Revistă de cultură, anul IX, nr. 4/2011 - arcade - XHost.ro

Cuprinsul
www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
Editorial: Flagelul mediocrităţii
Drumul spre autocunoaştere – Octavian Tudor Popescu
Mediocritatea – o boală incurabilă? – Elena Perţ
Editorial postum
Spaţiul şi timpul, <strong>de</strong>terminante cauzale – Augustin Popescu
Atitudini
Experimentele şcolii şi întoarcerea la realitate – Gheorghe Mihai
Reflecţii amare – Dumitru Bă<strong>de</strong>scu
Evaluarea în esenţă – Octavian Tudor Popescu
Dreptul la viaţă – Elena Perţ
Poeme – <strong>de</strong> Milena B.
Comori spirituale
Din înţelepciunea biblică – supărarea, educaţia severă – Răchita Nicudin
„Veşnicia ascunsă într-o clipă”
<strong>de</strong> Părintele Arsenie Papacioc – Livia Roman
Mitropoliţii Simion Ştefan şi Andrei Şaguna ai Transilvaniei
încununaţi cu nimbul, sfinţeniei – Ion I. Mutu
Din treaptă în treaptă – Ion Popa
Poeme – <strong>de</strong> Gheorghe Mihai
Interviu – cu Anka Matei, realizat <strong>de</strong> Florian Vlădica
Prezenţe onorante ale artiştilor români peste hotare: Anka Matei
Consemnări comemorative
Profesorul Dumitru Craşoveanu s-a întors
din ceruri la Izvorul Bârzii– <strong>de</strong> Vasile Călăpăreanu
Eveniment cultural la Strehaia
Spiritul profesorului Augustin Popescu
dăinuie printre noi – Elena Călăpăreanu
Augustin Popescu – un an <strong>de</strong> la trecerea în eternitate – Dumitru Bă<strong>de</strong>scu
O personalitate complexă – Sâmion Burcu
Omagiu pentru profesorul Augustin Popescu – Ion Gheorghiţă
Distinşii mei prieteni – Gheorghe Mihai
Întâlnire <strong>de</strong> suflet, „reve<strong>de</strong>rea” cu prof. Augustin Popescu – Ion I. Mutu
“Cronici literare” – o carte <strong>de</strong> critică autentică – Elena Perţ
„Cronici literare” – un privilegiu – Sanda Grigorie
Poetă dăruită cu talent – Dumitru Bă<strong>de</strong>scu
Epilog – Octavian Tudor Popescu
De citit – Milena B.
Cronică literară
„Cronici literare”, <strong>de</strong> Dumitru Bă<strong>de</strong>scu – Virgiliu Tătaru
„Vibraţii sub arcuşuri <strong>de</strong> toamnă”, <strong>de</strong> Elena Popescu – Dumitru Bă<strong>de</strong>scu
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
ARCADE
3
5
6
9
10
11
13
13
14
16
17
21
26
27
29
30
31
32
33
34
35
36
37
38
39
39
40
43
1

Cuprinsul
Proză
Peron – Milena B.
Canada flash – Simona Plopeanu
Note <strong>de</strong> lectură
O fermecătoare carte, „Prinţul Anton Bibescu”
<strong>de</strong> Virgiliu Tătaru – Florian Vlădica
Poeme – <strong>de</strong> Alexandrina Bancan
Aniversări
Biblioteca Bibicescu din Drobeta Turnu-Severin
la ceas aniversar – Florian Vlădica
Exegeze
Dezvăluiri psihanalitice în lirica lui Nicolae Labiş – Cătălina Gheorghe
Cuprinzând necuprinsul „Din ceas <strong>de</strong>dus...”
<strong>de</strong> Ion Barbu – Octavian Tudor Popescu
Istorie literară
Constantin Rădulescu-Motru în corespon<strong>de</strong>nţă cu Mircea Elia<strong>de</strong>
Poeme – <strong>de</strong> Eugenia Rada Ioniţă
Limba noastră
Articularea neologismelor – Angelica Preda
Inovaţii în limba română – Anglicismele: test, top, trend – Ion I. Mutu
Poeme
Tu; Timp; Colind <strong>de</strong> gând – Angelica Şira
Ştiinţă
Al-geabr-v-al mucabala – Ionel Şişu
Inversarea polilor magnetici ai pământului – Elena Călăpăreanu
Plante floricole care cresc la munte – Ion Gheorghiţă
Să ne tratăm naturist – Ion Bă<strong>de</strong>scu
Tinere talente – Poeme – <strong>de</strong> Andreea Popescu
Etnografie şi folklor
Satul Valea Rea (Valea Motrului) – Janeta Bă<strong>de</strong>scu
Proverbe şi ziceri populare româneşti rimate – Culese <strong>de</strong> Ion Bă<strong>de</strong>scu
Inedit
Despre nostalgii şi femei frumoase,
remember Johnny Răducanu– Livia Roman
Dăruind vom şi primi – Livia Roman
Revista este ilustrată cu tablouri <strong>de</strong> Anka Matei,
la paginile: 13, 14, 26, 50, 64,
2 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
46
46
48
50
51
52
56
58
61
61
63
64
65
67
68
68
69
70
71
71
72

www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
EDITORIAL ► Flagelul mediocrităţii
Drumul spre autocunoaştere
► Octavian Tudor Popescu
Mediocritatea este
aspectul calitativ
ce caracterizează
un fenomen aflat în stadii
satisfăcătoare ale producerii
sale, dar aflându-se <strong>de</strong>parte <strong>de</strong>
forma împlinirii, ce să-i certifice
starea completă şi corectă. Este
ca şi cum am merge pe un drum
cu gropi. Ne putem atinge scopul
<strong>de</strong> a ajunge la o <strong>de</strong>stinaţie dorită,
dar cu poticneală, cu întârziere,
cu pericol <strong>de</strong> a călca strâmb
într-o groapă şi <strong>de</strong> a ne scrinti
piciorul, intrând în angoasă
împreunată cu încordare.
Un drum normal, neted, dă
siguranţă, tonus, pentru că
posedă atributul esenţialităţii
sale – este instrument pentru
atingerea unui scop (ajungerea
la <strong>de</strong>stinaţie) şi nu este un scop
în sine (în loc să parcurgem
drumul fără să-l observăm,
trebuie să ne focalizăm asupra
lui pentru a evita neplăcerile
eventualelor acci<strong>de</strong>nte).
Pentru că suntem supuşi
unei perpetue transformări,
inevitabil, fluctuăm prin
diferite stadii calitative, tinzând
totuşi, prin structura noastră,
la stadiul maximal al justeţei
existenţialităţii. De multe ori,
ne autosurprin<strong>de</strong>m în posturi
mediocre, complăcându-ne
somnolent în atitudini şi acţiuni
confuze, iluzorii, alimentaţi <strong>de</strong>
vârtejul zbaterilor existenţiale.
Ce se întâmplă <strong>de</strong> fapt?
Fiecare dintre noi ţinteşte către
un i<strong>de</strong>al individualizat, fixat
involuntar, ca rezultantă a
propriilor ipostaze <strong>de</strong> existenţă
interioară. Dar calea către
aceste <strong>de</strong>zi<strong>de</strong>rate nu este uşor
accesibilă. De aceea energiile
noastre sunt <strong>de</strong>s canalizate
spre scopuri laterale, pasagere,
ce au cauză antrenarea noastră
în situaţii care ne pregătesc
pentru ascensiune sau, pur şi
simplu, din pricina unui orgoliu
cronicizat <strong>de</strong> care toţi suntem
atinşi şi care <strong>de</strong>formează realităţi
interioare conducătoare. O
împletire întâmplătoare a celor
două, ne induce confuzie,
încât constatăm că mergem pe
un drum alterat din propria
vină (a orgoliului), că vieţuirea
noastră capătă atributul
mediocrităţii. Dar aşa cum, un
om, ca entitate vizibil conturată,
se manifestă în asemenea
manieră existenţială, tot aşa,
acest principiu se poate regăsi
şi la o comunitate, la un popor,
la o întreagă lume, privite, ele
însele, ca individualităţi.
Să ne imaginăm omenirea
în parcursul său <strong>de</strong> la origini
până astăzi. Omul primitiv şi
omul <strong>de</strong> astăzi. Ce diferenţă
extraordinară! Dacă omul
nu s-ar fi zbătut atunci să
supravieţuiască, să cultive
pământul, să vâneze, să se
perfecţioneze, dacă nu şiar
fi <strong>de</strong>zvoltat astfel, treptat,
intelectul, mânat <strong>de</strong> dorinţă şi
voinţă pentru cunoaştere, ce
am fi fost noi astăzi? O astfel <strong>de</strong>
privire asupra capetelor unui
lanţ existenţial, ne sugerează
dinamica omului (un om
confruntat cu nevoile sale
ancestrale), şi ne dă speranţa
previzionării unei căi corecte <strong>de</strong>
vieţuire.
Aşadar, să observăm că nu
instinctul a <strong>de</strong>terminat evoluţia
omului, pentru că instinct au
şi animalele, iar acestea au
stagnat. Omul a fost înzestrat
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
cu potenţe <strong>de</strong> natură superioară
celei a animalelor, ce au permis
stocarea informaţiei extrasă
din experienţe, transmiterea ei
şi permanenta îmbunătăţire a
bagajului moştenit – tradiţia.
Acest mecanism, <strong>de</strong> care omul
a beneficiat pe tot parcursul
<strong>de</strong> până acum, s-a bazat pe
fiinţa interioară, mânată <strong>de</strong>
o conştiinţă, care a jonglat
şi a extins teritoriul i<strong>de</strong>ilor.
Observând acum în istorie,
ve<strong>de</strong>m că toate acumulările
exterioare ale omenirii sunt
piese ale unui joc <strong>de</strong> puzzle, iar
omul nu a făcut altceva, <strong>de</strong>cât
să găsească piesa potrivită şi
să o fixeze, completând mai
<strong>de</strong>parte şi mai <strong>de</strong>parte. Astăzi,
omul face aceleaşi lucruri ca
pre<strong>de</strong>cesorul său primitiv –
încearcă să supravieţuiască
– dar toate gesturile sale sunt
incomparabil finisate. Dacă
omul primitiv muşca din
carnea crudă, omul <strong>de</strong> astăzi
mănâncă pretenţios, în farfurie,
o mâncare prelucrată cu atenţie,
ARCADE
3

dacă nu cu artă. Dacă omul
primitiv se îngrijea <strong>de</strong> grupul
său pentru supravieţuire, astăzi
asistăm la aceeaşi îngrijorare
globală, dar la altă calitate a
gesturilor – strategii economice,
bazate pe principii matematice,
fină observare şi previziune.
Şi exemplele pot continua
inepuizabil. Dar ce se întâmplă
la nivelul interior al omului?
Oare sentimentele omului
primitiv erau aceleaşi, ca cele
ale omului <strong>de</strong> azi? Sentimentul
<strong>de</strong> iubire exista? Oare conştiinţa
<strong>de</strong> atunci era comparabilă cu
conştiinţa <strong>de</strong> azi?
Formele absolut schimbate
<strong>de</strong> acum, faţă <strong>de</strong> atunci, ne
face să cre<strong>de</strong>m că toate acestea
s-au schimbat radical. Astăzi,
sentimentul <strong>de</strong> iubire dintre doi
oameni este cel mai frumos, cel
mai <strong>de</strong> preţ. Este greu <strong>de</strong> crezut
că omul primitiv era capabil <strong>de</strong>
aşa ceva. Dar ce ve<strong>de</strong>m acum
o mie <strong>de</strong> ani, sau acum două
mii <strong>de</strong> ani? Scrierile ne indică
un nivel ridicat al conştiinţei
apartenenţei la familie, al
iubirii dintre oameni, al răutăţii
oamenilor şi în general modul
<strong>de</strong> a simţi al omului <strong>de</strong> acum
pare apropiat <strong>de</strong> cel al omului
din trecut. Se distinge însă,
puterea <strong>de</strong> cuprin<strong>de</strong>re a omului
<strong>de</strong> azi în faţa situaţiilor extreme.
Reţinerea şi inhibarea gesturilor
instinctuale, probabil că se
datorează <strong>de</strong>zvoltării în timp, a
capacităţii <strong>de</strong> a raţiona.
De fapt, omul a parcurs cu
minuţiozitate drumul spre
autocunoaştere. În acest
drum, el a <strong>de</strong>zvoltat inclusiv
cunoaşterea exterioară – a
ştiinţelor – care i-au făcut traiul
mai uşor. Tehnologia a luat un
avânt extraordinar în ultimii
ani, încât transformările, fiind
atât <strong>de</strong> rapi<strong>de</strong> şi consistente, ne
<strong>de</strong>vansează imaginaţia. Dacă la
începuturile omenirii, traiectul
<strong>de</strong>zvoltărilor ştiinţifice era
unul orizontal (constant), pe
parcurs acesta a <strong>de</strong>venit oblic
(cu creştere uşoară), însoţind
curgerea timpului (timpul
curge constant, <strong>de</strong>ci orizontal),
acum traiectoria schimbărilor se
apropie <strong>de</strong> verticalitate (creşte
vertiginos) astfel, renunţând
să mai întovărăşescă timpul –
însoţitorul nostru implacabil
– şi, implicit renunţând să ne
mai fie scop şi să ne mai atragă
primordial atenţia. Pentru că
trebuie spus rezultatele ştiinţei
sunt magnifice, cei ce le înţeleg
sunt părtaşi ai miracolului
existenţial, dar profanii
beneficiază <strong>de</strong> roa<strong>de</strong> (calculator,
telefon mobil, automobile, tot
ce înseamnă afaceri se bazează
exclusiv pe aceste roa<strong>de</strong> ale
ştiinţei etc.) într-un mod tâmp,
transformându-le în scop şi nu
în mijloc. Astfel ştiinţa pe lângă
beneficii inestimabile, a generat
culoar mediocrităţii în vieţuire.
Calitatea scopurilor vieţuirii
a scăzut îngrozitor, încât se
pune în pericol însăşi existenţa
noastră. Oare distrugerea
ecologică nu este un rezultat al
<strong>de</strong>ciziilor tâmpe, <strong>de</strong> pe urma
marilor <strong>de</strong>scoperiri ştiinţifice?
Oare fiinţa umană globală nu
are spiritul ei <strong>de</strong> conservare,
astfel încât, atingându-se
puncte terminus, aceasta să
se autoreconfigureze pentru
reechilibrare? Aceste lucruri,
nu sunt oare predictibile,
la o analiză atentă? În atare
perspective, profeţiile trecutului
(biblice şi nu numai), cu privire
la viitorul omului, sunt absolut
plauzibile.
Se revelează oare, o întreagă
strategie spre autocunoaştere?
Atunci, conform acestei strategii,
cunoaşterea raţională – ajutor
pentru traiul şi confortul omului
– va fi parcurs un drum milenar,
nu ca scop, ci drept instrument.
Focusarea pe mai <strong>de</strong>parte
asupra cunoaşterii, cei mulţi o
vor consi<strong>de</strong>ra ca neesenţială.
Omul va parcurge mai <strong>de</strong>parte
4 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
traiectul existenţei fizice, saturat
<strong>de</strong> limitele raţionalităţii care nu
e capabilă să răspundă nevoilor
sale individuale, întrebărilor
sale intime, trăirilor paradoxale
şi va ţinti alte i<strong>de</strong>aluri, mult
superioare: existenţa interioară.
Existenţa interioară este aceea
care a dat superioritatea omului.
Îmbunătăţirea resorturilor
interioare nu se putea face
în condiţii finţiale oarecare.
Fiinţa va fi avut nevoie <strong>de</strong>
un instrument perfecţionat al
raţionalităţii, pentru a filtra
şi relaţiona. Iar cunoaşterea
ştiinţifică pare doar un capitol
al autocunoaşterii omului.
Fructele ştiinţei au aprins o sete
<strong>de</strong> posesiune, fără prece<strong>de</strong>nt.
Fiecare munceşte pentru a-şi
asigura bunăstarea. B<strong>anul</strong> a
căpătat o aşa putere că s-a
transformat din necesitate în
scop. Marii jucători <strong>de</strong> pe pieţele
financiare, marii întreprinzători,
marii patroni, toţi contribuie şi
asigură echilibrul în existenţa
celor mulţi. Nimeni însă, nu
ar trebui să îşi pună sufletul
chezaş, astfel încât, pentru
obţinerea bogăţiei, să fi în stare
să mintă, să fure sau să omoare.
Nu satisfacţia materială
trebuie vizată, ci construcţia
spirituală. Raţiunea trebuie
să <strong>de</strong>vină instrumentul
spiritualităţii. Aceasta trimite la
culturalitate!
Culturalitatea se referă la
tendinţa omului <strong>de</strong> a manifesta
prevalent valorile umane, în
orice act întreprins, la orice
nivel – bogat, sărac, învăţat,
neinstruit, om cu pretenţii sau
simplu.
A trudi pentru un i<strong>de</strong>al în
culturalitate dă un sens veritabil
existenţialităţii. Altfel, gonim
pe un drum al mediocrităţii
existenţiale, <strong>de</strong> care ne vom
da seama prea târziu ca să
rămânem fără regrete...

Mediocritatea – o boală incurabilă?
► Elena Perţ
Între două scandaluri
televizate, manele şi
“rocknete”, navigatul
pe Internet şi bătaia în plină
stradă, furturi <strong>de</strong> maşini şi
înscenări patetice, viaţa noastră
din ce în ce mai sordidă, mai
limitată, mai fără sare şi piper,
se chirceşte într-un ungher şi
aşteaptă zile mai bune.
Nu mai speră totuşi nimeni
că vor veni acele zile. Şi-au
pierdut speranţa. Şi-au pierdut
încre<strong>de</strong>rea în justiţie care şi-aşa
era oarbă, în Poliţie care ‘e cu
noi” sau împotriva noastră, tot
una, cum tot una e dacă furi din
avutul statului, sau <strong>de</strong>valizezi
o bancă, pentru că oricum nu
păţeşti nimic, fiindcă s-a fost zis,
nu prezintă pericol social.
Ne pricepem la toate, ştim tot,
politică, fotbal , muzică. Ne dăm
cu părerea <strong>de</strong>spre tot ce mişcă.
Doar că nu realizăm nimic care
să ne scoată din…mediocritate.
Spoim totul. Facem lucrurile
doar aşa <strong>de</strong> ochii lumii, <strong>de</strong>
suprafaţă sau cum ar spune
cronicarul “pe dinafară pom
înflorit şi pe dinăuntru lac
împuţit”. Ne bălăcim în această
cloacă infectă a ve<strong>de</strong>telor <strong>de</strong>
carton, preocupate doar <strong>de</strong>
<strong>de</strong>colteuri adânci din care se
revarsă kilograme întregi <strong>de</strong>
silicoane, care din păcate nu
ţin loc şi <strong>de</strong> creier şi <strong>de</strong> la care
ar trebui să învăţăm cum să
facem bani fără muncă, cum
să ne cocoţăm tocmai sus, în
vârful pirami<strong>de</strong>i sociale prin
“pile”, nepotism, încrengături
<strong>de</strong> rube<strong>de</strong>nii şi alte încuscreli
tribale, ne bălăcim în mocirla
celor care ridică la rang <strong>de</strong> cinste
www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
Motto: “Râurile mici sunt transparente pentru că nu sunt adânci”.
(Francois <strong>de</strong> La Rochefoucauld)
vorbăria goală, furtişagurile şi
minciuna.
Ziarele, revistele şi ecr<strong>anul</strong>
televizorului sunt umplute
<strong>de</strong> nişte aşa zise ve<strong>de</strong>te, nişte
“piţipoance” care au reuşit să
piţiponcărească bunul simţ,
a<strong>de</strong>vărul, valorile umane, ălea
care mai erau. Depiţiponcăreala
este o treabă grea, este o luptă
mai dihai <strong>de</strong>cât aceea cu morile
<strong>de</strong> vânt. Şi nu are nimeni nici cea
mai vagă idée cum am putea să
mai ţinem piept acestei avalanşe
<strong>de</strong> kitch şi non-valoare, fiindcă
din ce în ce mai mult acestea se
i<strong>de</strong>ntifică cu valoarea, ajungând
să se confun<strong>de</strong>.
Mediocritatea este o boală
care se întin<strong>de</strong> ca o pecingine,
care acaparează din ce în ce mai
mult teren în vieţile noastre,
<strong>de</strong>venind mod <strong>de</strong> existenţă
bazată pe facil, pe cultivarea
compromisului, a lucrurilor
mărunte, fără relevanţă, în care
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
singurul atuu este tupeul.
Oameni mediocri dau lecţii <strong>de</strong>
morală şi <strong>de</strong> bun simţ, diriguiesc
<strong>de</strong>stine, având convingerea <strong>de</strong>
nezdruncinat că ştiu totul, că
ştiu ce e bine pentru ei şi mai
ales pentru alţii, cred că au
valoare .
Ne-am obişnuit cu
mediocritatea, acest loc călduţ
în care fiecare dintre noi se
poate ascun<strong>de</strong> sub umbrela
protectoare a lui “e bine aşa”,
“se putea şi mai rău”, “e bine
să stăm fiecare în banca lui”, să
nu <strong>de</strong>ranjăm prea tare ordinea
prestabilită. Te obişnuieşti până
la urmă cu această stare.
Asta nu înseamnă că nu
suntem vinovaţi cu toţii <strong>de</strong>
această lîncedă bălăcire în
<strong>de</strong>rizoriu şi ridicol. Cu siguranţă
suntem vinovaţi şi timpul nu ne
va ierta, căci timpul nu mai are
răbdare.
ARCADE
5

EDITORIAL POSTUM ►
► Augustin Popescu
Spaţiul şi timpul,
<strong>de</strong>terminante cauzale
Lucian Blaga, în „Spaţiul
mioritic”, urmând
concluziile pertinente
ale filosofilor Spengler şi
Frobenius, privind <strong>de</strong>terminaţia
spaţială asupra configuraţiei
spirituale a unui individ, a unui
popor, face o <strong>de</strong>monstraţie
magistrală, aplicând faimoasa
teorie la configuraţia poporului
român. Elementul fundamental,
în mo<strong>de</strong>larea spirituală a
românului, îl constituie spaţiul
ondulat al întin<strong>de</strong>rii geografice.
Faimoşi crescători <strong>de</strong> animale,
respectiv <strong>de</strong> fabuloase turme
<strong>de</strong> oi, mioare, românii, nevoiţi
să străbată interminabil
ondulaţiile geografice ale
pământului autohton, în
necontenirea purtării oilor spre
păşune şi <strong>de</strong> la păşune, vrândnevrând,
au primit în spirit
această configuraţie spaţială.
Ea s-a răsfrânt în actele majore
ale înţelesului şi atitudinilor
românilor în faţa vieţii şi a
istoriei. Astfel, ei au revelat,
<strong>de</strong>-a lungul timpului, un mod
comportamental, cu totul
distinct, constând în marea lor
capacitate <strong>de</strong> rezistenţă şi, mai
ales, <strong>de</strong> regenerare, în condiţiile
în care trebuiau să suporte
asaltul, uneori copleşitor, al
vicisitudinilor multiple şi, secole
în şir, interminabile. Modul
acesta <strong>de</strong> rezistenţă şi <strong>de</strong> reacţie,
în faţa necazurilor, e asociat
<strong>de</strong> Blaga „orizontului spaţial”
<strong>de</strong> existenţă şi <strong>de</strong> implicaţie
pragmatică, recte exercitarea
constantă a în<strong>de</strong>letnicirii
păstoreşti. Au fost obligaţi,
<strong>de</strong> ondulaţiile ritmice ale
pământului străbun, să petreacă
o gamă complexă <strong>de</strong> ipostaze,
cu alternanţele <strong>de</strong> metronom
ale umbrelor şi luminilor.
Urcuşul <strong>de</strong>alurilor şi văilor, în
căutarea păşunatului, care le
suprasolicitau vigoarea fizică,
uneori, până la epuizare, era
compensat <strong>de</strong> faza coborâşului
în vale, pe versantul contrar
celui <strong>de</strong> dinainte. Acum, la
coborâre, tonusul fizic, cu
<strong>de</strong>plinătatea trăirilor intense,
cunoştea regenerările <strong>de</strong>
toate felurile, şi li se aducea
reconfortul tonic, mobilizator,
optimist. Acest mod <strong>de</strong> viaţă,
repetat continuu, secole şi
milenii, a <strong>de</strong>terminat un anume
mod <strong>de</strong> existenţă spirituală, la
6 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
români, ilustrat, fără putinţă <strong>de</strong>
tăgadă, <strong>de</strong> atitudinea <strong>de</strong>taşată
în faţa <strong>de</strong>stinului a ciob<strong>anul</strong>ui
din celebra baladă „Mioriţa”.
Ciob<strong>anul</strong>, din balada
amintită, dincolo <strong>de</strong> momentele
<strong>de</strong> seninătate şi <strong>de</strong> strădanii
afirmative, are, la un moment
dat, neşansa să se confrunte
cu insensibilitatea tovarăşilor
lui armonici <strong>de</strong> până aci şi să
le suporte o agresiune la care
niciodată nu s-ar fi gândit:
una aducătoare <strong>de</strong> moarte şi
<strong>de</strong> <strong>de</strong>posedare <strong>de</strong> ceea ce-i
aparţinea: turma <strong>de</strong> mioare,
bine şi meticulos îngrijite. În faţa
acestei surprize, ce-l proiectează
în postura irevocabilă a
negaţiei, ciob<strong>anul</strong> acţionează
cu înţelepciune, şi acceptă
trăsnetul, rezemat în credinţa
că-şi schimbă ipostaza grosieră,
carnală, pe integrarea <strong>de</strong>finitivă
în ambientul inextricabil al
cosmosului, un<strong>de</strong>-şi va continua
existenţa, secondat <strong>de</strong> legile
perenităţii.
Este, acest simbolic act
al accepţiei răului extrem,
echivalentul marilor tribulaţii
suportate <strong>de</strong> românii oieri
la escaladarea versantelor
<strong>de</strong>luroase şi montane, rezemaţi
în aspiraţia şi nă<strong>de</strong>j<strong>de</strong>a sigură
că tot ce pierd cu ocazia
marilor încordări, uneori
<strong>de</strong>scumpănitoare, vor câştiga,
regenerându-se, la intrarea în
dulcea şi agreabila coborâre.
Iată, <strong>de</strong>ci, cam în felul acesta
se rezumă teoria extrem <strong>de</strong>
seducătoare a studiului filosofic
„Spaţiul mioritic” al marelui
poet şi gânditor Lucian Blaga.
Nu sunt <strong>de</strong>cât cuvinte

<strong>de</strong> adâncă apreciere pentru
a<strong>de</strong>vărul ce-l conţine studiul
blagian. Aceeaşi i<strong>de</strong>e o susţine
şi Hippolyte Taine, când face
observaţia: „Spiritul împrumută
ceva din armonia şi securitatea
obiectelor ce-l înconjoară. Nu
poţi contempla marile linii ale
peisajului, calmul umbrelor şi al
luminii, bolta largă a cerului, fără
să asculţi gândirea ne<strong>de</strong>sluşită, care
pare să pătrundă toate lucrurile şi
să le unească” (Animalele).
Pornind <strong>de</strong> la aceste
concluzii, e bine să interiorizăm
a<strong>de</strong>vărul că, într-a<strong>de</strong>văr,
spaţiul, aş adăuga şi timpul,
un<strong>de</strong> ne naştem şi ne ducem
carul existenţei, este, sunt,
<strong>de</strong>finitorii pentru întocmirea
configuraţiei noastre spirituale.
Nu mă ostenesc să aduc eu noi
argumente, după ce alţii au făcut
extinse şi pertinente explicaţii.
Vreau doar să fac accentuări şi
precizări, care să contribuie la
mai buna înţelegere a faptului
acesta esenţial, din existenţa
umană şi nu numai.
Mai întâi, vreau să se
înţeleagă că spaţiul, cu
elementele componente, nu-i
nici pe <strong>de</strong>parte ceea ce se
consi<strong>de</strong>ră că este, sunt, adică
lucruri, elemente, întocmiri
moarte şi lipsite <strong>de</strong> sine. Nu!
Sunt ipostaze ale vieţii ca
principiu universal şi care
principiu se suprapune cu
i<strong>de</strong>ea <strong>de</strong> Dumnezeu. Totul, în
sistemul nemărginirii, e viu,
afirmativ, participant asiduu la
spectacolul glorios al perenităţii.
Au observat-o marii cugetători.
Pământul, <strong>de</strong>ci, ca întin<strong>de</strong>re,
aparent amorfă, e o realitate
cosmică vie, înzestrată cu infinit
potenţial energetic, capabil să
influenţeze şi <strong>de</strong>termine fiinţele
ce trăiesc pe el. Dumnezeu, se
spune în Genesa biblică, a făcut
omul după chipul şi asemănarea
Sa. Extinzând acest a<strong>de</strong>văr,
putem afirma că trăitorii pe un
anume spaţiu geografic capătă
www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
chipul şi asemănarea acestuia.
O aşa forţă energetică exercită
pământul acelui spaţiu, încât
fiinţele şi le asumă, integrândule
şi asamblându-le unui
sistem specific, distinct, unic,
inconfundabil.
Poporul are o vorbă
minunată care conţine exact
a<strong>de</strong>vărul <strong>de</strong>spre care vreau
să se ştie aici: „Câte bor<strong>de</strong>ie,
atâtea obiceie”. Poporul a sesizat
corect că orice sector geografic,
indiferent <strong>de</strong> cât <strong>de</strong> mare şi
extins este, are ansamblul
lui structural, cumulul său
energetic, proprietăţile
stringent inconfundabile. Doi
indivizi, aparţinători a două
spaţii <strong>de</strong> existenţă, dar distincte
configurativ, au particularităţi
proprii, venite din sistemul
energetic spaţial diferit, ce se
exercită asupra lor. Cel trăitor
pe un spaţiu predominant
campestru este mai expansiv,
prompt, volubil, superficial,
visător, entuziast, precipitat,
exact cum întin<strong>de</strong>rea spaţiului
lui <strong>de</strong> naştere şi viaţă îşi are
caracteristicile. Spaţiul <strong>de</strong>schis
presupune <strong>de</strong>plasare lejeră,
activitate, abun<strong>de</strong>nţă a luminii,
succesiuni stihiale iuţi, rapi<strong>de</strong>.
Într-un spaţiu <strong>de</strong>luros, cu
ogaşe, viroage şi diformităţi,
stăruie alte particularităţi,
<strong>de</strong>terminate <strong>de</strong> specificul
reliefului. Predomină vegetaţia
forestieră, care trimite lungi şi
insistente trâmbe <strong>de</strong> umbre.
Aci, e instalată lentoarea <strong>de</strong>
toate felurile, încât vegetaţia
întâmpină legitime obstacole
în <strong>de</strong>zvoltare. Dar, <strong>de</strong>zvoltarea
<strong>de</strong> aci implică mai multă
<strong>de</strong>nsitate, consistenţă şi chiar
putere regenerativă. Pământul
excelează în saturaţie minerală
şi forţa lui energetică se exercită
cu inserţie bogată, profundă.
Ierbivorele, <strong>de</strong> pildă, au, întrun
asemenea peisaj, randament
sporit, rezistenţă şi o blân<strong>de</strong>ţe
accentuată. Oamenii, dintr-un
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
asemenea context geografic,
sunt puţin expansivi, chiar
taciturni, statornici în atitudini,
con<strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţi, miloşi şi
<strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> aplicaţi în lucrul
mâinilor.
Puşi alăturea trăitorii la şes
cu cei ce se găsesc aici, se observă,
fără mare greutate, exact
diferenţele lor contradictorii.
Primii te bombar<strong>de</strong>ază cu vorbe,
ce-şi dove<strong>de</strong>sc foarte repe<strong>de</strong>
puţinul conţinut sedimentat.
Sunt versatili, grandilocvenţi,
uşor convertiţi la implicaţii
iluzorii şi, pe temelia structurii
lor temperamentale, nu se
pot ridica edificii durabile.
Când ţi-e lumea mai dragă,
eşti abandonat şi singur va
trebui să-ţi <strong>de</strong>scoperi portiţa
salvării, echilibrului necesar.
Cei din a doua categorie sunt
dimpotrivă, economicoşi la
vorbă, la promisiuni. Fapta lor
este prevalentă şi o exercită
cu răspun<strong>de</strong>re, consistenţă şi
respect <strong>de</strong> sine. Cu asemenea
indivizi nu ai surprize şi poţi
să te bazezi pe totalitatea
implicaţiilor lor. Atmosfera
lor socială este una a garanţiei,
securităţii şi plăcerii necurmate.
Cu alte cuvinte, şi unii şi ceilalţi
poartă pecetea irevocabilă
a „orizontului spaţial” <strong>de</strong>
existenţă.
Dacă privim cu mai multă
atenţie, vom observa că acelaş
fenomen se petrece în lumea
animalelor şi plantelor. Am
intuit <strong>de</strong>ja că ierbivorele, ce
cresc şi sălăşluiesc pe zone
<strong>de</strong>luroase, sunt funciarmente
diferite <strong>de</strong> cele ce trăiesc în
ambientul campestru. Sunt mai
proporţionate, mai domoale,
mai puternice şi mai domestice.
Ascultă comenzile date, îşi
dozează efortul după cum
terenul le creează postura,
mănâncă insistent şi meticulos.
Cele trăitoare la câmp sunt mai
<strong>de</strong>şirate, ligave la mâncare,
în fremătare şi nestatornicie,
ARCADE
7

mai puţin rezistente şi în
mare vecinătate cu sălbăticia.
Stăpânul lor are mai multe
dificultăţi în a le struni, a le
aşeza în posturi smerite şi
ascultătoare.
Animalele sălbatice, cum ar
fi iepurul, vulpea şi lupul, dacă
ne concentrăm, vom observa că
au a<strong>de</strong>renţă instinctivă la anume
configuraţii spaţiale. De pildă,
vulpea şi lupul sunt animalele
<strong>de</strong>sişului forestier, viroagelor,
ogaşelor, marilor diformităţi
geografice. Atât <strong>de</strong> adânc li s-au
impus particularităţile acestor
spaţii, încât se trăieşte impresia
că numai acolo le-a fost posibilă
existenţa. Realitatea este că,
aflând acolo cele mai oportune
posibilităţi <strong>de</strong> supravieţuire
şi <strong>de</strong> exercitare a înclinaţiilor
lor agile şi feline, asemenea
oportunităţi le-au <strong>de</strong>săvârşit
instinctele şi înclinaţiile. Un
coclaur împădurit şi ascuns în
hăţişuri mărăcinoase exercită
multă teamă şi respingere. O
grotă înnegurată şi încărcată <strong>de</strong>
vegetaţie specifică întunericului,
sau penumbrelor, o aceeaşi
senzaţie produce şi n-ai vrea
să întârzii mult acolo, fiindcă te
încearcă nesiguranţa, urâtul. Ei
bine, aceste particularităţi s-au
imprimat în chipul şi structura
lupului şi vulpei, încât nici nu
mai pot trăi în alte contexte şi
nici nu mai pot fi imaginate
altun<strong>de</strong>va.
Iepurul, sălbăticiune care,
din rapiditatea fugii şi-a făcut
armă a supravieţuirii, a găsit
întin<strong>de</strong>rea plană şi plată locul
congener şi, la rândul lui, acesta
i-a mo<strong>de</strong>lat şi rafinat instinctele
şi capacitatea <strong>de</strong> <strong>de</strong>plasare
vertiginoasă. De aceea, iepurul
escala<strong>de</strong>ază şi ondulaţiile
<strong>de</strong>luroase, dar câmpul <strong>de</strong>schis
şi interminabil i-a imprimat
amprenta proprietăţilor lui.
Aceeaşi bază <strong>de</strong> discuţie
funcţionează, dacă ne orientăm
asupra oricărei vietăţi terestre.
Aminteam că şi plantele cunosc
aceeaşi influenţă spaţială.
Fructele unui pom, indiferent
<strong>de</strong> varietate, au încărcături
vitaminice şi minerale, după
regiunea geografică, un<strong>de</strong>
pomul este sădit. Să mai vorbim
<strong>de</strong> gust? Categoric, gustul este
în funcţie <strong>de</strong> componentele
structurale ale fructului. Am
observat că, acelaşi soi <strong>de</strong> măr
un fel <strong>de</strong> gust are în grădina
casei mele, <strong>de</strong> la şes, şi alt gust
cel din grădina bunicilor mei,
<strong>de</strong> la <strong>de</strong>al. O aceeaşi stare <strong>de</strong>
fapt funcţionează, dacă luăm
în discuţie orice configuraţie
vegetală.
Dar nu numai spaţiul e
<strong>de</strong>terminantul trăitorilor pe
dimensiunile sale. Timpul are
o aceeaşi putere <strong>de</strong>terminantă
şi mo<strong>de</strong>latoare. E vorba <strong>de</strong>
timpul calendaristic, aşa cum,
în condiţiile relativităţii, acesta
este stabilit şi înţeles.
Timpul nu este doar o
categorie filosofică, abstractă
şi convenţională. E o realitate
ca oricare alta, a cărei existenţă
şi manifestare sunt strâns
legate <strong>de</strong> interiorul mişcător
al elementelor şi fenomenelor.
Probabil că din acestă pricină
un mare gânditor ca Imanuel
Kant îi neagă chiar existenţa.
Ei bine, timpul e coinci<strong>de</strong>nt cu
neîntrerupta evoluţie, la infinit,
a existenţei.
Existenţa trece prin faze
ipostaziere şi în fiecare dintre
acestea, cu întreaga gamă a
<strong>de</strong>terminanţilor ei, timpul unul
dintre aceştia, îmbracă o ţinută
mereu specifică şi inedită. Prin
urmare, fiinţele, trăitoare în
concomitenţa unora dintre
aceste faze, primesc amprenta
spaţială, dar şi pe aceea a
<strong>de</strong>terminanţilor amintiţi, printre
ele, la loc distinct, <strong>de</strong>terminantul
căruia i s-a dat numele <strong>de</strong> timp.
În vorbirea ştiinţifică,
unui asemenea <strong>de</strong>terminant,
numit timp, i se mai zice, pe
8 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
drept cuvânt, timp istoric.
Şi sigur că este istoric,
fiindcă fazele ipostaziere
ale evoluţiei existenţei nu se
petrec toate <strong>de</strong>odată, ci în
ordinea ce le-o procură nevoia
comandamentelor sistemice,
<strong>de</strong>curgând din acţiunea legilor
perene şi <strong>de</strong>săvârşite.
Aşa, <strong>de</strong> pildă, în fazele
temporale străvechi, aşa cum
am obişnuit să le numim,
corpurile dure şi masive erau
<strong>de</strong>plasate pe aşa-zisele roţi în
colţuri, sau pătrate. Suntem în
fazele mişcărilor lente, aproape
imperceptibile, încât aşazisul
timp imprima oamenilor
pecetea compatibilă acestei
lentori evolutive. E vorba <strong>de</strong>
timpul lungilor tribulaţii întinse
pe secole şi chiar milenii. Atunci,
ziua probabil avea un curs
energetic la fel <strong>de</strong> lent şi difuz,
care se însuma pe un posibil
mai lung excurs cronologic,
<strong>de</strong>cât douăzeci şi patru <strong>de</strong> ore,
aşa cum e statornicit <strong>de</strong> veacuri
şi milenii.
În vremurile noastre, fazele
temporale cunosc o rapiditate
succesorală, exact la antipodul
timpului din străvechime, la
care am făcut referire. Aşa-zisul
curs energetic, din prezent,
reduce ziua, spun specialiştii,
doar la şaisprezece ore şi, o
astfel <strong>de</strong> curgere precipitată
a aşa-zisului timp, <strong>de</strong> fapt,
combinaţiile sistemice intrinseci
existenţei, aduce după sine
gama infinită <strong>de</strong> manifestări
reale, premoniţii şi siguranţe ale
unei mutaţii existenţiale noi şi
calitative.
Iată, <strong>de</strong>ci că a<strong>de</strong>vărul sesizat
încă din antichitate, cum că totul
e în absolută intercondiţionare,
cu putere auto<strong>de</strong>terminantă şi
<strong>de</strong>terminantă, a <strong>de</strong>venit un loc
comun, o realitate categorică,
firească şi chiar imperativă.

www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
ATITUDINI ►
Experimentele şcolii
şi întoarcerea la realitate
► Gheorghe Mihai
A
face vorbire <strong>de</strong>spre
şcoala <strong>de</strong> azi, văzută
din perspectivele
impuse <strong>de</strong> situarea contextuală
a societăţii, gândul slujitorilor
săi încearcă, <strong>de</strong> fiecare dată, o
firească retrospectivă istorică
a înaintaşilor, animaţi <strong>de</strong>
sacralitatea dăruirii apostolice
întru <strong>de</strong>venirea generaţiilor în
tărâm instructiv-educativ.
Nevoia <strong>de</strong> reconsi<strong>de</strong>rare
a experienţelor pai<strong>de</strong>ice,
acumulate <strong>de</strong> antecesorii
chemaţi <strong>de</strong> i<strong>de</strong>alul mesianic al
atingerii pragului <strong>de</strong> perfecţiune
în mo<strong>de</strong>larea spiritelor, îşi are
sorgintea în dorinţa <strong>de</strong> progres
şi civilizaţie, <strong>de</strong> libertate şi
înfrumuseţare a condiţiei umane
<strong>de</strong>zi<strong>de</strong>rat cu rădăcini adânci,
ale cărei reverberaţii, produse
la nivelul contemporaneităţii, se
relevă prin punerea în valoare a
i<strong>de</strong>ii <strong>de</strong> cooperare şi integrare la
scara <strong>de</strong> macrosistem.
Fireşte că în valorificarea
acestei salutare perspective, puse
şcolii, nu trebuie uitat specificul
spiritualităţii şi condiţiile socioeconomice
autohtone, <strong>de</strong>oarece
experimentările aleatorii
duc, implicit, la rezultate
bulversante, situate la antipodul
aşteptărilor…
În acest sens, la <strong>de</strong>sele
rotiri manageriale, impuse <strong>de</strong>
şubrezenia culisărilor politice,
se mai adaugă şi baterea apei
în piuă cu gelatinoasa reformă,
pentru teoretizarea căreia a curs
atâta cerneală, <strong>de</strong>oarece, spre
stupefacţia noastră, piua era
(este) seacă!
Diletanţi şi asumaţi au pus
carul înaintea boilor, crezând
că sunt în stare să <strong>de</strong>zlege
nodul Gordian al (re) (formei,
dar sau cam încurcat în ştiinţă,
prinzându-şi urechile…
Cei dornici <strong>de</strong> câştig (bani
şi renume) şi-au zis să <strong>de</strong>vină
autori <strong>de</strong> manuale, dându-le
astfel migrene învăţăceilor şi
colegilor <strong>de</strong> breaslă, <strong>de</strong>rutaţi <strong>de</strong>
proliferarea parascoveniilor...
Recurgând la o comparativă
divagaţie, dacă ne-am întoarce
cu un secol în urmă, am constata
că pe atunci, după numai cinci
clase obligatorii, absolventul
era capabil să citească fluent,
cunoştea regula <strong>de</strong> trei simplă,
ştia să calculeze suprafaţa
unui loc geometric şi volumul
unui vas, pe când acum însuşi
ministrul <strong>de</strong> resort se bâlbâie…
Absolvenţii, la care facem
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
trimitere, ajunşi intelectuali <strong>de</strong>
marcă, învăţau buchea cărţii
după un singur manual, ce
cuprin<strong>de</strong>a şi citirea, cu lecturi
care te ungeau la suflet, şi
gramatica, şi matematica, şi
istoria şi geografia, şi religia, şi
tot, iar la ciclul secundar (liceu)
se învăţa după manuale docte,
cum ar fi “Retorica”, 1904, <strong>de</strong>
Gheorghe Adamescu şi Mihail
Dragomirescu, un<strong>de</strong> erau
abordate noţiuni <strong>de</strong> estetică
şi stilistică, speciile genului
oratoric şi istoric etc.
Cineva ne va stigmatiza
că suntem prăfuiţi şi că ne
întoarcem la bunica. Aşa ceva
nu mai e posibil!
Acum altă făină se macină,
ar persifla genialul şugubăţ
humuleştean, întrucât
dispunem <strong>de</strong> reviste <strong>de</strong>şucheate,
<strong>de</strong> internet, <strong>de</strong> libertinismul
<strong>de</strong>mocraţiei, etnobotanice etc.
Luaţi <strong>de</strong> iureşul reformei, <strong>de</strong>
parcă acum s-a inventat, ne-am
mo<strong>de</strong>rnizat grozav şi operăm
cu obiective şi parameto<strong>de</strong>, cu
algoritmi, prospectări, itemi,
feed-back-uri, <strong>de</strong>scoperiri
şi problematizări, ca şi cum
înaintaşii ar fi fost pur şi simplu
primitivi.
Am zice să nu se mai <strong>de</strong>a
înainte cu zăpăceala arogantă,
ci să se coboare la realitate,
aşa încât prerogativele
didacticii să <strong>de</strong>vină cu a<strong>de</strong>vărat
surmontabile.
Şcoala- instituţia <strong>de</strong> primă
importanţă naţională – va
ajunge la cotele imperativelor
prezente şi viitoare doar când
se va sprijini pe li<strong>de</strong>ri capabili şi
responsabili.
ARCADE
9

