Revistă de cultură, anul IX, nr. 4/2011 - arcade - XHost.ro

POEME ► <strong>de</strong> Gheorghe Mihai
Un poem peste gura timpului
(poetului amic Augustin Popescu - Strehaia)
Pe căi sublime harul să te poarte
spre plaiul scump al florilor <strong>de</strong> colţ,
visele tale să-ncolţească toate
luceferi puşi <strong>de</strong> veghe peste bolţi.
Să-ţi facă pomul vieţii flori ca-n basme
o, nu, la tâmple n-aş dori să ai! -
şi să culegi din ele nu fantasme,
ci cântul nemuririi prins în grai.
Te-avertizez ca nu cumva să uiţi;
e floarea-n pârg şi are să se treacă,
timpul e prea viclean şi, ca să-l minţi,
pune-i în faţă un poem să tacă!
26 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
Miracol oltenesc
Zeiţă <strong>de</strong> rouă, scăldată în soare,
<strong>de</strong>scinsă din mituri şi pusă-n poveşti,
sublimă chemare, cu râs <strong>de</strong> izvoare,
metaforă-a vieţii <strong>de</strong>-a pururea eşti!
Prin tine surâ<strong>de</strong> un mugur măreţ –
minune fragilă prin vraja ta sfântă –
şi urcă la sânu-ţi coloană <strong>de</strong> preţ,
şi glia prosperă când fii o-alintă.
Pui sensuri în toate şi-un crez pe pământ,
din gândul tău pur <strong>de</strong> făptură prea blândă
răsare o mamă, răsare un cânt,
o poartă-a iubirii şi-o masă rotundă.
Se naşte o lume din trupul tău drag,
şi pacea triumfă şi florile cresc,
şi veghea e veghe, şi steagul e steag,
şi pâinea sub ţest are gust românesc.
(Din vol. „Dimensiuni interioare”,
Ed. Almarom, Rm. Vâlcea, 1955)
Strigăt
Aş urla ca fiara-n mijlocul pădurii
când căzută-n cursă cere ajutor,
mi-a pătruns în oase-adânc otrava urii,
setea-n sârg mă poartă după a<strong>de</strong>văr.
Ieri minciuni „<strong>de</strong> aur” consumam cu sila
ne temeam, „tovarăşi”, să mai şi gândim,
astăzi ne sfi<strong>de</strong>ază-n lege camarila
şi n-o doare-n suflet cum mai vieţuim.
Între două clase creşte un abis
cu <strong>de</strong>mocraţia fără aplicare,
ne-am pierdut speranţa, parcă-a fost un vis,
iar <strong>de</strong>ruta-n lume ia mereu amploare.
E o nebunie dintr-un cap în altul,
tot ce se promite n-are acoperire,
a ajuns pârloagă până când şi satul,
cei corupţi prosperă liberi, în neştire.
Aş urla ca fiara după ajutor,
însă nimeni, nimeni nu-ţi întin<strong>de</strong> mâna,
aripile-s grele, ca <strong>de</strong> plumb, în zbor,
şi uitaţi sărmanii sunt întot<strong>de</strong>auna.