) 

Da, poate pisica lui Schrödinger… 

Simona MODREANU 


41

polemici aproape cordiale ∙ po 

42 

Teoria „formelor f\r\ fond“ 

– un brand românesc? (II) 

Dar lucrurile sunt mult mai compli - 

cate [i o în cercare de a examina 

aceas t\ spec taculoa s\ dinamic\ 

ideatic\ pre supune a ne apro pia [i cealalt\ 

perspec tiv\. Or, jude când din cel\lalt unghi, 

chiar în faza prejunimist\ vom desco peri 

interven]ii lucide avertizând asu pra pericolelor 

în privin]a importului masiv, necritic, 

de idei [i forme ale civili za]iei occi - 

dentale. „Nu este iertat nici unei na]ii, no - 

ta Mihail Kog\lniceanu (Tai nele inimii, 

1850) de a se închide î na intea înrâuririlor 

timpului”; dar tot el, în In tro duc ]ie, atr\ gea 

aten]ia c\ „darul imi ta]iei este o manie pri - 

mejdioas\”. Aceast\ ches tiune este, de fapt, 

subiectul litigios. În timp, regretabil, sacrifi - 

când nuan]ele, cei care au intrat în confrun - 

tare au radicalizat [i deformat premisele 

disputei. Kog\lni cea nu do rea o evolu]ie organic\, 

treptat\. Pes te ani, contemplând 

e fortul de moder niza re „neorganic\”, C. 

R\dulescu-Motru des co pe rea drama na]iu - 

nii noastre tocmai în schim b\rile pa[optiste. 

Ironizat\ repetat, cu deosebire în Cultura 

român\ [i politi cianis mul (1904), „Biblia 

de la 1848” lan sat\ de acei „improvizatori de 

ospe]e” a rupt „firul de continuitate” al vie]ii 

noastre normale [i a deschis por]ile „poli - 

ti cianismului parazitar”. La ’48, scria caustic 

R\du les cu-Mo tru, „un osp\] de fr\]ie ni 

se întinde”; dar procesul europeniz\rii a 

n\scut pseu docultura în care fondul [i for - 

ma „nu se co respund”. S\ observ\m îns\, 

imediat, c\ tot C. R\du lescu-Motru, de pe 

pozi]iile „cri ticii negati ve” era încrez\tor în 

„drumul în drept\rii”, descoperind o salvatoare 

„re ac ]ie de s\n\ tate”. La startul mo - 

dernit\]ii noastre, Ma iorescu [i Eminescu, 

în nume le ideii con servatoare se luptau cu 

„for me le imitate” (liberalism, socialism). Ilie 

B\ descu avea dreptate s\ observe c\ în 

o rizontul realului negativ (sau „deficitar”), 

al unei contraselec]ii sociale asist\m la un 

„exces morfolo gic”, prin multiplicarea ma - 

nifest\ rilor formale (8, p. 69–70). Mai 

mult, „organicismul programatic” al poetu - 

lui na ]ional (M. Cimpoi) articula o demonstra]ie 

strâns\: doar promovarea natura - 

lului asi gur\ „împlinirea ontologic\” (spo - 

rul ontologic), con struind Teoria societ\]ii 

na tura - le (vezi 9, p. 4–5). În consecin]\, 

a baterea de la linia dezvolt\rii organice 

prin „organizare ra ]ional\ copiat\”, sub mi - 

nând raporturile de compensa]ie produce 

artifi cial mizeria, în tre]inând cheltuieli îm - 

pov\ r\ toare [i o eli t\ necreatoare. Ceea ce 

în]e le gea Emines cu prin evolu]ie organic\, 

p\s- trând leg\ tu ra între popor [i clasa su - 

peri oar\ era contrazis de presiunea „tre - 

bu in ]elor aristocratice”, cultivând rela]iile de 

ex ploatare [i impunând dec\derea eco no - 

mic\. Dac\ ]ara real\ se înscrisese „tren dului 

suburbial” (cum am spune azi), cauza 

specific\ – dup\ Eminescu – era tocmai 

„p\ tura superpus\”. O intelectualitate stear - 

p\, în dec\dere moral\ ne sortea periferialismului; 

dar nu capita lul, în sine, era vi - 

novat c\ noi figuram pe lista ]\rilor întârziate. 

Încercând a desco peri specificul acestui 

periferialism [i a i dentifica pricinile mi - 

ze riei, Eminescu va polemiza cu fra]ii N\ - 

dej de (vezi 10, p. 302 [i passim), res pin - 

gând sincretismul libera lo-marxist; „bizara 

în m\ nunchere” (9) era în nepotrivire cu fon - 

dul interior [i cauza nefericirii „periferii - 

lor” era alta decât cea indicat\ de curentul 

socialist. Cum inflexi bilul gazetar care era 

Eminescu denun]ase cauzele r\ului din societatea 

noastr\ prin acel „consum ne com - 

pensat” al p\turii superpuse, con du când – 

în limbajul actual – la o „depo ten]are ontologic\” 

[i cum actualitatea ideilor poetu - 

lui na]ional se dove de[te dramatic\, pu tem 

descoperi princi pala cauz\ a r\z bo iului pur - 

tat de unii exe ge]i. Prin com po rta mentul 

postdecembrist, oligarhia politic\ (noua p\ - 

tur\ superpus\) nu face decât s\ confir me 

teoria eminescian\. Teorie pe care, de fapt, 

î[i cl\dise [i C. R\dulescu-Mo tru de mon - 

stra]ia furibun d\ împotriva poli ti cia nis mu - 

lui. Filosoful sesizase la Emi nes cu „o intu - 

i]ie bogat\” [i, în pragul seco lu lui XX, duce 

mai departe (vezi 11) critica emi nes cian\ 

în noile con di]ii, perpetuând îns\ predominarea 

elementelor str\ine a supra poporului 

istoric [i cerin]a ca acesta s\ dea expre - 

sie fiin]ei sale proprii. Chiar [i adver sarii 

({t. Ze le tin, în primul rând) s-au gr\ bit s\ 

recu noas c\ în C. R\dulescu-Motru un „gân - 

ditor sis tematic” (ivit, fire[te, din rândurile 

{tefan POPA POPA’S Mihai Leu 

Însemn\ri ie[ene

„reac ]iunii”). El intr\ în seria ce lor care au 

ilustrat „cultura critic\”, critica social\ fiind 

în optica lui Motru o „surs\ de solu]ii”. 

Cum se vede, o constant\ critic\ înso - 

]e[te de timpuriu modernizarea organismului 

nostru social [i, pe bun\ dreptate, 

I lie B\descu f\cuse remarca, scandaloas\ 

pentru spiritele încrâncenate, c\ aceast\ 

cultur\ critic\ româneasc\ este printre pri - 

mele de acest gen din spa]iul european 

(10, p. 111). Cercetând implicarea facto - 

rului politic prin radiografierea politicia - 

nismului, R\dulescu-Motru va fi nemilos 

cu „mimetismul social”, acuzând – deloc 

voalat – a[ez\mintele liberale împrumuta - 

te. Între vocea lui Iorga, chemat la ramp\, 

cel care avertiza c\ „nu prin servilisme ri - 

dici un neam” [i p\rerile lui Ion C. Br\ tia - 

nu, pensate dintr-un memoriu de trist\ fai - 

m\ (dup\ care constituirea statului român 

ar fi o cucerire a Fran]ei), noi râvnind chiar 

la statutul de colonie (apud 11, p. 47), C. 

R\dulescu-Motru deplânge suprema noas - 

tr\ râvn\: cea „de a place Europei”. Or, se - 

colul nostru – conchide filosoful – a consfin]it 

victoria civiliza]iei asupra culturii. 

Ne obosite în a r\spândi civiliza]ia, statele 

puternice ale continentului manifest\ indiferen]\ 

fa]\ de cultur\ (11, p. 83). Iar le - 

gile [i institu]iile apusene, observa C. R\ - 

dulescu-Motru, sunt departe „de via]a prac - 

tic\ a românului” (11, p. 145). Pe linia ra - 

]ionamentului eminescian, el noteaz\ ca - 

us tic c\ „minoritatea purt\toare de civi liza]ie” 

se exprim\ doar ca for]\ de consu - 

ma]ie, aruncându-ne în „visul urât al pseu - 

doculturii”. În paralel, a[a-zisa „cre[tere de 

bog\]ie” stimuleaz\ martirologia (11, p. 

143). Încât, concluzia cade implacabil: na - 

]ia „se robe[te unui gen nou de via]\” (11, 

p. 133). Altoit\ pe alte deprinderi sufle - 

te[ti, „ra]ionalizarea institu]iilor” pro voa - 

c\, e drept, o schimbare de decor; dar ea 

se izbe[te de rezisten]a mentalit\]ilor, cultivând 

– printre altele – o alt\ responsa bi - 

litate personal\ [i o inexact\ pre]uire a 

timpului. Nici ortodoxismul – scrie ap\sat 

C. R\dulescu-Motru – nu e o [coal\ pen- 


tru via]a practic\ (11, p. 97). Încât, a[ez\ - 

mintele de la noi, func]ionând sub „forme 

de împrumut” între]in o chinuitoare întrebare: 

p\truns-au ele în firea poporului ro - 

mân? (11, p. 90). Constituie, oare, moti vele 

unei societ\]i viitoare, îndrumând „spre 

ideal”, „de[teptând” fondul sufletesc? În - 

cer când s\ r\spund\, filosoful cheam\ în 

sprijin (pentru a o flagela) „epoca de progres 

[i civiliza]ie”, culminând cu euforicele 

discursuri ]inute la serbarea din 11 iunie 

1898; adic\ la o jum\tate de secol de la mi[carea 

pa[optist\, timpul scurs îng\duind 

o contemplare a „operei gigantice” înf\p - 

tuite, bifând toate punctele programului 

revolu]ionar. Iat\ un nou prilej de a ironiza 

„exagera]iunile de limbaj” ale epocii; iar 

pentru noi înc\ o dovad\ c\ mai nimic nu 

s-a schimbat în preconizata reform\ a fon - 

dului, n\ravurile [i moravurile traversând 

deceniile, aproape insensibile la perin da - 

rea schimb\toarelor regimuri. S\ sper\m 

c\ în „post-tranzi]ie” ([i ea o scamatorie 

verbal\) vom asista la o reform\ de fond, 

conform deja celebrei sintagme? Noi suntem 

sceptici. S\ ne amintim c\, în permanen]\, 

acele incriminate „forme de împru - 

mut” se izbeau de realit\]ile locului. „Dispozi]iile” 

noastre, nota C. R\dulescu-Mo - 

tru, prea îndatorate bun\voin]ei naturii nu 

erau preg\tite pe teren economic [i se ma - 

nifestau refractar pe teren religios (11, p. 

110). În plus, logica exterioar\, dând vina 

pe împrejur\ri (11, p. 120), definea ecu a - 

]ia româneasc\. Totu[i, autorul faimoasei 

lucr\ri Cultura român\ [i politicianismul 

vestea o nou\ er\ pentru „problemele culturii 

române”: cultura „zeflemelei” s-a stins 

iar critica negativ\ [i-a încheiat rolul (11, 

p. 37). Nu e deloc dificil de sesizat c\ fi lo - 

soful s-a în[elat. Lungul „convoi de emi - 

gra re” al celor care luând drumul Apusului 

[i-au dorit s\ înve]e carte (sau, dup\ expre - 

sia lui Scarlat V. Vârvnav, „înv\]\tura s\ le 

plou\ în cap”) a asigurat, certamente, „progresele 

politicianismului”, improvi zând fericirea 

– cum noteaz\, sec, filosoful. Du p\ 

o prelungit\ perioad\ de „infiltrare”, des - 

cre[terea influen]elor str\ine urma lo gic [i 

C. R\dulescu-Motru î[i lega de gene ra]ia 

tân\r\ speran]ele de îns\n\to[ire a so ciet\ - 

]ii române[ti. Ceea ce face [i Adrian Ma - 

rino, convins c\ „revenirea” în Euro pa, 

dincolo de dificult\]ile integr\rii (12, p. 

{tefan POPA POPA’S Octavian Paler 

195–204) sau de inflam\rile propagandistice, 

înseamn\ instaurarea durabil\ a unei 

mentalit\]i europene prin evolu]ia spiritului 

public. Exist\, se [tie, o „serie” europea - 

n\ în spa]iul nostru cultural, oricând evi - 

den]iabil\ pe latur\ documentaristic\, înc\ 

insuficient pus\ în lumin\. Dar ambi]ia lui 

Marino nu se cheltuie doar pentru a recupera 

„luminile” române[ti, ci, îndeosebi, 

pen tru a edifica o dubl\ ereditate (12, p. 

X), stingând un vechi conflict. S\ fim rea - 

li[ti: hemoragia valorilor (tinere, îndeo sebi) 

într-o epoc\ a nomadismului planetar nu 

pare a încuraja aceast\ speran]\. 

* 

Mania prelu\rilor (necritice) prin care 

am intra „busta” (vorba lui Negruzzi) în ci - 


43


44 

viliza]ie a înso]it mersul societ\]ii româ - 

ne[ti; [i a prilejuit numeroase observa]ii a - 

cide dar ocazionale, culminând cu progra - 

mul de ac]iune maiorescian, coerent, ge neralizat 

[i nescutit de accente „devas tatoare” 

de radicalism. A[adar, mult discutata 

teorie a formelor f\r\ fond, tez\ îndelung 

comentat\ [i comun\, de fapt, ideologiei 

din epoc\ duce mai departe, paradoxal, o 

conservativ\ tradi]ie de criticism (13, p. 

79). Ea, confruntat\ cu efectele, este refle - 

xul unei situa]ii socio-economice, incrimi - 

nând, prin debit retoric, copierea de forme 

(cu preten]ia de a modela fondul: cultur\, 

societate, mentalit\]i) [i se vrea o atitudine 

virulent-critic\, blamând simularea, preci - 

pitarea, superficialitatea [i, finalmente, ina - 

decvarea. Fiindc\ teoria „formelor goa le” 

este, ea îns\[i, o formul\ nepotrivit\; for - 

me vide de orice con]inut, fire[te, nu exis - 

{tefan POPA POPA’S Iolanda Bala[ 

t\, iar criticismul exersat asupra 

moda li t\]ilor de construire / consti - 

tuire a civiliza ]i ei noastre moderne 

punea în discu]ie toc mai conflictul 

dintre formele vechi [i cele noi. 

Încât, certamente, des cifrând pro - 

cese le de înnoire, implicit, c\ile 

de sincroniza re [i e viden]iind com - 

plexul înapoierii, te za suport\ o 

datare antemaiorescian\ ([i, desi - 

gur, reac]ii antima io resciene), ro - 

lul mentorului junimist fiind, s-a 

spus, supralicitat (13, p. 9). Pe de 

alt\ parte, nici ideea, stre curat\ 

insidios, c\ am avea de-a face cu 

o teorie de import, preluat\ deci, 

nu st\ în pi cioare. Mai mult, ana - 

li zând modernizarea tenden]ial\ 

pe funda lul particularit\]ilor noastre 

de e volu]ie istoric\, C. Schifir - 

ne] a fir m\ c\ formele f\r\ fond 

ar fi chiar bran dul socie t\]ii 

române[ti (14, p. 271). [i c\ 

vremurile pe care le tr\ im se 

deruleaz\ sub semnul im pla - 

cabil al formelor f\r\ fond, 

mereu în dezacord, un feno - 

men „atât de ro mânesc” (14, 

p. 203), f\când din Româ nia 

un model de ]ar\ a tranzi]iilor, 

nici m\car una finalizat\ (14, 

p. 264). 

În fond, un Ion Heliade R\ du lescu, 

a cel „om straniu” (cum l-a v\zut Emi - 

nes cu), anun]ând embrionar teoria cio - 

coismului ne avertiza c\ „bi nele st\ în 

echi librul antitezelor”. Iar bo ierul mun - 

tean Dinicu Golescu denun]a, la contactul 

cu Apusul, deca lajul izbitor fa]\ 

de „Evropa cea lumina t\”. Încât Maio - 

res cu-tat\l, v\zând cultura româ neas - 

c\ drept „o masc\ frumoas\ f\ r\ cri - 

eri”, nu f\cea de cât s\ constate c\ „a - 

bia începem a tr\i politice[te”, influ - 

en]a „frânceasc\”, materialismul gros, 

fran]o zesc pro vo când „gro zava stric\ - 

ciune a n\ ravurilor” (Foa ia li terar\, nr. 

16/1838); a urmat, se [tie, articolul „de 

{tefan POPA POPA’S Gabriela Szabo 

retracta]ie” (Foa ia lite rar\, nr. 24/1838), 

autorul ad mi ]ând sp\[it c\ a fost robul unor 

„impresii gr\ bi te”. Titu Ma iorescu a propus 

îns\ pro gramatic, prin ac]iunea juni - 

mist\, o mo derni zare pe cale cultural\ 

într-o „]ar\ de mix turi”. F\r\ a de fini clar 

termenii (ce ea ce pare inexplicabil la un 

logician), el pleda pentru o împreunare armonioas\ 

a fondu lui [i for melor, atingând 

con cor dan ]a; cum formele civiliza]iei au 

„n\v\lit” în via]a pu blic\, trebuia creat [i 

cadrul in sti tu]ional [i legislativ trebuitor. 