Reflecţii amare
► Dumitru Bă<strong>de</strong>scu
Nu aşa a fost
î n v ă ţ ă m â n t u l
românesc! Eşecurile
î<strong>nr</strong>egistrate se datorează unor
factori multipli. Voi încerca şi
eu să mă dumiresc.
Am ales învăţământul
influenţat <strong>de</strong> părinţi. La ţară
orice părinte dorea să-şi vadă
odrasla popă ori învăţător. Cu
mine nu au greşit. Mi-am legat
viaţa <strong>de</strong> şcoală. Dar cu toată
răspun<strong>de</strong>rea o spun am privit-o
ca pe o muncă sfântă, plină
<strong>de</strong> răspun<strong>de</strong>re, fiindcă ceea
ce strică un dascăl în această
muncă nu se mai repară sau
se repară foarte greu. Am avut
ca mo<strong>de</strong>l dascălii mei cărora
le port un nesfârşit respect şi o
neîntreruptă recunoştinţă.
Datoria mea era sfântă – să
răspund cu toată exigenţa
muncii alese. I-am consi<strong>de</strong>rat
pe elevii mei subiect al muncii
<strong>de</strong> însuşire a cunoştinţelor şi
<strong>de</strong> formare a personalităţii.
Am consi<strong>de</strong>rat că odată cu ei
progresez şi eu în bătălia pentru
cunoaştere, mă <strong>de</strong>finitivez.
Elevul nu poate fi obiect al
muncii didactice ca orice
material în alte meserii şi am
făcut din elev un partener <strong>de</strong>
grea trudă şi efort pe linia care
pe care <strong>de</strong> la elev la profesor.
Nu am făcut rabat exigenţei
didactice, dar am adaptat-o
pedagogic cerinţelor. A<strong>de</strong>vărata
bucurie se câştigă prin muncă şi
nu prin renunţare la ea. Într-o
şcoală, într-o clasă, elevii vin cu
nivele diferite <strong>de</strong> pregătire, mai
ales din şcolile <strong>de</strong> la ţară. Un
profesor trebuie să fie conştient
<strong>de</strong> acest lucru şi să-i ajute să-
şi remedieze golurile. Trebuie
puşi elevii să muncească, iar
profesorii să-i ajute. Am fost
sprijiniţi fără ezitare <strong>de</strong> familie.
De fapt elevul, profesorul şi
familia formează sfânta trinitate
a şcolii. Nu trebuie să existe nici
o fisură în colaborarea lor.
Nu aveţi dreptul să negaţi
succesele învăţământului
românesc. De la Spiru
Haret încoace a existat o
permanent preocupare pentru
mo<strong>de</strong>rnizarea şcolii româneşti.
Nu dumneavoastră aţi
<strong>de</strong>scoperit reforma în a<strong>de</strong>văratul
ei sens. Reformă înseamnă
negare a ceea ce e <strong>de</strong>păşit dar şi
continuitate pe un plan superior
a ceea ce este bun. Ar fi nedrept
să gân<strong>de</strong>sc altfel. De multe ori
suflul “noului”care i-a atras
pe elevi a constat în negarea
uniformei, a efortului continuu
în pregătire, a muncii neobosite
pentru ridicarea nivelului <strong>de</strong>
cunoştinţe, a neastâmpărului
pentru satisfacerea curiozităţii şi
pentru răspunsul la întrebările
unei culturi ce aşteaptă să fie
însuşită. Şi mai este ceva! Cine
a fost cu i<strong>de</strong>a să se <strong>de</strong>sfiinţeze
examenele? Examenul este
un prilej nu numai <strong>de</strong> a da un
răspuns elevilor pentru gradul
<strong>de</strong> pregătire, dar şi profesorilor
<strong>de</strong> a verifica eficienţa muncii
lor didactice. Altădată era o
verificare <strong>de</strong> ce să ne mai mire
rezultatele catastrofale <strong>de</strong> la
bacalaureat!
Dar dascălul trebuie să fie şi el
plătit pentru munca ce o <strong>de</strong>pune,
să nu mai ducă grija că nu are cu
ce se îmbrăca ori încălţa pentru
a doua zi la şcoală.
Dar familia? Câţi şomeri sunt în
ţara asta? Câţi părinţi nu s-au
pustnicit căutând <strong>de</strong> lucru pe
10 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
la străini? Şi copiii au rămas
cu bunicii. Ce să facă bătrâneii
aceştia? Mai pot ei veni la şcoală,
mai pot ei răspun<strong>de</strong> chemărilor?
Dar mijloacele <strong>de</strong> subzistenţă
ale copilului în familie a<strong>de</strong>sea la
un nivel minim? Într-o familie
în care tatăl nu ştie încotro s-o
apuce pentru a aduce o coajă
<strong>de</strong> pâine în casă, iar mama îşi
înnoadă lacrimile sub bărbie că
n-are ce pune pe masă, copilul
nu mai are convingeri pentru
învăţătură, pentru şcoală. Acest
copil va fi viitorul ţării! Aşa
îl asigurăm noi? S-a tăiat din
salarii, s-au tăiat ajutoarele,
aceşti oameni ce să facă?
Dascălii, spre ruşinea lor,
au obţinut şi ei rezultate
catastrofale la examenul pentru
titularizare. Şi atunci cine
să-i înveţe pe elevi? Dacă nu
asiguraţi un procent mai mare
din PIB şcolii atunci să nu ne
aşteptăm la rezultate.
Existau şi momente când
ieşeam cu lacrimi în ochi <strong>de</strong> la
clasă, fiindcă nu eram mulţumit
<strong>de</strong> mine, simţeam că nu m-am
făcut suficient <strong>de</strong> înţeles la
lecţie. Acum <strong>de</strong> ce să plângă
profesorul, <strong>de</strong> foame?
Daţi naţiunii ce trebuie,
domnilor conducători!
Schimbaţi-le speranţa <strong>de</strong> viaţă,
întăriţi-le încre<strong>de</strong>rea că se poate
trăi în ţara lor şi veţi ve<strong>de</strong>a ce
puternici sunt aceşti oameni, ce
energii zac în poporul nostru, în
POPORUL ROMÂN.
Închei aceste rânduri amare,
care aş dori să fie receptate şi ca
un apel către cei în drept.

www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
Evaluarea în esenţă
► Octavian Tudor Popescu
Omul, privit ca entitate
supusă evoluţiei, se
<strong>de</strong>zvoltă în raport cu
trei dimensiuni, pe orizontală
– în evoluţia milenară, pe
verticală – într-o singură viaţă
<strong>de</strong> om, precum şi oblic – ieşind
din tiparele logicului şi vizând
în principal existenţialitatea.
Cele trei, se pot cuantifica în
aspectele: fizic, intelectual şi
spiritual. Fizicul este aspect
cantitativ – cel care exprimă
cuantumul acumulărilor în
timp. Ce ţine <strong>de</strong> intelectualitate
este aspectul calitativ – cel
care <strong>de</strong>scrie, în secţiune, o stare
fenomenologică la un moment
ales, ţinând seama <strong>de</strong> toţi
factorii ce concură la împlinirea
lui. În fine, spiritualul este
aspectul cauzal, cel mai
sofisticat, cel care se referă la
cauzalitatea fenomenologică, ce
nu se poate cuprin<strong>de</strong> în logicul
exteriorizabil, dar care este
conectată intuiţiei şi cuprin<strong>de</strong>rii
umane interiorizate.
Aşadar, omul s-a <strong>de</strong>zvoltat
în mii <strong>de</strong> ani astfel încât,
uitându-ne în urmă putem
fotografia panoramic, întregul
parcurs istoric, observând
creşterile sau <strong>de</strong>screşterile şi
în principal o traiectorie în
ascensiune a cunoaşterii, la
început cu creştere lentă dar,
în istoria recentă, cu creştere
vertiginoasă (spre verticalitate)
(analiză cantitativă). Dacă
vom analiza secţiunea acestui
traiect la un moment dat, spre
exemplu, acum două sute
<strong>de</strong> ani, vom observa un om
preocupat sporadic <strong>de</strong> educaţie,
cunoaşterea ştiinţifică fiind
privilegiu şi lux, în schimb se
întrezăreşte un punct <strong>de</strong> masă
critică, a exploziei, a cotiturii,
a unei aspiraţii nestăvilite
spre revărsare a cunoaşterii,
întocmai ca lava unui vulcan
răspândită, nolens-volens, în
urma erupţiei. Dacă analizăm
secţiunea corespunzătoare
contemporaneităţii, observăm
o ascensiune ştiinţifică dusă
la extrem, o goană după traiul
<strong>de</strong> zi cu zi, dusă la extrem, o
furie a extravaganţei, dusă la
extrem şi o uitare a valorilor
spiritual-umane – culturale,
dusă la extrem (analiză
calitativă). O analiză cauzală
asupra umanităţii se poate face
individual, <strong>de</strong> către avizaţi ai
culturii, ai vieţii spirituale, ai
vieţii ştiinţifice şi în general <strong>de</strong>
către oameni ce văd mai mult
<strong>de</strong>cât în mod obişnuit, ce pot
fi consi<strong>de</strong>raţi recuperatorii,
îmbogăţitorii şi continuatorii
umanităţii, media acestor
evaluatori fiind o previziune fină
privitoare la existenţialitatea
fenomenologică umană.
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
Calitatea fractalică a
existenţialităţii ne poate asigura
o imagine corectă, a vieţuirii
noastre, a manifestărilor
noastre, a acţiunilor noastre.
Ca profesori şi elevi, toţi
facem parte dintr-un angrenaj
existenţialist mai întâi, şi mai
apoi, dintr-o societate pe care
noi o formăm şi în care se reflectă
condiţia noastră existenţialistă.
Prin urmare, dacă trebuie să
abordăm fenomenul evaluării
în şcoală, el trebuie focusat spre
ţinta existenţialistă în primul
rând şi mai apoi spre structurile
reci ale abordării ştiinţifice.
Pentru că, spre exemplu, este
inutil să produci un medic
foarte competent, dacă el nu
are educaţia culturală ce să-i
fixeze reperele umane, prin care
să poată empatiza şi conlucra
cu pacientul, amândoi ca unul,
împotriva bolii. Sau, este cu
totul distructiv să pregăteşti un
om să <strong>de</strong>vină profesor, fără a te
asigura că are bagajul cultural,
moral, ştiinţific, necesar –
pârghie pentru construirea
ARCADE
11

generaţiilor, urmaşe ale unor
înaintaşi bravi, gata să înveţe din
greşelile trecutului şi dispuse să
schimbe în bine, viitorul.
Orice om trebuie să
acumuleze, ca apoi să dispună în
societate, <strong>de</strong> nişte competenţe.
Acestea trebuie să vizeze
buna integrare şi conlucrare
a cetăţe<strong>anul</strong>ui în societate. Şi
normele europene au fixat
corect asemenea competenţe, pe
care le-am asumat şi noi. Ceea
ce nu s-a specificat clar este că,
aceste competenţe se obţin prin
educaţie a cunoaşterii, prin
<strong>cultură</strong> şi cel mai important,
prin impregnarea elevului cu
personalitatea profesorului său
ce trebuie să se constitue în
<strong>de</strong>pozitar al valorilor culturalumane
şi ştiinţifice. Un profesor,
ce nu are această educaţie, va
altera construcţia elevilor săi,
iar aceştia vor <strong>de</strong>veni la rândule
factori inconsistenţi pe mai
<strong>de</strong>parte. Nu poţi construi un om
ce are, ancestral, ca fundament,
spiritualitatea, apelând numai la
factorii obiectivi ai cunoştinţelor
fruste. În acest fel s-ar crea un
om pentru societate „mutilat”.
Pe <strong>de</strong> altă parte, cunoaşterea
complexului informaţional
este imperioasă pentru viitorul
cetăţean, pentru că aceasta
favorizează şi finisează
gândirea, antrenând pentru
atingerea competenţelor
necesare.
Cu alte cuvinte, atingerea
competenţelor este o consecinţă
logică a cuantumului
informaţional, a calităţii
informaţionale şi a impregnării
cultural-umane. Deci, evaluarea
elevului trebuie să se producă
pe trei căi: cantitativ, calitativ şi
cauzal.
Evaluarea cantitativă se referă
la dobândirea cuantumului
<strong>de</strong> cunoştinţe stabilite <strong>de</strong>
profesor în cadrul unei ore
<strong>de</strong> curs, capitol, semestru, an.
Depinzând <strong>de</strong> capacitatea <strong>de</strong>
cuprin<strong>de</strong>re a elevilor, profesorul
reuşeşte să parcurgă, mai mult
sau mai puţin, din noţiunile
şi problematica programate
a le cunoaşte elevii. Temele
efectuate sunt un indicator
asupra volumului <strong>de</strong> muncă a
elevului. O lucrare <strong>de</strong> control,
compusă din subiecte simple,
care să verifice <strong>de</strong>ţinerea
noţiunilor predate, este o
evaluare cantitativă. Acest tip
<strong>de</strong> evaluare poate fi făcută
<strong>de</strong> către oricine competent în
domeniu.
Evaluarea calitativă vizează
claritatea pe care o are elevul
asupra noţiunilor predate,
gradul <strong>de</strong> înţelegere a noţiunilor,
măsurarea pon<strong>de</strong>rei <strong>de</strong> a învăţa
mecanic noţiunile, puterea <strong>de</strong>
a opera cu noţiunile în diverse
situaţii - exerciţii, probleme –
şi vizează capacitatea <strong>de</strong> a face
conexiuni între aceste noţiuni
şi altele anterioare. Acest tip <strong>de</strong>
evaluare poste face diferenţa
între elevi şi poate stabili
ierarhii între elevi. Ca şi în cazul
evaluării cantitative, evaluarea
calitativă poate fi făcută <strong>de</strong>
către oricine cu competenţă în
domeniu.
Evaluarea cauzală
ţine <strong>de</strong> viziunea asupra
comportamentului elevului în
timpul conlucrării educaţionale,
urmărindu-se seriozitatea
muncii, dorinţa <strong>de</strong> mai mult
a elevului, spiritul inovator
al acestuia, aplecarea spre
cunoaştere, respectul pentru
materie, pentru profesorul
său, pentru colegii săi,
comportamentul în timpul
testelor şi a altor activităţi
adiacente, tendinţele elevului.
Acest tip <strong>de</strong> evaluare poate fi
abordat doar <strong>de</strong> către profesorul
<strong>de</strong> la clasă şi surclasează
celelalte tipuri <strong>de</strong> evaluare.
Profesorul <strong>de</strong> la clasă este
cel care construieşte elevul,
îi predă noţiunile, le discută
cu elevul, problematizează,
12 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
<strong>de</strong>ci este singurul în măsură
să evalueze cauzal şi să <strong>de</strong>a
verdict. Deosebirea majoră
dintre profesor şi alte categorii
sociale este că profesorul, în
procesul educaţional, priveşte
interlocutorii – elevii – ca pe
proprii copii, ca pe propria fiinţă.
Ceea ce el transmite elevilor
face parte din arsenalul său, ce-l
întregeşte ca fiinţă şi, pentru a-i
face părtaşi pe ceilalţi, <strong>de</strong>schi<strong>de</strong>
porţile propriei fiinţe şi îi invită
înlăuntru. Ceea ce nu este
puţin lucru! El va avea întreaga
răspun<strong>de</strong>re pentru noţiunile
predate dacă acestea sunt
necorespunzătoare ştiinţific şi
este răspunzător pentru gradul
<strong>de</strong> înţelegere <strong>de</strong> către elev a
noţiunilor. Mai mult <strong>de</strong>cât atât,
atitudinea viitorului cetăţean,
în faţa semenilor săi, în societate,
va <strong>de</strong>pin<strong>de</strong> <strong>de</strong> atitudinea fermă
a profesorului său pentru
promovarea valorilor umane
în faţa actualului elev. Orice
greutate pe care elevii o resimt
în abordarea noţiunilor este
resimţită, în măsură mai mare
<strong>de</strong>cât aceştia, <strong>de</strong> către profesor,
cu un consum fizic şi psihic pe
măsură.
Elevul şi părinţii lui trebuie
să înveţe că o societate, în
<strong>de</strong>mocraţie, nu merge mai
<strong>de</strong>parte prin voinţa pasageră
a vreunui component al său,
ci prin activarea unor reguli şi
principii, ce trebuie învăţate
şi aplicate, aşa cum au făcut-o
înaintaşii, fie că s-au numit
daci, valahi, moldoveni,
transilvăneni, români, aşa
cum ne regăsim viguros pe
traiectoria istorică.
Parafrazând vorbele sfinte,
să-i dăm profesorului ce este al
profesorului şi să întărim astfel
o naţiune ce dăinuie pe acelaş
principiu solid, <strong>de</strong> mii <strong>de</strong> ani:
să asiguri viitorul unei naţii
bazându-te pe ceea ce înseamnă
cultura acelei naţii.

► Elena Perţ
Sunt mulţi. Foarte mulţi.
Nu vorbesc. Nu pot
vorbi. Dar în ochii lor poţi
citi dragostea necondiţionată, pe
care ţi-o oferă pentru mult prea
puţin: o privire, o mângâiere,
o bucăţică <strong>de</strong> pâine. Îşi flutură
coada în semn <strong>de</strong> mulţumire,
<strong>de</strong> afecţiune, sentimente multe,
amestecate, pe care poate, nu le
vom înţelege niciodată.
Suferă în tăcere. Nu se plâng.
Hrană…primesc odată la câteva
zile sau nici atât. Primesc..e un
fel <strong>de</strong> a spune. Luptă pentru ea.
Orice…
Azor, Pufi, Blănosu, Florea,
Negruţ sunt prietenii noştri,
ai oamenilor. Ne-au apărat,
ne-au salvat poate viaţa, sunt
alături <strong>de</strong> noi la bine şi la greu.
POEME ► <strong>de</strong> Milena B.
Cotor <strong>de</strong> nor
www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
Dreptul la viaţă
Din bord până’n portul lu’ana
ca un manole <strong>de</strong> trecere prin cadru’
orasului <strong>de</strong> palisandru, spre sârbi
cu expresul <strong>de</strong> seara, ori machedon
din cel Alicsandru,
ca din flacon <strong>de</strong>schis <strong>de</strong> micsandre calandru,
prin fum în margine <strong>de</strong> drum şi troiţă <strong>de</strong>
auschwitză
în iarna <strong>de</strong> scrum, trei lei din jungle’ n- ajung
<strong>de</strong> <strong>de</strong>jun
şi tot aştept un prun din margine <strong>de</strong> drum să
beau parfum.
Ploaia, vântul, gerul, nimic nu-i
clinteşte <strong>de</strong> la datoria lor.
Cei mai mulţi dintre noi îi
ignoră, sunt alte lucruri mai
importante. Alţii îi lovesc, îi
chinuiesc. Fiecare după sufletul
său. Dar ei nu se supără. Sunt
iertători. Uită repe<strong>de</strong>.
Au dreptul la viaţă. I<strong>de</strong>al ar fi
la una mai bună. Dar ar fi prea
mult pentru bugetul şi aşa sărac
al ţării, în vremuri <strong>de</strong> criză.
Când oamenii nu au ce mânca,
când oamenii nu au un acoperiş
<strong>de</strong>asupra capului, cine se mai
gân<strong>de</strong>şte şi la câini. Şi totuşi
ar trebui să dăm dovadă <strong>de</strong> un
elementar bun simţ şi <strong>de</strong> un
pic <strong>de</strong> omenie. Euthanasierea
nu este o soluţie. Este o crimă.
Legală.
Singura lor vină este că s-au
născut, că vor cu orice chip să
supravieţuiască şi să ne facă
Orbire
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
fericiţi, aşa cum ştiu ei să facă
lucrul acesta. Nu merită să
fie pe<strong>de</strong>psiţi pentru asta cu
moartea. Merită recompensaţi
…cu viaţa. Au câştigat-o <strong>de</strong>
la Dumnezeu. Să nu le luăm
singurul drept pe care l-au avut
vreodată.
un ceas neîntors era femeia aceea
se lovea <strong>de</strong> praguri din afară
dar mai ales
se lovea <strong>de</strong> pragul din ea
taximetriştii nu-i mai dă<strong>de</strong>au restul
numărau banii şi o sfătuiau
se lasă seara, dincolo <strong>de</strong> pleoape
şi ea tot aşa
cu ochii închişi
aduna haine <strong>de</strong> copil
ARCADE
13

Vechituri
Rânduri pe care le scriu
numai pentru că
becul se oglin<strong>de</strong>şte
în apa-ngheţată
sau pentru că a<strong>de</strong>vărul
e umbra-ndoielii
Răsfrânte mănăstiri
interioare
din haine <strong>de</strong> iarnă
vestminte <strong>de</strong> îngeri <strong>de</strong>sprind
Ve<strong>de</strong>am altceva
şi altminteri <strong>de</strong>cât
o însăilare-n poveste
sau poate doar asta
ve<strong>de</strong>am,
poate mint.
COMORI SPIRITUALE ►
Bruegel
14 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
pielea sentimentului pur
jupuită <strong>de</strong> pe tabloul vânătorii
în pauza dintre două împuşcături,
sub vreascuri din ziua <strong>de</strong> ieri
flacăra înaltă a zăpezilor
odihneşte în bruma ochiului
sticlos un fir <strong>de</strong> păianjen
Arhipelag
Se vând insule în Bahamas.
pe <strong>de</strong>asupra lor trece rareori un avion
care aduce o scrisoare cu timbru’ sec
la noi ninge. vino tu
zâmbesc şi îmi ascut undiţele
cândva pescuiam asezat pe un scăunel în mijlocul apei
sau treceam spre malul celălalt, <strong>de</strong>si uitasem
era un cântec <strong>de</strong> sirenă în fiecare scrisoare
pe care n- o primesc citită <strong>de</strong> ochi străini
doar pescăruşii fac umbră peştilor
si înainte <strong>de</strong>-a lăsa în umbra palmierilor
dungile -nserării mă-ntorc spre acea privire <strong>de</strong> <strong>de</strong>parte
ce se <strong>de</strong>sface-n ochiurile apei ca un sfeter
să-i scriu grăbit
DIN ÎNŢELEPCIUNEA BIBLICĂ
► Versete selectate
<strong>de</strong> Răchita Nicudin
/ Supărarea /
Nu lăsa întristării sufletul tău
şi nu te chinui cu prea multă
purtare <strong>de</strong> grijă.
Veselia inimii dă viaţă omului şi
voioşia lui îi prelungeşte zilele.
Îmbunează sufletul tău şi
goneşte întristarea <strong>de</strong>parte <strong>de</strong>
tine, căci întristarea a ucis pe
mulţi…/
Pizma şi mânia scurtează zilele
şi multe griji te îmbătrânesc
înainte <strong>de</strong> vreme.
Somnul celui plin <strong>de</strong> voie bună
e a<strong>de</strong>vărat ospăţ şi <strong>de</strong>mâncarea
îi prieşte. Iisus, fiul lui Sirah,
30, 21 - 25
Vorba celui nesăbuit este ca
împunsăturile <strong>de</strong> sabie, iar
limba celor înţelepţi e ca o
buruiană lecuitoare. Prov. lui
Solomon, 12,18
Supărarea doboară pe om, iar
cuvântul bun îl înveseleşte.
Prov. lui Solomon, 12, 25
O inimă liniştită este sănătatea
trupului, dar invidia este car /
vierme / în oase. 14, 30
Inima veselă înseninează faţa, iar
inima mâhnită <strong>de</strong>scumpăneşte
sufletul. Prov. lui Solomon, 15,
13
Cuvintele frumoase sunt un
fagure <strong>de</strong> miere, dulceaţă
pentru suflet şi leac pentru trup.
Prov. lui Solomon 16, 24
Inima veselă î<strong>nr</strong>âureşte în
bine trupul, iar posomoreala
îmbolnăveşte. Prov. lui
Solomon, 17, 22
Privirea prietenească înveseleşte
inima şi vestea bună înviorează

trupul. 15, 30
Lovitura biciului face vânătaie,
dar lovitura cuvântului
zdrobeşte inima. Iisus, fiul lui
Sirah, 28, 17
Mulţi au pierit <strong>de</strong> a ascuţişul
săbiei, dar mai mulţi au căzut
<strong>de</strong> ascuţişul limbii. Iisus, fiul
lui Sirah, 28, 18
*
/ Educaţia severă /
O vorbă spusă la timp
nepotrivit este ca o muzică în
zi <strong>de</strong> întristare, dar mustrarea
şi bătaia au înţelepciunea lor.
Iisus, fiul lui Sirah, 22, 6
Cine iubeşte pe fiul său să nu ia
biciul <strong>de</strong> pe spinarea lui, ca mai
pe urmă să se bucure <strong>de</strong> el.
Cine dojeneşte pe fiul său va
avea mulţumire şi se va lăuda
cu el, în adunarea cunoscuţilor.
Iisus, fiul lui Sirah, 30,1 – 2
Cine răsfaţă pe fecior se apucă
să-i lege vânătăile şi la orice
ţipăt al lui îi sare inima,
Calul nedomolit ajunge nărăvaş
şi copilul lăsat <strong>de</strong> capul lui
ajunge răzvrătit.
Dacă eşti prea drăgăstos cu fiul
tău, va ajunge să te înfricoşeze
şi dacă te joci cu el o să te <strong>de</strong>a
<strong>de</strong> necaz.
Nu râ<strong>de</strong> cu el, ca să nu ai
dureri / <strong>de</strong> cap / şi la urmă să
scrâşneşti din dinţi..
Nu-l lăsa <strong>de</strong> capul lui, când e
mic, şi nu-i trece cu ve<strong>de</strong>rea
nebuniile.
Frânge-i grumazul în copilărie
şi plezneşte-l peste şale cât
este încă prunc, ca să nu se
învârtoşeze şi să se răzvrătească
împotrivă-ţi şi să-ţi sângereze
inima.
Muştruluieşte-l şi ţine-l
sub jug greu, ca nu cumva,
în zburdălnicia lui, să se
poticnească. Iisus, fiul
lui Sirah, 30, 7 - 13
Dacă ai feciori, dă-le bună
creştere şi din pruncie încovoaiele
grumazii lor;
Dacă ai fete, ai grijă <strong>de</strong> trupul /
www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
veghează la curăţia / lor şi fii
sever cu ele.
Mărită pe fata ta şi ai scăpat <strong>de</strong>
mare grijă, însă dă-o după un
bărbat priceput. Iisus, fiul lui
Sirah, 7, 23–25
Fata este pentru tată mare şi
multă bătaie <strong>de</strong> cap ascunsă;
grija ei îi alungă somnul: cât este
tânără, ca nu cumva să-i treacă
vârsta şi după ce s-a măritat, ca
nu cumva s-o urască bărbatul.
Cât este fecioară, tatăl are mereu
grijă să nu se pângărească şi să
rămână grea în casa părintească,
iar când este lângă bărbatul său,
să nu apuce pe drumuri rele,
sau, în casa soţului ei, să nu
rămână stearpă.
Cu fata îndărătnică întăreşte
paza ca nu cumva să <strong>de</strong>a
vrăjmaşilor tăi motiv <strong>de</strong> bucurie
şi să te facă <strong>de</strong> poveste în cetate
şi batjocorit <strong>de</strong> norod şi să te
<strong>de</strong>a <strong>de</strong> ruşine în adunările din
poartă.
Să nu-şi arate frumuseţea nici
unui bărbat şi să nu stea între
femei, vorbind nimicuri,
Căci molia iese din haină şi <strong>de</strong>
la femeie iese răutatea femeii .
Iisus, fiul lui Sirah, 42, 9–13
Pe buzele omului priceput stă
înţelepciunea; bâta este pentru
spatele celui lipsit <strong>de</strong> chibzuinţă.
Prov. lui Solomon 10, 13
Biciul este pentru cal, frâul
pentru măgar şi băţul pentru
spinarea celui îndărătnic. 26, 3
Cine cruţă nuiaua urăşte pe
fiul său, dar cine-l iubeşte îl
pe<strong>de</strong>pseşte la vreme. Prov. lui
Solomon, 13, 24; 19, 18; 22, 6, 15;
23, 13 -14; 29, 15,17
Pe<strong>de</strong>pseşte-ţi fiul cât mai este
nă<strong>de</strong>j<strong>de</strong> <strong>de</strong> îndreptare, dar
cruţă-i viaţa. Prov. lui Solomon,
19, 18; 13, 3 ; 22, 6,15; 23, 13; 29,
15 – 17
Învaţă pe copil cu purtarea cea
cuviincioasă, fiindcă, chiar când
va ajunge bătrân,
nu se va abate <strong>de</strong> la ea. Prov. lui
Solomon, 22, 6
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
Dacă nebunia se pripăşeşte în
inima celui tânăr, numai toiagul
îndreptării o <strong>de</strong>părtează <strong>de</strong> el .
Prov. lui Solomon, 22, 15
Nu cruţa pe fiul tău <strong>de</strong> pe<strong>de</strong>apsă,
căci dacă îl loveşti cu nuiaua nu
moare, lovindu-l cu nuiaua îi
scapi sufletul <strong>de</strong> caznele iadului.
23, 13- 14; 13, 24; 19, 18; 22, 6, 15;
23, 13 -14; 29, 15 – 17
Toiagul şi certarea aduc
înţelepciune; un copil cu
năravuri rele face <strong>de</strong> ocară pe
mama lui. Prov. lui
Solomon, 29, 15
Mustră pe fiul tău ca să-ţi aducă
mulţumire şi să fie mai târziu
bucuria sufletului tău. Prov. lui
Solomon, 29, 16
O mustrare pătrun<strong>de</strong> mai mult
pe omul înţelept, <strong>de</strong>cât o sută <strong>de</strong>
lovituri pe cel netrebnic. Prov.
lui Solomon,.17, 10
Prostul dispreţuieşte mustrarea
părintelui, iar cine ţine seamă
<strong>de</strong> ea ajunge înţelept. Prov. lui
Solomon, 15,5
Fiul meu! Ia aminte la
înţelepciune şi la sfatul cel bun
pleacă urechea ta. Prov. lui
Solomon, 5, 1
Căci buzele femeii străine
picură fiere şi cerul gurii ei este
mai alunecător <strong>de</strong>cât untul <strong>de</strong>
lemn, / Dar la sfârşit este amară
ca pelinul şi tăioasă ca o sabie
cu două ascuţişuri. Prov. lui
Solomon, 5, 3
Fiule, păstreză întreagă
floarea tinereţii tale şi nu da
<strong>de</strong>sfrânatelor vlaga ta.
Caută şi găseste, în toată moşia, o
postaţă bună şi samănă sămânţa
ta cu credinţă în neamul tău cel
bun./ Astfel vlăstarii tăi vor
creşte în jurul tău şi sămânţa ta
nu va fi / risipită / pretutin<strong>de</strong>ni.
Iisus, fiul lui Sirah, 26, 19 – 21
Păzeşte, fiule, învăţătura tatălui
tău şi nu dispreţui poveţele
maicii tale!
Fiindcă povaţa este sfeşnic bun
şi învăţătura – o lumină, iar
în<strong>de</strong>mnul şi mustrarea sunt
calea vieţii.
ARCADE
15

Ele te vor feri <strong>de</strong> femeia
aproapelui şi <strong>de</strong> limba cea
a<strong>de</strong>menitoare a celei străine.
Nu dori frumuseţea ei în inima
ta şi nu te lăsa prins la căutătura
ochilor ei,/
Căci femeia <strong>de</strong>sfrânată umblă
după o bucată <strong>de</strong> pâine, pe când
soţia doreşte un suflet <strong>de</strong> mare
preţ. Prov. lui Solomon, 6, 20,
23 – 26
Cine iubeşte înţelepciunea
bucură pe tatăl său şi cine umblă
cu <strong>de</strong>sfrânatele îşi prăpă<strong>de</strong>şte
16 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
averea. Prov. lui Solomon, 29,
3 ; 6, 26
Ascultă sfaturile şi primeşte
învăţătura ca să fii înţelept pe
viitor. Prov. lui Solomon, 19, 20
„Veşnicia ascunsă într-o clipă“
► Livia Roman
Părintele Arsenie
Papacioc a ales să
<strong>de</strong>pună mărturie pentru
neamul românesc satul Perieţi
din comuna Misleanu, ju<strong>de</strong>ţul
Ialomiţa, ziua 13 a lunii august,
leatul 1914. Veşnicia s-a înfiripat
într-o clipă atunci, dar abia
după 90 <strong>de</strong> ani părintele o fixa
în cuvânt, lăsându-ne <strong>de</strong>finitiv
vorba frumoasă şi adâncă spre
mărturie şi iluminare. Fiul lui
Vasile şi al Stancăi, cu sânge
aromân alergându-i prin vene,
<strong>de</strong> la un străbunic macedonean,
şi acela, tot preot, îşi pornea
aventura existenţei întru
nemurirea neamului românesc,
fără să bănuiască o clipă măcar
că viaţa <strong>de</strong> pe pământ va fi
pentru Sfinţia Sa a<strong>de</strong>vărată vale
a plângerii. Dar nu s-a plâns! Şi
care din aleşii lui Dumnezeu a
făcut-o? Astfel, prin <strong>de</strong>ceniul al
patrulea al <strong>de</strong>ja trecutului secol
XX, închisorile politice aveau
să <strong>de</strong>vină pepiniere <strong>de</strong> produs
sfinţenie... Nu ştiau torţionarii
<strong>de</strong> atunci cât bine pregăteau
acestui neam!
Acolo, în cea mai grozavă
şcoală <strong>de</strong> produs veşnicia,
unora le-a picurat Dumnezeu
har. Arsenie Papacioc s-a aflat
printre ei: „Eu îi mulţumesc
lui Dumnezeu din toată inima
Motto: „Problema care se pune este ca în fiecare zi să putem cuceri Veşnicia. Ăsta este i<strong>de</strong>alul.“
că mi-a dat cruce. Gân<strong>de</strong>am
aşa: «Am fost cinstit în viaţa
mea, dar nu-i <strong>de</strong>stul; trebuie să
te răstigneşti!» Şi am spus <strong>de</strong>
multe ori: «Să mori şi să înviezi
în fiecare zi! »
Ce poate cuprin<strong>de</strong> o carte,
după ce ai avut norocul să-l
cunoşti? În chilia neîncăpătoare
<strong>de</strong> la Techirghiol, oamenii
veneau încovoiaţi <strong>de</strong> griji, dar
cu nă<strong>de</strong>j<strong>de</strong>a că vor găsi bun sfat.
Şi se-ntâmpla aşa! Căci Părintele
a fost, în primul rând, un om
trecut prin mari suferinţe.
Neînchipuite!
De aceea, poate, îi era atât <strong>de</strong>
uşor să găsească cel mai potrivit
gest, cel mai simplu cuvânt,
<strong>de</strong> aceea o gingăşie nesfârşită
izbucnea din atitudinile sale.
Pentru că părintele Arsenie
Papacioc îi iubea pe oameni.
O stare inexplicabilă <strong>de</strong> bine,
<strong>de</strong> împăcare cu tine te însoţea
multă vreme după ce-l părăseai.
Şi pentru tot<strong>de</strong>auna începea un
dialog spiritual, pe care, cred eu,
fiecare îl vom purta cu Părintele
până la sfârşit.
„Veşnicia ascunsă într-o clipă“,
o cărticică apărută în colecţia
„Isvoare duhovniceşti“, la Editura
Reîntregirea din Alba-Iulia, sub
îngrijirea preotului Benedict
Stancu, cuprin<strong>de</strong> crâmpeie
biografice şi cuvinte <strong>de</strong> folos
ale acestui mare duhovnic pe
care ni l-a dăruit Dumnezeu.
Oricând ne va fi prea greu,
să ne amintim cuvintele sale,
să învăţăm trezia şi să avem
credinţa că, dacă murim, şi
putem învia în fiecare zi.
Vă recomand călduros această
carte, în care veţi afla <strong>de</strong>stule
răspunsuri interesante la
întrebări <strong>de</strong> ne<strong>de</strong>scifrat.
Spicuiri cu folos:
„Nu este lucru mic în viaţă răul
cel mai mic.“
„Mare mai e un om smerit în faţa
lui Dumnezeu!“
„E smerit, mândruleţul!“
„O clipă poate să fie un timp şi o
închinare poate să fie o rugăciune.“

www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
Mitropoliţii SIMION ŞTEFAN
şi ANDREI ŞAGUNA
ai Transilvaniei încununaţi
cu nimbul sfinţeniei
► Ion I. Mutu - Strehaia
La finele primei luni <strong>de</strong>
toamnă a <strong>anul</strong>ui <strong>de</strong>
graţie <strong>2011</strong>, Biserica
Ortodoxă Română a îmbrăcat
haină <strong>de</strong> bucurie, prin faptul că
a primit în cununa calendarului
său alte două nestemate,
care au slujit Biserica, Ţara
şi Neamul cu timp şi fără <strong>de</strong>
timp, aşa cum au făcut-o prin
cuvânt şi faptă cei doi mari
Mitropoliţi ai Transilvaniei:
SIMION ŞTEFAN şi ANDREI
ŞAGUNA.
În continuare vom face o
microbiografie a celor doi Sfinţi
Ierarhi, <strong>de</strong>oarece mintea noastră
omenească, limitată, nu poate
cuprin<strong>de</strong> în câteva rânduri
vieţile acestor două făclii ale
Ortodoxiei strămoşeşeti, pe
care au slujit-o până la ultima
suflare pământească, dar şi
dincolo, din Împărăţia lui
Dumnezeu, mijlocind prin ale
lor sfinte rugăciuni pentru noi
nevrednicii.
Vom face prezentarea celor
doi Sfinţi în ordine cronologică
şi nu în cea a canonizării.
Astfel, în 1541, Transilvania
<strong>de</strong>venea principat autonom
sub suzeranitate turcească, ce a
adus multe greutăţi românilor
ar<strong>de</strong>leni, mai ales ţăranilor, care
erau obligaţi la plata tributului
către Poartă. La aceasta se
adăugau luptele <strong>de</strong>se pe care
principatul transilvănean le
avea cu habsburgii, iar peste se
afla şi acţiunea <strong>de</strong> prozelitism
protestant. Mai târziu, în 1585,
parohiile româneşti din Ţara
Făgăraşului au fost puse sub
autoritatea preotului calvin
maghiar din aceeaşi zonă.
În astfel <strong>de</strong> împrejurări
şi-a început şi îşi <strong>de</strong>sfăşura
arhipăstorirea Sfântul
Mitropolit Simion Ştefan.
După înlăturaea din scaun
a Sf. Mitropolit Ilie Iorest, încă
<strong>de</strong> la primele luni ale lui, 1643,
soborul protopopilor a ales pe
noul mitropolit, în persoana
ieromonahului Ştefan (la botez
primise numele <strong>de</strong> Simion). Din
păcate nu ni s-au păstrat prea
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
multe date biografice <strong>de</strong>spre el
până la alegerea ca mitropolit.
După tradiţia vremii şi Simion
Ştefan a fost hirotonit în Ţara
Românească.
Pe atunci, Transilvania era
condusă <strong>de</strong> principele calvin,
Gheorghe Rakoczy I, care,
împreună cu sfetnicii lui, au
încercat să-şi exercite influienţa
asupra Bisericii Ortodoxe
Române din Ar<strong>de</strong>al (lucru
pe care-l mai încercaseră şi
în vremea Sf. Mitropolit Ilie
Iorest), impunându-i noului
mitropolit 15 condiţii, între care:
predicarea în româneşte numai
după Sf. Scriptură, înlăturând
Sf. Tradiţie (Predania); educarea
tineretului după Catehismul
calvin; împărtăşirea numai
celor vârstnici; <strong>de</strong>sfiinţarea
obiceiurilor <strong>de</strong> la botez, cununii,
înmormântări; înlăturarea
cinstirii icoanelor, Crucii etc.
Erau acordate drepturi doar
superinten<strong>de</strong>ntului calvin şi
<strong>de</strong>sigur calvinilor. Cu toate
aceste greutăţi, Mitropolitul
Simion Ştefan nu şi-a părăsit
turma încredinţată spre
păstorire, nu a acceptat niciuna
din condiţiile impuse <strong>de</strong>
principii calvini şi mai presus
<strong>de</strong> acestea nu a renunţat la
preocupările cărturăreşti, <strong>de</strong>
luminare a poporului prin carte.
Astfel, <strong>de</strong> numele
Mitropolitului Simion Ştefan,
este legată tipărirea la Bălgrad
(Alba Iulia) a două lucrări
ARCADE
17

cu caracter religios: Noul
Testament (1648) şi Psaltirea
(1651) – a căror semnificaţie
este <strong>de</strong>osebită pentru istoria
culturii româneşti, în special
pentru limba română literară
şi literatura artistică (prin
miniatuei).
Dar cartea <strong>de</strong> căpătâi a
Mitropolitului Ştefan (Simion)
rămâne Noul Testament
<strong>de</strong> la Bălgrad (Alba Iulia,
1648). Traducerea Noului
Testament s-a început <strong>de</strong> către
ieromonahul Silvestru, fost
egumen al Mânăstirii Govora.
Noul Testamnet <strong>de</strong> la Bălgrad avea
să vadă lumina tiparului, în
vremea păstoririi Mitropolitului
Simion Ştefan, la 20 ianuarie
1648, la Alba Iulia, fiind dat în
lucru încă din 1647 sau chiar din
1646. Trebuie subliniat faptul,
că aceasta este prima traducere
integrală a Noului Testament, în
româneşte.
Cea mai importantă problemă
pe care o ridică traducătorii,
este cea a limbii, ca instrument
<strong>de</strong> legătură socială între oameni,
<strong>de</strong> un<strong>de</strong> şi nevoia unei limbi
unitare, care să fie înţeleasă
<strong>de</strong> toţi românii. De asemenea
importante sunt şi notele
marginale, care <strong>de</strong>monstrează,
că, traducătorii s-au străduit
tot timpul să explice o serie <strong>de</strong>
cuvinte intrate în limba română,
ce nu erau pe înţelesul tuturor:
besearicii, prin săborului; s-au
întorsu la mine, prin s-au lepădat
<strong>de</strong> mine; un săn, prin un cot mare
etc. Aceste note explicative ne
pun în faţa unui început <strong>de</strong>
dicţionar <strong>de</strong> sinonime, cu un
scop practic – accesibilitatea –
înţelegerea <strong>de</strong> toţi a cuvintelor,
în aceeaşi limbă română.
De asemenea, Noul Testament
<strong>de</strong> la Bălgrad (1648) reprezintă
şi o certă însemnătate teologică:
editorială (pentru că este prima
traducere integrală a Noului
Testament la noi, având 672
<strong>de</strong> pagini mari); isagogică
(introductivă –, făcând o
<strong>de</strong>scriere amănunţită a cărţilor
Noului Testament) şi exegetică
(Noul Testament <strong>de</strong> la 1648
cuprin<strong>de</strong> numeroase pagini,
care pot fi consi<strong>de</strong>rate ca prim
„manual” <strong>de</strong> introducere şi <strong>de</strong>
exegeză biblică din teologia
românească).
Marele istoric Nicolae Iorga
afirma că, Mitropolitului
Simion Ştefan îi datorăm „întâia
formulare a nevoii şi condiţiilor unei
singuri limbi literare româneşti...”.
Astfel. locul Mitropolitului
Simion Ştefan a fost şi este
între Sfinţi, <strong>de</strong>oarece cronologic
a păstorit între doi mari Ierarhi
transilvăneni, apărători ai legii
strămoşeşeti şi a drepturilor
românilor ar<strong>de</strong>leni: Ilie Iorest
(1640-1643) şi Sava Brancovici
(1656-1659 şi 1662-1680) – care
pentru faptele lor şi râvna
<strong>de</strong> apărători ai Ortodoxiei
româneşti, în Transilvania –,
a făcut ca ei să fie trecuţi în
rândul Sfinţilor, în 1955, la Alba
Iulia, în vremea arhipăstoririi
18 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
Patriarhului †JUSTINIAN
MARINA –, canonizarea
solemnă, făcându-se la Alba
Iulia, la 21 octombrie 1955, fiind
prăznuiţi la 24 aprilie.
Mitropolitul Simion Ştefan a
trecut la Domnul, la Alba Iulia, în
vara <strong>anul</strong>ui 1656 (probabil prin
iulie), fiind atestat documentar,
pentru ultima dată, la 22 mai
1656, când întărea ca protopop
al Hunedoarei, pe preotul Ioan.
La lucrările Sf. Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române,
din 21 iulie <strong>2011</strong>, s-a hotărât
canonizarea (trecerea în rândul
Sfinţilor) a doi mari Mitropoliţi
ai Transilvaniei: SIMION
ŞTEFAN şi ANDREI ŞAGUNA.
În ziua <strong>de</strong> Duminică, 30
octombrie <strong>2011</strong>, în Catedrala
Reîntregirii, din Alba Iulia s-a
săvârşit Sf. Liturghie Arhirească,
cu prilejul proclamării
solemne a canonizării Sf. Ierarh
SIMION ŞTEFAN, Mitroplitul
Transilvaniei. Sf. Liturghie
a fost săvârşită <strong>de</strong> un sobor
<strong>de</strong> Înalţi Ierarhi români şi
străini, în frunte cu P.F. Părinte
†DANIEL, Patriarhul României,
avându-i alături pe P.F. Părinte
†TEODOROS II, Papă şi
Patriarh al Alexandriei şi Întregii
Africi; Î.P.S.†HRISOSTOM,
Mitropolit <strong>de</strong> Patras,
reprezentant al Bisericii
Ortodoxe a Greciei (condusă <strong>de</strong>
P.F.†IERONIMOS, Arhiepiscop
al Atenei şi al Întregii Ela<strong>de</strong>),
ce a adus în ţara noastră, încă
din 24 octombrie a.c., racla cu
Cinstitul Cap al Sf. Apostol
ANDREI, Ocrotitorul României
şi Î.P.S.†GHEORGHIOS,
Mitropolit <strong>de</strong> Acra.
După Sf. Liturghie, s-a dat
citire Tomosului Sinodal <strong>de</strong>
Canonizare a Sf. Mitropolit
SIMION ŞTEFAN, <strong>de</strong> către
P.S. †Ciprian Câmpine<strong>anul</strong>,
Episcop-Vicar Patriarhal şi
Secretarul Sf. Sinod; apoi s-a
arătat Icoana Sf. Simion Ştefan,
spre închinarea numeroşilor

credincioşi, dar şi pelerini,
veniţi în Cetatea Bălgradului
(Alba Iulia), cu prilejul acestui
eveniment.
Data <strong>de</strong> prăznuire a Sf.
Mitropolit SIMION ŞTEFAN
este pe 24 aprilie, în fiecare an, la
fel ca la ceilalţi doi Sf. Mitropoliţi
transilvăneni ILIE IOREST şi
SAVA BRANCOVICI.
Înainte <strong>de</strong> a aşterne câteva
date <strong>de</strong>spre viaţa şi activitatea
Sf. Ierarh ANDREI ŞAGUNA,
Mitropolitul Transilvaniei, vom
prezenta câteva aspecte al vieţii
bisericeşti din Transilvania,
greu încercată <strong>de</strong> vitregiile
vremurilor <strong>de</strong> final <strong>de</strong> veac
XVIII şi începutul celui al
X<strong>IX</strong>-lea. În urma acţiunii <strong>de</strong>
intens prozelitism catolic, din
perioada 1698-1701, împotriva
românilor ar<strong>de</strong>leni şi a Bisericii
neamului, a dus la <strong>de</strong>sfiinţarea
în 1701 a vechii Mitropolii
Ortodoxe a Transilvaniei, cu
reşedinţa la Alba Iulia. Românii
transilvăneni şi Biserica lor au
fost trecuţi cu forţa la Uniaţie
(Biserica Unită cu Roma sau
Greco-Catolică). În aceste
condiţii, impuse <strong>de</strong> Curtea
Imperială habsburgică <strong>de</strong> la
Viena, românii au ajuns să fie
„toleraţi” în propria lor ţară,
fără a se bucura <strong>de</strong> drepturile
celor „trei naţiuni” (unguri saşi,
secui) şi a celor „patru religii
recepte” (catolică, lutherană,
calvină şi unitariană). Abia
în 1761 s-au acceptat ierarhi
ortodocşi pentru Transilvania,
dar erau sârbi, cu statut <strong>de</strong>
episcopi şi nu <strong>de</strong> mitropoliţi, cu
reşedinţa mai întâi la Răşinari şi
apoi la Sibiu. Din 1783, Eparhiile
Tansilvaniei şi Bucovinei au fost
puse sub jurisdicţia Mitropoliei
Ortodoxe sârbeşti <strong>de</strong> la Carloviţ.
În 1810, Curtea <strong>de</strong> la
Viena a acceptat şi a permis
protopopilor ortodocşi ar<strong>de</strong>leni
să se întrunească la Turda,
pentru a-şi alege un arhipăstor,
care să fie român. Aşa a fost ales,
www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
Preotul Vasile Moga din Sebeş
(jud. Alba), care, mai întâi, după
rânduială, a fost călugărit şi
apoi înălţat la treapta arhieriei,
în 1811, când a fost numit şi
întronizat ca episcop la Sibiu.
Cu toate greutăţile din acele
vremuri, episcopul †Vasile
Moga a izbutit, ca în 1811
să <strong>de</strong>schidă cursurile primei
Şcoli teologice din Ar<strong>de</strong>al sau
cursul <strong>de</strong> „bogoslovie”, cu o
durată <strong>de</strong> 6 luni, sub directa
sa conducere. Primul profesor
<strong>de</strong> aici, a fost Gheorghe Lazăr.
Episcopul †Vasile Moga a trecut
la cele veşnice, la 71 <strong>de</strong> ani, la 17
octombrie 1845.
În 1846, Episcopia Ortodoxă a
Transilvaniei a fost încredinţată
Arhimandritului ANDREI
ŞAGUNA, ca vicar (locţiitor),
aflat până atunci în slujba
Mitropoliei sârbe <strong>de</strong> la Carloviţ.
La începutul veacului X<strong>IX</strong>,
printre emigranţii moscopoleni
stabiliţi la Mişcolţ, din N-E
Ungariei, se afla şi negustorul
macedo-român Naum Şaguna.
Acesta s-a căsătorit a doua
oară, la 1 mai 1802, cu tânăra
Anastasia, iar la 20 <strong>de</strong>c. 1808
(1 ian. 1809) se năştea al treilea
copil al fam. Şaguna, băiatul
Anastasie (sau Anastasiu)
Şaguna, care a fost botezat în
rit ortodox, în biserica greacăortodoxă,
din Mişcolţ. Tânărul
Anastasie Şaguna a fost un
elev eminent la şcoala „grecovalahă”
din Mişcolţ, iar în 1816
a absolvit gimnaziul superior al
călugărilor piarişti din Pesta. În
1822 va muri tatăl său, iar, la 29
<strong>de</strong>c. 1826, la stăruinţele mamei
sale, printr-o <strong>de</strong>claraţie în limba
latină, a afirmat că va rămâne în
credinţa şi religia strămoşilor săi
(cea ortodoxă), aşa cum făcuseră
şi fraţii săi: Evreta şi Ecaterina.
Între 1826-1829, a frecventat
cursurile Facultăţii <strong>de</strong> Filosofie
şi Drept, absolvindu-le cu
rezultate strălucitoare.
La 21 <strong>de</strong> ani, în 1829, în urma
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
unui în<strong>de</strong>mn lăuntric şi-a
început cariera eclesiastică la
Vârşeţ.
La 1 noiembrie 1833, tânărul
teolog Anastasiu Şaguna a
îmbrăcat haina călugăriei,
primind la tun<strong>de</strong>rea în
monahism patronimicul <strong>de</strong>
ANDREI. În perioada 1834-
1838, monahul Andrei Şaguna
a străbătut treptele preoţiei:
ierodiacon, ieromonah,
primind şi rangurile monahale
<strong>de</strong> protosinghel (1838)şi
arhimandrit (1842), ca semn al
aprecierilor <strong>de</strong> care se bucura
din partea mitropoliţilor sârbi
<strong>de</strong> la Carloviţ: †Ştefan Stancovici
şi †Iosif Raiacici.
La data <strong>de</strong> 17 ianuarie 1836,
avea să moară la 51 <strong>de</strong> ani buna
sa mamă, Anastasia Şaguna, <strong>de</strong>
la care primise aleasa educaţie
religioasă.
În 1840 i s-a încredinţat stăreţia
Mânăstirii sârbeşti Hopovo, dar
şi funcţia <strong>de</strong> profesor la secţia
românească a Seminarului
Teologic <strong>de</strong> la Vârşeţ. În 1845 a
fost numit stareţ al Mânăstirii
Covil, din Eparhia Neoplantei,
perioadă în care a lucrat la
refacerea unei „Gramatici
româneşti”, după Ioan Alexi
(rămasă îm manuscris).
La 15/27 iunie 1846
începea un nou drum în viaţa
Arhimandritului Andrei
Şaguna, cănd a fost numit vicaradministrativ
al Episcopiei
Ortodoxe a Transilvaniei,
rămasă vacantă în urma
morţii episcopului †Vasile
Moga. În calitatea sa <strong>de</strong> vicar,
Arhim. A. Şaguna a încercat
o oarecare rânduială a vieţii
bisericeşti, ridicând cursurile
Şcolii Teologice, înfiinţată <strong>de</strong>
episcopul †Vasile, <strong>de</strong> la 6 luni,
la un an.
La 24 ianuarie/15 febr.
1848, Curtea Imperială <strong>de</strong>
la Viena, l-a recunoscut pe
Arhim. Andrei Şaguna, ca
episcop titular al Transilvaniei,
ARCADE
19

