Revistă de cultură, anul IX, nr. 4/2011 - arcade - XHost.ro

www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
EDITORIAL ► Flagelul mediocrităţii
Drumul spre autocunoaştere
► Octavian Tudor Popescu
Mediocritatea este
aspectul calitativ
ce caracterizează
un fenomen aflat în stadii
satisfăcătoare ale producerii
sale, dar aflându-se <strong>de</strong>parte <strong>de</strong>
forma împlinirii, ce să-i certifice
starea completă şi corectă. Este
ca şi cum am merge pe un drum
cu gropi. Ne putem atinge scopul
<strong>de</strong> a ajunge la o <strong>de</strong>stinaţie dorită,
dar cu poticneală, cu întârziere,
cu pericol <strong>de</strong> a călca strâmb
într-o groapă şi <strong>de</strong> a ne scrinti
piciorul, intrând în angoasă
împreunată cu încordare.
Un drum normal, neted, dă
siguranţă, tonus, pentru că
posedă atributul esenţialităţii
sale – este instrument pentru
atingerea unui scop (ajungerea
la <strong>de</strong>stinaţie) şi nu este un scop
în sine (în loc să parcurgem
drumul fără să-l observăm,
trebuie să ne focalizăm asupra
lui pentru a evita neplăcerile
eventualelor acci<strong>de</strong>nte).
Pentru că suntem supuşi
unei perpetue transformări,
inevitabil, fluctuăm prin
diferite stadii calitative, tinzând
totuşi, prin structura noastră,
la stadiul maximal al justeţei
existenţialităţii. De multe ori,
ne autosurprin<strong>de</strong>m în posturi
mediocre, complăcându-ne
somnolent în atitudini şi acţiuni
confuze, iluzorii, alimentaţi <strong>de</strong>
vârtejul zbaterilor existenţiale.
Ce se întâmplă <strong>de</strong> fapt?
Fiecare dintre noi ţinteşte către
un i<strong>de</strong>al individualizat, fixat
involuntar, ca rezultantă a
propriilor ipostaze <strong>de</strong> existenţă
interioară. Dar calea către
aceste <strong>de</strong>zi<strong>de</strong>rate nu este uşor
accesibilă. De aceea energiile
noastre sunt <strong>de</strong>s canalizate
spre scopuri laterale, pasagere,
ce au cauză antrenarea noastră
în situaţii care ne pregătesc
pentru ascensiune sau, pur şi
simplu, din pricina unui orgoliu
cronicizat <strong>de</strong> care toţi suntem
atinşi şi care <strong>de</strong>formează realităţi
interioare conducătoare. O
împletire întâmplătoare a celor
două, ne induce confuzie,
încât constatăm că mergem pe
un drum alterat din propria
vină (a orgoliului), că vieţuirea
noastră capătă atributul
mediocrităţii. Dar aşa cum, un
om, ca entitate vizibil conturată,
se manifestă în asemenea
manieră existenţială, tot aşa,
acest principiu se poate regăsi
şi la o comunitate, la un popor,
la o întreagă lume, privite, ele
însele, ca individualităţi.
Să ne imaginăm omenirea
în parcursul său <strong>de</strong> la origini
până astăzi. Omul primitiv şi
omul <strong>de</strong> astăzi. Ce diferenţă
extraordinară! Dacă omul
nu s-ar fi zbătut atunci să
supravieţuiască, să cultive
pământul, să vâneze, să se
perfecţioneze, dacă nu şiar
fi <strong>de</strong>zvoltat astfel, treptat,
intelectul, mânat <strong>de</strong> dorinţă şi
voinţă pentru cunoaştere, ce
am fi fost noi astăzi? O astfel <strong>de</strong>
privire asupra capetelor unui
lanţ existenţial, ne sugerează
dinamica omului (un om
confruntat cu nevoile sale
ancestrale), şi ne dă speranţa
previzionării unei căi corecte <strong>de</strong>
vieţuire.
Aşadar, să observăm că nu
instinctul a <strong>de</strong>terminat evoluţia
omului, pentru că instinct au
şi animalele, iar acestea au
stagnat. Omul a fost înzestrat
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
cu potenţe <strong>de</strong> natură superioară
celei a animalelor, ce au permis
stocarea informaţiei extrasă
din experienţe, transmiterea ei
şi permanenta îmbunătăţire a
bagajului moştenit – tradiţia.
Acest mecanism, <strong>de</strong> care omul
a beneficiat pe tot parcursul
<strong>de</strong> până acum, s-a bazat pe
fiinţa interioară, mânată <strong>de</strong>
o conştiinţă, care a jonglat
şi a extins teritoriul i<strong>de</strong>ilor.
Observând acum în istorie,
ve<strong>de</strong>m că toate acumulările
exterioare ale omenirii sunt
piese ale unui joc <strong>de</strong> puzzle, iar
omul nu a făcut altceva, <strong>de</strong>cât
să găsească piesa potrivită şi
să o fixeze, completând mai
<strong>de</strong>parte şi mai <strong>de</strong>parte. Astăzi,
omul face aceleaşi lucruri ca
pre<strong>de</strong>cesorul său primitiv –
încearcă să supravieţuiască
– dar toate gesturile sale sunt
incomparabil finisate. Dacă
omul primitiv muşca din
carnea crudă, omul <strong>de</strong> astăzi
mănâncă pretenţios, în farfurie,
o mâncare prelucrată cu atenţie,
ARCADE
3