Constrân[i de eviden]e, trebuie s\ admitem, 

al\turi de C. Schifirne], c\ „declan - 

[area proceselor de modernizare româ - 

neasc\ a pornit de la schimb\rile din spa - 

]iul cultural” (14, p. 259). Cultura, într-o ]a - 

Însemn\ri ie[ene

\ „cam virgin\ de orice cultur\” (nota P. 

P. Carp, la 1879) a fost „enzima” moder - 

niz\rii române[ti, între]inând aspira]iile de 

schimbare. E drept, prin imita]iune servil\ 

(deseori) [i ignorând munca anterioar\. 

Ceea ce constatase, mâhnit, [i Eminescu 

când deplângea absen]a bazei economice, 

doar ea f\când cu putin]\ „dezvoltarea na - 

tural\ a propriilor puteri”. „Vecinica noas - 

tr\ nea[ezare”, importul de institu]ii [i i - 

dei, preferin]a pentru „forme goale în lo - 

cul fondului” nu permanentizau – avertiza 

publicistul – doar inadecvarea ,ci condu - 

ceau la falsificarea spiritului românesc. {i 

poate c\ avea dreptate Cr. Livescu când 

cerea, u[or amuzat, dou\ biografii emines - 

ciene, desp\r]ind scriitura angajat\, criticismul 

virulent, eruptiv în publicistic\ de 

idealitatea poeziei, îndatorat\ unei cunoa[ - 

teri oniric-vizionare (cu excep]iile prea bi - 

ne cunoscute). 

Fire[te, nu îmbr\]i[\m ideea sciziunii, 

poetul [i gazetarul locuind în aceea[i fiin]\ 

pasional\, bolnav\ de românism. Ca do - 

vad\, junele Eminescu cerea, imperativ, 

„masca jos de la to]i [i de la toate” (v. O 

scriere critic\); iar în articolul În unire e 

t\ria condamna inac]iunea, la[itatea, ca - 

botinajul, altfel spus „neenergia noastr\” 

[i, desigur, progresul „împrumutat”, con - 

di ]ia „mântuirii” fiind s\vâr[irea unirii, ca 

drept secular. Civiliza]ia / civilizarea nu pri - 

vea doar „clasa inteligent\” dup\ cum ra - 

]ionamentele str\ine, „r\s\rite din alte st\ri 

de lucruri” nu puteau înlocui exerci]iul pro - 

priei judec\]i. Chiar dac\, în focul polemicilor, 

articolele îmbr\]i[au fatalmente frag - 

mentar elemente de doctrin\, Eminescu, 

fidel unor idei fiziocratice, era un evo lu ]io - 

nist, cerând potriveala cu „natura lucru ri - 

lor”. Nu putea fi încântat de „for mele es - 

terioare” (lipsite de „cuprins”), de vreme ce 

credea în metodul genetic, nu în cel dogmatic. 

Va l\uda, în consecin]\, „pa na e - 

ner gic\” a lui Titu Maiorescu [i efortul s\u 

asanator de[i, ne amintim, O scriere cri - 

ti c\ ataca „[coala” maiorescian\ (nu îns\ 

[i pe mentorul ei, elogiat scurt pentru „sti - 


lul bun [i limpede” ori pentru „fine]a femi - 

nin\” a spiritului). Putem descifra în „na - 

tura ascuns\ sub masc\” (cum sun\ sin - 

tagma eminescian\) un corespondent al 

teoriei formelor f\r\ fond. G. Ibr\ileanu, 

în 1922, afirma neted c\ Eminescu a fost 

întotdea una „împotriva formelor nou\”. 

Consta ta rea se cuvine, credem, tratat\ cu 

rezerve, deoarece deviza eminescian\, urmând 

pil da Angliei, ar fi impus „forme 

vechi, dar spirit pururea nou”; ceea ce în - 

semna împrosp\tarea fondului, respin gând 

„formele nou\ ale civiliza]iei apusene”, f\ - 

r\ leg\ tu r\ îns\ cu fondul autohton. „Cu 

forme goa le în locul fondului – scria temu- 

{tefan POPA POPA’S Octavian Belu 

tul publicist – nu se regenereaz\ [i nu se-n - 

t\re[te o na ]ie” (Opere, vol XI, p. 348). 

Dar noile for me îmbrac\ un con]inut vechi, 

vizând a ce la[i rezistent substrat organic; 

altmin teri, efortul costisitor „de-a ajunge 

la civili za]ie” în absen]a condi]iilor de cul- 

tur\ (care fac ca asemenea rezultate „s\ se 

produ c\ de la sine”) conduce la dege ne rare 

[i ce re, nemi los, „scontul” timpului. Iat\ 

pri ci na pentru care publicistica inflexibilului 

E minescu, ignorat\ ori r\u citit\, apar]i - 

nând unui conservator natural (cum s-a 

spus) a fost ex pe diat\ sub eticheta re ac - 

]ionaris mului. 

1. Nicolae Manolescu, Formele [i fondul, 

în România literar\, nr. 20/1998. 

2. Monica Joi]a, Teoria „formelor f\r\ 

fond” – o fi[\ dintr-un dic]ionar necesar, în No - 

ua Revist\ Român\, nr. 5–6 (14–15)/ 1997, 

Serie nou\, An II. 

3. Ilie B\descu, Dan Dungaciu, Radu 

Baltasiu, Istoria Sociologiei – teorii con - 

tem pora ne (I), Editura Eminescu, 1996. 

4. M. Ungheanu, Teoria formelor f\r\ 

fond, (Prefa]\), Editura Porto-Franco, 1996. 

5. Ilie B\descu, Teoria formei f\r\ 

fond [i Teoria pseudo-morfozei, în NRR, 

nr. 3–4/1997. 

6. Adrian Marino, Pentru neopa[optism, 

în Sfera Politicii, nr. 60/1998. 

7. Adrian Marino, Trista soart\ a libe - 

ralismului românesc, în Cuvântul, nr. 

3/1997. 

8. Ilie B\descu, Sociologia eminescian\, 

Editura Porto-Franco, 1994. 

9. Dialog M. Cimpoi – Ilie B\descu, 

Ontologie, Sociologie, Mitopoetic\ (I), în 

Convorbiri literare, nr. 7 (31)/iulie 1998. 

10. Ilie B\descu, Sincronism european 

[i cultur\ critic\ româneasc\, Editura 

[tiin]ific\ [i Enciclopedic\, Bucure[ti 

1984. 

11. C. R\dulescu-Motru, Cultura ro - 

mâ n\ [i politicianismul, Editura Scrisul 

Românesc, Craiova, 1995. Studiu introductiv 

[i tabel cro nologic de Dumitru Oto - 

vescu. 

12. Revenirea în Europa. Idei [i controverse 

române[ti, 1990–1995. Antologie 

[i Prefa]\ de Adrian Marino, Edi - 

tura Aius, Cra iova, 1996. 

13. Alexandru Dobrescu, Maiorescu 

[i ma iorescienii, Editura Albatros, Bucure[ti, 

2004. 

14. Constantin Schifirne], Formele f\r\ 

fond, un brand românesc, Editura Co mu nica - 

re.ro, Bucure[ti, 2007. 



45

simeze · simeze · simeze · sim 

46 

{tefan Popa's – nefericitul 

prin] al… Timi[oarei 

A-l `ntâlni pe Popa's melancolic 

sau de-a dreptul trist este 

un rar privilegiu. Cum se ve - 

de, a[a ceva se mai intâmpl\ [i pe la ca - 

sele mari ale bucuriei împlinirii absolute 

prin art\. Masiv, cu structur\ monumental\, 

{tefan Popa Popa's este deopotriv\ 

un om [i o institu]ie. Volumetria lui impu - 

ne o percep]ie a ttuto rondo [i sugereaz\ 

deliciile unui continuu dolce farniente. 

Gesturile moi ale artistului sunt contrazise 

doar de privirea sagace [i replica nu o da - 

t\ imprevizibil vituperant\. Este un fapt de 

notorietate, desigur limpede ca lumina zi - 

lei, c\ lumea a fost creat\ special pentru 

Popa's [i el este con[tient de acest miracol. Tot 

ceea ce se întâmpl\ în jur trebuie neap\ - 

rat s\ se raporteze la persoana sa [i acest 

gen simpatic de megalomanie justific\ cu 

elocven]\ marile proiecte ale autorului. 

Liniile portretului Popa's trebuie s\ fie 

neap\rat ample. Artistul nu are mistica de - 

taliului [i nici a miniaturalului.Totul trebuie 

s\ fie gândit [i exprimat grandios iar în cli pa 

cea repede s\ încap\ secole. A fi cam pio - 

nul mondial al caricaturii, pentru Po pa's 

seam\n\ mai mult cu o fatalitate de cât cu o 

dorin]\ secret\ a graficianului. Recu noa[ - 

terea cvasiunanim\ a venit în a [a fel încât 

personajului nu i-a transmis nici o no utate. 

La {tefan Popa Popa's a fi plin de sine e - 

chivaleaz\ a fi plin de ceilal]i. Ne în doielnic 

este un fel de donator de umor u niversal, 

având, cu alte cuvinte, grupa san guin\ ze - 

ro, putând oferi oricui, dar pri mi doar de 

la cei asemenea lui. Succesul e sin gurul lui 

cusur… care nu poate r\ mâ ne nepedepsit. 

L-am întâlnit cu ani în urm\ la Timi - 

[oa ra. Se preg\tea s\ plece în Maroc [i s\ 

onoreze o invita]ie a sultanului din Brunei. 

Mi-a povestit cu lux de am\nunte prepara - 

tivele c\l\toriei, condi]iile fabuloa se impuse 

celui mai bogat om din lume. 

În urma vizitei, în stilul carac teris - 

tic, Popa's inten]ioneaz\ s\-[i cum - 

pere un castel. Nu în Spania [i nici 

în alte orizonturi exotice ci, aici, în 

Timi[oara lui de student, de om a - 

juns pe culmi. Într-o Timi [oa r\ a 

c\rei indiferen]\ [i ingratitudi ne 

merit\ a fi consemnat\ în cea mai 

sever\ istorie a nerecuno[ tin ]ei, în 

care vor figura, desigur, [i al]i nemuritori 

asemenea lui. 

Popa's bruscheaz\ locul co mun, 

complezen]ele idioate sau interesate. 

Oricum, se afl\ într-o permanent\ 

stare de beligeran]\ cu me - 

diocritatea [i impostura. La el, lucrurile 

nu pot avea decât dou\ în - 

su[iri: s\ presupun\ o ac]iune [i s\ 

aib\, finalmente, valoare. Restul 

nu e decât recuzit\ social\ lipsit\ 

de profunzime. A deschis [i la Ia[i 

în apropierea Pie]ii Unirii o itine - 

rant\ Galerie personal\ de carica - 

tur\ [i vreme de ceasuri bune a a - 

grementat vizual o întreag\ strad\ 

cu acces doar pietonal. 

Via]a lui e o permanent\ stare 

de proiect [i, cum se întâmpl\ adesea, 

proiectele cele mai generoase 

depind de oamenii cei mai umili, 

dar care în mediocritatea lor, se do - 

vedesc extrem de eficien]i. Mun te - 

le se împiedic\ permanent [i stânjenitor 

de pietricele anonime. A - 

tunci muntele se revolt\ [i seismul 

este gata. Rezultatul e previzibil, 

în s\ cost\ mult prin absen]a din a - 

telier [i din fa]a plan[etei de gra fi c\. 

L-am vizitat deseori în atelier [i 

am stat de vorb\. Are complexul 

Moldovei [i evoc\, ca o compen - 

sa]ie individual\, faptul c\ tat\l s\u 

este moldovean. Acum are proble - 

me, dar dup\ câte [tiu acestea l-au înso]it 

permanent. Institu]ia Popa's, cu capital 

integral românesc de inteligen]\ [i talent, 

are dimensiune economic\ în sensul c\ 

{tefan POPA POPA’S Louis de Funès 

Însemn\ri ie[ene

{tefan POPA POPA’S Benny Hill 

sprijin\ cu bani proprii Festivaluri de u - 

mor, de caricatur\, c\ acord\ premii [i sus - 

]ine diverse deplas\ri în ]ar\ [i str\in\tate 

ale unor confra]i mai tineri sau mai în 

vârst\. Câ[tigurile lui vin din imaginea interna]ional\ 

pe care o are [i din ex cep ]io - 

nala capacitate de a eterniza în câteva 

zeci de secunde gloriile perene sau doar 

aspiran]ii la fragilitatea statuilor de mucava. 

Mul]i dintre mai marii planetei afi - 

[eaz\ pe impun\toarele lor birouri o lu - 

crare de Popa's, asta cu condi]ia ca artistul 

român s\ fi aflat r\gazul de a coborî 

din Olimpul personal printre muritori. 

{tefan a înv\]at de la Dali c\ artistul 

tre buie s\ fie fericit – dac\ se poate – [i, 

obligatoriu, bogat. Exersea z\ în ambele 


direc]ii îns\ re zultatele imediate 

le cunoa[ - te doar el. Oricum, 

dolofa nul artist de azi – unde e 

oa re junele prim de alt\dat\?, 

vor suspina – cred – la lectu ra 

acestor rânduri admiratoa rele 

mâhnite de trecerea ireversi bil\ 

a vremii? – a deve nit un veritabil 

spectacol, lu mea recunos - 

cându-l de depar te cât [i de a - 

proape, socotind c\ fac o bun\ 

inves ti ]ie dac\ îl salut\ sau, mai 

eficient, dac\ li se trage în fre z\, 

cum glume[te, cu pl\ ce re u[or 

cabotin\, {tefan Popa Popa's. 

L-am privit în timp ce lucreaz\. 

Uneori o face pasio nat, 

cu verv\, alteori e distant, e - 

xact, gândurile umblând aiurea 

prin alte sfere. Lucr\rile din ur - 

m\ au desi gur valoare, dar nu 

au suficient sentiment. Chipu - 

rile u nor femei au devenit dure, 

de o urâ]enie dezarmant\, în 

vecin\tatea notei expresioniste. 

S\ fie oare amprenta misoginismului 

dup\ ani de volupt\]i în 

compania eternului feminin? 

S\ fie o precoce repliere în spa - 

]iile filo so fiei despre… sau o de - 

ta[are temporar\ de subiect? 

Neglijent în vestimenta]ia de zi cu zi, 

împov\rat de greutatea unui colan de aur 

masiv [i a unei br\]\ri ca jum\tatea bun\ 

a unei perechi de c\tu[e reale, Popa's to - 

tu[i lucreaz\. O face pentru noi cu aceea[i 

inteligen]\ plastic\ [i cu spiritul mereu în 

alert\. Portretele lui spontane sunt definitive. 

Cine vrea s\ se priveasc\ cu adev\ - 

rat în ochii lumii trebuie s\-i pozeze m\car 

o dat\ lui [tefan Popa Popa's. Expresia lui 

va fi adev\rul fiin]ei interioare cât [i ade - 

v\rul lumii dintotdeauna transferat în Om. 

Popa's e acela care, dincolo de severitatea 

oglinzii ne ofer\ cu generozitatea proprie 

marelui artist [ansa unic\ a unui memen to. 

Nefericitul Prin] al Timi[oarei tr\ie[te, 

la bursa zilei, mici necazuri. Dilema lui nu 

se refer\ la tulbur\toarea interoga]ie: a fi 

sau a nu fi, ci doar la aceea referitoare la 

substan]a lui de ce exist. De ce exist aici . 

De ce exist aici unde indiferen]a [i r\u ta - 

tea pot distruge [i cele mai puternice struc - 

turi umane ale timpului de-acum. Chiar 

a [a, {tefane, unii se vor întreba: pentru 

cine [i pentru ce exi[ti? Î]i suntem oare suficien]i 

doar cei care putem r\spunde imediat 

[i inechivoc: tr\ie[ti pentru art\ [i 

desigur pentru cei care au fost, care sunt 

[i cei care nu s-au n\scut înc\… Primirea 

{tefan POPA POPA’S David Copperfield 

ta în aceste zile de final ale anului 2009 la 

Vatican, Medalia papal\ oferit\ ca semn 

de gratitudine pentru umanismul operei 

tale [i, mai ales, pentru compozi]ia monumental\ 

d\ruit\ Sfântului Scaun echiva - 

leaz\ cu o ofrand\ adus\ divinit\]ii... 

Valentin CIUC| 

simeze · simeze · simeze · sim 

47

48 

Limbajul – `ntre 

frenologie [i neuro[tiin]\ 

1. Craniul, oglinda creierului 

În Europa începutului de secol XIX, a 

devenit extrem de popular\ un fel de [ti - 

in]\ de psihologie primitiv\, teorie a cre - 

ie rului [i filozofie practic\, numit\ fre nologie. 