euşind să-i <strong>de</strong>vanseze pe cei
doi contracandidaţi ai săi,
protopopii prof. Ioan Moga şi
Moise Fulea (nepoţii episcopului
Vasile Moga). Noului episcop
†Andrei Şaguna nu i s-au mai
impus cele 19 condiţii, aşa
cum se întâmplase la alegerea
înaintaşului său, †Vasile Moga.
Hirotonia întru episcop a lui
Andrei Şaguna s-a făcut la 18/30
aprilie 1848, la Carloviţ, <strong>de</strong> către
mitropolitul †Iosif Raiacici,
asistat <strong>de</strong> alţi doi arhierei (cum
e rânduiala, când se hirotoneşte
un episcop). Cu această ocazie,
Episcopul †Andrei Şaguna,
în cuvântul ţinut, a subliniat,
printre altele, că „...Pe românii
transilvăneni din adâncul lor somn
să-i trezesc şi cu voia către tot ce
este a<strong>de</strong>vărat, plăcut şi drept să-i
îndrumez...”
Din această înaltă <strong>de</strong>mnitate,
Episcopul †ANDREI ŞAGUNA
a <strong>de</strong>sfăşurat o rodnică activitate
pe toate planurile, aproape trei
<strong>de</strong>cenii, urmărind şi chiar în mare
parte reuşind să revigoreze viaţa
românilor ar<strong>de</strong>leni, arătându-se
provi<strong>de</strong>nţială arhipăstorirea sa
în Transilvania.
Încă, din 1848, Episcopul
†Andrei a încercat o organizare
a Eparhiei sale, pe plan
bisericesc, dar evenimentele
legate <strong>de</strong> Revoluţia <strong>de</strong> la 1848,
au împiedicat în lucrarea sa.
Dar <strong>de</strong>geaba nu a stat în această
vreme, luptând prin numeroase
petiţii trimise la Viena, prin
care cerea drepturi pentru
românii ar<strong>de</strong>leni, dovedinduse
nu doar păstor al turmei lui
Hristos, ci şi un mare patriot. În
această direcţie, a în<strong>de</strong>plinit un
rol important între 1848-1849,
fiind preşedinte al Adunării
Naţionale româneşti <strong>de</strong> pe
Câmpia Libertăţii, <strong>de</strong> la Blaj, din
3/15 mai 1848.
La 12 martie 1850, Episcopul
Andrei Şaguna a <strong>de</strong>schis la Sibiu,
primul sinod al Eparhiei sale, la
care au luat parte 24 <strong>de</strong> clerici şi
20 <strong>de</strong> mireni (laici), printre care
s-a aflat şi „Crăişorul”, Avram
Iancu. Printre problemele puse
în sinod, a fost şi reînfiinţarea
Mitropoliei Transilvaniei.
Tot pe plan organizatoric,
la 27 aug. 1848, pe propria
cheltuială, a înfiinţat la Sibiu,
prima tipografie a Eparhiei,
în care aveau să vadă lumina
tiparului numeroase cărţi.
În octombrie 1857 a obţinut
<strong>de</strong> la Curtea vieneză aprobarea
ridicării unei catedrale ortodoxe
la Sibiu – însă Catedrala
Mitropolitană din Sibiu a fost
ridicată mai târziu, între 1902-
1906, în vremea Mitropolitului
†Ioan Meţianu, fiind o copie, la
proporţii mai mici, a Catedralei
„Sf. Sofia” <strong>de</strong> la Constantinopol.
În perioada 24-26 oct. 1860,
Vlădica †Andrei a convocat
un alt sinod la Sibiu, în care
s-au cerut drepturi pentru
românii ar<strong>de</strong>leni, cu privire la
autonomie, la recunoaşterea
naţionalităţii şi limbii române.
De asemenea se mai preve<strong>de</strong>a şi
autonomia Bisericii noastre din
Transilvania, <strong>de</strong> sub jurisdicţia
Mitropoliei <strong>de</strong> la Carloviţ.
Dar munca misionarpastorală
a Episcopului
†Andrei nu a rămas fără ecou
şi în 1864, episcopii sârbi s-au
întrunit în sinod, la Carloviţ,
sub conducerea patriarhului
†Samuil Maşirevici, dându-şi
acordul la <strong>de</strong>spărţirea Bisericii
Ortodoxe din Transilvania <strong>de</strong>
cea sârbă.
La 24 <strong>de</strong>cembrie 1864, la
capătul unor acţiuni şi memorii
al Vlădicii †Andrei, Viena
habsburgică a încuviinţat
reînfiinţarea vechii Mitropolii
a Transilvaniei, cu reşedinţa la
Sibiu şi ridicarea Episcopului
†ANDREI ŞAGUNA, la treapta
<strong>de</strong> arhiepiscop şi mitropolit.
Noua Mitropolie avea ca
sufragane Episcopiile Aradului
şi Caransebeşului. Desigur
20 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
activitatea, Mitropolitului
†ANDREI ŞAGUNA avea să se
intensifice din noua sa postură
<strong>de</strong> arhipăstor al Transilvaniei.
Dintre realizările sale ca
mitropolit al Transilvaniei,
le vom arăta pe cele mai <strong>de</strong>
seamă: Statutul Organic al
Bisericii Ortodoxe Române din
Transilvania (1869), valabil
şi azi cu mici modificări;
înfiinţarea <strong>de</strong> şcoli poporale
confesionale (aproape 800 la
finalul vieţii sale); înfiinţarea
unui liceu cu 8 clase la Braşov; a
unui Gimnaziu la Brad; tipărirea
ziarului „Telegraful Român” (ce
apare <strong>de</strong> la 3 ianuarie 1853, până
azi, fără întrerupere); tipărirea
„Bibliei ilustrate” (1856-1858
– prima <strong>de</strong> acest le la noi);
înfiinţarea acum 150 <strong>de</strong> ani,
în 1861 a Societăţii Culturale
„ASTRA” (propunea lupta
<strong>de</strong> emancipare a ar<strong>de</strong>lenilor);
tipărirea <strong>de</strong> numeroase lucrări,
manuale (peste 25), în tipografia
arhidiecezană etc.
În 1870 este ales Membru <strong>de</strong>
Onoare al Aca<strong>de</strong>miei Române
şi trece la Domnul, la 28 iunie
1873, fiind înhumat la Răşinari,
lăsând toată agoniseala prin
testament, spre înfăptuirea
actelor filantropice, supranumit
<strong>de</strong> scriitorul Ioan Slavici, ca
fiind „Mesia Ar<strong>de</strong>lenilor”, prin
tot ce a relizat, pentru bunul
mers al ar<strong>de</strong>lenilor şi Bisericii
noastre strămoşeşti, făcând un
real apostolat.
În ziua <strong>de</strong> sâmbătă, 29
octombrie <strong>2011</strong>, în Catedrala
Mitropolitană din Sibiu, s-a
făcut proclamarea solemnă a
canonizării Sf. Ierarh ANDREI
ŞAGUNA, Mitropolitul
Transilvaniei, în prezenţa
Cinstitului Cap al Sf. Apostol
ANDREI, Ocrotitorul României,
adus din Patras, aşa cum s-a
arătat mai sus. Desigur a fost
prezent P.F. Patriarh †DANIEL,
alături Înalţi Ierarhi români şi
străini. Gazda acestui eveniment

a fost Î.P.S. †LAURENŢIU
STREZA, Mitropolitul
Ar<strong>de</strong>alului.
Data <strong>de</strong> prăznuire a Sf.
Mitropolit ANDREI ŞAGUNA
a fost stabilită pentru 30
noiembrie, odată cu cea a Sf.
Ap. ANDREI, ca o bucurie
<strong>de</strong>plină pentru noi toţi, căci
„Binecuvântat este Dumnezeu
► Ion Popa
www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
întru Sfinţii Lui” (Psalmul 67).
Să ne bucurăm pentru aceste
două Mari Daruri, pe care
Dumnezeu le-a dăruit Bisericii
Sale din România, prin cei
doi Sfinţi Ierarhi, care sunt
mijlocitori pentru noi la Maica
Domnului şi Tronul Ceresc, spre
iertarea păcatelor şi mântuirea
Neamului Românesc!
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
Vii sunt şi azi cuvintele Sf.
Mitropolit ANDREI, rostite
pe patul <strong>de</strong> moarte: „Fiţi
pe pace,/Aveţi-vă bine, /
Nu vă învrăjbiţi!” –, fiind
şi atunci cu gândul tot la fiii
săi duhovniceşti, pe care i-a
păstorit cu timp şi fără <strong>de</strong> timp,
spre slava lui Dumnezeu!
Din treaptă în treaptă
În limbajul teologic,
noţiunea <strong>de</strong> “mântuire”
, are două sensuri
fundamentale: unul obiectiv
şi altul subiectiv. De aici
şi <strong>de</strong>numirea <strong>de</strong> mântuire
obiectivă sau răscumpărare,
împăcare, restaurare, şi
<strong>de</strong>numirea <strong>de</strong> mântuire
subiectivă sau îndreptare.
Mântuirea obiectivă sau
răscumpărarea omului din robia
păcatului şi a morţii şi împăcarea
lui cu Dumnezeu, ca făptură
şi chip nou al Acestuia, este
opera lui Iisus Hristos, Fiul lui
Dumnezeu întrupat, pentru toţi
inşi umani, <strong>de</strong> la Adam până la
sfârşitul veacurilor. Iisus Hristos
este Mântuitor prin persoana
Sa. Nici un om nu poate găsi
mântuirea un<strong>de</strong>va , în afara
Persoanei lui Hristos, un<strong>de</strong> El ar
fi aşezat-o, ca pe un ajutor şi bun
<strong>de</strong> sine stătător, după ce l-a creat.
A căuta mântuirea, este a căuta
pe Iisus Hristos şi comuniunea
cu El. Legătura între Persoana
lui Iisus Hristos şi lucrarea Lui
(Urcând pe scară)
mântuitoare se arată tocmai
în faptul că în implicaţiile şi
consecinţele unirii ipostatice a
celor două firi, dumnezeiască şi
omenească, în Persoana Lui unică
este cuprinsă şi arătată concret
lucrarea Lui mântuitoare asupra
firii omeneşti. Consecinţele
unirii ipostatice: comunicarea
însuşirilor, chenoza Fiului lui
Dumnezeu şi îndumnezeirea
firii umane, calitatea şi
<strong>de</strong>mnitatea <strong>de</strong> Născătoare <strong>de</strong>
Dumnezeu a Sfintei Fecioare
Maria, lipsa <strong>de</strong> păcat a lui Iisus
Hristos şi o singură închinare lui
Iisus Hristos ca lui Dumnezeu,
constituie conţinutul intern al
actelor mântuitoare ale lui Iisus
Hristos.
Aşadar, actele Lui
mântuitoare, sunt o concretizare
şi o manifestare a acestor
consecinţe şi implicaţii ale unirii
ipostatice.
Iisus Hristos este Mântuitorul
nostru. „ El însuşi ca
Persoană <strong>de</strong> neînlocuit ne
mântuieşte, întrucât calitatea
Sa <strong>de</strong> Persoană dumnezeiască,
<strong>de</strong>venită accesibilă ca om, este
unicul izvor <strong>de</strong> putere care
ne eliberează <strong>de</strong> păcat şi <strong>de</strong>
urmările lui, între care cea mai
gravă este moartea. Mântuirea
nu o putem dobândi <strong>de</strong>cât în
Dumnezeu, sau ca o înveşnicire
a relaţiei cu El, relaţie prin care
ni se comunică şi primim, în
mod liber, darurile şi puterile
vieţii a<strong>de</strong>vărate şi inepuizabile”.
Hristos ne mântuieşte printr-o
lucrare <strong>de</strong> transformare a
noastră sau prin săvârşirea unor
acte transformatoare, în care Îşi
face eficientă iubirea Sa faţă <strong>de</strong>
noi. De aceea, numai Hristos ca
persoană <strong>de</strong> neînlocuit ne poate
mântui şi numai El ne poate
mântui pentru că numai El poate
săvârşi faptele mântuitoare care
se cer în acest scop. Lucrarea
Lui mântuitoare, se îndreaptă
spre firea Sa omenească pe
care o umple <strong>de</strong> dumnezeirea
Lui şi o eliberează <strong>de</strong> afectele,
patimile şi moartea <strong>de</strong> pe urma
păcatului strămoşesc. Aceasta
se îndreaptă apoi, chiar prin
aceste afecte şi pătimiri, spre
noi toţi, ca prin participarea la
dumnezeirea manifestată cu
puterea pe care ne-o transmite
prin firea Lui omenească, să ne
ARCADE
21

elibereze pe toţi în viaţa acesta
<strong>de</strong> păcat, iar în cea viitoare,
<strong>de</strong> afecte, <strong>de</strong> stricăciune şi
<strong>de</strong> moarte, agonisindu-ne
viaţa veşnică împreună cu
Dumnezeu. Dar, totodată, prin
toate acestea se îndreaptă şi spre
Dumnezeu, pentru a-L slăvi
prin împăcarea noastră cu El
(Efes.2:16 ; 1,20), prin eliberarea
noastră <strong>de</strong> relele amintiri şi
prin îmbrăcarea noastră în
strălucirea dumnezeiască.
Dar lucrarea mântuitoare
îndreptată spre firea umană
proprie (a lui Hristos) şi spre
noi toţi este posibilă şi eficientă
datorită îndreptării ei spre
Dumnezeu, eliberându-ne din
robia păcatului şi a morţii şi
împăcându-ne cu El.
Deci, pentru toţi oamenii din
toate timpurile şi locurile, prin
întruparea, moartea pe Cruce şi
Învierea din morţi, şi Înălţarea
la ceruri întru slavă <strong>de</strong>-a
dreapta Tatălui, Hristos ne-a
mântuit pe noi. Cincizecimea
sau Pogorârea Duhului Sfânt,
în chip distinct peste fiecare
dintre apostolii aflaţi împreună,
în mijlocul cărora se afla Sfânta
Fecioară Maria, Născătoarea <strong>de</strong>
Dumnezeu(F.A.2,1-4;1,13-14),
marchează odată cu intrarea
Bisericii în lume şi în istorie,
comuniunea sacramentală
a oamenilor cu Dumnezeu,
prin Hristos, în Duhul
S f â n t ( F . A . 2 , 1 4 , 3 8 , 4 0 - 4 1 ) .
Atunci are loc şi începutul
mântuirii subiective, ca lucrare
personală a fiecărui om, <strong>de</strong>
însuşire a roa<strong>de</strong>lor mântuirii
obiective sau răscumpărării
neamului omenesc <strong>de</strong> către
Hristos, Dumnezeu-Omul, Fiul
întrupat al Tatălui, la plinirea
vremii(Gal.4,4-5).
Ca mântuire obiectivă,
lucrarea mântuitoare a lui Iisus
Hristos, poate fi privită sub cele
trei aspecte şi direcţii principale
ale ei şi anume:
1) Direcţia spre Dumnezeu-
Tatăl, evi<strong>de</strong>nţiată prin aspectul
<strong>de</strong> jertfă, adică jertfă adusă
<strong>de</strong> Mântuitorul Hristos lui
Dumnezeu-Tatăl, pentru noi
toţi, asumaţi sau cuprinşi în
ipostasul Său divin, prin firea
umană luată din Sfânta Fecioară
Maria, fire care este a noastră a
tuturor. Jertfa lui Iisus Hristos
a străbătut cerurile, atrăgândune
pe toţi în stare <strong>de</strong> Jertfă a lui
Hristos, care rămâne pentru
noi Arhiereu în veac la Tatăl pe
scaunul slavei („Drept aceea,
având noi un Mare Arhiereu
care a străbătut cerurile, pe
Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să
ne ţinem cu tărie mărturisirea;
că nu avem un Arhiereu care
să nu poată suferi cu noi în
slăbiciunile noastre, ci Unul
după asemănarea noastră întru
toate ispitit, în afară <strong>de</strong> păcat. Să
ne apropiem <strong>de</strong>ci cu încre<strong>de</strong>re
<strong>de</strong> tronul harului, pentru ca milă
să primim şi har să aflăm spre
ajutor la vreme potrivită” (Ev. 4,
14-16) „ ... Tu eşti preot în veac,
după rânduiala lui Melchise<strong>de</strong>c.
22 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
El este cel ce, în zilele Trupului
Său, cu strigăt tare şi cu lacrimi
a adus cereri şi rugăciuni către
Cel care putea să-L mântuiască
din moarte; şi ascultat a fost, <strong>de</strong>
dragul evlaviei Sale. Şi cu toate
că era Fiu, din cele ce-a pătimit
a învăţat ascultarea şi, odată
<strong>de</strong>venit <strong>de</strong>săvârşit, tuturor celor
ce-L ascultă le-a <strong>de</strong>venit pricină
<strong>de</strong> mântuire veşnică, numit
<strong>de</strong> Dumnezeu Arhiereu după
rânduiala lui Melchise<strong>de</strong>c.” 5,
6-10; „dar Iisus are o preoţie
netrecătoare prin aceea că El
rămâne în veac. De aceea şi
poate să-i mântuiască în chip
<strong>de</strong>săvârşit pe cei ce prin El se
apropie <strong>de</strong> Dumnezeu, fiind El
pururea viu ca să mijlocească
pentru ei.
Un Arhiereu ca Acesta ne
trebuia şi nouă: sfânt, lipsit <strong>de</strong>
răutate, fără pată, osebit <strong>de</strong> cei
păcătoşi şi <strong>de</strong>venit mai înalt
<strong>de</strong>cât cerurile, Care nu are
nevoie, precum arhiereii, ca’n
fiecare zi să aducă jertfe, întâi
pentru propriile lui păcate şi
apoi pentru ale poporului, căci
El a făcut aceasta o singură
dată, aducându-Se jertfă pe Sine
Însuşi” 7,24-27.
„Dar Hristos, Arhiereu
al bunătăţilor celor viitoare,
venind prin cortul cel mai mare
şi mai <strong>de</strong>săvârşit – nu făcut
<strong>de</strong> mână, adică nu din zidirea
aceasta -- , a intrat o dată pentru
tot<strong>de</strong>auna în sfânta-sfintelor, nu
cu sânge <strong>de</strong> ţapi şi <strong>de</strong> vitei, ci
cu înşuşi sângele Său, aflândune
nouă răscumpărare veşnică”
(9, 11-12), făcându-Se tuturor
pricină <strong>de</strong> mântuire veşnică şi
răscumpărare pentru păcatele
noastre.(Evr. 5,9; 9,15)
2) Direcţia spre firea umană
din Iisus Hristos(aspectul
ontologic al mântuirii noastre
în Hristos) „La plinirea
vremii” , Iisus Hristos, Fiul
lui Dumnezeu, S-a făcut om
a<strong>de</strong>vărat, întru toate asemenea
nouă, afară <strong>de</strong> păcat, rămânând

ceea ce era, Dumnezeu
a<strong>de</strong>vărat.” Cel ce dintru’nceput
fiind în chipul lui Dumnezeu
a socotit că a fi El întocmai cu
Dumnezeu nu e prădare, dar S-a
golit pe Sine luând chip <strong>de</strong> rob,
<strong>de</strong>venind asemenea oamenilor
şi la înfăţişare aflându-Se ca un
om;(Filip2,6-7), ca să înnoiască
firea noastră urâţită şi stricată
prin că<strong>de</strong>rea protopărinţilor
şi prin tot felul <strong>de</strong> păcate,
pe care aceasta le-a prilejuit
omului. Prin ascultarea şi
moartea Sa pe cruce, Hristos a
restaurat ontologic firea umană,
ridicând-o din stricăciune şi
moarte, iar prin Înviere a înnoit
total şi îndumnezeit firea Sa
umană, ridicând-o pe cea mai
înaltă treaptă a <strong>de</strong>săvârşirii prin
Înălţarea Sa la ceruri.
3) Direcţia lucrării
mântuitoare spre întreg
neamul omenesc prin aspectul
recapitulativ al răscumpărării.
Prin firea umană, asumată la
întrupare, Iisus Hristos – Fiul lui
Dumnezeu, ne cuprin<strong>de</strong> virtual
pe toţi, şi roa<strong>de</strong>le răscumpărării
se resfrâng asupra tuturor
oamenilor, din toate timpurile
şi locurile.
Hristos este Noul Adam
şi <strong>de</strong>ci a doua rădăcină a
neamului omenesc, şi anume, a
neamului omenesc eliberat din
robia păcatului şi a morţii. El a
unit în Sine, cum spune Sfântul
Apostol Pavel „toate cele din
ceruri şi cele <strong>de</strong> pe pământ, să
fie iarăşi adunate întru Hristos”
(Efes. 1,10), surpând „ peretele
cel din mijloc –ura--( Efes.2,14),
dintre Dumnezeu şi om şi dintre
oameni laolaltă “şi împreună
cu El ne-a sculat şi ne-a făcut
să cre<strong>de</strong>m întru cele cereşti,
întru Hristos Iisus, pentru
ca-n veacurile viitoare să arate
covârşitoarea bogăţie a harului
Său, prin bunătatea Sa faţă <strong>de</strong>
noi întru Hristos Iisus”(Efes.
2,6-7).
Aşadar, după învăţătura
www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
ortodoxă, mântuirea obiectivă
constă în: 1) eliberarea omului
din robia păcatului şi a morţii
şi împăcarea lui cu Dumnezeu;
2) înnoirea, sfinţirea şi
îndumnezeirea firii umane a lui
Hristos şi prin aceasta, înnoirea,
sfinţirea şi îndumnezeirea
în mod virtual a firii umane
în general, şi în raportarea
întregii lucrări mântuitoare
săvârşite <strong>de</strong> Mântuitorul Iisus
Hristos la toţi oamenii din
toate timpurile şi locurile „ Cel
ce voieşte ca toţi oamenii să
se mântuiască şi la cunoştinţa
a<strong>de</strong>vărului să vină”(1Tim2,4),
Hristos Iisus, fiind singurul
mijlocitor al mântuirii noastre la
Tatăl, după cum spune Sfântul
Apostol Pavel: „ Căci unul
este Dumnezeu, unul este şi
Mijlocitorul între Dumnezeu
şi oameni: Omul Hristos Iisus,
Cel ce S-a dat pe Sine preţ <strong>de</strong>
răscumpărare pentru toţi”.
(1Tim2,5-6).
Aşadar, ceea ce a făcut Iisus
Hristos pentru întregul neam
omenesc prin întruparea, viaţa,
învăţătura, Patimile şi moartea
pe Cruce, învierea din morţi şi
înălţarea Sa la ceruri, constiutuie
ceea ce se numeşte mântuire
obiectivă sau răscumpărare,
iar însuşirea roa<strong>de</strong>lor
răscumpărării, <strong>de</strong> fiecare om
în parte, în Biserică, constituie
îndreptarea sau mântuirea
personală a omului în Hristos,
ca mădular al Bisericii Sale, ca
membru al Trupului Său.
Legătura ontologică dintre
mântuirea obiectivă şi cea
subiectivă, o arată Sfântul
Apostol Pavel prin cuvintele:”cei
ce în dar se îndreptăţesc cu
harul Său prin răscumpărarea
cea întru Hristos Iisus, pe Care
Dumnezeu L-a rânduit Jertfă,
curăţire prin credinţa în sângele
Lui, ca să-şi arate dreptatea—
prin aceea că a trecut cu ve<strong>de</strong>rea
păcatele făcute înainte intru
îngăduinţa lui Dumnezeu—
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
ca să-şi arate dreptatea în
vremea <strong>de</strong> acum, spre a fi
El drept şi îndreptăţindu-l
pe cel din credinţa în
I i s u s ” ( R o m a n i 3 , 2 4 - 2 6 ) .
Deci, prin Hristos am fost
răscumpăraţi şi tot prin Hristos,
ca mădulare ale Trupului Său,
Biserica, ne îndreptăm fiecare
în parte, Hristos <strong>de</strong>venind,
prin lucrarea Duhului Sfânt în
Tainele Bisericii, viaţa noastră la
Tatăl.
Implicată în mântuirea
obiectivă, îndreptarea
sau mântuirea subiectivă
(personală), este lucrarea harului
dumnezeiesc în fiinţa şi viaţa
omului, prin care acesta este
readus, din starea strict materială
şi păcătoasă, la viaţa în Hristos,
adică(omul), este îndreptat
şi sfinţit şi prin aceasta, făcut
moştenitor al Împărăţiei cerurilor
împreună cu Hristos. Este <strong>de</strong>ci,
acţiunea harului dumnezeiesc în
procesul <strong>de</strong> însuşire <strong>de</strong> către om,
a mântuirii realizate <strong>de</strong> Hristos.
Este acţiunea care naşte pe om în
Hristos, ca membru al Bisericii
Sale, îl înnoieşte, îl sfinţeşte şi îl
ARCADE
23

pregăteşte pentru viaţa <strong>de</strong> veci.
Potrivit învăţăturii ortodoxe,
îndreptarea propriu-zisă, este
precedată <strong>de</strong> o pregătire a
omului în procesul <strong>de</strong> sădire
şi creştere a vieţii în Hristos şi
anume: chemarea, îndreptarea
şi sfinţirea sau mărirea, după
cum spune şi Sfântul Apostol
Pavel: „Iar pe cei pe care mai
înainte i-a rânduit, pe aceştia i-a
şi chemat; şi pe cei pe care i-a
chemat, i-a şi îndreptăţit; iar pe
cei pe care i-a îndreptăţit i-a şi
slăvit”(Romani8,30).
„Nimeni nu poate veni la
Mine, dacă nu-l va atrage Tatăl,
Cel ce M’a trimis...” (Ioan6,44).
Chemarea este lucrarea harului
lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu
este cel ce ne face chemare
spre comuniunea cu Sine,
transmiţându-ne în acelaşi timp
harul ca să răspun<strong>de</strong>m acesteia.
Deci, chemarea cuprin<strong>de</strong> pe <strong>de</strong>
o parte invitarea sau în<strong>de</strong>mnul
extern, venit prin propovăduirea
a<strong>de</strong>vărului dumnezeiesc, iar pe
<strong>de</strong> altă parte( şi strâns legată <strong>de</strong>
propovăduirea Evangheliei),
lucrarea lăuntrică a harului,
prin care, omul,se simte pătruns
la inimă şi i se insuflă încre<strong>de</strong>re
în a<strong>de</strong>vărul <strong>de</strong>scoperit, precum
şi posibilitatea iertării păcatelor
prin Iisus Hristos. Aşadar, omul
se <strong>de</strong>schi<strong>de</strong> sufleteşte spre
primirea revelaţiei şi consimte
la conlucrarea cu harul
dumnezeiesc.
Aşa sa întâmplat, după
cum se relatează în Sfânta
Scriptură, în ziua Cincizecimii,
când mulţimile care au auzit
cuvântul lui Dumnezeu, din
gura apostolilor, şi cei care
s-au simţit pătrunşi la inimă,
au întrebat pe apostoli: „Bărbaţi
fraţi, ce să facem?”(F.A.2,37). Şi
răspunzanduli-se „Pocăiţi-vă şi
fiecare dintre voi să se boteze
în numele lui Iisus Hristos,
spre iertarea păcatelor voastre;
şi veţi primi darul Sfântului
Duh”(F.A.2,38).
„Drept aceia, cei ce i-au primit
cuvântul s-au botezat; şi în ziua
aceea s-au adăugat ca la trei
mii <strong>de</strong> suflete”(F.A.2,41). La
fel s-a întâmplat şi cu marele
dregător al Candachiei, regina
Etiopiei(F.A.8,28-38).
Aşadar, îndreptarea este
mântuirea prin conlucrarea
fiecărui om în parte, cu Iisus
Hristos, şi aceasta începe în
apele botezului, în Biserică.
Îndreptarea are două aspecte
principale: negativ şi pozitiv. Sub
aspectul negativ, îndreptarea
este ştergerea păcatului şi a
vinei pentru el, adică iertare. Şi
anume: a păcatului strămoşesc şi
a eventualelor păcate personale,
dacă cel ce vine la botez este la
o vârstă adultă sau înaintată. Iar
sub aspectul pozitiv, îndreptarea
este sădire <strong>de</strong> viaţă nouă şi <strong>de</strong>
sfinţenie, mai exact, viaţa lui
Hristos în noi, adică sfinţire.
Este starea <strong>de</strong> înfiere a omului
<strong>de</strong> către Dumnezeu, prin harul
îndreptării, este comuniunea
haricăcu Dumnezeu. Este
starea <strong>de</strong> făptură nouă a celui
îndreptat după chipul lui
Hristos, după cum ne spune
Sfântul Apostol Pavel: „Câţi în
Hristos v-aţi botezat, în Hristos
v-aţi îmbrăcat”(Gal.3,27). Şi
tot Sfântul Apostol Pavel ne
încredinţează, că murind cu
Hristos, în botez, păcatului,
am înviat cu El la viaţa cea
nouă(Romani6,3-5). „Cunoscând
noi aceasta, anume că omul
nostru cel vechi a fost răstignit
împreună cu El, aşa încât trupul
păcatului să fie nimicit, pentru
ca noi să nu mai fim î<strong>nr</strong>obiţi
păcatului”(Romani6,6).
Aşadar, sfinţirea, <strong>de</strong>săvârşirea,
mărirea şi îndumnezeirea
omului constituie conţinutul
celei <strong>de</strong> a treia perioadă a
îndreptării sau mântuirii
personale a omului. Aceasta
înseamnă că îndreptarea sau
mântuirea este pe lângă un
dar al lui Dumnezeu, pentru
24 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
jertfa, învierea şi întreaga operă
<strong>de</strong> răscumpărare săvârşită <strong>de</strong>
Hristos pentru întregul neam
omenesc, şi o misiune <strong>de</strong> realizat
<strong>de</strong> către fiecare om, împreună
cu harul lui Dumnezeu, ca
membru al Bisericii Sale.
Ca act <strong>de</strong> clipă îndreptarea
este egală pentru toţi, dar ca
realizare concretă <strong>de</strong> către
fiecare în parte, în propria viaţă,
ea nu mai este aceeaşi. Căci
starea <strong>de</strong> dreptate cu care am
ieşit din Taina botezului, nu
rămâne strict interioară şi nici
nu stă pe loc, ci se manifestă
în fapte bune, prin care omul,
progresează mereu în bine.
Lucrul acesta înseamnă, că
îndreptarea, nu rămâne
aceeaşi în toţi cei îndreptaţi, ci
variază <strong>de</strong> la om la om, <strong>de</strong> la
credincios la credincios, şi că se
poate <strong>de</strong>zvolta şi întări, după
măsura eforturilor făcute <strong>de</strong>
fiecare în parte, pe linia binelui
moral, împlinind Cuvântul lui
Dumnezeu, în colaborare cu
harul divin şi prin creşterea
continuă în virtuţi. Sunt <strong>de</strong>ci,
diferite gra<strong>de</strong> ale îndreptării
şi sfinţirii, diferite trepte ale
<strong>de</strong>săvârşirii, mai exact, diferite
trepte ale trăirii vieţii în Hristos
şi ale arătării acestei vieţi, cărora
le corespund diferite gra<strong>de</strong> ale
măririi sau fericirii, împreună
cu Iisus Hristos în viaţa veşnică.
Odată intrat în comuniunea
cu Hristos şi prin El cu toate
persoanele Sfintei Treimi,
prin botez, mirungere şi
Euharistie, creştinul, trebuie
să se străduiască atât ca să se
menţină în această comuniune
căci „cel căruia i se pare că stă
în picioare să ia seama să nu
cadă”(1Cor.10,12), cât şi să
crească în această comuniune,
reaprinzând şi împrospătând
mereu relaţia şi comuniunea lui
cu Hristos şi cu Biserica, prin
Tainele acesteia, şi în <strong>de</strong>osebi
prin Sfânta Împărtăşanie luată
cu vrednicie. „Să se cerceteze dar

omul pe sine, şi aşa să mănânce
din Paine şi să bea din Pahar.
Căci cel ce mănâncă şi bea cu
nevrednicie, osândă îşi mănâncă
şi bea, nesocotind Trupul
Domnului”(1Cor11,28-29).
Dar dacă, comuniunea cu
Hristos, poate fi <strong>de</strong>zvoltată şi
întărită, ea poate fi şi pierdută.
La fel şi îndreptarea sau
mântuirea care se realizează în
această comuniune. Căci harul
lui Dumnezeu, nu lucrează
silnic în om şi fără libertatea
acestuia. Păcătuind greu sau
<strong>de</strong> moarte, cel îndreptat ca<strong>de</strong>
din har, adică pier<strong>de</strong> sfinţenia,
putându-se ridica din nou,
prin taina pocăinţei sau a
spovedaniei prin care i se iartă
păcatele săvârşite şi mărturisite
cu căinţă.
Deci cum ne mântuim?—
Prin har, credinţă şi fapte
bune, în Biserică. Din partea
lui Dumnezeu ni se dăruieşte
harul divin, acesta fiind condiţia
obiectivă a îndreptării şi mântuirii
noastre în Hristos, iar din partea
omului sunt credinţa şi faptele
bune, care constituie condiţiile
subiective ale mântuirii. Aceste
condiţii subiective presupun
incorporarea omului în Hristos,
ca mădular al Trupului Său,
Biserica, prin botez, mirungere
şi Euharistie, şi apartenenţa
omului, în continuare, la
Biserică, prin dovezi concrete
<strong>de</strong> credinţă în Hristos şi Biserica
Sa, şi <strong>de</strong> fapte bune ca mărturii
obiective şi expresii ale credinţei
lucrătoare, prin iubire, cu
ajutorul harului mântuitor
primit în Sfintele Taine.
Aşadar, lucrarea mântuitoare
a lui Hristos poate fi privită
– ca mântuire obiectivă – sub
cele trei aspecte principale ale
ei. Ea (lucrarea) se împlineşte
prin: propria Jertfă a trupului
Său, <strong>de</strong>ci ca arhiereu, care
reface legătura dintre om şi
Dumnezeu, împăcând prin
Jertfa Sa supremă pe om cu
www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
Dumnezeu (Evr.10,12), prin
învăţătura şi pilda <strong>de</strong> slujire
dată oamenilor, <strong>de</strong>ci ca profet
(învăţător), care învaţă aducând
revelarea <strong>de</strong>săvârşită a fiinţei şi
voii lui Dumnezeu, şi a operei
<strong>de</strong> mântuire(Ioan5,20), şi prin
puterea pe care o exercită El,
<strong>de</strong>ci ca împărat (conducător),
care biruieşte puterile răului
şi conduce pe om spre ţinta sa
finală şi a<strong>de</strong>vărată, comuniunea
<strong>de</strong> viaţă veşnică cu Dumnezeu în
împărăţia cerurilor (Matei28,18;
Ioan13,3;17,2).
*
* *
„Trei sunt motivele, care fac
pe oameni să se stăpânească
<strong>de</strong> la vicii: 1)teama <strong>de</strong> gheena
şi <strong>de</strong> legile <strong>de</strong> aici (lumeşti); 2)
speranţa şi dorinţa împărăţiei
cerurilor; 3)sentimentul binelui
împreună cu dragostea pentru
virtuţi.
Teama ne face să ne ferim <strong>de</strong>
rău, precum s-a spus: „Teama
<strong>de</strong> Domnul urăşte răul”
Speranţa, respinge atacul
tuturor viciilor:”Nu greşesc toţi
cei ce nadajduiesc în El”
Dragostea, nu se teme
<strong>de</strong> prăpastia păcatelor,
fiindcă:”niciodată nu se
trece(ca<strong>de</strong>)”(1Cor.13,8).
Prima treaptă către
<strong>de</strong>săvârşire, teama, este o stare
<strong>de</strong> robie: „Când veţi fi făcut
toate, spuneţi: suntem nişte sluji
nevrednice”.
Înaintând <strong>de</strong> pe o treaptă
pe alta, urcând pe treapta
speranţei, care nu este a robului
ci a argatului,care aşteaptă
simbria. Căci, conştient <strong>de</strong>
faptele sale bune, fără teamă
<strong>de</strong> pe<strong>de</strong>apsă şi gândindu-se că
va fi iertat, cel ce spera într-o
răsplată, înseamnă că n-a putut
ajunge la acel sentiment al fiului
care, încrezător în dărnicia
îngăduinţei părinteşti, îşi dă
seama că toate care sunt ale
tatălui sunt ale sale. De aceea,
trebuie să ne grăbim şi noi către
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
a treia treaptă, a fiilor, care
cred că toate ale tatălui sunt
ale lor. Aşadar, faţă <strong>de</strong> starea
şi cu măsura minţii fiecăruia,
Scriptura dumnezeiască ne
cheamă la diferite gra<strong>de</strong> <strong>de</strong>
<strong>de</strong>săvârşire după libertatea
noastră <strong>de</strong> alegere. Ea nu putea
să propună tuturor aceiaşi
comoară a <strong>de</strong>săvârşirii, fiindcă
nu au toţi oamenii la fel virtutea,
voinţa sau înflăcărarea şi <strong>de</strong>
aceea, cuvântul dumnezeiesc
a instituit oarecum felurite
trepte şi măsuri, precum o
arată limpe<strong>de</strong> şi Fericirile din
Evanghelie(Matei.5,3-12).
*
* *
Aşadar „Inceputul
înţelepciunii(mântuirii) e frica
<strong>de</strong> Domnul, iar sfatul celor sfinţi
este cunoaşterea” zice Sfânta
Scriptură(Proverbe.9,10).
Din frică <strong>de</strong> Dumnezeu
se naşte căinţa mântuitoare.
Din căinţa inimii, porneşte
<strong>de</strong>zlipirea <strong>de</strong> bunuri, adică
sărăcia <strong>de</strong> bună voie şi dispreţul
pentru toate bogăţiile.
Din sărăcie izvorăşte umilinţa;
Din umilinţă, <strong>de</strong>curge
mortificarea vrerilor;
Prin mortificarea vrerilor sunt
stârpite din rădăcină şi sleite
toate patimile;
Prin alungarea patimilor, se
<strong>de</strong>zvoltă şi cresc virtuţile;
Prin creşterea virtuţilor, se
dobân<strong>de</strong>şte curăţia inimii;
Prin curăţia inimii, se ajunge
la <strong>de</strong>săvârşirea dragostei
apostolice. Amin.
Bibliografie:
• Biblia, Ed. Inst. Biblic şi <strong>de</strong> Misiune al
B.O.R.—Buc, 2001.
• Îndrumări Misionare, Ed. Inst. Biblic şi
<strong>de</strong> Misiune al B.O.R.—Buc, 1986.
• Sfântul Ioan Casian,Scrieri alese, Ed.
Inst. Biblic şi <strong>de</strong> Misiune al B.O.R.—Buc,
1990.
• Filocalia, vol.9, Ed. Humanitas,
Bucureşti, 2009.
• Teologia Morală Ortodoxă, vol 2, Ed.
Reîntregirea, Alba Iulia, 2003.
ARCADE
25

POEME ► <strong>de</strong> Gheorghe Mihai
Un poem peste gura timpului
(poetului amic Augustin Popescu - Strehaia)
Pe căi sublime harul să te poarte
spre plaiul scump al florilor <strong>de</strong> colţ,
visele tale să-ncolţească toate
luceferi puşi <strong>de</strong> veghe peste bolţi.
Să-ţi facă pomul vieţii flori ca-n basme
o, nu, la tâmple n-aş dori să ai! -
şi să culegi din ele nu fantasme,
ci cântul nemuririi prins în grai.
Te-avertizez ca nu cumva să uiţi;
e floarea-n pârg şi are să se treacă,
timpul e prea viclean şi, ca să-l minţi,
pune-i în faţă un poem să tacă!
26 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
Miracol oltenesc
Zeiţă <strong>de</strong> rouă, scăldată în soare,
<strong>de</strong>scinsă din mituri şi pusă-n poveşti,
sublimă chemare, cu râs <strong>de</strong> izvoare,
metaforă-a vieţii <strong>de</strong>-a pururea eşti!
Prin tine surâ<strong>de</strong> un mugur măreţ –
minune fragilă prin vraja ta sfântă –
şi urcă la sânu-ţi coloană <strong>de</strong> preţ,
şi glia prosperă când fii o-alintă.
Pui sensuri în toate şi-un crez pe pământ,
din gândul tău pur <strong>de</strong> făptură prea blândă
răsare o mamă, răsare un cânt,
o poartă-a iubirii şi-o masă rotundă.
Se naşte o lume din trupul tău drag,
şi pacea triumfă şi florile cresc,
şi veghea e veghe, şi steagul e steag,
şi pâinea sub ţest are gust românesc.
(Din vol. „Dimensiuni interioare”,
Ed. Almarom, Rm. Vâlcea, 1955)
Strigăt
Aş urla ca fiara-n mijlocul pădurii
când căzută-n cursă cere ajutor,
mi-a pătruns în oase-adânc otrava urii,
setea-n sârg mă poartă după a<strong>de</strong>văr.
Ieri minciuni „<strong>de</strong> aur” consumam cu sila
ne temeam, „tovarăşi”, să mai şi gândim,
astăzi ne sfi<strong>de</strong>ază-n lege camarila
şi n-o doare-n suflet cum mai vieţuim.
Între două clase creşte un abis
cu <strong>de</strong>mocraţia fără aplicare,
ne-am pierdut speranţa, parcă-a fost un vis,
iar <strong>de</strong>ruta-n lume ia mereu amploare.
E o nebunie dintr-un cap în altul,
tot ce se promite n-are acoperire,
a ajuns pârloagă până când şi satul,
cei corupţi prosperă liberi, în neştire.
Aş urla ca fiara după ajutor,
însă nimeni, nimeni nu-ţi întin<strong>de</strong> mâna,
aripile-s grele, ca <strong>de</strong> plumb, în zbor,
şi uitaţi sărmanii sunt întot<strong>de</strong>auna.

www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
INTERVIU ►
Prezenţe onorante ale artiştilor
români peste hotare: ANKA MATEI
► Florian Vlădica
Într-un număr recent
al revistei “Arca<strong>de</strong>”,
consemnam, cu justificată
bucurie, un eveniment cultural
petrecut în oraşul Rennes
(din Bretania Franceză),
anume <strong>de</strong>schi<strong>de</strong>rea unei
valoroase expoziţii <strong>de</strong> pictură,
autoarea tablourilor fiind o
mehedinţeancă <strong>de</strong>-a noastră,
stabilită <strong>de</strong> mai mulţi ani în
acel oraş, oraş <strong>de</strong>opotrivă
pitoresc şi încărcat <strong>de</strong> istorie.
Ştiut fiind că revista noastră
a fost dintot<strong>de</strong>auna receptivă
faţă <strong>de</strong> virtuţile şi performanţele
artei româneşti valoroase,
autentice, în feluritele ei forme
<strong>de</strong> manifestare, am socotit util
şi interesant pentru cititori un
succint interviu cu doamna
Anka Matei <strong>de</strong>spre pasiunea
şi performanţele sale mai
însemnate în domeniul picturii,
cu atât mai mult, cu cât dânsa
aparţine, prin origine, ju<strong>de</strong>ţului
nostru, municipiului Drobeta
Turnu-Severin, un<strong>de</strong> şi-a
petrecut copilăria şi primii ani
ai tinereţii. Răspun<strong>de</strong>m prin
aceasta şi dorinţei mai multor
cititori ai revistei <strong>de</strong> a afla felul
în care s-a născut şi a evoluat
această pasiune pentru pictură,
cu atât mai mult cu cât profesia
<strong>de</strong> bază a respectivei este <strong>de</strong>
economistă, aparent fără nici o
tangenţă cu domeniile artelor.
I-am solicitat <strong>de</strong>ci doamnei
Anka Matei câteva precizări,
<strong>de</strong>stăinuri şi consi<strong>de</strong>raţii,
aprecieri <strong>de</strong>spre domeniul
atât <strong>de</strong> gingaş şi seducător al
artelor plastice, căruia dânsa
i s-a dăruit cu surprinzătoare
dragoste, mai ales în ultimii
ani.
- Doamna Anka, pentru
început, vă rugăm să precizaţi
obârşia dumneavoastră,
locurile şi evenimentele mai
importante care v-au marcat
copilăria, anii <strong>de</strong> şcoală, când,
după câte am aflat, eraţi o fire
sensibilă, a<strong>de</strong>seori romantică,
cu înclinaţii vădite spre pictură,
poezie, după cum mărturiseau
şi foşti colegi sau profesori ai
dumneavoastră.
- Sunt originară din Drobeta
Turnu-Severin. Acolo am
absolvit cursurile medii, la
Liceul “Traian”, un<strong>de</strong> mi-am
făcut o mulţime <strong>de</strong> prieteni
şi <strong>de</strong> un<strong>de</strong> păstrez amintiri
dintre cele mai frumoase, legate
<strong>de</strong>opotrivă <strong>de</strong> anii <strong>de</strong> liceu, cât
şi <strong>de</strong> foştii colegi, <strong>de</strong> familia
care mă asteaptă întot<strong>de</strong>auna
cu drag, <strong>de</strong> câte ori revenim, în
concedii, acasă.
E a<strong>de</strong>vărat că am avut încă
din copilărie o pasiune pentru
<strong>de</strong>sen, visând cu ardoare
să <strong>de</strong>vin, cândva, creatoare
<strong>de</strong> modă... Desenam rochii,
colecţionam revistelele
“OTTO”, “Neckermann” şi,
când aveam ocazia, mă rugam
<strong>de</strong> bunica mea, o talentată
croitoreasă, să îmi facă rochiile
după i<strong>de</strong>ile mele. Tot în liceu
fiind, am publicat şi câteva
poezii în revista şcolii, preluate,
peste ani, şi într-o antologie
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
poetică <strong>de</strong> domnul Bobosa, un
remarcabil profesor traianist. De
fapt, am umplut, pe atunci, vreo
două caiete cu poezii, dintre
care, pe baza unei riguroase
selecţii, cred că aş putea alege şi
tipări, cândva, o carte, ca să mă
fălesc măcar faţă <strong>de</strong> prieteni şi
copiii mei.
- Am vrea să ne precizaţi
acum, pe scurt, care au fost
etapele parcurse până în
prezent în domeniul picturii,
ce performanţe aţi î<strong>nr</strong>egistrat
cât timp v-aţi preocupat <strong>de</strong> arta
mo<strong>de</strong>i, apoi <strong>de</strong> când aţi trecut
la pictura propriu-zisă, şi cu ce
rezultate.
- Nu am urmat studii speciale
în domeniul artei <strong>de</strong>şi am
simţit această chemare într-o
vreme… Am fost un autodidact,
o fire sensibilă, sesizând
ARCADE
27

