FIBRE TEXTILE

50 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – FIBRE TEXTILE
Fibrele celulozice: bumbacul, viscoza şi acetat au stabilitate mică la acţiunea radiaţiilor,
în comparaţie cu alte fibre. Prezenţa oxigenului din aer influenţează foarte puţin asupra vitezei
de distrucţie a fibrelor celulozice. Ordinea în care se plasează fibrele celulozice din punct de
vedere al stabilităţii faţă de radiaţii este următoarea: fibre acetat > viscoza > bumbac.
Fibrele proteice (lâna şi mătasea naturală), supuse radiaţiilor, manifestă o rezistenţă mai
mare decât fibrele celulozice. Prin iradierea lânii cu neutroni lenţi, până la o anumită doză, nu
se produc modificări semnificative, la doze mari apar modificări structurale, evidenţiate prin
creşterea solubilităţii în alcalii (ca rezultat al scăderii gradului de reticulare, prin ruperea
punţilor de cistină şi a scurtării lanţurilor polipeptidice). Aceste efecte modifică şi aspectul
curbelor efort–alungire, prin scăderea rezistenţei la rupere şi a creşterii capacităţii de
deformare. Efectul predominant al radiaţiilor în prezenţa oxigenului din atmosferă şi a apei din
fibră este oxidarea cistinei şi chiar scindarea legăturii –CO–NH– din catena principală [4], [7],
[12], [13], [17].
Fibrele sintetice: poliamidele, poliesterii şi poliacrilnitrilii, manifestă tendinţă de
reticulare la iradiere. Iradierea fibrelor sintetice în vid are o influenţă distructivă mult mai mică
decât dacă iradierea s-ar efectua în aer, deci mediul de iradiere are o influenţă mult mai mare
asupra fibrelor sintetice decât în cazul fibrelor celulozice, la care mediul influenţează într-o mai
mică măsură. O ordonare privind scăderea de rezistenţă a unor fibre sintetice şi naturale la
condiţii identice de iradiere este următoarea: poliester > poliacrilnitril > mătase naturală >
poliamidă > in.
Având în vedere modul în care pot fi utilizate radiaţiile de înaltă şi joasă energie privind
modificarea proprietăţilor şi a imprimării altora noi fibrelor, au fost studiate procesele de
grefare.
Fibrele celulozice (naturale sau artificiale) sau proteice (lâna şi mătasea naturală),
activitate prin metode fizice (radiaţii α, β, γ, UV, electroni rapizi, plasmă etc.), în prezenţa unor
monomeri vinilici formează grefe corespunzătoare pe suport, imprimând proprietăţi mai
bune, în sensul creşterii rezistenţei faţă de flacără, acizi, alcali, oxidanţi, microorganisme, a
modificării capacităţii tinctoriale etc.
Fibrele sintetice pot fi modificate în sensul măririi higroscopicităţii şi hidrofiliei, a
capacităţii tinctoriale, a reducerii încărcării electrostatice, îmbunătăţirii tuşeului.
I.2.1.8. Comportarea fibrelor faţă de microorganisme şi insecte
Microorganismele de tipul ciupercilor şi al bacteriilor pot provoca degradări în fibre, cu
excepţia celor sintetice.
Condiţiile favorizante de apariţie a microorganismelor sunt determinate în principal de
umiditatea crescută a aerului şi de temperatură, la care se asociază şi lipsa de lumină şi aer.
Acest gen de degradare biochimică este specifică pentru fiecare categorie de fibre în parte.
Fibrele celulozice încep să de degradeze sub acţiunea microorganismelor, care se dezvoltă la
umidităţi ale aerului peste 80% şi temperaturi cuprinse între 20 şi 25°C.
Mecanismul degradării celulozei este cel al hidrolizei enzimatice cu diminuarea gradului
de polimerizare, până la glucoză şi apoi fermentarea acesteia, până la substanţe, cum ar
fi: acid acetic, acid butiric, acid lactic, gaze etc.
Prezenţa pe ţesăturile de bumbac a unor medii de cultură (cum ar fi amidonul) accelerează
procesul degradării biochimice. Viteza de degradare de către microorganisme a fibrelor
celulozice este determinată de raportul „cristalin-amorf“. Astfel, în comparaţie cu bumbacul,
inul, ramia ş.a., cu grad de cristalinitate şi orientare superioare, sunt mai stabile la acţiunea
enzimelor. Fibrele din celuloză regenerată (viscoza, cupro) sunt degradate mai uşor decât