FIBRE TEXTILE

4 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – FIBRE TEXTILE
Din categoria fibrelor naturale, ponderea cea mai mare o deţine bumbacul, iar dintre
fibrele chimice, ponderea o deţine grupa fibrelor sintetice, a căror producţie şi consum au crescut
continuu, atât ca valori absolute cât şi ca valori relative, comparativ cu alte categorii
de fibre.
Prognozele iniţiale prevedeau pentru anul 2000 o pondere a fibrelor chimice de 74%,
neprevăzându-se la acea dată marea criză mondială a petrolului, fapt care a permis o revigorare
a producţiei de fibre naturale şi artificiale pe bază de celuloză. Creşterea producţiei de fibre
naturale se explică atât prin extinderea suprafeţelor cultivate cu bumbac, deşi acestea sunt
limitate, cât şi prin creşterea randamentului de fibră la hectar. Producţia mondială de bumbac în
1986–1987 a fost de 15,215 milioane tone, din care peste 1,3 milioane tone fibră extralungă, în
1988 de 18,34 milioane tone, iar în 1991 de 19,7 milioane tone. Cele mai mari ţări
producătoare de bumbac sunt în ordine descrescătoare: China, S.U.A., C.S.I., India, Pakistan,
toate producând circa 14 milioane tone, iar restul de 4–5 milioane tone producându-se în alte
ţări. Fibrele liberiene au cunoscut şi ele creşteri importante, dominate fiind cele de iută,
care de la 3,5 milioane tone în 1966 (produse pe plan mondial), în 1980 s-a ajuns la
4,25 milioane tone/an. La începutul primului deceniu al acestui secol, producţia mondială de
lână – baza spălată – a fost de 730 mii tone/an. Până în anul 1960, producţia anuală a crescut la
dublu, după care a urmat o stagnare, cu mici variaţii cantitative şi calitative, situaţie care se va
menţine şi în anii care vin. Mai mult de jumătate din producţia mondială (57%) se produce în
numai trei ţări: Africa de Sud, Australia şi Noua Zeelandă, restul de 43% o deţine un număr
foarte mare de ţări, inclusiv fosta U.R.S.S. Stagnarea relativă a producţiei mondiale de fibre de
lână pe cap de locuitor s-a datorat creşterii demografice de la începutul secolului, care până în
prezent s-a dublat. În acest interval de timp şi producţia de lână s-a dublat, ceea ce a determinat
ca şi consumul pe cap de locuitor să se menţină în limite relativ constante, de 0,350 kg/an.
Pentru anul 2000 se preconizează o producţie mondială de fibre de lână de circa 1,8 milioane
tone pe an.
Fibrele chimice, cu cele două subgrupe (fibrele artificiale şi sintetice), au cunoscut
mutaţii importante în structura bazei de materii prime, datorită, în mod deosebit, dezvoltării
industriei chimice de fibre pe plan mondial, cu accent pe polimerii sintetici clasici, poliamide,
poliesteri, poliacrilici, poliolefinici, dar şi a altor categorii de polimeri. În acest sens s-a diversificat
foarte mult gama sortimentelor de fibre a căror proprietăţi noi le-au făcut apte pentru a fi
folosite şi în alte domenii de vârf ale tehnicii. Această situaţie este dată de următoarea evoluţie
mondială: în 1960 se produceau fibre artificiale (celuloza) 17% şi fire sintetice doar 5% din
totalul de fibre; în anul 1980 s-au realizat 11% fibre artificiale şi 36% fibre sintetice, iar pentru
anul 2000 s-a estimat 9–10% fibre artificiale şi 46–47% fibre sintetice. Producţia mondială de
fibre chimice, pe tipuri de fibre produse în ultimii ani, este dată în tabelul următor:
Tabelul I.1.2
Tipuri de fibre
Producţia
1990 1991 1993
mii tone % mii tone % mii tone %
Celulozice 3273 17 3110 16 2514 13
Sintetice: 15851 83 16268 84 17073 87
din care: PES
PA
PAN
altele
8560
3840
2314
1173
54
24
15
7
8963
3666
2353
1286
55
23
14
8
9835
3662
2376
1200
Total 19124 100 19378 100 19587 100
57
21
14
8