şi contemplând frumosul
<strong>de</strong>opotrivă din natură cât şi din
virtuţile artelor. Nu cred că, prin
încercările mele, năzuiesc spre
căutarea perfecţiunii, ci caut
doar să mă <strong>de</strong>lectez, să fac ceea
ce îmi place, după în<strong>de</strong>mnul
inimii şi inspiraţia <strong>de</strong> moment,
bizuindu-mă, evi<strong>de</strong>nt, pe un
anume har cu care cred ca am
fost, cât <strong>de</strong> cât, înzestrată <strong>de</strong> Cel
<strong>de</strong> Sus.
În Franţa, am primit o bursă <strong>de</strong>
studii pentru a urma cursurile
renumitei şcoli ESMOD. Astfel,
un prim vis al meu a <strong>de</strong>venit
realitate, ajungând stilistmo<strong>de</strong>listă,
putând să creez, <strong>de</strong>
exemplu, rochii <strong>de</strong> mireasă pe
care să le şi realizez eu însămi...
Am o mare placere şi satisfacţie
să văd o mireasă fericită,
îmbrăcată într-o frumoasă
rochiţă “a mea”, adică realizată,
brodată <strong>de</strong> mine.
Pictura a venit în urma unei
colaborări cu Galeriile Lafayette,
un<strong>de</strong> lucrez <strong>de</strong>ja <strong>de</strong> mai mulţi
ani şi un<strong>de</strong> am fost încurajată şi
stimulată să abor<strong>de</strong>z şi pictura
propriu-zisă, cu rezultate, <strong>de</strong> la
început, încurajatoare. Astfel,
în ultima vreme, în urma unei
operaţiuni comerciale (“La
Parisiene”), am făcut o expoziţie
cu picturi în care am utilizat
cerneala <strong>de</strong> China (encre <strong>de</strong>
Chine), imaginile fiind inspirate
din frumuseţile Parisului
<strong>de</strong> ieri şi azi (Turnul Eiffel,
Sacre Coeur, Place du Tertre
s. a.). Spre surpriza şi bucuria
mea, aproape toate tablourile
înfăţişând asemenea obiective
turistice, ale superbei capitale
franceze, au fost vândute.
- Doamna Anka, ce ne puteţi
spune <strong>de</strong>spre felul în care au fost
apreciate <strong>de</strong> vizitatori picturile
din expoziţiile dumneavoastră,
felul în care mass-media locală
a formulat eventuale aprecieri,
ştiut fiind faptul că nu sunteţi
franţuzoaică autentică ceea
ce ar fi putut constitui un
<strong>de</strong>zavantaj la început <strong>de</strong> carieră
în Franţa?
Câteva picturi din expoziţia “LA PARISIENE”, din aprilie <strong>2011</strong>,
organizată la Galeriile Lafayette din Rennes
-Sunt recunoscătoare
Galeriilor Lafayette şi
magazinului VIRGIN
MEGASTORE din oraşul un<strong>de</strong>
locuiesc... Datorită ecoului
primei expoziţii, cea <strong>de</strong>-a doua
am construit-o şi numit-o
“Pete <strong>de</strong> imagini” (“Taches
d’images”), inspirată din
28 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
frumuseţile oraşului meu <strong>de</strong>
reşedinţă, Rennes, care are o
arhitectură <strong>de</strong>osebită, e un oraş
magnific şi plin <strong>de</strong> istorie.
Şi această expoziţie a fost
reuşită, cu aprecieri generoase
din partea multor vizitatori cât
şi a unor ziarişti, critici <strong>de</strong> artă
sau comentatori <strong>de</strong> la posturile
<strong>de</strong> radio şi televiziunea locale.
Aş aminti fie şi numai revista
“Femmes à Rennes”, care
mi-a solicitat, ulterior, şi o
colaborare lunară permanentă,
<strong>de</strong> asemenea cunoscuta revistă
“Observatorul”, din Toronto,
care se adresează românilor din
Canada, America şi nu numai.
- Doamna Anka Matei, acum,
când aveţi <strong>de</strong>ja experienţa
reuşitei mai multor expoziţii
<strong>de</strong> pictură în străinătate,
aţi fi dispusă să oferiţi şi
severinenilor dumneavoastră
prilejul <strong>de</strong> a vă admira aici,
în oraşul natal, o parte dintre
tablourile mai valoroase,
eventual la prestigiosul Muzeu
<strong>de</strong> Artă Porţile <strong>de</strong> Fier?
- Aş fi încântată ca vara viitoare
să expun “acasă”... Sper ca
acest proiect să se realizeze, să
reuşim să ne reunim în jurul
unei expoziţii <strong>de</strong>dicate oraşului
meu natal, Drobeta.Tr. Severin.
Mulţumesc <strong>de</strong> pe acum celor ce
sper ca mă vor ajuta ca dorinţa
mea să se realizeze... Cred că
ar putea fi o surpriză frumoasă
şi plăcută pentru severinenii
dragi mie... Deci, pe curând...
- Doamna Anka, vă mulţumesc
pentru interesantele şi
amabilele dumneavoastră
răspunsuri, sper să ne reve<strong>de</strong>m
în vara viitoare la expoziţia
dumneavoastră <strong>de</strong> la Muzeul
<strong>de</strong> Artă severinean, un<strong>de</strong>,
suntem siguri, doamna director
Bălăceanu ne va întâmpina cu
sinceră bucurie şi plăcere. Să
auzim numai <strong>de</strong> bine.

www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
CONSEMNĂRI COMEMORATIVE ►
Profesorul Dumitru Craşoveanu
s-a întors din ceruri la Izvorul Bîrzii
► prof. Vasile Călăpăreanu
Vineri 4 noiembrie
<strong>2011</strong>, o frumoasă zi <strong>de</strong>
toamnă, când şcoala
Izvorul Bîrzii s-a îmbrăcat în
straie <strong>de</strong> sărbătoare pentru
a primii oaspeţi <strong>de</strong> vază cu
ocazia festivităţii <strong>de</strong> acordare
a numelui şcolii, al celui care a
fost fiul localităţii, elev al şcolii,
ilustrul profesor universitar dr.
Dumitru Craşoveanu trecut la
Domnul în <strong>anul</strong> 2008.
Prin strădania nepotului, d-lui
profesor universitar dr. Dumitru
Craşoveanu, inspectorul <strong>de</strong>
specialitate Dumitru Iacobescu,
oficialităţile comunei Izvorul
Bîrzii au fost încântate ca şcoala
să poarte numele ilustrului
profesor.
Festivităţile au <strong>de</strong>butat
printr-o slujbă <strong>de</strong> pomenire
oficiată <strong>de</strong> un sobor <strong>de</strong> preoţi şi
<strong>de</strong>zvelirea bustului profesorului
universitar dr. Dumitru
Craşoveanu <strong>de</strong> către primarul
comunei Horia Balica.
În cadrul festivităţii directorul
Şcolii Izvorul Bîrzii prof. Grigore
Giorgi a evocat personalitatea
profesorului universitar
Dumitru Craşoveanu, cu dorinţa
arzătoare ca dintre viitorii elevi
ai acestei scoli, câţiva să se
ridice la nivelul mentorului lor
<strong>de</strong> acum.
Inspectorul Şcolar General
al I.S.J. Mehedinţi prof.
Emil Mirică a evocat omul
şi specialistul în lingvistică
Dumitru Craşoveanu, care a
luminat zeci <strong>de</strong> generaţii <strong>de</strong>
stu<strong>de</strong>nţi.
Inspectorul <strong>de</strong> specialitate
Dumitru Iacobescu este
mândru <strong>de</strong> unchiul său
profesor universitar Dumitru
Craşoveanu şi <strong>de</strong> faptul că
şcoala Izvorul Bîrzii îi poartă
numele.
Din partea Casei Corpului
Didactic Mehedinţi directorul
Lali Broscăreanu a evocat
personalitatea d-lui profesor
Dumitru Craşoveanu ca vechi
colaborator al lăcaşului <strong>de</strong>
<strong>cultură</strong>, adresându-se elevilor
şcolii care acum au un „mare
mentor”, motiv <strong>de</strong> bunătate,
înţelepciune pe acest pământ
şi <strong>de</strong> reprezentare cu cinste a
limbii române.
Primarul comunei Izvorul
Bîrzii, Balica Horia, în cuvântul
său a arătat că se simte onorat
că şcoala poartă numele
profesorului universitar dr.
Dumitru Craşoveanu, care în
acest fel se întoarce printre ei.
De la festivitate nu a lipsit
nici soţia distinsului profesor,
doamna Ana Craşoveanu care,
cu lacrimi în ochi, a mulţumit
celor care au contribuit la
pomenirea în veci a soţului
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
prin atribuirea numelui şcolii a
numelui profesorului universitar
dr. Dumitru Craşoveanu.
Profesorul Mihail Octavian
Ioana, fost stu<strong>de</strong>nt, a omagiat
personalitatea profesorului
univesitar Dumitru Craşoveanu
<strong>de</strong> la Facultatea <strong>de</strong> Filologie a
Universităţii <strong>de</strong> Vest Timişoara,
numindu-l “maestrul luminii”
care a luminat zeci <strong>de</strong> generaţii
<strong>de</strong> stu<strong>de</strong>nţi <strong>de</strong> la înălţimea
catedrei.
Festivitatea <strong>de</strong> atribuire a
numelui şcolii, care acum se
numeşte Şcoala cu clsele I-VIII
„Dumitru Craşoveanu” Izvorul
Bîrzii, a avut şi un moment
poetic prin participarea
profesorului pensionar Eugen
Fritea care, după evocarea
personalităţii ilustrului profesor
Dumitru Craşoveanu, a închinat
o poezie acestui moment.
Ilustrul profesor universitar
dr. Dumitru Craşoveanu,
în cercuri <strong>de</strong> prieteni sau
în discuţiile particulare cu
stu<strong>de</strong>nţii, nu <strong>de</strong> puţine ori
afirma: ”….Sunt <strong>de</strong>ştept <strong>de</strong> la
cinci dimineaţa. Nu treaz, ca tot
omul. Ci <strong>de</strong>ştept, ca olte<strong>anul</strong>!”
fapt ce <strong>de</strong>notă puternica sa
personlitate oltenească.
Cu voia autorilor pps-ului
prezentat la festivitate citez:
Din piciorul <strong>de</strong> plai al satului
mehedinţean s-a ridicat în
spaţiul mioritic un arhanghel al
limbii române, care ne mângâie
cu ,,zâmbetul şi privirea” lui.
Deasupra oltenilor veghează
luceafărul <strong>de</strong> dimineaţă şi
simbolul limbii româneşti,
DUMITRU CRAŞOVEANU.
Dumnezeu să-l apere şi să-l
odihnească în pace!
ARCADE
29

EVENIMENT CULTURAL LA STREHAIA ►
Strehaia dove<strong>de</strong>şte tonus cultural. În
timpuri grele, românul nu a renunţat
la hrana spirituală, nu din pricina
vreunui ifos pasager, ci pentru că a înţeles că,
singura cale <strong>de</strong> supravieţuire este apelul la tăria
in<strong>de</strong>structibilă a unei comunităţi – i<strong>de</strong>ntitatea
culturală. Astfel, prin grija domnului director
al Casei <strong>de</strong> Cultură şi acordul domnului primar
Sâmion Burcu, a avut loc comemorarea fostului
redactor şef al revistei ARCADE – scriitorul
30 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
Augustin Popescu, prin lansarea a două
cărţi, „Cronici literare”, volumul al II-lea, a
reputatului profesor strehăian, Dumitru Bă<strong>de</strong>scu
şi „Vibraţie sub arcuşuri <strong>de</strong> toamnă” o carte <strong>de</strong>
versuri a poetei Elena Popescu – secretar general
<strong>de</strong> redacţie al revistei ARCADE. De încărcătura
momentului, stau mărturie participanţi la
eveniment, care au ţinut să împărtăşească
bucuria culturală cu <strong>de</strong>osebiţii noştri cititori.
Spiritul profesorului
► prof. Elena Călăpăreanu
În data <strong>de</strong>
2 6 - n o i e m b r i e - 2 0 1 1 ,
distinsul profesor
Augustin Popescu a fost
comemorat la Casa <strong>de</strong> Cultură
orăşenească Strehaia, cu o
gazdă primitoare în persoana
directorului Marcel Păunescu.
Trecut la cele veşnice în urmă
cu un an, profesorul Augustin
Popescu a lăsat în urmă o
bogată operă literară, zeci <strong>de</strong>
generaţii <strong>de</strong> elevi impregnaţi cu
parfumul culturalităţii sale, trei
frumoşi copii realizaţi, precum
şi urme adânci în conştiinţele
celor ce i-au înţeles modul
superior <strong>de</strong> a fi.
Participanţi au fost dascăli
actuali şi foşti colegi ai
profesorului Augustin
Popescu, primarul oraşului,
ing. Sâmion Burcu, directorul
săptămânalului Obiectiv
Mehedinţean, Teodor Abagiu,
Augustin Popescu
dăinuie printre noi
diverşi oameni ai artei şi ai
<strong>de</strong>schi<strong>de</strong>rii culturale. Lor li
s-au alăturat elevi ai Grupului
Şcolar Industrial “Matei
Basarab” Strehaia, îndrumaţi <strong>de</strong>
profesorul Costel Safta.
Casa <strong>de</strong> <strong>cultură</strong> Strehaia
Vă invită, sâmbătă, 26 noiembrie <strong>2011</strong>, orele 10.00,
la un eveniment cultural ce cuprin<strong>de</strong>:
Comemorare
Augustin Popescu
şi
Lansare <strong>de</strong> carte
Cronici Literare, vol.2
<strong>de</strong> Dumitru Bă<strong>de</strong>scu
Vibraţie sub arcuşuri <strong>de</strong> toamnă –
versuri <strong>de</strong> Elena Popescu
Vă aşteptăm cu drag!
Comemorarea a <strong>de</strong>butat prin
vizionarea unui film, un<strong>de</strong>
Augustin Popescu, în urmă
► Colectivul <strong>de</strong> redacţie
cu şase ani, vorbea în faţa
stu<strong>de</strong>nţilor <strong>de</strong> la Facultatea
<strong>de</strong> Filologie a Universităţii
<strong>de</strong> Vest Timişoara, evocând
personalitatea marelui om <strong>de</strong>
<strong>cultură</strong> Tudor Vianu – profesor
al său, în stu<strong>de</strong>nţie.
Dec<strong>anul</strong> <strong>de</strong> vârstă al
participanţilor, profesorul
Dumitru Bă<strong>de</strong>scu a elogiat
personalitatea lui Augustin
Popescu, arătând că timpul a
fost nedrept, răpindu-l dintre
noi prea <strong>de</strong>vreme şi punând
capăt, atât unei opere valoroase
cât şi unei manifestări umane <strong>de</strong>
excepţie.
Profesorii Elena Perţ –
redactor coordonator al
revistei ARCADE şi Sanda
Grigorie, la rândul lor, au vorbit
<strong>de</strong>spre personalitatea şi opera
profesorului Augustin Popescu,
cu care au colaborat foarte bine
la revista Arca<strong>de</strong>, precum şi
<strong>de</strong>spre cartea proaspăt lansată
a domnului profesor Dumitru
Bă<strong>de</strong>scu.

Intervenţia profesorului
doctor <strong>de</strong> religie, Ion Mutu
Nicolae, <strong>de</strong> la Colegiul Tehnic
Decebal, Drobeta Turnu-
Severin, a scos în evi<strong>de</strong>nţă
relaţia specială bazată pe
o corespon<strong>de</strong>nţă constantă
cu redactorul şef Augustin
Popescu, în contextul colaborării
la revista „ARCADE”,
abordând şi tema spiritualităţii,
cu referire la Sfântul Augustin
– unul din cei patru Părinţi ai
Bisericii Occi<strong>de</strong>ntale alături <strong>de</strong>
Ambrozie, Ieronim şi Grigore
cel Mare, care se numără printre
cei mai importanţi teologi
şi filosofi creştini, ale cărui
opere au modificat substanţial
gândirea europeană.
Directorul casei <strong>de</strong> Cultură
AUGUSTIN POPESCU
– un an <strong>de</strong> la trecerea în eternitate
► Prof. Dumitru Bă<strong>de</strong>scu
S-a scurs aproape un an
<strong>de</strong> când scriitorul nostru
iubit Augustin Popescu
a trecut la cele veşnice. A văzut
lumina zilei la 1 septembrie 1939
în suburbia oraşului Strehaia-
Comanda un loc mirific <strong>de</strong> pe
Valea Motrului. Râul, care dă
şi numele acestor locuri, îşi
toarce firul curgerii în veşnicie
în ca<strong>de</strong>nţe muzicale, străjuit <strong>de</strong>
plopi şi anini, la umbra cărora
este plăcut vara să te răsfeţi,
râu vegheat <strong>de</strong> codri <strong>de</strong> o parte
şi <strong>de</strong> alta care înnobilează
altarul unei mânăstiri, ce-şi
trage existenţa din timpul lui
Matei Basarab. Fericite locuri,
încărcate <strong>de</strong> istoria şi <strong>de</strong> poezia
grădinilor <strong>de</strong> rai. Şi oamenii!
www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
Orăşeneşti Strehaia, ec. Marcel
Păunescu, a dat citire unui mesaj
<strong>de</strong> suflet din partea profesorului
Gheorghe Mihai din Râmnicu
Vâlcea, colaborator al revistei
ARCADE şi prietenul <strong>de</strong> o viaţă
al lui Augustin Popescu.
Evenimentul a continuat
cu două momente <strong>de</strong>osebite
– lansarea a două cărţi, semn
al continuităţii culturale la
Strehaia.
Profesorul Dumitru Bă<strong>de</strong>scu
a propus cititorilor, Cronici
literare volumul al doilea,
în care reuşeşte să trezească
interesul asupra unor scriitori
contemporani <strong>de</strong> certă valoare,
dar mai puţin cunoscuţi
publicului larg.
Distinsa poetesă Elena
Ce mai oameni! Mo<strong>de</strong>şti, cu o
existenţă contopită cu natura
milenară, martoră la numeroase
evenimente istorice. Pe aici au
trecut Mihai Viteazul, Matei
Basarab şi, apropiat vremurilor
noastre, Tudor Vladimirescu,
Gh. Magheru, Ecaterina
Teodoroiu.
Aici în acest peisaj îşi găsea
Augustin Popescu un refugiu
<strong>de</strong> meditaţie şi creaţie. Aici
îşi găsea răspunsul la toate
întrebările. Aici găsea rostul
vieţii şi al creaţiei. Aici s-a
născut şi poetul nostru drag
profesorul Augustin Popescu
într-o familie <strong>de</strong> mo<strong>de</strong>şti
gospodari, care a dat ţării şi
pe aca<strong>de</strong>mice<strong>anul</strong> N. Popescu
mort şi el la 29 iulie 2010.
Augustin Popescu era un om
dăruit cu un talent <strong>de</strong> mare
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
Popescu a oferit volumul
Vibraţie sub arcuşuri <strong>de</strong>
toamnă, ca o datorie culturală
împlinită faţă <strong>de</strong> soţul dispărut
cu un an în urmă.
În finalul întâlnirii, fiul
profesorului Augustin Popescu,
Octavian Tudor Popescu
profesor <strong>de</strong> matematică la
Colegiul Economic „F.S.Nitti”
din Timişoara, a vorbit <strong>de</strong>spre
viitorul cultural al urbei,
exprimându-şi încre<strong>de</strong>rea
că i<strong>de</strong>ea culturalităţii este
încastrată în fiinţa fiecăruia,
prin urmare, tot mai mulţi
vor înţelege să susţină nucleul
cultural, ce s-a conturat prin
spiritul ales al lui Augustin
Popescu.
scriitor şi cu o mare înţelepciune
în faţa vieţii care nu i-a fost <strong>de</strong>loc
uşoară. Este licenţiat al Facultăţii
<strong>de</strong> Filologie din Bucureşti un<strong>de</strong>
a avut profesori celebri ca G.
Călinescu şi T. Vianu. Profesor
el însuşi cu aleasă pregătire nu
a fost pe placul comuniştilor şi
pentru i<strong>de</strong>ile lui a fost persecutat
şi a ocupat catedre în diferite
şcoli ale regiunii Oltenia şi din
ARCADE
31

Ar<strong>de</strong>al, zona Sibiului. Fiindcă
avea patima creaţiei n-a putut
să-şi publice operele înainte
– ele <strong>de</strong>venind literatură <strong>de</strong>
sertar. Abia după1989 a început
să publice volume <strong>de</strong> poezie,
<strong>de</strong> proză, eseuri. A scos revista
<strong>de</strong> <strong>cultură</strong> a oraşului Strehaia
ARCADE la redactarea căreia
a antrenat oameni <strong>de</strong> diferite
specialităţi. Muncea enorm la
scrierea operei şi la asigurarea
apariţiei revistei, la editarea
căreia şi-a antrenat întreaga
familie: soţia Elena şi fiul Tudor.
Banii puţini pe care îi avea
pentru editare îi economisea cu
mare grijă. Prin grija familiei şi
a celorlalţi inimoşi colaboratori
revista continuă să apară
păstrând aceeaşi ţinută înaltă.
În poezia lui Augustin
Popescu găsim natura, iubirea,
credinţa în izbânda omului în
lupta cu forţele răului, triumful
raţiunii şi al binelui, admiraţia
faţă <strong>de</strong> opera clasicilor, respectul
faţă <strong>de</strong> istorie, <strong>de</strong> tradiţii şi
obiceiuri, sfaturi şi în<strong>de</strong>mnuri
<strong>de</strong> comportare. Este un scriitor
prolific cu o întinsă operă. Opera
lui Augustin Popescu continuă
literatura noastră clasică şi se
înscrie în rândul tradiţiei. În
spiritul poeziei clasice româneşti
această poezie romantică
continuă în vremurile mo<strong>de</strong>rne
poezia noastră interbelică:
I.Pilat, V.Voiculescu, T.Arghezi,
V. Militaru, G. Bacovia, L.
Blaga. Cel mai mare bine pe
care l-a făcut Augustin Popescu
Din cuvântul domnului Sâmion Burcu – Primar al oraşului Strehaia:
32 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
oraşului nostru a fost editarea
revistei <strong>de</strong> <strong>cultură</strong> „Arca<strong>de</strong>”. A
antrenat un grup <strong>de</strong> intelectuali
colaboratori, însă editarea ei a
căzut în sarcina familiei care
este şi azi.
Prin opera pe care a scris-o
A. Popescu <strong>de</strong>păşeşte cu mult
graniţele unui scriitor local şi
îl găsim în rândul scriitorilor
naţionali. Propun Primăriei să
facă diligenţele necesare pentru
a i se acorda străzii pe care a
locuit numele acestui scriitor
care face cinste localităţii. Ar
fi un pilduitor gest <strong>de</strong> civism
şi gratitudine din partea
concetăţenilor –majoritatea foşti
elevi sau părinţi ai acestora.
O personalitate complexă
L-am privit permanent
pe domnul profesor
Augustin Popescu din
mai multe puncte <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re:
ca om în primul rând, dar şi ca
profesor şi scriitor.
Un om foarte <strong>de</strong>schis, popular,
drept, cinstit, onest, profund
în gândire, foarte apropiat
<strong>de</strong> oameni, <strong>de</strong> tineri şi elevi,
indiferent <strong>de</strong> vârstă sau etnie.
Un om cu un farmec personal şi
un un chip <strong>de</strong> intelectual aparte.
Un profesor, <strong>de</strong>spre care
foştii elevi păstrează amintiri
frumoase şi coduri <strong>de</strong> conduită,
sugerate din postura <strong>de</strong>
educator, valabile pentru
diversele împrejurări ale vieţii.
A avut o contribuţie
remarcabilă la redactarea
revistei “Arca<strong>de</strong>”, a fost
promotorul - sufletul ei,
atrăgând, pe parcursul anilor,
oameni ai scrisului artistic,
oameni <strong>de</strong> <strong>cultură</strong> nu numai
din zonă şi ju<strong>de</strong>ţ, dar şi din alte
puncte ale ţării, ridicând-o la
standar<strong>de</strong> <strong>de</strong>mne <strong>de</strong> apreciat şi
<strong>de</strong> concurat cu alte reviste.
Regret că a plecat prea repe<strong>de</strong>.
Cuvinte <strong>de</strong> laudă şi regrete
pentru el şi fratele său Nicolae
Popescu, matematician <strong>de</strong>
renume –prof. doctor docent,
Membru Corespon<strong>de</strong>nt al
Aca<strong>de</strong>miei Române.
Personalitatea profesorului
Augustin Popescu va rămâne
adânc întipărită în minţile şi
sufletele noastre, ale tuturor
care l-au cunoscut. Operele
lui, <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> multe la număr,
rămân mărturie peste timp,
că pe aici a trecut un om, un
scriitor ce a lăsat în urma sa o
zestre spirituală <strong>de</strong> netrecut cu
ve<strong>de</strong>rea.

www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
Omagiu pentru profesorul
► Ion Gheorghiţă
Deşi a trecut un an <strong>de</strong> la
dispariţia fulgerătoare
a distinsului profesor
Augustin Popescu, în percepţia
noastră domnia sa trăieşte.
Trăieşte prin tot ceea ce a
întreprins şi a realizat pe linie
culturală în oraşul Strehaia .
Câţi dintre dascălii <strong>de</strong> azi
se apleacă în ale scrisului,
rupând din puţinul timp liber şi
<strong>de</strong>dicându-se scrisului? Întreb
cu justă îngrijorare, pentru că
datoria păstrării culturalităţii
unei comunităţi este în primul
rând a dascălilor acelei
comunităţi. Ei sunt mesageri
sacri, transmiţând generaţiilor
esenţe <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, ce vor întări
conştiinţele. Mărginirea la un
mesaj preluat, strict didactic,
al programelor şcolare, induce
aplatizare, în contrast cu
implicarea în viaţa culturală
a urbei, ce ar furniza tonus şi
dinamism.
Augustin Popescu
Ei, iată că domnul profesor
Augustin Popescu a învins toate
greutăţile timpului, inclusiv pe
cele <strong>de</strong> ordin material, şi s-a
sacrificat pentru binele oraşului
Strehaia, luând iniţiativa <strong>de</strong>
a edita o revistă <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>,
intitulată „Arca<strong>de</strong>”.
Când spui „Arca<strong>de</strong>” – automat
te gân<strong>de</strong>şti la fondatorul ei,
dascălul, poetul, prozatorul –
scriitorul neobosit, Augustin
Popescu.
Dumnealui a fiinţat opt ani <strong>de</strong>
zile ca redactor şef, iar astăzi,
îmi face nespusă bucurie că
apare pe copertă, spre aducere
aminte, cu titlul: Redactor şef –
fondator.
Boala l-a învins, însă! Ştiu
cât <strong>de</strong> mult şi-ar fi dorit să
mai trăiască ca să scrie. Era
un con<strong>de</strong>ier <strong>de</strong>săvârşit. Într-o
discuţie amicală îmi povestea cu
câtă pasiune scrie orice roman,
dar şi orice articol pentru
revista „Arca<strong>de</strong>” şi era foarte
bucuros că a putut realiza, cu un
colectiv mic, dar atât <strong>de</strong> inimos,
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
un vis <strong>de</strong>-o viaţă, ca mica
noastră urbe să aibă o revistă
culturală, care, azi, spre bucuria
noastră a tuturor, are o statură
bine conturată, distingânduse
printre cele mai cunoscute
reviste din ju<strong>de</strong>ţ sau chiar din
ţară.
De-a lungul anilor domnul
profesor Popescu Augustin s-a
<strong>de</strong>dicat literaturii scriind atât
versuri, cât şi proză, iar această
pasiune a dânsului a insuflat-o
şi membrilor familiei sale, care
au fost alături <strong>de</strong> dânsul, la bine
şi la rău.
Regretăm că ne-a părăsit, dar
am căpătat înţelegerea că fiecare
om are un un crez pe care
trebuie să-l urmeze, şi un <strong>de</strong>stin.
Deşi nu mai este printre noi,
continuăm să apreciem omul
<strong>de</strong> <strong>cultură</strong> Augustin Popescu,
cel ce a lăsat în urma-i revista
„Arca<strong>de</strong>” şi opera remarcabilă
prin care trăieşte în memoria
noastră.
Să-i <strong>de</strong>a Dumnezeu, odihnă
veşnică!
ARCADE
33

Distinşii mei PRIETENI!
Sufletul îmi vuieşte <strong>de</strong>
sentimentul golului lăsat
în viaţă <strong>de</strong> plecarea spre
alte zări a lui Augustin – unicat
produs uman, care îngemăna în
bine perfecţiunea anticipată <strong>de</strong>
Creator.
Făcut pentru altă lume, el a fost
trimis printre contemporanii
care erau atinşi <strong>de</strong> morbul
relelor, spre a da un semnal <strong>de</strong>
alarmă întru îndreptare.
Cei care l-au cunoscut
se împart în două tabere:
invidioşii cu cocoaşa în suflet,
şi admiratorii, buimăciţi <strong>de</strong> o
apariţie rarismă la care nu erau
în stare să ajungă spre a ţine
pasul cu el.
Cei din urmă care sunt <strong>de</strong> fapt
în prima linie, prin înţelegere
şi dăruire, realizează <strong>de</strong> facto
ce-au pierdut şi câte au avut <strong>de</strong>
învăţat <strong>de</strong> la Augustin Popescu.
Un om ca el nu putea să
moară.
În acest sens, Dumnezeu
i-a dat harul spusului, harul
plăsmuirii în cuvinte a
gândurilor filtrate printr-un
suflet ales, printr-o inimă care
a bătut pentru suferinţa şi
neîmplinirea semenilor.
Augustin Popescu s-a dăruit
acestora fără rezerve, fiind în
stare să piardă chiar totul spre
a-i ve<strong>de</strong>a pe aceştia fericiţi.
Imposibilitatea <strong>de</strong> a ve<strong>de</strong>a
realizat acest <strong>de</strong>zi<strong>de</strong>rat uman
i-a provocat suferinţă şi
amărăciune.
Din acest consi<strong>de</strong>rent viaţa
sa a fost un zbucium cumplit
la care s-a adăugat nerozia
optuză a torţionarilor ajunşi în
posturi cheie, care se temeau
<strong>de</strong> spiritele alese, ce puteau
periclita şubrezenia sistemului
<strong>de</strong> pe urma căruia profitau
machiavelic.
Aşadar, mi-a fost dat sămi
intersectez cărările cu un
alter ego pe care l-am admirat,
făcându-mă părtaş la zbaterea
lui în această lume <strong>de</strong>busolată
în care pecinginea răului
proliferează vertiginos, lume
pe dos, în care nonvalorile se
34 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
erijează în personaje rotun<strong>de</strong>,
procedând, în nemernicia lor,
cu gesturi umflate şi vicleşug
în ocuparea frauduloasă a
locurilor nemeritate, vânând
cu premeditare şi neruşinare
sinecuri grase, câştiguri ilicite,
şi <strong>de</strong>sfrâu...
De o asemenea lume s-a izbit
în permanenţă Profesorul şi
Omul Augustin Popescu.
Într-o vreme, când
privaţiunile îl copleşiseră
inimaginabil <strong>de</strong> mult, mi-am
zis că ar fi nimerit să-l smulg
pe colegul <strong>de</strong> breaslă din zona
mehedinţeană şi, în acest sens
l-am rugat pe inspectorul şef
al I.Ş.J. Sibiu, pe profesorul Ion
Popescu (coinci<strong>de</strong>nţă <strong>de</strong> nume)
să-l angajeze pe o catedră în
preajma Sibiului, aşa că, pentru
o perioadă <strong>de</strong> trei ani, Augustin
Popescu a ieşit din vizorul
urmăritorilor <strong>de</strong> la Turnu
Severin.
Evi<strong>de</strong>nt că la revenirea sa în
zona natală, ciracii trepăduşi
şi-au continuat cu asiduitate
lucrătura <strong>de</strong> hărţuire a
universitarului, fiind trambalat
<strong>de</strong> la o unitate şcolară la alta
în fiecare an, <strong>de</strong>parte <strong>de</strong> casă,
<strong>de</strong>şi avea familie cu trei copii şi
părinţi bătrâni.
În acest stil draconic, aş
zice bestial, intelectualului <strong>de</strong>
elită i s-a şubrezit iremediabil
sănătatea.
În ciuda loviturilor primite,
profesorul Augustin Popescu a
supravieţuit educând, generaţii
<strong>de</strong> elevi, iar cei trei copii ai
săi, prin dotare ereditară şi
seriozitate au obţinut licenţe
cu aprecieri <strong>de</strong>osebite: doi fii în
matematică şi fiica în medicină.
► Gheorghe Mihai

Întâlnire <strong>de</strong> suflet...,,reve<strong>de</strong>re”
cu PROF. AUGUSTIN POPESCU
► Prof. Dr. Ion I. Mutu - Strehaia
Rânduire făcut-a
Domnul şi am putut
să ne bucurăm <strong>de</strong>
soarele zilei <strong>de</strong> toamnă, din
26 noiembrie <strong>2011</strong>, un<strong>de</strong> am
avut prilejul <strong>de</strong> a ne reve<strong>de</strong>a cu
oameni dragi sufletului nostru
–, pe unii reîntâlnindu-i după o
bună bucată <strong>de</strong> vreme, nu voit,
ci din ale vieţii pricini, căci pe
fiecare ne-a purtat viaţa care
încotro...
După învăţătura creştină,
moartea reprezintă <strong>de</strong>spărţirea
sufletului <strong>de</strong> trup şi nu un sfârşit
implacabil al vieţii pământeşti,
ci o poartă spre viaţa veşnică,
pentru care am fost creaţi,
spre a ajunge la comuniunea
cu Dumnezeu – lucrare
începută aici, în vremelnicie şi
<strong>de</strong>săvârşită dincolo, în veşnicie.
Desigur, pentru Rai şi iad, tot
din timpul vieţii pământeşti ne
pregătim, pentru a putea primi
arvuna vieţii veşnice, în sânul
lui Avraam.
După tradiţia Bisericii,
pomenirea la un an <strong>de</strong> la moartea
celor dragi, se făcea în amintirea
Martirilor şi Mucenicilor (din
primele veacuri creştine), ce şiau
dat viaţa pentru Evanghelie
şi Mântuitorul Hristos, iar
data trecerii lor la Domnul,
semnificând <strong>de</strong> fapt naşterea lor
în Împărăţia lui Dumnezeu. De
aceea, în calendar, pomenirea
Sfinţilor (cu unele excepţii)
nu se face după data naşterii
pământeşti, ci după ziua trecerii
la cele veşnice, ca naştere a lor
în Cer. Astfel, în<strong>de</strong>mn se cuvine
a face şi dacă se poate să se ia
www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
aminte, căci mare greşeală se
face, mai ales <strong>de</strong> mass-media,
când, la anunţarea încetării
din viaţă a cuiva, repejor se
grăbesc să anunţe, prin <strong>de</strong>
acum îndătinata expresie, <strong>de</strong>
„trecerea în nefiinţă” a cuiva.
Desigur, incorect şi necreştinesc
se foloseşte acea sintagmă, căci
nu există „nefiinţă”, <strong>de</strong>oarece,
Dumnezeu, din marea Sa iubire,
pe toate le-a zidit, potrivit
Sfatului Voii Sale şi pe toate
le-a făcut din nimic şi le-a adus
dintru nefiinţă, la lumină, fiinţă
şi viaţă.
Revenind la ziua <strong>de</strong> 26 nov.
a.c., pentru noi, semnatarul
acestor gânduri <strong>de</strong> suflet, a
reprezentat o trăire aparte,
un real regal duhovnicesc,
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
petrecut la Casa <strong>de</strong> Cultură a
oraşului Strehaia, un<strong>de</strong> s-a făcut
o frumoasă aducere aminte a
celui care a fost vrednicul <strong>de</strong>
pomenire, PROF. AUGUSTIN
POPESCU, plecând <strong>de</strong> la
imaginile emoţionante ale unui
filmuleţ ce-l înfăţişa vorbind
în faţa unor stu<strong>de</strong>nţi, în cadrul
unui curs, la Universitatea <strong>de</strong>
Vest din Timişoara, la invitaţia
scriitorului Prof.univ. Dr.Cornel
Ungureanu.
Cu prilejul acestor momente
înălţătoare, s-au lansat două
cărţi, cea a domnului profesor
Dumitru Bă<strong>de</strong>scu, volumul <strong>de</strong>
critică literară, intitulat, „Cronici
literare,vol.2”, şi cea a doamnei
Elena Popescu, emoţionantul
şi vibrantul volum <strong>de</strong> poezii,
ARCADE
35

„Vibraţie sub arcuşuri <strong>de</strong> toamnă”.
Au spus alese cuvinte <strong>de</strong>
zidire şi trăire, distinşii oameni
ai literelor, Prof. Dumitru
Bă<strong>de</strong>scu, Prof. Sanda Grigorie,
Prof. Elena Perţ, alături <strong>de</strong> ei,
vorbind şi eu – semnatarul
acestor rânduri – în dorinţa
exteriorizării celor mai
sincere sentimente <strong>de</strong> respect,
gratitudine şi continuitate
pentru un climat cultural
şi spiritual, instaurat prin
personalitatea celui dispărut
– Augustin Popescu. Ne-am
bucurat mult să-i reve<strong>de</strong>m şi
să-i auzim pe doamna Elena
Popescu (soţia lui A.P.), care
ne-a încântat cu vorba caldă şi
înţeleaptă, recitând apoi şi câteva
versuri, precum şi pe domnul
Octavian Tudor Popescu (fiul
lui A.P.), ce a pledat pentru
nevoia <strong>de</strong>sprin<strong>de</strong>rii societăţii
noastre <strong>de</strong> flagelul mediocrităţii
umane.
Am remarcat cu mare plăcere
prezenţa Primarului oraşului
Strehaia, domnul inginer
Sâmion Burcu, cu un discurs
<strong>de</strong>spre importanţa în viaţa
culturală a lui Augustin Popescu,
precum şi câteva aspecte
caracteriale şi <strong>de</strong> viaţă, inedite,
sesizate din interacţiunea
strânsă cu Augustin Popescu,
pe care l-a avut vecin. De
asemenea, am avut onoarea să-l
avem printre noi, pe directorul
săptămânalului „Obiectiv
Mehedinţean”, omul care
ajută, alături <strong>de</strong> familia sa, prin
tipărirea <strong>de</strong> cărţi şi editarea
revistei „Arca<strong>de</strong>” şi „Glasul
Parohiei”. Medicul Sabina
Negruţ, fiica lui Augustin
Popescu, a fost o prezenţă
extraordinar <strong>de</strong> agreabilă,
“Cronici literare”
36 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
şi-i mulţumim pentru toată
amabilitatea.
Am simţit prezenţa
profesorului Augustin Popescu,
prin emulaţia creată în jurul
acestui act cultural, toată
suflarea prezentă trăind clipe
înălţătoare, <strong>de</strong> zidire, pentru un
OM, pe care noi l-am cunoscut,
nu doar ca pe un bun şi iscusit
mânuitor al con<strong>de</strong>iului, ci ca
pe un profund trăitor religios,
uneori mistic, aşa cum <strong>de</strong>seori
răzbătea din corespon<strong>de</strong>nţa, pe
care am purtat-o cu domnia sa
multă vreme – epistole pe care
le păstrez cu mare cinste.
Fie ca Bunul Dumnezeu să
aşeze cu Sfinţii şi Drepţii sufletul
robului Său AUGUSTIN, iar
pomenirea sa să fie din neam
în neam, iar pe noi cei rămaşi
să ne miluiască şi să-i facem
cunoscută osteneala con<strong>de</strong>iului!
Extras din cuvântul doamnei profesor Elena Perţ, cu ocazia lansării
cărţii “Cronici literare”, volumul al II-lea, <strong>de</strong> Dumitru Bă<strong>de</strong>scu
– o carte <strong>de</strong> critică autentică
► Elena Perţ
Cronici literare –
o carte <strong>de</strong> critică
autentică, după
toate canoanele criticii literare
dar şi plină <strong>de</strong> originalitate,
într-un stil propriu, o carte
ce-şi propune să smulgă
uitării nemiloase câteva
personalităţi <strong>de</strong> marcă ale
ju<strong>de</strong>ţului nostru şi evi<strong>de</strong>nt
opere valoroase, embleme ale
contemporaneităţii locale şi nu
numai.
Cu un spirit <strong>de</strong> observaţie
foarte fin, autorul, domnul
profesor Dumitru Bă<strong>de</strong>scu
disecă pagină cu pagină, rând
cu rând, poveşti <strong>de</strong> viaţă sau
fenomene literare. Analiza
profundă scoate la iveală un
critic, puternic ancorat în
fenomenul literar românesc şi
în <strong>de</strong>osebi cel mehedinţean.
Rigurozitatea cu care sunt
prezentate opere sau autori,
sunt dublate <strong>de</strong> o mare
sensibilitate, un simţ artistic
ieşit din tipare, care face
din carte o operă profund
originală, un punct <strong>de</strong> reper
pentru domeniul acesta, atât
<strong>de</strong> greu <strong>de</strong> abordat în literatură
în general.
Imaginaţia autorului nu
are limite, iar spiritul ludic şi
exprimarea în<strong>de</strong>lung căutată,
plină <strong>de</strong> sensuri şi nuanţe dau
măsura efortului creator.
Cu această carte critica
literară s-a îmbogăţit simţitor
iar autorul îşi poate permite, cu
siguranţă orgoliul creatorului.

