Revistă de cultură, anul IX, nr. 4/2011 - arcade - XHost.ro

parfumul muzicii stelare ar vrea
să răstoarne timpul ,,pe linia
prezentului”. (Recepţie pe un
CD) Să <strong>de</strong>vină pasăre şi în „zbor
vertical, /să simt măsura puterii /
că plutesc <strong>de</strong>asupra norilor.../ să
simt / că mă reazim <strong>de</strong> nori, /să
culeg firul subţire, /imaterial, /să-l
întind /ca pe un elastic, /să-l agăţ
/<strong>de</strong> eternitate”. Iată că în visul
poetic întregul material <strong>de</strong>vine
imaterial. (Aş vrea) Dar nu se
poate şi nostalgia se transformă
în tristeţe. ,,Pe ecrane <strong>de</strong> toamnă /
priviri obosite îşi leagănă pânzele,
/amintiri din plasa singurătăţii”.
(Ecrane) ,,O rugăciune- aprinsă
/adie /pomul vieţii /cu şoapte
sfărâmate. /Răstoarnă cerul norii /
şi-un curcubeu năzare /pe-altare”.
(Pe geana înserării) Pe geana
înserării pluteşte visul morţii
care este ,,visul lumii întregi”
cum spune Eminescu. În
amurgul vieţii ,,freamătă-n auz
/cuvinte nerostite /în ţesătura firii,
/dar, /rostite cu durere în amurg.
(Amurg)
Dar omul nu moare, ne spune
poeta: el se metamorfozează în
înaltul cerului şi <strong>de</strong>vine stea:
,,alunec dincolo /cu genunchii
îngheţaţi /mă învelesc cu pătura
albă, /mă încălzesc pe altarul
văzduhului /cu alb /ating liniştea
cerului”. (Metamorfoze) Dar
cum speranţa moare ultima,
sub razele primăverii, poeta
au<strong>de</strong> cum ,,firul <strong>de</strong> iarbă
zvoneşte din memoria sevelor, /
ver<strong>de</strong>le. /O, fir <strong>de</strong> iarbă, subţire-i
haina ta /aş vrea în cerul tău să
răstorn marea, /speranţele să torn
în ea. (Speranţe) Totuşi este o
speranţă târzie în ,,Apus <strong>de</strong>
primăvară” un<strong>de</strong> adiază ca „un
vis hoinar /şi-o aripă-ţi renaşte din
cenuşă - /speranţa razei – o mână
nevăzută”. (Apus <strong>de</strong> primăvară)
Toate visele lumii trec în
culorile lumii pe ecr<strong>anul</strong> vieţii:
„şi-n viaţă /cortina-i veşnic trasă.”
(Nesiguranţă) Marea Trecere
rămâne un labirint un<strong>de</strong> „Un
sunet / se-ascute arcuş /pe simţire
www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
/un<strong>de</strong>le-i se lungesc /pe albii, /se
topesc, /prin labirinte înflorate /
câmpul trezit /<strong>de</strong> lumină /revarsă
arome /din ceşti răsturnate.”
(Labirint) Şoaptele morţii se
încovoaie „<strong>de</strong>-atâta povară /şiatâta
infern /şi ploile bat a blestem.”
(Atâtea şoapte) Părerea mea
este că moartea pluteşte ca un
blestem peste viaţă. De aceea şi
marea tristeţe a omului: viaţa-i
un vis, moartea este veşnică.
În ultima secvenţă
,,Anotimpuri” poeta încearcă să
schiţeze anotimpurile vieţii. Dar
oricâte speranţe ne-am pune
toate rămân ca nişte „Frunze în
galben” pe ceasornicul Marei
Treceri: galbenul este culoarea
disperării, singurătăţii pe care
poeta o simte apăsătoare şi
grea. ,,Singurătate sunt cu tine
/te-adulmec sub cer risipit. /În
poală <strong>de</strong> vânt /nori plumburii /
închid ferestre <strong>de</strong> cer /azurul sengroapă
cu zbor /şi sufletu-mi e /
un cor <strong>de</strong> viori”. Este o simfonie
a disperării.
În ,,Poem în alb” culoarea
morţii este albul ca în tradiţia
chineză. Aici ,,Omătul îngroapă,
înălţându-se”. Întreaga ,,natură
în congelator /geme cerând
ambulanţă”. Etapele vieţii sunt
doar nişte clipe ce se sting şi
„calendarul se-ncarcă cu ani /sentorc
şi se duc anotimpuri pierind,
îngropate în noapte”. (Efemer)
Prin simfonii triste se întoarce
toamna intonând marşul trist al
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
disperării: ,,Pe aripi rotun<strong>de</strong> sentoarce
iarăşi toamna /cu norii <strong>de</strong>
frunze; /înscrie riduri /pe faţa-mi
bătrână /<strong>de</strong>-atâtea întoarceri;, ...
fiori rătăciţi /vibrează pe-o frunză
rotită /armonii se <strong>de</strong>stramă, /seaud
în surdină /viori scârţâind /
pe-un covor <strong>de</strong> aramă.” (Oglinzi
paralele)
Întregul volum ,,Vibraţie sub
arcuşuri <strong>de</strong> toamnă” se înscrie
în poezia simbolistă. Tristeţea
care învăluie poemele din
acest volum ca într-un zăbranic
<strong>de</strong>curge din antinomia efemer
– veşnic. Prin astfel <strong>de</strong> cugetare
poeta ne pune în faţa filosofiei
raportului vieţii şi morţii. Da!
Viaţa este trecătoare, dar se
poate transforma în cântec,
în nemurire şi învinge astfel
moartea, efemerul.
Volumul are o compoziţie
rotundă: începe cu în<strong>de</strong>mnul:
,,macină timpul, /dă-i formă şi
culoare, /dimensiune, /zi<strong>de</strong>şte,
construieşte /ciopleşte, /creează
istoria timpului, /înnobilează-l,
/topeşte-l, /în eternitate.”
(Dimensiune) Se termină cu
victoria cântecului peste moarte:
,,şi sufletu- mi e /un cor <strong>de</strong> viori”.
(Frunze în galben)
O virtute a întregului volum
o formează concentrarea
gândului poetic în versuri
scurte, poezii scurte care îl pun
pe cititor în faţa meditaţiei.
Poezia se ridică peste versul
leneş, versul narativ.
ARCADE
45