Fondatorul ei, Franz Josef Gall – fi - 

ul unui negustor vienez – era un medic 

str\lucit, care, înc\ de pe b\ncile facult\]ii, 

fusese preocupat de o întrebare: de ce e - 

rau atât de diferite craniile colegilor lui, la 

simpla compara]ie exterioar\? Se pare c\, 

în cele din urm\, r\spunsul a fost g\sit, 

medicul alc\tuind un întreg sistem, pe ca - 

re l-a numit organologie, [i, mai apoi, fi - 

ziologia creierului, deoarece considera c\ 

termenul frenologie („[tiin]a creierului”) e 

prea mult spus. 

Ideile de baz\ ale acestui sistem erau 

ur m\toarele: mintea este situat\ în creier; 

ea are în alc\tuire diverse facult\]i separa - 

te, înn\scute; fiecare facultate (abilitate) 

are un loc separat (organ) în creier; dezvol - 

tarea diferitelor locuri / organe determin\ 

forma creierului [i, în consecin]\, a craniu - 

lui; suprafa]a craniului poate fi citit\ ca o 

hart\ a abilit\]ilor [i tr\s\turilor de ca rac - 

ter ale unei persoane. Pentru citirea unei 

astfel de h\r]i, frenologul trebuia s\ `[i trea - 

c\ u[or palmele peste suprafa]a craniului 

pentru a-i descoperi adânciturile [i protuberan]ele. 

Pentru identificarea acestora, 

erau necesare cuno[tin]e temeinice despre 

locul fiec\rei abilit\]i: Gall a împ\r]it craniul 

în 27 de locuri sau organe, pe care 

le-a localizat minu]ios cu ajutorul unor cercuri 

[i numere: sim]ul sunetului sau talentul 

muzical; aritmetica, num\r\toarea [i 

timpul; talentul mecanic; perspicacitatea; 

sim]ul moral; sim]ul religios; ambi]ia [i va - 

nitatea; fidelitatea; respectul de sine; vicle - 

nia; sim]ul propriet\]ii [.a.m.d. Locul cu 

num\rul 15 pe h\r]ile întocmite de Gall e 

rezervat facult\]ii limbii [i talentului pentru 

filologie, iar num\rul 14 este sediul talentului 

pentru cuvinte [i al memoriei verbale 

(voi reveni, spre sfâr[it, la aceast\ interesant\ 

împ\r]ire a talentului pentru limb\ în 

dou\ locuri separate, dar vecine). 

Gall a c\l\torit mult prin Euro - 

pa, po pularizîndu-[i ideile [i citind 

craniile oricui era dornic din auditoriu. 

Istoria re]ine un e pisod particular: 

într-o zi i-a fost adus tâ n\rul 

Champollion care, la vremea res - 

pec tiv\, avea 16 ani. Gall nu [tia 

nimic de spre adolescentul care era 

considerat un fel de copil-minune 

de cei din jurul lui, în s\, în dat\ ce 

[i-a trecut palmele peste ca pul a - 

cestuia, a exclamat: „O, ce lingvist 

str\ lu cit!” (Levy, 15). Ulterior, fre - 

no logia s-a extins rapid în Marea 

Britanie [i Statele Uni te, devenind 

o practic\ de succes, dus\ mai departe 

[i îmbun\t\]it\ de urma[ii lui 

Gall, care au m\rit num\rul de organe 

ale creierului [i au redesenat 

h\r]ile craniului cu o [i mai mare 

acurate]e. În cele din ur m\, ea a 

fost discreditat\ de diver[ii impos - 

tori care pretindeau c\ puteau citi 

carac - terul sau prevedea dezvol ta - 

rea acestuia doar urm\rind protuberan]ele 

craniului. Ca s\ ne putem 

da seama de amploarea fenomenului, 

s\ amintim doar de faptul c\ nu 

era deloc neobi[nuit ca un angajator s\ 

cear\ unui frenolog local s\ alc\tuiasc\ o 

„hart\ a caracterului” celui care solicita o 

slujb\, pentru a vedea dac\ persoana era 

înclinat\ spre furt sau în[el\ciune. 

2. Descoperirea 

În a doua jum\tate a secolului al XIX-lea, 

sarcina de a m\sura [i compara craniile 

oamenilor a fost dus\ mai departe, ca mo[ - 

tenire a frenologiei, de un savant francez 

pe nume Pierre-Paul Broca. Medic chi rurg, 

neurolog [i antropolog, Broca studia mortalitatea 

infantil\, patologia cancerului [i 

anevrismele, având contribu]ii decisive la 

în]elegerea originilor afaziei. Adept al te - 

oriei evolu]ioniste a lui Darwin, el decla - 

ra se odat\: „Mai degrab\ a[ vrea s\ fiu o 

{tefan POPA POPA’S: Tom Jones 

Însemn\ri ie[ene

maimu]\ care s-a transformat în om decît 

fiul degenerat al lui Adam” (Sagan, 34). Nu - 

mai cu mare greutate a reu[it, în 1859, s\ 

fondeze Societatea Francez\ de Antro po - 

logie, la Paris, deoarece ideile sale erau 

considerate o amenin]are pentru min]ile 

tineretului. La întâlnirile societ\]ii era pre - 

zent, în mod constant, un agent al poli]iei 

care era autorizat s\ suspende [edin]a de 

îndat\ ce auzea un lucru periculos. 

Într-o zi, un pacient numit Leborgne a 

fost adus la spitalul din Bicêtre, unde lucra 

Broca. El în]elegea ce i se spune, dar nu 

putea rosti decât „tan-tan”, gesticulând nu - 

mai cu mâna stâng\. Î[i pierduse graiul, era 

afazic, dar p\rea s\n\tos în alte privin]e. 

A fost pacientul lui Broca pân\ la moarte, 

survenit\ pe 17 aprilie 1861; doctorul i-a 

f\cut necropsia [i, coroborând datele cu ce - 

le ale necropsiilor altor pacien]i cu simp to - 

me similare în timpul vie]ii, a scris un ra - 

port ce con]inea o observa]ie care s-a do - 

vedit crucial\ în istoria neurologiei: Broca 

a g\sit prima dovad\ clinic\ a faptului c\ 

limba era localizat\ în a treia convolu]iune 

a lobului frontal stâng. Aceast\ zon\ a cor - 

texului este azi numit\ aria lui Broca. 

3. Instincte [i organe 

În anii care au urmat, s-au f\cut progre - 

se considerabile. S-a stabilit c\ aria lui Bro - 

ca e responsabil\ de procesarea limbii vor - 

bite [i a limbajului semnelor; c\, în afara 

acesteia, mai exist\ o a doua arie implica - 

t\ în limb\, [i anume aria lui Wernicke, 

care controleaz\ interpret\rile acustice [i 

semantice (se pare c\ Gall avusese dreptate 

s\ aloce limbii dou\ locuri). Azi se [tie 

c\ fiecare arie a cortexului îndepline[te o 

func]ie anume, [i toate acestea datorit\ 

tehnicilor de imagistic\ cranian\ dezvolta - 

te în ultimii ani. 

În 1994, psiholingvistul american de 

o rigine canadian\ Steven Pinker, public\ 

o carte, Instinctul limbii, în care dezvolt\ 

ideea unui organ al limbii (concept pe ca - 

re recunoa[te c\ l-a preluat de la Noam 


Chomsky). Autorul insist\ c\ limba este o 

component\ distinct\ a alc\tuirii biologice 

a min]ii, c\ este modular\, c\ are un loc i - 

dentificabil în creier [i un set special de ge - 

ne care o determin\. Aflate în emisfera ce - 

rebral\ stâng\, aria lui Broca [i aria lui Wernicke 

plus alte centre implicate în pro ce - 

sa rea limbii sunt grupate în jurul unei for - 

ma]iuni numite fisura Sylvian\. La tomo - 

grafie, ele nu apar ca o zon\ compact\, 

ci separate de mici golfuri, lucru care – argumenteaz\ 

Pinker - este o iluzie: anatomia 

unui creier normal const\ în protu beran]e 

[i adâncituri, îns\ „materia cenu[ie 

este ca o bucat\ mare de ]esut bi-dimensional 

care a fost împ\turit\ pentru a înc\ - 

pea în craniul sferic”. Psiholingvistul com - 

par\ acest lucru cu mototolirea unui ziar, 

care d\ impresia c\ imaginile [i textul sunt 

amestecate. Astfel, o imagine lateral\ a 

creierului nu are cum s\ arate ce zone se 

învecineaz\ sau nu. Pinker aduce în primplan 

rezultatele uimitoare ob]inute de neurologul 

american Michael Gazzaniga, ca - 

re, cu ajutorul unei echipe de speciali[ti, 

a pus la punct o tehnic\ în care imaginile 

laterale ale creierului, ob]inute prin rezonan]\ 

magnetic\, sunt folosite la reconstru - 

irea felului în care ar ar\ta acel creier dac\ 

ar fi întins pe o suprafa]\ plan\. Cerce t\ to - 

rii au g\sit c\ toate ariile implicate în lim - 

b\ se învecineaz\, formând un teritoriu 

continuu. Pinker concluzioneaz\: „Aceas - 

t\ zon\ a cortexului, regiunea perisylvian\ 

stâng\, poate fi considerat\ organul limbii” 

(Pinker, 307). 

4. Concluzii 

Ast\zi, frenologia mai intereseaz\ doar 

pe aceia care caut\ primele r\d\cini ale psi - 

holingvisticii [i neurolingvisticii. Iat\-ne, 

îns\, dup\ mai mult de 200 de ani dup\ 

Gall, iar ideea unui organ al limbii a ap\ - 

rut din nou. Desigur c\ ea a avut parte de 

destule critici de la publicarea c\r]ii lui Pin - 

ker [i pân\ azi. În mod ironic, [i alte afir - 

ma]ii ale frenologiei au rezistat [i au fost 

{tefan POPA POPA’S: Julio Iglesias 

{tefan POPA POPA’S: Carlos Santana 

49

50 

{tefan POPA POPA’S: Diana Ross 

{tefan POPA POPA’S: Richard Clayderman 

confirmate: creierul chiar este organul min - 

]ii. Oricine ar râde azi de o asemenea concluzie, 

dar s\ nu uit\m c\, la vremea a ce - 

ea, era o idee revolu]ionar\ care contra zicea 

p\rerea unanim împ\rt\[it\ de oame - 

nii de [tiin]\ care, în bun\ tradi]ie cartezi - 

an\, desp\r]eau trupul de minte: Descar - 

tes localiza centrul sufletului (pe care îl mai 

numea minte, intelect sau ra]iune) într-o 

mic\ gland\ numit\, pe atunci, conarium, 

sau, în termenii medicinei de azi, epifiz\. 

Un alt exemplu de idee confirmat\ e late - 

ralizarea func]iilor cognitive în arii dedica - 

te în mod special acestora. De asemenea, 

ariile folosite mai des chiar pot deveni mai 

mari cu timpul (este cunoscut cazul taxi - 

me tri[tilor londonezi care dau, ani la rând, 

examene foarte greu de trecut, care impli - 

c\ nu numai cunoa[terea tuturor str\du ]e - 

lor întortocheate ale Londrei, dar [i dru - 

mul cel mai scurt între dou\ destina]ii; hi - 

pocampusul acestora, o zon\ a creierului 

folosit\ în stocarea [i procesarea infor ma - 

]iilor spa]iale, e mai mare decât al celorlal]i 

oameni). Locul talentului pentru cuvinte [i 

al memoriei verbale identificat de Gall este 

aproape de locurile ocupate, în prezent, 

de aria lui Broca [i aria lui Wernicke. 

În mod surprinz\tor, pot fi aduse în dis - 

cu]ie chiar unele tr\s\turi de caracter c\ro - 

ra Gall le repartizase locuri distincte pe 

h\r]ile sale: cercet\ri foarte recente în ne - 

urobiologie, întreprinse de profesorul Antonio 

Damasio de la Universitatea din Io - 

wa, Statele Unite, sugereaz\ c\ orice mo - 

di ficare patologic\ a ]esutului cerebral poa - 

te determina schimb\ri în comportamentul 

[i personalitatea omului. De[i e prematur 

s\ trag\ concluzii certe, echipa din Iowa e 

de p\rere c\ originea comportamentului 

antisocial sau criminal poate fi legat\ de o 

disfunc]ie sau anormalitate chimic\ a cortexului 

prefrontal, cel responsabil de for me - 

le superioare ale gândirii (ra]ionamente, 

luarea deciziilor, etc.) (Damasio, 211). 

Pentru c\ nu a avut mijloacele necesa - 

re de a-[i demonstra afirma]iile altfel decât 

empiric, frenologia este [i ast\zi conside - 

rat\ o pseudo[tiin]\. De multe ori în istoria 

omenirii, cel care se rupea de curentul 

principal de gândire, pionierul (în cazul nos - 

tru, Gall), a fost considerat un [arlatan, de - 

[i descoperirile sale nu erau decât o conse - 

cin]\ a faptului c\ a privit la acelea[i lucruri 

vechi, îns\ cu al]i ochi. În ceea ce m\ pri - 

ve[te, cred c\ întotdeauna o privire aruncat\ 

trecutului (de multe ori dispre]uit doar 

pentru c\ e vechi) ne ajut\ s\ în]elegem mai 

bine prezentul [i s\ prefigur\m, eventual, 

viitorul. 

Damasio, Antonio R, Eroarea lui Descar - 

tes. Emo]iile, ra]iunea [i creierul uman, Bucu - 

re[ti, Humanitas, 2005. 

Levy, Vladimir, Noi [i eu, Bucure[ti, Editu - 

ra didactic\ [i pedagogic\, 1978. 

Pinker, Steven, The Language Instinct, Lon - 

don and New York, Penguin Books, 1994. 

Sagan, Carl, Creierul lui Broca, Bucure[ti, 

Ed.Politic\, 1989. 

Laura Carmen CU}ITARU 

{tefan POPA POPA’S: Shakira 

Însemn\ri ie[ene

Concursul 

„Emanuel Elenescu“ 

C 

oncursul Emanuel Elenescu a fost 

înfiin]at la Piatra-Neam] din do - 

rin]a de a a duce un omagiu ma - 

relui dirijor n\scut aici în 1911. Este un 

concurs cu aproximativ aceea[i vârst\ cu 

a Liceului de Art\ din o ra[, înfiin]at [i el 

la 1 septembrie 1990. De[i institu]ia a 

pri mit în 2004 numele pictorului supra re - 

a list Victor Brauner (n\scut [i el la Piatra- 

Neam] în 1903 [i mort la Paris în 1966), 

Liceul de Art\ din Piatra-Neam] se bucur\ 

de o larg\ popularitate printre toate lice - 

ele [i colegiile de art\ din ]ar\ [i din Repu - 

blica Moldova datorit\ acestui concurs cu 

un specific rar [i, tocmai prin aceasta, iu - 

bit de toat\ lumea. La început doar pentru 

instrumente de suflat, concursul a luat amploare 

cu fiecare edi]ie [i a ajuns ast\zi s\ 

fie unicat în România prin sec]iunile pe 

care le cuprinde: pe lâng\ instrumentele 

de suflat, percu]ie, canto clasic, muzic\ de 

camer\, au fost introduse probele de folclor 

vocal, instrumental [i coregrafic. 

Concursul Elenescu, Festivalul Na]io - 

nal de Muzic\ U[oar\ Camena sau Concursul 

Na]ional de Pian Carl Czerny (ajuns 

[i acesta la 18 edi]ii), au devenit evenimen - 

te a[teptate la Piatra Neam], pe scena 

Teatrului Tineretului sau în Sala Consiliului 

Jude]ean, ca [i concertele elevilor din 

grupurile Syrinx Girls (forma]ii de naiuri 

preg\tite de prof. Leonid Ciobanu, Corul 

Gaudium dirijat de prof. Viola Cel-Mare, 

Corul Juventus Animae dirijat de prof. 

Lilia Harabagiu, Ansamblul folcloric Mu - 

gu ra[ul condus de prof. Mihaela Manca[, 

soli[tii de canto clasic îndruma]i de prof. 

Elena Botez, Orchestra Emanuel Elenescu 

dirijat\ de prof. Florin Podariu. 


La fiecare început de decembrie, Concursul 

Emanuel Elenescu al Liceului de Ar - 

t\ din Piatra Neam] omagiaz\ persona litatea 

acestei figuri legendare a culturii mu - 

zicale române[ti. Este o bucurie s\ vezi c\ 

la Piatra Neam] spiritul maestrului patro - 

neaz\ un concurs atât de iubit deopotriv\ 

de profesori [i elevi, care p\streaz\ ceva 

din acest spirit, f\când bine atât ora[ului, 

cât [i celor care îi p\[esc pragul, la fel de 

bine cum [tia s\ fac\ odinioar\ [i maestrul 

cu arta sa, dar [i cu umorul proverbial sau 

cu sim]ul s\u de fin psiholog. 