Prezentarea cărţii „Cronici literare”, volumul al II-lea,
<strong>de</strong> Dumitru Bă<strong>de</strong>scu, în viziunea doamnei profesor Sanda Grigorie
Cronici literare – un privilegiu
► Sanda Grigorie
Apariţia volumului II al
„Cronicilor literare”,
avându-l ca autor
pe domnul profesor Dumitru
Bă<strong>de</strong>scu ne oferă privilegiul
nouă, celor prezenţi aici, să ne
bucurăm <strong>de</strong> acest eveniment
cultural şi să-l felicităm.
După ce ne obişnuisem al
consi<strong>de</strong>ra unul dintre dascălii
<strong>de</strong> prestigiu al Liceului „Matei
Basarab” din Strehaia am
<strong>de</strong>scoperit în dânsul un critic
literar pertinent cu un fin simţ
al observaţiei, care formulează
o serie <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>căţi clare, într-un
stil atrăgător şi convingător.
La vârsta pensionării,
când fiecare ne căutăm pacea
lăuntrică, dânsul trăieşte în
nepace, într-o linişte creatoare,
neastâmpărată, atent la
fenomenul cultural din oraşul
şi din ju<strong>de</strong>ţul nostru, dar şi din
alte colţuri ale ţării.
Însemnările pe marginea
unor cărţi apărute <strong>de</strong>păşesc
noţiunea <strong>de</strong> note <strong>de</strong> lectură,
fiind a<strong>de</strong>vărate radiografii.
Ele dove<strong>de</strong>sc vocaţie <strong>de</strong> critic
literar, dublată <strong>de</strong> rigoare şi
muncă, multă muncă.
Ca dascăl şi om al literelor
a reuşit să insufle elevilor săi
dragostea pentru lectură, din
care însuşi se hrănea, iar scrisul
pare a fi pentru dânsul o datorie
împlinită cu o voioasă sârguinţă.
Un scriitor cu a<strong>de</strong>vărat
preferat <strong>de</strong> care l-a legat
o prietenie strânsă a fost
scriitorul Augustin Popescu,
www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
poet, prozator, eseist, fondator
şi redactorul şef al revistei <strong>de</strong>
<strong>cultură</strong> „Arca<strong>de</strong>”, căruia îi
recenzează toate cărţile.
În volumul <strong>de</strong> versuri
„Vegetaţie în con <strong>de</strong> umbră”
criticul ve<strong>de</strong> „un suflet chinuit”
pentru care „poezia este un
mod <strong>de</strong> a exista, o cale <strong>de</strong>
supravieţuire în conul umbrei.”
În „Cronicile literare”
la volumele <strong>de</strong> poezii
„Singurătatea înţelesului”,
„Plai cu voi” şi „Sete <strong>de</strong> lumină”
scoate în evi<strong>de</strong>nţă faptul că
Augustin Popescu este un poet
<strong>de</strong> mare talent care printrun
limbaj concis şi metaforic
„cucereşte şi emoţionează”.
În volumele <strong>de</strong> proză precum
rom<strong>anul</strong> „Septimiu” şi „La
marginile istoriei” sau în
volumul <strong>de</strong> povestiri şi nuvele
„Căsuţa cu ogeac”, criticul
Dumitru Bă<strong>de</strong>scu <strong>de</strong>scoperă un
scriitor la care plăcerea lecturii
<strong>de</strong>curge „din virtuţiile limbii
literare folosite” şi <strong>de</strong>zvăluie
un suflet cald, îndrăgostit <strong>de</strong>
natură şi viaţă, <strong>de</strong> poezie, cu
reale calităţi <strong>de</strong> moralist <strong>de</strong>
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
îndrumător şi <strong>de</strong> sfătuitor în
credinţă.
Cele două volume <strong>de</strong> eseuri
„Privind spre cer”, şi „Gânduri”
care au ca teme creaţia, credinţa,
comportarea în viaţă, dove<strong>de</strong>sc
faptul că Augustin Popescu este
un adânc cunoscător al cărţii şi
al vieţii.
Preocupat <strong>de</strong> scrisul colegilor
<strong>de</strong> catedră, domnul profesor
Dumitru Bă<strong>de</strong>scu scrie o cronică
literară la apariţia cărţii „Călător
prin două veacuri” a unui alt
reputat profesor <strong>de</strong> limba şi
literatura română, Constantin
Bălţăţeanu. Evi<strong>de</strong>nţiind
principalele calităţi ale autorului
a remarcat „capacitatea cu care
aduce în realitate fapte ale memoriei,
<strong>de</strong> a face pe cititor să le trăiască
puternic, parcă ar fi participat la
<strong>de</strong>rularea întâmplărilor.”
La fel <strong>de</strong> atent şi competent
recenzează criticul scrierile
învăţătoarei Georgeta Chircu:
„Dar <strong>de</strong> Crăciun”, „La izvoare”,
„La hotar”, „Floarea fiica
ciob<strong>anul</strong>ui” în care <strong>de</strong>scoperă
un suflet sensibil, mai ales în
scrierile <strong>de</strong>spre lumea copiilor.
ARCADE
37

Un autor interesant este
consi<strong>de</strong>rat şi Lucian Cherata.
Fost elev al Liceului „Matei
Basarab”, care are o serie <strong>de</strong>
scrieri <strong>de</strong>spre rromi.
Plăcerea lecturii şi pasiunea
pentru critică literară sunt
resortul pentru cronicile literare
închinate şi altor scriitori <strong>de</strong> pe
alte meleaguri.
Rom<strong>anul</strong> „Dansul ursului”
<strong>de</strong> I. D. Sârbu este consi<strong>de</strong>rat
un roman simbolic din care se
<strong>de</strong>gajă i<strong>de</strong>ia că românii nu pot
trăi cu a<strong>de</strong>vărat <strong>de</strong>cât în ţara lor.
Un scriitor aflat mereu în
atenţia criticului este Jean
Băileşteanu pe care îl consi<strong>de</strong>ră
„un Creangă al oltenilor.”
Rom<strong>anul</strong> „Geniul şi
închipuirea” este consi<strong>de</strong>rat
„roman psihologic” foarte
interesant. Celelalte romane
„Sfântul drac”, Ju<strong>de</strong>cata <strong>de</strong>...
► Dumitru Bă<strong>de</strong>scu
acum”, „Goana” fac din Jean
Băileşteanu „un mare povestitor”.
Este o observaţie pertinentă, rod
al unei lecturi cu stiloul în mână,
aprofundate şi cuprinzătoare.
O altă cronică se referă la
un volum <strong>de</strong> poezii al unui alt
distins profesor mehedinţean,
fost profesor al Liceului „Matei
Basarab”, domnul Mihai
Buracu, <strong>de</strong>cedat <strong>anul</strong> accesta,
volum din care răzbate drama
vieţii sale din anii <strong>de</strong> <strong>de</strong>tenţie în
închisoarea <strong>de</strong> la Piteşti.
Volumul <strong>de</strong> poezii „Imnul
frumuseţii”. Momente
absolute” <strong>de</strong> Iulian Paveloiu,
profesor <strong>de</strong> o vastă <strong>cultură</strong> al
liceului nostru este consi<strong>de</strong>rat
„un volum <strong>de</strong> mare poezie”.
Despre cartea „Zestrea
magherilor” <strong>de</strong> Cornel Şomâcu
şi Dumitru Bunoiu, un alt fost
elev al criticului are cuvinte
38 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
<strong>de</strong> laudă: „oferă pagini <strong>de</strong> aleasă
<strong>cultură</strong> într-o limbă frumoasă,
captivantă, plină <strong>de</strong> emoţii şi trăiri
sufleteşti”.
Observaţii şi puncte <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re
interesante a formulat domnul
profesor Dumitru Bă<strong>de</strong>scu
şi <strong>de</strong>spre scrierile lui Dinu
Săraru, Grigorie Vieru, Adrian
Păunescu şi ale lui Grigore
Băjenaru, Elena Popescu, Ioana
Dinescu, Doru Fometescu, Ion
Sanda, Monica Sârbu, George
Dumitru, Isidor Chicet, Ioan
Pârva.
Apreciez onestitatea şi
profesionalismul scrierilor
domnului Dumitru Bă<strong>de</strong>scu.
Sperăm că vor fi şi altele, pe
măsură ce con<strong>de</strong>ie harnice vor
da la iveală noi şi noi opere.
Criticul vă aşteaptă! Apelaţi
cu încre<strong>de</strong>re! N-a refuzat pe
nimeni!
Extras din cuvântul doamnului profesor Dumitru Bă<strong>de</strong>scu,
cu ocazia lansării cărţii “Vibraţie sub arcuşuri <strong>de</strong> toamnă” <strong>de</strong> Elena Popescu
Poetă dăruită cu talent
la început trebuie
să spun că Elena „De
Popescu este o
poetă dăruită cu talent. Scrie
o poezie concentrată, amintind
<strong>de</strong> poezia chineză, în cuvinte
puţine, în imagini pregnante,
bine conturate, în transferuri
<strong>de</strong> pe un plan pe altul, puse
în corespon<strong>de</strong>nţă – aspecte ce
se găsesc în poezia simbolistă.
Poezia simbolistă a revigorat
poezia românească, printre
care amintesc pe poetul George
Bacovia, poet prin excelenţă
simbolist.”
Referindu-se la primul volum
al poetei Elena Popescu „Floare
<strong>de</strong> colţ”, sugerează că: „floarea
<strong>de</strong> colţ este o floare care nu
trăieşte oriun<strong>de</strong> şi oricum, ci este
o floare rară, precum poezia”.
Volumul <strong>de</strong> poezii „Vibraţii
sub arcuşuri <strong>de</strong> toamnă” are
tot un titlu simbolist. Poezia ne
apropie <strong>de</strong> muzică. Cuvântul
poetic sugerează.
Am în faţă poezia
„Dimensiune”, care sugerează
trecerea timpului în secun<strong>de</strong>
şi minute. Timpul, „firimituri
<strong>de</strong> pâine” – care se scurge şi
ne apropie <strong>de</strong> „marea trecere”.
Dacă „marea trecere” înseamnă
naştere într-o nouă lume, ne

mângâie disperarea. E greu
când te <strong>de</strong>sparţi <strong>de</strong> lumea
ta, aşa cum ar fi atât <strong>de</strong> greu
să-ţi părăseşti familia, fraţii,
cunoscuţii, poporul.
Totuşi cum ne în<strong>de</strong>amnă
S-au spus foarte multe
vorbe frumoase
cu ocazia acestui
eveniment, cu îndreptăţire. Dar
evenimentul trebuie receptat
la autentica semnificaţie.
Augustin Popescu a vieţuit
singur. De aceeea dorinţa i-a
fost, să fie reprimit în pământ,
fără alai. Nu din dispreţ faţă <strong>de</strong>
cei rămaşi, nici din ranchiună.
Ci a fost recunoaşterea unui dat,
dincolo <strong>de</strong> înţelegerea imediată,
pe care trebuia să şi-l asume şi
în faţa căruia trebuia să se plece.
Creând fără întrerupere, timp
<strong>de</strong> o viaţă, stigmatul i-a fost să
o facă în solitudine, în con <strong>de</strong>
www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
DE CITIT ► <strong>de</strong> Milena B.
• Dilema veche <strong>nr</strong>.
407/1-7 <strong>de</strong>cembrie <strong>2011</strong>, Anul
VIII, prezintă un fragment din
piesa Familia Offline <strong>de</strong> Mihaela
Michailov. Autoarea ia cuvântul
“Am scris Familia Offline pentru
că am vrut să vorbesc <strong>de</strong>spre
realitatea unei copilării <strong>de</strong> risc
maxim. O copilărie care iese din
Ţara Minunilor şi intră în zona
<strong>de</strong> pericol extrem a ţării celor
singuri. E copilăria unui număr
din ce în ce mai mare <strong>de</strong> copii
care trăiesc astăzi în România.
Alba ca Zăpada, uneori, nu e <strong>de</strong>
ajuns.” Piesa are dulce-amarul
ieşirii din situaţii <strong>de</strong> urgenţă.
Pentru cei care sunt în pană <strong>de</strong>
poeta: „macină timp, dă-i formă
şi culoare, dimensiune, zi<strong>de</strong>şte,
construieşte, ciopleşte, creează
istoria timpului; înnobilează-l,
topeşte-l în eternitate”. Sunt
cuvinte care înobilează şi ne face
Epilog
umbră, neştiut şi neînţeles. Cu
atât mai mult acum, Augustin
Popescu nu şi-ar fi dorit cuvinte
<strong>de</strong> laudă, din abun<strong>de</strong>nţă spuse
aici. Ceea ce însă, l-ar fi încântat
peste măsură, este continuitatea
vieţii culturale strehăiene.
Cărţile, a domnului profesor
Dumitru Bă<strong>de</strong>scu – <strong>de</strong> înaltă
consistenţă culturală şi a Elenei
Popescu – <strong>de</strong> mare sensibilitate
artistică, lansate la Strehaia,
transfigurează singurătatea lui
Augustin Popescu, în bucuria
regăsirii principiilor (ce i-au
întreţinut existenţa obscură)
pe frontispiciul cultural
unanim recunoscut. Augustin
imaginaţie un moment salvator.
• În Orizont <strong>nr</strong> 11/29
noiembrie <strong>2011</strong> Anul XXIII,
tinereţea unor tineri. Fotografia
redacţiei Orizont în 1972. Şi
premiile literare ale filialei USR
Timisoara pe <strong>anul</strong> 2010. De citit
cu uimire crescândă şi plus
<strong>de</strong> calorii, articolul lui Ciprian
Vălcan, “Zeii şi Graşii”.
• Amplu interviu cu
Robert Serban în Dilemateca
<strong>nr</strong> 65/octombrie <strong>2011</strong>,Anul
VI.”Poeţii sunt ca aruncătorii <strong>de</strong>
grena<strong>de</strong> <strong>de</strong>fensive”. De citit şi
“Moartea parafină”
• Un instrument cu sunet
nou, luthul, cu linia lui pe care
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
eternitatea aproape sufletului.
Cuvintele: că nu morţi sunt cei
ce nu mai sunti, ci doar plecaţi.
Să consi<strong>de</strong>răm că şi colegul
nostru Augustin Popescu este
doar plecat.”
Popescu nu s-a prefigurat,
în esenţialitatea sa, ca o
persoană a vieţuirii obişnuite.
Mai <strong>de</strong>grabă, existenţa-i s-a
cuantificat într-un conglomerat
al principiilor culturale, ce-l
traversau prin naturaleţea
conlucrării legice. A regăsi
aceste principii, guvernând o
întreagă comunitate, a Strehaiei,
înseamnă a-l regăsi pe
Augustin Popescu, <strong>de</strong>scătuşat
din tenebrele conjuncturii
existenţiale şi exercitându-şi
întreaga potenţialitate, benefic
şi triumfător.
► Octavian Tudor Popescu
ARCADE
39

poate sta în perfect echilibru
muzici<strong>anul</strong> virtuos Anouar
Brahem. Un interviu în Dilema
Veche <strong>nr</strong> 405/17-23 noiembrie
<strong>2011</strong>.
• Rozar cu nuc, poezii
<strong>de</strong> Aurel Rău în <strong>nr</strong> 46 /18
noiembrie <strong>2011</strong> al României
Literare. De neratat articolul
“Despre materialialismul
onoric. Lenin, Stalin, Hruşciov
şi visul tovarăşei Lazurkina” <strong>de</strong>
Vladimir Tismăneanu. Fragment
<strong>de</strong> sorginte borgesiană <strong>de</strong>spre
folosul viselor şi interpretarea
lor în cheia mausoleului.
Memorabil.”Dorinţa lui Lenin,
chiar dacă transmisă prin vis
, era, evi<strong>de</strong>nt, lege în Partidul
Comunist al Uniunii Sovietice.
Materialismul istoric se
CRONICĂ LITERARĂ ►
► Virgiliu Tătaru
convertea în materialism oniric.
Realismul socialist se convertea
în suprarealism politic, în
spiritism dialectic. Mihail Suslov
se întâlnea cu Salvador Dali.”
• Să ne amintim <strong>de</strong>
Dmitri Ress, personaj în „Cartea
scurtelor iubiri eterne” a lui
Andreï Makine. Sunt normal
pentru că îl ştiu pe tovarăşul
Stalin, spune el, in perfect
acord cu Platonov care
afirma ca tov.Stalin nu poate
fi criticat. „Măruntaiele reci
ale simbolului”, pier<strong>de</strong>rea
în labirintul tribunelor este
pentru copilul orfan, iminenta
prăbuşire a Utopiei lipsite <strong>de</strong>
iubire, a comunismului. Ele au
fost înlocuite cu alte tribune. Cu
alte cuvinte „<strong>de</strong> sistem”.
„Cronici literare”
40 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
• Suntem ”Încremeniţi
în limbaj”, articolul lui Vintilă
Mihăilescu.
“A<strong>de</strong>vărata tranziţie este aceea
a limbii”
• Un titirez se numeşte
beybla<strong>de</strong>.
• Un consumator <strong>de</strong>
droguri se numeşte junky, în
rom<strong>anul</strong> cu acelaşi nume <strong>de</strong>
William S. Burroughs.
• Un personaj hărţuit
<strong>de</strong> scriitor, venind parcă din
Dostoievski, „Omul negru” <strong>de</strong>
Tudor Cretu. În tehnica <strong>de</strong> luptă
ninjutsu.
• Film <strong>de</strong> artă, capodoperă
a genului, Melancholia <strong>de</strong>
Lars von Trier. De privit prin
rama unui lornion tarkovskian,
eventual Solaris
<strong>de</strong> Dumitru Bă<strong>de</strong>scu
Primim <strong>de</strong> la domnul
profesor Dumitru
Bă<strong>de</strong>scu două volume
<strong>de</strong> „Cronici literare” tipărite –
primul în 2007 la Editura M.J.M.
din Craiova, cel <strong>de</strong>-al doilea
în <strong>2011</strong>, la Editura Profin din
Drobeta Turnu-Severin – într-o
elegantă şi atrăgătoare ţinută
grafică.
Mărturisim că cel puţin până
acum <strong>de</strong> curând, pe domnia
sa l-am cunoscut ca unul
din dascălii <strong>de</strong> prestigiu ai
învăţământului mehedinţean.
De ceva vreme i-am citit, cu
vădit interes, câteva interesante
cronici literare.
Într-o vreme în care nu se
prea mai citeşte, domnia sa
face permanente, variate şi
temeinice lecturi. Citeşte multă
poezie, proză, dramaturgie,
eseuri, monografii.
Ca profesor <strong>de</strong> limba şi
literatura română, domnul
Dumitru Bă<strong>de</strong>scu nu mai are
nevoie să revină la clasici, pe
care-i stăpâneşte bine, în schimb
stăruie, cu pasiune, obiectiv şi
<strong>de</strong>zinteresat, asupra cărţilor
autorilor contemporani.
Mo<strong>de</strong>st din fire, dânsul
cre<strong>de</strong> că scrie nişte simple note
<strong>de</strong> lectură. Noi spunem, cu
toată convingerea, că Dumitru
Bă<strong>de</strong>scu face critică literară în
a<strong>de</strong>văratul sens al cuvântului,
adică elevată, aprofundată şi
convingătoare.
Suntem mai mult <strong>de</strong>cât
convinşi că dânsul citeşte cu
stiloul în mână, aprofun<strong>de</strong>ază

creaţia autorului respectiv, face
cuvenitele observaţii, îşi fixează
atent punctele <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re,
formulează ju<strong>de</strong>căţi clare, întrun
stil atrăgător şi care ne reţine.
A<strong>de</strong>vărata vocaţie <strong>de</strong> critic
literar Dumitru Bă<strong>de</strong>scu şi-a
<strong>de</strong>scoperit-o târziu, la vârsta
pensionării. Dacă domnia sa ar
fi publicat încă <strong>de</strong> la începutul
carierei didactice, astăzi ar fi, în
mod sigur, un nume <strong>de</strong> referinţă
în domeniu.
Şi totuşi, harnic, perseverent
şi cu un fin simţ al observaţiei,
Dumitru Bă<strong>de</strong>scu aşează în
bibliotecă două consistente
volume <strong>de</strong> critică literară.
Interesant este că domnia sa nu
face doar o simplă lectură, ci face
o lectură atentă, aprofundată,
urmăreşte cu vădită curiozitate
evoluţia unui scriitor, fie că
este poet, prozator, dramaturg
sau publicist. În felul acesta
Dumitru Bă<strong>de</strong>scu reuşeşte să
scrie, uneori, un studiu amplu
şi aprofundat <strong>de</strong>spre creaţia
autorului comentat.
În linii sigure prezintă, <strong>de</strong>
exemplu, „Dansul ursului” <strong>de</strong>
I. D. Sârbu, care a făcut parte
din Cercul literar al scriitorilor
<strong>de</strong> la Sibiu. Fost asistent al lui
Lucian Blaga, I. D.Sârbu „a fost
cunoscut mai mult ca dramaturg,
abordând drama <strong>de</strong> i<strong>de</strong>i într-o
viziune etică şi simbolică”.
După cunoscutul roman
„Adio Europa”, I. D. Sârbu
publică rom<strong>anul</strong> „Dansul
ursului” – „o emoţionantă
pledoarie pentru libertate”. Şi mai
observă criticul: „Rom<strong>anul</strong> are
un conţinut alegoric, încărcat
<strong>de</strong> mit şi poezie. Titlul este o
metaforă ale cărei sensuri se
întind până la dimensiunea unui
popor, a poporului român”. La I.
D. Sârbu „<strong>de</strong>scrierile <strong>de</strong> natură
excelează”, autorul „trăieşte
o a<strong>de</strong>vărată contopire cu natura
într-o însufleţire atotcuprinzătoare
între regnuri”.
Criticul sesizează caracterul
www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
autobiografic al rom<strong>anul</strong>ui.
„La darul povestirii – zice
Dumitru Bă<strong>de</strong>scu – se adaugă
capacitatea practică a <strong>de</strong>scrierilor.
Întregul roman este o emoţionantă
pledoarie pentru iubire faţă <strong>de</strong>
munţii, pădurile, văile şi şesurile
pământului românesc”.
Un scriitor aflat mereu în
atenţia criticului literar este
Jean Băileşteanu, <strong>de</strong>spre a
cărui creaţie scrie rânduri
<strong>de</strong> bună şi justă ju<strong>de</strong>cată,
consi<strong>de</strong>rând rom<strong>anul</strong> „Geniul
şi închipuirea” „ un roman
psihologic foarte interesant”.
Stăruind asupra rom<strong>anul</strong>ui
„Sfântul drac” sau „Ju<strong>de</strong>cata
<strong>de</strong>...acum”, Dumitru Bă<strong>de</strong>scu
observă că „în literatura română
scriitorul Jean Băileşteanu şi-a
construit un drum solid şi ocupă pe
drept un loc distinct”.
Pe marginea rom<strong>anul</strong>ui
„Goana”, <strong>de</strong> acelaş autor,
Dumitru Bă<strong>de</strong>scu scrie mai
mult <strong>de</strong>cât o cronică literară,
un <strong>de</strong>ns studiu, văzând în
Jean Băileşteanu „un mare
povestitor”, fericit, „inspirat din
lumea satului oltenesc”. În ce
constă originalitatea autorului?
„Rom<strong>anul</strong> domnului Jean
Băileşteanu aduce în literatură
– ne spune criticul – modul <strong>de</strong>
viaţă, <strong>de</strong> a gândi şi <strong>de</strong> a exprima al
lumii.... <strong>de</strong> pe Valea Deznăţuiului
şi nu numai, din întreaga Oltenie”.
În concluzie, pentru critic,
Jean Băileşteanu este „un
Creangă al Oltenilor”.
La scriitorul Isidor Chicet,
criticul se apleacă în două cronici
literare – asupra piesei <strong>de</strong> teatru
“Iosua” – “dramă inspirată din
Vechiul Testament” şi asupra
rom<strong>anul</strong>ui “Fata <strong>de</strong> la schit”.
În lucrarea “1784. Secvenţe
istorice” <strong>de</strong> Ioan Pârva, criticul
ve<strong>de</strong> “o carte gândită, dar scrisă
cu suflet, o carte aparte”, scrisă
<strong>de</strong>spre “Răscoala iobagilor din
Ţara Moţilor sub conducerea lui
Horia, Cloşca şi Crişan – motiv <strong>de</strong>
reflecţie şi <strong>de</strong> simţire”
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
Cartea “Cuvinte pentru
urmaşi. Mo<strong>de</strong>le exemple pentru
omul mo<strong>de</strong>rn” – concepută
şi îngrijită <strong>de</strong> scriitorul Artur
Silvestru – “este unică în felul ei”.
Cu aceeaşi plăcere citeşte
Dumitru Bă<strong>de</strong>scu şi literatură
pentru copii, precum volumul
“Dar <strong>de</strong> Crăciun” <strong>de</strong> Georgeta
Chircu, dar şi volumul “La
izvoare”, <strong>de</strong> aceeaşi autoare,
“carte excelentă, scrisă cu suflet <strong>de</strong>
copil”, în care autoarea inclu<strong>de</strong>
“cele 13 bucăţi <strong>de</strong> proză scurtă”.
La fel <strong>de</strong> interesant este şi
volumul “La hotar” – tot <strong>de</strong>
Georgeta Chircu – în care “epicul
se împleteşte cu liricul, ceea ce
sensibilizează sufletul cititorului,
sporeşte emoţia şi-i stimulează
imaginaţia”.
Georgeta Chircu este
şi autoarea valorosului şi
fermecătorului basm – “Floarea,
fiica ciob<strong>anul</strong>ui”.
Un autor interesant este
inginerul Lucian Cherata, “un
avizat cercetător al problemei
ţiganilor din România şi din
Europa”.
Lucian Cherata are <strong>de</strong>ja o
operă bine conturată în acest
domeniu: “Istoria ţiganilor”
(1993); “Ţiganii – istorie,
specific, integrare socială”
(1999); “Ţiganii. Biblia
rromani”(2001); “Dicţionar
al limbii rromani” (2003);
“Devlicando lil andra rromani”
(carte sfântă pentru rromi –
(2004).
În 2005 autorul publică ampla
lucrare “Integrarea Europeană
şi problema rromilor”, pe care
criticul o recenzează atent şi în
amănunt, aducând cuvânt <strong>de</strong>
laudă autorului, absolvent al
Liceului “Matei Basarab” din
Strehaia.
O cronică literară concisă,
aprofundată şi cuprinzătoare,
cu pertinente observaţii scrie
Dumitru Bă<strong>de</strong>scu <strong>de</strong>spre
rom<strong>anul</strong> „Ciocoii noi cu
Bodyguard” <strong>de</strong> Dinu Săraru.
ARCADE
41

Este justă şi <strong>de</strong>mnă <strong>de</strong> reţinut
concluzia recenzentului:
„Rom<strong>anul</strong> „Ciocoiii noi cu
Bodyguard este un roman mo<strong>de</strong>rn.
Se observă influenţa rom<strong>anul</strong>ui
mo<strong>de</strong>rn din literatura universală;
<strong>de</strong>sfăşurarea acţiunii în secţiuni
şi nu liniar”, ca la Marin Preda.
„Timpul este imperceptibil: trecerea
lui nu este marcată.
Putem afirma că Dinu Săraru
continuă ca un arc peste timp,
în condiţii mo<strong>de</strong>rne şi cu alte
mijloace, primul nostru roman
social „Ciocoii vechi şi noi” <strong>de</strong>
Nicolae Filimon”.
Constantin Bălţăţeanu a
scris toată viaţa însă a avut o
nejustificată reţinere <strong>de</strong> a veni
în contact cu publicul cititor. A
<strong>de</strong>butat foarte tîrziu şi, totuşi
ne-a dat o valoroasă carte <strong>de</strong>
eseuri şi proză – „Călător prin
două veacuri” pe care Dumitru
Bă<strong>de</strong>scu o citeşte cu o nereţinută
curiozitate şi plăcere, ca pe o
carte a unui apropiat şi sensibil
coleg <strong>de</strong> catedră. Criticul pune
în evi<strong>de</strong>nţă principalele calităţi
ale autorului. „Cu privire la
stilul autorului este <strong>de</strong> remarcat
capacitatea <strong>de</strong> a aduce în realitate
fapte ale memoriei, <strong>de</strong> a face pe
cititor să le trăiască puternic,
parcă ar fi participat la <strong>de</strong>rularea
întâmplărilor. Autorul posedă
meşteşugul conciziei evocărilor,
fără a ştirbi cu nimic conţinutul şi
puterea lor <strong>de</strong> impresionare”.
Cu volumul „Ca o rană
cunoaşterea”<strong>de</strong> Mircea Vaida-
Voevod facem cunoştinţă - zice
recenzentul – cu Alexandru
Vaida-Voevod care „a fost
unul din organizatorii Marii
Adunări a Unirii <strong>de</strong> la Alba Iulia,
la 1 Decembrie 1918 şi a citit
în Parlamentul <strong>de</strong> la Budapesta
„Declaraţia <strong>de</strong> auto<strong>de</strong>terminare a
poporului român din Transilvania
şi Banat” şi a condus <strong>de</strong>legaţia
română la Conferinţa <strong>de</strong> Pace <strong>de</strong>
la Paris-Versailles, un<strong>de</strong> a obţinut
recunoaşterea internaţională a
României Mari”.
Lui Dumitru Bă<strong>de</strong>scu îi
reţine atenţia şi volumul „Sară
bună, Măriuca” <strong>de</strong> Emilia
Drăgotoiu-Nanu, Dumitru
Bunoiu, Marcel Parnica şi cartea
fiind, în conţinut, „o crestomaţie
cu cele mai bune cântece ale unor
interpreţi <strong>de</strong> seamă ai cântecului
popular”. De fapt este vorba <strong>de</strong>
„o culegere – manual, un<strong>de</strong> textul
literar este însoţit şi <strong>de</strong> partitură”.
Cartea „Zestrea Magherilor”,
<strong>de</strong> Cornel Şomâcu şi Dumitru
Bunoiu, „oferă pagini <strong>de</strong> aleasă
<strong>cultură</strong>, într-o limbă frumoasă,
captivantă, plină <strong>de</strong> emoţii şi
trăiri sufleteşti”. Cele mai multe
pagini sunt <strong>de</strong>dicate familiei
Magherilor, dar şi rolului pe
care l-a avut „în istoria şi cultura
poporului român”.
La fel <strong>de</strong> atent şi competent
recenzează criticul şi cele două
volume: „Cişmigiu& Comp.”
şi „Bună dimineaţa, băieţi”, <strong>de</strong>
Grigore Bejenaru, „un autor drag
şi puţin cunoscut, cu romanele sale
inspirate din viaţa şcolii”.
Este cu a<strong>de</strong>vărat impresionant
numărul poeţilor ale căror cărţi
sunt lecturate şi recenzate,
cu aceeaşi plăcere, <strong>de</strong> către
Dumitru Bă<strong>de</strong>scu.
În volumul „Pasărea cu aripi
<strong>de</strong> lemn”, Mihai Buracu – poet
<strong>de</strong> real talent, „trecut prin grele
încercări” – se remarcă prin
„tonul elegiac”.
Despre volumul „Imnul
frumuseţii. Momente
absolute” <strong>de</strong> Iulian Paveloiu,
criticul ne spune cu toată
convingerea: „Când se editează
o carte, spre o lume. Şi nu orice
carte, ci una <strong>de</strong> poezii, <strong>de</strong> poezie
mare. Tematic poeziile lui Iulian
Paveloiu se grupează în jurul unor
motive majore: misiunea poeziei şi
a poetului, natura, iubire, istoria”.
Observaţii şi puncte <strong>de</strong>
ve<strong>de</strong>re interesante, <strong>de</strong> care
merită să ţinem seamă,
formulează Dumitru Bă<strong>de</strong>scu
şi pe marginea următoarelor
volume <strong>de</strong> versuri: „Impăcare
42 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
cu sine” <strong>de</strong> Ani Cogălniceanu;
„Dăruind visului forme”;
Focuri peste zăpezi” şi „Naiv
în colţii libertăţii pentru
duioasele tăceri” <strong>de</strong> Doru
Fometescu; „Sunt omul
jocului corect” <strong>de</strong> Ion Sanda;
„Rostire în rugă” <strong>de</strong> Monica
Sârbu; „Ron<strong>de</strong>luri şi sonete”,
„Luntre solitară”, „Utopia
sudului”; „Poemele credinţei”,
„Odrasla toamnei” şi „Dincolo
<strong>de</strong> Hyperboreea” <strong>de</strong> George
Dumitru; „Ironie şi năduf sau
Oraşul lui Hei<strong>de</strong>gger” <strong>de</strong> Ioana
Dinulescu, „Floare <strong>de</strong> colţ” <strong>de</strong>
Elena Popescu.
Poetul Grigore Vieru este
văzut, <strong>de</strong> către Dumitru
Bă<strong>de</strong>scu, ca „cel mai mare poet
al românilor <strong>de</strong> dincolo <strong>de</strong> Prut şi
unul din marii poeţi ai României”.
Convingerea criticului este că
„umbra lui (a poetului Vieru – n.n.)
– va fi prezentă pretutin<strong>de</strong>ni, dar
mai ales la sărbătorile lui Eminescu.
Din veşnicie ne transmite, mai ales,
iubire <strong>de</strong> Mamă şi <strong>de</strong> Patrie”.
La moartea marelui poet
Adrian Păunescu, criticul îi
evocă puternica şi tumultuoasa
personalitate în rânduri cal<strong>de</strong>,
adânc simţite, vibrante şi
emoţionante.
Un scriitor cu a<strong>de</strong>vărat
preferat şi <strong>de</strong> care Dumitru
Bă<strong>de</strong>scu a fost legat sufleteşte,
este Augustin Popescu – poet,
prozator, eseist cu o distinsă
notă <strong>de</strong> originalitate, fondatorul
şi redactorul şef al revistei
„Arca<strong>de</strong>”.
Harnicul şi talentatul critic
literar îi recenzează – dacă
nu ne înşelăm – toate cărţile
apărute. Îl priveşte, mai întâi,
ca poet cu vocaţie, cu puternică
personalitate, ce se înscrie
prestigios în linia clasicilor
noştri. În volumul <strong>de</strong> versuri
„Vegetaţie în con <strong>de</strong> umbră”
criticul ve<strong>de</strong> „un suflet chinuit”.
Şi mai convingător: „Poezia
pentru Augustin Popescu, este
un mod <strong>de</strong> a exista, o cale <strong>de</strong>

supravieţuire în conul umbrei:
apără dar şi solicită, îţi crează o
lume, dar te şi în<strong>de</strong>părtează <strong>de</strong>
alta. Conştiinţa se revoltă, iar
sufletul se chinuie”. Volumul „ne
<strong>de</strong>zvăluie firea vulcanică a poetului
în căutarea <strong>de</strong>venirii”.
În volumul „Singurătatea
înţelesului” poetul ne oferă
„lectura unei poezii <strong>de</strong>nse”. Şi
concluzia clară a criticului:
„Virtutea <strong>de</strong> seamă a acestui volum
constă în exprimarea concisă
a i<strong>de</strong>ilor şi sentimentelor, în
limbajul metaforic, care cucereşte
şi emoţionează. Întrebările <strong>de</strong>schid
porţile meditaţiei şi cheamă la
năzuinţa aflării răspunsului şi
a<strong>de</strong>vărului”.
Alte două volume <strong>de</strong> versuri
– „Plai cu voi” şi „Sete <strong>de</strong>
lumină” ne fac mai bine
cunoscut un poet cu vocaţie, un
artizan al cuvântului aşezat în
armonia versului.
Recenzat temeinic volumul
„Singur” se pune în evi<strong>de</strong>nţă
sufletul zbuciumat al poetului,
dar şi drama izolării trăită
puternic şi dureros. În versurile
sale – zice criticul – se zbate ca apa
în vad un suflet chinuit ce parcă a
luat asupra sa toate durerile lumii.
www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
Este un poet romantic neîmpăcat
cu o realitate urâtă şi ostilă dar, mai
ales, neîmpăcat cu sine. Sinceritatea
emoţională cu care-şi mărturiseşte
suferinţa ne impresionează până la
uimire”.
Din volumul „Tărâmuri
geniale” criticul reţine, cu
<strong>de</strong>osebire, amplul eseu „Natura
în poezia lui Mihai Eminescu”,
ce se distinge „prin con<strong>de</strong>nsarea
i<strong>de</strong>ilor, prin concizia stilului”.
Pentru Dumitru Bă<strong>de</strong>scu eseul
acesta „este un mod <strong>de</strong> abordare
originală a creaţiei lui Eminescu.
Şi mai este ceva! Întregul studiu
seamănă a fi un poem în proză.
Poetul nu se <strong>de</strong>zice”.
La fel <strong>de</strong> viguros şi original
este Augustin Popescu şi în
proză.
Cronici literare consistente
şi argumentate scrie Dumitru
Bă<strong>de</strong>scu şi <strong>de</strong>spre romanele
„Septimiu” şi „La marginile
istoriei” şi volumul <strong>de</strong> povestiri
şi nuvele „Căsuţa cu ogeac” –
volum în care „plăcerea lecturii
<strong>de</strong>curge din virtuţiile limbii literare
folosite”.
Aprofundând analiza
povestirilor şi nuvelelor lui
Augustin Popescu, criticul face
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
câteva constatări ce se reţin
în mod <strong>de</strong>osebit: „Pe lângă
iscusinţa analizei psihologice, a
sondării formelor <strong>de</strong> conştiinţă
tulburi, consemnăm capacitatea
autorului <strong>de</strong> a crea oameni vii, cu
toată biografia lor, cu specificul <strong>de</strong>
a gândi, a trăi şi a munci. Atunci
când, după lectură persistă, în
memoria cititorului imaginea vie a
personajelor, se naşte convingerea
<strong>de</strong>spre talentul şi puterea
creatorului. Nuvelele au calităţile
unei proze seducătoare”.
Augustin Popescu este în
aceeaşi măsură – şi un talentat
şi original eseist. Mărturie
convingătoare sunt cele două
volume <strong>de</strong> eseuri – „Privind spre
cer” şi „Gânduri” străbătute <strong>de</strong>
o bogăţie <strong>de</strong> i<strong>de</strong>i noi, curajoase,
privitoare la existenţa umană,
interpretate cu o exemplară
limpezime, ceea ce conturează
profilul unui autentic şi distins
moralist şi reflexiv mo<strong>de</strong>rn.
Cu cele două volume <strong>de</strong>
„Cronici literare” Dumitru
Bă<strong>de</strong>scu se înscrie, pe drept şi
prestigios, într-un loc distinct, în
galeria scriitorilor mehedinţeni
contemporani.
“Vibraţie sub arcuşuri <strong>de</strong> toamnă”
<strong>de</strong> Elena Popescu
► Dumitru Bă<strong>de</strong>scu
Încă <strong>de</strong> la apariţia
volumului ,,Floare <strong>de</strong>
colţ” afirmam faptul că
Doamna Elena Popescu scrie
o poezie care se încadrează în
recuzita versului simbolist. Se
realiza acea corespon<strong>de</strong>nţă
în transferul senzaţiilor <strong>de</strong> pe
un plan pe alt plan, se găseau
numeroase sugestii în realizarea
imaginilor, se <strong>de</strong>gaja acel spleen
ca stare <strong>de</strong> spirit.
În al doilea volum ,,Vibraţie
sub arcuşuri <strong>de</strong> toamnă”
poeta ne <strong>de</strong>clară încă din titlu
apropierea poeziei <strong>de</strong> muzică
,
prin faptul că stările sufleteşti,
emoţiile şi gândurile trebuie să
fie sugerate ca în muzică, poetul
ARCADE
43

să fie apt a surprin<strong>de</strong> realitatea
transfigurată în imagini bazate
pe sugestii.
Întregul volum „Vibraţie
sub arcuşuri <strong>de</strong> toamnă” se află
sub puterile timpului. Timpul
ne măsoară iubirea, bucuria şi
tristeţea... dar şi Marea Trecere.
Volumul este împărţit în cinci
secvenţe: Renaştere, Umbrele
timpului, Meditaţii, Enigme şi
Anotimpuri.
Primul poem ,,Dimensiune”
redă dimensiunea Marei treceri,
a vieţii şi a morţii. Timpul este
sugerat <strong>de</strong> firimiturile <strong>de</strong> pâine
şi <strong>de</strong> stropii <strong>de</strong> apă, cu care
ne ducem viaţa. ,,Între cer şi
pământ /firimiturile timpului - /
pâinea <strong>de</strong>vorată, nesăţioasă; /mi-e
foame, /mi-e sete /sunt un copac /cu
rădăcinile înfipte în timp”. Omul
parcurge timpul firimitură cu
firimitură. De aici în<strong>de</strong>mnul:
„macină timpul /dă-i formă şi
culoare, /dimensiune, /zi<strong>de</strong>şte,
construieşte, /ciopleşte, /crează
istoria timpului; /înnobilează-l,
/topeşte-l în eternitate”.
(Dimesiune) Aşa poate fi învins
efemerul, iar timpul <strong>de</strong>vine
eternitate.
În poemul „Inele <strong>de</strong> gânduri”
poeta încearcă să oprească
timpul închizându-l în inele
<strong>de</strong> gânduri pentru a întârzia
curgerea spre eternitate: „Am
împachetat timpul să nu se
<strong>de</strong>strame”. În ,,Picături <strong>de</strong> timp”
i se pare că ceasornicul îi răneşte
timpul sărind în ,,scântei stinse /
îngropate-n minute”. Cu ochii
cuprin<strong>de</strong> realitatea „...fiori mă
<strong>de</strong>zmiardă /retina-mi se-agaţă /<strong>de</strong>
firul <strong>de</strong> iarbă”. (Renaştere)
Visul este o modalitate <strong>de</strong> a ne
cunoaşte orizontul amintirilor
până la copilărie. Marea Trecere
este modalitatea prin care ne
cunoaştem adâncul durerii,
„propulsat /în timp fără <strong>de</strong> spaţiu, /
în spaţiu fără <strong>de</strong> timp;” şi aspiraţia
continuă întru purificare:
„Fructele sunt pe piscuri, /piscuri
la scara infinită, /salturi <strong>de</strong>
căprioară, /piscuri, salturi, /e-atât
<strong>de</strong> <strong>de</strong>parte, şi-atât <strong>de</strong> aproape
/s-ajung”. (Piscuri) Poeta doreşte
ca urma pasului pe pământ să
fie un reper: „un pom cu roa<strong>de</strong>
bune, bune <strong>de</strong> cules”, nu vrea
să fie ,,un orb /pierdut la hotar”.
Imaginea iubitului se întin<strong>de</strong> în
,,fire /pânze <strong>de</strong> păianjen” prin care
amintirile „curg printre pietre /
pe albii tot la vale, /să -şi înalţe
zborul /<strong>de</strong> pasăre măiastră /spre
veşnicii ştiute.”(Alegere) Poeta
răscoleşte pământul să găsească
Cuvântul lui Dumnezeu din
Sf. Evanghelie - ,,seminţele
Semănătorului,” pe care le află
,,într-o amintire, /o scrisoare
sfântă, /<strong>de</strong> dragoste /pentru mine şi
tine.” (Amintire)
A doua secvenţă ,,Umbrele
timpului” face trecerea marei
căutări ,,în apele gândului
înmulţit /<strong>de</strong> ploi albastre?” Adică
,,recuperarea” timpului trecut se
face în retrăirea amintirilor ,,sub
arcuşuri <strong>de</strong> toamnă” sub ,,cupola”
marei treceri prin retrăirea
nostalgiilor, adică a imaginilor
trecutului. Interesante sugestii,
ca şi în muzică. ,,Clipa ultimului
pas, /înaintea celuilalt, /dispărut”.)
De aici se <strong>de</strong>clanşează în
imagini virtuale un a<strong>de</strong>vărat
rai dispărut. (,,Eram”, ,,Stare”,
,,Întâlnire”etc.)
Astfel, sub arcuşuri <strong>de</strong>
toamnă, prin amintiri se
întregeşte imaginea marelui
dispărut: ,,Dacă suflul din gând
ajunge la tine /respir respiraţia ta /
să nu rup întregul din mine /să fiu
tu - şi tu eu /ochiul tău – ochiul meu
/să visăm împreună”. (Unitate) Se
produc şi corespon<strong>de</strong>nţe prin
transfer <strong>de</strong> imagini: ,,Caut paşii
tăi /să-i înnod cu ai mei /pe poteci /
pe sub frunzele moarte /şi amintiri
răscolesc /prin albumele roase;”
(Caut paşii tăi) Realitatea este
crudă: totul rămâne un vis:
,,Te caut /în portretul din ramă /
acolo, /un<strong>de</strong> inima pulsează dorul.
/Bro<strong>de</strong>z gânduri din culoare /să
44 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
reînviu visele - /flori ce s-au rupt /
când s-au tras obloanele”. (A fost
odată)
A treia secvenţă constată
contrastul între vis şi realitate:
paşii iubitului au dispărut, dar
au rămas pe „cerul invizibil”.
Adică au rămas în amintire.
Şi constată ,,Eşti curgere vie,/
spirală pe serpentinele Cerului?”
(Întrebare) Poeta îşi surprin<strong>de</strong>
iubitul măcinat <strong>de</strong> gândurile
disperate ale marei treceri,
pătruns <strong>de</strong> emoţii în flăcări,
încât nu le poate stinge „nici
ploaia, nici marea”. Poeta îi ve<strong>de</strong>
trecerea prin alte spaţii, ca fiind
regăsirea <strong>de</strong> sine, a sufletului:
„comoara <strong>de</strong> la început”- care
este <strong>de</strong> natură divină. (Enigme)
Poeta îşi pune întrebări cu
privire la existenţă, oscilând
între a fi sau a nu fi, găsind
răspunsul esenţial: „Pământumi
răspun<strong>de</strong>, /că sunt la izvor, /să
m-adăp din zefirul iubirii /din toţi
trandafirii/”, iubire, cu care poeta
poate <strong>de</strong>schi<strong>de</strong> Cerul, pierzând
<strong>de</strong> fapt reperul, adică grosierul:
,,Am pierdut reperul” (Răspuns)
Totuşi au rămas ecourile unei
realităţi pierdute în muzica <strong>de</strong>
sfere ,,pe-o stea un<strong>de</strong> se intonează”
imnuri <strong>de</strong> slavă”. (Ecouri se
<strong>de</strong>sprind) Poeta surprin<strong>de</strong>
în versuri efemeritatea vieţii:
„Atâtea roţi învârtite <strong>de</strong> timp, /
ca o moară mânată <strong>de</strong> ape/, dar
şi frumuseţea vieţii: „Şi-atâtea
rochii se-ntind, /la gala trecerii-n
şoaptă/. Chemările se fac într-un
cer cu alte stele un<strong>de</strong> ,,altele se
aprind: /nestemate. (Viaţa) Viaţa
curge între a fi şi a nu fi.
În a patra secvenţă
,,Meditaţii” gândul poetic
încearcă să rupă hotarul între a
fi şi a nu fi şi ,,Prin tăceri /cu cerul
<strong>de</strong> elastic” se simte ,,respiraţie /
printre esenţe, /precum albina /
prin culorile /necunoscutului”.
(Sub tăceri) Prin muzica în care
cântă toate instrumentele ,,în

parfumul muzicii stelare ar vrea
să răstoarne timpul ,,pe linia
prezentului”. (Recepţie pe un
CD) Să <strong>de</strong>vină pasăre şi în „zbor
vertical, /să simt măsura puterii /
că plutesc <strong>de</strong>asupra norilor.../ să
simt / că mă reazim <strong>de</strong> nori, /să
culeg firul subţire, /imaterial, /să-l
întind /ca pe un elastic, /să-l agăţ
/<strong>de</strong> eternitate”. Iată că în visul
poetic întregul material <strong>de</strong>vine
imaterial. (Aş vrea) Dar nu se
poate şi nostalgia se transformă
în tristeţe. ,,Pe ecrane <strong>de</strong> toamnă /
priviri obosite îşi leagănă pânzele,
/amintiri din plasa singurătăţii”.
(Ecrane) ,,O rugăciune- aprinsă
/adie /pomul vieţii /cu şoapte
sfărâmate. /Răstoarnă cerul norii /
şi-un curcubeu năzare /pe-altare”.
(Pe geana înserării) Pe geana
înserării pluteşte visul morţii
care este ,,visul lumii întregi”
cum spune Eminescu. În
amurgul vieţii ,,freamătă-n auz
/cuvinte nerostite /în ţesătura firii,
/dar, /rostite cu durere în amurg.
(Amurg)
Dar omul nu moare, ne spune
poeta: el se metamorfozează în
înaltul cerului şi <strong>de</strong>vine stea:
,,alunec dincolo /cu genunchii
îngheţaţi /mă învelesc cu pătura
albă, /mă încălzesc pe altarul
văzduhului /cu alb /ating liniştea
cerului”. (Metamorfoze) Dar
cum speranţa moare ultima,
sub razele primăverii, poeta
au<strong>de</strong> cum ,,firul <strong>de</strong> iarbă
zvoneşte din memoria sevelor, /
ver<strong>de</strong>le. /O, fir <strong>de</strong> iarbă, subţire-i
haina ta /aş vrea în cerul tău să
răstorn marea, /speranţele să torn
în ea. (Speranţe) Totuşi este o
speranţă târzie în ,,Apus <strong>de</strong>
primăvară” un<strong>de</strong> adiază ca „un
vis hoinar /şi-o aripă-ţi renaşte din
cenuşă - /speranţa razei – o mână
nevăzută”. (Apus <strong>de</strong> primăvară)
Toate visele lumii trec în
culorile lumii pe ecr<strong>anul</strong> vieţii:
„şi-n viaţă /cortina-i veşnic trasă.”
(Nesiguranţă) Marea Trecere
rămâne un labirint un<strong>de</strong> „Un
sunet / se-ascute arcuş /pe simţire
www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
/un<strong>de</strong>le-i se lungesc /pe albii, /se
topesc, /prin labirinte înflorate /
câmpul trezit /<strong>de</strong> lumină /revarsă
arome /din ceşti răsturnate.”
(Labirint) Şoaptele morţii se
încovoaie „<strong>de</strong>-atâta povară /şiatâta
infern /şi ploile bat a blestem.”
(Atâtea şoapte) Părerea mea
este că moartea pluteşte ca un
blestem peste viaţă. De aceea şi
marea tristeţe a omului: viaţa-i
un vis, moartea este veşnică.
În ultima secvenţă
,,Anotimpuri” poeta încearcă să
schiţeze anotimpurile vieţii. Dar
oricâte speranţe ne-am pune
toate rămân ca nişte „Frunze în
galben” pe ceasornicul Marei
Treceri: galbenul este culoarea
disperării, singurătăţii pe care
poeta o simte apăsătoare şi
grea. ,,Singurătate sunt cu tine
/te-adulmec sub cer risipit. /În
poală <strong>de</strong> vânt /nori plumburii /
închid ferestre <strong>de</strong> cer /azurul sengroapă
cu zbor /şi sufletu-mi e /
un cor <strong>de</strong> viori”. Este o simfonie
a disperării.
În ,,Poem în alb” culoarea
morţii este albul ca în tradiţia
chineză. Aici ,,Omătul îngroapă,
înălţându-se”. Întreaga ,,natură
în congelator /geme cerând
ambulanţă”. Etapele vieţii sunt
doar nişte clipe ce se sting şi
„calendarul se-ncarcă cu ani /sentorc
şi se duc anotimpuri pierind,
îngropate în noapte”. (Efemer)
Prin simfonii triste se întoarce
toamna intonând marşul trist al
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
disperării: ,,Pe aripi rotun<strong>de</strong> sentoarce
iarăşi toamna /cu norii <strong>de</strong>
frunze; /înscrie riduri /pe faţa-mi
bătrână /<strong>de</strong>-atâtea întoarceri;, ...
fiori rătăciţi /vibrează pe-o frunză
rotită /armonii se <strong>de</strong>stramă, /seaud
în surdină /viori scârţâind /
pe-un covor <strong>de</strong> aramă.” (Oglinzi
paralele)
Întregul volum ,,Vibraţie sub
arcuşuri <strong>de</strong> toamnă” se înscrie
în poezia simbolistă. Tristeţea
care învăluie poemele din
acest volum ca într-un zăbranic
<strong>de</strong>curge din antinomia efemer
– veşnic. Prin astfel <strong>de</strong> cugetare
poeta ne pune în faţa filosofiei
raportului vieţii şi morţii. Da!
Viaţa este trecătoare, dar se
poate transforma în cântec,
în nemurire şi învinge astfel
moartea, efemerul.
Volumul are o compoziţie
rotundă: începe cu în<strong>de</strong>mnul:
,,macină timpul, /dă-i formă şi
culoare, /dimensiune, /zi<strong>de</strong>şte,
construieşte /ciopleşte, /creează
istoria timpului, /înnobilează-l,
/topeşte-l, /în eternitate.”
(Dimensiune) Se termină cu
victoria cântecului peste moarte:
,,şi sufletu- mi e /un cor <strong>de</strong> viori”.
(Frunze în galben)
O virtute a întregului volum
o formează concentrarea
gândului poetic în versuri
scurte, poezii scurte care îl pun
pe cititor în faţa meditaţiei.
Poezia se ridică peste versul
leneş, versul narativ.
ARCADE
45

