Cap.IX Pericarditele - Cardiologie.ro

Indometacin, 25 -50 mg (1-2 caps) x3/zi
Ibuprofen, 400 mg (2 cp) x3/zi
Medicația corticoidă este rezervată cazurilor care nu au răspuns la tratamentul
clasic.
Evoluția pericarditelor acute fără revărsat lichidian: Este benignă, în marea lor
majoritate. Complicațiile pericarditelor acute sunt dezvoltarea unui revărsat lichidian,
sau evoluția spre cronicizare, cu recurențe succesive și apariția constricției
pericardice.
<strong>Pericarditele</strong> Acute Exudative
Definiție: Sunt pericardite acute complicate de apariția unui revărsat lichidian
pericardic. Simptomele clinice depind de cantitatea de lichid acumulată.
Morfopatologie: Pe fragmentele de biopsie pericardică apar aspectele de inflamație
enumerate mai sus. În cazul pericarditelor specifice (neoplazică sau tuberculoasă) se
poate face diagnosticul etiologic al revărsatului. Aspectul macroscopic al acestuia este
cel mai adesea sero-citrin, în cea mai mare parte, mai ales la formele virale sau
inflamatorii pure. Pot apare flocoane de fibrină, produse prin coagularea proteinelor,
în cazul unei concentrații de proteine > 2 gr/100 ml (examen Rivalta pozitiv). Dacă
aspectul macroscopic al lichidului este sero-sangvinolent, etiologia este tubercuoasă
sau neoplazică, cel mai adesea, dar pot apare și pericardite “idiopatice” cu un astfel de
aspect. <strong>Pericarditele</strong> bacteriene se identifică relativ ușor prin prezența unui revărsat
purulent, vâscos, gălbui. Chilopericardul se caracterizează prin revărsat
intrapericardic lactescent, datorită conținutului crescut de grăsimi al limfei toracice.
În fine, revărsatele sangvinolente pure, sunt regăsite în plăgile penetrante
intracardiace, perforații iatrogene ale arterelor coronare din cursul cateterismului
cardiac, al examenelor electrofiziologice sau postoperatorii, ruptură de ventricul
postinfarct, ruptură de joncțiune atrio-ventriculară după protezare mitrală sau disecție
acută de aortă ruptă în pericard.
Aspectul microscopic al lichidului ne poate da informații despre etiolologia sa.
Citologia poate detecta prezența unor celule maligne în revărsatele neoplazice. În cele
inflamatorii, este de obicei nespecifică.
Examenul microscopic direct, după colorație Gram și Ziehl-Nielsen detectează
prezența bacililor tuberculoși.
Cultura lichidului pe medii specifice permite identificarea germenului responsabil, în
revărsatele purulente.
Examenul biochimic, cu determinarea concentrației proteice, de glucoză, a LDH,
permite diferențierea dintre transudate și revărsate pericardice, și diagnosticul
pericarditei tuberculoase prin concentrația crescută de adenin-dezaminază.
Tehnicile mai noi de PCR sau imunohistochimie permit, respectiv, diagnosticul
etiologic al pericarditelor virale sau al pericarditelor autoimune.
Clinic: Semnele clinice ale unei pericardite exudative depind de cantitatea de lichid
acumulată.
Durerea este prezentă din faza “uscată” a pericarditei.
Dispneea se accentuează, fiind datorată și distensiei cauzate de lichidul pericardic, în
plus față de iritația frenicului și a pleurei mediastinale.
Semnele electrocardiografice sunt aceleași (modificări ale segmentului ST ce
evoluează în 4 faze și sunt concordante în toate derivațiile) la care se adaugă aspectul
de microvoltaj (amplitudinea maximă mai mică de 5 mm) și de alternanță electrică
5