Concursul Elenescu, ajuns în 2009 la 

a XIX-a edi]ie, este realizat cu sprijinul Mi - 

nisterului Culturii, Cultelor [i Patrimoniului 

Na]ional, al Consiliului Local [i al Pri - 

m\riei Piatra-Neam]. Specificul s\u, care 

cuprinde [i sec]iunile destinate interpre t\ - 

rii muzicii [i dansului popular, este legat de 

existen]a în liceu a unei clase de mu zi c\ 

popular\, condus\ de prof. Leonid Cio ba - 

nu. Acesta a venit la Piatra în anul 2000 

[i a continuat ini]iativa început\ de Sidor 

Rusu, care prin 1998 s-a bucurat de ajutorul 

fostului inspector [colar Alexandru 

Lupu [i al directorului liceului, prof. Mi h\ - 

i]\ Albu. Este o catedr\ de folclor în care 

elevii studiaz\ [i muzica universal\, pentru 

c\ se doresc rezultate de nivel academic. 

„Muzica popular\ nu trebuie umbrit\ în 

nici un fel, pentru c\ de aici ni se trage se - 

va, de aici ne hr\nim to]i”, ne aminte[te el 

aceast\ fraz\ care pare demult un loc co - 

mun, dar care nu este de fapt o realitate 

decât în câteva [coli din România, num\ - 

rate pe degetele de la o singur\ mân\. 

Motive subterane [i care pot p\rea pa - 

radoxale, ce ]in de îngustimea unor min]i 

cu educa]ie deopotriv\ comunist\ [i elitis - 

t\, au dus la denigrarea folclorului [i evita - 

rea includerii lui în [coala de muzic\ din 

România. Ar merita acest subiect o dezbatere 

public\ serioas\, mai ales c\ folclorul 

înc\ nu a p\truns nici m\car în tot 

înv\]\mântul preuniversitar, cu atât mai 

pu]in în cel universitar. Muzica popular\ 

[i instrumentele ei sunt înc\ în mare parte 

negate [i ignorate în [colile de muzic\. E 

clar c\ [i pentru a cânta la aceste instumen - 

te este nevoie de art\, dar [coala a bor dea - 

z\ doar arta cult\, nu [i cea popular\. {i 

chiar dac\ ast\zi l\utarii nu mai sunt privi]i 

ca o specie aparte, un fel de paria ai socie - 

t\]ii, muzica popular\ r\mâne în cea mai 

mare parte o tradi]ie oral\ care se transmi - 

te din genera]ie în genera]ie (a[a am în - 

v\ ]at noi la disciplina folclor, care era o 

chestie pur teoretic\…). 

Dar uite c\ la Piatra Neam] s-a de[teptat 

exact cine trebuia. Leonid Ciobanu a 

fost profesor [i director adjunct la o [coal\ 

de muzic\ la Drochia, lâng\ Soroca. De- 

{tefan POPA POPA’S: Maria Dragomiroiu 

sunetul muzicii ∙ sunetul muzi 

51


52 

spre colegii de acolo, spune c\ sunt fantastici. 

De la el aflu c\ nici în Republica 

Moldova, pân\ prin 1985, nu se înv\]a 

folclorul la [coala de muzic\. Dovad\ 

c\ românului trebuie s\-i fie foarte, foar - 

te, r\u ca s\ se de[tepte, este ce s-a întâmplat 

acolo cu mult înaintea noas - 

tr\… „A fost o perioad\ când muzica 

tra di ]io nal\ a fost interzis\” spune el. 

„A fost o lupt\ mare pentru a câ[tiga 

terenul \sta. Ru[ii cântau muzica lor 

popular\ [i pân\ la urm\ au în ]eles c\ 

avem [i noi dreptul la acela[i lu cru. 

Lupta a durat mult, dintotdeauna. Pri - 

mele clase de fol clor au ap\rut târziu, 

du p\ 1980, cam prin 1985”. 

În România nu s-a [tiut mai nimic 

despre asta. Nou\, L\utarii lui Botgros 

ni se pare c\ exist\ dintotdeauna [i c\ 

sunt de neatins, dar aflu c\ ei exist\, cel 

pu]in sub bagheta lui Botgros, doar din 

1985. Asta este… A cânta muzic\ po - 

pular\ româ neasc\ peste Prut a fost o - 

dat\ un act de cu raj. {i cum era înainte 

de anii ’80 la ba sarabeni? Leonid Cio - 

ba nu îmi spune c\ e rau orchestre de mu - 

zic\ popular\, dar pro gramul lor era foarte 

strict controlat, unele piese erau in - 

terzise, altele aveau textele contra f\cu - 

te. Repertoriul trebuia s\ sl\ veasc\ par - 

tidul. Se [tie c\ se st\tea cu radioul ro - 

mânesc la ureche [i c\ astfel cir cula [i folclorul, 

se cânta [i acolo ce se auzea aici, 

dar Leonid Ciobanu spune c\ nu era cali - 

tatea de ast\zi. A fost o r\bufnire fantastic\ 

de românism dup\ anii ’90, despre 

ca re Leonid Ciobanu spune: „A fost ceva 

necesar. Tot ce se cânta românesc era ascuns. 

Taica lui Botgros [tia multe cântece 

vechi la vioar\. De la el a luat Botgros per - 

le minunate, pe care le cânt\ ast\zi cu orchestra 

lui. L\utarii vechi au p\strat tra di - 

]ia pe ascuns”. 

Leonid Ciobanu a studiat clarinet cu 

Victor S\rbu[c\. I-a r\mas pân\ în ziua de 

azi recunosc\tor. „Feciorii lui cânt\ la vi - 

oar\”, îmi spune el cu admira]ie, „au cântat 

în orchestra lui Botgros”. El [i-a con ti- 

nuat studiile la B\l]i [i apoi la Chi[in\u. 

Dup\ clarinet, a înv\]at ]ambalul [i saxofonul, 

iar ast\zi îi înva]\ [i naiul pe elevii 

{tefan POPA POPA’S Ion Buc[a 

lui. „E un viitor bun pentru muzica noastr\ 

tradi]ional\”, conchide el. 

De la Ion Negur\ aflu unul dintre secre - 

tele performan]elor atinse de elevii care 

studiaz\ muzic\ popular\. Ion Negur\ este 

conf.univ. la Academia de Muzic\, Teatru 

[i Arte Plastice din Chi[in\u, profesor la 

Liceul de muzic\ Ciprian Porum bescu [i 

profesor la Liceul de Muzic\ Geor ge E - 

nescu din Bucure[ti. M\ mir c\ le face pe 

toate [i îl întreb cum e posibil. Face na ve - 

ta s\pt\mânal de la Chi[in\u la Bucure[ti. 

„Totul se poate în lumea asta. Sunt ma - 

es tru în art\, (la noi mai sunt înc\ treptele 

astea), membru al Uniunii Muzicienilor. 

Sunt profesor la clasa de nai, fluier, cimpoi, 

ocarin\, fluier îngem\nat, tilinc\ [i 

multe alte instrumente din familia fluierului”. 

Îl întreb de la ce vârst\ se înva]\ flu - 

ie rul la ei, pentru c\ la Gal\ tocmai ascul - 

tasem un adev\rat fenomen, un copil de 

clasa a III-a cu o Polc\ repede de Po - 

rum bescu, cântat\ cu o tehnic\ uimitoa - 

re pen tru vârsta lui. „Doamn\, ce a]i a - 

uzit azi este elementar ca bun\ ziua. 

Am avut într-ade v\r copii de clasa a III-a, 

a IV-a, virtuozi de talie mondial\. Am 

avut un concurs în Har kov, unde erau 3 

etape, la fiecare e ta p\ câte 3-5 lucr\ri, 

[i la început nu ne-au permis, nu voiau 

s\-i lase pe \[tia de 9-10 ani s\ se lupte 

cu \ia de 21-22 de ani. Dar am reu[it 

s\-i convingem c\ îndepli nim toate ce - 

rin]ele concursului, chiar dac\ suntem 

mici. Juriul era din fosta Uniune Sovie - 

tic\ [i n-au avut ce face, ne-au trecut de 

prima etap\. La etapa a III-a a fost o 

pies\ obligatorie foarte complicat\ care 

se numea Vântul [i era pentru fluier [i 

orchestr\ simfonic\. Din to]i cei mari, 

doar \sta de 10 ani a reu[it s\ o cânte. 

Lucra rea era scris\ în a[a fel, c\ se m\ - 

na cu vân tul. Pentru noi a fost simplu. 

Fluierul la noi se înva]\ în clasele I-IV. 

Este un instrument care dezvolt\ respira]ia 

[i o interpre tare profesionist\. 

Noi am schimbat conceptul cu totul. 

De obicei, instrumentul e asociat cu cio - 

banul, dar la noi cânt\ Mo zart, Vivaldi, 

Devienne, foarte multe cre a ]ii din muzica 

academic\ universal\. Pen tru noi e o pri - 

m\ etap\, din clasa a V-a co pii merg la 

corn, la nai, la clarinet, la flaut [i-atunci 

profesorii spun c\ n-au pro ble me, pentru 

c\ la fluier se studiaz\ acelea[i game ca la 

vioar\ sau pian. Noi l-am adus la o asemenea 

treapt\, încât elevi de-ai mei la fluier 

sunt azi trompeti[ti la Skt. Petersburg sau 

fagoti[ti în România.... Flu ierul este universal. 

Ascultând copii cu care lucrez la 

Bucure[ti, mul]i spun c\ ar fi bine s\ se 

fac\ [i aici la fel. La Ia[i a fost o întâlnire 

cu fagoti[ti din toat\ lumea, la universitate. 

Eu am venit cu un ansamblu de fluie - 

ra[i. Au cântat întâi muzic\ academic\ [i 

Însemn\ri ie[ene

la urm\ au cântat [i ceva folclor acolo. Un 

fagotist american zice: bun m\i, ce mai 

faci cu ei, mai departe, dac\ ei cânt\ deja 

atâtea? Eu fiind naiv, a[a, ca ve nit din 

Basarabia, am crezut c\ dac\ eu aduc 

copii a[a bine preg\ti]i, repede cine va o 

s\ se-aprind\ [i-o s\ zic\ noi de ce nu 

facem la fel? Ei, cu p\rere de r\u, ca la 

noi înc\ nu-i la nimenea. La Bucure[ti, am 

format un singur elev care cânt\ la fluier, 

în afar\ de folclor, [i muzic\ academic\. 

În Basarabia, fiecare sufl\tor a început cu 

fluierul, fie c\ e la trompet\, la clarinet sau 

alte instrumente. Aici, la Concursul Elenescu, 

m\ bucur\ c\ se d\ aten]ie instru - 

mentelor populare. S-a deschis o c\rare, 

practic toate instrumentele din orchestra 

simfonic\ au voie s\ concureze: [i contrabasul 

[i tuba, toate. Acum vreo 10 ani s-a 

introdus pentru prima oar\ ]ambalul, a - 

cordeonul [i cobza, la Tulcea. La Piatra 

{tefan POPA POPA’S Aura Urziceanu 


Neam], deschiderea e mult mai mare. Începutul 

e mai anevoios, dar e ceva molipsitor, 

se ia de la unul la altul. În fiecare an 

cre[te interesul. Anul \sta este deja [i vi - 

oara, acordeonul, canto popular, Piatra 

Neam] e o excep]ie pentru România.” 

Prof. Ion Negur\ ar veni cu pl\cere [i 

la Ia[i s\ fac\ o clas\ de nai, dar spune c\ 

înc\ nu a g\sit deocamdat\ imboldul ne - 

ce sar, de[i inima lui e în Moldova [i pe 

mol doveni îi vede altfel decât pe bucu re[ - 

tenii alinta]i, care au de toate [i nu pun 

osul la munc\. Totu[i, îmi spune c\ la Bucure[ti 

are o clas\ foarte bun\. Vlad Pa - 

nu[ este deja un interpret cunoscut, care 

cânt\ cu cvintetul de coarde cu care a cântat 

[i Zamfir în toat\ lumea. „La Bucure[ti, 

oamenii sunt mai indiferen]i, în timp ce la 

Chi[in\u stau la coad\. Dac\ veni]i la Li - 

ceul Ciprian Porumbescu sau la Conservator, 

o s\ r\mâne]i uimit\ cum se iau u - 

nul cu altul la întrecere, care cânt\ mai bi - 

ne. {i aici ast\zi mi-a spus o m\mic\ despre 

ei c\ s-au apucat s\ înve]e lucr\rile 

unii de la al]ii. E molipsitor [i e bine. Trebuie 

dezvoltat\ [i urechea. Muzica se mai 

[i fur\. Baza pe care o pune profesorul nu 

e de ajuns. Noi avem orchestrele atât de 

bune, L\utarii, Folclorul, Mugurelul, Busu - 

ioc Moldovenesc, Doina Moldovei, dato - 

ri t\ [colii, care este în primul rând de mu - 

zic\ academic\. Noi studiem acela[i Vivaldi, 

acela[i Mozart, dar în plus avem folclorul... 

Având un sunet bun, o tehnic\ 

a cademic\ [i folclorul sun\ altfel... Dac\ 

ast\zi orchestra L\utarii nu mai este, Botgros 

o face mâine din nou, pentru c\ are 

copii bine preg\ti]i [i peste dou\ s\pt\ - 

mâni î[i reface orchestra. Elevii no[tri au 

o baz\ bun\ [i cânt\ cu orice forma]ie. 

Cânt\ [i jazz, orice. V\ spun f\r\ modes - 

tie. Avem un coleg de la Dinu Lipatti, când 

e vreun concurs, întreab\: dar Negur\ este? 

Da? Ei, atunci nu mai mergem... Am devenit 

un fel de sperietoare...” 

La edi]ia din acest an a Concursului 

Emanuel Elenescu au participat 373 de 

forma]ii [i soli[ti de la majoritatea liceelor 

{tefan POPA POPA’S Angela Similea 

[i colegiilor de art\, dintre care 70 din Republica 

Moldova. Au participat 108 elevi 

la instrumente de suflat, 30 de for ma]ii de 

camer\ (duete, triouri, cvartete, cvintete), 

au fost acordate peste 80 de pre mii I, la 

toate sec]iunile. Juriul a fost format din 

22 de profesori de specialitate, avându-l 

pre[edinte pe prof. univ. dr. Gri gore Pop, 

de la Academia de Muzic\ Ghe. Dima din 

Cluj-Napoca. Din partea Ministerului Edu - 

ca]iei, Cercet\rii [i Inov\rii a participat 

prof. Adrian Br\escu, inspector general în 

Direc]ia Educa]ie Artistic\ [i Înv\]\mânt 

de Art\. Gazdele s-au dovedit, ca întotdea - 

una, o echip\ puternic\ [i pri mitoare, patronat\ 

cu simplitate, eficacitate [i d\ruire 

de directorul Mih\i]\ Albu. Un amfitrion, 

mo derator, regizor [i un bun manager, ca - 

re a [tiut s\ g\seasc\ resur se le [i solu]iile 

de organizare chiar [i în aces te timpuri tul - 

buri pentru cultur\ [i înv\]âmânt. 

Daniela VLAD 


53

foişorul de ascultat ploaia · foiş 

54 

Constantin Romanescu 

Se pare c\ nici `n cele mai adânci 

c\deri psihice mintea nu `ndr\z - 

ne[ te s\ treac\ de unele limite imprimate 

profund, ancestral, s\ dep\[easc\ 

in terdic]ii `nscrise `n formula nuclear\ a 

personalit\]ii. 

Astfel, unul din cele mai rare [i mai interesante 

deliruri este delirul de nemurire. 

Psihiatrii de alt\dat\ `l `ntâlneau mai frec - 

vent. Un personaj care este „infinit“, f\r\ `n - 

ceput [i f\r\ sfâr[it, care r\spunde la `ntre - 

barea psihiatrului (când `i cere s\-i relateze 

„totul, de la `nceput“), c\ „la `nceput am cre - 

at cerul [i p\mântul, dar dup\ aceea au `n - 

ceput problemele“. Un asemenea personaj 

psihiatric e acum demodat, nu mai face par - 

te din lumea clinicii contemporane, refugiindu-se 

`n anecdotic\. ~n era neurolepticelor, 

fizionomia bolilor psihice s-a schimbat [i extravagan]ele 

delirante au devenit rarit\]i. 

Probabil c\ delirul de nemurire e rar da - 

torit\ unui elementar bun sim], de care ascult\ 

o gândire când nu-i de tot aberant\. 

A re [i delirul un rudiment de logic\, pe ca - 

re nu `l poate dep\[i. Ideea de nemurire 

(„fizic\“) este atât de colosal\, `ncât pare a 

fi respims\ de orice logic\. Este chiar ne - 

ar hetipal\. Suntem atât de marca]i de ide - 

ea dispari]iei implacabile, c\ aceast\ idee 

face parte din structura noastr\ psihologi - 

c\, fiind un semn de normalitate a acestei 

structuri, de la care ne abatem cu totul ra - 

risim. ~ns\ acest delir de existen]\ ve[nic\ 

este interesant pentru c\ el deterioreaz\ 

stereotipul elementar care accept\ moar - 

tea ca pe un „dat“. 