PROZĂ ►
► Milena B.
Umbra avea frunze
pe genunchi, stătea
nemişcată, uneori
schimba centrul <strong>de</strong> greutate.
Dinspre calea ferată bătea
vântul <strong>de</strong> primăvară, mărfarul
se termina cu o bilă ver<strong>de</strong> în
capăt. Ierburile se Îndoiau şi
am ghicit că după dâmb era
ascuns. O cutie <strong>de</strong> coca-cola se
► Simona Plopeanu
Furtună <strong>de</strong> zăpadă. O
a<strong>de</strong>vărată furtună <strong>de</strong>
zăpadă. Din aceea cu
vânt <strong>de</strong> peste 30 km pe oră
spulberând neaua care se cerne,
în fire sclipitoare, din nori.
În câteva ore, nu mai există
<strong>de</strong>cât culoarea alb. Nu vezi
nimic altceva <strong>de</strong>cât vârtejuri
fantasmagorice, obrajii îţi sunt
înţepaţi <strong>de</strong> chiciurã, nările lipite
Peron
rostogolea <strong>de</strong> colo-colo. Doi
copii pe biciclete dăduseră
ocol gării, acum se ţineau unul
după altul pe drumul lateral.
Cel mic era aplecat pe ghidon.
Se ve<strong>de</strong>a că merge pe urmele
celui dinainte. Privirea aduna
gunoaie, poate căuta leşul
câinelui. În brad se adunaseră
vrăbii multe, gureşe. Era o
întârziere şi cred că îmi trecea
prin creier. De la o vreme umbra
se fâţâia şi chiar se înălţa pe
Canada Flash
<strong>de</strong> ger; urci şi cobori movilele
albe, cu picioarele alunecânduţi
în toate părţile, ca o marionetă
scăpată din frâu. Aluneci, cazi,
te ridici. Continui.
Prietena mea? Ţine biletul în
mânã, cu religiozitate. Nici dacã
ar fi câştigat la Loto nu ar fi atât
<strong>de</strong> uimită. Ne strângem în jurul
ei, ca să ne asigurãm că spune
a<strong>de</strong>vărul. Într-o francezã <strong>de</strong>stul
<strong>de</strong> îngrijită, proprietarul bucăţii
<strong>de</strong> hârtie şi al unui pix cu mină
roşie se recunoaşte vinovat,
îşi cere scuze, se <strong>de</strong>clară gata
să suporte consecinţele. În
josul foii îşi noteazã numele,
adresa, numerele <strong>de</strong> telefon şi
numãrul poliţei <strong>de</strong> asigurare. E
un necunoscut care a acci<strong>de</strong>ntat
uşor maşina prietenei mele în
parcare, îndoindu-i puţin bara
din spate. Era încã întuneric,
ningea, nu a ştiut la ce uşă să
sune, aşa că a lăsat biletul bine
fixat în ştergătoare. Ne trebuie
46 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
poante. Cerul albastru <strong>de</strong> carte
poştală. Dealul cât muntele,
pieptănat ver<strong>de</strong>, ca mucegaiul
pereţilor. Băncile scârţâiau rupt,
arcuşurile unor instrumente
neacordate vibrau în firele <strong>de</strong>
cale ferată. O femeie se aplecase
peste geantă şi vorbea la telefon.
Umbra arăta ora trei sau patru.
În marginea peronului umbra
lua forme eviscerate.Eram golit
şi îngropat cu faţa spre răsărit <strong>de</strong>
un<strong>de</strong> în final se ve<strong>de</strong>a venind.
şi nouă câteva minute ca să ne
revenim.
Am o canapea <strong>de</strong> care trebuie
să mă <strong>de</strong>scotorosesc şi pe
care îmi pare rău să o arunc
pur şi simplu în stradă. Însă
robotul mi-a adus un mesaj
clar: noua canapea soseşte
mâine dimineaţă aşa că trebuie
sã-i fac loc. Cea veche e un pic
<strong>de</strong>scusută şi are câteva pete,
în rest e ok. În România aş fi
rezolvat problema cu o husă;
aici aşa ceva nu se poate, fiindcă
preţul unei huse se apropie <strong>de</strong>
cel al unei canapele noi. Îmi
sun întâi cunoştinţele: nu ştiţi
pe cineva care ar avea nevoie...
O <strong>de</strong>scriu, o laud, mai puţin
şi ajung la replica: dacă-i aşa
<strong>de</strong> bună <strong>de</strong> ce o dai? În fine, e
prea scurt timpul, până mâine
dimineaţă... cum să găseşti pe
cineva când până seara toatã
lumea e la lucru? Ok, mi-a
venit o i<strong>de</strong>e: o voi ceda unei

societăţi <strong>de</strong> binefacere, din cele
care strâng haine şi mobile
pentru săraci. Caut pe internet,
în lunga listă, asociaţiile care
dispun <strong>de</strong> mijloace <strong>de</strong> transport.
Încep să sun. Da, îmi răspun<strong>de</strong>
o doamnă cu accent anglofon,
luăm numai mobilă nouă. De ce
ar da cineva o mobilã nouă? mă
minunez eu. De un<strong>de</strong> să ştiu?
îmi spune doamna. Poate că nu
se potriveşte cu spaţiul sau nu
e <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> comodă pentru o
persoană cu anumite tabieturi.
La asta nu mă gândisem. Sun
în altă parte. O altă doamnă,
bătrână, prun<strong>de</strong>ntă. Nu luăm
<strong>de</strong>cât mobilă impecabilă. Poate
să fie mai veche, dar impecabilă,
fără pete, fără găuri. Nu-mi mai
ple<strong>de</strong>z cauza. Al treilea telefon.
Nu luăm <strong>de</strong>cât mobilă care
corespun<strong>de</strong> nevoilor noastre.
O canapea corespun<strong>de</strong>? Nu, nu
corespun<strong>de</strong>. M-am lămurit: nu
sunt şanse s-o plasez nicăieri.
Îmi iau rămas bun <strong>de</strong> la ea şi
o împing, cu zgomot mare, pe
scări. Vecina iese cât ai clipi. Nu
cumva vreau să scot canapeaua
în stradă? Vai, nu e voie, mă
asigură ea. E cu o zi înainte <strong>de</strong>
colectarea gunoiului şi gazda
noastră poate primi amendă
<strong>de</strong> la Primărie. Negociez palid:
şi dacă o las pe terasă până
mâine seară? Nici vorbă, se pot
împiedica vecinii, cad copiii
<strong>de</strong> pe ea, se întunecă fereastra
celui <strong>de</strong> la parter, zboară
puf pe acoperişul garajului...
Canapeaua asta e un pericol
public. O aburc, cu ură, înapoi.
Zi <strong>de</strong> hoinăreală printr-un
centru comercial. Intru într-un
butic cu haine <strong>de</strong> damă. Nici
nu i-am trecut bine pragul, că
o vânzãtoare surâzătoare mă
ia în primire. Mă anunţă că se
numeşte Linda şi că e acolo
ca să mă ajute să găsesc ceea
ce caut. Mulţam frumos, mă
<strong>de</strong>scurc şi singură. Surâ<strong>de</strong> şi mai
tare, face un pas înapoi, semn că
www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
îmi respectă dorinţa. Înaintez,
pun mâna, la întâmplare, pe
o bluză. Linda se repe<strong>de</strong> ca
o săgeată şi o smulge <strong>de</strong> pe
umeraş. Avem acolo cabina
<strong>de</strong> probă; v-aţi orientat foarte
bine, sunt sigură că vă vine
perfect. Nu, mulţumesc, zic.
Nu-mi place asocierea galben cu
ver<strong>de</strong>. Aveţi perfectă dreptate,
zice Linda scoţându-şi şi mai
tare dinţii la bătaie. Nu e un
amestec grozav, dar unora le
place. Însă staţi fără grijă, avem
mo<strong>de</strong>lul ăsta şi pe alte culori.
Scoate cât ai clipi patru bluze,
patru fuste în ton cu bluzele
şi se pregăteşte să-mi indice şi
bijuteriile corespunzătoare. Îmi
spune cum se spală, cum se
calcă, îmi dă şi un truc personal
<strong>de</strong> prelungire a vieţii culorilor.
Abia mai fac faţă surâsului ei
atotcuprinzător.
O singură persoană în faţa
mea, la biroul <strong>de</strong> informaţii
al bibliotecii <strong>de</strong> cartier. Un
tânăr licean sau poate stu<strong>de</strong>nt
în primul an pe un<strong>de</strong>va.
Funcţionara caută, cu ardoare,
volumul solicitat. Durează ceva,
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
fiindcă tânărul nu are datele
exacte – nu ştie nici titlul, nici
autorul. Doar câteva – posibile –
cuvinte-cheie. În fine, cercetarea
are rezultat. Tânărul – un afroamerican
simpatic – ca<strong>de</strong> în
genunchi şi mulţumeşte. Nu
funcţionarei, cerului. Apoi
întin<strong>de</strong> mâna după carte. Doar
că o altă nouă cercetare arată
că toate volumele respective
sunt împrumutate. Se discută
soluţiile. Tânărul a <strong>de</strong>venit
agitat, funcţionara îşi păstrează
calmul. Privesc ceasul. Un
sfert <strong>de</strong> oră <strong>de</strong>ja. Tânărul dă
cu basca <strong>de</strong> po<strong>de</strong>a. Bibliotecara
dă drumul la o nouă cercetare,
finalizată cu un mic strigăt
<strong>de</strong> triumf. E atât <strong>de</strong> mişcată
<strong>de</strong> durerea tânărului din faţa
ei, că se implicã <strong>de</strong>ja ca într-o
cauză personală. A <strong>de</strong>scoperit
un exemplar disponibil la alta
sucursală. Negociazã cu tânărul
aducerea ei. Nu, stu<strong>de</strong>ntul
se va duce personal după
carte. Funcţionara îl felicită
pentru <strong>de</strong>cizie. Urmează un
nou recherche, ca să verifice
coordonatele succursalei cu
cartea. Tânărul primeşte datele
ARCADE
47

– imprimate <strong>de</strong> foarte amabila
doamnă – şi le priveşte cu un aer
perplex. Nu ştie cum să ajungă
acolo. Jumate <strong>de</strong> oră <strong>de</strong>ja.
Funcţionara îi cautã, cu google
maps, traseul. Îl listează şi i-l dă.
Tânărul tot nu pleacă. Rămân
şi eu pe loc, <strong>de</strong> curiozitate. Ce
altceva ar mai putea cere? O
bere, poate. Nu, vrea să sune
doamna bibliotecară şi să
rezerve cartea pentru el, ca nu
cumva să meargă până acolo
<strong>de</strong>geaba. Noi, ceilalalţi – vreo
zece persoane, între timp – ne
balansăm <strong>de</strong> pe un picior pe
altul. Doamna e <strong>de</strong> acord, sună şi
rezervă. Tânărul priveşte pl<strong>anul</strong>
<strong>de</strong> drum şi întreabă dacă n-ar fi
mai simplu să nu ia autostrada
NOTE DE LECTURĂ ►
la oră <strong>de</strong> vârf. Doamna îi
zâmbeşte şi e <strong>de</strong> acord. Îi cautã o
altă variantă <strong>de</strong> traseu. Tânărul
mogăie un minuscul merci, îşi
în<strong>de</strong>asă basca pe cap şi se pier<strong>de</strong>
printre rafturi. Cu excepţia mea,
nu pare să-l urască nimeni.
La gura metroului, ca
întot<strong>de</strong>auna, cu pălăria în<strong>de</strong>sată
pe cap. Mă abor<strong>de</strong>ază dându-mi
alternative <strong>de</strong> limbă: Français?
English? Oricare. I-am răspuns
în franceză, aşa că o dă şi el pe
limba lui Moliere. După câteva
baliverne – ce frumos e afară,
autobuzele vin la timp – revine
la problema lui, în engleză:
some money. Nu am cash la
mine, îi răspund. Nu se supără,
48 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
nu mă înjură. Ba chiar continuã
conversaţia. Fizionomia sau
accentul mă arată din Europa <strong>de</strong>
Est. Bine ghicit, zic eu. Am avut
şi eu o prietenă poloneză, zice
el. Îmi spune câteva cuvinte,
drept dovadă. Par poloneze.
Chiar nu ai nicio monedă? zice
el, zâmbind. Nu sunt pentru
droguri, sunt pentru mâncare.
Nu prea îl cred, dar mă
scotocesc prin buzunare. Bine,
zice el. Nu face nimic. Sã ai o
zi bună! Trec pe lângã o bancă,
văd bancomatul, scot o hârtie <strong>de</strong>
20, cumpăr ceva <strong>de</strong> un dolar, fac
rost <strong>de</strong> mărunţiş. Mă întorc şi îi
dau. Îmi surâ<strong>de</strong> larg şi îşi scoate
pălăria, într-un salut cavaleresc.
O fermecătoare carte
PRINŢUL ANTON BIBESCU ŞI CORCOVA
► Florian Vlădica
În confruntarea tot mai
îndârjită cu timpul, cu
inconvenienţele inerente
VIRGILIU TĂTARU A MAI PUBLICAT:
ale vârstei şi ale sănătăţii,
- PE LOCURILE UNDE A FOST RĂSCOALA DIN 1907 (evocări), Tipografia Drobeta –
Turnu – Severin, 1977, p. 88.
scriitorul - ZIARE ŞI şi REVISTE ziaristul PROGRESISTE DIN MEHEDINŢI <strong>de</strong>-o - lucrare <strong>de</strong> viaţă,
absolvire a cursului
postuniversitar, 1978 – Tipografia Drobeta – Turnu – Severin, 1989, p. 166.
- THEODOR COSTESCU. VIAŢA ŞI OPERA, Tipografia S.C. TIPOIMPEX S.R.L, Drobeta –
Virgiliu Turnu Tătaru, – Severin, 1996, p. 352. ne oferă, la acest
- IOAN G. BIBICESCU – CORESPONDENŢĂ, Editura Radical, Drobeta – Turnu – Severin,
1996, p. 262.
sfârşit - <strong>de</strong> IOAN G. BIBICESCU an, – încă RECTIFICĂRI ŞI o CONSTATĂRI carte, CU PRIVIRE LA <strong>de</strong>-a BANCA
NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI, Editura Radical, Drobeta – Turnu – Severin, 1997, p. 178.
- MARCEL FONTAINE – O LACRIMĂ PENTRU ROMÂNIA (jurnal <strong>de</strong> front – 1916 -1918),
dreptul Editua SC captivantă, TIPOIMPEX SRL, Drobeta – Turnu – Severin, referitoare
1998, p. 87.
- CONSTANTIN RĂDULESCU MOTRU – CORESPONDENŢĂ, Editura SC Argus SA,
Drobeta – Turnu – Severin, 1998, p. 380.
tot la personalităţi - VIRGILIU TĂTARU – TRAGICA AVENTURĂ culturale A SPIRITULUI (ANTON BIBESCU care –
CORCOVA – MARCEL PROUST), Tipografia TIPOIMPEX, Drobeta – Turnu – Severin,
1999, p. 100.
şi-au legat, - MEMORIILE ÎNVĂŢĂTORILOR cu faimă MEHEDINŢENI (Antologie), şi onoare,
Tipografia Profin, Drobeta –
Turnu – Severin, 2000, p. 240.
- MIHAI EMINESCU ÎN CONŞTIINŢA MEHEDINŢENILOR (Antologie), Editura Radical,
numele Drobeta – şi Turnu – Severin, <strong>de</strong>stinul 2000, p. 329. <strong>de</strong> aceste
- CU MOARTEA PRE MOARTE CĂLCÂND, Editura SC Argus SA, Drobeta – Turnu –
Severin, 1999, p. 369.
- IULIAN PREDESCU – TAINA CĂRŢILOR (Antologie), Tipografia Profin, 2000, p. 333.
plaiuri străvechi mehedinţene,
- DICŢIONARUL PERSONALITĂŢILOR MEHEDINŢENE, vol. I – II, Editura M. J. M.,
Craiova, 2006, p. 976.
- CONVORBIRI CU SCRIITORII ŞI ARTIŞTII, Editura Profin, 2009, p. 191.
<strong>de</strong>opotrivă pitoreşti şi încărcate
- DAVID BOGDAN RUBIN – MUSCA DORNICĂ SĂ FIE ALBINĂ (Povestiri pentru copii),
2009, p. 67.
- VIRGILIU TĂTARU VĂZUT DE CONTEMPORANII SĂI – Editura Profin, 2010, p. 220.
<strong>de</strong> istorie. El recunoaşte, <strong>de</strong> fapt,
- CONSTANTIN D. IONESCU – O ICOANĂ EMINESCIANĂ – MAICA DOMNULUI (Studii),
Editura Profin, Drobeta – Turnu – Severin, 2010, p. 137.
- VIRGILIU TĂTARU – UN NUME PENTRU ETERNITATE: THEODOR COSTESCU,
că, pentru Editura Profin, a Drobeta epuiza - Turnu – Severin, 2010, la p. 131. maximum
- CULORILE TIMPULUI (STUDII, CRONICI LITERARE, PORTRETE, EVOCĂRI),
Editura Profin, 2010, p. 436.
impresionanta - IOAN G. BIBICESCU (micromonografie), documentare Editura Profin, 2010, p. 126. pe
- UN GENIU AL MATEMATICII – GHEORGHE ŢIŢEICA, Editura PROFIN, <strong>2011</strong>, p. 161
- EMINESCU ŞI CARAGIALE – Editura PROFIN, <strong>2011</strong>, p. 249
care a strâns-o, <strong>de</strong>-a lungul vieţii,
din biblioteci, arhive, colecţii
ISBN 978-606-8211-91-6
particulare şi permanente
lecturi, obişnuieşte să revină
a<strong>de</strong>sea asupra unor teme şi
personalităţi, cu informaţii şi
<strong>de</strong>talii inedite, chiar şi după o
jumătate <strong>de</strong> secol.
profin
editură & tipografie
VIRGILIU TĂTARU
pRInţUL
AnTon bIbescU
şI coRcoVA
Este şi aceasta o explicaţie
a faptului că, din zestrea
impesionantă <strong>de</strong> scrieri ale lui
Virgiliu Tătaru (în afara miilor <strong>de</strong>
articole şi studii din diversele ziare
şi reviste), câte trei cărţi se referă
la Ioan G. Bibicescu, - respectiv
eroismul românesc şi mehedinţean
<strong>de</strong> pe fronturile Primului Război
Mondial, două cărţi îl abor<strong>de</strong>ază
pe Theodor Costescu, două pe
filozoful Constantin Rădulescu-
Motru şi alte două pe criticul
literar, prozatorul şi etnograful
Constantin D. Ionescu. În 1999,
a publicat amplul eseu “Tragica
aventură a spiritului” (cu referire
la Anton Bibescu - Corcova şi
Marcel Proust), pentru ca, acum,
să revină, cu această fermecătoare
carte, “Prinţul Anton Bibescu şi
pitoreasca localitate Corcova”
(localitatea invocată fiind situată

în vecinătatea locurilor natale ale
autorului însuşi), în care sunt
grupate zece studii, cu titluri şi
abordări care mai <strong>de</strong> care mai
ispititoare. Dintre titlurile studiilor
respective (însoţite şi <strong>de</strong> interesante
ilustraţii), menţionăm: “Prinţul”,
“Un prieten al prinţului Anton
Bibescu: mehedinţe<strong>anul</strong> Iosif
Igiroşianu”, “Necruţătorul timp”
şi “Diplomatul” (semnate <strong>de</strong>
Virgiliu Tătaru), “Mama prinţului
Anton Bibescu” <strong>de</strong> Claymoor,
“Principesa Elena Bibescu” <strong>de</strong>
Lucian Pricop, “Mihail Sebastian
la Corcova” <strong>de</strong> Anton Bibescu,
“Mihail Sebastian” <strong>de</strong> Alexandru
Rosetti ş. a.
Chiar din primul studiu
menţionat, vom afla informaţii
semnificative <strong>de</strong>spre firea şi
personalitatea prinţului Anton
Bibescu, <strong>de</strong>spre chemarea şi
pasiunea sa lăuntrică pentru
plaiurile mehedinţene ale
Motrului un<strong>de</strong>, <strong>de</strong>parte <strong>de</strong>
zbuciumul lumii prea obositoare,
şi-a trăit a<strong>de</strong>seori zile şi
evenimente <strong>de</strong> neuitat. Prinţul îşi
căuta, în lumea satului, izolarea
şi singurătatea liniştitoare, pentru
a rămâne doar cu gândurile sale,
adâncit în meditaţie şi reculegere,
convins fiind că “numai în aceste
locuri, din fermecătoarea Vale a
Motrului, îşi putea redobândi acel
mereu căutat echilibru al trupului şi
al sufletului, pentru a porni din nou,
cu nebănuite avânturi, cu sporite
energii, pe valurile învolburate ale
vieţii, în căutarea eternului mister
al <strong>de</strong>stinului omului pe pământ”.
La conacul său <strong>de</strong> la Corcova,
savura priveliştile şi aromele
ameţitoare ale paradisului
floral al primaverilor, aici “trăia
clipele <strong>de</strong> rară fericire când ve<strong>de</strong>a
întinsele podgorii copleşitoare <strong>de</strong>
rod şi când atingea, ca o mangâiere,
strugurii dolofani şi brumării care
<strong>de</strong>cantaseră miraculos comoara
<strong>de</strong> aur a soarelui verii”. Nu mai
puţin tentante erau şi lecturile
variate care îl smulgeau frecvent
din capcana zbuciumatelor
www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
gânduri, plimbările la pas sau
cu trăsura prin împrejurimile <strong>de</strong>
un neasemuit pitoresc în oricare
anotimp al <strong>anul</strong>ui, întâlnirile şi
discuţiile cu oamenii <strong>de</strong> rând, <strong>de</strong>
a căror viaţă complexă, a<strong>de</strong>seori
trudnică, s-a simţit ataşat
profund, ca şi <strong>de</strong> trecutul istoric,
credinţa strămoşească şi tradiţiile
străvechi, păstrate cu sfinţenie în
lumea satului.
O profundă şi sinceră
prietenie l-a legat pe prinţul
Bibescu <strong>de</strong> Marcel Proust,
pe care îl consi<strong>de</strong>ra “cel mai
scump, cel mai drag inimii” sale,
după cum şi renumitul scriitor
francez îl cosi<strong>de</strong>ra pe prinţ “mai
mult <strong>de</strong>cât un frate”, pe care l-ar fi
vrut mereu aproape, doar boala
împie<strong>de</strong>cându-l să nu-l poată
vizita pe plaiurile pitoreşti ale
Corcovei mehedinţene.
Interesante, ample informaţii
aflăm <strong>de</strong>spre mama prinţului
ANTON BIBESCU (la care se
refera Mişu Văcăresco, semnat
cu pseudonimul “Claymoor”),
<strong>de</strong> asemenea <strong>de</strong>spre un bun
prieten al acestuia, anume Iosif
Igiroşianu (provenit dintr-o
străveche familie <strong>de</strong> moşieri din
localitatea Igiroasa - Mehedinţi,
ajuns scriitor şi diplomat în
perioada interbelică, cu relaţii
amicale ample în cercurile
intelectualităţii şi politicienilor
din România cât şi din Franţa),
<strong>de</strong>spre Mihail Sebastian, pe care
însuşi prinţul Anton Bibescu
îl evoca cu sinceră admiraţie,
apreciind că “ducea o viaţă plină
<strong>de</strong> mistere”, având “o voinţă
însoţită <strong>de</strong> o energie extraordinară”.
În postura <strong>de</strong> diplomat,
<strong>de</strong>opotrivă iscusit dar şi
controversat, se pare că este
foarte potrivită o caracterizare
făcută “Prinţului” <strong>de</strong> Mircea
Berin<strong>de</strong>i, tot diplomat al
primelor <strong>de</strong>cenii ale secolului
al XX-lea: “Înalt, impunător,
dispreţuitor în privire, ironic în
conversaţie, nepăsător în atitudine,
era omul pe care nimeni nu cuteza
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
să-l înfrunte <strong>de</strong>cât atunci când nu
era <strong>de</strong> faţă... Îl fascinau urzelile,
culisele amorurile tăinuite care
răsturnau guvernele, şantajele
care-i duceau pe unii la sinuci<strong>de</strong>re,
iar pe alţii la glorie şi îmbogăţire,
aventurierii din înalta clasă,
spioanele din lumea bună, masonii
care-şi ascund apartenenţa, aşa
cum pe unii îi fascinează romanele
poliţiste sau rubrica faptului divers
din ziare”.
Evenimente dureroase, care
l-au marcat profund, mai ales
în ultimii ani <strong>de</strong> viaţă (moartea
părinţilor, a fratelui Emmanuel,
apoi a soţiei, Elizabeth, a unor
prieteni foarte apropiaţi) l-au
<strong>de</strong>terminat pe “diplomatul ce
cunoscuse pe cei mai străluciţi
bărbaţi ai timpului său” să revină
vremelnic în ţară pentru a
încerca să-şi recapete liniştea şi
echilibrul sufletesc, locul cel mai
potrivit dovedindu-se, evi<strong>de</strong>nt,
tot moşia şi conacul său <strong>de</strong> la
Corcova. Destinul a făcut însă ca,
până la urmă, el să-şi găsească
sfârşitul în Anglia, <strong>de</strong>parte <strong>de</strong>
ţară cât şi <strong>de</strong> soţia sa, care va fi
înmormântată la Mogoşoaia, în
patria iubitului său soţ.
Vom încheia sumara cronică
a acestei emoţionante cărţi,
cu cuvintele autorului, însuşi,
din ultimul aliniat al studiului
intitulat “Necruţătorul timp:
“Cititorule, tot ce noi am spus a
existat, s-a întâmplat, este numai
a<strong>de</strong>văr. De-acum înainte, pentru
cei ce vor urma va fi, probabil, doar
legendă, ce va intra în necruţătorul
timp care tot aşează lespe<strong>de</strong>a grea
a uitării peste noi, peste tot ce am
văzut şi am iubit. Căci toate pe lume
-viaţa, omul şi faptele sale - au un
<strong>de</strong>stin al lor, care trebuie împlinit”.
Menţionăm, <strong>de</strong> asemenea, că
Virgiliu Tătaru <strong>de</strong>dică aceasta
carte locuitorilor din Cernaia
şi Măru Roşu (un<strong>de</strong> s-a născut
şi a copilărit), “fraţilor Tudor
Stoica şi Ion Stoica,” întru
amintirea frumoşilor ani trăiţi în
fermecătoarea Vale a Motrului”.
ARCADE
49

POEME ► <strong>de</strong> Alexandrina Bancan
Enki către Ninmah
Când ţi-am strigat numele în munţi
ştiam că n-ai cum să m-auzi, tu nici nu erai aici
Eu eram aici, singur, aveam <strong>de</strong> dus la bun sfârşit
Un început…
Când mi-am închipuit că voi fi cu tine, ştiam
Că n-ai cum să fii cu mine,
Că n-ai cum să simţi ce simt,
Eu eram singur aici, tu acolo,
Nici un gând nu călătoreşte atât <strong>de</strong> <strong>de</strong>parte,
n-auzeai.
Aveam <strong>de</strong> făcut multe lucruri, aveam
De construit şi <strong>de</strong> întocmit şi <strong>de</strong>
Înţeles atâtea!
Ve<strong>de</strong>am totul prin ochii mei şi ve<strong>de</strong>am
Cum ai fi văzut tu totul <strong>de</strong> lângă mine,
Cu înţelepciune şi frumuseţe m-ai fi luat <strong>de</strong> mână
Şi m-ai fi condus printre întâmplări
Şi m-ai fi scos la liman între ape.
Singur aici eram dar cu tine
Şi când în sfârşit ai sosit a fost
De parcă nici n-ai fi lipsit vreodată:
Valea în care apele se-alintă
Şi iarba care-ţi mângâie tălpile
Şi aerul cu miresme subţiri pe buzele tale
Cal<strong>de</strong> şi înmărmurite
De atâta frumuseţe şi tăcere!
Cuvinte
Trăind printre cuvinte cu teama <strong>de</strong>-a le spune,
Simţim că orice vorbă e-o poartă spre genune,
Ne spunem doar ce cre<strong>de</strong>m că n-are vreo urmare,
Cuvintele îmbracă săraca noastră stare.
Creăm cu nepăsare realitatea fadă,
Cuvinte <strong>de</strong> pe buze stau parcă să ne cadă,
Dar nu lăsăm vreodată emoţii să le umple,
Crezând că astfel viaţa şi moartea sunt mai simple.
Aşa vom ar<strong>de</strong> pururi în mintea noastră ruguri
Din vorbele nespuse, din tainicele gânduri.
Incendiul ce ne soarbe, lumina ce ne doare
E înlăuntrul nostru, nu vine <strong>de</strong> la soare.
50 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
Şi-n ultimele clipe, simţindu-ne sfârşitul,
Vrem să putem cuprin<strong>de</strong> în vorbe infinitul,
Am vrea să facem public ce n-am putut rosti
De parca fără asta nu am putea muri,
De parcă ne născurăm să trecem în tăcere,
Neauziţi <strong>de</strong> nimeni, prin tainice unghere,
Şi singurul din toate momentele profun<strong>de</strong>
Să fie-atunci când viaţa se-ndreaptă spre neun<strong>de</strong>.
Cum soarele se-ascun<strong>de</strong> în neguri la apus,
Cei care mor, ce multe ar mai avea <strong>de</strong> spus...

www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
ANIVERSĂRI ►
BIBLIOTECA BIBICESCU
DIN DROBETA TR. SEVERIN,
LA CEAS ANIVERSAR
► Florian Vlădica
În zilele <strong>de</strong> 3 şi 4 noiembrie
a c., în municipiul Drobeta
Turnu-Severin, s-a <strong>de</strong>rulat
încă un eveniment cultural
interesant, <strong>de</strong> rezonanţă
naţională, anume Aniversarea
a 90 <strong>de</strong> Ani <strong>de</strong> la înfiinţarea
Bibliotecii Bibicescu, o instituţie
reprezentativă nu numai pentru
localitatea respectivă, ci chiar
pentru întregul ju<strong>de</strong>ţ Mehedinţi.
După cum se ştie, aceasta
poartă numele întemeietorului
însuşi, Ioan G. Bibicescu,
un om bogat, personalitate
culturală remarcabilă a epocii
sale, originar din localitatea
învecinată, Cerneţi, care n-a
pregetat să-şi investească
aproape întregul său câştig
bănesc <strong>de</strong>-o viaţă pentru
înfiinţarea acestui aşezământ
<strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, imperios necesar
luminării şi prosperării
concetăţenilor săi şi nu numai.
Cu circa 30.000 <strong>de</strong> volume la
început, dar cu gospodari locali
şi angajaţi vrednici, înţelepţi şi
inimoşi, această zestre iniţială
a tot sporit, <strong>de</strong>-a lungul vremii,
înzecindu-se până în prezent,
când biblioteca are <strong>de</strong>schise
mai multe secţii prin cartierele
oraşului, pentru a fi cât mai
aproape <strong>de</strong> cititori, mai ales <strong>de</strong>
şcolile generale şi liceele locale.
Pentru a ţine pasul cu vremea,
pe lângă fondul <strong>de</strong> carte în
continuă îmbogăţire, au fost
procurate şi mijloace audio-
vizuale mo<strong>de</strong>rne, inclusiv
calculatoare ce permit folosirea
internetului, <strong>de</strong> asemenea
abonamentele la principalele
ziare şi reviste, locale şi centrale,
preferate <strong>de</strong>opotrivă <strong>de</strong> adulţi şi
<strong>de</strong> pensionari. Sediul Bibliotecii a
fost şi este în impozantul edificiu
al Teatrului Municipal, un<strong>de</strong>
se mai află şi Casa Municipală
<strong>de</strong> Cultură, sala <strong>de</strong> spectacole
şi o sala <strong>de</strong> cinematograf, alte
instituţii culturale ju<strong>de</strong>ţene.
E un merit al edililor <strong>de</strong> azi ai
municipiului că, în contextul a
numeroase lucrări <strong>de</strong> reabilitare
a străzilor şi bulevar<strong>de</strong>lor,
a parcurilor şi principalelor
clădiri <strong>de</strong> instituţii, blocuri,
a străvechilor monumente şi
vestigii istorice, s-au gândit şi la
clădirea teatrului, procedându-se
la efectuarea unor ample lucrări
<strong>de</strong> reparaţii şi infrumuseţare,
prin care să se re<strong>de</strong>a măreţia
iniţială a acestui edificiu unicat
în întreaga Oltenie. A fost şi
motivul pentru care, în prezent,
zestrea şi activitatea Bibliotecii
au fost strămutate temporar în
alte spaţii din oraş, în majoritate
aparţinând tot respectivei
instituţii.
Şi tot datorită acestui fapt,
festivităţile aniversare s-au
<strong>de</strong>rulat, în prima zi, la Casa
Tineretului iar în cea <strong>de</strong> a doua,
în sala <strong>de</strong> şedinţe a Consiliului
Popular Ju<strong>de</strong>ţean, <strong>de</strong> fiecare dată
cu o participare numeroasă, nu
numai a autorităţilor locale, ci şi
a unui numeros public, inclusiv
elevi şi stu<strong>de</strong>nţi, pensionari şi
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
alţi iubitori ai cărţii. Meritorii
eforturile actualei conduceri a
Bibliotecii, în frunte cu tânăra
directoare Raluca Graf, care a şi
prezentat un interesant istoric al
instituţiei precum şi preocupările
actuale pentru atragerea unui
număr mereu sporit <strong>de</strong> cititori,
care să <strong>de</strong>vină prieteni ai cărţii.
Au fost nominalizaţi şi onoraţi
cu Diplome <strong>de</strong> Excelenţă
foşti directori, vechi angajaţi
ai instituţiei, reprezentanţi
ai autorităţilor locale, s-au
transmis mesaje <strong>de</strong> felicitare şi
apreciere (inclusiv din partea
“Observatorului” din Toronto),
au avut loc lansări <strong>de</strong> carte, s-au
făcut donaţii <strong>de</strong> cărţi (inclusiv
din partea Băncii Naţionale
a României). Au onorat
evenimentul, prin prezenţă
şi cuvântul lor, scriitorii (şi
profesori universitari) Florea
Firan (directorul Editurii şi al
revistei SCRISUL ROMÂNESC),
George Sorescu (fratele mai
mare al regretatului scriitor
Marin Sorescu), care, împreună
cu scriitori mehedinţeni reputaţi,
au făcut <strong>de</strong> asemenea lansări şi
donaţii <strong>de</strong> cărţi.
ARCADE
51

EXEGEZE ►
Dezvăluiri psihanalitice
în lirica lui Nicolae Labiş
► Cătălina Gheorghe
Lectura poeziei îi poate
prilejui cititorului –
inocent sau specializat
în exegeză – experienţe <strong>de</strong>
cunoaştere multiple, <strong>de</strong> la cea
gratuită, având drept aspiraţie
exclusiv plăcerea estetică, la
aprofundarea hermeneutică. O
interpretare inedită a <strong>de</strong>venit
pentru o categorie din ce în ce
mai numeroasă <strong>de</strong> receptori cea
<strong>de</strong> factură psihanalitică. Spre
exemplu, psihologul Daniela
Luca susţine că „poezia este un
fel <strong>de</strong> terapie, este expresia unor
afecte aflate in inconştient. (…)
Cred că există o legătură între
valoarea ta autentică aşa, ca
om, şi valoarea unei scriituri,
în sensul unei conştientizări, al
asumării unei i<strong>de</strong>ntităţi, dar şi
al unui proces creator în care
exişti, te transformi, te prezinţi
celuilalt, exprimând mai mult
<strong>de</strong>cât îţi poţi închipui, fiindcă el,
cititorul, te primeşte în propria
sa lume, cu propriile sale
valori.”
Mi-am propus să explic
recurenţa anumitor teme şi
motive literare, să <strong>de</strong>sluşesc o
constelaţie simbolică pentru a
revela unele raporturi directe
dintre anumite aspecte patogene
sau patologice prezente în
structura <strong>de</strong> conţinut a operei lui
Nicolae Labiş. Preocuparea mea
este alimentată <strong>de</strong> convingerea
că „opera artistică nu eva<strong>de</strong>ază
într-o transcen<strong>de</strong>nţă străină
autorului, ci rămâne legată
ombilical <strong>de</strong> <strong>de</strong>stinul acestuia,
52 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
Motto: „Un poem frumos ne face să iertăm o durere foarte veche.” (Gaston Bachelard)
unic pattern, chiar dacă
supra<strong>de</strong>terminat, din unghiul
căruia o putem înţelege,
interpreta şi explica.” (Janine
Chasseguet-Smirgel).
Astfel, o călătorie culturală
<strong>de</strong>-a lungul volumelor sale
„Primele iubiri” şi „Lupta cu
inerţia” anunţă fixarea afectivă
a poetului pe câteva teme
literare cum ar fi: copilăria,
războiul, pădurea. În general,
aceste componente tematice
sunt asociate, făcând să planeze
asupra universului mirific al
copilăriei o tentă cenuşie care
distorsionează natura firească a
„vârstei <strong>de</strong> aur”, care ar trebui
să fie bucuria <strong>de</strong> a trăi, jocul:
„N-au mai ritmat-o străvechile
noastre poeme,/ / Toate durerile
lumii le-am strâns prea curând/
În perlele plânsului, firave, prinse
<strong>de</strong> gene.” (Manifest). Se remarcă
plasticitatea cu care este
reprezentată suferinţa – <strong>de</strong>venită
la rândul ei, un laitmotiv în
universul poetic al acestui
artist, dacă mai numim doar
câteva titluri precum Moartea
căprioarei, Zurgălăul, Prietenul
Glad, Morarul – prin alăturări
oximoronice („Copilăria mi-a fost
otrăvită <strong>de</strong> ei,/ A căpătat linii asprenainte
<strong>de</strong> vreme,/ N-au legănat-o
prea mult codrii <strong>de</strong>şi şi merei”) şi
personificarea acestei perioa<strong>de</strong>
<strong>de</strong> la începuturi: „Ea s-a-nălţat,
speriată, din aripi bătând,/ Ţipând
şi fugind din aprinsele mele
poiene”. Maturitatea artistică
a creatorului transpare din
expresivitatea cu a<strong>de</strong>vărat
sinestezică – consecinţă,
poate, a filiaţiilor periodice
pe care le-a stabilit cu poeţii
mo<strong>de</strong>rnişti – cu ajutorul căreia
a reprezentat estetic starea
sufletească negativă; cuvinte
din câmpul semantic al spaimei
se împletesc într-un imaginar
poetic unic: „speriată, din aripi
bătând, ţipând şi fugind”. Dacă
simbolistica apreciază revenirea
aproape obsesivă în opera unui
poet la copilărie ca <strong>de</strong>zvăluind
„întoarcerea la starea anterioară
că<strong>de</strong>rii în greşeală, starea
e<strong>de</strong>nică, simbolizată în diverse
tradiţii prin întoarcerea la
starea embrionară <strong>de</strong> care
copilăria este apropiată” , ceea
ce implică simplitatea naturală
şi spontaneitatea (3), iar
învăţăturile evanghelice şi unii
mistici creştini asociază i<strong>de</strong>ea
<strong>de</strong> copilărie cu inocenţa, în
schimb în psihanaliză abordarea
predilectă a unei astfel <strong>de</strong> teme

evelează nevoia artistului <strong>de</strong>
revanşă interioară. Psihanalista
pariziană Janine Chasseguet-
Smirgel folosea conceptul
<strong>de</strong> „reparaţie” ca să explice
impulsul creaţiei pe anumite
teme: copilul cunoaşte distincţia
dintre Bun şi Rău, informaţie pe
care o interiorizează şi o aplică
drept etalon pentru fiecare
experienţă trăită. Iar atunci când
experienţele trăite neagă acest
etalon valoric, inconştientul
acumulează <strong>de</strong>rută şi frustrare
din neputinţa <strong>de</strong> a fi refuzat sau
corectat la momentul parcurgerii
lor, aceste incongruenţe.
De aici se naşte nevoia <strong>de</strong> a
aborda astfel <strong>de</strong> componente
tematice: „Dar copilul nu repară
exclusiv obiectul, ci, făcând
aceasta, se repară şi pe sine, se
reconstruieşte. Adultul creator
repetă acelaşi scenariu, punând
la lucru aceleaşi mecanisme
sufleteşti arhaice.” (2) Un alt
exemplu este poemul <strong>de</strong>finitoriu
pentru Labiş – „Moartea
căprioarei”, care transfigurează
estetic o vânătoare <strong>de</strong>venită, în
loc <strong>de</strong> aventură juvenilă şi lecţie
<strong>de</strong> putere şi pricepere, o tragedie
petrecută în sufletul unui copil
care asistă la prăbuşirea unei
lumi i<strong>de</strong>ale, unor valori morale
şi umane din consi<strong>de</strong>rente
pragmatice. În acest sens, Cezar
Ivănescu consi<strong>de</strong>ra că este vorba
<strong>de</strong> asumarea <strong>de</strong> către copil a
uci<strong>de</strong>rii propriului totem, a
<strong>de</strong>sfiinţării obiectului adoraţiei
în scopul supravieţuirii dar şi
din nevoia ontologică a fiinţei
<strong>de</strong> a urca pe o altă treaptă a
civilizaţiei.
Deşi interferând cu
tema copilăriei, pădurea
se individualizează drept
componentă a liricii lui
Labiş, creând <strong>de</strong>seori acel
straniu sentiment numit déjà
vue, fără să-l putem învinui
totuşi <strong>de</strong> stereotipie sau <strong>de</strong>
locuri comune; iar referirile
– îndreptăţite – ale lui Eugen
www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
Simion la greutatea pe care a
avut-o influenţa lui Eminescu
drept mo<strong>de</strong>l liric al poetului din
secolul XX sunt totuşi nuanţate,
criticul surprinzând momentul
<strong>de</strong>taşării lui Labiş <strong>de</strong> mo<strong>de</strong>le
anterioare şi dobândirii unei
individualităţi. Chiar titlul
unui poem-gigant – Rapsodia
pădurii – clarifică legătura
organică a poetului cu acest
element terestru. Pădurea este
asociată cu sora eului liric dar
şi ca o sursă <strong>de</strong> inefabile valori:
„comorile fibroase ... dintr-al
pădurii lut” (Frământare intimă).
În încheierea acestui poem,
se lansează chiar în<strong>de</strong>mnul
i<strong>de</strong>ntificării întregii umanităţi
cu aceasta: „Fii codru, dacă poţi,
cu zeci <strong>de</strong> glasuri”. Echivalarea
pădurii cu i<strong>de</strong>ea <strong>de</strong> securitate,
chiar dacă este preluată în
stare germinativă din lirica
eminesciană, este interiorizată
<strong>de</strong> Labiş răspunzând unei
nevoi individuale <strong>de</strong> protecţie.
Experienţa traumatizantă a
războiului şi absenţa tatălui în
perioada când acesta se găsea la
vârsta pubertăţii justifică nevoia
inconştientă <strong>de</strong> siguranţă.
În civilizaţia celtică şi în cea
japoneză, pădurea constituia un
a<strong>de</strong>vărat sanctuar. „În China,
un munte împădurit ascun<strong>de</strong>
aproape întot<strong>de</strong>auna un templu.
Pădurea consittuie cu a<strong>de</strong>vărat
acoperomântul capilar al unui
munte, reprezintă puterea
acestuia îngăduindu-i să aducă
ploaia” (3). Această semnificaţie
se regăseşte într-a<strong>de</strong>văr şi la
poetul secolului XX, în secvenţa
a doua a poemului Primele iubiri:
„Mi-am tăiat în suflet temple,/ Chip
cioplit s-aşez în ele,/ Cerbii mei au
să-l contemple/ Adunaţi sub ploi <strong>de</strong>
stele.” Este a<strong>de</strong>vărat că, atât în
simbolistica hispano-americană
cât şi în lirica lui Labiş, pădurea
poate fi <strong>de</strong>voratoare, malefică:
„brazii mă zgârie, răi şi uscaţi”, iar
foşnetul este „veştejit”; plantele
din incinta pădurii amintesc <strong>de</strong>
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
mitul escatologic, cum ar fi în
cazul comparaţiei: „ca pe-un altar
ard ferigi cu flăcări vineţii”; iar
moartea căprioarei este pusă sub
semnul unei porunci a codrului:
„frumoasă jertfă a pădurii
mele!”. Pentru psihanalistul
mo<strong>de</strong>rn, pădurea simbolizează
universul inconştient, datorită
întunecimii şi a rădăcinilor
sale adânci. Spaimele iscate
<strong>de</strong> pădure pot fi asociate cu
panica pricinuită <strong>de</strong> frica în
faţa revelaţiilor inconştientului,
după cum afirma Jung. Astfel,
în acelaşi poem, eroul liric în
ipostaza copilului se miră: „Şi
codrul, ce adânc!”. Alături <strong>de</strong>
astfel <strong>de</strong> efecte vizuale, se mai
fac remarcate imagini acustice
bazate pe o personificare a
pădurii: „într-o pădure care
şoptea înăbuşit”; „pădurea vuia
ameţitoare” (Mihail Sadoveanu).
Evocarea estetică a războiului
<strong>de</strong>zvăluie un Labiş mai dur,
aproape intransigent, fie
creând efecte auditive – „Când
a trecut războiul clănţănind” sau
cumulând vizualul cu tactilul:
„Din guri <strong>de</strong> tun şi gheare <strong>de</strong>
şenile”(Descrierea chipurilor),
îndreptăţind observaţia
lui Ion Rotaru legată <strong>de</strong>
exprimarea frustă a poetului:
„Mărturisirea clară, precisă,
directă, fără ocolişuri ambigue,
<strong>de</strong>rularea uimitor <strong>de</strong> firească
a propoziţiilor, cu menţinerea
fluxului liric exact la limita
cerută <strong>de</strong> melodia cuvintelor,
ritmarea frazei în ca<strong>de</strong>nţele
dictate <strong>de</strong> emoţia poetică şi <strong>de</strong>
fibrele cele mai durabile ale
limbii sunt fără pereche”, aşa
cum se poate remarca nu numai
în Descrierea chipurilor, dar şi
în Constelaţia noastră şi Troia
strâmbă: „Cu tentacule moluşte/
Rod muncit <strong>de</strong> alţii cere/ Să înghită
şi să muşte,/ Ruginitele lăcate,/
Porţile îţi sunt surpate -/ Lupţi
cu spasme disperate/ În paragini
<strong>de</strong> cetate.”. Observăm că lupta
este reconstituită mult mai
ARCADE
53

puţin narativ în această etapă
poetică – spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong>
creaţii cum ar fi În ziua neuitată -,
dinamismul fiind potenţat prin
formule lexicale inedite în acest
context: „Să înghită şi să muşte”,
conferind secvenţei poetice
un caracter mult mai incisiv.
Recurenţa acestei teme are
pentru poet o valoare cathartică
şi <strong>de</strong> limpezire, <strong>de</strong> atenuare
a unor angoase, <strong>de</strong> calmare a
unor afecte; am putea spune
- <strong>de</strong> vin<strong>de</strong>care, parafrazând-o
pe psihologa Daniela Luca.
Trebuie să recunoaştem că
versul lui Labiş <strong>de</strong>vine un act
<strong>de</strong> sublimare concomitent cu
cel <strong>de</strong> exprimare <strong>de</strong> sine, printrun
produs cu multiple valenţe
artistice. În cuvintele poetului
se impregnează afecte, pulsiuni,
amintiri, dureri cărora le re-dă
un sens prin re-scrierea istoriei
psihice, sufleteşti.
În interpretare simbolică,
războiul are drept scop
distrugerea răului, restabilirea
păcii, a dreptăţii, a armoniei,
atât în plan cosmic şi social
cât şi spiritual; este consi<strong>de</strong>rat
manifestarea <strong>de</strong>fensivă a vieţii.
Regăsim în lirica lui Labiş
această semnificaţie în toate
creaţiile centrate pe instaurarea
regimului comunist, într-o
manieră “candid infantilă” (8),
observând că versul „a <strong>de</strong>venit
mai direct şi mai agresiv”
(7), exprimând entuziasmul
schimbării „cu o prospeţime şi
o vitalitate <strong>de</strong> om <strong>de</strong> munte şi o
imaginaţie <strong>de</strong> tip neoromantic
care ridică versurile sale
<strong>de</strong>asupra poemelor obişnuite ale
timpului.” (7) Noutatea viziunii
sale asupra unei astfel <strong>de</strong>
confruntări – cu vechiul regim
şi cu elementele reacţionare – se
datorează modalităţii artistice
prin care valorifică două motive
literare: dansul şi mulţimea (<strong>de</strong>
oameni). Astfel, în Constelaţia
noastră, lupta este implicit
corelată cu „cavalerii stelei
roşii (...)/ Visătorii şi făptaşii”.
Procesul <strong>de</strong> implementare a
noului regim este materializat
prin termeni din câmpul
semantic al luptei: „Drum
spinos lovim cu paşii (...) Armele
metalic saltă”. În Troia strâmbă,
mulţimea este reprezentată
prin noţiuni sinonime, cu
trimitere la antichitatea greacă:
„Oaste nouă, fraţi ai mei/ (...)
Fii <strong>de</strong> neînfrânţi ahei/ Armelenvăţăm
a prin<strong>de</strong>/ În aceste vremi
distincte -/ Să le-ntoarcem spre
duşmani!”. Motivul dansului se
conturează în Dans ritual, după
o serie <strong>de</strong> imagini <strong>de</strong> o rară
plasticitate:”timpul în preajmăne-şi
zornăie clipele (...) Timpul ne
umple în grabă pocalele”. Dansul
<strong>de</strong>vine metonimia luptei pentru
schimbarea socială şi economică,
dar mesajul este subtil, amintind
<strong>de</strong> reveria romantică, <strong>de</strong>
tensiunea simbolistă şi <strong>de</strong> el<strong>anul</strong>
juvenil specific perioa<strong>de</strong>lor <strong>de</strong>
schimbare, lăsând impresia
unei tendinţe <strong>de</strong>-a dreptul
expresioniste <strong>de</strong> a se i<strong>de</strong>ntifica
cu micro- şi macrocosmosul:
„Pentru bărbăteasca goană/ A
puterii din artere/ Să dansăm,
prieteni, dansul/ De învârtejiri
severe,/ Pentru bărbăţia minţii/
54 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
Să pornim un dans sub stele,/ Să
sclipească-n raze zimţii/ Şi cupola
frunţii mele.”. Poetul se erijază
într-un li<strong>de</strong>r <strong>de</strong> opinie şi în acelaşi
timp un revoltat care instigă
la lupta pentru reconstituirea
unei ordini în primul rând
interioare, spirituale, chiar dacă
pare să imortalizeze istoria.
Strofa următoare este mai
bogată în imagini poetice care
îmbină mişcarea cu elementul
vizual: „Să dansăm ca nişte
flăcări/ Îmbrăcate-n albe porturi,/
Să dansăm rotind în aer/ Fluturări
<strong>de</strong> curcubee”. Ne amintim astfel
<strong>de</strong> concepţia budistă asupra
războiului, care se i<strong>de</strong>ntifică cu
o cucerire prin forţă a roa<strong>de</strong>lor
cunoaşterii. „Noi luptăm – este
scris în Anguttara-nikaya –
pentru sublima înţelepciune:
victoria asupra ta însuţi,
înfrânat”. (3) Onoarea <strong>de</strong> a
muri în luptă aminteşte <strong>de</strong>
vitejia samuraiului japonez. Şi
în textele tradiţionale creştine
războiul primeşte accepţia <strong>de</strong>
confruntare interioară; este
vorba <strong>de</strong> războiul sfânt pe
care omul îl poartă în sinea
sa, constând în înfruntarea
tenebrelor cu lumina din el
însuşi. El se realizează prin
transferul <strong>de</strong> la stadiul <strong>de</strong>
novice la acela <strong>de</strong> a<strong>de</strong>vărat
iniţiat; <strong>de</strong> aici provine şi
expresia <strong>de</strong> „armata luminii”.
Aceasta clarifică metafora din
titlul celui <strong>de</strong>-al doilea volum
<strong>de</strong> versuri: Lupta cu inerţia. Labiş
îşi exprimă perfecţionismul
şi curajul <strong>de</strong> a <strong>de</strong>schi<strong>de</strong> cutia
Pandorei, provocând inerţiile
lumii exterioare. Din punct <strong>de</strong>
ve<strong>de</strong>re artistic, se observă o
mai mare reflexivitate, un vers
mai concentrat şi o imaginaţie
care <strong>de</strong>ja se <strong>de</strong>sprin<strong>de</strong> <strong>de</strong>
mo<strong>de</strong>lele romantice. Pentru
Labiş, acest imaginar poetic este
revanşa <strong>de</strong> care avea nevoie,
inconştient, pentru a se vin<strong>de</strong>ca
<strong>de</strong> agresiunile emoţionale cu
care îl copleşise vechiul regim

