Cap.IX Pericarditele - Cardiologie.ro

prezintă un risc mare de recidivă, datorită prezenței unei patologii subjacente cronice
(pericarditele neoplazice, uremice, din boli de țesut conjunctiv, etc). Se efectuează
prin toracotomie antero-laterală, dreaptă sau stângă, cu abordul spațiului pleural
respectiv și rezecția unei piese dreptunghiulare de pleură și pericard.
Drenajul chirurgical prin sternotomie mediană. Este recomandat în revărsatele franc
hemoragice (pentru depistarea sursei de sângerare și realizarea hemostazei),
revărsatele postoperatorii, cele purulente sau tuberculoase. La acestea două din urmă
etiologii este necesară evacuarea completă a aderențelor, pentru a preveni formarea
pericarditei constrictive, și instalarea unui sistem de lavaj-drenaj.
Drenajul pericardic prin toracoscopie este o metodă elegantă și minim invazivă de a
drena revărsatele pericardice. Constă în introducerea unui toracoscop și a două
instrumente (aspirator, cauter sau pensă) prin trei incizii toracice. Are avantajul unei
vizualizări directe a spațiului pericardic, cu liza aderențelor constituite, evacuarea
completă a cheagurilor, recoltarea de fragmente bioptice, etc. Are dezavantajul
necesității unui material specific.
Drenajul chirurgical prin tehnici robotice, este similar celui prin toracoscopie,
realizându-se însă cu ajutorul unui robot operator. Este extrem de costisitor.
Complicațiile pericarditelor acute exudative sunt reprezentate de apariția tamponadei
cardiace, de recidiva exudatului și de constituirea unei pericardite constrictive.
9. 3. Tamponada cardiacă
Definiție: Tamponada cardiacă este un sindrom datorat compresiunii extrinseci a
cordului (în principal a cavităților drepte) și manifestat clinic prin triada lui Beck
(hipotensiune, presiune venoasă centrală crescută, zgomote cardiace asurzite), puls
paradoxal și dispnee.
Tamponada cardiacă este o urgență medico-chirurgicală, netratată evoluând spre
deces în toate cazurile.
Fiziopatologie: Tamponada cardiacă apare în pericarditele exudative dacă acumularea
de lichid intrapericardic s-a făcut cu rapiditate sau, în revărsatele cronice, dacă s-a
depășit rezerva dilatatorie a sacului pericardic. Ambele situații se traduc prin
creșterea presiunii intrapericardice, care devine pozitivă (în mod normal este de -2
mm Hg) și compresia structurilor cardiace. Cavitățile care sunt cel mai afectate de
această creștere presională sunt cavitățile drepte, care lucrează într-un regim de
presiune mai scăzut.
Se descriu două faze evolutive: într-o primă fază, presiunea intrapericardică este mai
mică ca presiunea de umplare ventriculară. Debitul cardiac este menținut, cu prețul
creșterii volumului telediastolic ventricular și al unei tahicardii compensatorii. Dacă
presiunea intrapericardică continuă să crească, devine superioară presiunii
telediastolice ventriculare iar umplerea ventriculară este sever afectată. În cazul
ventriculului stâng la aceasta contribuie și inversarea curburii fiziologice a septului
interventricular. Rezultatul net este scăderea severă a debitului cardiac.
Clinic: Consecințele clinice ale acestei situații sunt următoarele:
Accentuarea interdependenței ventriculare: În timpul inspirului crește întoarcerea
venoasă la nivelul cordului drept. Datorită creșterii presiunii intrapericardice,
umplerea ventriculară dreaptă crescută va duce la inversarea curburii normale a
septului interventricular și scăderea volumului telediastolic ventricular stâng. Efectul
8