Un „nemuritor“ fizic ar fi [i suflete[te 

absolut incompatibil cu un om, indiferent 

de statutul acestuia. Ar fi o alt\ fiin]\, lip - 

Utopia nemuririi 

sindu-i instinctul primar al ap\r\rii. Un i po - 

tetic nemuritor ar avea [i o existen]\ psihologic\ 

de neconceput, judecând dup\ criteriile 

stabilite de o experien]\ devenit\ [i 

ea un „dat“. 

Cu totul excep]ional, exist\ astfel de 

oameni, dar ei se `nscriu `n sfera celei mai 

grave patologii, a oligofreniilor grave, cu 

con[tiin]a de sine absent\. Aceste creaturi 

nu sunt imortali; ne[tiind nimic, ei nu [tiu 

c\ moartea este implacabil\ [i nu au ideea 

de „moarte“. De la o vârst\ `ncolo, natural 

este s\ tr\ie[ti sub semnul mor]ii. Alte - 

rarea acestei idei denot\ abera]ia. 

Exist\, cum [tim, chiar o form\ a disper\rii 

de a nu putea muri, de a fi condam - 

nat la via]\, care, `n acea va - 

riant\ clinic\ denumit\ me - 

lancolie Cottard, se manifest\ 

prin ideea c\ suferin]a psihic\ 

pe care o resimte bolnavul este 

etern\, c\ pacientul va conti - 

nua s\ tr\iasc\ prin chinul s\u 

sufletesc, menit s\ dureze la 

infinit. De-a lungul carierei, am 

v\zut doar dou\ cazuri de a - 

cest fel. Este, de fapt, un delir 

care se reduce la o jum\tate de 

idee, pentru c\ delirul de exis - 

ten]\ ve[nic\ nu `nseamn\ „in - 

capacitatea“ de a muri, ci glo - 

ria paranoic\ de a fi etern. 

Acest nemuritor nu face 

par te din categoria „eterni - 

lor“ croi]i de destin s\ fi fost, 

s\ fie [i s\ r\mân\ nemuritori. 

Acest melancolic, virtual nemuritor, 

sufer\ cel mai mult de 

un delir de nemurire, inversat. 

Dac\ `n practic\ vedem foarte rar un 

nemuritor (pentru c\ nici un nebun nu-i `n - 

tr-a tât de nebun, `ntr-atât de neserios ca s\ 

adopte acest delir, plasându-[i ideea, când 

exist\, `ntr-o serie de transform\ri care s\-i 

asigure o nemurire deghizat\ – doctrin\ 

ca re `ncepe s\ se poarte [i `n timpurile [i 

regiunile noastre), nemuritori impostori se 

mai `ntâlnesc, de[i sunt foarte rari [i ace[ - 

tia. Nemuritorii impostori nu sunt nici ne - 

buni, nici s\n\to[i. Ei fac parte din cate goria 

personajelor aflate pe o zon\ de frontier\ 

imprecis\, `ntre psihologie [i psihiatrie, 

[i este greu, ca observator, s\ optezi pentru 

una din alternative. Ar fi mai aproape 

de realitate s\ admitem concomiten]a ambelor 

ipostaze. 

Sunt, precum am spus, cazuri izolate [i 

rarisime. Nici nu e potrivit, de fapt, s\ fo - 

losim pluralul `n aceast\ excep]ional\ si - 

tua]ie. La drept vorbind, cunosc un singur 

reprezentant autentic al categoriei, [i ace - 

la din descrieri, dintr-un fel de dubioas\ le - 

gend\. Dar povestea lui este atât de pito - 

reasc\, aventurile lui sunt atât de ilustrati - 

{tefan POPA POPA’S Sean O’Connory 

Însemn\ri ie[ene

ve pentru o anumit\ epoc\ (secolul al XVIII 

-lea), cum [i pentru o anumit\ tendin]\ spre 

fabulos, pe care o are mai toat\ lumea, c\ 

merit\ s\ ne oprim câteva momente la con - 

tele de Saint Germain. Este un pri lej cum 

nu se poate mai nimerit pentru a ne angaja 

`n subiect, stabilind o leg\tur\ `ntre co tidia - 

nul psihiatric [i transpunerea lui `n ar t\ [i, 

mai cu seam\, `n literatur\. Contele de 

Saint Germain pare s\ fi fost creat a nume 

pentru aceast\ tem\. Prin compara]ie cu el, 

doctorul Fa ust, [i el amator de eternitate, 

pare doar o biat\ metafor\. 

Personajul la care ne referim nu este li - 

teratur\, a tr\it aievea, ceea ce ni s-a trans - 

mis despre el fiind hiperbolizarea unei e - 

xisten]e misterioase, ahtiate de aventur\, 

situându-se `ntre confabula]ie [i legend\. 

Nu poate fi `n]eles decât `n cadrul ce i se po - 

trivea. ~n Pendulul lui Foucault, Umberto 

Eco prinde foarte bine acest portret [i ca - 

drul `n care visul poate trece drept realita - 

te [i viceversa. 

Totul este fantast, ca imaginea unui ca - 

leidoscop prin care privim `ntr-o pia]\ co - 

lo rat\, populat\ cu personaje exotice. 

Pu]in suprarealism amestecat cu erudi - 

]ie nu stric\ atunci când e vorba de Saint 

Germain. „«}i-ar putea fi tat\, ba chiar 

str\ bunic», a spus cineva. Ne-a dat de `n - 

]eles c\ are cel pu]in dou\ mii de ani [i c\ 

o asemenea longevitate «d\ bine» la genul 

feminin, a observat un altul.“ 

Personajul Saint Germain are, la o da - 

t\ imprecis\, `ntr-un târg sau bâlci imprecis, 

`ntr-o ]ar\ [i ea imprecis\, cel pu]in do - 

u\ mii de ani. Imaginea lui circul\. Este mai 

mult un histrionic joc de-a realitatea, cu 

fantezia, decât un „caz“. Place are succes 

tocmai din pricina acestui joc `n[el\tor, ca - 

re `ncurc\ imaginile [i le instig\ la vis\ri te - 

merare. Mai exist\ `n poveste un „`nc\ tâ - 

n\r sau abia matur“, care are o mie de ani, 

sau „poate c\ a ap\rut spontan, de mai 

mult\ vreme `nc\“. 

Ne place [i asta. 

Ne place un precedent, chiar `ndr\z nim 

s\-l lu\m drept model, a[a cum ne place 


s\ afl\m c\ `n antichitatea biblic\ patriar - 

hii aveau o longevitate milenar\. 

~n joc se intr\ mai `n glum\, mai `n serios, 

dar te sim]i bine, se constituie gru puri, 

nu de-a dreptul imitatori, `ns\ – oricum – 

oameni dispu[i s\ se lase `n[ela]i. 

Povestind `ntr-o zi c\ `l cunoscuse pe 

Pilat din Pont la Ierusalim, Saint Germain 

descrie minu]ios casa guvernatorului [i e - 

numer\ felurile servite la cin\. Cardinalul 

de Rohan, crezând c\ sunt ni[te fantezii, 

s-a adresat valetului contelui de Saint Germain, 

un b\trânel cu p\rul alb [i cu o `n f\ - 

]i[are de om onest: „Prietene, `i spuse, nu 

{tefan POPA POPA’S George Clooney 

`mi vine s\ cred ceea ce zice st\pânul t\u. 

C\ ar fi ventriloc, mai treac\-mearg\; c\ 

face aur, pot accepta; dar c\ ar avea dou\ 

mii de ani [i c\ l-ar fi v\zut pe Pilat din Pont, 

mi se pare prea de tot. Dumneata te aflai 

de fa]\? Oh, din p\cate nu, monseniore, 

r\spunse cu nevinov\]ie valetul, eu sunt `n 

serviciul domnului conte numai de patru su - 

te de ani.“ (Collin de Plancy, Dictionnai re 

infernal, Paris, Mellier, 1844). 

Despre Saint Germain. Voltaire scria cu 

seriozitate: „c’est un homme qui ne meurt 

jamais et qui sait tout“. Dar Frederic al Pru - 

siei, mai pu]in deschis fanteziei, r\spunde: 

„c’est un compte pour rire“. Oricum, personajul 

era plin de notorietate, de[i `ne ca - 

t\ `n confabula]ie. 

Era sau italian, sau spaniol, sau polonez 

(Horace Walpole). S-ar fi `mbog\]it `n Me - 

xic, fugind apoi la Constantinopol cu biju - 

teriile so]iei. ~n biografia lui, adjectivele ca re 

`ncep cu „f“: fabulos, fantast, fantezist, 

for midabil, fenomenal, fai - 

mos, nu pot fi evitate. Lucrurile ce le 

mai si gure despre contele de Saint 

Ger main le afl\m `n memoriile 

doam nei de Hausset, fost\ dam - 

me de chambre a doamnei de 

Pompa dour („fru moas\ refe rin - 

]\!“ – comenta o alt\ doamn\ din 

`nalta so cietate). Avea mai multe 

nume: marchiz de Aymar, de Bed - 

mar (sau de Belmar), conte Sal - 

tâ kov, Surmont, dup\ cum se a - 

fla la Bru xelles, Paris, Moscova, 

Lei pzig. Prin 1745, era ilustru 

muzician la Londra, unde cânta 

prin sa loane la clavecin [i vioar\. 

Dup\ o peri oad\ `n care, `n ace - 

la[i ora[, a fost arestat, nu se [tie 

din care pricin\, `l g\sim la Paris, 

unde, `n schimbul unei re[e din]e 

la Castelul din Chambord, ser - 

ve[ te pe Ludovic al XV-lea ca 

„ex pert `n vopsele“. Dup\ o vre - 

me, primind o misiune diplo ma - 

ti c\ din partea regelui `n Olanda, 

intr\ iar\[i `n `ncurc\turi [i e ne - 

voit s\ se refugieze `n Londra din care plecase; 

dup\ ce `n 1762 `l g\sim `n Rusia, 

revine `n Belgia, unde `l `ntâlne[te pe nu 

mai pu]in vestitul Casanova, care re latea - 

z\ despre Saint Germain c\ a transformat 

o moned\ banal\ `n aur. 

(Va urma.) 

foişorul de ascultat ploaia · foiş 

55

delicatese istorico-literare ∙ de 

56 

Eduard Gruber [i 

destinele eminesciene (III) 

Ghicitori, eresuri... 

De altfel, Gruber era sufletul acestui cerc literar, 

îi organiza pe tineri, le cerea materiale [i le 

preg\tea pentru o revist\, „Albumul literar”, ca - 

re st\tea mereu s\ apar\ dar nu va ap\rea, de 

fapt, niciodat\, le d\dea coeziune de grup [i 

chiar speran]e. Este vorba de Elena Sevastos, 

veri[oara sa, N.Beldiceanu, Dimitrie Anghel, 

A.C.Cuza, Artur Stavri, Ema Holban, Grig. Ale - 

xandrescu, Artur Gorovei, etc. – [i fiecare în 

parte se va realiza la nivelul s\u, fiind în general 

nume de dic]ionar literar, nu de istorie literar\ – 

dar nici de enciclopedie local\. 

Cu oameni ca ace[tia vine Eduard Gruber 

împreuin\ cu Veronica Micle la Boto[ani, pe la 

Eminescu, iar pe Hanrietta trebuie s-o privim cu 

circumspec]ie: este modul ei de a în]elege arta 

[i elanul tinerei genera]ii. 

Cu totul interesant\ r\mâne rela]ia lui E - 

duarg Gruber cu Neculai Beldiceanu, poet, arheolog, 

numismat – a[adar, o îmbinare de literatur\ 

cu [tiin]a, cum era Gruber însu[i. Poveste[te a - 

cela[i Artur Gorovei, în cartea c\ruia, Alte vremuri, 

îl g\sim pe Gruber a proape la tot pasul: 

„Când m\ gân desc la Beldiceanu, g\sesc mo - 

mente în via]a lui pe care nu i-o pot concepe 

f\r\ s\-mi r\ sar\ în minte [i Eduard Gruber, 

care parc\-l completeaz\. [i mi-i fric\ s\ m\ în - 

treb dac\ nu cumva prietenia cu acesta nu i-a 

gr\bit, dac\ nu cumva chiar i-a produs, supra - 

excita rea nervoas\, care a fost fatal\ [i unuia [i 

celuilalt. Poate era o prea mare afinitate între 

ei; poate e rau meni]i s\ aib\ a cela[i sfâr[it.” 

Ceea ce spune Artur Go rovei trebuie luat în 

seam\, pentru c\ în curând Neculai Beldiceanu 

va deveni subiectul de studiu al lui Eduard Gruber 

în ceea ce ei numesc „psihologie practic\” – dar 

care se realizeaz\ prin hipnoze [i transe repeta - 

te. Vom cita mai amplu – nu f\r\ a atrage aten - 

]ia, îns\, c\ amândoi au murit cu min]ile r\t\cite 

la o foarte mic\ distan]\ în timp: mai întâi Beldi - 

ceanu la 2 februarie 1896, apoi Gruber la 28 

mar tie acela[i an. Desigur, rezultatele cerce t\ - 

rilor lor nu se cunosc, dar ne pu tem face o idee 

despre ce înseam n\ aceast\ „audi]ie colorat\” 

ur m\rind acelea[i relat\ri ale lui Artur Gorovei: 

„ În cercul nostru literar, Gruber 

era ve[ni cul aduc\tor de lucruri sen - 

za]ionale. C\utând mereu o cale ne - 

b\tut\, pe care s\ ajung\ în va z\, 

Gruber descoperea în lumea [tiin ]i - 

fic\ din occident lucruri necunoscu - 

te în apropiere de hotarele Asiei, [i 

ne ]inea la curent cu toat\ mi[ carea. 

Pe el îl interesau, în special, studiile 

psihologice; îl interesa hipnotismul 

[i celelalte chestiuni, pe care mahalaua 

noastr\ le confun da, [i poate 

înc\ le confund\, cu mesele ce se 

în vârtesc prin cas\, purtate de spiri - 

tele care vin în contact cu lumea p\ - 

mânteasc\, prin a cest mijloc ciudat. 

Cititor pasionat, Gruber nu se des p\r - 

]ea de «Revue scientifique», de «Le 

Livre», [i mai cu deosebire de Ana le - 

le de la Salpe tri è re, pe care le purta 

ve[nic în buzunar. În orice discu ]iu - 

ne, el g\sea prilejul s\ vorbeas c\ de 

Charcot, de Ribot, de Binet [i de al]i 

sa van]i, ale c\ror lucr\ri ne erau a - 

cum familiare, gra ]ie st\ruin]elor 

lui Gruber; el ne f\cea s\ le ci tim 

sau s\-l ascult\m pe el citindu-le. 

Într o zi Gruber intr\ ca o furtu - 

n\ în casa lui Beldicea nu [i, abia r\ - 

suflând, scoate un jurnal fran]u zesc 

[i ne cite[te sonetul, ast\zi cunoscut 

dar atunci cu totul nou, al lui Arthur Rimbaud: 

A noir, E blanc, I rouge, U vert, O bleu, voyelles, 

Je dirai quelques jours vos naissances latentes. 

Ce discu]ii au stârnit versurile acestea bi - 

zare, ce sarcasme la adresa lui Gruber, ce nedu - 

merire pentru unii! 

Peste câteva zile, tot la Beldiceanu, ci te[ - 

te Artur Stavri una din poeziile lui frumoase, 

pe care o scrisese în ultimele zile. Când ajun - 

ge la versurile: 

Rând pe rând [i-ncet în tristul ]intirim b\trân 

[i sfânt 

Lin se scutur liliecii cl\tina]i de-al nop]ii vânt. 

Beldiceanu sare din fundul patului [i spu - 

ne c\ el vede versurile acestea într-o culoare al - 

bastr\. Unii zâmbesc, crezând c\ Beldiceanu 

vrea s\-[i bat\ joc de Gruber. Acesta îns\ d\ o 

{tefan POPA POPA’S Bruce Willis 

Însemn\ri ie[ene

explicare logic\ faptului: Beldiceanu are ceea ce 

se cheam\ „audi]ie colorat\”. Probabil c\ pentru 

el litera l este de culoare albastr\ – [i, predominând 

litera l, culoarea predominant\ a totalului 

acestor versuri trebuie s\ fie cea albastr\. 

De atunci s-a legat, între Gruber [i Beldi - 

ceanu, o prietenie special\, o intimitate care ex - 

cludea prezen]a multor dintre obi[ nu i- 

]ii cercului nostru literar. [i Beldiceanu 

s-a su pus u nor experien]e, unor cerce t\ri 

a su pra min]ii lui, care au contribuit s\-l 

dez echilibre ze complet.(…) Minunat de 

cele des co perite, Gruber b\nuia, la înce - 

put, c\ Beldiceanu simuleaz\, [i-mi spu - 

se o da t\ vorba crud\ c\ Beldiceanu 

„min te”. Mai pe urm\, [i dup\ o serie 

în treag\ de experiment\ri, [i-a format 

convingerea despre sinceritatea subiec - 

tului lui de stu dii [i sa van]ii speciali[ti 

din str\in\tate i-au confirmat aceast\ 

sinceritate. 