şi mai ales războiul. Pentru
că această nouă modalitate
<strong>de</strong> luptă implică sentimente
pozitive, se confirmă principiul
psihanalistului Sandor
Ferenczi: „Fără simpatie nu
există vin<strong>de</strong>care”; aceasta este
puntea între procesul creator şi
procesul analitic şi terapeutic.
Un alt motiv literar extrem <strong>de</strong>
frecvent în lirica lui Labiş este
apa, care apare în mai multe
ipostaze: cea propriu-zisă, sub
forma ploii şi a lacrimilor. În
poezia Începutul ne surprin<strong>de</strong>
metafora „vâna <strong>de</strong> apă”, menită
să-i confere acestui element
o forţă palpabilă, aproape
agresivă. În antiteză cu această
percepţie se remarcă imaginea
diafană din Mihail Sadoveanu:
„izvoarele, sub pânze <strong>de</strong> gheaţă,
<strong>de</strong>licate”, sub care se ascun<strong>de</strong>
totuşi conotaţia stagnării, a lipsei
căldurii sufleteşti, a absenţei
sentimentului insufleţitor şi
creator. În Rapsodia pădurii ne
izbeşte din nou energia vitală
materializată în imaginea
acustică şi dinamică, totodată:
„ Casca<strong>de</strong> vuitoare port în mine”,
pentru ca, după câteva pagini,
motivul apei să reapară în
ipostaza unui pârâu: „Pârâul
un<strong>de</strong> vinete-şi frământă/ Sub
scoarţa dantelată migălos/ Şi-n
ca<strong>de</strong>nţări neregulate-i cântă/
Acestui dans sălbatic şi duios/ (...)
Îşi tremură pe nevăzute strune/ Cu
gâlgâit bulbucii suferinzi,/ Şi-n
copci <strong>de</strong>schi<strong>de</strong>-a apelor oglinzi,/
Sub alba sărutare-a sorei lune.”
Fundalul mişcării acvatice este,
din nou, dansul, justificând
interpretarea simbolică a apei
drept „centru <strong>de</strong> regenerescenţă”
(3) Fiind vorba <strong>de</strong> apa din satul
natal, ar putea semnifica tendinţa
inconştientă <strong>de</strong> a-şi reafirma
obârşia, <strong>de</strong> a o revalorize întrun
imens rezervor <strong>de</strong> potenţial,
trăgând <strong>de</strong> acolo forţe noi” (3).
Apa este consi<strong>de</strong>rată şi malefică,
atunci când îi pe<strong>de</strong>pseşte pe
ticăloşi. Este cazul imaginii din
www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
Moartea căprioarei: „ Ameţitoare
apă, ce-ntunecat te clatini!”, din
care transpare sentimentul <strong>de</strong>
culpabilitate al eroului liric copil
ce tocmai <strong>de</strong>venise complice
la crimă. În ipostaza ploii, apa
este personificată şi corelată
din nou cu motivul dansului:
„Ploaia dansat-a”; „glia se gâdilă-n
dans sub călcâie” (După secetă).
Observăm că, <strong>de</strong>şi a selectat
cuvinte din fondul comun al
limbii, el a ştiut să le asocieze
inedit, aproape arghezian în
măsura în care ne face să ne
gândim la estetica urâtului,
punându-le în asemenea relaţii
încât să primească o nouă
expresivitate.
În ceea ce priveşte frecvenţa
motivului dansului, se ştie că
acesta simbolizează celebrarea
i<strong>de</strong>ntificării cu eternitatea;
dar, mai important <strong>de</strong>cât atât,
<strong>de</strong>vine o formă <strong>de</strong> comunicare,
reprezentând un „un limbaj
dincolo <strong>de</strong> cuvând”(3), dovadă
dansul nupţial al păsărilor şi
cele primordiale, consi<strong>de</strong>rate
sacre. Chiar şi în viaţa profană,
dansurile populare sau savante,
fie acestea izbucnite spontan
din centrul fiinţei sau rezultat
al unei pregătiri prealabile,
realizate individual sau colectiv,
toate aceste forme constituie
modalităţi <strong>de</strong> eliberare
spirituală prin extazul obţinut.
Plânsul poate fi i<strong>de</strong>ntificat şi
drept un factor <strong>de</strong> comparaţie,
aşa cum îl găsim în poezia
Zurgălăul: „Parcă plângea încet
metalul, moale”, creând efecte
sonore unice. În Prietenul
Glad, plânsul capătă accente
dramatice: „li se zbuciumă
pieptul sub bundă; Mi s-a zvârcolit
inima-n piept/ Ca o jivină străină
ce muşcă”. În poezia Morarul,
plânsul se asociază cu un alt
motiv frecvent în lirica lui Labiş
- cântecul: „Are un glas răguşit
şi cântat/ În scrâşnet <strong>de</strong> piatră
şi plânset <strong>de</strong> un<strong>de</strong>,/ Morarul şi
el cânte, plânge aproape/ Un rai
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
pitoresc ori aproape-un prăpăd”.
Dacă <strong>de</strong> fiecare dată cântecul este
o sinecdocă a creaţiei literare,
plânsetul este o <strong>de</strong>fulare a unei
suferinţe în<strong>de</strong>lung reprimate,
o altă metodă inconştient
psihanalitică <strong>de</strong> eliberare. Este
ca şi cum, ca în cazul poeţilor
mo<strong>de</strong>rnişti, cuvântul ar fi
căpătat autonomie, iar litera –
viaţă, „direcţionând ne-spusul,
figurabilul, imaginabilul sau
negânditul, tăcerea din cuvânt”
(6)
Acest <strong>de</strong>mers a avut la bază
o selecţie a câtorva exemple
sugestive pentru interpretarea
psihanalică prin care lirica lui
Nicolae Labiş să fie receptată
în esenţă, semnificaţiile
imaginarului poetic să fie
îmbogăţit. De altfel, psihanaliza
aplicată pe operele literare
aduce un plus <strong>de</strong> cunoaştere, o
<strong>de</strong>schi<strong>de</strong>re spre aprofundarea
şi mai adâncă a sufletului şi a
intelectului respectivului artist,
a spiritului uman în general.
BIBLIOGRAFIE
1. Călinescu, G.: „Nicolae Laşib”,
Contempor<strong>anul</strong>, <strong>nr</strong>.47, 28 noiembrie 1958;
2. Chasseguet-Smirgel, Janine: „
Psihanaliza artei şi a creativităţii”,
Editura Trei, Bucureşti, 2002;
3. Chevalier, Jean; Gheerbrant,
Alain: Dicţionar <strong>de</strong> simboluri” (vol I-III),
Ed.ARTEMIS, Bucureşti, 1993;
4. Micu, Dumitru: „Istoria
literaturii române <strong>de</strong> la creaţie populară
la postmo<strong>de</strong>rnism”,
Ed.SAECULUM I.O., Bucureşti, 2000;
5. Labiş, Nicolae: „Poezii”,
Ed.CARTEA ROMÂNEASCĂ, Bucureşti,
1984;
6. Luca, Daniela: „Poezia are o
valoare <strong>de</strong> vin<strong>de</strong>care”,
în revista Psychologies ianuariefebruarie
2010;
7. Simion, Eugen: „Scriitori
români <strong>de</strong> azi”, vol III,
Ed DAVID – LITERA, Bucureşti/
Chişinău, 1998;
8. Rotaru, Ion: „O istorie a
literaturii române”, vol III,
Ed.MINERVA, Bucureşti, 1987.
ARCADE
55

Cuprinzând necuprinsul
► Octavian Tudor Popescu
Poetul Ion Barbu
este dublat <strong>de</strong>
m a t e m a t i c i a n u l
Dan Barbilian, aşa cum,
matematici<strong>anul</strong> Dan Barbilian
primeşte consensul poetului Ion
Barbu. Cele două posturi sunt
complementare şi întregesc
universul i<strong>de</strong>atic – spaţiul
suprem al manifestării umane.
Spiritul găseşte rezonanţă în
i<strong>de</strong>e şlefuind-o şi îmbogăţind-o.
Poetul are privilegiul viziunii
ample, situat un<strong>de</strong>va pe creasta
unui munte i<strong>de</strong>atic ce are în
perspectivă, pe <strong>de</strong> o parte,
revărsarea poetică şi pe <strong>de</strong> altă
parte, tărâmul abstractizării
raţionale. Cele două lumi diferite
îşi găsesc resorturi comune
în existenţialitate şi admit
oglinda ca reper al timpului şi
al spaţiului, ce poate da contur
înţelegerii aceleiaşi existenţe
din două unghiuri diferite
<strong>de</strong> percepţie. Contopindule
intrăm într-o realitate
văzută multidimensional,
care revelează în interior şi
ermetizează în exterior. Astfel,
manifestarea poetică sau
matematică, se sustrage privirii
pasagere, dar <strong>de</strong>vine miracol
pentru împătimitul spiritului.
Poezia “Din ceas, <strong>de</strong>dus...”
abundă în simboluri şi concepte
matematice apelate direct sau
voalat şi <strong>de</strong>scoperite printr-un
limbaj atipic, aşa cum parvin
forme <strong>de</strong> dincolo <strong>de</strong> coerenţa
imanentului, percepute precar
cu instrumente nea<strong>de</strong>cvate
“Din ceas, <strong>de</strong>dus...”
încriptărilor transcen<strong>de</strong>ntale.
Ceas, <strong>de</strong>dus, creste, calme,
oglindă, grupuri, nadir, însumare,
invers, cântec, clopote – toate fac
parte din recuzita matematică.
Poetul le utilizează nu neapărat
într-un mod coerent raţionalclasic,
ci lasă să se <strong>de</strong>sprindă
arome care să îmbălsămeze şi să
fixeze repere, <strong>de</strong>opotrivă.
Ceasul este reprezentantul
timpului. Timpul este
însoţitorul perpetuu fără <strong>de</strong>
care nimic nu poate manifesta.
Împietrirea timpului reflectă
secţiuni în spirala existenţială.
Matematica a alocat ca măsură
a existenţialităţii, vectorul
aleator cu componente
variabile aleatoare, <strong>de</strong>scriind
în moduri mai mult sau mai
puţin complexe, realităţi
fenomenologice. O asemenea
existenţialitate este supusă
şi observabilă în curgerea
56 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
timpului, încât la intervale
regulate se pot lua instantanee,
iar valorile obţinute se înşiruie
cronologic şi se obţine o serie
<strong>de</strong> timp. Valorile acesteia,
convertite în numere pot fi
reprezentate geometric sub
formă <strong>de</strong> traiectorii imaginând
văi, coame, creste, puncte bizare
ieşite din normalitate, aşa cum
sunt în teritoriul non abstract,
gropile abisale sau vârfuri <strong>de</strong>
munte, însingurate în azurul
pur al cerului.
În fapt, toate aceste lucruri
au ca centru noţiunea <strong>de</strong>
funcţie. Aceasta acţionează
în similaritate cu oglinda,
manifestând aceleaşi principii.
O funcţie face legătura între
o realitate şi alta, creând-o pe
cea <strong>de</strong>a doua în <strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă
<strong>de</strong> prima, şi imaginând-o ca
reflexie legică a acesteia. Aşadar,
orice obiect din prima realitate,
realitatea reper, realitatea
obiectivă, in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>ntă, are o
imagine reflectată în oglinda
ce se numeşte funcţie. Dacă
legitatea funcţiei dă verdictul ca
imaginea să se <strong>de</strong>formeze întrun
anumit mod, atunci fiecare
obiect va fi oglindit <strong>de</strong>format.
Astfel obţinem o realitate
virtuală <strong>de</strong>formată în acelaş
mod, aş cum s-ar <strong>de</strong>forma <strong>de</strong>
pildă, dacă am avea o oglindă ce
ar reflecta o imagine micşorată
la jumătate faţă <strong>de</strong> obiectul
oglindit. Am obţine o lume
virtuală redusă la jumătate.
Astfel funcţia ne creează în
oglindă, aspecte virtuale
spectaculare încât, să ne pună la
dispoziţie un univers paralel, în

care am putea distinge atomul
la scara perceptibilităţii, iar
galaxia am putea să o cuprin<strong>de</strong>m
într-o fotografie <strong>de</strong> album. Orice
asemenea funcţie operând
cu valori numerice poate fi
reprezentată bidimensional,
tridimensional, sau chiar în 4
dimensiuni (a patra dimensiune
fiind timpul), încât găsim
perceptibilitate dincolo <strong>de</strong>
limitele înţelegerii obişnuite.
O asemenea reprezentare
bidimensională poate avea
forma unei creste calme, adică o
funcţie ce prezintă creştere sau
<strong>de</strong>screştere, uşoare, precum,
în alte situaţii, poate apărea
cu o creştere sau <strong>de</strong>screştere,
vertiginoase.
Grupurile fac parte din
structurile algebrice – parte a
matematicii superioare, care
<strong>de</strong>scriu tendinţa existenţialităţii
<strong>de</strong> a opera în similaritate,
coerent şi complinitoriu.
“Din ceas, <strong>de</strong>dus adâncul
acestei calme creste,/ Intrată
prin oglinda în mântuit azur,
Tăind pe înecarea cirezilor agreste/
În grupurile apei, un joc secund,
mai pur.”
Nadirul este punctul în
opoziţie al zenitului. Aceasta îl
indică cel mai <strong>de</strong> jos punct al
perspectivei, aşa cum zenitul
este cel mai <strong>de</strong> sus. Este o noţiune
din domeniul astronomiei
adiacent matematicii. În acest
punct se produce fermentaţia
sau germinaţia imaginativului,
resort pentru manifestarea
plenară: “Nadir latent!”
www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
Însumarea este aspectul
cantitativ pe care matematica
o reflectă în oglinda
abstractizării. Geometric, o
suprafaţă bidimensională cu
frontieră neregulată poate fi
aproximată <strong>de</strong> o multitudine <strong>de</strong>
suprafeţe mai mici, cu frontiere
regulate, construite pentru a
da o reprezentare ajustată a
suprafeţei mari şi astfel încât aria
suprafeţei mari să fie reflectată
<strong>de</strong> însumarea ariilor suprafeţelor
mai mici, accesibile din pricina
regularizării. În momentul în
care suprafaţa se divizează
către o infinitate <strong>de</strong> suprafeţe
<strong>de</strong> acest gen, ajustarea se
transformă în fi<strong>de</strong>lizare până la
i<strong>de</strong>ntificare. Astfel obiectul greu
i<strong>de</strong>ntificabil este asumat prin
corelarea cu un conglomerat <strong>de</strong>
obiecte i<strong>de</strong>ntificate. Este numai
un exemplu în care însumarea
explică un proces regenerativ
existenţial. Abordarea
matematică este întot<strong>de</strong>auna un
reflector al principiului.
Deasemenea, orice funcţie
ce întruneşte un minim <strong>de</strong>
proprietăţi astfel încât să reflecte
fi<strong>de</strong>l nişte realităţi, se poate
<strong>de</strong>scompune într-o sumă <strong>de</strong>
funcţii astfel că dispunând <strong>de</strong> o
infinitate teoretică <strong>de</strong> termeni,
funcţia să se i<strong>de</strong>ntifice însumării
infinite. Este reproducerea
unui întreg complex procesual
ce-şi parcurge infinitatea
gesturilor compozite. Picătura
aflată la în<strong>de</strong>mâna oricui,
naşte prin însumare, oce<strong>anul</strong>
incomprehensibil: „...însumarea/
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
De harfe răsfirate ce-n zbor invers
le pierzi”.
Poate cea mai frumoasă
imagine matematică, este
reprezentată prin cuvântul
cântec legat <strong>de</strong> harfe însumate.
Un sunet este o însumare <strong>de</strong>
vibraţii „harfe” care se i<strong>de</strong>ntifică
în un<strong>de</strong>. Există o întreagă teorie
matematică asupra coar<strong>de</strong>i
vibrante propagatoare <strong>de</strong> un<strong>de</strong>.
Unda se manifestă în spirală
aşa cum o fac valurile mării
şi <strong>de</strong>scriu în propagarea lor o
traiectorie sinusoidală. Cântecul
este simfonia abstractă a un<strong>de</strong>lor
şi <strong>de</strong>scrie însăşi existenţialitatea,
pentru că mişcarea universală
este sub formă <strong>de</strong> spirală.
„Poetul ridică însumarea/ De
harfe răsfirate ce-n zbor invers le
pierzi/ Şi cântec istoveşte: ascuns,
cum numai marea/ Meduzele când
plimbă, sub clopotele verzi”.
Clopotul este tot o
caracteristică matematică. Pe
<strong>de</strong> o parte este furnizatorul <strong>de</strong>
un<strong>de</strong> prin vibraţia sunetului
<strong>de</strong>scompusă prin traiectoria
sinusoidală în infinitate <strong>de</strong>
clopote geometrice, iar pe
<strong>de</strong> alta, indică normalitatea
fenomenologică, prin funcţia
<strong>de</strong> <strong>de</strong>nsitate indicată <strong>de</strong>
matematici<strong>anul</strong> Gauss şi care
are formă <strong>de</strong> clopot. Să fie
„ver<strong>de</strong>” simbolul continuităţii
existenţiale nealterate? Sau
culoarea unui alt univers
paralel (universul marin),
reflectată într-un spaţiu virtual
al „realităţilor” din care... şi noi
facem parte?
ARCADE
57

ISTORIE LITERARĂ ►
Constantin Rădulescu-Motru
în corespon<strong>de</strong>nţă cu Mircea Elia<strong>de</strong>
► Virgiliu Tătaru
Filosoful Constantin
R ă d u l e s c u - M o t r u
ocupă un loc <strong>de</strong> prestigiu
în galeria marilor dascăli pe
care i-a avut universitatea din
Bucureşti: Titu Maiorescu,
C.Dimitrescu-Iaşi, Nicolae
Iorga, Ovid Densuşeanu,
Mihail Dragomirescu, George
Călinescu, Alexandru Rosetti,
Tudor Vianu, Iorgu Iordan şi
alţii.
Cursurile sale, segmentate
şi atractive, erau frecventate în
număr mare <strong>de</strong> către stu<strong>de</strong>nţii
<strong>de</strong> la filosofie, dar şi <strong>de</strong> către
mulţi alţii <strong>de</strong> la alte facultăţi.
Fascina nu numai prin
bogăţia informaţiei, dar şi prin
vocea sa calmă, <strong>de</strong> natură să
apropie, să stârnească interesul
şi curiozitatea.
În rândurile celor aproape 40
<strong>de</strong> generaţii pe care le-a pregătit
a avut elevi eminenţi, dintre
care unii au ajuns personalităţi
<strong>de</strong> frunte ale culturii naţionale
şi colaboratori apropiaţi ai
filosofului.
Cel care a dobândit o
notorietate universală, unanim
recunoscută, a fost
fostul său stu<strong>de</strong>nt
Mircea Elia<strong>de</strong>. Între
cei doi s-a statornicit,
încă <strong>de</strong> la început, o
apropiere sufletească
ceva dus pe tot
parcursul vieţii.
Ori <strong>de</strong> câte ori s-a aflat
în impas, Mircea Elia<strong>de</strong>
a apelat la sprijinul
marelui său dascăl. Cu
notorietata şi sprijinul <strong>de</strong> care se
bucura, Constantin Rădulescu-
Motru l-a ajutat pe Mircea
Elia<strong>de</strong> să obţină o bursă pentru
a pleca la studii în India.
Ei doi au întreţinut o
interesantă corespon<strong>de</strong>nţă.
Aflat la mari <strong>de</strong>părtări <strong>de</strong>
ţară, Mircea Elia<strong>de</strong> îl ţinea la
curent pe marele său mentor cu
preocupările pe care le avea.
Iată ce-i scria Mircea Elia<strong>de</strong> lui
Constantin Rădulescu-Motru
din Calcuta, la 18 iunie 1930:
„STIMATE DOMNULE
PROFESOR,
Am sfârşit adunarea şi
traducerea textelor pentru un scurt
studiu – „Essai sau la theorie <strong>de</strong>
la perception et l’introduction
dans la philosophie samakya”,
pe care îl voi trimite, în noiembrie,
lui Brehier. Sper să fie publicat la
începutul <strong>anul</strong>ui viitor, în „Revuz
D’istoire <strong>de</strong> la Philosophie”.
Studiul reprezintă următoarea
noutate: foloseşte „Yogavarittika”
şi „Vinannamrtahaysa” <strong>de</strong> la
Vijnana Bhikohu, amândouă
opere dificile şi subtile, creaţii ale
unei epoci <strong>de</strong> maximă maturitate
filosofică. În Europa nu există,
până în prezent, referinţe directe şi
complete asupra acestor texte. Ele
nu se pot citi şi înţelege <strong>de</strong>cât cu
greu.
Profesorul meu doreşte ca
la viitorul congres orientalist
să colaborez şi eu la secţiunea
filosofică, cu o schiţă asupra
„Şcolilor samkhya”sau „Dilecticei
realităţii” în acelaşi curent filosofic.
Aceste noi şi dificile cercetări
m-au împiedicat să vă trimit studiul
făgăduit, precum şi să scriu încă un
58 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
articol în revistele româneşti. De
altfel, gândul meu e <strong>de</strong> a colabora
numai la reviste străine, un<strong>de</strong> am
fost chiar invitat să scriu.
V-aş ruga mult să-mi răspun<strong>de</strong>ţi
la această întrebare: Profesorul
Dasgupta pleacă la primăvară în
Europa, chemat să ţină conferinţe
la Roma, Paris şi Cambridge. El
doreşte să vină şi în România, ţară
<strong>de</strong> care se interesează acum mult.
Vrea să ţină câteva conferinţe
la Universitate sau Societatea
Filosofică asupra problematicii
filosofiei indiene. Conferinţele sunt
în englezeşte.
Cre<strong>de</strong>ţi că s-ar putea aranja să
i se acopere drumul <strong>de</strong> la Veneţia
la Bucureşti şi înapoi la Paris şi
găzduirea? Dacă nu, vă rog să-mi
scrieţi, precizând motivele pentru
care o asemenea invitaţie nu se
poate realiza.
Eu am făgăduit profesorului să
mă interesez în ţară şi trebuie să-i
expun piedicile, dacă sunt.

Cred că punctul dificil e limba în
care vorbeşte.
A fost până acum <strong>de</strong> trei ori
în Europa, conferenţiind la
Universitatea, din Viena. Neapoli,
Paris, Londra, Chambridge. A
fost profesor doi ani în Anglia. A
fost chemat la universităţile din
America. Acum e invitat şi <strong>de</strong>
Emara şi <strong>de</strong> Japonia.
Cărţile lui sunt publicate la
Chambridge, University Press,
Kegau Paul şi America.
V-aş mulţumii foarte mult dacă
s-ar aranja ceva. Veneţia-Bucureşti
n-ar costa mai mult <strong>de</strong> 25 000 lei.
În Bucureşti găzduirea va fi mai
simplă.
În orice caz, vă rog foarte
mult să-mi răspun<strong>de</strong>ţi la această
chestiune sau rugaţi pe cineva <strong>de</strong> la
Universitate să-mi răspundă.
Sănătatea mea e excelentă, <strong>de</strong>şi
muncesc 14-15 ore zilnic. Aş vrea
să plec un<strong>de</strong>va, la munte şi să
vizitez câţiva asceţi.
Maharajahul <strong>de</strong> Ojimere
m-a invitat să vin să cercetez
manuscrisele tantrice, dar călătoria
e lungă şi costisitoare şi n-am
curajul să plec. Voi trimite o cerere
domnului Nae Ionescu pentru
Ministerul <strong>de</strong> Instrucţie; poate voi
obţine un ajutor <strong>de</strong> studii, vreo
douăzeci-treizeci <strong>de</strong> mii <strong>de</strong> lei.
În aşteptarea răspunsului
Domniei Voastre, vă mulţumesc
anticipat şi vă salut.
Al dumneavoastră elev,
Mircea Elia<strong>de</strong>”
Cum consi<strong>de</strong>ra sfaturile
noului îndrumător absolut
necesare, <strong>de</strong> mare folos în
preocupările sale cotidiene, la
scurt timp Mircea Elia<strong>de</strong>, tot
din India, îi scrie din nou lui
Constantin Rădulescu-Motru:
„Mult stimate domnule
profesor,
Am primit cu mare bucurie
extrasele din „Revista <strong>de</strong> filosofie”
<strong>nr</strong>. 2 şi vă mulţumesc sincer
pentru sacrificiile materiale pe care
www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
„Revista <strong>de</strong> filosofie” le-a făcut.
În mai s-a tipărit studiul meu
în „Recherche Religiose”. Nu mai
am însă extrase, dar un prieten din
Bucureşti vă va comunica unul.
Cred că aceasta va facilita cererea
mea <strong>de</strong> prelungire a valutei. Sunt
norocos că studiul, în curs <strong>de</strong>
tipărire la Strassbourg, nu e încă
publicat.
Programul meu <strong>de</strong> studii se
continuă cu aceeaşi eficacitate,
pe aceleaşi linii. O „filosofie a
meditaţiunii religioase indiene”, o
monografie la care lucrez pentru
„Revue D’historie Des Religions”.
Studiul făgăduit Dumneavoastră
asupra psihologiei Yoga îl veţi
primi curând.
Am fost invitat să scriu la „The
Mohist” (Chicago) şi voi trimite
chestiuni <strong>de</strong> psihologie şi viziologie
Yoga. Aceste fenomene, sub triplul
lor aspect – lingvistic, literar şi
filosofico-religios – vor constitui
câmpul meu <strong>de</strong> studiu în care vă
sunt adânc recunoscător că mă
ajutaţi să lucrez.
Aţi primit plicul cu cererea
mea pentru prelungirea valutei?
Cre<strong>de</strong>ţi că schimbarea regală va
dăuna facilităţilor <strong>de</strong> studiu?
Pe aici, pregătiri pentru mişcarea
religioasă la toamnă. Dar eu,
locuind în casă indiană, în cel mai
indian cartier din Calcuta – nu
sunt în primejdie. Existenţa mea
aici este nu numai un privilegiu
nestemat pentru cariera ştiinţifcă,
ci şi o revelaţie umană directă şi
urgentă a unui spirit, a unei rase
care rămâne pecetluită majorităţii
orientaliştilor.
Dacă voi fi în stare să fac ceva
bun în viitor, datorez totul situaţiei
excepţionale din Bengal. În
nă<strong>de</strong>j<strong>de</strong>a că toate vor fi spre bine,
cu sincere salutări <strong>de</strong> respect, al
dumneavoastră stu<strong>de</strong>nt, Mircea
Elia<strong>de</strong>”
Înainte <strong>de</strong> a reveni în ţară ,
Mircea Elia<strong>de</strong> îl informează pe
Constantin Rădulescu-Motru
<strong>de</strong>spre lucrările asupra cărora
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
se concentrase şi-i mulţumeşte
pentru sprijinul <strong>de</strong>zinteresat
pe care filosoful continuă să i-l
acor<strong>de</strong>:
„Mult stimate Domnule
Decan,
Nu mă pot opri să vă adresez
această scrisoare <strong>de</strong> mulţumire.
Atât domnii profesori Alexandru
Rosetti şi N. I. Herescu, cât şi
soţia mi-au transmis vestea că prin
intervenţia şi bunăvoinţa Domniei
Voastre s-a cedat publicării revistei
„Zamolxis” suma <strong>de</strong> 20 000 lei din
fondul pentru publicaţii ştiinţifice
al Facultăţii <strong>de</strong> Litere. Nu vă
pot mulţumi numai în numele
meu personal. Sunt dator să vă
mulţumesc, încă odată, în numele
generaţiei mele, pentru că ruşinea
<strong>de</strong> a înapoia şase studii primite
din străinătate ar fi căzut asupra
întregii generaţii tinere româneşti.
Chiar zilele acestea am mai
primit un important articol <strong>de</strong> la
profesorul Carl Hentze – directorul
revistei „Artibus Asiae” şi al
Muzeului <strong>de</strong> Etnografie Artistică
<strong>de</strong> la Bruxelles.
Nădăjduiesc să pot trimite curând
extrasul studiului meu „Cosmical
Honealogyand Yoga” care a apărut
acum două luni în „Festgabe A.
Coomaraswany” şi încă un articol
<strong>de</strong> filosofie, „La concezione <strong>de</strong>lla
liberta nei pensiera indiano”, care
apare luna aceasta la Roma.
În prezent mă ocup cu „Zamolxis”
şi cu redactarea ultimei părţi a
cărţii mele „La mandragore. Essăi
sur les oxigines <strong>de</strong>s legen<strong>de</strong>s”.
Vă rog să cre<strong>de</strong>ţi, mult stimate
Domnule Decan, în sincera
recunoştinţă şi <strong>de</strong>votamentul
nesfârşit al lui Mircea Elia<strong>de</strong>”.
După câtva timp Mircea
Elia<strong>de</strong> se afla în ţară. Cum era
apropiat <strong>de</strong> Nae Ionescu şi
era bănuit ca făcând parte din
mişcarea legionară, Mircea
Elia<strong>de</strong> este arestat, împreună cu
alţii şi dus într-un lagăr.
Se îmbolnăveşte <strong>de</strong>
ARCADE
59

tuberculoză şi este internat în
sanatoriul Moreni, <strong>de</strong> un<strong>de</strong>,
<strong>de</strong>cepţionat, într-o stare psihică
alarmantă, îi scrie lui Constantin
Rădulescu-Motru scrisoarea
care urmează:
„Mult stimate domnule
profesor,
Nădăjduiesc că nu vă supără
prea mult această scrisoare a
unui bolnav, trimisă din patul
sanatoriului Moreni.
În lagărul Ciuc m-am îmbolnăvit
<strong>de</strong> tuberculoză şi am fost trimis
aici prin <strong>de</strong>cizia Comisiei Medicale
a Ministerului <strong>de</strong> Interne. De
asemenea, am fost eliberat acum
12 zile, semnând o hârtie prin care
mă angajam să nu fac politică.
(Straniu. Mă întreb când am făcut
vreodată politică – şi-mi amintesc
că semnasem acum şase luni o
hârtie asemănătoare. Cu toate
acestea am fost ţinut 16 zile la
Prefectură şi trei luni la Ciuc).
Ce cre<strong>de</strong>ţi, mult stimate domnule
profesor, <strong>de</strong>spre un tânăr care se
ve<strong>de</strong> la 35 <strong>de</strong> ani, nu numai lipsit
<strong>de</strong> dreptul <strong>de</strong> a-şi câştiga existenţa,
în imposibilitatea <strong>de</strong> a munci – dar
se ve<strong>de</strong> şi bolnav <strong>de</strong> piept din cauza
tratamentului şi a subalimentaţiei
la care a fost supus într-o temniţă
la care a fost osândit fără nici o vină
şi fără nici o ju<strong>de</strong>cată.
Îmi amintesc scrisoarea pe care
v-am trimis-o în luna iulie şi-mi
amintesc răspunsul dumneavoastră
pe care l-am citit în ziua în care
am fost arestat. De abia acum
îmi dau seama cât eram atunci <strong>de</strong>
fericit: sărac, hărţuit <strong>de</strong> poliţie, dar
sănătos.
Astăzi, mult stimate domnule
profesor, sunt bolnav şi <strong>de</strong>
tuberculoză şi <strong>de</strong> nervi.
Munca tinereţii mele întregi a
fost zadarnică.
Zadarnic am umblat în două
continente, am citit biblioteci
întregi şi am scris 16 volume.
Toate darurile pe care mi le-a dat
Dumnezeu şi tot ce am adăugat eu
prin munca mea, va fi îngropat în
pământ.
Mă întreb ce blestem apasă
asupra generaţiei mele, ca istoria
şi moartea să ne secere atât <strong>de</strong>
timpuriu şi cu atâta cruzime?
Vă mulţumesc pentru nesfârşita
bunătate pe care mi-aţi arătat-o
încă din anii stu<strong>de</strong>nţiei mele şi vă
urez, stimate domnule profesor, tot
norocul pe care <strong>de</strong>stinul ni-l refuză
nouă.
Al Dumneavoastră <strong>de</strong>votat elev,
Mircea Elia<strong>de</strong>”.
Motru îi trimite lui Mircea
Elia<strong>de</strong> şi unele sume <strong>de</strong> bani.
În aceste momente <strong>de</strong> grea
cumpănă pentru Mircea Elia<strong>de</strong>,
soţia sa, Nina Elia<strong>de</strong> adresează
lui Constantin Rădulescu-
Motru o scrisoare în care îşi
exprimă îngrijorarea faţă <strong>de</strong>
soarta soţului său:
„Mult stimate domnule
profesor,
Vă rog să mă iertaţi că vă răspund
aşa <strong>de</strong> târziu la binevoitoarea
Dumneavoastră scrisoare, însă
sperăm că lucrurile o să se îndrepte
şi să vă răspundă soţul meu . Chiar
în ziua când am primit scrisoarea
Dumneavoastră a fost arestat
Mircea. În urma asigurării date <strong>de</strong>
generalul Con<strong>de</strong>escu, prin domnul
profesor Rosetti, că poate lucra
liniştit acasă, s-a întors şi a pus
sub tipar, după cum ştiţi, revista
„Zamolxis”.
La o săptămână <strong>de</strong> la venirea lui,
adică joi, 14 iulie, ora 4 p.m. a fost
arestat. De atuncea stă în regim
celular, adică doarme pe jos, într-o
odaie mică, fără aer, cu o singură
masă şi un scaun şi o pătură pe care
o întin<strong>de</strong> pe scânduri noaptea, ca
să-şi întindă oasele.
Ca tovarăş are santinela care se
schimbă din trei în trei ore.
Deşi i-au luat două interogatorii,
în care a spus că nu a făcut politică
şi nici nu va face, pentru că nu
îl interesează, cre<strong>de</strong> numai în
mântuirea neamului prin jertfă
şi credinţă, <strong>de</strong>votându-se ca şi
60 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
până acum ştiinţei, totuşi n-a fost
eliberat şi probabil va fi dus la
Miercurea Ciucului.
A recurs la singurul om care
ar putea să-i vină în ajutor, la
generalul Con<strong>de</strong>escu, din a cărui
mână a fost arestat. Căci putea prea
bine Mircea să stea mai <strong>de</strong>parte
ascuns, să-şi vadă <strong>de</strong> lucru; greşala
lui a fost încre<strong>de</strong>rea în cuvântul
generalului. Deşi se zice că a
intervenit şi că s-ar fi promis, văd
că zilele trec, căutând să-l distrugă
fiziceşte şi moraliceşte. Regimul
este barbar, mai rău <strong>de</strong>cât pentru
borfaşi.
Este trist că pentru un element
<strong>de</strong> valoarea lui Mircea care face
cinstea şi mândria acestei ţări,
să fie zdrobit fără absolut nici o
vină. Puţini au fost acei cărora
le-a fost încredinţată la 31 <strong>de</strong> ani
colaborarea a 5 mari savanţi pentru
o revistă internaţională – prima la
noi în ţară.
Vă scriu toate aceste rânduri,
Domnule Decan, pentru că sunteţi
printre acei ce aţi îndrumat paşii
lui în carieră şi vă puteţi mândri
cu el.
Nu voi uita niciodată bunăvoinţa
şi sprijinul Dumneavoastră şi vă
asigur că nu veţi regreta nimic din
tot ce aţi făcut pentru el şi vă veţi
putea mândri şi în viitor cu fostul
Dumneavoastră stu<strong>de</strong>nt.
Primiţi asigurarea <strong>de</strong>osebitei
mele stime, Nina Elia<strong>de</strong>”.
Se înţelege că în zilele acelea
<strong>de</strong> îngrijorare pentru familia
Elia<strong>de</strong>, Constantin Rădulescu-
Motru a făcut nu puţine
intervenţii pentru a scoate <strong>de</strong>
sub o iluzorie scuzare pe fostul
său stu<strong>de</strong>nt, care peste puţin
timp, va pleca în străinătate <strong>de</strong>
un<strong>de</strong> nu va mai veni niciodată
în ţară.
Cariera strălucită pe care
a făcut-o Mircea Elia<strong>de</strong> îi da
lui Motru satisfacţia datoriei
împlinite faţă <strong>de</strong> un semen
apropiat inimii sale şi în care a
întrezărit scânteia geniului.

www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
POEME ► <strong>de</strong> Eugenia Rada Ioniță
Aceluia ce trebuia să fie
Câtă nerăbdare, fierbe apa-n zbuciume
rebele
Printre atâtea flori <strong>de</strong> stele,
Privea singura floare <strong>de</strong> lună.
Distilări <strong>de</strong> aur în lacrima curată,
Plânset tânguit din cântecul <strong>de</strong> harfe
Şi-un prinţ în goana cea nebună
Alerga precum visul acel virginal
Pe un tron <strong>de</strong> diafane raze,
Privea uimitul, mutul a<strong>de</strong>văr,
Iar întrebările <strong>de</strong>şarte loveau-n tăceri.
Să fie prinţ <strong>de</strong> lună, colindând stingher
Prin <strong>de</strong>şerturi smălţuite <strong>de</strong> pulberi
aprinse,
Cu inima friptă şi dorul cu el!...
Unul, plin <strong>de</strong> putere şi glorie asemeni
Veşnic traista s-o umple
Trecând peste orice chin şi dureri…
Speram, o, cât, din negre închisori
Măcar o singură clipă să nu se întâmple.
Calul trecea lăsând praful în urmă
Raiul nu ceda la vicle<strong>anul</strong> şarpe,
Să fie prinţ <strong>de</strong> lună, întrebau cu toţii,
Sau cel mai tare dor <strong>de</strong> seacă apa,
Topind în soare şi munţii şi seara
Doar din răstrişti lumina.
Ea singura floare <strong>de</strong> lună.
LIMBA NOASTRĂ ►
Baladă
Moarte, <strong>de</strong> ţi-aş da <strong>de</strong> urmă
floare la pălărie ţi-aş pune
să poţi mirosi odată
lutul proaspăt adăpat,
neaua pură <strong>de</strong> la îngeri.
Te-aş face mireasă aleasă
dragostea să vezi că-i bună,
busuioc, sulfină dreasă,
şi izvoare şoptitoare
curgeri <strong>de</strong> argint la urmă.
Adăstând la trecătoare
n-au zărit în lumea mare
că-i strângi la un loc <strong>de</strong>odată,
pe al mai mic şi pe al mai tare.
Ţi-aş spune
Fărâme
M-au lovit pulberi <strong>de</strong> luceferi
în şoapte <strong>de</strong> crini imperiali,
dacă aş şti, ţi-aş spune o poveste…
afară, frigul zugrăvise
o lume albă <strong>de</strong> imagini plânse.
Într-un décor, ce a fost…
îşi tremurau iubirile aprinse…
Frunzele se amestecau cu chipuri
De suflete ce apun
în roiuri <strong>de</strong> scântei pe raza apei
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
Ai sădit,
giuvaerul serilor ninse
în hotarele gândirii
pentru a sluji clipele albastre
În nepătatele zăpezi
cuprins-ai iubiri <strong>de</strong> argint
şi dans <strong>de</strong> lebe<strong>de</strong>
pe necuprins.
Articularea neologismelor
► Angelica Preda
Dezvoltarea rapidă a societăţii
impune împrumutul <strong>de</strong>
cuvinte din limbile <strong>de</strong>
circulaţie internaţională, în special din
engleză. Prin mass-media pătrund tot
mai multe neologisme, iar cunoaşterea
normelor ortografice şi ortoepice este
imperios necesară.
Unele din aceste împrumuturi au
intrat într-un proces <strong>de</strong> adaptare şi
asimilare în cadrul limbii române, ele
nu mai sunt simţite ca fiind neologisme,
s-au „românizat”. Este cazul termenilor:
ARCADE
61

„box”, „fotbal”, „li<strong>de</strong>r”, „miting”
etc. Aceştia nu se mai scriu
precum în limba <strong>de</strong> origine
(„boxe”, „football”, „lea<strong>de</strong>r”,
„meeting”), ci cum se pronunţă
azi la noi. Procesul <strong>de</strong> adaptare
are loc în funcţie <strong>de</strong> vechime
şi <strong>de</strong> frecvenţa utilizării
respectivelor cuvinte.
Un exemplu recent <strong>de</strong>
asimilare îl constituie
anglicismul „weekend”, care în
noul DOOM nu mai se scrie,
precum în engleză, ca un cuvânt
compus scris cu cratimă –„weekend”,
ci sudat.
Problema pe care o supun
atenţiei este cea a articulării
hotărâte a neologismelor. Se
observă o ezitare între a scrie
articularea cu cratimă sau fără:
„trendul”/ „trend-ul”. Corectă
este prima formă. DOOM (2005)
a prezentat regula ortografică:
articolul hotărât este ataşat fără
cratimă la împrumuturile care
se termină în literele alfabetului
limbii române pronunţate ca
în limba română şi cu cratimă
la împrumuturile a căror
finală prezintă <strong>de</strong>osebiri între
pronunţare şi scriere.
Astfel, vom scrie sudat
următoarele substantive
articulate hotărât şi la plural:
airbagul/airbaguri, baseballul,
bipuri, brokerul, bestselleruri,
breakuri, bussinessul/ bussinessuri,
copyrightul, briefinguri, <strong>de</strong>alerul,
e-mailul/ e-mailuri, fast-fooduri,
faultul/ faulturi, fitnessul,
hackerul, hamburgerul, happyendul,
horrorul, jazzul, jeepuri,
joburi,
joggingul, laptopuri, leasingul,
liftinguri, linkuri, living-roomuri,
lookuri, ketchupul/ ketchupuri,
managementul, marketuri,
outsi<strong>de</strong>ri, planningul/ planninguri,
posterul, rapul, rockul, sandviciuri/
sendvişuri, showbizul, soccerul,
softuri, staffuri, summituri,
weekenduri, westernuri.
Leasingul încheiat pentru
procurarea maşinii este avantajos.
Showbizul actual promovează
nulităţile.
Softurile educaţionale
reprezintă o provocare pentru
cadrele didactice.
Ve<strong>de</strong>ta şi-a făcut mai multe
liftinguri.
Se leagă cu cratimă articolul
hotărât şi <strong>de</strong>sinenţa <strong>de</strong> plural
la substantivele terminate în
vocală şi cele care au <strong>de</strong>osebiri
între scriere şi pronunţare:
aftershave-ul, body-ul, boyul/
boy-i, box-office-ul, bridgeul,
brandy-ul, camembert-ul/
camembert-uri, cash-ul, cherry-ul,
country-ul, dance-ul, <strong>de</strong>ux-piècesul/
<strong>de</strong>ux-piecès-uri, duty-free-ul /
duty-free-uri, fairplay-ul, high-lifeul,
hobby-ul/ hobby-uri, kitsch-uri,
lobby-ul, merlot-ul/ merlot-uri,
mouse-ul/ mouse-uri, pinot-ul/
pinot-uri, playboy-ul, puzzleul/
puzzle-uri, ren<strong>de</strong>z-vous-ul/
ren<strong>de</strong>z-vous-uri, replay-ul, scotchul,
scotch-uri, service-ul/ serviceuri,
single-ul/ single-uri, show-ul/
show-uri,slash-ul/ slash-uri, siteul/
site-uri, spray-ul/ spray-uri,
story-ul, talk-show-ul/ talh-showuri,
whisky-ul/ whisky-uri.
Muzica este hobby-ul său.
Copilul a stricat mouse-ul.
Expoziţia conţinea şi multe
kitsch-uri.
În crama lui sunt câteva pinoturi
irezistibile.
Sunt câteva neologisme
la care DOOM-ul nu oferă
informaţii gramaticale privind
flexiunea şi articularea. La
acestea norma va fi impusă <strong>de</strong>
uz: brainstorming, folk, jacuzzi,
pop-corn, pop-rock, science-fiction,
sex-appeal, shopping, software.
Singura ei preocupare o
constituie shopping-ul.
Unii termeni au forma <strong>de</strong>
singular nearticulat i<strong>de</strong>ntică cu
62 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
cea <strong>de</strong> plural nearticulat. Numai
articolul hotărât la singular şi
plural se scrie cu cratimă: cowboy
(singular) = cowboy (plural),
cowboy-ul (singular articulat),
cowboy-i (plural articulat);
dandy (singular, plural), dandyul/
dandy-i (formele articulate),
disc-jockey (singular, plural),
disc-jockey-ul/ disc-jockey-i; hippy/
hippy-ul/ hippy-i; penny/ pennyul/
penny-i; playboy/ playboy-ul/
playboy-i.
Dandy-i din roman susţin
comicul lecturii.
Observăm procesul <strong>de</strong>
adaptare la câteva anglicisme
din domeniul sportului:
„<strong>de</strong>rby”,„penalty”, „rugbi”.
DOOM-ul semnalează ambele
forme, ceea ce înseamnă că
procesul <strong>de</strong> asimilare nu a
fost complet. În funcţie <strong>de</strong>
forma utilizată, articularea se
realizează diferit:
<strong>de</strong>rby → <strong>de</strong>rby-ul/ <strong>de</strong>rby-uri;
<strong>de</strong>rbi → <strong>de</strong>rbiul/ <strong>de</strong>rbiuri;
penalty → penalty-ul/ penaltyuri;
penalti → penaltiul/ penaltiuri;
rugbi → rugbiul; rugby →
rugby-ul.
Derbiul Steaua-Dinamo va
confirma campioana.
Şi substantivul „boss”este
în curs <strong>de</strong> „românizare”.
DOOM-ul semnalează ambele
forme, cea englezească şi cea
românească, „boss”/ „bos”, la fel
şi articulate, „bossul”/ „bosul”,
în schimb, la plural, apare doar
forma autohtonizată - „boşi”:
Aceşti boşi cred că pot face orice.
Tema propusă este o problemă
a „nisipurilor mişcătoare”,
<strong>de</strong>oarece limba este un organism
viu, în continuă transformare, în
care întâlnim intrări şi ieşiri <strong>de</strong>
cuvinte. În procesul adaptării
normele sunt relative, iar uzul
„îşi va spune cuvântul”.

