FIBRE TEXTILE

46 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – FIBRE TEXTILE
Secţiunea circulară a fibrelor dă un luciu diminuat, comparativ cu secţiunea profilată
(trilobată, pentalobată).
Reglarea luciului fibrelor se poate realiza prin introducerea de substanţe cu rol de
dispersie a luminii, a bioxidului de titan (TiO2). Astfel de substanţe se numesc matisanţi şi au
indice de refracţie mare.
Din punct de vedere al luciului, fibrele textile pot fi grupate în:
• mate (bumbac, liberiene);
• cu luciu slab (in, ramie, bumbac fin);
• cu luciu pronunţat (mătase nedegomată, bumbac mercerizat);
• cu luciu foate puternic (fibrele chimice nematizate).
Culoarea fibrelor este legată de absorbţia selectivă a luminii. Fibrele necolorate sunt
acelea care reflectă total lumina incidentă şi se prezintă cu diferite grade de luminozitate,
dependente de coeficientul de reflexie, care este specific fiecărui tip de fibră. Între alb şi negru
se deosebesc sute de trepte de luminozitate (trepte de cenuşiu). O parte din aceste trepte pot fi
identificate cu ajutorul unor etaloane. Prin vopsire, fibrele reţin particule de coloranţi, care
determină o reflexie selectivă.
Culoarea se determină, în afara etaloanelor de culoare, cu ajutorul fotometrelor, calorimetrelor
şi spectrofotometrelor.
Radiaţiile cu lungimi de undă mari se numesc culori calde (prin asemănare cu incandescenţa
metalelor şi a soarelui): galben, galben-verzui, portocaliu, roşu.
Radiaţiile cu lungimea de undă redusă se numesc culori reci (sugerând culorile
gheţarilor şi a metalelor reci): violet, indigo, albastru, verde-albastru, verde.
La aprecierea culorii fibrelor se analizează influenţele pe care le exericită izvorul de
lumină, fondul pe care sunt aşezate în momentul cercetării şi structura fibrei.
La lumina becului electric, care are un conţinut mai bogat în radiaţii galbene şi mai
sărac în radiaţii albastre decât lumina solară, culoarea galbenă a fibrelor devine mai saturată,
culoarea roşie devine mai deschisă, culoarea portocalie devine mai galbenă, iar culoarea
albastră se întunecă. Lumina solară puternică determină o paloare a culorilor, mai ales o
schimbare a violetului. Lumina solară slabă determină o închidere a roşului şi a galbenului şi o
deschidere a albastrului [4].
Fondul pe care se cercetează culoarea fibrelor poate să determine un contrast de
luminozitate şi un contrast de ordin cromatic. Astfel, pe un fond deschis, culorile cenuşii şi
negre apar mai întunecate, iar pe un fond întunecat, ele apar mai luminoase.
Culoarea fibrelor depinde şi de gradul de pigmentare naturală. Fibrele vegetale sunt
colorate în nuanţe de galben şi galben-verzui, iar lâna poate să apară în diferite culori, în
funcţie de cantitatea şi natura pigmentului. Mătasea naturală brută (borangicul) apare uneori
colorată în galben de diferite nuanţe, datorită pigmenţilor care se găsesc în sericină. Mătasea
naturală degomată este alb-strălucitoare.
Pentru realizarea unor articole textile, se preferă fibrele albe, deoarece în procesul de
finisare chimică, prin vopsire, se pot obţine game variate de nuanţe de culori.
Gradul de alb este definit ca raportul între procentul de lumină reflectată difuz de fibră
şi procentul de lumină reflectată difuz de către o probă etalon (oxid de magneziu, sulfat de
bariu). În practică, albul materialelor textile nu este întotdeauna acromatic. De exemplu, fibrele
naturale (bumbac, in, lână), după albire, mai prezintă o uşoară coloraţie gălbuie. Fibrele
chimice prezintă o anumită cromacitate încă din tehnologia de fabricaţie, ele totuşi au un grad
avansat de alb (peste 80%).
Proprietăţile optice cantitative sunt date de modul în care se realizează reflexia şi
refracţia razei incidente.