Ceea ce se petrecea cu Beldi cea nu, 

par lucruri extraordinare; [i Gruber, om 

inteligent [i cu o voin]\ [i o putere de 

munc\ neobi[nuit\, a [tiut s\-l puie la 

contribu]ie pentru a-[i crea o situa]ie de 

invidiat în lumea celor înv\]a]i. 

Dup\ ce Beldiceanu a recunoscut c\ 

are a udi]ie colorat\, se f\ceau [e din]e 

la care asistau numai pu]ini [i dintre cei 

mai intimi, [i când Gruber se ar\ta, adeseori, 

ingenios. Beldi cea nu percepea o 

cu loare pentru fiecare liter\ din alfabet: 

distin gea, prin urmare, o gam\ foarte va - 

riat\ de culori. De notat este c\, în ne - 

nu m\ ra tele d\]i când îl controlam, el 

vedea aceea[i culoare pentru acelea[i 

li tere, [i când îi rosteai un cuvânt, în 

aceea[i sec un d\ î]i spunea bandele colo - 

rate sub ca re îi ap\rea. Gruber a des coperit la 

Bel diceanu [i alte fenomene simila re, în a far\ 

de audi]ia colorat\. Pentru fi ecare liter\ el sim - 

]ea un gust deose bit, un pi p\it, o tempe ratu r\, 

o rezisten]\ [i mo tilitate deose bi te; a vea ceea 

ce se nume[te: gusta]ie, ol fac ]ie, tactilitate, 

temperatur\, re zisten]\ [i moti litate colorat\. 

Chestiunile acestea le-a studiat Gruber cu 

mult\ inteligen]\, [i pe când la Ia[i unii dintre 


noi ironizau pe Beldiceanu c\, la rostirea sau 

la reprezentarea unei anumite litere, el simte 

c\ m\nânc\ „r\bd\ri pr\jite”, c\ pip\ie o bla - 

n\ de jder, c\ miroase un crin sau c\ are altfel 

de senza]iuni, greu de zugr\vit prin vorbe, la 

Londra, în 1892, la Congresul de psihologie 

ex perimental\, Gruber, încurajat de celebrul 

{tefan POPA POPA’S Roberto Benigni 

Galton, î[i dezvolta conferin]a despre audi]ie 

colorat\ în care, vorbind despre subiectul stu - 

diilor lui, despre Beldiceanu, îl descria ca pe 

un om de mare distinc]iune intelectual\: «Este 

în acela[i timp un poet de mare talent, un novator 

în literatura româneasc\ [i un arheolog 

dintre cei mai distin[i. El singur, f\r\ sprijinul 

vreunei societ\]i [tiin]ifice sau al guvernului, 

a f\cut cele mai importante descoperiri preis- 

torice în România. În acela[i timp el cultiv\ pa - 

leografia, epigrafia [i istoria civiliza]iei româ - 

ne. E un om extrem de con[tiincios în toate 

cercet\rile sale, convins de înaltele datorii ale 

investigatorului, nu se plictise[te niciodat\ [i 

pentru observa]iile psihice are darul de a se a - 

naliza cu o extrem\ fine]e [i f\r\ mil\. A ces te 

eminente calit\]i de subiect [i observator 

m-au pus pe ca lea acestor cerce t\ri.» 

A[a este. Dar studiul acestor fe no - 

me ne, fie c\ sunt de domeniul patologiei 

ce rebrale sau al fiziologiei nor male, 

l-a o bosit pe Beldiceanu, [i – sunt convins 

– a contribuit la sf\râmarea echilibrului 

u nei min]i, care nici a[a nu era 

normal\. {i ast\zi înc\ m\ întreb ce 

trebuie s\ cred despre afirma rea lui Bel - 

dicea nu c\ el sim te via]a de celul\; se 

simte pe el om-celul\ cu toa te însu [iri - 

le-o mu lui om. Uneori se autohipnotiza 

[i c\dea în stare de incon [tien]\…” (Op. 

cit., p.99-101) 

Ignorând autoreferen]ialul negativ, 

descurajant, de tipul „suntem la margi nea 

A siei”, „mahalaua noastr\”, etc. – în a - 

ceste amintiri avem m\rturia unei ac tivi - 

t\]i [tiin ]ifice de pionierat, c\reia i-au c\ - 

zut victim\ atât cercet\torul cât [i su biec - 

tul s\u. Pro babil, de aici [i aceast\ je n\ de 

a p\stra în memoria colectiv\ e venimen - 

tele. În familia lui Neculai Beldi ceanu, a - 

poi, se va fi per pe tuat aceast\ impresie 

general\ c\ Gruber cu experien]ele sale 

l-a dus la pier de rea min]ilor. Facem le g\ - 

tura – care se prea poate s\ fie doar întâmpl\toare 

– cu mitul, tot de sorginte 

ie[ean\, dup\ care Emines cu [i ar fi ie[it 

din min]i în ur ma unor exer ci]ii de Joga 

f\cute f\r\ îndrum\tor. Poetul traduse se, 

într-a dev\r, gramatica sanscrit\ – desigur, cu sco - 

pul de a parcurge unele stu dii de specialitate din 

bibliote ca ie[ean\. Sunt v\mi ale destinului istoric 

acestea, adic\ tribut care se pl\ te[te de c\ tre me - 

mo ria colectiv\ pentru p\s tra rea desti nului ca 

mo del, a imaginii a[a dar. 

Tot astfel cum aceast\ adunare la un loc a u - 

nor purt\tori ai aceluia[i nume – iat\: Artur Go - 

rovei, Artur Stavri, punându-se sub semnul lui 


57


58 

Arthur Rimbaud – împinge aceste întâmpl\ri cu 

logica mitului în zona unor „cavaleri ai mesei rotunde” 

ce au tr\it în jur\mântul de a face binele 

f\r\ a-l trâmbi]a. Din aceste a[chii de adev\r s-a 

conturat imaginea lui Eminescu din ultimii ani de 

via]\, un Eminescu magnetizând epifenomene 

sociale, politice, ideologice pentru a reverbera 

în ele figuri simbolice, arhetipuri ale r\ului seco - 

lului, ce s-au manifestat ca atare. Viitorul apar ]i - 

ne, în cazul lui Eduard Gruber, psihologiei ca 

[ti in]\, care trebuie s\-[i fac\ istoria sa. Este ne - 

voie de teza de doctorat a lui Eduard Gruber, a - 

flat\, desigur, în arhivele universit\]ii germane, 

un de el [i l-a sus]inut cu marele Wilhelm Wundt, 

de actele congreselor la care a participat, de ar - 

hivele care con]in m\rturii despre el. Nu se poa - 

te spune, a[adar, c\ el a fost uitat pe nedrept: 

spe cia li[tii au fost nedrep]i când l-au uitat, adic\ 

nu [i-au concentrat aten]ia spre începuturile istorice 

ale specialit\]ii lor. În ceea ce ne prive[te, 

din simpl\ curiozitate de a investiga lumea destinelor 

eminesciene de la sfâr[itul secolului al 

XIX-lea, n-am n\zuit 

mai mult decât de a 

ridica problema, a - 

di c\ de a ridica v\lul 

de pe lucruri uitate – 

aducând în fa]a pu - 

blicului ceea ce am 

re u[it s\ identific\m 

cert. 

La acestea trebuie 

s\ mai ad\u g\m 

doar a m\nuntul c\ 

Eduard Gruber se a - 

fla, în luna august 

1889, în preajma 

Ve ronic\i Micle la 

Târgu Neam], când 

ea se va stinge din 

via ]\. Poves te[ te Mai - 

ca Fevronia, c\lu g\ - 

ri]a care a stat cu ea 

pâ n\ în ceasul mor ]ii: 

„Într o sear\, du - 

p\ ce umblase toa - 

t\ ziua hai-hui prin 

p\durile de brad a - 

le V\ratecului, f\r\ 

s\ prân zeasc\, o v\d 

în amurg c\ sose[te 

obosit\, palid\, cu 

ochii împ\ienjeni]i, 

deabia putând s\ 

mai urce cele câte - 

va sc\ri, [i cade 

zdrobit\ pe o canapea 

care era în cerdac.” 

Ea î[i revine 

{tefan POPA POPA’S Robbie Coltrane 

[i-[i continu\ plimb\rile. În ultima zi din via]\, 

pe 3 august 1889: „A invitat ca niciodat\ pe 

to]i cunoscu]ii din V\ra tec. Era bine dis pus\. 

A cântat Stelu]a [i Vezi rândunelele se duc. Apoi 

a recitat poezii de ale ei [i de ale lui Eminescu. 

Pe la miezul nop ]ii invita]ii s-au retras, iar 

Veronica a spus c\-i o bosit\ [i c\ vrea s\ se odihneasc\...” 

Dintre in vita]i, Eduard Gruber este 

acela care duce la Bu cure[ti, la Fântâna Blan - 

dusiei, necrologul Ve ronic\i Micle – [i o po ezie 

inedit\ a ei, pe care îns\ n-o semneaz\ (scri soa - 

rea c\tre revist\ apare pe 13 august [i este isc\ - 

lit\ „Dionisie”, dup\ mot to-ul ce înso]e[te po ezia 

Tot e vis..., luat din nuvela poetului: „Lu mea-i 

visul sufletului meu, Eminescu, S\rmanul Dionis”; 

Octav Minar, îns\, care de]ine memori ile 

lui Gruber, afl\ de aici despre cine este vorba). 

S ar cuveni s\ încheiem acest capitol despre 

Eduard Gruber chiar cu poezia Veronic\i Micle, 

dar fiind prea lung\ [i cu numeroase gre[eli de 

limb\ [i de ritm, ne mul]umim s\ relu\m, dup\ 

Octav Minar Dragoste [i poezie (p. 86-87), re - 

zumatul ei în fabulosul aceleia[i c\lug\ri]e Fevronia: 

„Ajungând în Poiana }igancei, deodat\ o 

vedenie curioas\ i se ar\t\. I se p\ru c\ z\re[te 

un nour gigantic care întretaie vârful str\lucitor 

al unei moschee. Avea impresia c\ a murit 

[i c\ sufletul îi atin ge în\l]i mi le cere[ti. Apoi în - 

cetul cu în cetul z\re[te intra rea mos cheei, [i v\ - 

zu cum pe ni[te sc\ri mari de marmor\ ur ca 

Eminescu, îm br\ cat în hai ne scumpe orien ta - 

le.” Du p\ un somn odihnitor, în chi lia ei, a a[ternut 

pe hârtie po ezia Tot e vis..., care va mer ge 

la Fântâna Blan dusiei. 

Dup\ cum vedem, preo cup\rile insistente 

ale lui Eduard Gruber pentru para normal, psiho - 

logie experimenta l\, se întâlnesc cu eresurile halucinogene 

ale Veronic\i Micle – despre care, 

este locul s\ a mintim aici, se spune c\ s-ar fi si - 

nu cis, dar se men]in [i aces te coinciden]e: „Ve ro - 

nica moa re în ziua de 4 august 1889, adic\ în 

aceea[i lun\ în care murise {tefan Micle (5 august 

1879, n.n.), [i du p\ cincizeci de zile la de 

la moar tea lui Eminescu” (Idem, Ibidem, p. 97 

– informa]ie cu rent\ în epoc\, oarecum de ghid 

turistic la V\ratec). 

N. GEORGESCU 

Însemn\ri ie[ene

În 7 septembrie 1998 – un înce - 

put de toamn\ adev\rat\ – la ora 

zece sun\ telefonul. „Alo?” „Da 

… pofti]i”. „Domnul Sasu?“ „Da. Vor - 

bi]i!“ „V-aud destul de slab.“ „Eu la fel.“ 

„Nimeni nu e de vin\ c\ nu ne auzim unul 

pe altul.“ „Alo?“ „Vorbi]i, d-le!“ „Aici Pa - 

latul Co tro ceni, consilierul M\tie[.“ „M\ 

bu cur, v-ascult.“ „Domnule Sasu, [tiu c-a]i 

pu blicat o carte [i a]i editat un volum despre 

George Pomutz.“ „Da, e adev\ rat. 

Care-i proble ma?“ „Mai întâi, feli cit\ri. S\ 

[ti]i c\ eu am recomandat pre [edintelui C. 

introducerea informa]iei despre general în 

discursul din Congresul A merican.“ „V\ 

mul]umesc! Ca re e proble ma dum - 

neavoas tr\? Dac\ ave]i ne vo ie de 

exemplare, regret, nu mai am nici 

u nul.“ „Nu, nu e vorba de exempla - 

re. E ce va mai important. Organi - 

z\m aici la Co troceni o expozi]ie 

Pomutz [i avem nevoie de ajuto rul 

d-voastr\.“ „Ce fel de ajutor?“ „S\ 

ne expedia]i orice fel de material do cu - 

mentar pentru expozi]ie.“ „Material docu - 

mentar?“ „Da. Orice.“ „Domnule M\tie[, 

e dificil, fiindc\ nu am a[a ceva. Xeroco - 

pii, ilustra]ii, sunt toate în cele dou\ volu - 

me.“ „Domnu le Sasu, nu se poate, am a - 

uzit c-a ve]i, to tu[i, o foarte bogat\ infor - 

ma]ie.“ „In forma]ie am, nu v\ ascund c\ 

tocmai re dac tez un volum despre posteritatea 

lui Geor ge Pomutz.“ „P\i, vede]i, 

as ta s\ ne tri mite]i.“ „Domnu le, n-a]i în - 

]e les, cartea nu e scris\ înc\.“ „P\cat! A - 

tunci, v-a[ ruga, ve ni]i la Bucu re[ti, sun - 

tem tocmai în faza organi z\ rii expo zi ]iei 

[i m-a[ bucura s\ putem pur ta o discu ]ie.“ 

„Cum, adic\, s\ vin la Bu cure[ti?“ „Da, 

pentru o discu]ie. Dom nule M\ tie[, vorbi]i 

serios? Dumneavoas tr\ [ti]i c\ un drum în 

capital\ înseamn\ salariul meu pe o lu - 

n\?“ „Da, [tiu, dar ce e de f\cut a tunci?“ 

„Pe mi ne m\ întreba]i?“ „Gân di ]i-v\ la o 

solu]ie, dac\ nu v-a]i gândit înc\ [i mi-o 

comuni ca]i cu al t\ ocazie.“ „Eu pro bleme 

deosebite în Bucure[ti n-am, deci regret 

c\ trebuie s\ v\ decep]ionez.“ „Dom nule 


Sasu, o clip\! No ta]i d-voastr\ dou\ numere 

de telefon [i mai medita]i. M\ pu te]i su - 

na într-una din zilele urm\ toa re.“ „Domnule 

M\tie[, chiar n-a]i în]eles care e fon - 

dul chestiunii? Cu p\rere de r\u, la re ve - 

dere.“ „La revedere.“ 

* 

Miercuri, 8 septembrie, e Sfânt\ Maria 

Mic\. E deci s\rb\toare [i înc\ o zi de minunat\ 

toamn\. Deschid u[a balconului 

s\-ntâmpin lumina de afar\ cu pacea sufleteasc\ 

a unui ceas de tain\. Sun\ telefonul. 

„Alo?” „Da”… Domnul Sasu? „La 

Cotrocenit\ 

telefon!“ „A[ putea vorbi cu domnul Sa - 

su?“ „Sigur c\ pute]i, din moment ce v-am 

spus c\ e la telefon.“ „Domnule Sasu, tocmai 

mi-a spus d-l Mih\ie[, de la Pre [e - 

din]ie, s\ v\ sun în leg\tur\ cu…“ „Îmi 

permite]i s\ v\ întrerup o clip\? Dumnea - 

voastr\ ci ne sunte]i?“ „Sunt muzeograf\ 

la Muzeul Co troceni.“ „Bine, [i tocmai a]i 

vorbit cu d-l Mih\ie[?“ „Da.“ „Ei bine, 

cred c-a]i vor bit cu dl M\tie[! Gre[esc?“ 

„Da, da, M\ti e[, de fapt eu nu-l cunosc.“ 

„M\ rog… În al doilea rând, cred c\ [tiu 

despre ce este vor ba…“ „Nu-i nimic, da - 

]i-mi voie s\ v\ ex plic. În octombrie, organiz\m 

o expozi]ie Geor ge Po mutz [i 

am dori s\ ne trimite]i tot ce crede]i c\ e 

potrivit, din materialul d-voas tr\ documentar.“ 

„Dar, doamn\, i-am explicat ieri 

domnului M\tie[ c\ n-am un ast fel de material.“ 

„Acum chiar c\ nu mai în ]eleg ni - 

mic.“ „Dânsul nu v-a comunicat r\s pun sul 

meu?“ „Nu mi l-a comunicat, fiind c\, de 

fapt, n-am discutat unul cu altul.“ „Cu atât 

mai bine, v\ va explica.“ „{ti]i, am g\ sit, 

to tu[i ceva la Academie, ceva de mai bu - 

n\ calitate decât reproducerile d-voas tr\.“ 

„M\ bucur sincer, dar reproducerile nu 

sunt ale mele, pentru calitatea lor repro - 

[a]i ce ave]i de repro[at Editurii.“ „Dom - 

nu le Sa su, ca s\ putem c\uta alte mate - 

ria le, nu ne pute]i da cel pu]in o biblio gra - 

fie?“ „Nu, nu v\ pot da [i nici nu este ne - 

cesar. Ave]i un exemplar din cartea despre 

Pomutz?“ „Am.“ „A tunci, deschide]i 

volumul la ultimele pa gini [i ve]i vedea c\ 

exist\ a colo tip\rit\ o bi bliografie gene - 

ral\, adus\ la zi.“ „M\ rog, mul]umesc! 