„Inovaţii” în limba română
– Anglicismele: test, top şi trend
► Prof. Dr. Ion I. Mutu - Strehaia
Pretutin<strong>de</strong>ni, toată lumea
simte nevoia acută şi
nemăsurată să apeleze
la anumite anglicisme, cum ar
fi: test, top şi trend. A<strong>de</strong>vărul
este că, oricât <strong>de</strong> mo<strong>de</strong>rni şi <strong>de</strong>
toleranţi am fi ca „utilizatori”
ai limbii române, o senzaţie <strong>de</strong>
exagerare tot ne încearcă.
Test este cel mai vechi dintre
cele trei. Mai întâi, a intrat ca
termen tehnic, <strong>de</strong>semnând
în psihologia experimentală,
o probă, prin care se verifică
unele aptitudini psihice,
intelectuale şi fizice ale unei
persoane. Prin extensie, ar
înseamna şi materialul prin care
se face această probă (fişe, teste,
tablouri etc.). Acest termen a
fost repe<strong>de</strong> preluat <strong>de</strong> limbajul
general, <strong>de</strong>venind important,
mai ales, în domeniile, în care
verificările reprezintă o practică
cotidiană în: învăţământ, sport,
angajări <strong>de</strong> personal, experimente
tehnice, cercetare etc. Însă, cel
mai păgubit a fost examen. La
început, testul a fost perceput ca
o componentă practică a unui
examen. Dar, prin extin<strong>de</strong>rea
testelor-grilă, mai ales, cuvântul
<strong>de</strong>vine un echivalent al lui
examen, iar treptat dobân<strong>de</strong>şte
chiar un ascen<strong>de</strong>nt <strong>de</strong>
mo<strong>de</strong>rnitate asupra acestuia.
Librăriile, standurile stradale
<strong>de</strong> presă sunt invadate astăzi
<strong>de</strong> tot felul <strong>de</strong> teste: pentru
elevi, stu<strong>de</strong>nţi, viitori şoferi,
medici rezi<strong>de</strong>nţi, pentru toate
categoriile <strong>de</strong> candidaţi la
promovare sau perfecţionare.
www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
Unele publicaţii au teste <strong>de</strong>
<strong>cultură</strong> generală, <strong>de</strong> abilitate
tehnică, <strong>de</strong> autocunoaştere
etc. Toate venite, chipurile,
în sprijinul „candidaţilor” la
diverse posturi, fără a-i mai
pune la studiul în bibliotecă,
sau să consulte dascălii <strong>de</strong>
specialitate, transformându-i
în „autodidacţi”. Nu este <strong>de</strong>
condamnat studiul individual,
dar fără consultarea specialiştilor
în domeniu, există posibilitatea
unui studiu <strong>de</strong> multe ori în van,
fără finalitatea dorită. Să nu mai
spunem că acele „teste” expuse
pe la tarabe, unele librării
şi mai nou pe internet, au şi
răspunsurile gata pregătite, ca
nu cumva să se streseze prea
mult învăţând cei care doresc
cu a<strong>de</strong>vărat să facă ceva în viaţă
şi nă să se mulţumească doar
cu un „carton”, cu statut <strong>de</strong>
„diplomă”, obţinută la normă
şi pe bandă, cum se obişnuieşte
mai nou, <strong>de</strong> câţiva ani. Şi
atunci pretin<strong>de</strong>m că o să facem
progres, scoţând licenţiaţi pe
bandă, neavând apoi, statul,
un<strong>de</strong> să-i angajeze.
Top este mai nou şi s-a fixat cu
sensul <strong>de</strong> „clasament”; <strong>de</strong> fapt,
partea <strong>de</strong> sus, <strong>de</strong> vârf a unui
clasament. Iniţial, domeniul
preferat, în care este utilizat
cu precă<strong>de</strong>re acest termen,
a fost cel al manifestărilor
artistice: topul celor mai bune
filme, melodii, spectacole, al
celor mai populari artişti, sau
„pseudoartişti” şi tot felul <strong>de</strong>
„ve<strong>de</strong>tuţe”, care inva<strong>de</strong>ază, prin
prostia lor, mass-media, <strong>de</strong> nu
mai poţi ve<strong>de</strong>a ceva cu a<strong>de</strong>vărat
<strong>de</strong> valoare etc. Chiar în ţara
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
noastră nu mai sunt valori?!?
Ba da! Însă <strong>de</strong>ranjează prin ce
fac, spun şi atunci preferă să
stea în umbră, sau mai bine zis,
sunt ţinute în umbră. Treptat
s-au diversificat domeniile şi
s-a perfecţionat metodologia
întocmirii topurilor. Presa şi în
general mass-media ne prezintă
zilnic astfel <strong>de</strong> clasamente: <strong>de</strong>
la topul investitorilor străini, al
celor mai bogaţi parlamentari
– politicieni în general –, până
la cel al corupţilor, al cotei <strong>de</strong>
piaţă pentru cardurile Visa;
<strong>de</strong> la topul încre<strong>de</strong>rii în li<strong>de</strong>rii
politici, la topul celor mai bine
îmbrăcate ve<strong>de</strong>te <strong>de</strong> cinema
etc. Sunt la modă, mai ales
topurile cu <strong>de</strong>limitare fermă:
top 10, top 50, top 100, top 300 (în
care sunt incluşi cei mai bogaţi
români) etc. Impetuozitatea
nou-venitului este probată şi <strong>de</strong>
calitatea sa <strong>de</strong> formant al unor
alcătuiri stabile (a fi în top, a fi <strong>de</strong>
top): „...un oarecare X se află în
topul celor mai bogaţi români”;
„M-am gândit să fac un top al celor
mai frumoase locuri din România”;
„Spitalul Marie Curie va fi renovat
cu ajutorul unor companii <strong>de</strong>
top” şi exemple <strong>de</strong> acest fel ne
inva<strong>de</strong>ază zilnic viaţa.
Ultimul termen sosit, dintre
cele trei, este trend. La fel
ca celelalte două (test, top),
are avantajul scurtimii, în
comparaţie cu sinonimele cu
vechime (direcţie, orientare,
tendinţă), e uşor adaptabil şi, la
rându-i, cum era <strong>de</strong> aşteptat,
este tot un anglicism, adică
aparţine acestui val lexical,
care-i la „modă”: „Ultimul trend
în unele parti<strong>de</strong>... – candidat
ARCADE
63

„in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt” la Primăria...”;
„Anul acesta se poartă hainele
transparente, iar vara este timpul
când trendul chiar poate fi pus
în practică”; „Noul trend în
chirurgia estetică: urechi <strong>de</strong> elf”
. Pentru o mai bună reflecţie
în acest sens, în<strong>de</strong>mnăm spre
cercetare, cărţile şi filmul
Harry Potter, care au adus
multă sminteală tineretului şi
îmbogăţire autoarei. Iată fraţilor
cum am ajuns să stâlcim chipul
lui Dumnezeu în om, prin
„urechile <strong>de</strong> elf”! Coarne <strong>de</strong> ce
nu-şi pun, că atunci ar fi cool
şi „cu a<strong>de</strong>vărat” în trend! Să nu
uităm violenţa ridicată la rang
<strong>de</strong> cinste sub toate formele, mai
ales în mass-media şi la care
tânăra generaţie are foarte uşor
acces, prin: internet, televizor,
presă, <strong>de</strong>senele animate,
anumite genuri muzicale etc.
POEME ► <strong>de</strong> Angelica Șira
Tu
Ţi-am zăvorât imaginea
În inima mea <strong>de</strong> metal.
Uşile au zăngănit la
închi<strong>de</strong>re
cu un vuiet greoi.
Stai cam <strong>de</strong>mult acolo…
Între timp,
o căldură dogoritoare
mi-a cuprins fiinţa,
sinonimă cu vara,
sau poate cu dragostea…
şi mă grăbesc
să <strong>de</strong>schid fortăreaţa,
să te eliberez
din uriaşul tumult...
<strong>de</strong> metal topit.
Toate acestea nu fac altceva,
<strong>de</strong>cât să pervertească sufletul
omului, să-l în<strong>de</strong>părteze <strong>de</strong>
a<strong>de</strong>văratele valori morale.
Copiii, tinerii, în general, văd
în astfel <strong>de</strong> practici – trenduri,
topuri, sau tot felul <strong>de</strong> personaje
dubioase, <strong>de</strong> o moralitate
îndoielnică, ce se perindă peste
tot, aşa-zise „mo<strong>de</strong>le”, însă
nu sunt altceva <strong>de</strong>cât amăgire
şi fum, iar în părinţi, dascăli,
şcoală, văd „duşmani”, că le
arată ce ar trebui să facă şi ce
nu. Desigur, este nevoie <strong>de</strong>
mult tact părintesc, pedagogic,
duhovnicesc, în a şti cum să
lucrăm cu tânăra generaţie <strong>de</strong>
azi, spre a putea da societăţii
<strong>de</strong> mâine oameni vrednici. Ca
să nu mai spunem faptul, că
se vorbeşte <strong>de</strong> trend în politică,
în artă, în modă etc., adică
oriun<strong>de</strong> există mişcare, evoluţie
Timp
În noaptea crudă
chem somnul, îl implor
dar nu vine.
Privirea mi-e nudă,
fiinţa mi-e prea plină
<strong>de</strong> tine.
Şuvoaiele ploii
îmi cad brutal la fereastră
camera e prea goală,
liniştea-mult prea albastră
şi bate-n perete
o clipă prea grea:
E îngerul nopţii?
Sau e inima mea?
In vene pulsează timpul.
Se scurge?
Sau a amuţit?
Clepsidră mi-e trupul...
64 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
– ce uneori este involuţie. Nu
a câştigat lupta cu sinonimele
sale, dar competiţia e abia la
început!
Desigur, am ales neologismele
<strong>de</strong>s întâlnite, dar se adugă şi
multe altele, mai ales în domeniul
tehnicii computerizate, dar şi în
alte domenii ale ştiinţei; unele
bine venite, iar altele folosite
fără cap..., doar <strong>de</strong> a da o
impresie sau mai bine zis o falsă
impresie <strong>de</strong>spre pseudo cultura
unor semeni...
Va trebui să mai treacă o
perioadă <strong>de</strong> timp, pentru ca să
ajungem să ne întrebăm şi noi,
mai mult sau mai puţin retoric,
dacă anglicismele prezintă un
pericol sau nu un mijloc <strong>de</strong>
îmbogăţire a vocabularului,
şi atunci limba română,
încotro....?!?
nisipul <strong>de</strong>vine lichid,
secunda e picătură,
un fir subţire <strong>de</strong> aţă…
îi simt sărutarea pe gură
îi simt rasuflarea pe faţă…
Şi noaptea se ascun<strong>de</strong>-n
clepsidră,
dispare în ceaţă al său chip,
timpul <strong>de</strong>vine secundă...
Iar trupul meu,
Al clepsidrei nisip.

Colind <strong>de</strong> gând
Mi-a murit
primăvara din priviri,
încerc s-o acopăr cu amintiri…
Se-apropie încet vara…
…dar se face seara,
clipe apun rând pe rând
şi nu mai pot s-o ajung…
aş vrea să mă-ncălzesc cu razele ei
dar ea dispare tăcut pe alei
şi vreau s-o ating…
Dar paşii ei
sub stropii ploii se sting
şi vreau să-i simt aroma <strong>de</strong> flori
dar vântul rece îmi dă fiori,
www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
ŞTIINŢĂ ►
păşesc în grabă pe-aleile u<strong>de</strong>
încerc s-o ajung
dar ea se ascun<strong>de</strong>,
mă pierd printre frunzele moarte
şi e târziu
şi <strong>de</strong>parte...
Nu văd că e toamnă
prin copaci vibrând,
mă spală stropii ploii curgând.
Nu simt aerul rece, tăios,
pe obraz îmi ca<strong>de</strong>
un fulg <strong>de</strong> zăpadă
sticlos…
Mă plouă, mă ninge,
mi-e frig, mi-e ger,
dar în căldura privirii tale
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
mai cred
şi mai sper;
mă viscoleşte vântul acum,
nu văd că am ajuns
la capăt <strong>de</strong> drum...
Nu văd că e iarnă
în sufletul meu,
în ochii mei simt
doar zâmbetul tău,
rămas ca o umbră,
ca o părere
şi peste toate, <strong>de</strong>odată,
se lasă
<strong>de</strong>plină tăcere.
Al – geabr – v - al mucabala
► Ionel Şişu
Moto: „ Trebuie să dăm problemei o formă care să facă întot<strong>de</strong>auna posibilă rezolvarea ei” (Abel.)
Moto: „ În ştiinţă ecuaţiile sunt omniprezente”
Cuvântul algebră vine <strong>de</strong> la titlul tratatului
Al–geabr–v–al–mucabala, scris <strong>de</strong>
Muhamed ibn Musa al Horesmi în sec.
<strong>IX</strong> e.n. Această carte a influenţat mult <strong>de</strong>zvoltarea
matematicii în Europa începând din sec al XII –
lea.
După cum s-a mai arătat cuvântul algebră
vine <strong>de</strong> la titulul lucrării „ Al-geabr-V-almucabala”.
„ Al-geabr„ înseamnă întregire, iar
”mucabala„ înseamnă egalare. Prima dintre
aceste transformări se face pentru a trece termenii
<strong>de</strong> scăzut dintr-o parte a ecuaţiei în cealaltă, astfel
ca ecuaţia să conţină numai termeni <strong>de</strong> adunat,
iar a doua constă în aceea că se reduc termenii
asemenea şi se egalează „excesele” din cele două
părţi ale ecuaţiei.
Iată cum foloseşte Horesmi această metodă
pentru a rezolva ecuaţia 13x-5=7x+4
Deoarece în partea stângă a ecuaţiei figurează un
termen „ lipsă” se face „ al-geabr”, adică această
parte se întregeşte prin adăugarea termenului 5,
care se adaugă şi în partea dreaptă şi se obţine
astfel ecuaţia 13x=7x+9
Acum se face „ al-mucabala” , partea dreaptă
conţine „ excesul” 9, iar partea stângă conţine „
excesul” 6x, (<strong>de</strong>oarece în partea dreaptă figurează
termenul 7x, partea stângă se consi<strong>de</strong>ră ca fiind
formată din 7x+6x, aceste excese se egalează şi se
obţine 6x=9 <strong>de</strong> un<strong>de</strong> x =1,5.
Elevii din învăţământul gimnazial trebuie
să cunoască acest istoric, acesta formându-le o
gândire algoritmică, în spiritul lui Horesmi.
În învăţământul preuniversitar ecuaţiile
trebuie să fie predate în spiritul abelian, adică se
va pleca <strong>de</strong> la problemă <strong>de</strong> aritmetică care se va
generaliza şi după aceea să-i dăm problemei o
formă care să facă întot<strong>de</strong>auna posibilă rezolvarea
ei, această formă este ecuaţia, pentru a se înţelege
practicarea şi conducerea gândirii elevului în
spiritul algoritmic (al-geabr) îmbinat cu spiritul
abelian vom pleca <strong>de</strong> la o problemă <strong>de</strong> învăţământ
primar:
„Ionel are 50 <strong>de</strong> lei, iar Maria are 10 lei. Cât
trebuie să <strong>de</strong>a Ionel, Mariei, pentru ca Ionel să
aibă <strong>de</strong> două ori mai mult <strong>de</strong>cât Maria?
Dăm soluţia aritmetică a acestei probleme.
Când una dintre cele două persoane dă
celeilalte o sumă <strong>de</strong> bani, suma totală pe care o au
ei împreună rămâne neschimbată.
ARCADE
65

Această sumă este <strong>de</strong> 50+10=60 lei
Ea trebuie împărţită între cele două persoane
astfel încât Ionel să capete <strong>de</strong> două ori mai mult
<strong>de</strong>cât Maria. Pentru asta împărţim cei 60 <strong>de</strong> lei în
2+1=3 părţi egale. O parte este 60:3=20lei. Iniţial
Maria are 10 lei, <strong>de</strong>ci urmează să primească 20-
10=10lei.
Se verifică pe acest exemplu cele spuse mai sus
<strong>de</strong>spre metoda aritmetică. Ca metodă generală, se
observă că, pornind <strong>de</strong> la datele problemei am
aflat întâi cât au cele două persoane împreună
(50+10=60), apoi în câte părţi egale trebuie
împărţită suma (2+1=3 părţi egale) ş.a.m.d. Neam
pus un şir <strong>de</strong> întrebări la care putem răspun<strong>de</strong>
pe baza datelor din problemă sau pe baza
întrebărilor anterioare; iar soluţia problemei s-a
obţinut ca răspuns la ultima întrebare. În special
pentru a rezolva această problemă sunt necesare
două lucruri. Întâi ne dăm seama că prin faptul că
Ionel dă Mariei o parte din banii săi, suma totală
rămâne neschimbată.
Acum vom generaliza:
Fie a şi b „a>b” .Cât luăm din a şi adăugăm la
b,astfel încât partea rămasă din a să fie <strong>de</strong> n ori
mai mare <strong>de</strong>cât partea obţinută prin adăugare la
b?
Deci a+b împărţim la n+1, şi obţinem partea
luată din a şi se adaugă la b.
Problema are soluţii dacă:
b< (a+b)/(n+1),
şi nu are soluţii în cazul:
b≥ (a+b)/(n+1)
Problema <strong>de</strong> mai sus o vom scrie într-un limbaj
matematic, adică o vom pune în ecuaţie. Pentru a
pune problema în ecuaţie se ju<strong>de</strong>că astfel:
Notăm cu x numărul care arată câţi lei trebuie
să-i <strong>de</strong>a Ionel, Mariei.
Dacă Ionel îi dă Mariei x lei, atunci lui Ionel îi
rămân (50-x) lei, iar Maria are (10+x) lei. Ne dă că
Ionel are <strong>de</strong> două ori mai mult <strong>de</strong>cât Maria, <strong>de</strong>ci
50-x=2(10+x) 3x-30=0 este ecuaţia problemei.
Această problemă o vom rezolva în spaţiul
euclidian R, R 2 , R 3 ,...,R n .
Ecuaţia 3x 1 –30=0 are soluţia x 1 =10. Reprezentând
geometric soluţia obţinem un punct A pe axa
reală (R), corespunzător numărului 10.
66 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
Rezolvând ecuaţia 3x 1 +0∙x 2 –30=0 în R2 avem
soluţia <strong>de</strong> forma (10;x 2 ) care aparţine lui R 2 .
Reprezentând aceste soluţii geometric, obţinem
mulţimea punctelor <strong>de</strong> pe dreapta d ce taie axa
OX 1 în 10 şi este paralelă cu OX 2 .
Ecuaţia 3X 1 +0 . X 2 +0 . X 3 –30=0 rezolvată în în R 3 ,
are solutii <strong>de</strong> forma (10;X 2 ; X 3 ) care aparţin lui R 3 .
Obţinem, reprezentându-le geometric, un plan
care conţine dreapta d şi este paralel cu pl<strong>anul</strong>
(X 2 OX 3 );
Generalizăm ecuaţia în spaţiul R n
Ecuaţia 3X1+0 . X 2 +0 . X 3 +...+0 . X n –30=0 are soluţii
<strong>de</strong> forma (10;X 2 ,X 3 ...X n ) ce aparţin lui R n
Aceaste soluţii reprezentate geometric (la
modul ipotetic, pentru că, practic, nu se poate
vizualiza dacă n este mai mare ca 4) formează
ceea ce, în literatura <strong>de</strong> specialitate (matematică),
se numeşte hiperplan.
Singura generalizare, pe care o putem face
pentru problema <strong>de</strong> mai sus, este următoarea:
Se dau două numere a şi b (a>b) şi un factor n şi
se cere să găsim un număr x astfel încât, scăzându-l
din a şi adunându-l la b, raportul dintre diferenţă
şi sumă să fie egal cu n. Cu alte cuvinte am învăţat
să rezolvăm probleme care duc la o ecuaţie <strong>de</strong>
forma: , <strong>de</strong>ci la o ecuaţie <strong>de</strong> tip special
şi pentru fiecare problemă în parte trebuie să
refacem raţionamentul <strong>de</strong> mai sus.
Niels He<strong>nr</strong>ik Abel
- matematician -

www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
Inversarea polilor
magnetici ai Pământului
► Elena Călăpăreanu
Cutremurele din
ultimul <strong>de</strong>ceniu,
mai ales cele care au
<strong>de</strong>clanşat <strong>de</strong>zastrele tsunami au
<strong>de</strong>terminat oamenii <strong>de</strong> ştiinţă
să caute cauzele posibile ale
aparentei instabilităţi a scoarţei
terestre.
Una din ipotezele luate în
calcul în această direcţie este
aceea că, inversarea anticipată şi
iminentă a câmpului magnetic al
pământului poate fi un indiciu
semnificativ pentru aceste
evenimente. Cercetătorii au
observat modificari în mişcarea
câmpului magnetic terestru
produse recent, ca şi în trecut.
Website-ul NASA oferă o hartă
care arată migraţia treptată a
polului nord magnetic terestru
într-un secol şi jumătate.
Inversiunea polilor magnetici se
întâmplă odată la 13.000 <strong>de</strong> ani,
<strong>de</strong>ci <strong>de</strong> două ori într-un mare
ciclu cosmic <strong>de</strong> 26.000 <strong>de</strong> ani.
În ultima sută <strong>de</strong> ani, Polul
Sud s-a <strong>de</strong>plasat circa 900 km.
Aceasta <strong>de</strong>plasare
semnificativă a polului magnetic
a început in 1885. Polul Nord
a traversat mai mult <strong>de</strong> 100
km din 1973 până în 1984, şi
peste 140 km între 1984 şi 1994.
Aceasta accelerare a <strong>de</strong>plasării
polului şi faptul ca el traversează
un drum <strong>de</strong>-a lungul coridorului
istoric al inversării polilor
magnetici, este consi<strong>de</strong>rată <strong>de</strong>
unii chiar procesul <strong>de</strong> inversare
al polilor în sine. Se estimeaza
că accelerarea <strong>de</strong>plasării polilor
poate creşte cu până la 220 km
pe an. Inversarea lor poate avea
loc astfel mult mai repe<strong>de</strong> <strong>de</strong>cât
se consi<strong>de</strong>ra până acum.
În ultimele mii <strong>de</strong> ani liniile
<strong>de</strong> câmp magnetic erau stabile şi
constante, azi oamenii <strong>de</strong> ştiinţă
observă că acest câmp stabil
începe să slăbească. În ultimul
secol şi jumătate slăbirea a fost
<strong>de</strong> 10-15%, dar în ultimii ani s-a
accelerat mai mult.
Geofizici<strong>anul</strong> francez Gauthier
Hulot afirma că acest câmp
magnetic în Atlanticul <strong>de</strong> sud
şi-n America <strong>de</strong> Sud este cu 30%
mai slab. NASA anticipează
faptul că, câmpul magnetic ar
<strong>de</strong>veni <strong>de</strong>zordonat. Astfel este
posibil ca, pentru scurt timp, să
fie mai mult <strong>de</strong> un pol nord şi
unul sud pe planetă. Această
poziţie stiinţifică oficială afirmă
că magnetosfera care ne apără <strong>de</strong>
radiaţiile cosmice nu ar dispărea
în totalitate cum prognozează
a<strong>de</strong>pţii teoriilor catastrofice
privind evoluţia vieţii pe pământ.
În timp ce ar fi tulburate
comunicaţiile şi poate uneori
întrerupte, omul ar găsi
modalităţi <strong>de</strong> supravieţuire.
Teoria inversării <strong>de</strong>zordonate
este sustinută <strong>de</strong> probe geologice
care arată că la ultima inversare
a polilor <strong>de</strong>clinul nu a fost total.
Fluxurile <strong>de</strong> lavă solidificată la
Steen’s Mountain în timpul unui
proces <strong>de</strong> inversare <strong>de</strong> lungă
durată arată că polii magnetici
au traversat peste ecuator <strong>de</strong>
trei ori. Deşi forţa magnetică a
scăzut la aproximativ 20 % din
maxim, nu există nici o evi<strong>de</strong>nţă
că ea ar fi scăzut la 0 Gauss
în timpul acestei perioa<strong>de</strong>
<strong>de</strong> tranziţie cum anticipează
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
alarmiştii.
În acest moment teoria că
activitatea miezului extern din
fier topit generează câmpul
magnetic domină gândirea
ştiinţifică. Furtunoasa activitate
adânc în miezul extern al
pământului se cre<strong>de</strong> că e
completată <strong>de</strong> convecţia lavei
topite pentru a genera câmpul
magnetic al planetei.
Astfel <strong>de</strong> mişcări violente în
manta ar putea afecta <strong>de</strong> asemenea
şi posibil ar perturba scoartă
terestră provocând cutremure.
Posibile urmări ale schimbării
polilor magnetici ai pământului
sunt: afectarea foarte puternică
a orientării animalelor care se
bazează pe câmpul magnetic
în cursul migraţiilor sezoniere,
extin<strong>de</strong>rea aurorelor boreale
până la ecuator, că<strong>de</strong>rea reţelelor
<strong>de</strong> alimentare cu energie
electrică, influenţarea nivelului
oce<strong>anul</strong>ui planetar, mărirea
găurilor <strong>de</strong> ozon din atmosferă
şi astfel radiaţia solară va putea
efectiv pârjoli Pământul.
În concluzie cercetările
continuă pentru a se putea
confirma a<strong>de</strong>varul <strong>de</strong>spre
viitorul planetei în legătură cu
schimbarea polilor magnetici.
ARCADE
67

Plante floricole care cresc la munte
► Ion Gheorghiţă
În drumeţia noastră
imaginară ce a pornit <strong>de</strong>
la câmpie şi a continuat la
<strong>de</strong>al (prin pădurile <strong>de</strong> foioase),
iată că am ajuns şi la munte.
Trecerea <strong>de</strong> la pădurile <strong>de</strong>
foioase un<strong>de</strong> abundă stejarul şi
fagul se face <strong>de</strong> cele mai multe
ori prin pajişti <strong>de</strong> molizi precum
şi <strong>de</strong> asociaţii <strong>de</strong> arbori scunzi
care fac trecerea spre zona
alpină.
În zona alpină întâlnim plante
ce înfloresc primăvara <strong>de</strong>vreme
odată cu topirea zăpezilor
precum: Brânduşa <strong>de</strong> munte,
Ochiul găinei, Şişincii <strong>de</strong> munte
ori Degetărelele.
SĂ NE TRATĂM NATURIST
► Ion Bă<strong>de</strong>scu
E vremea măceşelor
Răspândit pe întreg
teritoriul ţării, în
rărituri <strong>de</strong> păduri <strong>de</strong>
Odată cu sosirea verii apar
specii <strong>de</strong> Ghinţură, Genţiene,
Clopoţei, Micşunele <strong>de</strong> munte,
Garofiţele <strong>de</strong> munte, Vârtejul
pământului ori Iarba roşioară.
Predominante în aceste pajişti
alpine sunt ierburile un<strong>de</strong> îşi
aduc ciobanii oile la păşunat.
Urcând mai sus spre crestele
munţilor apar asociaţii <strong>de</strong>
Smirdal cu flori roşii <strong>de</strong> o rară
frumuseţe precum şi sălcii pitice,
iar pe crestele munţilor întâlnim
ierburi scun<strong>de</strong>, tufărişuri <strong>de</strong>
şnepeni, dar şi mulţi afini.
Datorită condiţiilor
pedoclimatice <strong>de</strong>osebite:
temperaturi joase, vânturi
puternice, ploi abun<strong>de</strong>nte,
luminozitate mare şi zăpezi care
acoperă crestele munţilor circa
7-8 luni pe an, vegetaţia din
zona alpină prezintă anumite
particularităţi biologice: statură
scundă, frunze dispuse în
rozetă, rădăcini mult ramificate,
înmulţire pe cale vegetativă şi ca
urmare lipsesc speciile anuale,
predominând cele perene.
Dintre arbori mai întâlnim
intercalaţi muşchii şi lichenii.
Dintre plantele floricole ocrotite
<strong>de</strong> lege la munte găsim: Bulbucii
<strong>de</strong> munte, Merişorul câinelui,
Ghinţura şi Floarea <strong>de</strong> colţ sau
Albumiţa – care este emblema
foioase sau pe marginea lor, în
poieniţe, pe coastele însorite, în
păşuni şi fâneţe, pe marginea
drumurilor, măceşul cu fructele
sale roşii este nelipsit din peisajul
coloristic al toamnei. Fructele
68 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
plantelor ocrotite <strong>de</strong> lege din
ţara noastră.
Tot în zona alpină pe lângă
speciile menţionate mai sus se
mai întâlnesc: Feriguţa <strong>de</strong> stâncă,
Brădişorul, Struţişorii, Ruginiţa,
Limba cucului, Timoftica <strong>de</strong>
munte, Iarba stâncilor, Garofiţa
<strong>de</strong> stâncă, Grâuşorul <strong>de</strong> stâncă,
Lâna caprelor, Sânzienele <strong>de</strong>
munte, Romaniţa <strong>de</strong> munte,
Flămânzica <strong>de</strong> munte, Pelinul şi
Cruciuliţa <strong>de</strong> munte.
Întrucât numărul turiştilor
care se <strong>de</strong>plasează atât vara
cât şi iarna la munte este în
creştere, am consi<strong>de</strong>rat că e bine
să popularizăm aceste plante
floricole care cresc la munte
pentru a le recunoaşte şi a le
proteja dat fiind numărul lor în
scă<strong>de</strong>re continuă.
sale, culese după că<strong>de</strong>rea
brumei, sunt un a<strong>de</strong>vărat tezaur
din farmacia naturii. Bogate
în vitamina C (mai mult <strong>de</strong>cât
lămâile), vitaminele B1 şi B2,
vitamina P şi K, acid nicotinic,

zahăr invertit, tanin, acid citric,
ulei volatil, săruri minerale,
zaharuri, etc., sunt un a<strong>de</strong>vărat
elixir <strong>de</strong> sănătate. Vitamina
C joacă un rol important în
oxidoreducerile biologice şi
respiraţia celulară, vitaminele
P şi Q au proprietatea <strong>de</strong> a
www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
scă<strong>de</strong>a permeabilitatea vaselor
capilare, normalizând circulaţia
sângelui.
Măceşele aduc un aport
<strong>de</strong> săruri minerale necesare
organismului şi au acţiune
diuretică, tonică şi vitaminizantă.
Impiedică formarea calculilor
TINERE TALENTE - POEME ►
Popescu Andreea, elevă, cls. a <strong>IX</strong>-a U
Grup Scolar “Matei Basarab”, Strehaia
Dacă vei pleca…
Voi boteza lumea cu un alt nume
Toate se vor numi în felul meu.
Ţie îţi voi da numele meu,
Fiind singurul ce nu se schimbă
radical.
Vieţii am să-i spun întâmplare,
Durerii, prezent,
Iubirii durere!
Secun<strong>de</strong>le nu se vor mai numi timp,
Le voi spune aşteptare.
Mie îmi voi repeta că mă iubeşti
Şi mă voi numi visătoare.
Cu toate că ultima clipă
Îmi va mirosi a ultima.
Toate se vor numi altfel,
Plecarea mă va uci<strong>de</strong>…
Tu
De-ai şti acum
Că-mi eşti atât <strong>de</strong>-aproape,
Că tu ascunzi fiorul unui vis,
Te-ar speria chemările <strong>de</strong> ape
Şi porţile pe care le-ai <strong>de</strong>schis.
Tu dacă vrei,
Salcâmii sunt în floare,
Chiar dacă azi e iarnă şi târziu…
Îmi ceri să plec?
Eu încă sunt <strong>de</strong>parte,
Iar dincolo <strong>de</strong> tine
E pustiu…
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
renali, măresc secreţia biliară,
combat inflamaţiile intestinale.
Se prepară sub formă <strong>de</strong>
<strong>de</strong>coct (fiertură) 2 linguri <strong>de</strong>
fructe zdrobite la 500 ml. apă. Se
fierbe 10 minute. Preparatul se
bea în cursul unei zile.
Copilărie
Lăsaţi-mă să fiu
copil,măcar un ceas în fiecare zi.
La răsărit aş vrea să fiu
Sub paşii mei sfioşi iarba să se-nchine
Doar cât o şoaptă;
Să pornesc spre marea poartă <strong>de</strong> vis
Să ştiu, dar să ştiu sigur că soarele nu e
Decât o foarte mare portocală.
Lăsaţi-mă să fiu copil,
Măcar un ceas în fiecare zi!
ARCADE
69

ETNOGRAFIE ŞI FOLKLOR ►
► Janeta Bă<strong>de</strong>scu
Acest sat este
c o m p o n e n t u l
comunei Văgiuleşti,
jud. Gorj. Are o vechime <strong>de</strong>
aproape 600 <strong>de</strong> ani.
În vremuri în<strong>de</strong>părtate
stăpâna acestor meleaguri a fost
Stanca, ce vin<strong>de</strong> în <strong>anul</strong> 1587
grecului Rizo mai multe „ocine”
cu 4 000 mii aspri. Voievodul
Mihai Turcitul îi întăreşte actul
<strong>de</strong> stăpânire.
Rizo plantează ocinele cu tot
felul <strong>de</strong> pomi, în special pruni.
Una din ele este cunoscută şi
azi <strong>de</strong> sătenii satului „prunii
grecului” aşezată pe versantul
<strong>de</strong> sud al <strong>de</strong>alului, „Culmea
Motrului” – <strong>de</strong>asupra satului
respectiv.
În <strong>anul</strong> 1711 Chirea
Ru<strong>de</strong>anu vel căpitan za Cerneţ
împuterniceşte pe Preda
Vlădoianu zis – „Coandă” –
Sabie-Goală, să stăpânească
moşiile Menţi şi Valea-Rea,
verilor săi Vasile şi Nicolaie
– Valea-Bună, iar altor veri
Barbu şi Radu moşiile Degeraţi,
Satul Valea-Rea
(Valea-Motrului)
Desăraţi şi Lumnicul.
Numele <strong>de</strong> Sabie-Goală, i s-a
dat în urma unei întâmplări. A
participat la o răscoală în Serbia
împotriva turcilor, înscris ca
voluntar. Au fost înfrânţi.
Reîntorcându-se în ţară,
a trecut Dunărea înnotând
cu sabia în gură, iar teaca a
aruncat-o.
De la acest haiduc se trage
neamul Săbieştilor. O parte
din urmaşii lui au luptat
sub comanda lui Tudor
Vladimirescu, participând
la citirea „Proclamaţiei <strong>de</strong> la
Pa<strong>de</strong>ş”, urmându-l în tot cursul
revoluţiei.
Legenda satului spune că pe
vremea năvălirii turcilor în ţara
noastră, „Domnitorul” cu oastea
sa a ţinut piept luptei dar, din
cauza numărului mic <strong>de</strong> ostaşi
au fost înfrânţi, iar „Domnul
ţării” a fost căzut în lupte.
Pentru a nu fi prinşi şi luaţi
în robie „Marea Doamnă” cu
câţiva oşteni credincioşi a luat
drumul pribegiei prin locuri
neumblate.
Astfel, au ajuns într-o vale cu
râpi prăpăstioase, făcându-şi
loc printre „hăţişuri” sălbatice
cu caii <strong>de</strong> dârlogi, un<strong>de</strong> au zărit
un „bor<strong>de</strong>i” în care locuia un
bătrân pustnic.
I-a ospătat bătrânul cu
mămăligă rece, varză, i-a
adăpostit să se odihnească, apoi
conducându-i spre râul Motru,
trecând hăţişuri, împletituri <strong>de</strong>
curpar, viţă <strong>de</strong> vie sălbatică,
rugi, fiind un drum anevoios, au
trecut <strong>de</strong> cealaltă parte a râului,
îndreptându-se spre secularele
păduri ale Voloiacului. Au
ajuns într-o vale râpoasă, cu
bolovani <strong>de</strong> piatră, găsind
70 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
câteva ”bor<strong>de</strong>ie” locuite.
Drumeţii au fost bine primiţi,
în<strong>de</strong>stulaţi cu lapte şi brânză <strong>de</strong>
capră şi oaie, alte bunătăţi şi vin
spumos. Paturile aşternute cu
sulfină şi aglici.
Noul „Voievod” a aflat un<strong>de</strong>
este „doamna” cu însoţitorii ei,
luându-i la Curtea Domnească.
Drept mulţumire, „doamna”
pribeagă a rugat pe voievod să
dăruiască moşului şi celorlalte
familii acte <strong>de</strong> moştenire
din tată în fiu a ţinuturilor
respective. Ţinutul un<strong>de</strong> locuia
„moşul singuratic”, fiind <strong>de</strong>stul
<strong>de</strong> anevoios şi sălbatic l-a numit
Valea-Rea, iar celălalt ţinut, care
a fost mai accesibil a fost numit
Valea-Bună.
Şi în prezent există aceste sate
cu <strong>de</strong>numirile respective, numai
că satul Valea-Rea, pe timpul
lui Ceauşescu i s-a schimbat
<strong>de</strong>numirea <strong>de</strong> Valea-Motrului.
În timp satele s-au <strong>de</strong>zvoltat,
având oameni gospodari, astfel,
familiile ce au moştenit, sau
cumpărat moşiile au fost: Buticu
Săbiescu, Panduru, Popescu şi
Băbenii.
Moşnenii Băbeni, veniţi <strong>de</strong> la
Băbeni, Rm. Vâlcea, ca oieri la
sfârşitul veacului al XVIII-lea,
posedau 405 stânjeni.
Unul dintre moştenitorii
familiilor Băbeni a fost şi
profesorul Popescu Augustin
(mama fiind, fiica lui moş
Ilie Băbeanu din Valea-Rea),
care şi-a petrecut copilăria în
satul bunicilor dinspre mamă,
fiind legat permanent printrun
sentiment puternic <strong>de</strong>
meleagurile acestui sat, dorind
ca urmare, să fie înmormântat
lângă bunici, aproape <strong>de</strong> casa
copilăriei sale.

PROVERBE ŞI ZICERI POPULARE
ROMÂNEŞTI RIMATE
Gardul cu proptele
Nu-l doboară vânturi grele.
Găina bătrână
Face ciorba bună.
Geaba binele cu sacul
După ce-a murit săracul.
www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
INEDIT ►
Geaba-i tat-tu crai
Că <strong>de</strong> tine-i vai.
Găina când cotcodăceşte
Tot la oul ei gân<strong>de</strong>şte.
Găina nu poate cu două
Şi cu pui şi cu ouă.
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
Geaba vii, geaba te duci
Că nimica nu aduci
Şi mai rupi nişte papuci.
Gândul meu pe un<strong>de</strong>-aleargă
Nu-i voinic ca să-l petreacă
Nici pasăre să-l întreacă.
► Culese <strong>de</strong> Ion Bă<strong>de</strong>scu
Despre nostalgii şi femei frumoase
cu Johnny Răducanu
► Livia Roman
S-au stins <strong>de</strong>finitiv
luminile în „Ţara
lui Johnny“. Jazzul
românesc îi va păstra acordurile
întru legendă, iar unii dintre noi
vom povesti poate, nepoţilor că,
uite, l-am cunoscut pe artistul
care iubea, pe lângă muzică, şi
simfoniile spiritului.
- Sunteţi o persoană cu
un pronunţat simţ al umorului.
Moşteniţi această trăsătură sau
e specifică firii dumneavoastră?
- E moştenită. Şi însuşită
prin faptul că mi-am băgat
nasul în <strong>cultură</strong>.
- Aţi avut noroc să fiţi
înconjurat <strong>de</strong> oameni talentaţi…
- Ei au avut noroc <strong>de</strong>
mine, nu eu <strong>de</strong> ei.
- Cu unii, aţi fost prieten.
Jazzul a avut <strong>de</strong> câştigat din
asta?
- Da’ ce legătură are
jazzul cu prietenia?
- Nu e nici o legătură
între muzică şi sentimentele
frumoase?
- Nu, dragă, n-are nici o
legătură cu prietenia! Inspiraţia
vine <strong>de</strong> la Dumnezeu!
- Se spune că-n spatele
unui bărbat <strong>de</strong> succes se ascun<strong>de</strong>
o femeie inteligentă.
- Una n-ajunge! Trebuie
mai multe! Şi dacă se poate,
numai inteligente!
- Femei talentate aţi
întâlnit în carieră?
- Şi talentate, şi
inteligente... Cele mai multe nu
sunt nici inteligente, nici talentate.
Pur şi simplu, sunt femei.
- Ce ar trebui să
caracterizeze cel mai bine o
femeie?
- Dincolo <strong>de</strong> faptul că
trebuie să fie frumoasă – pentru
că bărbaţii se uită numai la
femeile frumoase, şi unii, mai
pretenţioşi, se mai uită şi după
inteligenţă – femeia trebuie să
fie atrăgătoare. Înţelegi?
- Nina Cassian nu era o
frumoasă, dar atrăgea bărbaţii.
- Cum? Frumoasă!?
Avea un chip şi o înfăţişare
ARCADE
71

spectaculoase! Era inteligentă şi
feminină!
- Ce nostalgii v-au însoţit
toată viaţa?
- Anotimpurile! Care
erau aici, în România, şi care nu
mai sunt.
- Tot toamna vă place cel
mai mult?
- De un<strong>de</strong> ştii? Ai citit
un<strong>de</strong>va asta! (Se uită întrebător.)
Bine-nţeles că toamna! E cea mai
liniştită. Şi cea mai colorată…
Frumuseţe rară… linişte rară…
E o medicină a spiritului!
- Ce-aţi fi vrut să nu
► Livia Roman
se schimbe niciodată şi s-a
schimbat?
- Regimul comunist!
Pentru că în regimul comunist
eram cineva. Înainte, la
primărie, cu un kg <strong>de</strong> cafea şi cu
cinci pachete <strong>de</strong> Kent rezolvam
un loc la cimitir, o chestie
grozavă… Azi, nu-ţi dă nici
dacă dai un vagon <strong>de</strong> Kent!
- Nu noi am vrut
schimbarea?
- Pe mine, nu m-a-ntrebat
nimeni! Eu n-aş fi schimbat
regimul comunist, aş fi schimbat
mentalitatea comunistă!
72 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
- Regretaţi ceva?
- Sigur că regret! Regret
cel mai mult că nu ştiu… nu ştiu
ce se va întâmpla după ce mor.
Asta e enigma! Aş vrea să mă
uit după dric, cine vine după
mine… Asta regret, că nu ştiu
dacă-i a<strong>de</strong>vărat sau nu…
Citat:
Dintr-o femeie, măturătoare
<strong>de</strong> stradă, poţi să faci o lady.
Astea sunt lucruri pentru care
s-au scris pereţi <strong>de</strong> literatură. Şi
câtă vreme este a<strong>de</strong>vărat, asta
este!
Dăruind vom şi primi
sau
Să vă fie <strong>anul</strong> bun!
Dacă-n fiecare zi am
primi în dar o floare,
am dobândi, în timp,
un suflet mare-mare. Ceva
însă tot primim: din amăreală
şi acreală, din viaţă belalie, un
pic sau mai mult cenuşie, din
gânduri gheonoaie, din vreme
<strong>de</strong> ploaie, frumoşii nebuni
din cea mai bună dintre lumi,
printr-o metamorfozare fără
scăpare, <strong>de</strong>venim şchiopi şi
miopi, puţintel mizantropi,
blazaţi şi-un pic rataţi.
Dacă totuşi floarea, ce ne-a
fost hărăzită, a risipit uitarea
din vreun suflet spre care, din
întâmplare tânjeam, fiindu-ne la
timp dăruită, am putea <strong>de</strong>veni şi
mai buni în cea mai bună dintre
lumi. Ca pe-o frunză-n vânt un
freamăt ne-ar stârni şi-un dor
rătăcitor şi salvator, pe ici-pe
colo, în scurtul nostru drum, dar
totuşi lung, ne-ar mai întineri.
Desigur, în ale inimii lăcaşuri,
care, ele, mai ales, obosesc şi ne
chircesc…
…cum ve<strong>de</strong>ţi, îmi cam
place să vorbesc în pitpalace,
nefiresc… evi<strong>de</strong>nt, mai mult ca
oricare dintre voi, mă amăgesc
şi-ncerc să-l îmbun pe Moş
Crăciun, moşul cel mare şi bun,
doar-doar, prin sacul său se va
găsi vreo urmă <strong>de</strong> floare, măcar
cu trei petale…
Bucurii, mii, recunoaşteţi,
fiecare am dori! Dar bucurii,
bucurii doar dăruind vom şi
primi!