Apropo, în ce an a ap\rut car tea dumneavoastr\?“ 

„Zicea]i c\ ave]i un volum. Îl 

mai ave]i?“ „Sigur c\-l am.“ „{i-atunci, ci - 

ne v\ împiedic\ s\ v\ ui ta]i pe foaia 

de titlu [i s\-l afla]i singur\?“ „Da… 

“ „În le g\ tur\ cu materia lul pentru 

expozi]ie, de ce nu v\ adresa]i Ministerului 

de Externe, ru gându-l s\ 

v\ ajute (astfel de informa]ii vechi 

se g\sesc în calendare, almana - 

huri, lucr\ri de istorie militar\ [i di - 

plo ma]ie).“ „Dar cui s\ m\ a dresez la 

Mi nisterul de Ex terne?“ „Cui? Dumneavoastr\ 

lu cra]i la Muzeul Cotro ceni [i nu 

[ti]i c\ un Minister de Externe are o Sec]ie 

cultural\, un Departament pentru rela]iile 

cu ro mâ nii din afara gra ni ]elor etc.? Ori - 

cine ar fi dispus s\ v\ ajute cu toa t\ soli - 

citudinea.“ „Deci, spu ne]i s\ dau telefon 

la Externe?“ „Da, iar dumnealor, prin ata - 

[a]ii culturali sau centrele culturale, v\ vor 

rezolva toate aceste probleme care v\ dau 

atât b\taie de cap.“ „Da, dar asta durea - 

z\.“ „Cum s\ dureze, doamn\? Exist\ email, 

fax, po[t\ diplomatic\, do u\ sau trei 

curse TAROM spre New York. Pentru 

Dum ne zeu, ce se întâm pl\? Sun te]i, to - 

tu[i, la Co tro ceni.“ „Domnule Sa su, deci 

nu ne pu te]i da ni mic!?“ „Din p\cate nu...“ 

„V\ mai întreb ceva a tunci: cu ocazia expozi]iei, 

se va organiza [i un simpozion 

George Pomutz. Ne pu te]i spune câte mi - 

nute ve]i vor bi?...“ 

Aurel SASU 

aide-mémoire ∙ aide-mémoire 59

arhiva ∙ arhiva ∙ arhiva ∙ arhiva 

60 

Profesor la Liceul din Ia[i 

Dup\ ce am trecut licen]a m-am întors 

în ]ar\. Credeam c\ sunt bine preparat 

pentru a face un curs de chimie la Universitate 

[i a organiza un laborator în care 

studen]ii s\ poat\ lucra practic aceast\ 

[tiin]\ [i în care [i eu s\ pot întreprinde 

lucr\ri originale. 

Aveam în mintea mea mai multe su - 

biecte ce îmi promiteam s\ studiez. Planul 

lucr\rilor era f\cut: litera tura o strânsesem 

la Paris, c\ci [tiam c\ în ]ar\ nu voi a vea 

o bibliotec\ înzestrat\ cu c\r]ile [i revistele 

de ca re aveam nevoie. 

La Universitatea din Ia[i, {t. Micle ocu - 

pa catedra de fizic\ [i catedra de chimie; 

el era, pe lâng\ aceasta, [i pro fesor de fi - 

zic\ [i chimie la liceu. 

Se publicase concurs pen - 

tru ocuparea catedrei de 

chimie de la Universitate 

(din Ia[i). M-am dus la Bucure[ti 

pentru a m\ pre zen - 

ta la acel concurs, plin de 

încredere în viitor. Conform 

legii din 1864, parte din membrii 

juriului trebuiau s\ fie tra[i la sor]i din tre 

profesorii Facult\]ii de la Universitatea din 

Bucure[ti [i parte numi]i de ministru. 

În ziua fixat\ pentru concurs, m-am dus 

la Universitate. Acolo, spre marea mea 

surprindere, aflu c\ nici Facultatea nu fuse - 

se în[tiin]at\ s\ fac\ tragerea la sor]i [i nici 

Ministerul nu numise pe membrii examinatori. 

Alerg la Minister. Pe atunci Ministerul 

Instruc]iunii era unit cu acel al Jus ti- 

]iei. Afacerile relative la instruc]ie erau con - 

duse de secretarul general. M\ prezentez 

ministrului. Acesta îmi r\spunde c\ nu cu - 

noa[te chestiunea acelui concurs [i c\ trebuie 

s\ m\ adresez secretarului general. 

M\ duc la secretarul general. Acesta îmi 

spune „c\ va cere ordinile ministrului”. 

Astfel a trecut zi dup\ zi f\r\ s\ se fac\ 

ceva, pân\ când, într-o zi, secretarul ge - 

ne ral îmi spune c\ concursul nu se mai 

poate ]ine la termenul fixat prin publi ca - 

Petru Poni 

Ce am voit s\ fac (II) 

]iune, fiind trecut. De altminteri, zise el, 

catedra de chimie de la Universitatea din 

Ia[i va fi suprimat\ prin buget. 

Toate silin]ele ce mi-am dat pentru a 

schimba aceste hot\râri ale autorit\]ii superioare 

[colare au fost zadarnice. Tr\iam 

în timpurile barbare care urma lovitura de 

stat de la 1864. To]i oamenii politici din 

toate partidele conspirau [i preg\teau re - 

volu]ia. Cine în asemenea împrejur\ri se 

gândea la bietul chimist, care se zvârcolea 

pentru a c\p\ta putin]a de a lucra în me se - 

ria sa? Astfel au luat sfâr[it toate aspira]iunile 

pentru realizarea c\rora muncisem a[a 

de greu. 

Dar nu era numai atâta. 

Pe lâng\ c\ eram strivit prin pierderea 

oric\rei speran]e în viitor, se ad\ugau ne - 

voile existen]ei. Micile economii ce f\ cu sem 

s-au mântuit repede. Am tr\it patru luni 

la Bucure[ti în cea mai neagr\ mize rie. 

A trebuit s\ vin\ noaptea de 11 februarie 

1866 pentru ca noul ministru al [coa - 

lelor s\-mi dea catedr\ de fizic\ [i chimie 

de la Liceul din Ia[i. În urma suferin]elor 

ce îndurasem, trebuia s\ fiu mul]umit c\ 

aveam cel pu]in asigurat\ pâinea de toate 

zilele. 

Dac\ [tiin]\ nu puteam face, m-am si - 

lit s\-mi fac datoria c\tre [colari, a c\ror 

instruc]iune [i educa]iune îmi fusese încredin]at\. 

Aveam pentru aceasta pilda 

înv\]\torilor mei care m-a c\l\uzit tot timpul 

cât am purtat aceast\ sarcin\. Ca [i 

dân[ii, am iubit sarcina ce aveam [i m-am 

dedicat ei din toate puterile mele. 

Am c\utat s\ înving, în marginile posibilului, 

toate greut\]ile ce întâmpinam [i 

a ceasta nu era lucru u[or. Trebuiam s\ explic 

[colarilor fizica [i chimia, 

dou\ [tiin]i eminamente experimentale, 

numai cu cre ta 

pe tabl\, f\r\ s\ le pot ar\ta 

un aparat sau s\ le fac o ex- 

perien]\. Pentru a le ]ine a - 

ten]ia încordat\ [i a-i face s\ 

în]eleag\ explica]iunile me - 

le, trebuia s\ fiu înainte de 

toate clar [i s\ m\ asigur prin repetate interoga]iuni 

c\ ceea ce explica sem fusese 

în]eles. Când terminam, în mo dul acesta, 

o chestiune, eram sigur c\ era [tiut\ de 

toat\ clasa. 

Manuale tip\rite pentru înv\]\ mân tul 

materiilor de curs secundar nu erau. Profesorul 

redacta lec]iunile ce f\cea [i d\dea 

[colarilor foile pentru a le copia. Aceste 

foi, rev\zute [i îndreptate ne con tenit, pentru 

a face ca textul s\ fie bine în]eles, au 

format manuscrisul cursurilor mele de fi - 

zic\ [i de chimie pe care le-am tip\rit. Ju - 

decând dup\ marele num\r de edi]iuni ce 

am scos [i dup\ afir ma]iunile fo[tilor mei 

[colari, se pare c\ a ceste c\r]i au ajutat 

mult înv\]\mântul fizi cei [i chimiei în [coa - 

lele noastre secunda re. Pe de alt\ par te, 

am constatat c\ multe din manualele care 

au fost mai târziu pu blicate asupra a cestor 

[tiin]i erau imitate [i de multe ori chiar co - 

Însemn\ri ie[ene

piate dup\ c\r]ile mele. De[i procedeul a - 

cestor autori nu era tocmai co rect, el mi-a 

adus totu[i o mare mul]umire sufleteasc\, 

dându-mi o nou\ dovad\ c\ lucr\rile mele 

erau bune. 

În o revist\ ilustrat\, numit\ „Gazeta 

s\teanului” (anul I, 1899, nr. 6), este pu - 

blicat un articol, intitulat Petru Poni ca 

profesor, plin de laude pentru mine. Nu 

[tiu cine este autorul acestui articol: el a 

semnat „un fost elev”. Iat\ ce scrie acest 

„fost elev” despre c\r]ile mele: 

„Pe atun cea nu era ca ast\zi, când elevii 

au la îndemân\ c\r]i tip\rite, cu figuri 

[i tablouri, cu material didactic bogat [i 

«e levii» n-au de cât s\ ceteasc\ [i s\ fie 

aten]i spre a-[i câ[tiga cuno[tin]i. Pe a - 

tunci, elevul trebuia s\-[i scrie lec]iunile 

la aproape toate materiile [i apoi, obosit 

de atâta scris, s\ se apuce s\ înve]e a ces - 

te lec]iuni. A cest neajuns a c\utat s\-l în - 

l\ture d. Poni [i l-a în l\turat cu mult suc - 

ces, publicând lec]iunile sale de la Liceul 

na]ional, în dou\ c\r]i des tinate elevilor 

tuturor [coalelor secundare, [i anume: 

Curs de chimie elementar\ [i No]iuni 

de fizic\ pentru uzul cla selor inferioa - 

re de liceu, [i, mai târziu, Elemente de 

fi zic\, cuprinzând tot ceea ce trebuia pen - 

tru studiul fizicei într-un liceu complet. 

Golul ce l-a îndeplinit publicarea acestor 

c\r]i în literatura didacticii [tiin ]i - 

fice, unde nu era nici o publica]iune bu - 

n\ de a cest fel, e greu de priceput pen - 

tru gene ra]iunea tân\r\ care n-a gustat 

amarurile acestor vremuri. Dar aceste 

publica]iuni [i ast\zi, când num\rul c\r - 

]i lor didactice s-a înmul]it, stau înc\ în 

fruntea publica]iuni lor de acest gen. 

În adev\r, nu [tii ce s\ admiri în 

c\r]ile d-lui Poni. Precisiunea, claritatea [i 

meto da sunt a[a de strâns legate cu 

adev\rul [ti in]ific expus, încât cetind o 

pagin\ din una din aceste c\r]i î]i ]ine încordat\ 

aten ]iu nea f\r\ a te sim]i obosit. 

De aceea se [i explic\ de ce toat\ tinerimea 

din ]ara ro mâneasc\, în timp ce mai 

mult de 20 de ani, [i-a primit cele întâi 


cuno[tin]i de fi zi c\ [i de chimie aproape 

exclusiv numai din c\r]ile d-lui Poni.” 

Profesor la {coala militar\ 

În toamna anului 1866, am fost numit 

profesor de [tiin]e fizice la {coala militar\, 

care fusese str\mutat de la Bucure[ti la Ia[i. 

Când m-am prezentat colonelului Ba - 

ru]i [Barozzi] 1 , comandantul [coalei, aces ta 

chem\ un ofi]er [i, spre marea mea surprindere 

[i bucurie, îi d\ ordine s\-mi predea, 

dup\ inventar, obiectele laboratorului 

de chimie [i ale cabinetului de fizic\. 

{tefan POPA POPA’S: Valéry Giscard d’Estaing 

Aveam, prin urmare, un laborator de 

chimie [i un cabinet de fizic\! 

{coala militar\ era instalat\ în casele 

lui Iorgu Ghica de la Copou. Mie mi se des - 

tinaser\ dou\ camere din antenansele a - 

cestor case boiere[ti. Nu am stat mult de 

vorb\ [i am înh\]at pe bietul ofi]er la trea - 

b\. Eram impacient s\ v\d bog\]iile ce mi 

se puneau la dispozi]ie. Doi solda]i au a[e - 

zat dulapurile, iar eu, cu dalta [i ciocanul în 

mân\, deschideam, una dup\ alta, l\ zile [i 

scoteam cu îngrijire obiectele împachetate 

în ele, spunând ofi]erului numele lor pentru 

a fi trecute în inventar; apoi le [ter geam 

bine de praf [i de paie [i le a[e zam în dulapuri, 

iar domnul Ioni]\, care avea titlul de 

preparator, care venise [i el, în calitatea 

func]iunii sale, s\ asiste la a ceast\ opera - 

]iune, se uita la mine cu oarecare dispre]; 

î[i zicea probabil în sine c\ eu trebuie s\ 

fi fost, undeva în str\in\tate, servitor întrun 

laborator. Scena era a[a de comic\, în - 

cât mi-a r\mas [i pân\ as t\zi în minte. 

Pentru fizic\ aveam foarte pu]ine a - 

parate, dar, în sfâr[it, tot era ceva. 

Deschizând l\zile cu obiecte de chi - 

mie, am avut o adev\rat\ mul]umire când 

am dat peste o balan]\ Trebuchet, pro - 

ve nind din fabrica lui Calot de la Paris. 

Balan]a este instrumentul principal al u - 

nui chimist, c\ci în aceast\ [tiin]\ totul 

se reduce la cân t\rire [i la m\sur\. Este 

adev\rat c\ ba lan ]a nu avea ponderi de 

preciziune; eu îns\ aveam o cutie de a - 

semenea ponderi de preciziune de când 

lucram în laboratorul lui Pisani la Paris. 

Aveam prin urmare mij locul de a face o 

analiz\. 

Am g\sit în celelalte l\zi capsule [i 

cre u zete de porcelan\, retarte, baloane, 

flacoane Wolf, tuburi de sticl\ de diferite 

di - mensiuni [i calit\]i [i o colec]iune îndestul 

de buni[oar\ de producte chimice. 

Erau multe lipsuri în acest început de 

laborator. M-am silit s\ le îndeplinesc cu 

mijloacele de care dispuneam, aducân - 

du-mi aminte de cuvintele lui Berzelius: 

„c\ un chimist trebuie s\ [tie s\ pileasc\ 

cu un fereseu [i s\ feresuiasc\ cu o pil\”. 

Ca mijloace de în c\lzire nu aveam decât 

câteva l\mpi cu spirt [i câteva cuptoare 

chimice. L\mpi cu spirt mi-am fabricat eu 

însumi. Aveam ne voie s\ înc\lzesc un tub 

de sticl\ pu]in fu sibil pentru a-i da forma 

ce voiam s\ aib\ pentru a m\ servi într-o 

lucrare, 


61


62 

{tefan POPA POPA’S: François Mitterand 

aprindeam mangal într-un cuptor [i la c\l - 

dura acestu ia înc\lzeam tubul. Tot cu man - 

gal înc\l zeam pe gr\tar tubul în care f\ - 

ceam o a na liz\ organic\. A[a lucraser\ 

chimi[tii cei mai vesti]i cu 30 sau 40 de ani 

în urm\. Eram mul]umit cu ceea ce a veam 

[i toate orele libere de care dispu neam le 

petreceam în laboratorul meu. Mi-am pre - 

parat singur apa distilat\ de ca re aveam 

ne voie cu o retort\ [i cu o serie de tuburi 

care îmi serveau de refrigerent; mi-am 

pre parat singur reactivii care îmi lipseau; 

am cur\]it prodactele [i reactivii care nu 

erau într-o stare de perfect\ puritate. 

Astfel mi-a organizat micul meu 

laborator pentru ca s\-mi serveas - 

c\, pe de o parte, la facerea principalelor 

experien]e de curs, iar pe 

de alta, ca s\ pot lucra [i eu întrînsul. 

Nu m\ puteam gândi s\ întreprind 

cercet\rile ce aveam în 

minte la întoarcerea de la Paris, 

c\ci nu aveam nici materialul, nici 

unele aparate pe ca re nu le puteam 

fabrica eu însumi. Pe de alt\ par - 

te, literatura [tiin ]i fi c\ îmi lipsea în 

total. Nu aveam nici c\r]i, nici reviste. 

Nu [tiam ni mic\ din ceea ce 

se face în restul lumii; tr\iam într-o 

stare de complet\ izolare. În ase - 

menea împrejur\ri a trebuit s\ m\ 

m\r ginesc la facerea unor cercet\ri 

mai mo des te. Mineralele [i apele mi - 

nerale din ]a r\ nu erau cunoscute. 

La studi e rea lor mi-am îndreptat 

activitatea mea de chimist. 

Înainte de toate, trebuia s\ g\ - 

sesc [i s\ aduc materialul ce voiam 

s\ studiez. Pentru aceasta am între - 

prins o serie de excursiuni în timpul 

va can ]elor de var\. Cea dintâi ex - 

cursiu ne am f\cut-o în Mun ]ii Vrancei, 

împreun\ cu Ion Ionescu de la 

Brad 2 . Acolo am stat aproape do - 

u\ luni. Ionescu umbla din sat în sat, 

pentru a a duna materialul de care 

s-a servit pentru a scrie remarcabi la 

sa oper\ asupra agriculturii în ju de - 

]ele Put na, Mehedin]i [i Dorohoi, iar eu cu - 

treie ram ziua întreag\ dealurile [i mun ]ii, 

pentru a vedea rocile din care erau con stru - 

i]i [i în speran]a c\ voi g\si ceva inte resant 

din punct de vedere mi nera logic. Sara ne 

întâlneam într-un sat [i, a[teptând s\ se fa - 

c\ m\m\liga, ne comunicam observa]iile 

noas tre [i le notam la lumina u nui opai]. 

Aceste note le-am utilizat anul trecut 

[1921], dup\ mai bine de jum\tate de se - 

col, pentru a redacta capitolul asupra Vran - 

cei din cartea mea, Statistica r\ze[ilor. 

Alteori, mergeam împreun\ prin sate 

sau prin creierul mun]ilor. A[a ne-am dus 

de la Lepsa la Muntele Giurgiului [Gurghiului], 

pe creasta disp\r]itoare a apelor, pe n - 

tru a vedea vechiul hotar al Vrancei. 

În Mun]ii Vrancei [i acei învecina]i, am 

g\sit foarte pu]ine minerale: gips, sare, 

sulfur\, pirit\, câteva ape minerale, câteva 

urme de petrol. C\l\uzii mei, r\ze[ii, îmi 

vorbeau de aur. Unii dintr-în[ii precizau 

chiar localitatea în care se g\se[te metalul 

pre]ios. Ceea ce credeau ei c\ este aur nu 

era decât pirit\. 

Anii urm\tori am fost în regiunea Bro[ - 

tenilor [i a Dornei. De aice, am trecut în 

Bucovina [i am cutreierat în toate p\r]ile 

de la Dorna la Nistru, aceast\ miniatur\ ad - 

mirabil\ a Moldovei. M-am dus apoi în 

Transilvania, am v\zut culmea m\iestuoa - 

s\ a Alpilor Rodnei, m-am suit pe In\u, de 

pe care vederea ]i se întinde în Maramu re[, 

în Transilvania, în Bucovina [i în Mol dova. 

Coborându-m\ spre sud, am urcat C\lima - 

nii [i Mun]ii Borsecului cu Ditr\ul, pân\ în 

[esul bogat al Mure[ului Superior. Am um - 

blat apoi în mun]ii din jude]ele Neam]ului 

[i Bac\ului. Ceea ce m-a atras mai mult în 

aceste excursiuni a fost regiunea rocilor 

cristaline din jurul Bro[tenilor. Aice am g\ - 

sit mai multe minerale pe care le-am studiat 

în micul meu laboratoriu [i le-am de - 

scris în memoriul ce am prezentat Academiei 

Ro mâne sub titlul de Cercet\ri asu pra 

mine ralelor din masivul cristalin de la 

Bro[te ni. 

Amintirea timpului cât am fost profesor 

la {coala militar\ a r\mas profund în - 

tip\rit\ în inima mea. În aceast\ [coal\ 

am g\sit mijlocul de a lucra pu]inul ce am 

f\cut în [tiin]\; într-însa am cunoscut de 

aproape pe to]i tinerii ofi]eri care, pe 

câm pul de lupt\, au reînviat, sub conducerea 

Marelui Rege, Carol I, gloria str\ bu - 

n\ [i au cucerit neatârnarea patriei; tot 

a colo am cunoscut pe generalii care, în 

fruntea o[tilor noastre, au înf\ptuit aspira - 

]iunile noastre cele mai scumpe, realizând 

unirea tuturor românilor. To]i ace[tia îmi 

f\ceau marea onoare de a se numi [colarii 

mei. 

Însemn\ri ie[ene

Când, dup\ terminarea r\zboiului mon - 

dial, s-a format ministerul de generali 3 , trei 

din ace[ti conduc\tori, Coand\, Grigores - 

cu [i Prezan, mi-au cerut cu cea mai mare 

insisten]\, s\ fac [i eu parte din acel minis - 

teriu. Iat\, în esen]\, r\spunsul ce le-am 

dat: „Ministerul ce forma]i va fi de foarte 

scurt\ durat\. Partidele politice, [i în special 

liberalii, nu v\ vor l\sa s\ guverna]i 

mult timp, nici s\ face]i ce voi]i. Trebuie 

dar s\ ave]i un program bine hot\rât. Du - 

p\ mine acest program trebuie s\ fie, în 

rezumat, urm\torul: 

1. Primirea unirii Basarabiei, Bucovi - 

nei [i Ardealului în noul Regat Român; 

2. Promulgarea, prin decret-lege, 

a Le gii electorale pe baza sufragiului 

direct [i secret votat de Constituant\; 

3. Promulgarea prin decret-lege a 

Le gii agrare pe baza exproprierii vo - 

tat\ a se menea de Constituant\. Dac\ 

domniile voas tre primi]i acest program 

[i dac\ M.S. Regele îl aprob\, opera 

dumneavoastr\ va fi mare. Dac\ cre - 

de]i c\ trebuie s\ m\ a so cia]i [i pe mi - 

ne la s\vâr[irea ei, primesc cu recu - 

no[tin]\ aceast\ onoare. Dac\ îns\, 

din o cauz\, oricare ar fi, domniile 

voastre cre de]i c\ acest program nu 

poate fi reali zat, atunci v\ rog s\ m\ 

l\sa]i s\ termin în li ni[ te pu]inile zile 

ce Dumnezeu îmi va d\rui.” 

Generalul Coand\, care fusese în - 

s\rcinat de rege cu formarea ministerului, 

mi-a r\spuns: „M.S. Regele 

a prob\ punctele pe care le-ai dezvol - 

tat în programa d-tale [i M.S. crede 

c\ trebuie s\ le rezolv\m cât mai cu - 

rând”. Astfel am intrat în ministerul 

Coand\. 

Din cele trei puncte ale programului 

meu nu au fost rezolvate decât cele 

dintâi dou\. Legea agrar\, lucrat\ în 

Consiliul de mini[tri din care f\ceam 

parte, a fost su pu s\ sanc]iunii regale, 

îns\ nu a putut ob ]ine semn\tura re - 

gelui decât dup\ ce a fost modificat\ 

de ministerul prezidat de Br\tianu. 


Am trecut intrarea mea în minis terul Coan - 

d\ în capitolul în care notez a mintirile 

mele de la {coala militar\, c\ci nu-mi pot 

explica st\ruin]a ce au pus a ce[ti fo[ti [colari 

ai mei s\ vin al\ture cu dân[ii decât 

prin simpatia ce aveau pentru fostul lor 

profesor. 

Profesor la Universitate 

La 1878, în sfâr[it, dup\ 13 ani de a[ - 

teptare, s-a pus la concurs Catedra de chi - 

mie de la Universitatea din Ia[i. De[i pu - 

blicasem mai multe lucr\ri de chimie, pe 

baza c\rora a[ fi putut cere s\ mi se dea 

{tefan POPA POPA’S: Jacques Chirac 

catedra, m-am hot\rât s\ nu uzez de acest 

drept, ci s\ m\ prezentez la concurs ca 

oricare încep\tor în carier\. 

Concursul consta în patru probe scrise 

[i patru lec]iuni. Era un concurs de memo - 

rie [i memoria sl\be[te cu vârsta [i cu mun - 

ca. Aveam peste 37 de ani [i pân\ atun - cea 

muncisem din greu pentru a-mi face cursu - 

rile în deosebitele [coale secundare în ca - 

re eram profesor pentru a m\ ]ine în curs 

cu [tiin]a, pentru a face lucr\rile de chimie 

în micul meu laborator de la {coala militar\. 

Se zice c\ memoria se înt\re[te prin 

exerci]iu, eu cred din contra c\ se sl\ be[te 

cu cât acumulezi în creier mai multe fapte. 

Îndat\ ce am fost liber de la [coli - 

le un de profesasem, m-am dus cu c\r - 

]ile mele la Borsec. Acolo am muncit 

zi [i noapte. Sculat din zori de ziu\, 

nu m\ culcam decât la miezul nop]ii. 

Ceea ce m-a sus]inut [i mi-a dat pu - 

tere ca s\ rezist a fost far me cul ce întotdeauna 

a exercitat asupra mea pri - 

veli[tea mun]ilor [i lini[tea p\durilor de 

brad. În octombrie, m-am dus la Bucu - 

re[ti, unde trebuia s\ se ]in\ concursul. 

Amin ti rea suferin]elor ce îndu ra - 

sem la 1865 m\ turmenta ca un vis r\u. 

Toate chestiunile ce examinatorii 

mei mi-au dat s\ le tratez, în scris [i în 

oral, le cuno[team. Când am ajuns la 

proba ulti m\, mi s-a p\rut c\ mi s-a 

ridicat o piatr\ de pe inim\. Eram, în 

sfâr[it, profesor la Universitate! 

1 Constantin Barozzi (1833-1921), 

ge ne ral, profesor de fortifica]ii la {coala 

militar\ de ofi]eri; a organizat Serviciul geografic 

al arma tei; în timpul R\zboiului de 

independen]\ a comandat trupele de 

geniu. 

2 Ion Ionescu de la Brad (1817-1891), 

a gronom, participant la Revolu]ia de la 

1848 din }ara Româneasc\, unchi al lui 

Petru Poni. 

3 Guvernul format în noiembrie 1918, 

pre zidat de Constantin Coand\, avea în 

componen]a lui pe P. Poni ca ministru al 

Instruc]iei Publice. 

(Text `ngrijit de Dumitru Iv\nescu.) 


63

64 

Dorel Schor 

~n caz de urgen]\... 

• Nu f\ al doilea pas `nainte de a-l face pe primul. 

• Ne desparte nu atât distan]a, cât direc]ia. 

• Cu ochii inchi[i, vedem mult mai departe. 

• Totul pentru noi! Restul pentru voi! 

• Fii de[tept! Nu ca tine... 

• Agricultur\: când cre[te prea mult dovleacul, se usuc\ vrejul. 

• Un b\rbat bolnav e mai dificil decât trei femei s\n\toase. 

• E grav când confund\m lini[tea cu t\cerea. 

• Somnul ra]iunii na[te (uneori) scriitori, deputa]i, specia li[ti... 

• Cenzura e mama informa]iei... C\ nici mama nu permi te s\ 

spui orice. 

• Râdem de pro[ti sau de pro[ti ce suntem?! 

• Cine nu are prieteni, s\-[i cumpere! C\ sunt destui care vând. 

• Nu trebuie s\ m\ prefac ca s\ par modest. 

• Sunt a[a de multe de spus, c\, mai bine, tac! 

• Eu `l prefer, `n lips\ de altceva...! 

• ~ncep s\ cred ca Istoria e scris\ de economi[ti. 

• To]i vorbesc, mai cu seam\ cei care ar trebui s\ tac\... 

• Câte unul intr\ la ap\ [i nu rezist\ la stors. 

• Unii zâmbesc [i li se v\d col]ii. Al]ii nici m\car nu zâmbesc. 

• Toat\ lumea strig\ c\ nu-i loc pentru toat\ lumea. 

• Pl\tit s\ nu fac\ [i s\ tac\. 

• Cite[te! {i vei deveni cu dou\zeci de ani mai de[tept. 

• ~n caz de urgen]\, e important `n ce parte a u[ii te afli. 

• Cel mai greu e s\ nu spui nimic când nu ai nimic de spus. 

• Reclamele sunt foarte bune… Dar cine te oblig\ s\ le crezi?! 

• Ce-i pe gratis, nu e ieftin… 

• Nu te po]i feri de prostie…A ta sau a altora… 

• De regul\, `n timp ce adev\rul e prezentat trunchiat, min ciu na e 

ramificat\. 

• Situa]ie: coada care d\ din câine! 

• Biologia ne inva]\ c\ speciile inferioare sunt cele mai prolifice. 

• Tot ce e nou e suspectat…{i ce e prea vechi, de asemenea. 

• Prostul râde uneori ca s\ nu-l cread\ lumea prost. 

• Ce s-ar face amintirile b\trâne]ii, f\r\ p\catele tinere]ii? 

• Po]i vedea `n p\dure o surs\ de via]\, sau numai o surs\ de 

lemne… 

• Decât s\ facem noi pu]in [i prost, mai bine s\ fac\ al]ii mult [i 

bine. 

• Putem, desigur, `mp\r]i dreptatea, dar nu e mai bine s\ o l\ s\m 

`ntreag\? 

• O parte din lume se bucur\ de democra]ie… {i o alta de de - 

mografie. 

• Ne intreb\m uneori: suntem lua]i de pro[ti sau chiar suntem?! 

• Privi]i mai pu]in `n oglind\ [i mai mult pe fereastr\! 

• Ce tragedie: inteligen]a pus\ `n slujba prostiei… 

• Cine s-a fript cu ciorb\ sufl\ [i-n iaurt…Dar cine poate sufla `n 

atât de mult iaurt?! 

• De la mine m\ a[teptam la mai mult… 

• {i b\trâne]ea este trec\toare... 

• To]i suntem o ap\ [i un p\mânt. Numai c\ nu aceea[i ap\ [i nu 

acela[i p\mânt. 

• Cum dracu' se ajunge `n rai? 

• A]i `ntârziat tocmai la timp! 

• Repeti]ia e mama `nv\]\turii, a plictiselii, a pis\logilor [i a bâl - 

bâi]ilor. 

• Optimist din disperare. 

• La „Obiecte pierdute“ se afl\ numai obiecte g\site... 

• Mie so]ia `mi spune zilnic ce s\ cred. 

• Camera mea e a[a de strâmt\, c\ dac\ m\ uit `n dreapta v\d `n 

stânga. 

• Eu m-a[ `mp\ca cu ideea... Dar ea, ideea, nu [i nu...! 

• To]i stau la coad\... Nimeni la cap. 

• „Iube[te-]i aproapele ca pe tine `nsu]i“... De aici vine ura de sine. 

• Tab\ra advers\ e `ntotdeauna a imbecililor. 

• Tot ce-i fin e prea pu]in. 

• Nu se face c\rare stând pe loc. 

• R\ul cel mare devine r\ul cel mic prin rota]ie. 

• Formatorii de opinie sunt in-formatorii. 

• Moda: stili[tii sunt, `n majoritate, niste b\rba]i care nu iubesc femeile. 

• De ce, adic\, naivitatea e sfânt\!? 

• Femeile sunt mai inteligente decât b\rba]ii. Mai ales acelea m\ritate 

cu b\rba]i inteligen]i. 

• Uite in ce hal a ajuns Fran]a din cauza a trei cuvinte: libertate, 

egalitate, fraternitate! 

• Niciodat\ nu se [tie ce poate aduce ziua de ieri. 

• De când nu mai e nevoie de inteligen]\, ne descurc\m [i noi cum 

putem. 

• Rugurile medievale mai ard `n multe capete. 

• Progresul incepe de la cuvintele „nu cred“... 

• Ideile bune sunt foarte stinghere. 

• Nu po]i fi anti f\r\ s\ fii [i pro. 

• Ce e scris cu litere mici, nu este niciodat\ `n interesul t\u. 

• Dac\ te uit\ Dumnezeu, pân\ la urm\ te ia dracul. 

• Gr\be[te-te [i a[teapt\! 

• Cât de lung\ ar fi insomnia, sfâr[e[te prin a te adormi. 

Însemn\ri ie[ene

Num\r ilustrat cu reproduceri dup\ desenele pictorului 

{tefan POPA POPA’S (n. 1955). 

Coperta I: Madeleine Albright 

Coperta IV: Penelope Cruz 

Mul]umim domnului {tefan Popa Popa’s pentru acordul de a 

ilustra acest num\r cu reproduceri dup\ caricaturile sale.

LEI 6 

ISSN: 1221-3241

seria a treia, an I, nr. 4, decembrie 2009 - Insemnari Iesene

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?